Legea 10/2001. Decizia nr. 557/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 557/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 32105/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 557R
Ședința publică de la 11 mai 2015
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. GENERAL și recurentul reclamant S. M. C. împotriva sentinței civile nr. 1867/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. BUCUREȘTI, având ca obiect: Legea nr. 10/2001, contravaloare lipsă de folosință.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 27.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 4.05.2015 și apoi la 11.05.2015.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 03.05.2011 sub nr._, reclamantul S. M. C. a formulat contestație împotriva dispoziției nr._/04.04.2011 emisă de P. General al municipiului București, în contradictoriu cu pârâții P. M. București și M. București - prin Primar General, solicitând anularea dispoziției, restituirea în natură a imobilului . la . din București, .. 5, Sector 1, compus din 3 camere și boxa subsol, precum și cota de teren aferentă; obligarea M. București prin Primar General și a Primarului General (în solidar) la plata sumei de 16.200 euro (echivalent în lei 65.600) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii 3 ani, respectiv din data de 30.04.2008 și până la predarea efectivă a imobilului și obligarea M. București și a Primarului General la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea formulată la termenul din 12.10.2011, în temeiul art. 132 din Codul de procedură civilă, reclamantul a completat acțiunea introductivă cu două capete de cerere: restituirea în natură a cotei indivize de teren - curte și a boxei subsol, ambele corespunzătoare apartamentului nr. 2 din .. 5, ., obligarea pârâților la plata contravalorii degradărilor imobilului ce face obiectul contestației - . art. 41 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1867/17.10.2012, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția nr._/04.04.2011 emisă de P. General al M. București; a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea apartamentului 3 etaj 2 din imobilul situat în București, .. 5, sector 1, compus din 3 camere, baie, cămară, cămară, bucătărie, culoar, hol, vestibul, 2 balcoane, boxa nr. 10 de la subsol (în suprafață de 15,90 mp), a suprafeței de 73,11 mp teren situat sub construcție, aferent acestui apartament, și a boxei nr. 9 de la subsol (în suprafață de 10,80 mp), astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert Ș. E.; a dispus restituirea în natură, în proprietatea reclamantului, a imobilului menționat; a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 33 mp teren - curte a imobilului situat în București, .. 5, sector 1; a obligat pârâtul M. București, prin Primar, să emită în favoarea reclamantului dispoziție conținând propunere de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale, art. 16 Titlul VII - Legea nr. 247/2005, pentru terenul anterior menționat; a obligat pârâtul M. București, prin Primar, la plata către reclamant a despăgubirilor în sumă de 97.705 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul situat în București, .. 5, ., sector 1, aferentă perioadei 30.04._12.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, prin notificarea nr. 758/19.06.2001, adresată Primăriei M. București, reclamantul S. M. C. și fratele său, S. D. P., au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 5, ., cu terenul aferent din suprafața totală de 173 mp, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. Întrucât unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea în termenul prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 1043/11.09.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2006, irevocabilă la 09.11.2007 prin respingerea apelului și a recursului ca nefondate, a fost admisă acțiunea formulată de notificatori și au fost obligați P. General, M. București prin Primar General și Primăria M. București să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea nr. 758/19.06.2001, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii și până la data executării ei.
Tribunalul a reținut că notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr._/04.04.2011 cu motivarea că notificatorii nu au făcut dovada calității de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului notificat.
Pe fondul contestației împotriva acestei dispoziții, tribunalul a constatat că, prin sentința civilă nr. 197/22.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că S. M. C. și S. D. P. sunt succesori în drepturi ai foștilor proprietari ai imobilului situat în București, .. 5, sector 1, în calitate de legatari cu titlu particular. Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9361/08.04.1931 de fostul Tribunal Ilfov - Secția notariat, soții M. și G. Pristăvescu au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . nr. 5, fost Fundătura Dorobanților nr. 78/80 și fost Fundătura B. nr. 84, compus din teren în suprafață de 170 mp și construcție cu subsol, parter și două etaje. Din adresa nr._/07.11.2007 a Direcției Evidență Imobiliară și Cadastrală din cadrul Primăriei M. București, reprezentând nota privind istoricul adresei poștale, rezultă că imobilul din .. 5 sector 1 a fost înscris de la nivelul anului 1931 cu numărul 5 pe . acestui an fiind înscris pe Fundătura Dorobanților nr. 82-84. În aceeași adresă se menționează că artera de circulație poartă denumirea D. Emmanuel din anul 1972.
Tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, la poziția 145 pe lista anexă la decret (anexa de provincie a județului Argeș) figurând Pristăvescu G. cu 6 apartamente în Pitești și în București, . nr. 4 și . nr. 5, conform adresei nr. 774/09.02.1996 a S.C. Herăstrău Nord S.A. La data de 17.11.1959 a decedat Pristăvescu M., iar la data de 17.03.1968 a decedat Pristăvescu G., rămânând ca unică moștenitoare a celor doi defuncți fiica acestora, Vâlsănescu M.-S., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 14/19.04.2007 eliberat de B.N.P. C. C. V. și certificatului de moștenitor nr. S.805/09.08.1972 eliberat de fostul Notariat de Stat Județean Argeș. Vâlsănescu M.-S. a decedat la data de 14.04.1996, apartamentele 2 și 3 din imobilul situat în .. 5, sector 1, revenind fraților S. M. C. și S. D. P., în calitate de legatari cu titlu particular în baza testamentului autentificat sub nr. 120/12.01.1996 de B.N.P. D. D., conform certificatului de calitate nr. 88/13.05.1996 eliberat de B.N.P. M. R..
Tribunalul a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 104/16.02.2011 de notarul public Ș. D.-B. din cadrul B.N.P. Asociați Fiducia, S. D. P. a vândut lui S. M. C. toate drepturile sale litigioase cu privire la apartamentul nr. 3 situat la etajul 2 al imobilului din București, .. 5, sector 1, ce face obiectul notificării nr. 758/19.06.2001.
Tribunalul a apreciat că reclamantul a justificat pe deplin calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru apartamentul nr. 3 din imobilul situat în București, .. 5, sector 1, compus din 3 camere, baie, cămară, cămară, bucătărie, culoar, hol, vestibul, 2 balcoane, boxa nr. 10 de la subsol (în suprafață de 15,90 mp), suprafața de 73,11 mp teren situat sub construcție, aferent acestui apartament, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert Ș. E..
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a constatat că, potrivit adresei nr._/10.07.2012 a Administrației Fondului Imobiliar, prin intermediul S.C. Herăstrău Nord S.A. au fost vândute, în temeiul Legii nr. 112/1995, 2 apartamente din imobil, respectiv apartamentul 1 - parter, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3746/1997 încheiat cu U. N. și M., și apartamentul 2 etaj 1 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5734/1998 încheiat cu M. C., iar apartamentul 3 etaj 2 este ocupat, în baza contractului de închiriere nr._/2000, de A. E.. Tribunalul a reținut că toate aceste spații au fost identificate prin raportul de expertiză, care însă a identificat și boxele situate la subsolul clădirii, care nu au fost înstrăinate cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 și care reveneau apartamentului 3, respectiv apartamentului 2, ambele boxe aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale.
Tribunalul a reținut, din contractele de vânzare-cumpărare depuse în copie la dosar, că, odată cu apartamentele, a fost înstrăinată în condițiile art. 33 din H.G. nr.20/1996 și suprafața totală de 60,89 mp teren situat sub construcție, rămânând în proprietatea unității administrativ-teritoriale suprafața de 73,11 mp teren situat sub construcție, aferent apartamentului 3, și suprafața de 33 mp teren liber neconstruit (curte). Tribunalul a apreciat că terenul în suprafață de 33 mp este destinat unei bune utilizări a construcției, fiind incidente prevederile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. În consecință, tribunalul a constatat că se impune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul de 33 mp liber de construcții, ce constituie curtea imobilului.
Tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 759/19.06.2001, adresată Primăriei M. București, reclamantul S. M. C. și fratele său, S. D. P., au solicitat restituirea prin echivalent sub formă de despăgubiri a imobilului situat în București, .. 5, ., sector 1, cu terenul aferent din suprafața totală de 173 mp, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, apartamentul fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 către M. C. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5734/1998. Unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea în termenul prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care cei doi notificatori au formulat acțiune în revendicarea acestui apartament în contradictoriu cu cumpărătoarea M. C.. Prin sentința civilă nr. 197/22.11.2007, irevocabilă, Judecătoria Sector 1 București a admis acțiunea și a obligat pârâta M. C. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților S. M. C. și S. D. P. apartamentul nr. 2 aflat la etajul 1 al imobilului situat în București, .. 5, sector 1. Cum în contractul de vânzare-cumpărare al cumpărătoarei M. C. nu a fost inclusă și boxa nr. 9 de la subsolul imobilului, aferentă acestui apartament, astfel cum a fost identificată de expertul desemnat în cauză, tribunalul a apreciat că este întemeiată cererea de soluționare a notificării nr. 759/2001 doar în privința acestui spațiu.
Tribunalul a avut în vedere că, prin contractul de schimb autentificat sub nr. 102/16.02.2011 de notarul public Ș. D.-B. din cadrul B.N.P. Asociați Fiducia, S. D. P. a dat în schimb în deplină proprietate lui S. M. C. cota indiviză de 1/2 din apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului din București, .. 5, sector 1, pentru întregirea dreptului de proprietate al acestuia din urmă asupra apartamentului și asupra terenului aferent. Tribunalul a constatat calitatea reclamantului S. M. C. de persoană îndreptățită la restituirea și a boxei nr. 9 de la subsol (în suprafață de 10,80 mp), aferentă apartamentului 2, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, și va dispune restituirea în natură a acestui spațiu, aflat în proprietatea unității administrativ-teritoriale.
În ceea ce privește cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a apartamentului 3, tribunalul a constatat că fundamentul juridic al pretențiilor reclamantului îl constituie răspunderea civilă delictuală a pârâtului M. București prin Primar General pentru fapta proprie, respectiv dispozițiile art. 998-999 din Codul civil de la 1864. Tribunalul a constatat că, în executarea sentinței civile nr. 1043/11.09.2006 a Tribunalului București, începând cel puțin cu data de 12 aprilie 2007 (data rămânerii definitive) pârâtul M. București prin Primar General era obligat să se conformeze dispozitivului și să emită o dispoziție motivată privind apartamentul nr. 3 din imobilul situat în București, .. 5, sector 1. Tribunalul a reținut culpa exclusivă a pârâtului, care nu a soluționat notificarea în termenul legal și a emis apoi dispoziția care a fost anulată de instanță, prin prezenta hotărâre, cu obligarea pârâtului să restituie în natură acest apartament reclamantului S. M. C.. Având în vedere faptul că pârâtul M. București nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa notificarea, deși reclamantul l-a somat prin executorul judecătoresc să execute obligația stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească irevocabilă, tribunalul a constatat că acesta a săvârșit o faptă ilicită în accepțiunea art. 998-999 din Codul civil de la 1864, faptă de natura a atrage răspunderea civilă a unității conform art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a considerat că prejudiciul constă în beneficiul de care reclamantul a fost lipsit și pe care l-ar fi obținut dacă ar fi fost în posesia imobilului notificat și a cărui restituire în natură s-a dispus prin prezenta hotărâre. Legătura de cauzalitate este dovedită prin faptul că lipsirea reclamantului de folosința bunului este rezultatul faptei pârâtului care, acționând cu vinovăție sub forma culpei, nu a soluționat notificarea în termenul prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și nici după ce a fost obligat de instanță prin hotărâre irevocabilă.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate, că pentru perioada 30.04._12 (data efectuării expertizei) acesta este de 97.705 lei, astfel cum a fost evaluat prin raportul de expertiză efectuat de expert Ș. E..
În privința cererii formulate împotriva pârâtului P. General al M. București, tribunalul a constatat că nu se poate reține în sarcina acestui pârât săvârșirea unei fapte ilicite, care să îi fi produs reclamantului un prejudiciu. Așa cum s-a reținut anterior, fapta ilicită invocată de reclamant a fost săvârșită de persoana juridică prin organele sale, astfel că acesteia îi revine răspunderea pentru repararea prejudiciului.
Cu privire la cererea vizând contravaloarea reparațiilor pentru acoperișul imobilului și pentru apartamentul 3, tribunalul a avut în vedere art. 41 din Legea nr.10/2001, însă a constatat că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de lege și nu a solicitat unității deținătoare încheierea procesului-verbal privind starea de fapt a apartamentului notificat, după cum a rezultat din adresa nr. MS/_/24.04.2012 a Administrației Fondului Imobiliar, și nici nu a depus la dosar dovada încheierii unui astfel de proces-verbal de executorul judecătoresc la cererea sa. În consecință, deși prin raportul de expertiză întocmit în cauză au fost evidențiate degradări ale acoperișului imobilului și ale apartamentului nr. 3, reclamantul nu a făcut dovada că aceste degradări au survenit ulterior datei la care a transmis unității deținătoare notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 871/30.06.2014, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 1867/17.10.2012 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, formulată de reclamantul S. M. C.; a completat dispozitivul sentinței astfel: a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea în natură și a cotei indivize de 54,12% din părțile de folosință comună ale imobilului situat în București, .. 5, sector 1, corespunzătoare apartamentului nr. 3 din imobil, și a dispus restituirea în natură în proprietatea reclamantului și a cotei indivize de 54,12% din părțile de folosință comună ale imobilului; a respins cererea în privința cotei indivize aferente apartamentului nr. 2 din imobil ca neîntemeiată.
Analizând cererea de completare, tribunalul a constatat că este întemeiată în privința cotei indivize din părțile de folosință comună din imobil corespunzătoare apartamentului nr. 3, ce a fost restituit în natură reclamantului. Cât privește cota indiviză din părțile de folosință comună, corespunzătoare apartamentului nr. 2, tribunalul a apreciat că nu este întemeiată cererea de completare a hotărârii, atât timp cât dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestui apartament nu a fost recunoscut în prezentul litigiu, ci prin sentința civilă nr. 197/22.11.2007 a Judecătoriei Sector 1 București, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare în contradictoriu cu cumpărătoarea M. C.. Ca urmare, și cota indiviză asupra părților comune din imobil putea fi valorificată în procesul de revendicare, în contradictoriu cu cumpărătoarea M. C. care, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a dobândit și cota indiviză de 22,38% din imobil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul M. București prin P. General.
Recurentul M. București prin P. General a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă și a arătat că instanța de judecată a reținut ca dovedit dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la apartamentul nr. 3 situat la etajul 2 al imobilul din București .. 5, sector 2, dar, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă calitatea reclamantului de moștenitor al foștilor proprietari.
Recurentul a arătat că, potrivit Legii nr. 165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi; conform art. 1 alin. 1 și alin. 2, art. 4, art. 16 și art. 50 din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția în sensul art. 1, alin. 2, compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
În privința angajării răspunderii sale delictuale, recurentul pârât a arătat că fapta ilicită este preluarea imobilului fără titlu valabil din posesia autorilor reclamantului și deținerea lui cu rea credință, după momentul la care viciile titlului statului le-au fost făcute cunoscute prin formularea acțiunii în revendicare. Prejudiciul constă în lipsirea reclamantului de posesia imobilului, cu consecința împiedicării ei de a culege fructele civile ale bunului. Recurentul a considerat că deținerea imobilului de către unitatea administrativ teritorială este efectul lipsei de diligență a reclamantului, care nu a efectuat niciun alt demers ulterior rămânerii definitive și irevocabile care îl obliga pe pârât la soluționarea notificării, deși legea pune la dispoziția părții prevederile art. 5803 din Codul de procedură civilă, însă pentru aceasta ar fi trebuit să existe refuzul nejustificat al P.M.B. de soluționare a notificării, dar în speță unitatea deținătoare a soluționat notificarea. Or, neîndeplinirea de către notificatoare a condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea dosarului administrativ nu poate fi imputată ca și culpă instituției sale.
Recurentul a arătat că temeinicia afirmațiilor reclamantului ar putea fi reținută în condițiile în care s-ar fi făcut dovada unei posibile închirieri sau valorificări a terenului într-o manieră aducătoare de posibile fructe reclamantului.
Recurentul a arătat că temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie Legea nr. 10/2001, lege specială conform căreia chiriile respectiv fructele culese până la momentul restituirii bunului rămân câștigate unității deținătoare. În ceea ce privește vinovăția, răspunderea civilă delictuală este angajată nu numai pentru situația intenției directe sau indirecte ci și pentru culpa levissima, deci chiar atunci când se acționează din imprudență sau neglijență.
Recurentul reclamant a solicitat modificarea în parte a sentinței civile nr. 1867/17.10.2012 pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în sensul restituirii în natură a cotei indivize de 53,87% din terenul liber neconstruit, a cotei indivize de 54,12 % din părțile de folosință comună, aferente apartamentului nr. 3, a cotei indivize de 46,13% din terenul liber neconstruit și a cotei de 22,38% din părțile de folosință comună, aferente apartamentului nr. 2 și obligării intimaților Ia achitarea sumei de 32.558,78 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor ce trebuie efectuate în vederea refacerii acoperișului și apartamentului nr. 3, din București, sector 1, .. 5. În privința capetelor de cerere constând în solicitarea de anulare a dispoziției nr._/4.04.2011 a Primarului General al M. București, obligarea pârâților la restituirea în natură a apartamentului nr. 3 situat în imobilul din București, sector 1, .. 5, a boxei subsol în suprafață de 15,90 mp și 73,11 mp teren sub construcție, obligarea pârâților la achitarea echivalentului în lei al sumei de 23.100 euro (97.705 lei conform raportului de expertiză) reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin lipsa de folosință asupra apartamentului nr. 3, pentru perioada 30.04._12, obligarea pârâților la restituirea în natură a boxei subsol, aferente apartamentului nr. 2 din imobilul situat în București, sector 1, .. 5, etaj 1, a solicitat menținerea celor statuate de către instanța de fond.
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că suprafața de 33 mp reprezentând curtea poate fi restituită în natură, nefiind destinată în întregime bunei utilizări a construcției; obligarea intimaților la achitarea sumei reprezentând contravaloarea degradărilor acoperișului și apartamentului nr.3 nu este condiționată de încheierea procesului verbal prevăzut la art. 41 alin. 3 din Legea nr.10/2001, iar degradările nu au fost contestate de către intimați; instanța de fond nu a restituit și cotele indivize aferente celor două apartamente din spațiile aflate în folosință comună.
Recurentul reclamant a arătat că apartamentul nr. 2 a revenit în patrimoniul recurentului și al fratelui acestuia ca urmare a formulării unei acțiuni în revendicare, finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr._/22.11.2007 de către Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2006. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1152/6.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/299/2006. Recurentul reclamant a arătat că a încheiat cu fratele său un contract de schimb, autentificat sub nr. 102/16.02.2011 de BNPA Fiducia, prin care recurentul a dobândit cota de 1/2 ce aparținea fratelui său din apartamentul nr. 3. Recurentul reclamant a arătat că, în această situație, este proprietarul a două dintre cele trei apartamente existente în întreg imobilul din București sector 1, .. 5, reprezentând 76,5% din întreaga construcție, astfel că solicitarea sa de a i se acorda în natură curtea aferentă este pe deplin justificată. Concluzia instanței de fond că acest teren nu poate fi restituit în natură pentru că este necesar bunei utilizări a construcției este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, a înlăturat o situație de fapt ce nu poate fi ignorată - recurentul este proprietar a 2 din cele 3 apartamente existente, iar terenul nu este necesar în întregime bunei utilizări a construcției.
Recurentul a arătat că, ulterior restituirii terenului reprezentând curtea, va încheia act de constituire de servitute de trecere cu proprietarii apartamentului nr. 1, astfel că nu există niciun impediment pentru care nu s-ar restitui câtre recurent întreaga curte. A accepta varianta propusă de către instanța de fond ar însemna privarea nejustificată de proprietate a recurentului, întrucât toată suprafața reprezentând curte este prea mare pentru a se putea aprecia că este teren din jurul construcției necesar bunei utilizări a acesteia.
Recurentul a arătat că instanța de fond nu a restituit și cotele indivize din spațiile aflate în folosință comună aferente celor doua apartamente. Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru apartamentul nr. 3, reclamantul are dreptul la o cota de 54,12 % din părțile de folosință comună, iar pentru apartamentul nr. 2, la o cotă de 22,38 % din părțile de folosință comună. Părțile de folosință comună au fost de asemenea individualizate prin raportul de expertiză. În calitate de proprietar al apartamentelor 2 și 3 din imobilul situat în București, sector 1, .. 5, recurentul a considerat că are și un drept de proprietate, în cotele corespunzătoare apartamentelor deținute, asupra spațiilor aflate în folosință comună.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prin notificarea trimisă prin intermediul Biroului executorilor judecătorești E.& P. cu nr. 758/19.06.2001, S. M. C. și S. D. P. au solicitat restituirea în natură a imobilului cu destinația de locuință situat în București, .. 5, sector 1, apartamentul nr. 3, . aferent din suprafața totală de 173 mp.
Prin Dispoziția nr. 13.703/4.04.2011, Primăria M. București a respins notificarea, reținând că notificatorii nu fac dovada calității de moștenitori de pe urma foștilor proprietari ai imobilului notificat.
Curtea constată că în mod corect a reținut Tribunalul București, prin sentința recurată, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr.10/2001, motivul de recurs invocat de M. București prin P. General în sensul lipsei acestei calități fiind neîntemeiat.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 9361/08.04.1931, transcris sub nr. 4585/8.04.1931, părinții autoarei reclamantului, numiții Pristăvescu G. și Pristăvescu M., au dobândit imobilul construcție și teren situat în București, . nr. 5, fost Fundătura Dorobanților. Imobilul a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția nr. 145.
Cumpărătorii imobilului în cauză, Pristăvescu M. și Pristăvescu G., au decedat la data de 17.11.1959 și, respectiv, la data de 17.03.1968. Unica moștenitoare a lui Pristăvescu G. este, conform certificatului de moștenitor nr. S.805/1972 emis de Notariatul de Stat județean Argeș, fiica acestuia, Vâlsănescu M. S., care are și calitatea de moștenitoare a defunctei Pristăvescu M., conform certificatului de moștenitor nr. 14/19.04.2007 emis de Biroul Notarului Public C. C. V.. S. M. C. și S. D. P. sunt legatari cu titlu particular cu privire la imobilul revendicat ai numitei Vâlsănescu M. S., decedată la data de 14.04.1996. Astfel prin testamentul autentificat sub nr. 120/12.01.1996 de Biroul Notarului Public D. D., Vâlsănescu M. S. a instituit, în calitate de legatari cu titlu particular, pe S. D. P. și S. M. C., pentru apartamentele nr. 2 și 3 din imobilul situat în București, .. 5, sectorul 1, astfel cum rezultă din testamentul nr. 120/1996 și certificatul de calitate de moștenitor nr. 88/13.05.1996 emis de Biroul Notarului Public Mandoiu R..
Identitatea dintre imobilul revendicat de reclamanți și cel care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 9361/08.04.1931 rezultă din adresa nr._/2007, emisă de Serviciul Nomenclatura Urbană și din istoricul de rol fiscal comunicat de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1. Aspectele expuse mai sus au fost reținute cu putere de lucru judecat în procesul finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 1152/6.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a, irevocabilă.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
Statuarea, prin hotărârea irevocabilă, că S. D. P. și S. M. C. au calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în discuție se impune în prezenta cauză ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat, fiind inadmisibil a se contrazice, printr-o nouă hotărâre, cele reținute irevocabil cu privire la aceeași stare de fapt. Justificată fiind de necesitatea asigurării unei stabilități în circuitul civil și în ordinea juridică, prin interzicerea reluării și repunerii în discuție a aspectelor litigioase tranșate deja, autoritatea de lucru judecat trebuie recunoscută și în privința considerentelorhotărârii, și anume, a considerentelor care explică dispozitivul, susținând soluția, și care constituie corp comun cu dispozitivul, precum și a considerentelor care conțin soluții date unor aspecte litigioase deduse judecății.
În această situație, câtă vreme printr-o hotărâre irevocabilă s-au stabilit aspectele menționate, există putere de lucru judecat cu privire la această chestiune și nu se poate ca în prezentul proces să se ajungă la o concluzie contrară, cu înfrângerea principiului expus mai sus.
Critica recurentului pârât în sensul că în mod greșit prima instanță a reținut îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, neexistând în speță o faptă ilicită, nu este întemeiată. În acest sens, Curtea constată că, prin sentința civilă nr. 1043 din 11 septembrie 2006, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții S. M. C. și S. D. P. în contradictoriu cu P. M. București, M. București prin P. General și Primăria M. București, și a obligat pârâții să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea nr. 758 din 19 iunie 2001, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 lei RON pe zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii până la executarea obligației.
Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 227/A/12.04.2007 a respins, ca nefondat apelul pârâtului M. București prin P. General reținându-se în considerente că termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea notificării este un termen imperativ, peremptoriu, nu de recomandare.
Prin decizia civilă nr. 7579/9.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă și proprietate intelectuală a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. București prin P. General împotriva deciziei civile nr. 227/12.04.2007 a Curții de Apel București Secția a III a Civilă.
În această situație, Curtea constată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a soluționa notificarea, aspect reținut în urma procesului soluționat irevocabil prin hotărârile judecătorești expuse mai sus.
Fiind reținută irevocabil nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către pârât, sunt în consecință aplicabile prevederile art. 33 din Legea nr. 10/2001, conform cărora încălcarea dispozițiilor acestei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală.
În raport de situația expusă mai sus, Curtea reține că fapta ilicită a pârâtului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă și constă în nesoluționarea notificării în termenul legal. În această situație, emiterea dispoziției la 4.04.2011, la aproape 4 ani după soluționarea procesului care a stabilit neîndeplinirea acestei obligații nu este de natură să înlăture răspunderea civilă delictuală a pârâtului, încălcarea de către acesta a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 fiind deja constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă în anul 2007. În ceea ce privește culpa, astfel cum a arătat și recurentul pârât, aceasta poate consta și în simpla neglijență, care rezultă în cauză atât din faptul nerespectării atât a unei obligații legale în soluționarea notificării cât și din neîndeplinirea aceleiași obligații în situația pronunțării unei hotărâri judecătorești care îl obliga pe pârât la soluționarea acestei notificări.
În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că prejudiciul constă în lipsirea reclamantului de folosința bunului său, prejudiciu cuantificat prin raportul de expertiză în cauză.
Motivul de recurs invocat de recurentul pârât în sensul că prejudiciul nu îi este imputabil întrucât reclamantul nu a utilizat instrumentele juridice de drept comun pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești prin care pârâtul a fost obligat să soluționeze notificarea nu poate fi reținut. Curtea constată că recurentul este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentant al statului, să vegheze la respectarea principiului legalității și să execute de bunăvoie și în cel mai scurt timp o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Astfel, obligația de a acționa incumba recurentului, iar nu reclamantului, fiind excesiv a pretinde acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată ca autorități administrative competente să execute o hotărâre judecătorească irevoabilă.
Motivul de recurs prin care recurentul pârât a susținut că nu poate fi obligat la acoperirea prejudiciului întrucât, potrivit Legii nr. 10/2001, chiriile respectiv fructele culese până la momentul restituirii bunului rămân câștigate unității deținătoare, este neîntemeiat. Astfel, cererea reclamantului nu a avut ca obiect restituirea unor sume încasate de către unitatea deținătoare cu titlul de chirie, ci repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea unei obligații legale, prejudiciu constând în lipsa de folosință a imobilului. Împrejurarea că acest prejudiciu a fost cuantificat prin raportare la cuantumul unei chirii nu este relevantă sub acest aspect, cererea reclamantului având un obiect și o cauză juridică diferită, astfel cum s-a arătat mai sus.
Argumentele recurentului pârât referitoare la faptul că măsurile reparatorii trebuie stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013 nu pot fi reținute ca reprezentând motive de nelegalitate a sentinței recurate.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică proceselor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor. În cauză, sentința recurată a fost pronunțată la data de 17.10.2012, dată la care nu era în vigoare Legea nr. 165/2013. În consecință, Curtea constată că în mod corect prima instanță a avut în vedere, la stabilirea măsurilor reparatorii, prevederile Legii nr. 247/2005, în vigoare la data pronunțării sentinței, motivul de nelegalitate invocat în acest sens de recurentul pârât, prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, fiind neîntemeiat. Astfel, în faza de control judiciar nu se poate reține ca motiv de nelegalitate a unei hotărâri faptul că instanța a aplicat legea în vigoare la data pronunțării acesteia.
Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant prin care acesta a criticat respingerea cererii sale de restituire în natură a terenului de 33 mp din curtea imobilului nu este întemeiat. În această privință, prima instanță a aplicat corect prevederile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Potrivit Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, prin noțiunea "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995" se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință. Întrucât suprafața de 33 mp este necesară bunei utilizări a construcției, în mod corect prima instanță nu a dispus restituirea în natură a acesteia. Chiar recurentul reclamant a arătat că este proprietarul a două din trei apartamente ale imobilului și că ar putea constitui servitute de trecere pentru proprietarii apartamentului nr. 1, acceptând astfel implicit că respectivul teren este necesar bunei utilizări a construcției, servitutea de trecere presupunând existența unei astfel de necesități.
Motivul de recurs privind soluția dată cererii reclamantului de acordare a contravalorii degradărilor acoperișului și apartamentului nu este întemeiat. În acest sens, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 41 din legea nr. 10/2001. Astfel, conform acestui text, distrugerile și degradările cauzate imobilelor care fac obiectul prezentei legi după . acesteia și până în momentul predării efective către persoana îndreptățită cad în sarcina deținătorului imobilului.
Necesitatea încheierii unui proces-verbal privind starea de fapt a imobilului, în vederea acordării acestor despăgubiri, este prevăzută de alin. 2 al art. 41, proces verbal care trebuie încheiat de către deținătorul imobilului, în prezența persoanei îndreptățite, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.
În acest context, Curtea constată că legea prevede modalitatea în care se probează atât existența unor distrugeri și degradări cauzate imobilelor cât și momentul la care acestea au intervenit, și anume, după . legii, condiții legale care trebuie îndeplinite pentru acordarea despăgubirilor. Această procedură nu este opțională, cum greșit susține recurentul făcând referire la alin. 3 al art. 41, acest text reglementând ipoteza în care deținătorul imobilului nu respectă termenul prevăzut la alin. (2), respectiv nu încheie procesul verbal, la solicitarea persoanei îndreptățite, în termen de 15 zile de la această solicitare, caz în care persoana îndreptățită se poate adresa executorului judecătoresc. Or, în speță, nu se pune problema unei nerespectări a termenului de încheiere a procesului verbal, întrucât în cauză persoana îndreptățită nu a solicitat încheierea acestui proces verbal.
În acest context, faptul că intimații nu au contestat aceste distrugeri nu este relevant, întrucât legea prevede modul în care se dovedește existența degradărilor și momentul la care au intervenit acestea, condiții legale pentru acordarea despăgubirilor, iar reclamantul nu a urmat aceste dispoziții.
Motivul de recurs privind restituirea cotei indivize de 54,12 % din părțile de folosință comună, aferente apartamentului nr. 3 este rămas fără obiect, întrucât, prin sentința civilă nr. 871/30.06.2014, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis cererea de completare a sentinței recurate, formulată de reclamantul S. M. C. și a completat dispozitivul sentinței în sensul că a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la restituirea în natură și a cotei indivize de 54,12% din părțile de folosință comună ale imobilului situat în București, .. 5, sector 1, corespunzătoare apartamentului nr. 3 din imobil, și a dispus restituirea în natură în proprietatea reclamantului a acestei cote.
Motivul de recurs privind restituirea cotei indivize din părțile de folosință comună aferente apartamentului nr. 2 nu este întemeiat. Astfel, în cadrul procesual al contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr, 10/2001 sunt supuse judecății drepturile solicitate prin notificare, în speță, cele privind . imobil, nefiind posibilă acordarea unor măsuri reparatorii pentru imobile care nu formează obiectul notificării.
Întrucât motivele de recurs invocate, examinate în condițiile art. 3041 din Codul de procedură civilă nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul pârât și recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr. 1867/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. GENERAL și recurentul reclamant S. M. C. împotriva sentinței civile nr. 1867/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
13.05.2015
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2015. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 581/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
