Legea 10/2001. Decizia nr. 573/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 573/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 20175/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 573R

Ședința publică de la 18 mai 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - C. M. S.

JUDECĂTOR - B. A. S.

JUDECĂTOR - D. F. B.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. M. împotriva sentinței civile nr.396/31.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. BUCUREȘTI, P. M., D. V. A., R. M. C., V. D. M., P. M. și P. C. E., având ca obiect: Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant reprezentat de avocat N. N. cu împuternicire avocațială la dosar, și intimații pârâți P. M. personal și asistată de avocat I. L. M. cu împuternicire avocațială la dosar, D. V. A. personal și asistat de avocat G. T. cu împuternicire avocațială la dosar, R. M. C., V. D. M. reprezentați de avocat C. D. cu delegație de substituire a apărătorului ales, avocat T. V. cu împuternicire avocațială la dosar, P. M. și P. C. E. reprezentați de avocat L. M. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata pârâtă P. M. București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul reclamant a depus la dosar copie de pe Decizia nr.XI/5.02.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 29/2006, aceasta fiind comunicată părților.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentului reclamant având cuvântul în susținerea recursului arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și dispozițiile Codului civil având în vedere că decizia XI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție reglementează, cu caracter obligatoriu, instituția repunerii în termenul de acceptare a moștenirii a succesibililor care au renunțat la moștenire.

Arată că succesorii renunțători nu sunt îndreptățiți la moștenire, astfel că cei îndreptățiți să primească moștenirea defunctului Dumnitrescu A. sunt recurentul și intimații P. M. și P. C., prin autorul acestora G. E., iar ceilalți intimați nu sunt îndreptățiți la despăgubiri întrucât sunt moștenitorii renunțători la moștenirea lui D. A..

Arată că intimații nu intră la moștenirea lui D. A. nici direct, nici prin mijlocirea lui D. M. întrucât acesta, deși a acceptat moștenirea după fratele său D. Aadrian nu au făcut, el sau urmașii lui, notificare în baza Legii nr.10/2001.

În susținerea motivelor de recurs arată că dispozițiile Primăriei M. București sunt legale și temeinice numai în ceea ce privește frații G., iar pentru ceilalți sunt nule.

Precizează că nu mai susține motivul privind restituirea garajului, iar cu privire la cererea de ieșire din indiviziune arată că aceasta a fost formulată de un neproprietar.

Depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, fără obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimatei pârâte P. M. având cuvântul în combaterea recursului arată că recursul este inadmisibil având în vedere că este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. Civilă, iar recurentul a solicitat casarea parțială a deciziei ceea ce se încadrează în art.304 pct.1- 5 Cod pr. Civilă.

Arată că recurentul, prin petitul acțiunii, a solicitat retrocedarea către recurent și către intimații P. a părții din imobil în natură și despăgubiri pentru apartamentele vândute în baza Lg.112/1995 și anularea celor două dispoziții emise de P. M. București, iar ulterior, la data de 11.02.2012 a modificat acțiunea, în sensul că a solicitat anularea contractelor de cesiune și nu retrocedarea imobilului.

În combaterea recursului arată că în urma decesului lui D. A. a fost întocmit certificatul de moștenitor nr.1406/7.10.1983 din care rezultă că moștenitori sunt D. Steluța A. în calitate de soție supraviețuitoare și D. M. în calitate de frate și sunt menționate trei renunțătoare, respectiv B. V., V. C. și D. M..

Arată că, în urma decesului lui D. M., la moștenirea acestuia au venit și două dintre cele trei renunțătoare la moștenirea defunctului D. A., respectiv V. C. și D. M. și invocată autoritatea de lucru judecat față de decizia civilă nr. 1983/20.03.2012 cu privire la calitatea de persoane îndreptățite având în vedere că este vorba despre un alt imobil restituit aceleiași familii.

Cu privire la motivul de recurs ce vizează ieșirea din indiviziune arată că, în mod corect, instanța a disjuns acest capăt de cerere, iar critica privind anularea contractelor de cesiune nu se susține.

Depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurată, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimatului pârât D. V. A. având cuvântul în combaterea recursului arată că renunțarea intimaților la moștenirea rămasă de pe urma lui D. A. nu reprezintă un impediment la vocația moștenirii rămasă de pe urma defunctului D. M., astfel că beneficiază de cota dobândită de D. M. în urma decesului fratelui său D. A., astfel că intimații au calitate de moștenitori.

Cu privire la nulitatea contractelor de cesiune arată că acestea sunt valabile având în vedere că nu s-a dovedit o clauză ilicită, iar cu privire la ieșirea din indiviziune, arată că, în mod corect, această cerere a fost disjunsă.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurată, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimaților pârâți R. M. C. și V. D. M. având cuvântul în combaterea recursului arată că, în mod corect, instanța de fond a stabilit situația de fapt și precizează că, contractul de cesiune nr.899/2007 este legal, prețul a fost serios și determinat.

Cu privire la cererea de ieșire din indiviziune, arată că, în mod corect, această cerere a fost disjunsă.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurată, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul intimaților pârâți P. M. și P. C. E. având cuvântul în combaterea recursului arată că hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție are putere de lucru judecat având în vedere că intimații sunt succesorii lui D. M., care la rândul său, este succesorul lui D. A..

Cu privire la motivul de recurs ce vizează nepronunțarea pe cererea reconvențională arată că există un dosar disjuns, cu acest obiect, astfel că motivul de recurs este neîntemeiat.

Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurată, urmând să solicite cheltuieli de judecată, pe cale separată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ , la data de 01.06.2012, reclamantul G. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. M. București, prin Primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispozițiilor PMB nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012, precum și emiterea unor noi dispoziții.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, împreună cu celelalte persoane îndreptățite, a formulat notificarea nr. 936/27.06.2001, pentru revendicarea imobilului din București, ., sectorul 1, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar D. A.. Urmare a acestei notificări și a analizei dosarului întocmit, P. M. a emis dispozițiile nr._/27.03.2012, pentru acordarea de despăgubiri în echivalent pentru apartamentele vândute în baza Legii nr.112/1996, respectiv nr._/27.03.2012, pentru retrocedarea în natură a apartamentelor libere.

Reclamantul a precizat că dispozițiile menționate conțin date care nu sunt conforme cu realitatea și cu documentele depuse de reclamant sau au omisiuni care creează confuzii în stabilirea cotelor indivize retrocedate în natură. Astfel, numele fostului proprietar este greșit, în act fiind înscrisă D. D. în locul numelui real A. D., iar din precizarea bunurilor revendicate și retrocedate în natură a fost omis garajul imobilului.

S-a mai arătat că nu sunt precizate clar cotele de retrocedare pentru fiecare moștenitor, în particular pe numele reclamantului.

Reclamantul a precizat că omisiunile și greșelile menționate pot crea suspiciuni asupra dispozițiilor emise și a stabilirii dreptului de proprietate pentru fiecare persoana îndreptățită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.480 Cod civil, Legea nr.10/2001 și celelalte norme juridice incidente în cauză.

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar, în copie: cartea de identitate a reclamantului; notificarea nr.936/27.06.2001; act naționalizare pe numele A. D.; acte doveditoare cu privire la persoana îndreptățită pentru restituire; dispoziția PMB nr._/27.03.2012; dispoziția PMB nr._/23.03.2012; adresa PMB de înștiințare nr._/02.04.2012; declarația reclamantului de primire a dispozițiilor menționate la data de 10.05.2012.

La data de 10.12.2012, pârâta P. M. București a depus dosarul administrativ nr.4685, care a stat la baza emiterii dispozițiilor contestate.

La data de 10.12.2012, reclamantul G. M. a depus la dosar cerere completatoare, prin care a arătat că, în anul 1950, când Statul a trecut abuziv și ilegal în proprietatea sa imobilul în cauza, acesta nu se afla în patrimoniu Didonei D., decedată în 1945, ci a soțului acesteia, A. D. – autorul său, situația juridică a imobilului fiind dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr.160/27.03.1948 a Tribunalului Ilfov – Secția III-a Civilă Comercială, testamentul Didonei D. din data de 30.08.1945, certificatul de deces din 31.08.1945 și Decretul nr.92/1950, în a cărui Anexa, la poziția 2386, este consemnată persoana de la care s-a expropriat imobilul ca fiind A. D., frate natural cu tatăl reclamantului, G. E..

S-a mai arătat că, din aceste înscrisuri, astfel cum s-a reținut definitiv și irevocabil și prin sentința civila menționată, rezultă faptul că defuncta D. D., născută H., a fost doar prete-nomul lui A. D. la dobândirea imobilului în București, ., astfel încât statul a preluat imobilul de la A. D., adevăratul proprietar, în 1950, și nu de la D. D., fosta sa soție, decedată în 1945.

A mai precizat reclamantul că dispoziția a cărei îndreptare o solicită este de asemenea nelegală, întrucât, din prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001 și ale Normelor de aplicare aprobate prin HG nr.250/2007, rezultă că persoanele îndreptățite la despăgubiri sunt succesibilii acceptanți și neacceptanții (cazul reclamantului și al fratelui G. A.), iar celor renunțători legea nu le recunoaște acest drept. Când legiuitorul a statuat astfel, a avut în vedere valabilitatea renunțării exprese la moștenire pe care au exprimat-o în scris înaintașii lui D. V. A., respectiv D. M. și V. C., bunica lui Radut M.-C. și V. D. M.. Așadar, în opinia reclamantului, D. V. A., R. M.-C. și V. D. M. au fost nelegal incluși la despăgubiri de către P. M. București.

S-a mai arătat că, potrivit Legii nr.10/2001, de cota moștenitorilor renunțători beneficiază cei acceptanți și neacceptați, astfel încât singurii îndreptățiți la beneficiul despăgubirilor sunt reclamantul și fratele său.

Reclamantul a mai învederat că retrocedarea imobilului de către Primarul General este parțială, pentru că s-a omis să se predea subsolul acestuia în întregime, în sensul că se propune ca din acesta să se restituie numai garajul și un spațiu de locuit, astfel cum se arată în adresa nr._/07.12.2004 emisă de Administrația Fondului Imobiliar. Or, conform procesului-verbal nr.2335/29.02.1940 emis de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare București, la subsol se află două camere, spălătorie, uscătorie, bucătărie, garaj și calorifer (centrala termică).

A considerat că ambele dispoziții sunt nelegale, pentru că nu se reține în cuprinsul lor faptul că autorul său și al fratelui său este A. D., ci D. D., iar potrivit art. 4 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, cei îndreptățiți la primirea în natură a celor două apartamente și a subsolului, astfel cum au fost indicate, precum și la despăgubiri, sunt reclamantul și fratele său.

În dovedirea cererii completatoare, au fost depuse la dosar, în copie: certificatul de deces și certificatul de moștenitor nr.1406/1983 eliberat de pe urma defunctului D. A.; declarațiile de renunțare ale celor două surori, D. M. și V. C.; certificatul de moștenitor nr.1620/15.09.1994, emis de pe urma defunctului G. E. și încheierea de rectificare nr.186/29.10.2007, emisă de Societatea Civilă Mentor – Birou Notarial București.

La data de 11.02.2013, P. M. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 49-56 Cod procedură civilă, cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu și să se dispună comunicarea acesteia părților din proces, respingerea acțiunii formulate de reclamantul G. M. ca neîntemeiată și menținerea ca legală a dispozițiilor nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2013 emise de P. M. București.

La termenul de judecată din 11.02.2013, tribunalul a calificat cererea depusă de intervenienta P. M. ca fiind cerere de intervenție în interesul pârâtei P. M. București.

În motivarea cererii de intervenție, s-a arătat că, pentru imobilul situat în București, ., sector 1, a fost formulată notificarea nr.936/27.06.2001, adresată Primăriei M. București de către D. V. A., G. M., G. A. și V. C., aceasta din urmă decedată ulterior formulării notificării și moștenită de V. D. M. și Radut M. C.. Notificatorii au invocat în susținerea solicitărilor lor faptul că au calitatea de moștenitori ai proprietarului deposedat abuziv de statul comunist, defunctul D. A..

S-a mai arătat că, de pe urma defunctului D. A., decedat la data de 08.05.1983, a fost emis certificatul de moștenitor nr. 1406/1983 de către notariatul de Stat Sector 1 București, care stabilește calitatea de moștenitori ai defunctului pentru D. Steluța A. – soție și D. M. – frate. De pe urma defunctului D. M., decedat la 26.01.1986, a fost emis certificatul de moștenitor nr. 1049/1986 de către Notariatul de Stat Sector 2, care stabilește calitatea de moștenitori ai defunctului pentru D. M. E. – soție, G. E. – frate, V. C. – soră și D. M. – soră. În cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 1049/1986 este menționată ca neacceptată a succesiunii B. V., în calitate de soră, însă aceasta, prin moștenitorii ei, a beneficiat de prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind repusă de drept în termenul de acceptare al moștenirii prin formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.

De pe urma defunctului Ghizdavesu E. au rămas în calitate de moștenitori G. A. și G. M., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1620/1994.

De pe urma defunctei V. C. au rămas în calitate de moștenitori V. D. M. și Radut M. C., potrivit certificatului de moștenitor nr. 245/2007.

De pe urma defunctei D. M., decedată la 05.03.1996, a rămas în calitate de unic moștenitor D. V. A., așa cum rezultă din sentința civilă nr. 855/12.10.2004 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 1147/2004, definitivă și irevocabilă.

De pe urma defunctei B. V., decedată la 06.10.1987, a rămas în calitate de unic moștenitor D. V. A., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 505/1988 emis de Notariatul de Stat Sector 1.

Intervenienta a mai precizat că notificatorii D. V. A., G. M., G. A. și V. C. (prin moștenitorii acesteia V. D. M. și Radut M. C.), singurii moștenitori ai defunctului D. A. care au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, sunt beneficiarii următoarelor cote indivize: D. V. A. – cota indiviză de 4/8; G. M. – cota indiviză de 1/8; G. A. – cota indiviză de 1/8; V. D. M. – cota indiviză de 1/8; Radut M. C. – cota indiviză de 1/8.

În ceea ce privește calitatea intervenientei de a beneficia de prevederile Legii nr.10/2001, așa cum s-a stabilit prin cele două dispoziții emise de P. M. București, s-a arătat că aceasta este cesionara tuturor drepturilor aferente cotelor părți indivize din imobilul situat în București, ., sector 1, deținute de D. V. A. (conform contractului de cesiune nr. 859/27.03.2007 autentificat de BNPA M. I. și S. M. S.) și de V. D. M. și Radut M. C. (conform contractului de cesiune nr. 899/28.03.2007 autentificat de BNPA M. I. și S. M. S.).

Intervenienta a considerat că P. M. București a emis în mod legal Dispozițiile nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2013, fiind respectate prevederile Legii nr.10/2001 cu privire la calitatea de imobil preluat abuziv, calitatea de persoane îndreptățite a moștenitorilor, restituire în natură a părților din imobil care se afla în proprietatea statului și propunerea de acordare a măsurilor reparatorii pentru spațiile din imobil înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, conform dispozițiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.

În ceea ce privește critica adusă de reclamant celor două dispoziții emise de P. M. București, intervenienta a precizat că aceasta este inadmisibilă, întrucât P. M. București, în calitate de instituție investită cu soluționarea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, nu poate stabili în concret cotele-părți care se cuvin notificatorilor prin dispozițiile emise. Competența de a stabili cotele-părți care se cuvin fiecărui moștenitor în parte în urma dezbaterii unei succesiuni aparține notarului public sau instanței de judecată, în cadrul unei acțiuni de dezbatere a succesiunii sau de ieșire din indiviziune, însă nu poate face obiectul unei contestații întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.49-56, art. 112 Cod procedură civilă.

La data de 11.02.2013, reclamantul G. M. a formulat cerere de anulare a contractelor de cesiune de drepturi litigioase încheiate de D. V. A. – văr, Raduț M. C. și V. D. M. – nepoți, astfel: contractul încheiat de D. V. A. cu P. M., autentificat sub nr. 859/27.03.2007 de BNP M. I. și S. S. București, precum și contractul încheiat de Radut M. C. și V. D. M. cu P. M., autentificat sub nr.899/28.03.2007 de BNP M. I. și S. S. din București.

Reclamantul a arătat că nelegalitatea și netemeinicia celor două dispoziții constă în nulitatea parțială absolută în ceea ce privește drepturile succesorale ale vărului și nepoților săi, care sunt urmașii moștenitorilor renunțători la succesiunea lui D. A.. Astfel, aceștia nefiind îndreptățiți să primească moștenirea, nu au avut cum să vândă drepturile succesorale, respectiv au cesionat ceea ce nu aveau, iar cumpărătorul, respectiv cesionarul P. M., a cumpărat de la persoane neîndreptățite.

Reclamantul a apreciat ca sunt incidente dispozițiile art.105 pct. 2, 106 pct.1, 108 Cod procedură civilă și art.1247 pct. 1 și 2, art.1249 pct. 1., art.1250 și art.1236 Noul Cod Civil, iar contractele de cesiune încheiate de rudele sale sunt nule de drept, deoarece nu respectă ordinea publică și bunele moravuri, neavând o cauză licită. Întrucât contractele de cesiune au fost executate, urmează ca efectele nulității să conducă la desființarea lor retroactivă și restituirea prestațiilor.

În opinia reclamantului, cesiunea intervenită între fratele său, G. A., și soții P. M. și P. C. E., autentificată sub nr.7/10.01.2012 de către BNP S. M. S. din București, este legală, întrucât reclamantul și fratele său sunt moștenitori legali și îndreptățiți atât la retrocedarea imobilului cât și la primirea despăgubirilor.

Prin urmare, s-a solicitat a se constata că ambele dispoziții ale Primăriei M. București sunt lovite de nulitate parțială absolută în ceea ce privește drepturile succesorale asupra imobilului ale rudelor reclamantului, D. V. A., Radut M. C. și V. D. M., precum și legalitatea și temeinicia în ceea ce privește drepturile lor succesorale asupra aceluiași imobil.

La data de 28.03.2013, pârâtul D. V. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul G. M., cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a invocat excepția netimbrării cererii completatoare a cererii de chemare în judecată și a solicitat anularea ca netimbrate a capetelor de cerere privind anularea contractelor de cesiune autentificate sub nr.859/27.03.2007 și nr.899/28.03.2007 de Notarul public Molcut I.. În opinia pârâtului, se impune timbrarea capetelor de cerere având ca obiect anularea celor două contracte de cesiune având ca obiect drepturile succesorale asupra imobilului situat în București, ., sector 1, în conformitate cu dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.146/1997, întrucât aceste capete de cerere nu se circumscriu sferei Legii nr.10/2001, astfel încât să fie scutite de plata taxelor judiciare de timbru, neexistând alte temeiuri care să exonereze reclamantul de la îndeplinirea corespunzătoare a acestei obligații.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că acțiunea promovată de reclamant este neîntemeiată, raportat la motivele de fapt și de drept invocate, precum și inadmisibilă, instanța neputând stabili cotele de moștenire ce revin părților din proces, atâta vreme cât nu a fost investită cu o astfel de acțiune, nici măcar în mod indirect (cele două contracte de cesiune fiind ulterioare și subsecvente certificatelor de moștenitor și hotărârilor judecătorești prin care s-a stabilit întinderea drepturilor succesorale ale părților din proces).

S-a mai arătat că imobilul situat în București, ., sector 1, a fost bun propriu al defunctului A. D., astfel cum rezultă și din sentința civila nr. 160/27.03.1948, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 1649/948.

Cu privire la cota de 1/4 din drepturile pârâtului D. V. A. asupra imobilului, s-a menționat că aceasta a fost dobândită de acesta astfel:

- după succesiunea defunctei sale mame, D. M., în calitate de unic moștenitor, conform sentinței civile nr.855/12.10.2004, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr.1147/2004. Aceasta, la rândul ei, a moștenit cota de 1/6 (și, în final, 1/8, urmare a formulării notificării și în calitate de succesor al defunctei B. V.), în calitate de soră, de pe urma lui D. M., conform certificatului de moștenitor nr.1049/23.07.1986, emis de Notariatul de Stat Sector 2, în dosarul nr.481/1986. Autorul D. M. a dobândit cota de 1/2 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D. A. (conform certificatului de moștenitor nr.1406/07.10.1983, emis de Notariatul de Stat Sector 1 în dosarul nr. 1565/1983);

- în calitate de legatar universal al lui B. M. (acesta fiind unicul moștenitor al defunctei B. V.), astfel cum rezulta din Certificatul de moștenitor nr.5505/22.04.1988 emis de Notariatul de Stat Sector 1, în dosarul nr. 601/1988, conexat cu dosarul nr.602/1988. B. V. a fost străină prin neacceptare a succesiunii rămasă de pe urma defunctului său frate, D. M..

Față de dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001, pârâtul a arătat că defuncta B. V. ar fi moștenit cota de 1/8 (1/4 din 3/6) de pe urma lui D. M. (venind în concurs cu alți 3 frați și soția supraviețuitoare a defunctului), iar cota mamei, D. M., a devenit, în mod consecvent, 1/8 în loc de 1/6) din succesiunea defunctului D. M.. Astfel, pârâtul a dobândit cota de 2/8 din 1/2 din imobil.

Însă, întrucât singura cerere de restituire în natură a imobilului din București, ., sectorul 1, respectiv notificarea nr. 936/27.06.2001 (înregistrată la P. M. București sub nr.4685/02.07.2001) în temeiul Legii nr.10/2001 a formulat-o pârâtul, împreună cu succesorii G. M. și G. A., în speța sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 4 din lege. Astfel, urmând regulile instituite de dispozițiile art. 697 Cod civil, cota de 1/2 din dreptul de proprietate ce ar fi revenit persoanelor îndreptățite, succesori ai defunctei D. Steluța-A., urmează să profite, în cote egale, lui G. M., moștenitorilor rămași de pe urma defunctei V. C. și pârâtului.

Prin urmare, cotele fiecăruia dintre notificatori sunt următoarele: D. V. A. – 4/8 (2/8 moștenire de la D. Mariora și 2/8 moștenite de la B. V.); V. D. M. – 1/8 (moștenire 2/8 de la V. C. împreună cu Radut M. C.); Radut M. C. – 1/8 (moștenire 2/8 de la V. C. împreună cu V. D. M.); G. A. – 1/8; G. M. – 1/8.

De asemenea, pârâtul a invocat decizia civilă nr.1983/20.03.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care are putere de lucru judecat în ceea ce privește calitatea de moștenitori de pe urma defunctului D. A.. În concluzie, reiterarea de către reclamant a susținerilor potrivit cărora pârâtul nu are calitatea de moștenitor de pe urma lui D. A. nu poate fi luată în considerare de instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind în mod definitiv și irevocabil calitatea acestuia de moștenitor.

În ceea ce privește cauza ilicită cu ocazia încheierii contractului de cesiune între pârât și P. M., acesta a menționat că afirmațiile reclamantului nu sunt probate. Cauza ilicită presupune, în mod obligatoriu, încălcarea bunelor moravuri, a ordinii publice ori existența unei interdicții legale. Sancțiunea este fundamentată și în condițiile în care actului juridic îi lipsește cauza sau aceasta este ilicită, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 cod civil statuează asupra lipsei efectelor unei obligații fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, iar art.968 definește cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Or, caracterul licit al cauzei celor două părți contractante rezultă cu prisosință din cuprinsul contractului de cesiune nr.859/27.03.2007: pe de o parte, încasarea prețului cesiunii, iar pe de altă parte, posibilitatea dobândirii în natură a unei cote corespunzătoare din dreptul de proprietate asupra imobilului. Încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare a unor drepturi litigioase ori asupra unor drepturi succesorale sunt reglementate legal, eventualele riscuri fiind cunoscute de părți și asumate ca atare. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o cauză ilicită, atâta vreme cât drepturile părților de a dispune în acest fel sunt reglementate legal (art. 1399-1404 Cod civil) ci, cel mult, despre condiția ca dreptul litigios transferat să fie soluționat în mod favorabil cesionarului.

S-a mai arătat că dreptul pârâtului de proprietate asupra imobilului este constatat prin acte autentice valabile, care fac pe deplin dovada veridicității situației de drept. Toate certificatele de moștenitor și hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit cotele succesorale își produc în continuare efectele, neexistând niciun alt act administrativ ori judecătoresc care să le lipsească de efecte juridice. Așadar, cauza este, în situația concretă, în acord cu bunele moravuri și nu poate conduce la constatarea nulității actului juridic astfel încheiat.

De asemenea, pârâtul a apreciat că sunt îndeplinite în speța și condițiile generale de validitate a unei asemenea convenții și nu se poate reține că vânzarea de drepturi litigioase a avut un obiect ilicit, deoarece nu există nicio dispoziție legală care să interzică în mod expres înstrăinarea de către persoanele îndreptățite (în sensul Legii nr.10/2001) a drepturilor litigioase. Încheierea actelor juridice civile este guvernată de principiul libertății de voința, astfel că orice excepții de la acest principiu și orice incapacități sau limitări ale circulației unor bunuri sau ale unor drepturi ale persoanelor în legătură cu anumite bunuri nu pot fi prezumate, ci explicit prevăzute în lege. Faptul că legiuitorul a enumerat limitativ categoriile de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu atrage în mod automat interdicția pentru aceste persoane de a dispune în timpul vieții, prin orice acte juridice (chiar mai înainte de finalizarea procedurii administrative sau judiciare) cu privire la drepturile derivate din această lege.

Prin urmare, pârâtul a apreciat că obiectul contractului de cesiune autentificat sub nr. 859/27.03.2007 de BNP M. I. și S. M. S. este legal, exista și este posibil, fiind respectate dispozițiile art. 962 Cod civil, în opinia pârâtului, contractul de cesiune menționat nu poate fi lovit de nulitate, întrucât la încheierea acestuia au fost respectate prescripțiile prevederile art.962 și 968 Cod civil.

S-a mai învederat că, prin dispozițiile art.3 și 4 din Legea nr.10/2001, legiuitorul a restrâns sfera persoanelor care pot pretinde restituirea în natură sau măsurile reparatorii la cel deposedat abuziv și la moștenitorii legali sau succesorali ai acestuia, însă nu a stabilit o interdicție în privința încheierii ulterioare a unui contract de cesiune de către aceste persoane, în favoarea unor terți.

La data de 08.04.2013, reclamantul G. M. a depus întâmpinare la cererea de intervenție formulată de P. M., prin care a apreciat că intervenția nu poate fi primită decât în sprijinul Primăriei M. București, deoarece contestația are în vedere deciziile emise de P. M. București cu încălcarea dreptului succesoral al reclamantului și al fratelui său, fiind nelegale și netemeinice, nelegalitate care atrage după sine nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase încheiate în martie 2007 de rudele reclamantului, D. V. A., V. D. M. și Radut M. C., în calitate de vânzători, și P. M., în calitate de cumpărător.

În opinia reclamantului, vânzătorii nu sunt moștenitori și, deci, nici proprietari, iar cumpărătorul la rândul său este neproprietar și, ca atare, neîndreptățit să primească o parte din imobilul din București, . și nici despăgubiri pentru apartamentele vândute de stat în condițiile Legii nr. 112/1995.

Reclamantul a precizat că trebuie soluționată cu prioritate cererea de constatare a nulității parțiale absolute a deciziilor în ceea ce o privește pe P. M., iar ulterior, să se dispună asupra nulității absolute a contractelor încheiate de rudele acestuia cu P. M..

Reclamantul a solicitat respingerea cererii de intervenție ca nelegală și nefondată, precizând că, deși unitatea investită cu soluționarea notificării nu poate să stabilească și cotele succesorale, acestea fiind stabilite de notar sau de instanța, nu este de acord cu susținerea intervenientei, în sensul că aceasta deține cota de 6/8, iar reclamantul și fratele său cota de 2/8.

S-a mai arătat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 1406/1983 emis de pe urma defunctului D. A. de Notariatul Sectorului 1 București, cei doi moștenitori ai defunctului sunt D. Steluța A. – soție și D. M. – frate. Însă, în acest act sunt trecuți ca moștenitori renunțători surorile sale, B. V., D. M. și V. C., iar în calitate de neacceptat la moștenirea defunctului D. A. este tatăl acestora, G. E., îndreptățit la despăgubiri conform art. 4 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, prin urmașii acestuia, respectiv reclamantul și fratele său, G. A..

De asemenea, reclamantul a arătat că nici D. Steluța A. – soție și D. M. – frate și nici urmașii lor nu au formulat notificare, prin care să solicite de la stat restituirea imobilului sau despăgubiri, iar moștenitorii renunțători D. M. și V. C., deși nu aveau vocație succesorală, au formulat prin urmașii lor notificare, în timp ce B. V., cealaltă moștenitoare, nu a formulat notificare.

În opinia reclamantului, D. V. A. nu-l poate moșteni pe D. A. nici pe linie maternă nici ca moștenitor al mătușii B. V., renunțătoare la moștenirea lui D. A. și neacceptată a moștenirii lui D. M., care a fost moștenită de D. V. A., potrivit certificatului de moștenitor nr. 505/1988 emis de Notariatul Sectorului 1 București. Așadar, D. V. A. nu poate moșteni nimic de la D. A., întrucât atât mama sa cât și mătușa sa, B. V., au renunțat la moștenirea acestuia. De altfel, B. V. nu poate urca prin urmași la moștenirea lui D. A., nici în calitate de moștenitoare neacceptantă a lui D. M., deoarece nu se afla în situația tatălui, de neacceptant după fratele său D. A.. Or, notificarea vizează moștenirea defunctului D. A., iar pentru moștenirea lui D. M. nu s-a formulat notificare. În acest sens, reclamantul a invocat dispozițiile art. 696 și 697 Cod civil, precum și art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reclamantul a precizat că prețul plătit pentru pretinsele cote (nepoții au primit 18.000 Euro pentru 2/8, iar D. V. A., care a vândut 4/8, a primit 65.000 Euro în loc de 36.000 Euro) este disproporționat.

A mai invocat reclamantul convocarea adresata de D. V. A. prin B.E.J. Boambes și B. la data de 03.12.2012 reclamantului și celorlalte rude, înainte de termenul din 11.02.2013, când s-a depus cererea de intervenție, prin care acesta i-a convocat la notar la data de 10.12.2012, pentru a se stabili cotele de moștenitor de pe urma lui D. A..

S-a mai arătat că, prin decizia civilă nr.31A/30.01.2006 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă prin neexercitarea recursului de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, se confirmă faptul că vărul și nepoții nu au vocație la succesiunea lui D. A. și că numai reclamantul și fratele său îl moștenesc pe acesta.

De asemenea, prin decizia civilă nr.1983/20.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I-a Civila, li s-a recunoscut vărului și nepoților dreptul de a primi despăgubiri pentru firma ce a aparținut autorului D. A., recursul fiind admis, contrar dispozițiilor art. 4 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 și art. 696 și 697 Cod civil, prin neexercitarea apelului, iar dreptul de moștenire s-a încălcat în mod evident, prin nesocotirea certificatului de moștenitor emis după decesul lui D. A. și a declarațiilor de renunțare la moștenire făcute de B. V. și celelalte surori.

Reclamantul a apreciat că soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I-a Civilă nu îi poate fi opozabilă, întrucât în dreptul român jurisprudența nu este izvor de drept, iar pe de altă parte, aceasta nu este decizie de îndrumare, nefiind emisă în interesul legii.

La data de 08.04.2013, pârâta-reclamantă P. M. a formulat în temeiul art.119 și urm. Cod procedură civilă cerere reconvențională, prin care a solicitat ca, în contradictoriu cu G. M., P. M. și P. C. E.: 1) să se stabilească cotele indivize ale dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 1, retrocedat conform Dispoziției Primarului General nr._/27.03.2013, în temeiul art.4 din Legea nr.10/2001 și pct.4.3 din Normele Metodologice de aplicare, în proprietatea indiviză a lui G. M., P. M., P. C. E. și P. M.; (2) să se dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea în natură a imobilului către P. M., cu obligarea acesteia la plata unei sulte către coproprietarii G. M., P. M. și P. C. E., conform cotelor de proprietate pe care instanța le va stabili, conform art. 673⁵ Cod procedură civilă, în temeiul art.673¹⁰ alin. 4 Cod procedură civilă coroborat cu art.728¹ Cod civil.

În motivare, s-a arătat că, în ceea ce privește cota indiviză deținută de pârâta-reclamantă, prin contractele de cesiune autentificate sub nr.859/27.03.2007 și respectiv nr.899/28.03.2007 de BNPA I. M. și S. M. S., D. V. A. pe de o parte și V. D. M. și Radut M.-C. pe de altă parte, și-au cesionat drepturile succesorale deținute asupra imobilului situat în București, ., sector 1, către P. M., pârâta-reclamantă fiind deținătoarea unei cote ideale de 3/4 din imobil.

S-a mai arătat că G. M. este deținătorul unei cote 1/8 din imobil, dobândită prin moștenire de pe urma lui G. E., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1620/15.09.1994, întocmit de fostul Notariat de Stat al Sectorului 1 de pe urma defunctului G. E., rectificat prin încheierea nr. 186/29.10.2007 și respectiv nr. 245/29.10.2007, emise de pe urma defunctei G. Clemența. La rândul său, G. E. a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire de la fratele său, D. M., în aceeași modalitate. P. M. și P. C. E. au dobândit proprietatea asupra unei cote indivize de 1/8 din imobil conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 7/10.01.2013 la BNP S. M. M., încheiat cu G. A.. La rândul său, G. A. a dobândit proprietatea cotei sale indivize în aceeași modalitate ca și fratele său, G. M..

În ceea ce privește cererea de ieșire din indiviziune prin atribuirea în natură a imobilului în proprietatea pârâtei-reclamante, cu obligarea la plata unei sulte către ceilalți coproprietari în funcție de cotele ideale deținute de către fiecare dintre aceștia, s-a solicitat să se aibă în vedere că imobilul nu este comod partajabil în natură, astfel încât să se respecte cotele ideale ale coproprietarilor, precum și faptul că pârâta-reclamantă deține o cotă majoritară din imobil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.4 din Legea nr.10/2001, pct.4.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001; art.673^1-14 Cod procedură civilă coroborat cu art.728¹ Cod civil.

De asemenea, pârâta-reclamantă P. M. a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul G. M., astfel cum a fost completată la termenul din 10.12.2012, precum și față de cererea de anulare depusă la termenul din data de 11.02.2013, prin care a solicitat, în principal, respingerea acestora ca neîntemeiate, iar în subsidiar, admiterea parțială a acțiunii principale, respectiv a capetelor de cerere privind înlocuirea autorului moștenirii din D. D. în D. A., precum și adăugarea „garajului” în descrierea imobilului retrocedat și respingerea restului acțiunii astfel cum a fost completată și a cererii de anulare ca fiind neîntemeiate.

În motivare, referitor la titularul dreptului de proprietate, s-a arătat că, atât din actul de naționalizare (Decretul nr. 92/1950, poziția 2386) cat și din sentința civila nr.160/27.03.1948 a fostului Tribunal Ilfov – Secția a III-a Civila Comerciala, rezulta ca în realitate acesta a fost A. D. și nu D. D..

Referitor la descrierea imobilului, astfel cum aceasta apare în art.1 din dispoziția nr._/27.03._ a Primarului General, pârâta-reclamantă a precizat că, într-adevăr, nu este menționat în mod expres garajul ca făcând parte din imobil, însă din cuprinsul actului rezultă că restituirea a operat pentru imobilul compus „... din construcție tip A (S + P + 2), (cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr.112/1995, respectiv: apartamentul nr.2, . contractul de vânzare-cumpărare nr.1493/_/1997 și apartamentul nr.2, . contractul de vânzare-cumpărare nr.2617/1998 împreună cu cota de teren aferentă în suprafața totală de 40,80 mp) și teren în suprafața de 218 mp, din suprafață totală 259,00 mp care se identifică...”, așadar retrocedarea a operat pentru tot imobilul compus din teren și construcție, mai puțin cele 2 apartamente exceptate și menționate în acest sens în mod expres.

Pârâta-reclamantă a solicitat respingerea primelor două capete de cerere ale acțiunii introductive, întrucât nu prejudiciază în niciun fel pe vreunul din cei 4 solicitanți, atât timp cât toți sunt atât moștenitori după D. D. cât și după A. D., în aceleași cote. Faptul că, în dispoziția de restituire, este menționată succesiunea după D. D. și nu cea după A. D., este irelevant în aceste condiții.

De asemenea, pârâta-reclamantă a apreciat ca fiind lipsită de relevanță critica referitoare la menționarea în mod expres a garajului, atât timp cât imobilul este descris ca fiind toată construcția, mai puțin cele 2 apartamente care au fost vândute.

În subsidiar, în situația în care instanța ar aprecia că dispozițiile trebuie anulate pentru aceste considerente, întrucât pot produce reale prejudicii sau vătămări părților implicate, pârâta-reclamantă a precizat că este de acord cu admiterea parțială a acțiunii completate, în raport de aceste aspecte.

Referitor la capătul 3 din cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost completată la termenul din data de 10.12.2012, s-a arătat că susținerile reclamantului sunt eronate și formulate cu rea-credință. Totodată, pârâta-reclamantă a reluat argumentele din cuprinsul cererii de intervenție, referitoare la istoria succesiunilor, începând de la autorul comun D. A. și până la moștenitorii actuali, precizând că rezultă următoarele cote: G. M. – 1/32; G. A. – 1/32; V. D. M. – 1/32; Radut M. – C. – 1/32; D. V. A. – 1/8.

Restul cotelor, respectiv cea dobândită de D. Steluța A., în calitate de soție supraviețuitoare a lui D. A. (1/2 din imobil), precum și cea de 1/4 din imobil, dobândită de D. M. E. conform certificatului de moștenitor nr. 1049/23.07.1987 întocmit de pe urma defunctului D. M., adică 3/4 din întreg imobilul, urmează prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 697 Cod civil.

În opinia pârâtei-reclamante, cotele finale, ținând cont și de împărțirea restului de 3/4 din imobil, pentru care nu au fost depuse notificări, sunt următoarele: G. M. – 1/8; G. A. – 1/8; V. D. M. – 1/8; Radut M.-C. – 1/8; D. V. A. – 1/2.

S-a mai arătat că este eronată susținerea reclamantului, în sensul contestării calității de moștenitori ai lui V. D. M., Radut M.-C. și D. V. A., întrucât, în opinia sa, renunțările făcute de autorii lor, respectiv B. V., V. C. și D. M. la moștenirea defunctului D. A. ar avea efect și asupra drepturilor dobândite de către aceste renunțătoare la moștenirea cuvenită lor de pe urma fratelui lor D. M.. Astfel, renunțarea la succesiune este un act expres și solemn, prin care renunțătorul își manifestă opțiunea de a renunța doar la succesiunea ce este în acel moment dezbătută și, ca atare, efectele renunțării se produc față de acel defunct și nu față de orice alt defunct care ar fi dobândit drepturi de pe urma primului. Așadar, renunțarea operează față de vocația succesorală și nu față de drepturile dobândite ca urmare a dezbaterii unei succesiuni. În sprijinul argumentației sunt și prevederile art. 698 Cod civil, care recunosc posibilitatea moștenitorilor eredelui renunțător decedat de a veni la moștenire în nume propriu și nu prin reprezentare, ceea ce înseamnă că actul făcut de autorul lor nu are niciun efect față de ei, chiar la aceeași moștenire, și cu atât mai puțin poate avea la o moștenire ulterioară și care, la momentul formulării cererii de renunțare, nici nu era deschisă.

Referitor la cererea de anulare a contractelor de cesiune autentificate sub nr. 859/27.03.2007 și nr. 899/28.03.2007 la BNPA I. M. și S. M. S., s-a arătat că, la data încheierii contractelor de cesiune, cedenții aveau calitatea de moștenitori ai autorilor lor (V. C., D. M. și B. V.), care la rândul lor erau moștenitori ai lui D. M., iar acesta din urma lui D. A., titularul dreptului de proprietate asupra imobilului retrocedat.

La termenul de judecata din data de 08.04.2013, tribunalul a luat act de renunțarea intervenientei P. M. la judecarea cererii de intervenție accesorie.

La același termen de judecată, tribunalul a respins excepția netimbrării cererii completatoare formulate de reclamant, excepție invocată de pârâtul D. V. A., pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată (filele 671-672).

La data de 10.05.2013, P. M. și P. C. E. au depus întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă P. M., solicitând instanței să respingă în parte al doilea capăt al cererii reconvenționale, respectiv solicitarea pârâtei-reclamante de sistare a stării de indiviziune asupra imobilului prin atribuirea acestuia în totalitate, în natură, către pârâta-reclamantă.

Astfel, s-a precizat că imobilul este comod partajabil în natură, având în vedere structura sa și cotele din dreptul de proprietate indiviză pe care fiecare dintre părți le deține. Așadar, nu se impune în mod obligatoriu, ca modalitate de partajare, încredințarea întregului imobil către pârâta-reclamantă, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către G. M..

S-a mai arătat că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 7/10.01.2012, P. M. și P. C. E. au dobândit de la Ghidzăvescu A. drepturile sale succesorale asupra imobilului situat în București, ., sectorul 1.

Ulterior, în considerarea notificării nr.936/21.06.2001 adresată Primăriei M. București de D. V. A., G. M., G. A. și V. C., prin care aceștia solicitau restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 1, prin Dispoziția Primarului General nr._/27.03.2012, s-a dispus restituirea în natură a respectivului imobil, cu excepția a două apartamente, care au fost înstrăinate anterior acestei dispoziții.

Astfel, P. M. și P. C. E. au devenit coproprietari, alături de P. M. (care la rândul ei a cesionat drepturile succesorale asupra respectivului imobil aparținând lui D. V. A. și cele ale moștenitorilor solicitantei V. C.) și de Ghizăvescu M., ai respectivului imobil.

Cu privire la modalitatea de partajare solicitată de reclamantă P. M. (atribuirea în natură a întregului imobil către aceasta), în opinia acestora, bunul imobil este comod partajabil, ținând seama de structura sa și de cotele deținute de fiecare dintre părți. Astfel, chiar și în cazul în care instanța va stabili cotele deținute de fiecare dintre părți așa cum le-a indicat pârâta-reclamantă, respectiv 1/8 pârâții, 1/8 G. M. și 3/4 pârâta-reclamantă, considerând că imobilul este comod partajabil în natură, acesta având o suprafață desfășurată de aproximativ 235 mp. Astfel, cota de proprietate deținută de 1/8 ar avea suprafața de 30 mp.

S-a mai menționat că, la etajul doi al clădirii, mai există un apartament și o garsonieră, care sunt proprietatea unor terțe persoane și care nu au făcut obiectul deciziei de restituire, garsoniera având o suprafață desfășurată mai mică de 30 de mp, însă reprezintă o unitate locativă distinctă. În considerarea acestui aspect, s-a opinat că se poate găsi o soluție de compartimentare a imobilului pe care părțile îl dețin în coproprietate.

În aceste condiții, având în vedere că atribuirea întregului bun unui singur proprietar reprezintă o excepție, regula fiind împărțirea în natură, având în vedere și natura bunului, dimensiunile și structura sa, dar și cota pe care o dețin P. M. și P. C. E. (care nu poate fi mai mică de 1/8) din dreptul de proprietate asupra imobilului, s-a considerat că solicitarea de împărțire a bunului prin atribuirea sa integrală către P. M. este neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 și urm., art.673⁵ și urm. Cod procedură civilă.

La data de 10.06.2013, pârâtul D. V. A. a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta P. M., prin care a solicitat admiterea cererii reconvenționale.

În motivare, cu privire la capătul de cerere prin care se solicita să se constate dreptul de proprietate al pârâtei P. M. asupra unei cote indivize de 3/4 din imobil, s-a arătat că, la data de 27.03.2007, pârâtul, în calitate de cedent, a încheiat cu P. M., în calitate de cesionar, contractul de cesiune autentificat sub nr. 859 de BNP M. I. și S. M. S.. Obiectul acestui contract de cesiune constă în cedarea definitivă și irevocabilă de către pârât a cotei de 1/2 din drepturile pe care pârâtul urmează să le dobândească în calitate de moștenitor al defunctului D. A. asupra imobilului situat în București, ., sector 1, imobil ce face obiectul notificării înregistrate sub nr. 4685/02.07.2001 la P. M. București, indiferent de stadiul de soluționare al notificării la organele administrative sau judecătorești.

S-a mai precizat că încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a unor drepturi litigioase ori asupra unor drepturi succesorale este reglementată legal, eventualele riscuri fiind cunoscute de părți și asumate ca atare. Dreptul pârâtului din proprietatea asupra imobilului este constatat prin acte autentice valabile, care fac pe deplin dovada veridicității situației de drept.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea capătului de cerere formulat de P. M. și să se constate dreptul de proprietate al pârâtei asupra cotei indivize de 3/4 din imobilul situat în București, ., sector 1.

De asemenea, s-a solicitat admiterea capătului de cerere prin care pârâta reclamanta a solicitat ieșirea din indiviziune prin atribuirea în natură către aceasta a imobilului, cu obligarea sa la plata unei sulte către coproprietarii G. M., P. M. și P. C. E., având în vedere următoarele aspecte: 1. Imobilul situat în București, ., sector 1 nu este comod partajabil în natură, astfel încât să se respecte cotele ideale ale coproprietarilor și deținerea unei cote majoritare de proprietate din acest imobil de către pârâta P. M.; 2. Până la acest moment, nu a fost posibilă partajarea prin bună înțelegere a imobilului între coproprietari.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

La data de 10.06.2013, pârâții V. D. M. și Radut C. M. au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. M., solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la primul capăt de cerere formulat de reclamant, respectiv anularea Dispozițiilor PMB nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012, în ceea ce privește drepturile succesorale asupra imobilului ale rudelor sale, Radut C. M. și V. D. M., s-a arătat că, după succesiunea defunctei V. C., în calitate de nepot și nepoată de fiu predecedat (V. M. decedat la data de 15.12.1984), conform certificatului de moștenitor nr.12/28.03.2007 emis de BNPA M. I. și S. M. S., pârâtul, împreună cu sora sa, Radut C. M., au dobândit cota de 1/8 + 1/8 din drepturile asupra imobilului situat în București, ., sector 1.

Autoarea pârâților a moștenit de la defunctul sau frate, D. M., conform certificat de moștenitor nr.1049/23.07.1987, care la rândul său dobândise o cotă de 1/2 din întreg imobilul prin moștenire de la D. A., conform certificatului de moștenitor nr. 1406/07.10.1983 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 3 București.

Imobilul a fost bun propriu al defunctului A. D., astfel cum rezultă și din sentința civilă nr. 160/27.03.1948 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 1649/948.

Față de dispozițiile art.4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, s-a precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat calitatea pârâților de moștenitori prin decizia civilă nr. 1983/20.03.2012. La data de 27.06.2001, autoarea lor, V. C., a formulat cererea de restituire în natură a imobilului situat în București, ., sector 1, înregistrată sub nr. 936 (înregistrată la PMB sub nr. 4685/02.07.2001) împreună cu succesorii G. M., G. A. și D. V. A.. Ca urmare a cererii formulate, P. M. București a emis Dispozițiile nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012.

S-a solicitat a se constata că pârâții au calitatea de moștenitori ai defunctului D. A., cu cota de 1/8 + 1/3 din drepturi dobândite asupra imobilului, iar dispozițiile Primăriei M. București nr._/ 27.03.2012 și nr._/27.03.2012 sunt legale și temeinice.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea contractului de cesiune autentificat sub nr. 899/28.03.2007 pentru cauză ilicită, s-a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. Astfel, dreptul de proprietate al pârâților asupra cotei părți înstrăinate din imobil este constatat prin acte juridice valabile, a căror anulare nu s-a dispus de către nicio instanță judecătorească. Mai mult decât atât, toate certificatele de moștenitor prin care s-au stabilit cotele succesorale își produc în continuare efectele, neexistând vreo hotărâre care să le lipsească de efecte.

Prin încheierea de ședință din data de 09.09.2013, tribunalul a disjuns capătul al doilea al cererii reconvenționale, având ca obiect ieșirea din indiviziune, apreciind că acesta depinde de modul de soluționare a cererii principale modificate, respectiv de stabilirea cotelor indivize ale părților asupra imobilului în litigiu.

La același termen de judecată, tribunalul a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și a dispus din oficiu efectuarea unei expertize construcții.

La data de 07.11.2013, s-a depus la dosar raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar A. N. (filele 744-765).

Prin sentința civilă nr.396 din 31.03.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea principală, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul G. M., împotriva pârâților P. M. București, prin Primarul General, P. M., D. V. A., R. M. C., V. D. M., P. M. și P. C.-E., a rectificat în parte dispoziția nr._/27.03.2012 emisă de Primarul General al M. București, în sensul că, la data preluării abuzive, imobilul a fost în proprietatea lui A. D., în loc de D. D. și a respins, ca neîntemeiate, cererea de anulare a dispoziției nr._/27.03.2012 emisă de Primarul General al M. București, cu privire la detalierea componenței imobilului restituit în natură, cererea de anulare a dispozițiilor nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012 emise de Primarul General al M. București, în ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite, precum și cererea modificatoare formulată de reclamant, având ca obiect anularea contractelor de cesiune autentificate sub nr.859/27.03.2007 și nr.899/28.03.2007. Totodată, s-a admis primul capăt al cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă P. M. împotriva reclamantului-pârât G. M., având ca obiect stabilirea cotelor indivize ale dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 1, restituit în natură, potrivit dispoziției nr._/27.03.2012, emise de Primarul General al M. București, s-a constatat că au calitatea de coproprietari asupra imobilului menționat: pârâta-reclamantă P. M., cu o cotă de 3/4, reclamantul G. M., cu o cotă de 1/8, precum și pârâții P. M. și P. C.-E., ambii cu o cotă de 1/8 din imobil și a fost obligat reclamantul G. M. la plata cheltuielilor de judecată către pârâții V. D. M. și R. M.-C., câte 1.500 lei către fiecare, reprezentând onorariul de avocat, precum și la plata sumei de 1.000 lei către pârâta-reclamantă P. M., reprezentând onorariul de expert stabilit în sarcina reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, analizând materialul probator administrat, tribunalul a reținut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. M., astfel cum aceasta a fost completată, este reprezentat de anularea parțială a dispozițiilor nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012 emise de Primarul General al M. București, referitoare la imobilul situat în București, ., sectorul 1, în ceea ce privește prenumele fostului proprietar al imobilului (A. D. în loc de D. D.), componența imobilului restituit în natură prin dispoziția nr._/27.03.2012, precum și referitor la calitatea de persoane îndreptățite și cotele indivize ale acestora.

Așadar, acțiunea principală formulată de reclamant, astfel cum a fost completată, reprezintă o contestație întemeiată pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, solicitându-se anularea dispozițiilor nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012 emise de Primarul General al M. București, prin care a fost soluționată notificarea nr.936/27.06.2001, formulată în baza Legii nr.10/2001 de D. V. A., G. M., G. A. și V. C., prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 1.

Prin dispoziția nr._/27.03.2012 emisă de Primarul General al M. București (fila 4) s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 1, compus din construcție tip A (cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr.112/1995), precum și teren în suprafață de 218,20 mp.

Prin dispoziția nr._/27.03.2012 a Primarului General al M. București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele vândute în baza Legii nr.112/1995, respectiv apartamentul nr.2, etaj 2, în suprafață utilă de 103,91 mp, vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr.1493/_/1997 împreună cu cota de teren aferentă în suprafață de 32,28 mp și apartamentul nr.2, etaj 2, în suprafață utilă de 27,42 mp, vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2617/1998, împreună cu cota de teren aferentă în suprafață de 8,52 mp, situate în imobilul din București, ., sector 1, imposibil de restituit în natură.

Examinând susținerile reclamantului privind numele corect al autorului părților, se constată că imobilul din București, ., sectorul 1 s-a aflat în proprietatea lui A. D., astfel cum rezulta atât din actul de naționalizare (Decretul nr.92/1950, poziția 2386 – filele 9-12) cât și din sentința civilă nr.160/27.03.1948 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția a III-a Civilă Comercială (filele 15-18), prin care s-a stabilit în mod irevocabil faptul că defuncta D. D. (născuta H.) a fost doar prete-nomul lui A. D. la dobândirea imobilului din București, ..

Prin urmare, s-a constatat că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat prin naționalizare conform Decretului nr.92/1950 de la fostul proprietar A. D. și nu de la soția acestuia, D. D., decedată la data de 31.08.1945 (moștenită de soțul supraviețuitor D. A., conform certificatului de moștenitor nr.9/28.09.2005), astfel cum se menționează în cuprinsul dispoziției nr._/27.03.2012 emisă de Primarul General al M. București (fila 4), prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 1, compus din construcție tip A (cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995), precum și teren în suprafață de 218,20 mp.

Potrivit art.25 alin.4 din Legea nr.10/2001, dispoziția de restituire în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Având în vedere forța probantă a dispoziției de restituire în natură, potrivit prevederilor legale menționate, tribunalul a apreciat că se impune rectificarea în parte a dispoziției nr._/27.03.2012 emise de Primarul General al M. București, în sensul că, la data preluării abuzive, imobilul a fost în proprietatea lui A. D., în loc de D. D.. Sancțiunea nulității nu este aplicabilă în cauză, menționarea greșită a prenumelui fostului proprietar al imobilului nefiind o condiție de validitate a dispoziției de restituire în natură, ci o evidentă eroare materială, a cărei rectificare se impune, pentru acuratețea acestui înscris autentic.

Tribunalul a respins însă ca neîntemeiată cererea reclamantului de anulare a dispoziției nr._/27.03.2012 emise de Primarul General al M. București, cu privire la detalierea componenței imobilului restituit în natură. Astfel, potrivit dispoziției menționate, imobilul restituit în natură este compus din construcție tip A (S+P+2), cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr.112/1995, precum și din teren în suprafață de 218,20 mp, din suprafața totală de 259 mp.

Prin cererea de chemare în judecată inițială, reclamantul a apreciat că din precizarea bunurilor revendicate și retrocedate în natură, ar fi fost omis garajul imobilului. Conform cererii completatoare depuse la dosar la data de 10.12.2012, reclamantul a arătat că, potrivit dispoziției menționate, retrocedarea imobilului de către Primarul General este parțială, pentru că s-ar fi omis să se predea subsolul acestuia în întregime, în sensul că se propune ca din acesta să se restituie numai garajul și un spațiu de locuit, astfel cum se arată în adresa nr._/07.12.2004 emisă de Administrația Fondului Imobiliar. Or, conform procesului-verbal nr.2335/29.02.1940 emis de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare București, la subsol se află două camere, spălătorie, uscătorie, bucătărie, garaj și calorifer (centrala termică).

Astfel cum rezulta din concluziile expertizei specialitatea constructii intocmite de expertul tehnic judiciar A. N. (filele 746-747), imobilul din Bucuresti, ., sector 1 nu a suferit modificari în ceea ce priveste configuratia fata de aspectele mentionate în procesul-verbal nr.2335/ /29.02.1940. De asemenea, expertul a precizat ca garajul este situat la parterul imobilului, fiind parte componenta a parterului și constituie, alaturi de spalatorie, camara, calorifer și wc, incaperile nevandute în baza Legii nr.112/1995.

Or, din moment ce, potrivit dispozitiei nr._/27.03.2012 imobilul restituit în natura este compus din constructie tip A (S+P+2), cu exceptia apartamentelor vandute în baza Legii nr.112/1995 rezulta în mod evident ca au fost retrocedate în natura inclusiv garajul (componenta a parterului) și toate celelalte incaperi aflate la subsol, care nu au fost instrainate chiriasilor cumparatori conform Legii nr.112/1995 și care au fost evidentiate în raportul de expertiza ca fiind aceleasi cu cele mentionate în procesul-verbal nr.2335/29.02.1940, la care a facut referire reclamantul.

In aceasta situatie, nu se impune nici anularea și nici rectificarea sau completarea dispozitiei nr._/27.03.2012, intrucat nu este necesara enumerarea tuturor spatiilor retrocedate în natura, fiind suficienta pentru identificarea imobilului retrocedat precizarea faptului ca se restituie în natura intreaga constructie (compusa din subsol, parter și doua etaje), cu exceptia apartamentelor vandute în baza Legii nr.112/1995. Atat timp cat nici garajul nici celelalte spatii identificate de expert (spalatorie, camara, calorifer și wc) nu au fost instrainate în baza Legii nr.112/1995 si, totodata, acestea fac parte din parterul, respectiv subsolul imobilului, reiese în mod clar faptul ca acestea sunt incluse în sintagma utilizata în dispozitie - constructie tip A (S+P+2), cu exceptia apartamentelor vandute în baza Legii nr.112/1995.

Pe de alta parte, intrucat cele doua camere enumerate în mod distinct în procesul-verbal nr. 2335/29.02.1940 nu au fost identificate la fata locului de expert ca făcând parte din spatiile nevandute în baza Legii nr.112/1995, acestea nu pot fi cuprinse în dispozitia de restituire în natura.

Referitor la solicitarea de anulare a dispozițiilor nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012 emise de Primarul General al M. București, în ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite, Tribunalul a constat ca sustinerile reclamantului sunt nefondate, în mod corect fiind mentionate în cele doua dispozitii persoanele îndreptățite, respectiv G. M., P. M., P. C.-E. și P. M..

Astfel, prin notificarea nr.936/27.06.2001 formulata în baza Legii nr.10/2001 de D. V. A., G. M., G. A. și V. C., comunicata Primariei M. Bucuresti prin intermediul B. E. & P. (fila 8), s-a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în Bucuresti, ., sector 1.

De pe urma defunctului D. A., decedat la data de 08.05.1983 (fostul proprietar al imobilului situat în Bucuresti, ., sectorul 1) a fost emis certificatul de moștenitor nr.1406/07.10.1983 de către Notariatul de Stat Sector 1 București (fila 565), potrivit căruia au calitatea de moștenitori ai defunctului D. Steluța A. - soție și D. M. - frate, fiecare cu o cota de 1/2 din mostenire.

In cuprinsul certificatului de moștenitor menționat se arăta ca au renunțat la succesiune cele 3 surori ale defunctului, respectiv B. V., V. C. și D. M..

Potrivit certificatului de moștenitor nr.1049/23.07.1987 emis de Notariatul de Stat Sector 2 de pe urma defunctului D. M., decedat la data de 26.01.1986 (filele 27 și 616), au calitatea de moștenitori ai acestuia D. M. E. - soție, cu o cota de 1/2, precum și G. E. - frate, V. C. - sora și D. M. - sora, fiecare din acestia cu cate o cota de 1/6 din mostenire. În cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 1049/1987 este menționata ca neacceptată a succesiunii B. V., în calitate de sora a defunctului D. M..

De pe urma defunctului Ghizdăvesu E. (decedat la data de 19.03.1994) au rămas în calitate de moștenitori G. Clementa - sotie, cu o cota de 2/8 din mostenire, precum și cei doi fii, G. A. și G. M., fiecare cu o cota de 3/8, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor nr.1620/15.09.1994 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 (fila 26).

Reclamantul G. M. și fratele sau, G. A., au calitatea de mostenitori, în cote de 1/2 fiecare, ai defunctei G. Clementa, decedata la 15.05.2005, potrivit certificatului de mostenitor nr.245/29.10.2007 (fila 102).

De pe urma defunctei V. C., decedata la data de 08.10.2005, ulterior formularii notificarii nr.936/27.06.2001), au rămas ca moștenitori V. D. M. și Radut M. C., fiecare cu o cota de 1/2, în calitate de nepoti de fiu predecedat (V. M., decedat la 15.12.1984), potrivit certificatului de moștenitor nr.12/28.03.2007 (filele 692-694).

De pe urma defunctei D. M., decedată la 05.03.1996, a rămas în calitate de unic moștenitor D. V. A., astfel cum rezulta din sentința civila nr.855/12.10.2004 pronunțata de Judecătoria Calafat în dosarul nr.1147/2004, irevocabila (filele 618-621).

De pe urma defunctei B. V., decedata la 06.10.1987, a rămas în calitate de unic moștenitor D. V. A., potrivit certificatului de moștenitor nr.505/22.04.1988 emis de Notariatul de Stat Sector 1 (fila 622).

In ceea ce priveste mostenitorii defunctului D. A., fostul proprietar al imobilului din Bucuresti, ., sector 1, se constata ca soția supravietuitoare D. Steluța A. nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, astfel incat de cota de 1/2 din imobil ce i-a revenit acesteia în urma decesului sotului sau beneficiaza mostenitorii care au formulat notificare. Astfel, conform prevederilor art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta la Cap. III profita ceilalți moștenitori ai persoanei indreptatițe care au depus în termen cererea de restutuire”.

Cealalta cota de 1/2 din moștenire si, implicit, din imobil, care a revenit fratelui defunctului, D. M., a fost transmisa mostenitorilor legali ai acestuia din urma. Astfel, cota de 1/4 din imobil (1/2 din 1/2) a revenit mostenitoarei D. M. E., care insa nu a depus notificare, astfel incat de aceasta cota profita ceilalti mostenitori, care au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001.

Ceilalti mostenitori ai defunctului D. M. sunt, potrivit certificatului de mostenitor nr.1049/23.07.1987, G. E. - frate, V. C. - sora și D. M. - sora, fiecare cu cate o cota de 1/6 din mostenire. Având în vedere insă faptul ca paratul D. V. A. - unicul mostenitor al defunctei B. V. (sora neacceptanta a mostenirii defunctului D. M., decedata la 06.10.1987) - a depus notificare în baza Legii nr.10/2001, prin care a solicitat restituirea imobilului, autoarea sa este considerata repusa de drept în termenul de acceptare a mostenirii, potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001 („Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repusi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita în temeiul prezentei legi.”). Asadar, fiecare din cei 4 frati mostenitori ai defunctului D. M. are câte o cota de 1/8 din mostenire (1/4 din 1/2), respectiv cate o cota de 1/16 din imobil.

Prin urmare, reclamantul G. M. și fratele sau, G. A., au dobandit cate 1/2 din cota de 1/16 a autorului lor, G. E., asadar cate 1/32 fiecare; D. V. A. a dobandit cota totala de 1/8 de la autoarele sale, B. V. și D. M. (1/16+1/16); V. D. M. și Radut M. C. au dobandit fiecare cate 1/32 din imobil (cate 1/2 fiecare din cota de 1/16 a autoarei lor, V. C.).

De asemenea, cota totala de 3/4 din imobil (compusa din cotele de 1/2 și 1/4 din imobil, dobandite de D. S. A., respectiv de D. M. E., care nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001) profita notificatorilor, în functie de cotele succesorale ale acestora, astfel: G. M. și G. A. - 3/16; V. D. M. și Radut M. C. (moștenitori ai defunctei V. C.) - 3/16; D. V. A. (mostenitor al defunctelor B. V. și D. M.) - 6/16. Rezulta ca, în final, cotele acestor mostenitori din imobil sunt urmatoarele: G. M. și G. A. - 1/4, respectiv cate 1/8 fiecare; V. D. M. și Radut M. C. - 1/4, respectiv cate 1/8 fiecare; D. V. A. - 1/2.

In ceea ce privește pârâta-reclamantă P. M., aceasta este cesionara tuturor drepturilor aferente cotelor parti indivize din imobilul situat în București, ., sector 1, deținute de D. V. A. (conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 859/27.03.2007 de BNPA Molcut I. și S. M. S., astfel cum a fost rectificat - filele 783-785) și de V. D. M. și Radut M. C. (conform contractului de cesiune autentificat sub nr.899/28.03.2007 de BNPA Molcut I. și S. M. S. - fila 695). Asadar, cota totala indiviza din imobil dobandita de pârâta-reclamantă este de 3/4 (1/2+1/4).

Referitor la pârâții P. M. și P. C. E., acestia au dobandit cota indiviza de 1/8 din imobil detinuta de fratele reclamantului, G. A., în baza contractului de cesiune autentificat sub nr.7/10.01.2012 de către BNP S. M. S..

Tribunalul nu a retinut susținerile reclamantului, în sensul ca renunțarea surorilor defunctului D. A. la moștenirea acestuia ar constitui un impediment pentru vocatia succesorala concreta a celor 3 surori (B. V., V. C. și D. M.) la moștenirea defunctului lor frate, D. M..

Astfel, potrivit certificatului de moștenitor nr.1049/23.07.1987 emis de Notariatul de Stat Sector 2 de pe urma defunctului D. M., decedat la data de 26.01.1986, surorile defunctului, V. C. și D. M., au acceptat mostenirea acestuia, venind la succesiune alaturi de soția supraviețuitoare D. M. E. și de fratele defunctului, G. E..

In ceea ce o priveste pe cea de-a treia sora a defunctului D. M., respectiv B. V., cu toate ca, potrivit aceluiasi certificat de mostenitor, aceasta nu a acceptat succesiunea fratelui sau, conform prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr.10/2001, este considerată acceptantă în termen a moștenirii, ca urmare a notificării formulate de unicul sau mostenitor, D. V. A..

Or, din moment ce din masa succesorala a defunctului D. M. face parte inclusiv cota mostenita de acesta de pe urma fratelui sau, D. A. (fostul proprietar al imobilului), toti mostenitorii defunctului D. M. beneficiaza de cota din imobil dobandita de acesta la momentul decesului fratelui sau.

Aceasta concluzie a fost retinuta și prin considerentele deciziei civile nr.1983/20.03.2012 pronuntata de Înalta Curte de Casație și Justiție, irevocabila, care are putere de lucru judecat în ceea ce privește calitatea de moștenitori de pe urma defunctului D. A. (filele 609-613).

Au fost înlaturate argumentele reclamantului în sensul ca decizia mentionata nu s-ar impune cu putere de lucru judecat în cauza de fata, atat timp cat este vorba despre o hotarare judecatoreasca irevocabila, pronuntata inclusiv în contradictoriu cu reclamantul. Sustinerile privind nelegalitatea acestei decizii nu pot fi avute în vedere, criticile reclamantului în acest sens neputand fi valorificate decat prin intermediul cailor legale de atac declarate impotriva acesteia.

In consecinta, va fi respinsa ca neîntemeiata cererea reclamantului de anulare a Dispozițiilor nr._/27.03.2012 și nr._/27.03.2012 emise de Primarul General al M. București, atat în ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite cat și referitor la nementionarea în cuprinsul dispozitiilor a cotelor indivize ale partilor din dreptul de proprietate asupra imobilului. Cu privire la aceasta din urma critica a reclamantului, s-a constat că unitatea investita cu solutionarea notificarii nu stabileste prin dispozitie decat calitatea de persoane îndreptățite, nu și cotele succesorale ale acestora, neintelegerile dintre părți sub acest aspect fiind solutionate de instanta de judecata.

Avand în vedere aceste considerente, s-a fi admis primul capăt al cererii reconvenționale, în sensul constatării calitatii partilor de coproprietari asupra imobilului menționat, astfel: pârâta-reclamantă P. M., cu o cotă de 3/4, reclamantul G. M., cu o cotă de 1/8, precum și pârâții P. M. și P. C.-E., ambii cu o cotă de 1/8 din imobil.

De asemenea, fata de argumentele expuse anterior, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea modificatoare formulată de reclamant, având ca obiect anularea contractelor de cesiune autentificate sub nr.859/27.03.2007 și nr.899/28.03.2007, neputandu-se retine cauza ilicita a acestor contracte, din moment ce cotele succesorale cedate catre pârâta-reclamantă P. M. de catre cedentii D. V. A., V. D. M. și Radut M. C. se aflau în patrimoniul acestora. Prin urmare, în mod legal cesionara P. M. a cumpărat cota indiviza totala de 3/4 din imobil detinuta de cedenti, neexistand cauze de nulitate absoluta sau relativa a contractelor de cesiune și neputand fi retinuta incalcarea ordinii publice și a bunelor moravuri, sustinerile reclamantului sub acest aspect fiind neintemeiate.

Atat timp cat normele legale nu interzic transmiterea catre terti a drepturilor succesorale ale persoanelor indreptatite în temeiul Legii nr.10/2001, atat inainte cat și dupa finalizarea procedurii administrative reglementate de acest act normativ, incheierea contractelor de cesiune mentionate nu poate fi sanctionata cu nulitatea.

In temeiul dispozitiilor art.274 alin.1 C.pr.civ., a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâții V. D. M. și R. M.-C., câte 1.500 lei către fiecare, reprezentând onorariul de avocat, potrivit chitantei depuse la dosar și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 1.000 lei către pârâta-reclamantă P. M., reprezentând onorariul de expert stabilit în sarcina reclamantului și achitat de pârâta-reclamantă, conform chitantei depuse la fila 777 din dosar.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul G. M., recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.Pr.Civ, sentință pe care a criticat-o ca nelegală și netemeinică prin prisma următoarelor critici:

1. Prin primul motiv de recurs, recurentul critică hotărârea ca nelegală sub aspectul reținerii calității de persoane îndreptățite a intimaților pârâți D. V. A., R. M. C., V. D. M. alături de el și fratele său în dispozițiile contestate.

Recurentul susține că antecesorii intimaților sunt moștenitori renunțători la moștenirea autorului lor astfel că nu mai pot reveni asupra renunțării, că toate cele trei surori ale autorului recurentului, D. M., B. V. și V. C. se regăsesc în situatia arătată care atrage după sine sancțiunea potrivit căreia sunt considerate ca nu au fost niciodata moștenitoare (art.696 C.civ.) iar de partea acestora urmează să se bucure ceilalți succesori.

In Legea 10/2001 ca lege speciala se retine potrivit art.4 pct.3 ca mostenitorii renunțători nu beneficiază de prevederile legii întrucât se recunoaște valabilitatea renunțării lor exprese, și mai mult, aceste prevederi sunt consacrate și în art.1120 și 1121 din Noul Cod civil.

Susține recurentul că pentru a beneficia de moștenirea lui A. D., rudele sale, vărul și nepoții, se folosesc de certificatul de mostenitor emis în urma decesului lui D. M. respectiv certificatul nr.1049/1987, în care tatăl său, G. E. împreuna cu surorile V. C. și D. M. sunt moștenitori acceptanți iar B. V. este moștenitor neacceptant, dar despre care se pretinde că ar fi fost repusa în dreptul de a fi de a accepta moștenirea lui D. A. pentru că D. A. care este atât moștenitorul mamei sale cat și al mătușii B. V., a făcut notificare, ajungând astfel să pretindă că ar fi indreptățit să moșteneasca jumătate din imobil, cu toate ca cele doua surori au renunțat la mostenire.

Disputa asupra certificatului lui D. M. urmărește, în opinia recurentului, să creeze confuzie în legatura cu dreptul la moștenire al tatălui său G. E., anume că acest drept la moștenirea lui D. A. se explică în același fel ca și dreptul surorilor sale cum că ar veni la moștenire odată cu ele prin moștenirea lui D. M., cea ce nu-i adevărat.

Dreptul tatălui său la moștenirea lui D. A. a fost recunoscut de stat prin decizia A. nr.93/2004 și confirmat în două rânduri de prin deciziile C. nr.31A/30.01.2006 și 642A/28.10.2010, iar acestea stabilesc evident cea ce susține recurentul în timp ce surorilor lui, nu li se recunoaște acest drept. Recurentului arată că tatălui său i se recunoaște calitatea de moștenitor indreptățit să primească moștenirea după D. A. și de decizia civila 1983/2012 a ICCJ.

Cu toate acestea, susține recurentul, instanta care si-a insușit opinia adversarilor recurentului arată că și aceștia urcă la moștenirea autorului lor întrucât sunt mostenitorii lui D. M. deși acesta, prin urmașii sau soția sa nu au notificat statul să-I despăgubeasca pentru ce i s-a confiscat lui D. A..

Recurentul arată că decizia civila 1983/2012 a ICCJ îi include la moștenire pe D. V. A. și pe nepoți prin V. C., iar despre B. V. prin care D. A. solicita o parte din moștenire nu se face nicio referire în dispozitivul sau considerentele hotărârii ÎCCJ, și nici despre suportul legal al acestei includeri.

În opinia recurentului, una din părți pretinde ca ar fi incident art. 698 C.civ. însă textul spune clar că eredele renunțător nu poate fi reprezentat, numai copii lor pot venii la moștenire dacă există un singur renunțător în gradul său ori toți mostenitorii au renunțat. Dar în cazul său nu este un singur mostenitor în gradul său și nu toți mostenitorii au renunțat, renunțătorii sunt numai surorile, cei doi frati D. M. și G. E. nu au renunțat.

Sustinerea potrivit căreia în masa succesorala a lui D. M. ar intra și partea din mostenire care i s-ar conveni acestuia din mostenirea după D. A. nu poate fi primită deoarece notificarea inregistrată la executor sub nr.936/27.06.2001 și la Primarie sub nr.4685/02.07.2011 face vorbire doar de D. A. și la casa naționalizată nu și de D. M. prin care intimații incearcă sa beneficieze de Legea nr.10/2001.

Un alt argument invocat este hotararea ICCJ. dar care nu poate fi retinut deoarece precedentul judiciar nu este socotit în legislația și în sistemul nostru judiciar ca izvor de drept iar în raport de menționata hotărâre nu poate fi pentru invocată autoritatea de lucru judecat întrucat nu există indentitate de parti, obiect și cauza intre prezenta speta și cea de la Curtea Suprema.

Hotararea ICCJ nu poate fi avută în vedere, în opinia recurentului fiind nulă deoarece s-a admis împotriva regulilor de procedură recursul nepotilor săi desi acestia nu exercitaseră, cum era procedural, calea de atac a apelului, astfel ca hotararile date în prima instanta și neapelate sunt în baza art.377 alin.2 pct.2 C.Pr.Civ erau irevocabile deci nesusceptibile de recurs (D. procesual civil - 1981 pag. 70 autori S. și S. Zilberstein), și stricto sensu pentru ca s-au încălcat dispozitiile art.105 C.Pr.Civ,deoarece actele de procedură îndeplinite cu încălcarea normelor de procedura sunt nule.

Recurentul mai susține că sentința recurată nu menționează nimic în legatura cu temeiul legal al accesului rudelor sale la moștenirea lui D. A., hotararea Tribunalului fiind nelegală și netemeinică deoarece nu menționează de ce se resping argumentele sale, introduce pe intimați intre succesorii lui D. A..

2. Hotărârea este nelegală sub aspectul cotelor succesorale stabilite de instanță și a dispoziției de respingere a cererii de anulare a contractelor de cesiune autentificat sub nr.859/27.03.2007 de BNPA Molcut I. și S. M. S., încheiate cu intimata P. M. cu D. V. A. și a contractului de cesiune autentificat sub nr.899/28.03.2007 de BNPA Molcut I. și S. M. S., încheiat de aceiași intimată cu V. D. M. și Radut M. C.

Recurentul susține că instanta de fond stabilește cotele succesorale ce le revin la cererea intimatei - parate P. M., în interesul lui D. A., al nepotilor și al d-nei P. care primește 6/8 din imobil iar lui și soților P. le revenindu-le câte 1/8.

În opinia recurentului, făcând aceasta împărțire Tribunalul intră în contradicție cu dispozițiile Legii 10/2001 și face din mostenitorii renuntatori, mostenitori indreptatiti la cea mai mare parte din casă, iar ca urmare a acestei situatii juridice i se respinge cererea de constatare a nulitatii partiale absolute a dispozitiilor PMB precum și cererea de nulitate a contractelor de cesiune incheiate în 2007 de rudele sale cu P. M., decizia civilă 31/A/30.01.2006 irevocabila prin neatacarea ei cu recurs de A. sau adversari prin care se recunoaște numai recurentului și lui G. A. dreptul la moștenirea lui D. A. fiind înlăturată.

Cu toate astea rudele sale care în 2007 se aflau sub puterea deciziei aratate au incheiat contracte de cesiune, incălcând prevederile art.1714 C.civ. conform cărora tranzactia facuta pe documente dovedite ca false este nulă, situatie sanctionata de art.966 C.civ. "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa ori nelicita nu are niciun efect juridic".

Pornind de la considerentul că cesiunea de drepturi litigioase este o specie particulară de vânzare care atrage după sine obligația partilor de a se invoi asupra obiectului și pretului ce trebuie sa fie serios și determinant (art.1295 și 1303 C.civ.) contractele s-au intocmit prin sfidarea legii în sensul ca prețul practicat este neserios; nepotii recurentului au primit 18.000 de Euro pentru 2/8 iar vărul pentru 4/8 a incasat 65.000 E în loc de 36.000 E.

3.Recurentul susține că sentința recurată nu nu intelege sa explice de ce s-a respins al doilea capăt de cerere al acțiunii reconvenționale respectiv al iesirii din indiviziune, astfel că poate l-a admis pe primul, deși concluziile sale au fost de respingere, făcând cunoscut că imobilul nu a intrat în proprietatea lor . se poata pune problema ieșirii din indiviziune. La fel intimații P., parte în proces, nu sunt de acord cu iesirea din indiviziune insa pe considerentul ca imobilul ar fi partajabil.

Hotararea Tribunalului este, în opinia recurentului, nelegală, nelegalitatea și netemeinicia rezultând și din faptul ca nu motivează respingerea celui de al doilea capăt de cerere al acțiunii reconventionale

4. Recurentul susține că a solicitat să se constate nulitatea partiala absoluta a dispozitiilor nr._ și_ din 27.03.2012 pe considerentul că nu s-au detaliat partile componente ale imobilului restituit în natura întrucât cu privire la încaperile de la subsol și parter avea nelămuriri, iar după administrarea expertizei topo s-a stabilit ca imobilul restituit în natura este compus din toate celalalte incaperi de la subsol, parter, etajul 1 și 2 care nu au fost vândute foștilor chiriasi în baza Legii 112/1995. În opinia recurentului, cele doua camere cuprinse în procesul-verbal 2335/1940 și neindentificate de expert n-au fost reținute de dispozitiile PMB, astfel că aceste doua încăperi, apartamentul și garsoniera nu se includ în cea ce se s-a retrocedat în natura.

Cele doua camere enumerate în mod distinct în procesul verbal 2335/29.02.1940 nu au fost indentificate la fata locului de expert.

Recurentul invocă și valoarea sentimentala a imobilului în care a locuit pana la vârsta de 10 ani.

În opinia recurentului, hotararea este legală pentru ca a rectificat dispoziția, precizand ca imobilul a fost nationalizat de la D. A. și nu de la D. D. și a stabilit ca, potrivit dispozitiei PMB nr._/2012 imobilul ce urmeaza a fi restituit în natura este compus din constructie tip A (S+P+2) cu exceptia apartamentelor vandute în baza Legii 112/1995 inclusiv garajul (componenta a parterului) și toate celalalte incaperi ale subsolului; spalatorie, camara, calorifer și wc care nu au fost instrainate chiriasilor deveniti proprietari.

În cea ce priveste respingerea cererilor recurentului de anulare partiala absoluta a dispozitiilor_ și_ din 2012, a respingerii cererii de anulare a contractelor de cesiune, a stabilirii cotelor succesorale și a nemotivării respingerii celui de al doilea capăt de cerere al acțiunii reconvenționale hotararea este nelegala și netemeinica.

Se solicită admiterea recursului, casarea partială a hotarârii, și rejudecand cauza pe fond sa se admită actiunea asa cum a fost formulată.

Intimații D. V. A., V. D. M., R. M. C., P. M. și P. C. E., au formulat întâmpinare, prin care au solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat.

Nu s-au solicitat și administrat probe noi în sensul prevederilor art.305 C.Pr.Civ în faza recursului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Astfel, Curtea prin primul motiv de recurs recurentul critică sentința tribunalului ca nelegală și netemeinică, dat fiind că s-a reținut calitatea de persoane îndreptățite a intimaților pârâți D. V. A., R. M. C., V. D. M. alături de recurent și fratele său, numitul G. A. în dispozițiile contestate, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art.4 pct.3 din Legea 10/2001 și a art.696 și 698 C.civ, precum și a prevederilor art.1201 și art.1202 C.civ. de la 1864 în raport de deciziile C. nr.31A/30.01.2006 și 642A/28.10.2010 și de decizia civilă 1983/2012 a ICCJ care este nelegală, și fără a prelua considerentele acestor hotărâri ce stabilesc calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului doar a lui G. M., și lui G. A. ca succesori ai tatălui lor. Recurentul mai susține că sentința recurată nu menționează temeiul legal al accesului rudelor sale la moștenirea lui D. A., și motivul pentru care se resping argumentele sale, și intimații sunt considerați succesorii ai lui D. A..

Acest motiv de recurs este cel prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 C.Pr.Civ raportat la prevederile art.304¹ C.Pr.Civ.

Acest motiv de recurs este nefondat.

În acest sens, Curtea analizând argumentele recurentului potrivit cu care instanța fondului ar fi făcut o greșită aplicare a prevederilor art.1201 și art.1202 C.civ. de la 1864 în raport de deciziile C. nr.31A/30.01.2006 și 642A/28.10.2010 și de decizia civila 1983/2012 a ICCJ care ar fi nelegală, constată că este relevantă analiza menționatelor hotărâri judecătorești.

Astfel, prin notificarea formulată la 25 iulie 2001, D. V. A., G. M., G. A. și V. C., au cerut Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, restituirea în natură a fostei societăți de comerț și industrie „Dinamica”, situată în București, . A, sector 1, ce a fost preluată abuziv de stat, prin naționalizare, din proprietatea autorului lor comun D. A..

În soluționarea acestei cereri, A. a pronunțat o primă decizie – nr.93 din 17 septembrie 2004 – prin care notificarea înregistrată la APAPS, sub nr.1141 din 31 iulie 2001, a fost respinsă, reținându-se că nu au fost depuse actele doveditoare ale calității de acționar a autorului D. A. iar în ceea ce-i privește pe notificatorii D. V. A. și V. C., că aceștia nu beneficiază de prevederile legii speciale, întrucât sunt renunțători.

Contestația formulată împotriva acestei decizii exclusiv de către G. M. și G. A. a fost respinsă de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, prin sentința nr.114 din 14 februarie 2005, însă prin decizia nr. 31/A din 30 ianuarie 2006 Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul contestatorilor G. și schimbând în tot sentința, a admis contestația și a anulat decizia nr.93/2004 emisă de A., pe care a obligat-o să procedeze la soluționarea notificării nr. 1918/2001, în condițiile art.31 din Legea nr.10/2001.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că autorul notificatorilor deținea, la data naționalizării un număr de 55.900 acțiuni, la Societatea „Dinamica”, făcându-se ca atare dovada calității de asociat al acestuia, la data preluării abuzive.

În executarea obligației instituită în sarcina sa prin hotărârea mai sus enunțată, A. a emis o a 2-a decizie – nr.189 din 18 iulie 2008, decizie contestată de către G. A. și G. M. prin prisma a două motive de nelegalitate, primul referindu-se la competența unității deținătoare de a dispune măsurile reparatorii prin echivalent iar prin cel de-al doilea se solicita să se constate și lipsa calității de persoane îndreptățite a co-notificatorilor D. V. A. și V. C..

Prin sentința civilă nr.468/2009 a Tribunalul București secția a III-a, instanța a respins ca neîntemeiată contestația, însă prin decizia nr.642 A/28.10.2010 a Curții de Apel București secția a IV-a s-a respins ca nefondat apelul formulat de către D. V. A. și V. C. și s-a admis apelul formulat de G. A. și G. M. împotriva sentinței ce a fost schimbată, anulându-se dispoziția contestată și constatându-se calitatea de persoane îndreptățite exclusiv în favoarea acestora din urmă.

Prin decizia civila nr.1983/2012 a ICCJ. Secția a I-a Civilă, ca urmare a admiterii recursului formulat D. V. A. și de succesorii numitei V. C. împotriva deciziei C. nr.642A/28.10.2010, s-a admis în parte contestația formulată împotriva deciziei nr.189 din 18 iulie 2008, a fost anulată decizia și a fost obligată A. să soluționeze notificarea formulată de petenții G. M., G. A., D. V. A., și V. C.. S-a respins capătul de cerere din precizarea contestației privind constatarea lipsei calității de persoană îndreptățită a intimaților D. V. A. și V. C., a cărei calitate procesuală a fost preluată de R. M. C. și V. D. M..

Prin considerentele deciziei civile nr.1983/2012, ICCJ Secția a I-a Civilă a reținut că al doilea capăt de cerere din precizarea contestației prin care s-a solicitat să se constate lipsa calității de persoane îndreptățite a co-notificatorilor D. V. A. și V. C. a fost soluționat greșit de instanțele de fond deoarece ,,rezultă fără echivoc din cele mai sus expuse, că nicio instanță nu a statuat irevocabil asupra lipsei calității de persoane îndreptățite a celorlalți doi notificatori, respectiv D. V. A. și V. C., autoarea recurenților R. M. C. și V. D. M..

Dimpotrivă, prin decizia invocată – nr. 31/A din 30 ianuarie 2006 – Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă, a anulat în întregime decizia nr. 93/2004 emisă de A. în soluționarea cererii de restituire formulată de cei 4 notificatori, și a obligat entitatea investită să soluționeze notificarea acestora, în condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, atât prin această hotărâre judecătorească cât și prin decizia emisă ulterior de A. – contestată în prezenta cauză – nu s-a statuat cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a niciuneia dintre părțile semnatare ale notificării ci doar cu privire la competența de soluționare a acesteia.

În acest context, în care fiecare din cei 4 notificatori își declară calitatea de persoană îndreptățită, înțelegând să formuleze împreună cererea de restituire (a se vedea f. 7 – dosar nr._/3/2008 al Tribunalului București – Secția a III-a Civilă) devin pe deplin aplicabile art.48 (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei, folosesc și celorlalți.

Ca atare, în mod greșit, s-a reținut că prin nevalorificarea dreptului de a formula contestație, împotriva deciziei nr.93/2011 de către ceilalți doi notificatori (D. V. A. și V. C.) aceștia și respectiv moștenitorii lor, nu mai pot pretinde să li se recunoască calitatea de persoane îndreptățite, pentru imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.

Greșit a fost reținută și calitatea de renunțători a recurenților, față de autorul comun D. A..

Astfel, potrivit certificatului de moștenitor nr.1406 din 7.XI.1983, de pe urma defunctului D. A., decedat la 8 mai 1983, au rămas ca moștenitori D. Steluța A., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de ½ din masa succesorală și D. M., în calitate de frate, cu o altă cotă de ½.

Este adevărat că, mai sus invocatul certificat de moștenitor atestă că surorile defunctului (B. V., V. C. și D. M.) au renunțat la succesiune.

Acestea însă au venit la succesiunea fratelui lor D. M., decedat la 16.01.1986, care, potrivit certificatului de moștenitor emis sub nr. 1049 din 23 iulie 1987, a avut ca moștenitori pe D. M. E., în calitate de soție supraviețuitoare, G. E., frate, V. C. și D. M., în calitate de surori,

În consecință, autorii recurenților dețin calitatea de moștenitori ai defunctului D. M. care, la rândul său, l-a moștenit pe D. A., fiind pe deplin îndreptățiți să solicite măsuri reparatorii pentru acțiunile deținute de acesta din urmă la societatea „Dinamica” C.A.R” (a se vedea în acest sens și sentința nr. 6711 din 21 septembrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București, irevocabilă – f. 13 – dosar apel).,,

Curtea constată că contrar susținerilor nefondate ale recurentului, considerentele deciziei civile nr.1983/2012 a ICCJ au putere de lucru judecat, astfel că instanța fondului era obligată de prevederile art.1200 pct.4 raportat la art.1202 C.civ. de la 1864 a le da efect.

În acest sens, Curtea reamintește recurentului că așa cum a consacrat doctrina (Codul de procedură civilă comentat și adnotat, editura ALL, 1994, G.B. și D.R., paginile 232 și următoarele) autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat, existenta unei hotarâri judecatoresti putând fi invocata în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea unei hotarârii, sau cu putere de lucru judecat atunci când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa fie aceleași părți, sa se discute același obiect si aceeași cauza

Autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestări procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art.1201 C.civ. si art.166 C.proc.civ.) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).

Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazuta de art.1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se intamplă atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotărârii judecatorești.

Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii. Cum, potrivit art.1200 pct. 4 cu referire la art.1202 alin.2) C.civ., in relatia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamnă că recurentul nu poate introduce o noua contestație in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.

Așa fiind, tribunalul a dat eficiență prezumției de lucru judecat pe baza căreia a reținut că a fost deja dezlegată chestiunea dedusă judecății, respectiv calitatea de persoane îndreptățite ai numiților D. V. A. și V. C. (respectiv succesori acesteia, R. M. C., V. D. M.) alături de G. M., G. A., în calitate de notificatori pentru bunurile ce au aparținut numitului D. A. ce intrau în domeniul Legii nr.10/2001.

Prin urmare, chiar dacă, obiectul litigiului soluționat prin decizia civila nr.1983/2012 a ICCJ Secția a I-a Civilă era diferit de cel de față, fiind reprezentat de notificarea formulată la 25 iulie 2001, prin care D. V. A., G. M., G. A. și V. C., solicitau Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, restituirea în natură a fostei societăți de comerț și industrie „Dinamica”, în condițiile în care, contrar susținerilor nefondate ale recurentului, părțile litigiului soluționat prin decizia civila nr.1983/2012 a ICCJ. Secția a I-a Civilă (respectiv D. V. A., R. M. C. și, V. D. M.-succesori ai defunctei V. C.- alături de G. M., G. A.) sunt aceleași cu cele părțile litigiului de față (respectiv D. V. A., R. M. C. și V. D. M. (succesori ai defunctei V. C.) alături de G. M., și P. M. și P. C. E. ca succesori convenționali ai lui G. A.) iar cauza juridică a celor două litigii este aceiași, (respectiv calitatea de persoane îndreptățite a numiților D. V. A. și V. C., autoarea recurenților R. M. C. și V. D. M. ca notificatori în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 pentru imobilele foste proprietatea lui D. A. ) tribunalul era ținut a da efect considerentelor deciziei civile nr.1983/2012 a ICCJ Secția a I-a Civilă.

Prin urmare, tribunalul era ținut a da efect considerentelor deciziei menționate și a constata că intimații D. V. A. și R. M. C. și V. D. M. ca moștenitori ai numitei V. C., nu au calitatea de renunțători față de autorul comun D. A., chiar în raport de certificatului de moștenitor nr.1406 din 7.XI.1983, de pe urma defunctului D. A., în raport de care surorile defunctului -B. V., V. C. și D. M.- au renunțat la succesiune, însă acestea au venit la succesiunea fratelui lor D. M., decedat la 16.01.1986, care, potrivit certificatului de moștenitor emis sub nr. 1049 din 23 iulie 1987, a avut ca moștenitori pe D. M. E., în calitate de soție supraviețuitoare, G. E., frate, V. C. și D. M., în calitate de surori; în raport de aceleași considerente aflate în puterea lucrului judecat tribunalul era ținut a da efect prezumției absolute irefragabile că autorii notificatorilor, respectiv B. V., V. C. și D. M. dețin calitatea de moștenitori ai defunctului D. M. care, la rândul său, l-a moștenit pe D. A..

Prin urmare, în cauză în privința celor reținute mai sus, opera puterea de lucru judecat a considerentelor menționate, ca prezumție absolută de veridicitate a unei hotărâri judecătorești, hotărâre care fiind irevocabilă nu poate fi înlăturată prin invocarea pretinsei sale nelegalității sau a nulității ei pe calea unor critici formulate în cadrul unui alt litigiu, cum solicită de fapt recurentul, care susține că hotararea este nulă deoarece s-a admis împotriva regulilor de procedură recursul numiților D. V. A., R. M. C. și V. D. M. și s-au încălcat dispozițiile art.105 C.Pr.Civ.

Prin urmare în cauză nu s-a dat eficiență unui ,,precedent judiciar,, cum susține recurentul nefondat, deoarece nu aceasta este semnificația juridică acordată deciziei irevocabile susmenționate de către prima instanță, ci cea prevăzută în sarcina sa de prevederile art.1200 pct. 4 raportat la art.1202 alin.2 C.civ .

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora instanța fondului nu ar fi dat relevanță deciziei A. nr.93/2004 confirmate prin deciziile C. nr.31A/30.01.2006 și 642A/28.10.2010 apar a fi vădit nefondate câtă vreme, potrivit celor expuse mai sus, decizia A. nr.93/2004 a fost anulată irevocabil prin decizia C. nr.31A/30.01.2006, care nu a constat lipsa calității de persoane îndreptățite la moștenirea numitului D. A. a lui D. V. A. și ai numitei V. C.iar decizia nr.642A/28.10.2010 a Curții de Apel București secția a IV-a fost modificată prin decizia civila 1983/2012 a ICCJ care a reținut contrariul celor susținute de către recurent, respectiv calitatea de moștenitori ai defunctului D. M. ai intimatului D. V. A. și ai numitei V. C. ca succesori ai lui V. C., D. M. și B. V., alături de defunctul Gizdăvescu E., autorul recurentului, iar D. M., la rândul său, l-a moștenit pe D. A..

Nefondate sunt și susținerile recurentului potrivit cărora instanța nu avea a lua în considerare decizia civilă nr.1983/2012 a ICCJ Secția a I-a Civilă care îi include la moștenire pe D. V. A. și pe R. M. C., V. D. M. prin V. C., iar despre B. V. al cărei moștenitor se pretinde D. V. A. nu s-ar face nicio referire în dispozitivul sau considerentele hotărârii, în raport de cele mi sus expuse și de faptul că de puterea de lucru judecat a deciziei în discuție se bucură și considerentele acesteia ce sprijină dispozitivul hotărârii, considerente prin care se reține în mod clar faptul că B. V., V. C. și D. M., alături de autorul recurentului, au calitatea de moștenitori ai defunctului D. M., și prin urmare menționatele considerente se bucură ca și dispozitivul, de putere de lucru judecat.

Și în ceea ce privește susținerile recurentului privind încălcarea prevederilor art.4 pct.3 din Legea 10/2001 și ale art.696 și 698 C.civ de către instanța fondului, Curtea le reține ca fiind nefondate. În acest sens, în condițiile în care prin decizia civilă nr.1983/2012 a ICCJ Secția a I-a Civilă s-a făcut aplicarea tocmai a prevederilor invocate de recurent în sensul arătat la situația de fapt, (reprezentată de calitatea de persoane îndreptățite în cazul bunurilor foste proprietatea numitului D. A., derivând din calitatea de moștenitori ai numiților D. V. A., R. M. C. și, V. D. M.-succesori ai defunctei V. C.- alături de G. M., G. A. ai numitului D. M.), litigiul soluționat având aceiași cauză juridică cu cel de față, susținerilor recurentului în sensul că prevederile legale au fost greșit interpretate de prima instanță nu pot fi primite deoarece li se opune puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei irevocabile menționate, în cauza de față neputând a da prevederilor legale interpretarea dorită de recurent.

Curtea reamintește recurentului că în cauză, în privința imobilului ce a făcut obiectul notificării nr.936/2001 succesiunea numitului D. A., fost proprietar al imobilului preluat abuziv s-a deschis la data de 08.05.1983 iar calitatea de moștenitori ai defunctului, potrivit certificatului de moștenitor nr.1406/07.10.1983 emis de Notariatul de Stat Sector 1 București s-a constat în persoana numitei D. Steluța A. - soție supraviețuitoare și a numitului D. M. - frate, fiecare cu o cota de 1/2 din moștenire, având calitatea de renunțători cele 3 surori ale defunctului, respectiv B. V., V. C. și D. M. însă ulterior, la data de 26.01.1986, s-a deschis succesiunea defunctului D. M., în raport de care au acceptat moștenirea acestui defunct potrivit certificatului de moștenitor nr.1049/23.07.1987 emis de Notariatul de Stat Sector 2 D. M. E. – soție supraviețuitoare, cu o cota de 1/2, alături de G. E. - frate, V. C. - sora și D. M. - sora, fiecare din acestia cu cate o cota de 1/6 din mostenire, menționându-se ca neacceptată a succesiunii B. V., în calitate de sora a defunctului D. M..

Prin urmare, fiind vorba de succesiuni succesive, autorul recurentului G. E., și surorile acceptante ale moștenirii acestuia, respectiv V. C. și D. M., respectiv B. V. -ca urmare a formulării notificării de către moștenitorul său prin efectul prevederilor art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001- au dobândit cota parte cuvenită din succesiunea numitului D. A. ca urmare a retransmiterii succesorale a moștenirii acestuia, astfel că susținerile recurentului potrivit cărora în masa succesorala rămasă de pe urma lui D. M. nu ar intra și partea din moștenire care i s-ar conveni acestuia din mostenirea după D. A. nu poate fi primită. Este de reținut și faptul că notificarea privind imobilul în discuție a fost făcută de o parte dintre succesorii lui D. M., în calitate de persoane îndreptățite, respectiv de D. V. A. pentru D. M. și B. C., de G. M. și G. A. pentru autorul lor G. E. și de V. C., iar aceștia redobândesc patrimoniul defunctului D. A. prin retransmitere succesorală, de la D. M., care la rândul lui dobândise patrimoniul lui D. A. prin moștenire, prevederile art.4 alin.3 raportate la cele ale art.22 din Legea nr.10/2001 fiind pe deplin aplicabile în condițiile în care prin notificare se solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul fost proprietatea lui D. A.. Mai mult, tocmai datorită faptului că soția supraviețuitoare D. M. E. nu a formulat notificare, în privința cotei cuvenite acesteia sunt aplicabile prevederile art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, prevedere de favoare care se răsfrânge și asupra cotei deținute de recurent din imobil, care în situația în care notificarea ar fi fost făcută de D. M. E. ar fi fost îndreptățit a beneficia de o cotă mai mică, de 1/16 din imobil.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora sentința recurată nu menționează temeiul legal al accesului rudelor sale la moștenirea lui D. A., și motivul pentru care se resping argumentele sale, și intimații sunt considerați succesorii ai lui D. A. și acestea sunt vădit nefondate în raport de considerentele ample ale sentinței astfel cum acestea au fost expuse în cele ce preced. De altfel recurentul nici nu menționează care argumente ale sale ar fi fost omise a fi examinate de prima instanță.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurentul critică hotărârea ca fiind nelegală sub aspectul cotelor succesorale stabilite de instanță și a dispoziției de respingere a cererii de anulare a contractelor de cesiune autentificat sub nr.859/27.03.2007 de BNPA Molcut I. și S. M. S., încheiate cu intimata P. M. cu D. V. A. și a contractului de cesiune autentificat sub nr.899/28.03.2007 de BNPA Molcut I. și S. M. S., încheiat de aceiași intimată cu V. D. M. și Radut M. C..

Și acest motiv de recurs este nefondat.

În acest sens, Curtea constată că instanta de fond a fost investită prin primul capăt al cererii reconvenționale formulate de intimata P. M., și a stabilit cotele ce le revin părților în raport de prevederile art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001 și de cotele deținute de notificatori din bunul preluat abuziv în calitate de persoane îndreptățite, fiecare din cei 4 frati mostenitori ai defunctului D. M. dobândind câte o cota de 1/4 din mostenire, recurentului G. M. și fratelui sau, G. A., dobândind cate 1/2 din cota de 1/4 a autorului lor, G. E., iar intimatei P. M., cesionară în temeiul contractelor de cesiune încheiate cu D. V. A., care a dobandit cota totala de 2/4 de la autoarele sale, B. V. și D. M. și de la V. D. M. și Radut M. C. care au dobandit fiecare cate 1/8 din imobil, intimata dobândind în final cota totala de 3/4 din imobil .

Și criticile referitoare la respingerea cererea de anulare a contractelor de cesiune incheiate de D. V. A., de V. D. M. și Radut M. C. cu intimata P. M. sunt nefondate câtă vreme, după cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă 31/A/30.01.2006 a Curtea de Apel București nu s-a statuat, cum fără temei susține recurentul, în sensul lipsei calității de persoane îndreptățite a lui D. V. A. și a autoarei intimaților V. D. M. și Radut M. C., numita V. C..

Nefondate sunt și susținerile recurentului potrivit cărora contractele în discuție ar fi fost întocmite cu încălcarea prevederilor art.1714 C.civ. câtă vreme nici recurentul nu este în măsură a indica documentele falsificate care ar fi fost folosite la încheierea convențiilor și nici în ce ar consta cauza nelicită, câtă vreme cesiunea de drepturi succesorale este prevăzută de lege, respectiv de dispozițiile art1402-1404 C.civ. iar retractul litigios de prevederile art.1399-1401 C.civ

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora contractele de cesiune ar fi lovite de nulitate deoarece prețul vânzării ar fi fost neserios, invocându-se prevederile art.1295 și 1303 C.civ. Curtea constată că acestea nu pot fi primite câtă vreme recurentul este terț față de aceste contracte iar anularea unui contract pentru leziune poate fi solicitată, potrivit art.1157 C.civ., doar dacă cel lezat este minor cu capacitate de exercițiu restrânsă, ceea ce nu este cazul

Prin cel de-al treilea motiv de recurs recurentul critică hotărârea ca fiind nelegală sub aspectul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii reconvenționale respectiv al iesirii din indiviziune.

Și acest motiv de recurs este nefondat.

În acest sens este de reținut că cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii reconvenționale prin care intimata P. M. solicita ieșirea din indiviziune a fost disjuns prin încheierea de ședință de la termenul din 09.09.2013, astfel că instanța nu avea a se pronunța asupra acestui capăt de cerere.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs recurentul critică hotărârea ca fiind nelegală sub aspectul respingerii capătului de contestație privitor la nulitatea partială absolută a dispozitiilor nr._ și_ din 27.03.2012 pe considerentul că nu s-au detaliat partile componente ale imobilului restituit în natura, respectiv cele doua camere cuprinse în procesul-verbal 2335/1940 și neindentificate de expert n-au fost reținute de dispozitiile PMB, astfel că aceste doua încăperi, apartamentul și garsoniera nu se includ în cea ce se s-a retrocedat în natura.

Și acest motiv de recurs este nefondat.

În acest sens, Curtea constată că după cum corect a reținut instanța fondului, în condițiile în care, după cum rezultă din coroborarea concluziile expertizei specialitatea constructii intocmit de expertul tehnic judiciar A. N. cu procesul-verbal nr.2335/29.02.1940 emis de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare București cele doua camere enumerate în mod distinct în procesul-verbal nr.2335/29.02.1940 nu au fost identificate la fata locului de expert ca făcând parte din spatiile libere, respectiv cele care nu au fost vândute în baza Legii nr.112/1995, acestea nu pot fi cuprinse în dispozitia de restituire în natură, astfel că susținerile recurentului nu pot fi primite.

Totdată, după cum a reținut și prima instanță, în cuprinsul dispozitiei nr._/27.03.2012 se dispune restituirea în natura a imobilului compus din constructie tip A (S+P+2), cu exceptia apartamentelor vandute în baza Legii nr.112/1995, astfel că rezulta în mod logic că au fost retrocedate în natura inclusiv garajul (componenta a parterului) și toate celelalte incaperi aflate la subsol, spații care nu au fost instrainate chiriasilor cumparatori conform Legii nr.112/1995 și care au fost evidentiate în raportul de expertiza ca fiind aceleasi cu cele mentionate în procesul-verbal nr.2335/29.02.1940.

În cponsecință, cererea de anularea a dispozitiei nr._/27.03.2012, este nefondată deoarece prevederile Legii nr.10/2001 nu prevăd obligația unității deținătoare de a enumera în cuprinsul dispoziției motivate a tuturor spatiilor retrocedate în natura, fiind suficienta identificarea în cuprinsul dispoziției a imobilului retrocedat .

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.Pr.Civ, va respinge ca nefondat, recursul.

Văzând și dispozițiile art.274 C.Pr.Civ, Curtea va obliga pe recurent ca parte căzută în pretenții, la plata către intimați a următoarelor cheltuieli de judecată:

-pentru intimata P. M. 5.511.05 lei cheltuieli de judecată parțiale, conform art.274 alin.3 C.Pr.Civ, corespunzător muncii avocatului care a susținut apărarea intimatei la dezbaterea recursului;

-pentru intimata R. C. M. 3000 lei cheltuieli de judecată;

-pentru intimatul D. V. 992 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul reclamant G. M. împotriva sentinței civile nr.396/31.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. București, P. M., D. V. A., R. M. C., V. D. M., P. M. și P. C. E..

Obligă reclamantul la plata către intimați a următoarelor cheltuieli de judecată:

-pentru intimata P. M. 5.511.05 lei cheltuieli de judecată parțiale;

-pentru intimata R. C. M. 3000 lei cheltuieli de judecată;

-pentru intimatul D. V. 992 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. M. S. B. A. S. D. F. B.

GREFIER,

V. Ș.

Red. BAS

Tehnored. BAS/PS 2 ex.

Jud. fond: R. N.

← Partaj judiciar. Decizia nr. 440/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 557/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Partaj judiciar. Decizia nr. 581/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 551/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI