Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 551/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 551/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 44634/300/2012

Dosar nr._

(2144/2014)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.551

Ședința publică de la 4 mai 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - DOINIȚA M.

JUDECĂTOR - D. A. B.

JUDECĂTOR - I. B.

GREFIER - LUCREȚIA C.

* * * * * * * * * *

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ., împotriva deciziei civile nr. 652 A din 23.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. M..

Cauza are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns recurenta pârâtă . și intimatul reclamant B. M..

Procedura de citare este nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa părților și împrejurarea că recurenta pârâtă solicită judecata în lipsă, conform dispozițiilor art.242 pct.2 din Codul de procedură civilă.

Curtea, având în vedere solicitarea recurentei pârâte de a se judeca în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 15.11.2012 sub nr._ reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta ., a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, în baza prevederilor Codului civil roman, a Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, ale Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului coroborate cu alte acte normative care apară drepturile inerente calității de persoană umană să dispună obligarea paratei la publicarea unei dezmințiri si ulterior a hotărârii judecătorești prin care sa i se repare reputația de care se bucura până la momentul la care, publicațiile "Adevărul" și "Click", cu rea-credință au publicat articole referitoare la persoana sa prin care i-au fost lezate drepturile la integritate morală, demnitate, onoare, imagine, profesie, muncă.

Solicită ca dezmințirea/hotărârea judecătorească sa fie publicata în ziarele "Adevărul" si „Click” pe prima pagina si in același format in care au apărut si articolele care fac obiectul prezentei cereri.

Prin sentința civilă nr.2041/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, a fost admisa cererea, formulată de către reclamant B. M. în contradictoriu cu pârâta .; a fost obligata pârâta la eliminarea celor doua articole publicate pe paginile de internet ale ziarelor „Adevărul” si „Click”; a fost obligata pârâta la publicarea, pe cheltuiala acesteia, a unei dezmințiri în ziarele „Adevărul” si „Click”, pe prima pagină, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri si la publicarea, pe cheltuiala acesteia, a prezentei hotărâri în ziarele „A.” si „Click”, pe prima pagină, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că: „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății și ale împlinirilor personale”. Acest principiu este „cu atât mai important cu cât în discuție este presa” (între altele, Handyside vs. U.K15, Lingens vs. Austria16, Oberschlick vs. Austria17, Sunday Times vs. U.K.18, Observer și Guardian vs. U.K.19, Castells vs.Spania20, Thorgeirson vs. Islanda21, Jersild vs. Danemarca22, Goodwin vs.U.K.23, De Haes si Gijels vs. Belgia24, D. vs. România25).

Onoarea și reputația sunt atribute exclusive ale persoanei fizice. În esență, onoarea are drept înțeles respectul persoanei față de sine, iar reputația – respectul colectivității față de o anumita persoană. Atingerea adusă onoarei sau reputației trebuie să aibă caracter efectiv și obiectiv, nu să reprezinte doar aprecierea persoanei vătămate. Deși nu există un standard juridic al „individului ofensat”, trebuie totuși ca o afirmație, pentru a fi considerată ofensatoare, să lezeze în mod real și neechivoc onoarea sau reputația acestuia.

In analiza prezentei cauze, instanța a avut în vedere jurisprudența Curții Europene care este în egală măsură parte a dreptul român și are prioritate față de reglementările și practica judiciară interne conform art.11 alin.2 și 20 alin.2 din Constituție.

Articolul 10 din CEDO este cel care garantează dreptul la libertatea de exprimare si include dreptul de a exprima opinii, de a primi sau transmite informații și idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Exercițiul acestui drept poate fi însă “restrâns” de autoritățile interne, dar numai cu respectarea condițiilor prevăzute limitativ în paragraful 2 al articolului 10, orice “restricție” trebuind să fie să fie prevăzută de o lege internă publică și formulată în termeni clari și preciși astfel încât modalitatea de aplicare a legii să fie previzibilă; să fie luată pentru a proteja una din următoarele valori: securitatea națională, integritatea teritorială, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau drepturilor altora, împiedicarea divulgării de informații primite confidențial sau menținerea autorității și imparțialității puterii judecătorești” (listă este limitativă) si să fie “necesară într-o societate democratică”.

Așa cum s-a reținut in jurisprudența CEDO, libertatea de exprimare include „nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență (de opinia publică) ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează, întrucât libertatea de exprimare “protejează nu numai conținutul ideilor și al informațiilor, ci și forma în care acestea sunt exprimate”, astfel încât transmiterea ideilor și informațiilor se poate face și într-o „manieră provocatoare pentru a atrage atenția publicului” (între altele, Oberschlick vs. Austria nr . 246). Curtea Europeană a acceptat și folosirea unor „termeni violenți” atunci când scopul ziaristului este discutarea unei chestiuni de interes public.

Potrivit jurisprudenței Curții termenul “necesar” presupune “o nevoie socială imperioasă, de neînlăturat” (între altele, cazurile Sunday Times vs. UK6, Observer și Guardian vs. UK7). Pentru a stabili dacă cea de a treia condiție este îndeplinită, respectiv dacă eventuala sancționare a pârâtei este “necesară într-o societate democratică”, trebuie să aplice principiul proporționalității între scopul condamnării (protecția reputației reclamantului) și mijlocul prin care acest scop se realizează. Necesitatea restrângerii libertății de exprimare într-o societate democratică pentru a proteja reputația sau drepturile altora încetează acolo unde începe o altă necesitate, aceea de a încuraja discuțiile deschise asupra chestiunilor de interes public. CEDO a reținut ca “Presa joacă un rol esențial într-o societate democratică. Deși nu trebuie să depășească, între alte limite, și pe aceea a protecției reputației altora, este de datoria presei să transmită informații și idei cu privire la toate chestiunile de interes public. Obligației presei de a transmite astfel de informații și idei i se adaugă dreptul publicului de a le primi. Dacă nu ar fi așa, presa nu ar putea să-și îndeplinească rolul său vital de câine de pază public’” (între altele, Thorgeirson vs. Islanda26, Bladet Tromso și Stensaas vs. Norvegia27, Dichand și alții vs. Austria28).

Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile anexate la dosarul cauzei, la data de 10.10.2012, pârâta a publicat in ziarul de larga răspândire "Adevărul", un articol intitulat "Clinica anticancer neautorizata in județul Iasi", articol in care a fost publicată imaginea reclamantului, după ce, cu aproximativ doi ani in urma, respectiv la data de 13.11.2010, a fost publicat in același cotidian un alt articol intitulat "Un șarlatan vinde "leacuri" anticancer". Cele doua articole au fost publicate si pe pagina de internet a cotidianelor "Adevărul" si „Click”.

Primul articol, cel publicat la data de 13.11.2010, intitulat "Un șarlatan vinde "leacuri" anticancer", are următorul conținut:

„Ginecologul ieșean M. B. susține că a fabricat un „leac-minune“ care i-ar vindeca pe bolnavii de cancer. Niciun oncolog n-a auzit însă de „Interfitron“. Pacienții plătesc lunar între 1.000 de lei și 1.500 de lei pentru un recipient cu 30 de mililitri de lichid și un flacon cu câte 50 de pastile, care nu au nici măcar prospect.

Ginecologul M. B., fost cadru didactic la Universitatea de Medicină din Iași, a găsit rețeta pentru a face bani din disperarea bolnavilor de cancer. El se promovează pe site-ul www.asicursurimedicale.ro drept inventatorul unui leac-minune, numit Interfitron, care ar distruge tumorilor maligne. Mulți dintre pacienții care i-au trecut până acum pragul cabinetului său de ginecologie se plâng că lichidul și pastilele primite în schimbul a 1.000 de lei sau chiar 1.500 de lei lunar nu-i ajută.

A. M. (23 de ani) povestește cu durere că mama lui a fost diagnosticată cu tumori canceroase la creier în urmă cu câțiva ani. Acum doi ani a fost operată la C., după care a început să caute un tratament de vindecare în Iași. Disperată, ca orice pacient cu cancer, femeia a apelat la doctorul M. B.. Boala a recidivat după tratament A fost la cabinetul particular al medicului, i-a arătat analizele, iar el a asigurat-o că va trece peste boală dacă ia Interfitron. „A spus că, dacă pune aceste pastile sub limbă conform unui orar, se va însănătoși. I-a cerut 1.000 de lei pe ele, i le-a pus într-un plic și a trimis-o acasă. I-a spus că va veni să o vadă la domiciliu, dar nu a trecut nici măcar o dată", spune tânărul. După patru luni în care a achitat taxa impusă, femeia nu a simțit nicio îmbunătățire a stării de sănătate. Ba, mai mult, boala a recidivat. „Atunci am început să mă interesez și am aflat că și mama unui amic de-al meu a apelat la doctorul B. și, cu tot acest tratament-minune, a murit acum un an. Am vorbit pe un forum cu o tânără din București al cărei tată a luat Interfitron tot fără rezultat. Vin oameni de peste tot la el din disperare", mai spune A..

„N-am de gând să dezvălui rețeta"

A. M. susține că mama sa, bolnavă de cancer, nu s-a vindecat cu leacul minune.

Foto: F. C., (persoana din fotografie nu este menționata în articol).

Pus față în față cu reclamațiile venite din partea celor care au dat bani pe leacul-fantomă, doctorul se laudă cu cinci cazuri de pacienți cu ciroză, leucemie și hepatită care au rămas în viață în urma tratamentului cu Interfitron. Unul dintre cei care s-ar fi vindecat miraculos este chiar doctorul I. P., asociatul lui de la cabinet. Acesta a refuzat însă să vorbească despre tratament, pe motiv că meritele îi aparțin doctorului B..

Cu toate acestea, pe site apare o mărturie a lui P.: „După aproximativ 30 de zile, starea sănătății mele s-a ameliorat semnificativ, de unde până atunci tumora crescuse în dimensiuni și starea mea generală se agravase."

Medicul cu rezidențiat în ginecologie ține însă rețeta și laboratorul în care se prepară leacul strict secrete.„Să nu vă imaginați că mă spăl pe picioare într-un lighean și apoi le vând substanța bolnavilor.

Am un laborator la care produce acest medicament, dar n-am de gând să vă spun unde este! Este o muncă de cercetare de 15 ani, am făcut și experimente pe animale, dar n-am de gând să dezvălui rețeta la care am muncit. În 70% din cazuri reușesc o supraviețuire de peste trei ani a pacienților", se justifică M. B..

Mai mult, el susține că de multe ori oferă leacul gratuit, fiind și întemeietorul Fundației „Themis-Art", care se vrea a fi o organizație non profit. Cu toate acestea, recunoaște că uneori le ia și bani pacienților. „Flacoanele costă cam 400 de euro și ajung pentru o lună. Un număr de flacoane îl dau gratuit, dar trebuie să supraviețuiesc și eu. Nu le spun cât să-mi dea, fiecare oferă cât poate. Banii vor fi folosiți pentru a deschide o clinică modernă", explică doctorul B..

"Am aflat că și mama unui amic de-al meu a apelat la doctorul B. și, cu tot acest tratament-minune, a murit acum un an." A. M. fiul unei paciente

"Este o muncă de cercetare de 15 ani, am făcut și experimente pe animale, dar n-am de gând să dezvălui rețeta la care am muncit." M. B. medic

Specialiștii se crucesc de invenție

Medicamentul înregistrat ca supliment nutritiv și prezentat sub formă de „rețetă magistrală" (o substanță rezultată din combinarea mai multor compuși chimici - n.r.) nu este însă cunoscut nici de doctorii oncologi, nici de Colegiul Medicilor și nici de Asociația Distribuitorilor de Medicamente.

„Aici (pe site - n.r.) scrie de Interfitron, dar nu este pusă nicio dovadă științifică. Trebuie să apară publicații, să fie recunoscut ca să putem crede aceste informații enumerate aici", spune doctorul L. M., oncolog la Spitalul „Sfântul S." din Iași, unde vin zilnic 80 de bolnavi de cancer din toată zona Moldovei.

Informațiile nu sunt credibile nici pentru oncologul M. M., de la aceeași unitate medicală. „Doctorii menționați aici nu-mi sunt cunoscuți, iar bolile de care sufereau pacienții tratați nu mi se par relevante pentru promovarea medicamentului. Eu n-aș recomanda un asemenea tratament, dar acești pacienți se leagă de orice. Dacă totuși face minuni, este foarte rău că nu ni s-a adus și nouă la cunoștință. Cred totuși că, dacă era o descoperire atât de minunată, s-ar fi știut de ea", spune și M. M..

„A reușit să se strecoare printre hățișurile legii"

Interfitronul este o nebuloasă și pentru președintele Colegiului Medicilor din România, V. A.. „Nu-mi sună deloc cunoscut numele. Dacă este așa de bun, trebuie să urmeze niște pași bine stabiliți de lege. Medicamentul este un instrument foarte periculos dacă nu este bine folosit. În plus, comercializarea fără prospect este ilegală", a declarat A..

Un semn de întrebare ridică și reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Medicamente (ADMR). Leacul-fantomă promovat de M. B. este înregistrat ca supliment nutritiv și este prezentat ca rețetă magistrală, despre care specialiștii spun că nu se mai comercializează de 20 de ani. „Rețeta magistrală se folosea cu mult înainte, în anii "80-"90. Numele nu-mi este cunoscut, dar este înregistrat ca supliment nutritiv. A reușit să se strecoare frumos printre hățișurile legii", spune V. V., președintele ADMR.

Cercetat pentru înșelăciune

Doctorul M. B. (foto) este în atenția oamenilor legii din 2005, după ce Ordinul Asistenților Medicali (OAM) din Iași a făcut plângere la P., în care îl acuză de înșelăciune. Scandalul a ieșit la iveală după ce un asistent s-a trezit că studiile făcute la Fundația Themis-Art, condusă de M. B., nu sunt acreditate. Mai exact, B. ținea cursuri de pregătire pentru asistent social medical care nu erau acreditate de Direcția Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau de vreun alt organism abilitat. Medicul susținea însă că are aviz de funcționare de la Ministerul Muncii și de la cel al Educației. Documentele au fost date însă doar pentru înființarea fundației, nu pentru susținerea de cursuri. După parcurgerea orelor la zi, persoanele înscrise la cursurile de asistent social medical primeau o hârtie fără valoare. Când încercau să se angajeze, se izbeau de refuz. Dosarul se află încă în lucru la P.. „În cinci ani nu am primit niciun răspuns de la P. și nici nu am identificat o altă persoană care a absolvit aceste cursuri și care practică meseria", a spus M. A., purtătorul de cuvânt al OAM Iași.

Cel de-al doilea articol, publicat la data de 10.10.2012, intitulat "Clinica anticancer neautorizata in județul Iași", are următorul conținut:

„Medicul ginecolog M. B. încearcă să atragă bolnavii de cancer într-un sanatoriu de la marginea Iașiului, cu promisiunea că-i va vindeca prin intermediul unor tratamente alternative.

Medicul M. B., împreună cu doi colaboratori, doctorii I. P. și F. G. F., a construit o casă imensă în localitatea ieșeană Vânători, . o promovează drept sanatoriu destinat bolnavilor de cancer.

Inițial, am luat legătura cu doctorul B. arătându-ne interesați să cazăm la „Themis-Art Sanatorium" o rudă bolnavă. Deosebit de amabil, medicul ginecolog a explicat cum pacientul va fi tratat și cazat în cele mai bune condiții. Costurile, pe măsură. „Veniți cu toate documentele bolnavei, o evaluăm și o internăm pentru vreo săptămână. Apoi o puteți lua acasă, dar angajații noștri, asistentele medicale, vor veni la domiciliu. Ca s-o cazăm la noi și să-i oferim și tratamentul ar costa destul de mult, cam 1.000 de euro lunar. Oricum, deocamdată nu puteți s-o lăsați pentru că funcționăm doar ca ambulatoriu, n-am deschis efectiv", ne-a detaliat doctorul M. B..

Două variante diferite

După câteva zile am revenit cu un telefon și ne-am prezentat în calitate de ziariști. Placa doctorului B. a fost cu totul alta: va fi un centru de zi cu tratamente naturiste, cu personalități marcante din medicina alternativă care vor colabora la clinică. Medicul s-a întors la 180 de grade și a susținut că, de fapt, pacienții vor sta în clinică doar câteva ore, cât vor beneficia de tratamentele naturiste: ceaiuri miraculoase, terapie cu lumini și cu muzică, reflexoterapie, tratamente cu laser și prezența unor clarvăzători.

Un șarlatan vinde „leacuri“ anticancer

„Este un centru de zi pentru cei cu boli grave. La dispoziția pacientului se pune o rezervă, în care va sta doar câteva ore. Nu este sanatoriu, oamenii nu se cazează aici, ci vor veni ca să beneficieze de un altfel de tratament. Nu se vor face nici măcar injecții, ci tratamente cu infuzii, laser, reflexoterapie, ceaiuri, fitoterapie, prin lumină, vom avea și clarvăzători, e o altfel de medicină.

Profesorul C. M. vrea să colaboreze cu noi", ne-a explicat doctorul M. B..

Ginecologul M. B.-fotografie

Interfitron, "medicamentul-minune"

„Adevărul" a prezentat în urmă cu doi ani o altă șarlatanie a doctorului M. B..

Acesta susținea că a fabricat un „leac-minune", care i-ar vindeca pe bolnavii de cancer. Fost cadru didactic la Universitatea de Medicină din Iași, B. se promovează în continuare drept „omul care a învins cancerul".

Așa-zisa rețetă-minune este prezentată pe site-ul www.asicursurimedicale.ro, sub denumirea de Interfitron, un medicament care ar distruge tumorile maligne. Mulți dintre pacienții care au ajuns în cabinetul doctorului B. s-au plâns că lichidul și pastilele primite în schimbul a 1.000 de lei sau chiar 1.500 de lei lunar nu-i ajută.

A. M. (25 de ani) povestea în 2010 cu durere că mama lui a fost diagnosticată cu tumori canceroase la creier. În 2008 a fost operată la C., după care a început să caute un tratament de vindecare în Iași. Disperată, femeia a apelat la doctorul M. B.. Mama lui A. M. a fost la cabinetul particular al medicului, i-a arătat analizele, iar el a asigurat-o că va trece peste boală dacă ia Interfitron. „A spus că, dacă pune aceste pastile sub limbă conform unui orar, se va însănătoși. I-a cerut 1.000 de lei pe ele, i le-a pus într-un plic și a trimis-o acasă. I-a spus că va veni să o vadă la domiciliu, dar nu a trecut nici măcar o dată", povestea tânărul în 2010. După patru luni în care a achitat taxa impusă, femeia nu a simțit nicio îmbunătățire a stării de sănătate. Ba, mai mult, boala a recidivat. „Atunci am început să mă interesez și am aflat că și mama unui amic de-al meu a apelat la doctorul B. și, cu tot acest tratament-minune, a murit acum un an. Am vorbit pe un forum cu o tânără din București al cărei tată a luat Interfitron, tot fără rezultat.Vin oameni de peste tot la el, din disperare", spunea A..

Oncologii acuză: "Nicio dovadă științifică"

Oncologii ieșeni au desființat strategia lui B. și au contestat efectele benefice ale Interfitronului. „Aici (pe site - n.r.) scrie de Interfitron, dar nu este pusă nicio dovadă științifică. Trebuie să apară publicații, să fie recunoscut ca să putem crede informațiile enumerate", spunea în 2010 doctorul L. M., oncolog la Spitalul „Sfântul S." din Iași, unde vin zilnic 80 de bolnavi de cancer din toată zona Moldovei.

Și oncologul M. M., de la aceeași unitate medicală, contesta Interfitronul: „Doctorii menționați aici nu-mi sunt cunoscuți, iar bolile de care sufereau pacienții tratați nu mi se par relevante pentru promovarea medicamentului. Eu n-aș recomanda un asemenea tratament, dar acești pacienți se leagă de orice. Dacă totuși medicamentul face minuni, este foarte rău că nu ni s-a adus și nouă la cunoștință. Cred totuși că, dacă era o descoperire atât de minunată, s-ar fi știut de ea".

"Nu există tratamente cu ceaiuri în cancer"

„N-am nicio idee cine este acest doctor, n-am auzit de el.

Dacă este ginecolog, să trateze pe ginecologie. Dacă tratează cu clarvăzători, este clar că nu vorbim despre un cabinet medical. Cine i-a autorizat lui să funcționeze cu ceaiuri, masaj, reflexoterapie?! Nu există tratament cu ceaiuri în cancer. Sunt niște limite care trebuie respectate", a replicat ieri G. D., reputat specialist în oncologie, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iași.

Sanatoriu fără avize sau autorizații

Că în . un sanatoriu au aflat cu surprindere și oficialii Primăriei P..

Clădirea, care ar urma să fie dată în folosință până la sfârșitul anului, nu respectă suprafața, mărimea și înălțimea specificate în autorizația de construcție. „Colega de la Urbanism știe doar despre o autorizație de construcție pentru locuință, nu pentru un sanatoriu, însă, chiar și așa, ceea ce a făcut dumnealui acolo este ilegal. Clădirea arată cu totul altfel decât pentru ce obținuse autorizație. Avea ceva cu o terasă deasupra, apoi a mai făcut o clădire alături și le-a unit, ieșind ceva ce noi nu am aprobat. Cei de la Urbanism fac demersuri de notificare pentru a vedea de ce nu s-a respectat autorizația", spune E. T., secretarul comunei P..

Din datele de la Urbanism se pare că doctorul B. trebuia să construiască pe o suprafață de 59,5 metri pătrați. „Are autorizație de construcție pentru o locuință cu parter și un etaj din 2009. Ceea ce a făcut acolo nu corespunde cu ce i s-a aprobat. A construit în plus, iar clădirea nouă este legată de cea veche care exista acolo. Pentru că nu a respectat autorizația, o să-l notificăm", spune A. E. R. de la Urbanism.

Doctorii I. P., F. G. F. și M. B. –fotografie

Mai mult, nici aviz sanitar n-a obținut de la instituțiile abilitate. Medicul B. susține însă că nu are nevoie de așa ceva. „Este un centru de zi și nu am nevoie de aviz sanitar, ci doar de autorizație de construcție, pe care am și obținut-o. Am început construcția acolo în urmă cu 15 ani", spune doctorul B.. Reprezentanții de la Direcția de Sănătate Publică Iași îl contrazic însă. „Pentru centrele de zi, în cazul în care construcția nu există, trebuie să aibă aviz de la DSP, iar dacă construcția există, are nevoie prima dată de aviz de la Ministerul Sănătății și apoi și de la DSP", spune M. V., purtătorul de cuvânt al DSP Iași.

Cercetat penal din 2005 Doctorul M. B. este în atenția oamenilor legii din 2005, după ce Ordinul Asistenților Medicali (OAM) din Iași a făcut plângere la P., în care îl acuza de înșelăciune. Scandalul a ieșit la iveală după ce un asistent s-a trezit că studiile făcute la Fundația Themis-Art, condusă de M. B., nu sunt acreditate. Mai exact, B. ținea cursuri de pregătire pentru asistent social medical care nu erau acreditate de Direcția Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau de vreun alt organism abilitat. Medicul susținea însă că are aviz de funcționare de la Ministerul Muncii și de la cel al Educației. Documentele au fost date însă doar pentru înființarea fundației, nu și pentru susținerea de cursuri. După parcurgerea orelor la zi, persoanele înscrise la cursurile de asistent social medical primeau o hârtie fără valoare. Când încercau să se angajeze, se izbeau de refuz.”

Ambele articole au fost preluate si de alte publicații, astfel ca prin cele doua articole a fost știrbita reputația de care se bucura reclamantul până la momentul publicării acestora ( in publicațiile "Adevărul" și "Click"), lezându-i acestuia dreptul la demnitate, onoare si imagine.

Potrivit art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Art. 5 statuează ca dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..

In consecința, în cauza, in ceea ce privește prima fapta invocata de reclamant sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil si ale Decretului nr. 31/1954 iar cu privire la cea de-a doua, dispozițiile noului cod civil.

Potrivit dispozițiilor din noul cod civil (adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil), art. 26, drepturile și libertățile civile ale persoanelor fizice, precum și drepturile și libertățile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite și garantate de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 58 N.C.civ., orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Aceste drepturi nu sunt transmisibile.

Art.70 prevede ca orice persoană are dreptul la libera exprimare, însa exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private iar potrivit art. 72 C.civ., orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Potrivit dispozițiilor art.73 C.civ., orice persoană are dreptul la propria imagine. În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile (art. 75-nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte iar exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.)

TITLUL V din noul cod civil reglementează procedura apărării drepturilor nepatrimoniale. Art. 252 C.civ. statuează ca orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică. (Legea 71/2011 :Art. 19. - Dispozițiile art. 252-257 din Codul civil se aplică faptelor săvârșite după . acestuia.).

Potrivit art. 253-mijloace de apărare, persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:

a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

(2) Prin excepție de la prevederile alin.(1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).

(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;

b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat. (4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive. (dispozițiile art. 252-257 din Codul civil se aplică faptelor săvârșite după . acestuia.).

Dreptul la demnitate, onoare si imagine îi conferă titularului posibilitatea de a se bucura și de a-i fi apărate atributele și interesele esențiale și inerente persoanei sale.

Faptul ca după o îndelungata activitate profesionala, reclamantul a fost numit "șarlatan" in cele doua articole menționate, face sa se întrevadă intenția de a-l denigra in fata publicului care îl cunoaște.

Reclamantul a arătat ca de-a lungul timpului și-a exercitat meseria cu dedicație față de aceasta si față de pacienții și colaboratorii săi si ca este profund nedrept sa se afle in postura unui om batjocorit in felul acesta, după ce ani de-a rândul nu a făcut altceva decât sa apere sănătatea, viața si integritatea oamenilor, cu înțelegere si respect pentru toți cei care i s-au adresat, fără niciun fel de discriminare.

In primul articol apărut acum aproximativ 2 ani, ce a fost reluat in mare parte de articolul apărut in luna octombrie 2012, se susține faptul ca reclamantul ar urmări obținerea de beneficii financiare profitând de disperarea bolnavilor de cancer. Se menționează ca reclamantul („ginecolog” de profesie) se crede si se promovează inventatorul unui leac-minune, care ar distruge cancerul, ca primește sume de bani pentru tratament, ca da asigurări de vindecare a cancerului, deși unele persoane care au urmat un „tratament” prescris de acesta au decedat.

Reclamantul susține că toti medicii au dreptul ca, pe lângă rețetele tipizate cunoscute (din farmacii), sa recomande, sa prepare sau sa ofere spre preparare, in instituțiile farmaceutice, propriile rețete, numite si magistrale, pentru ameliorarea sau chiar vindecarea anumitor afecțiuni.

Unul dintre colaboratorii săi, dr. I. Pirvulescu, medic specialist oncolog, se preocupa de susținerea persoanelor in vârsta, a celor bolnavi de afecțiuni maligne (cancer) sau alte categorii de suferinzi. Acesta oferă consultații atât la cabinet cat si la domiciliu, de regula in municipiul Iași. Nici dr. I. Pirvulescu, nici reclamantul, nu au afirmat ca dețin medicamente minune ce vindeca aceasta boala cumplită. Reclamantul susține ca a ajutat acești oameni, aflați . de dificila a vieții, în limita posibilităților, fiind adepții unei atitudini terapeutice naturiste. Bolnavii i se adresează individual sau prin aparținători, analizându-se cu atenție dosarul medical ce il dețin (examene clinice, paraclinice, de laborator etc). Unele publicații au menționat numele său, legat de activitatea medicală, ceea ce i-a creat o oarecare notorietate, mulți oameni adresându-i-se pentru boli grave, fără a refuza pe cineva.

Alături de dr. I. Pirvulescu, medic specialist oncolog, reclamantul a conceput o rețeta pe care o elibera unor pacienți interesați de aceasta, precizând ca nu solicită pacienților săi plata acestui tratament, desfășurându-și activitatea non profit la o fundație.

Reclamantul arată faptul că, niciodată nu a fost cercetat penal si nu a existat nici un dosar înregistrat pe numele său nici la P. Iasi si nici la o alta instituție abilitata a cerceta o persoana pentru săvârșirea unei infracțiuni, pârâta nefăcând dovada contrara.

Reclamantul a menționat că a construit o clădire in care își va amenaja un centru medical naturist, centru de zi, deoarece are acest drept in virtutea faptului ca este practicantul unei meserii liberale, însa până la finalizarea demersurilor legale pentru funcționarea viitorului centru medical, în prezent nu desfășoară nici o activitate în aceasta locație și urmează a obține autorizațiile necesare până la momentul începerii activității centrului.

Instanța a constatat că pârâta a publicat fotografii reprezentând imaginea reclamantului, fără consimțământul său, precum si acuzații lipsite de fundament la adresa acestuia, dat fiind tonul acuzator, modul de exprimare si limbajul folosit in cuprinsul celor doua articole (aproape identice), fiind evidentă intenția de denigrare a activității profesionale desfășurate de reclamant.

Instanța a reținut ca întemeiata apărare a reclamantului prin care învederează ca o persoana nu poate să fie denigrată într-un asemenea mod de un jurnalist onest, decât daca a săvârșit fapte de o gravitate deosebită, dovedite și care să stârnească o reacție generală și virulentă de blamare, împrejurări care nu se regăsesc in speța de față.

Oricine are dreptul ca imaginea sa să nu fie nici reprodusă, nici publicată fără autorizarea sa. Ca și numele, imaginea persoanei își găsește protecția cu titlu de element identificator al persoanei. Imaginea este o reprezentare a trăsăturilor fizice ale persoanei; ea este atât o formă cât și o substanță, este o dimensiune externă a ființei umane si constituie o manifestare privilegiată a personalității. Dreptul protejează persoana împotriva atingerilor aduse imaginii sale prin așa numitul drept la imagine.

Materialele de presă ce fac obiectul prezentei cereri de chemare in judecata încalcă prevederile Rezoluției nr. 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică, adoptată de Adunarea Deputaților prin Hotărârea nr.25/12.09.1994 și de Senatul României prin Hotărârea nr.32/06.10.1994. Principiul de bază al oricărei evaluări etice a ziaristicii este că trebuie făcută o distincție clară între știri și păreri, evitându-se orice confuzie între acestea. Știrile sunt informații, adică fapte și date, în timp ce opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri sau judecăți de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariștilor. Știrile trebuie difuzate cu respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau narațiunea fiind făcute într-un mod imparțial. Zvonurile nu trebuie confundate cu știrile. Titlurile și rezumatele știrilor trebuie să reflecte cât mai fidel conținutul faptelor și al datelor prezentate. Prin urmare, ziaristica nu trebuie să denatureze informația adevărată, imparțială, și opiniile oneste, nici să le exploateze în scopuri proprii, într-o încercare de a crea sau modela opinia publică, deoarece legitimitatea sa se bazează pe respectul efectiv al dreptului fundamental al cetățenilor la informație, ca parte a respectului pentru valorile democratice. În acest sens, legitimitatea ziaristicii investigative depinde de adevărul și corectitudinea informației și a opiniilor exprimate și este incompatibilă cu campaniile ziaristice organizate pornind de la poziții prestabilite și interese particulare.

La cererea persoanelor interesate, mijloacele de informare în masă trebuie să rectifice; prin mijloace informative adecvate, automat și urgent, furnizând toate informațiile și opiniile care s-au dovedit false sau eronate. Legislația națională trebuie să prevadă sancțiuni adecvate și, acolo unde este cazul, despăgubiri.

Prin publicarea și transmiterea spre difuzare a acestor materiale pârâta a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturile personale nepatrimoniale fundamentale ale reclamantului, ocrotite de lege, respectiv dreptul la onoare și reputație și dreptul la propria imagine.

Prin publicarea acestor articole defăimătoare, reclamantul a suferit un prejudiciu moral considerabil reprezentat de lezarea onoarei, deteriorarea bunei reputații de care se bucura în societate și în mediul familial. Faptele pârâtei i-au creat o stare de disconfort psihic, de tulburare a păcii sufletești, a climatului moral, liniștit și sănătos de care trebuie să beneficieze orice persoană.

Reclamantul a fost afectat de acuzațiile false aduse, fiind pus într-o poziție dificilă în fața pacienților, a colegilor si colaboratorilor săi, aceștia, încercând sa se intereseze in anumite locuri daca cele apărute in presa sunt sau nu adevărate, devenind sceptici in ceea ce privește activitatea pe care o desfășoară de atâția ani si din acest motiv schimbându-si atitudinea fata de reclamant.

Un important aspect cu privire la articolele publicate în ziarele editate de pârâtă este cel al limbajului folosit, expresiile utilizate nefiind specifice nivelului de exprimare al unei publicații difuzată pe plan național (si in format electronic pe internet), fiind implicit incompatibile cu principiile de deontologie și etică profesională ale jurnaliștilor.

În ceea ce privește gravitatea prejudiciului ce i-a fost cauzat, instanța considera ca reclamantului i-a fost compromisă imaginea în societate și în mediul profesional, pârâta neavând nici un motiv întemeiat care să utilizeze tonul acuzator folosit in lipsa unor minime dovezi (articolele având la baza o singura declarație a unei persoane neidentificabile-fotografia din articol aparținând altei persoane), fiind evident caracterul denigrator al celor doua articole, care au un impact deosebit, prin difuzarea ziarului la nivel național și internațional (ediții on-line). După doi ani de la publicarea primului articol, pârâta a reluat in totalitate conținutul acestuia in cel de-al doilea articol publicat, deși a avut suficient timp la dispoziție pentru a aduce mai multe argumente si mai multe dovezi (declarații ale unor persoane direct implicate), care sa ateste caracterul ilegal sau vătămător al activității profesionale a reclamantului.

Potrivit art. 998 din Codul civil anterior aplicabil prezentei cauze în raport de data săvârșirii primei fapte ilicite în conformitate cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”.Articolul 999 C.civ., statuează că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.

Potrivit art. 1357 din Codul civil actual aplicabil prezentei cauze în raport de data săvârșirii celei de-a doua fapte ilicite, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În soluționarea cauzei instanța a avut în vedere art.26 din Constituția României, potrivit căruia autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri și art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății și moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța a constatat că prezenta acțiune este întemeiată. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei sub forma solicitată de reclamantă, trebuie să se probeze îndeplinirea condițiilor cumulative cerute în acest scop, anume: a) existența unei fapte ilicite, b) săvârșite cu vinovăție, c) care să fi provocat reclamantei un prejudiciu, d) între faptă și prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.

În privința faptei ilicite, instanța constată că această condiție este probată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Convenție este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar există o zonă de interacțiune între individ și terți care, chiar și într-un context public, poate aparține « vieții private » (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei).

În prezenta cauză este vorba despre publicații in presa scrisa care ar fi putut afecta reputația reclamantului. (CEDO a stabilit că, dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție). Informațiile de natura celor prezentate de prepușii societății pârâte intră în sfera noțiunii de viață privată protejată atât de art. 8 CEDO, dar și de art. 26 din Constituția României.

Din situația de fapt reținută, reiese că în cadrul celor doua articole publicate pârâtă au fost expuse imaginea, numele și profesia reclamantului prin acuzațiile făcute de jurnaliști, denumirea primului articol „Un șarlatan vinde „leacuri“ anticancer” fiind una vădit denigratoare iar conținutul publicației nu se sprijină pe nici un fel de dovezi, cu atât mai mult cu cat la reluarea aceluiași articol după 2 ani de zile, pârâta nu a aprofundat investigațiile pentru a afla daca reclamantul a fost sancționat in vreun mod pentru activitatea desfășurata si daca activitatea acestuia este . populație.

În decizia sa din 15 iunie 2006 (cauza T. vs. România, nr. 162), Curtea Europeană a declarat ca inadmisibilă, ca fiind în mod manifest nefondată, plângerea prin care autorul acestor afirmații reclama faptul că condamnarea lui la plata despăgubirilor civile ar reprezenta încălcarea articolului 10 din Convenție. Curtea a subliniat că, în lipsa unei baze factuale, chiar judecățile de valoare pot să apară ca excesive. Astfel, Curtea a constatat că autorul afirmațiilor nu făcuse nici un fel de verificări cu privire la veridicitatea informațiilor pe care se baza, iar adăugarea unui ton de îndoială, la sfârșitul discursului, nu putea să-i înlăture responsabilitatea. În plus, dacă prezentarea orală a unor afirmații, în cadrul unei conferințe de presă, prin însăși natura ei, îl lipsește pe autorul lor de posibilitatea de a le reformula, reluarea acelor afirmații, în scris și publicarea lor în săptămânal fără nicio modificare majoră, era de natură să justifice tragerea la răspundere civilă a autorului lor. Curtea a decis și că instanțele interne au reținut motive „suficiente și pertinente” pentru tragerea sa la răspundere civilă și a considerat că cuantumul despăgubirilor stabilite nu era disproporționat raportat la gravitatea termenilor utilizați și față de faptul că autorul afirmațiilor nici măcar nu a încercat să verifice veridicitatea afirmațiilor sale, deși a preferat să părăsească cadrul dezbaterii parlamentare, unde ar fi fost protejat. În plus, situația materială a reclamantului era bună, astfel încât suma stabilită ca despăgubiri nu reprezenta pentru el o sarcină imposibil de suportat.

Așadar, ceea ce se cere jurnalistului este să acționeze cu bună-credință, care se apreciază în raport cu scopul urmărit, respectiv de a pune în discuția publicului, de a atrage atenția publicului cu privire la o chestiune de interes public sau numai de a discredita o anumită persoană. In cauza se constata ca activitatea profesionala a reclamantului poate intra in sfera noțiunii de interes public (cel puțin la nivel local), însa cele doua articole nu se sprijină pe o baza factuala concreta, credibila care sa-l determine pe jurnalist sa considere ca informația răspândita este adevărată, cu atât mai mult cu cat nu reiese ca s-ar fi efectuat o „verificare rezonabila” a informației difuzate (declarația unei singure persoane iar fata de gravitatea faptelor invocate ar fi trebuit sa existe sancțiuni aplicate de instituțiile publice competente, un act de începere a urmăririi penale, un număr real de persoane lezate, etc). Din actele dosarului nu reiese ca ar fi existat elemente, împrejurări sau circumstanțe de natură să-i confere pârâtei suficiente motive care să o convingă de adevărul faptelor publicate, întrucât suplimentul alimentar folosit era . iar primul articol se bazează pe declarația unei singure persoane care nu poate fi identificata in timp ce din al doilea articol reiese intenția de denigrare a activității reclamantului prin prisma unor fapte care nu au legătura cu activitatea sa profesionala (obținerea sau respectarea autorizației de construire).

Prin aceste acte materiale săvârșite prepușii pârâtei au fost încălcate toate dispozițiile legale citate mai sus.

Au fost menționate în cadrul publicației atât fotografii ale reclamantului cat si informații neadevărate privind activitatea profesionala a reclamantului prin înfrângerea flagrantă a tuturor textelor de lege de mai sus.

Publicarea acestor articole ce cuprind date nereale, neprobate privind activitatea profesionala a reclamantului (modul de exprimare ironic care dorește sa sublinieze ca un ginecolog a găsit remediul pentru o boala atât de grava-cancerul) a făcut posibilă citirea acestora de un număr indefinit dar potențial foarte mare de cititori ai cotidianelor editate de pârâtă.

Prin această faptă, pârâta a expus public persoana reclamantului prin prezentarea unor date referitoare la viața sa profesionala de natură a aduce atingere onoarei, reputației și imaginii reclamantului.

Fapta pârâtei constituie o ingerință în dreptul reclamantului la viața sa privată, iar pârâta nu a invocat și nu a probat niciun motiv pentru care a săvârșit această ingerință.

Prin urmare, instanța a constatat că ingerința pârâtei în dreptul reclamantului la viața sa privată nu era prevăzută de lege (încălcând toate dispozițiile legale aplicabile în această materie), prin urmare nu urmărea un scop legitim și constituie prin toate acestea o încălcare flagrantă (faptă ilicită) a dreptului reclamantului.

Instanța nu poate retine in speța ca libertatea de exprimare de care beneficiază ziariștii garantată de art. 10 CEDO a fost exercitata in mod deontologic.

In consecința, deși nu se poate pretinde presei o exactitate în relatarea unor fapte (cauza D. vs. România) egală cu cea a organelor specializate de anchetă, acest fapt nu o scutește pe pârâta de respectarea obligațiilor deontologice privind verificarea informațiilor.

Instanța a constatat ca din conținutul si modul de exprimare folosit in cele doua articole (Ginecologul M. B. ... a fabricat un „leac-minune" care i-ar vindeca pe bolnavii de cancer), singurul scop al pârâtei a fost acela de a alimenta o campanie de defăimare/denigrare a reclamantului, iar nu de a informa publicul cu privire la o chestiune de interes public, de vreme ce reclamantului nu i-a fost imputata pana in prezent nicio culpa in activitatea sa profesionala pe care o desfășoară.

Așadar, sancționarea cotidianului/ziaristului este admisibilă în situația în care imputarea unor fapte este lipsită de orice bază factuală, când acuzațiile aduse sunt suficient de grave, fără a se întreprinde o cercetare prealabilă și fără a avea o bază factuală rezonabilă. CEDO a decis că „(…) prin stabilirea daunelor morale instanța nu trebuie să-l pedepsească pe reclamant [ziarist],ci numai să acorde despăgubiri care să compenseze, în mod adecvat, prejudiciul moral suferit”. Instanța „(…) nu este liberă să stabilească orice sumă crede potrivită, întrucât, din perspectiva Convenției, trebuie să existe o relație de proporționalitate între acordarea despăgubirilor morale și gradul în care a fost lezată reputația” (Tolstoy Miloslavsky vs.Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

Dacă în baza rolului ce-i este atribuit presa are efectiv datoria de a alerta publicul si daca era interesul publicului de a fi informat în legătură cu activitatea medicala desfășurata de reclamant, totuși, in lipsa oricăror dovezi, aceste informații sunt nereale și de natură a aduce atingere imaginii si reputației acestuia.

Prin urmare, instanța nu crede că se poate vedea în aceste articole recurgerea la « doza de exagerare » sau de « provocare » a cărei folosire este permisă în cadrul exercitării libertății jurnalistice (D. împotriva României). Astfel, prezenta cauză reprezintă o prezentare deformată a realității, lipsită de orice bază factuală reală.

Față de toate acestea, instanța a constatat că fapta pârâtei, consecință a intenției directe (a urmărit să se aducă atingere vieții private a reclamantului), a fost săvârșită cu vinovăție. La aprecierea prejudiciului moral, instanța a avut în vedere consecințele negative și implicațiile pe care materialele defăimătoare le-au avut pe planul social al reclamantului, valoarea nepatrimonială lezată și însemnătatea pe care aceasta o are pentru persoana vătămată, funcția deținută de aceasta, precum și împrejurarea că aceasta a resimțit cu siguranță sentimente de frustrare și de neliniște. In ce privește legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, aceasta decurge din însăși materialitatea faptelor săvârșite (ex re), pentru că fapta are aptitudinea reală de a cauza prejudiciul moral invocat de reclamat.

In consecință, instanța a constatat ca prin conținutul articolelor scrise-publicate de pârâtă, imaginea, reputația și onoarea reclamantului au fost lezate, fiind necesara secționarea faptei, însa pentru asigurarea proporționalității între fapta și prejudiciul moral suferit de reclamant, luând act si de poziția reclamantului, a dispus ca prejudiciul creat sa fie compensat prin publicarea unei dezmințiri si ulterior a dispozitivului hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată (art.54 din Decretul nr.31/1954) dar și prin eliminarea articolelor dăunătoare, ceea ce va permite atenuarea suferințelor morale cauzate reclamantului și a implicațiilor în circuitul vieții particulare.

Potrivit art. 54 rap. la art. 55 din Decretul nr. 31/1954 “Persoana care a suferit o atingere în dreptul sau la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputație, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere științifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instanței judecătorești încetarea săvârșirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus arătate.

Totodată, cel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca instanța judecătorească sa oblige pe autorul faptei săvârșite fără drept, sa publice, pe socoteala acestuia, în condițiile stabilite de instanța, hotărârea pronunțată ori sa îndeplinească alte fapte destinate sa restabilească dreptul atins”.

Prin decizia civilă nr.652A/23.05.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a menținut soluția mai sus enunțată, consecință a respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâta ..

La rândul său, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei, tribunalul a reținut că aceasta nu poate fi analizată ca o excepție procesuala propriu-zisă, ci ca un motiv de apel de ordine publica, având in vedere ca a fost invocata de apelanta.

Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art.115 și art.132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică, care pot fi invocate în cursul procesului, în cazurile și condițiile legii.

Tribunalul a reținut că pârâta nu a formulat întâmpinare in față primei instanțe si nici nu a invocat faptul ca publicațiile respective nu ar fi editate de ea, cu toate ca la data de 03.10.2013 aceasta a formulat cerere de suspendare a judecății cauzei în temeiul articolului 36 din Legea nr. 85/2006.

Cu toate acestea fiind vorba despre o excepție de ordine publica, aceasta excepție poate fi invocata direct in apel, însa tribunalul a reținut că apelanta nu a făcut dovada faptului ca cele două publicații nu îi aparține.

Astfel, simplele adeverințe eliberate de S.C. Adevărul Digital Media S.R.L. și S.C. Adevărul H. S.R.L., reprezentând înscrisuri sub semnătura privată, emise de cele doua instituții nu pot face dovada faptului ca publicațiile Adevărul si Click sunt editate de S.C. Adevărul Digital Media S.R.L. și nu de S.C. Adevărul H. S.R.L., ambele instituții aparținând aceluiași trust editorial.

Prin urmare, tribunalul nu a putut admite aceasta excepție doar prin prisma celor doua înscrisuri depuse la dosar, mai ales ca cele două societăți aparținând aceluiași trust editorial iar, pe de alta parte, daca apelanta nu a editat si nu deține cele doua publicații si nici nu face parte din același trust editorial, este doar problema opozabilității hotărârii, respectiv apelanta poate invoca faptul ca hotărârea pronunțată nu îi este opozabilă.

Față de aceste considerente, tribunalul a respins acest motiv de apel de ordine publica, ca neîntemeiat.

In ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, referitor la neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, tribunalul a reținut de asemenea, ca este neîntemeiat.

Astfel, analizând înscrisurile anexate la dosarul cauzei, la data de 10.10.2012, pârâta a publicat in ziarul de larga răspândire "Adevărul", un articol intitulat "Clinica anticancer neautorizata in județul Iași", articol in care a fost publicată imaginea reclamantului, după ce, cu aproximativ doi ani in urma, respectiv la data de 13.11.2010, a fost publicat in același cotidian un alt articol intitulat "Un șarlatan vinde "leacuri" anticancer". Cele doua articole au fost publicate si pe pagina de internet a cotidianelor "Adevărul" si „Click”.

In ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale a paratei, tribunalul a reținut următoarele:

Prevederile art. 998 din Codul civil în conformitate cu care: „orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Astfel, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina unei persoane, este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției celui care a determinat prejudiciul.

Având în vedere că potrivit art. 20 din Constituția României legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România face parte, trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când analizăm condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale amintite mai sus.

Procedând la analiza primei condiții, instanța a reținut că fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă a omului prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

Caracterul ilicit al faptei trebuie analizat având în vedere obligațiile statornicite în Codul deontologic al jurnalistului potrivit căruia jurnaliștii au datoria să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în virtutea dreptului publicului de a fi informat (art.1.1.), să caute, să respecte și să comunice faptele – așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile – în virtutea dreptului publicului de a fi informat (art.1.2.), să exprime opinii pe o bază factuală (art.1.3.), să semnaleze neglijența, injustiția și abuzul de orice fel (art.1.4.), în demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să reflecte societatea în ansamblul și diversitatea ei, acordând acces în presă și opiniilor minoritare și individuale, publicul având dreptul să cunoască nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează (art.1.5) – art.1

De asemenea, trebuie luat în considerare și dreptul personal nepatrimonial, respectiv libertatea de exprimare garantată de art. 30 din Constituție, precum și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art. 10 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

Importanța dreptului ocrotit de art. 10 din Convenție a fost subliniată pentru prima oară în cauza Handyside împotriva Regatului Unit, arătându-se că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și sub rezerva paragrafului 2 acoperă nu numai informațiile și ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației.

Însă în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul garantat de art.10 nu este unul absolut, paragraful 2 al aceluiași articol permițând restrângerea exercitării acestuia în măsura în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori printre care și protecția reputației sau a drepturilor altora, fiind necesar să se realizeze un just echilibru între protecția dreptului la libera exprimare și dreptul la reputație al persoanei vizate, drept protejat de art. 8 din Convenție ca fiind un element al vieții private. Orice restricție adusă libertății de exprimare trebuie să fie prevăzută de legea internă, să urmărească unul din scopurile legitime enumerate de paragraful 2 din acest articol și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelor scopuri.

Conform jurisprudenței Curții europene, pentru a rezolva o cauză concretă, trebuie luate în considerare și alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifică pe care o are autorul discursului, tipul discursului (domeniul vizat de acesta), persoana lezată (om politic, funcționar public, magistrat, persoană privată), posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia, locul unde a fost ținut discursul, precum și publicul țintă căruia îi era adresat acesta (Castells c. Spaniei, Murphy c. Irlandei, C. c. României). Aceasta pentru că libertatea de exprimare are o întindere variabilă, în funcție de conținutul mesajului transmis de titularul dreptului, precum și de valoarea legitimă pe care statul o invocă pentru a justifica necesitatea unei ingerințe.

De asemenea, Curtea a afirmat că libertatea de exprimare apără toate categoriile de informații obiective, pluraliste și toate creațiile și ideile originale, oricare ar fi forma, suportul sau finalitatea acestora, astfel că, se include în sfera protecției art.10 cuvinte, imagini, sunete transmise prin intermediul suportului tipărit, al radioului, televiziunii, cinematografiei etc. (cauza Groppera Radio AG c. Elveției).

Pe de alta parte tribunalul a reținut ca potrivit art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale si a protocoalelor adiționale la aceasta convenție, ratificata de România prin Legea nr.30/1994: „ 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri si responsabilități poate fi supusa unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie masuri necesare într-o societate democratica pentru securitatea naționala, integritatea teritoriala sau siguranța publica, apărarea ordinii si prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea si imparțialitatea puterii judecătorești.”

Conform art.30 din Constituția României:” libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, răspunderea civila pentru informația sau pentru creația adusa la cunoștința publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.”

Instanța a pornit de la poziția privilegiată acordată presei în practica Curții EDO de a pune în discuție chestiunile de interes general. Astfel, este fundamental într-o societate democratică să fie protejat jocul liber al dezbaterii politice, discursul politic neputând fi restrâns fără motive imperioase (Curtea EDO, cauza nr._/95, Feledek contra Slovaciei, hotărârea din 12 iulie 2001). Articolul 30 din Constituția României interpretat în lumina art. 10 din Convenția EDO (art. 20 alin. 1 din Constituție) apără nu numai afirmațiile incluse în cadrul unei dezbateri politice propriu-zise, ci și discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia (Curtea EDO, cauza Thor Thorgeirson c. Islandei, hotărârea din 25 iunie 1992). Analizând cuprinsul celor două articole de presa, tribunalul apreciază că în esență acestea au vizat chestiuni de interes public justificat, relative la aspecte ale activității profesionale de medic ale reclamantului, acestea putând intra în sfera noțiunii de interes public, cel puțin la nivel local.

Articolul 10 alin. 2 al Convenției lasă foarte puțin loc restricțiilor care vizează discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c. Austriei, Castells c. Spaniei, Thorgeir Thorgeirson c. Islandei). Daca exista un drept al publicului sa fie informat, drept esențial ., care, in circumstanțe particulare, poate chiar sa privească aspecte ale vieții private a unor persoane publice, mai ales când este vorba despre personalități politice, publicații care au ca singur obiect sa satisfacă curiozitatea unui anumit public asupra detaliilor vieții private unei persoane, indiferent care i-ar fi notorietatea, nu ar putea fi considerate ca ar contribui la o oarecare dezbatere de interes general pentru societate (Leempoel & S.A. ED. Cine Revue c. Belgiei).

Presa are datoria de a informa opinia publica asupra chestiunilor de interes general, răspândind "informațiile si ideile asupra chestiunilor politice ca si asupra altor probleme de interes general", in caz contrar, nu si-ar putea juca rolul indispensabil de „câine garda" al democrației.

Curtea a fundamentat necesitatea protejării libertății de exprimare în primul rând pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice. De aici decurge poziția privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general, și în particular a libertății presei, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori apărate de stat.

În cauza D. împotriva României, Curtea a reținut că trebuie să se țină seama de un element important: rolul esențial al presei într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații cu caracter confidențial, sarcina sa este, totuși, comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general. Mai mult, Curtea a accentuat că libertatea jurnalistică include, de asemenea, recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare. În aceste cazuri, marja de apreciere a autorităților naționale se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să-și joace rolul indispensabil de „câine de pază” și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la probleme de interes general.

În ceea ce privește existența unei fapte ilicite în cauza de față, se reține că reclamanta consideră că i-au fost încălcate drepturile subiective nepatrimoniale privind reputația, imaginea și prestigiul de care se bucura în calitatea sa de membru marcant al comunității județului prin calitatea sa de consilier local, membru PDL si director adjunct al DGAPSC Suceava.

În evaluarea proportionalității unei ingerințe in exercitarea libertății de exprimare trebuie sa se distingă cu grija intre fapte si judecați de valoare, în funcție de această evaluare depinzând și întinderea marjei criticii asupra discursului atunci când acesta vine în conflict cu dreptul la onoare sau reputație al altuia, precum în cazul de față.

Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se pretează la o demonstrație a exactității lor (De Haes .). Pentru judecățile de valoare, obligația de a le dovedi este deci imposibil de îndeplinit si aduce atingere libertății de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei). Curtea a acceptat ca necesitatea unei legături intre o judecata de valoare si faptele ce stau la baza sa poate sa varieze de la caz la caz in funcție de circumstanțele specifice (Feldek c. Slovaciei). Necesitatea de a dovedi faptele ce stau la baza judecății de valoare este mai puțin stringenta atunci când aceste fapte sunt deja cunoscute de public (Feldek c. Slovaciei; Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austriei).Desigur, atunci când este vorba despre alegații cu privire la comportamentul unui terț, poate fi uneori dificil sa se distingă intre imputarea unor fapte si judecați de valoare. Nu este mai puțin adevărat ca chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este totalmente lipsita de baza factuala (Jerusalem c. Austriei; Cumpana si Mazare c. României). [In cauza Brasilier c. Franței, Curtea a considerat ca exista o baza factuala care sa justifice o judecata de valoare in situația in care existau cercetări penale împotriva unei persoane, chiar daca acestea nu s-au concretizat .: „Chiar daca, ținând seama de prezumția de nevinovăție garantata de articolul 6 § 2 al Convenției, o persoana cercetata penal nu ar putea fi considerata culpabila, baza factuala nu era inexistenta in cauza (…)”.] Atunci când o declarație echivalează cu o judecata de valoare, proporționalitatea ingerinței depinde de existenta sau inexistenta unei baze factuale pentru declarația incriminata deoarece chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva atunci când este total lipsita de orice baza factuala (Brasilier c. Franței, Paturel c. Franței). Curtea a recunoscut ca o distorsionare a realității, operata cu rea credința, poate uneori sa depășească limitele criticii acceptabile: o afirmație veridica poate fi dublata de remarci suplimentare, de judecați de valoare, de supoziții, ori de insinuări susceptibile sa creeze o imagine eronata in ochii publicului (Vides Aizsardzbas Klubs c. Letoniei).

În primul rând tribunalul reține, ca articolele incriminate cuprind atât afirmații de natura factuala, cât si judecați de valoare(un șarlatan).

Mai mult decât atât, tribunalul a reținut ca în funcție de circumstanțele în care au fost făcute aceste afirmații, acestea au la bază și o bază factuală, însa cele două articole nu se sprijină pe o bază factuală concretă, credibilă, care să-1 determine pe jurnalist să considere că informația răspândită este adevărată, cu atât mai mult cu cât nu reiese că s-ar fi efectuat o „verificare rezonabila” a informației difuzate-declarația unei singure persoane - A. M., iar față de gravitatea faptelor invocate ar fi trebuit să existe sancțiuni aplicate de instituțiile publice competente, un act de începere a urmăririi penale, un număr real de persoane lezate. Mai mult, in conținutul articolelor, se face referire la faptul ca reclamantul a fost cercetat pentru înșelăciune din 2005, fără a se face dovada existentei unor astfel de cercetări sau a unor minime dovezi de verificare a acestor alegații.

Totodată, din conținutul și modul de exprimare folosit in cele doua articole - Ginecologul M. B.-folosit in mod peiorativ raportat la faptul ca nu deține calitatea de medic specialist oncolog, ... a fabricat un „leac-minune" care i-ar vindeca pe bolnavii de cancer, niciun oncolog n-a auzit însă de „Interfitron“, pacienții plătesc lunar între 1.000 de lei și 1.500 de lei pentru un recipient cu 30 de mililitri de lichid și un flacon cu câte 50 de pastile, care nu au nici măcar prospect, coroborat cu atribuirea calității de șarlatan, judecata de valoare ce se dorea a fi desprinsa din baza factuala descrisa in conținutul celor doua articole, reprezintă fără îndoiala exagerări ale jurnalistului, care nu sunt proporționale cu scopul de a informa populația despre informațiile de interes public, respectiv activitatea profesional de medic a reclamantului.

Este adevărat ca judecățile de valoare pot reprezenta si exagerări ale presei, daca ele se bazează pe o baza factuala, însa in cauza de fata, cele doua articole nu se sprijină pe o baza factuala concreta, credibila care sa-l determine pe jurnalist sa considere ca informația răspândita este adevărata, cu atât mai mult cu cat nu reiese ca s-ar fi efectuat o „verificare rezonabila” a informației difuzate si nu reiese ca ar fi existat elemente, împrejurări sau circumstanțe de natură să-i confere pârâtei suficiente motive care să o convingă de adevărul faptelor publicate, întrucât suplimentul alimentar folosit era . iar primul articol se bazează pe declarația unei singure persoane care nu poate fi identificata in timp ce din al doilea articol reiese intenția de denigrare a activității reclamantului prin prisma unor fapte care nu au legătura cu activitatea sa profesionala (obținerea sau respectarea autorizației de construire), cu atât mai mult cu cat la reluarea aceluiași articol după 2 ani de zile, pârâta nu a aprofundat investigațiile pentru a afla daca reclamantul a fost sancționat in vreun mod pentru activitatea desfășurată și daca activitatea acestuia este . populație.

Față de cele arătate, tribunalul a apreciat că se poate vedea în aceste articole recurgerea la «doza de exagerare» sau de «provocare a cărei folosire este permisă în cadrul exercitării libertății jurnalistice (D. împotriva României). Astfel, prezenta cauză reprezintă o prezentare deformată a realității, lipsită de orice bază factuală reală, așa cum presupune un demers jurnalistic.

Mai mult, in ceea ce privește limitele criticii admisibile, ele sunt mai restrânse cu privire la un simplu cetățean.

Este, de asemenea, de subliniat faptul că protecția conferită de art. 10, C.E.DO. nu este acordată doar ziariștilor, ci și altor persoane care își exprimă opiniile prin intermediul presei, cum sunt politicienii (cauza Castells contra Spaniei). În plus, libertatea de exprimare este foarte importantă pentru un parlamentar al opoziției, care, ca ales al poporului, reprezintă electoratul, semnalează preocupările acestuia și îi protejează interesele (cauza Jerusalem contra Austriei), iar oamenii politici se expun în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor, de aceea trebuie să demonstreze o mai mare toleranță la afirmațiile critice făcute publice (cauzele Bento contra Portugaliei, Oberschlik contra Austriei). O protecție și mai întinsă este oferită, de art. 10, C.E.D.O., discursului critic îndreptat împotriva Guvernului decât celui îndreptat împotriva unei persoane private sau chiar a unui om politic (cauza Castells contra Spaniei).

În cauza de față există un conflict între dreptul la imagine, la reputație și viața privată al unui medic care desfășoară o activitate privata in cadrul unei fundații și dreptul la libera exprimare al unui jurnalist, astfel ca limitele criticii admisibile sunt mai restrânse decât in cazul altor categorii de subiecți..

Tribunalul a apreciat ca instanța în mod corect a apreciat faptul că nu există elemente, împrejurări sau circumstanțe de natură să-i confere pârâtei elemente, care să o convingă de adevărul faptelor publicate.

Prejudiciul cauzat prin publicarea acestor articole ce cuprind date nereale, neprobate, privind activitatea profesională (modul de exprimare ironic, care dorește să sublinieze că un ginecolog a găsit remediul pentru o boală atât de gravă precum cancerul) este efectiv, real, actual, direct si personal, așa cum in mod just a reținut prima instanța.

În ceea ce privește existența legăturii de cauzalitate în speța de față, este ușor de stabilit, legătura între fapta ilicită și prejudicial, fiind evidentă, clară și indiscutabilă.

Existența vinovăției este prezentă sub forma intenției directe întrucât jurnalistul a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit ca acesta să se producă, singurul scop al pârâtei a fost acela de a alimenta o campanie de defăimare/denigrare a reclamantului, iar nu de a informa publicul cu privire la o chestiune de interes public, de vreme ce reclamantului nu i-a fost imputata pana in prezent nicio culpa in activitatea sa profesionala pe care o desfășoară si nu s-a acționat cu bună-credință, pe baza unei baze factuale credibile.

Prin recursul formulat împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a susținut că în cauză au fost aplicate greșit dispozițiile art.998 – 999 din Codul civil, ale art.1357 din Noul Cod civil și ale art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut că excepția lipsei calității sale procesual pasive a fost rezolvată în mod greșit cu atât mai mult cu cât recurenta – pârâtă nu are calitatea de autor al faptei ilicite pretinse. Ziarul „Adevărul” nu a fost editat de recurenta – pârâtă, ci de către . SRL în acest sens fiind depuse la dosarul cauzei adeverințele eliberate de . SRL și ..

În cauză nu sunt întrunite condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate și a vinovăției recurentei - pârâte, astfel că, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.998 – 999 din Vechiul Cod civil. În opinia recurentei, fapta ilicită nu există prin prisma împrejurării că a intervenit o cauză exoneratoare de răspundere și anume, exercițiul normal al unui drept, respectiv dreptul la libera exprimare garantat de art.30 din Constituția României.

Libertatea de informare sau comunicare presupune nu numai libertatea de a difuza informații ci și libertatea de a difuza informații în mod liber și din diverse surse. Prejudiciul moral invocat nu este cert, nici sub aspectul existenței sale și nici sub aspectul întinderii sale și, în condițiile în care atât fapta ilicită cât și prejudiciul, nu există, nu există nici legătura de cauzalitate între acestea. Demersul jurnalistic nu s-a realizat cu intenția de a cauza prejudicii reclamantului, și de aceea, nu este îndeplinită nici condiția privind vinovăția. Dispozițiile alin.2 ale art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care au un caracter supralegislativ, evidențiază condițiile pe care o instanță trebuie să le constate îndeplinite cumulativ pentru a sancționa libertatea de exprimare.

În condițiile prevăzute de dispozițiile art.306 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că motivele de recurs enunțate se pot circumscrie cazului de casare reglementat prin art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.

Examinând cauza din perspectiva criticilor enunțate, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Pârâta a reiterat, prin memoriul de recurs, apărarea formulată și în fața instanțelor de fond, relativă la lipsa calității sale procesual pasive. Curtea observă că, deși în recurs pârâta trimite la adeverințele administrate în cauză în fața instanței de apel, înscrisuri care au condus, în mod corect, instanța de control judiciar ordinar, la concluzia că, fiind înscrisuri sub semnătură privată, nu pot face dovada faptului că publicațiile Adevărul și Click sunt editate de . SRL și nu de către recurenta – pârâtă și că ambele instituții aparțin aceluiași trust editorial, în cauză, nu au fost administrate, în condițiile reglementate prin dispozițiile art.1169 din Codul civil, alte probe care să demonteze raționamentul juridic menționat.

Mai mult, potrivit cu dispozițiile art.129 alin.1 din Codul de procedură civilă, recurenta – pârâtă avea obligația să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 alin.1 precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Deși pe parcursul judecății în recurs, în cauză au fost acordate trei termene de judecată, la nici unul dintre acestea recurenta – pârâtă nu a fost în măsură să administreze probe în sensul celor menționate în precedent.

În cauză, instanțele de fond, au stabilit situația de fapt pe seama probelor administrate în cursul judecății, iar această situație de fapt nu mai poate fi repusă în discuție într-o cale extraordinară de atac. Pe cale de consecință, Curtea constată că, relativ la această situație de fapt, instanțele au aplicat corect dispozițiile art.998 – 999 din Codul civil, ale art.1357 din Noul Cod civil, ale art.30 din Constituția României și ale art. 8-10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la dispozițiile de drept comunitar, instanțele anterioare au aplicat corect principiul subsidiarității prevăzut de art.20 din Constituția României, context în care au reținut că recurenta – pârâtă este autoarea unei ingerințe în exercițiul efectiv al drepturilor fundamentale reglementate prin art.8 și 10 din Convenție și au statuat corect că judecata de valoare ce formează obiectul litigiului este excesivă și depășește limitele rezonabile ale dreptului la informare.

Articolul denigrator depășește cu mult tonul provocator, de natură să impresioneze, întrucât maniera de redactare aduce atingere dreptului la imagine, la reputația în viața privată a intimatului și, din această perspectivă, în mod corect, instanțele au reținut că fapta denigratoare este săvârșită cu intenție de către recurenta – pârâtă, că, prin maniera reținută, este în măsură să creeze un prejudiciu moral intimatului, și că, între această faptă și prejudiciul amintit, există legătură de cauzalitate; exercitarea dreptului la libera exprimare nu poate fi nelimitată, nu poate fi transformată într-un drept absolut, și aceasta cu atât mai mult cu cât, prin maniera în care acest drept este exercitat aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane.

Prin urmare, reținând că, în cauză, dispozițiile evocate în motivarea recursului au primit o interpretare și aplicare corecte, Curtea a apreciat că recursul este nefondat și în temeiul prevederilor art.312 din Codul de procedură civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta – pârâtă ., în insolvență, împotriva deciziei civile nr.652A/23.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. M..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

DOINIȚA M. D. A. B. I. B.

GREFIER

LUCREȚIA C.

Red.D.M-

Tehnored.C.S.

Ex.2/20.05.2015

T.B.Secția a III-a Civilă – I.P.

- I.L.M.

Jud.sector 2 București – M.D.I.

← Partaj judiciar. Decizia nr. 581/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Partaj judiciar. Decizia nr. 595/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 551/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 551/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI