Legea 10/2001. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 353/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 5087/3/2014
Dosar nr._
(657/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.353 A
Ședința publică de la 29.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - F. D.
***********
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1219 din 21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. D. și N. C. V..
Cauza are ca obiect –acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimații-reclamanți N. D. și N. C. V., personal și asistați de avocat I. Rușioniu, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 12.05.2015, emisă de Baroul București, aflată la fila 16 din dosar, lipsind apelantul-pârât M. Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimaților-reclamanți întâmpinare, care a fost comunicată și părții adverse conform dovezi de citare aflată la dosarul cauzei.
Apărătorul intimaților-reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de apel.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Consideră că în mod temeinic și legal a fost obligat M. Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat, raportat la dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește susținerile apelantului-pârât, în sensul că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de chemare în judecată, întrucât prevederile art.1337 cod civil instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț, apreciază că sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, derogatorii de la dreptul comun.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.02.2014, sub nr._, reclamanții N. D. și N. C. V. au chemat în judecată pe pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună, în principal, obligarea pârâtului la plata către reclamanți a prețului de piață al imobilului situat în București, ., etaj 1, ., stabilit conform standardelor europene, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr.3316/_/11.02.1997, actualizat cu rata inflației, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3316/_/11.02.1997, încheiat în baza Legii nr.112/1995, cu Primăria Municipiului București prin mandatar S.C. Herăstrău Nord S.A., au cumpărat dreptul de proprietate asupra locuinței situată la adresa menționată mai sus, pentru prețul de 41.963.151 rol.
Prin decizia civilă nr.217/A/22.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare și a fost obligat Municipiul București prin Primarul General să restituire în deplină proprietate reclamanților din acea cauză imobilul cumpărat în baza Legii nr.112/1995 de către reclamanți, decizie rămasă irevocabilă sub aspectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin decizia civilă nr.1509 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 20.03.2013 în dosarul nr._/2/2010.
Prin procesul-verbal încheiat sub nr.326/30.09.2013 de B.E.J. Raportoru G. s-a dispus evacuarea reclamanților din imobilul în litigiu, situație în care aceștia se consideră a fi îndreptățiți la plata prețului de piață al imobilului în temeiul dispoz.art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001 și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O.
La data de 28.08.2014, reclamanții au formulat cerere de renunțare la judecata primului capăt de cerere din acțiune, prin care solicitau obligarea pârâtului la plata prețului de piață al imobilului, judecata continuând doar cu privire la cererea subsidiară ce avea ca obiect obligarea pârâtului la plata prețului achitat de aceștia conform contractului de vânzare-cumpărare nr.3316/_/11.02.1997, actualizat cu rata inflației la momentul plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanții au invocat dispoz.art.406 din Noul C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr.1219/21.10.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 41.963.151 rol, reprezentând prețul plătit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.3316/_/11.02.1997, actualizat cu indicele de inflație la data plății, și suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare nr.3316/_/11.02.1997, încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, reclamanții au dobândit prin cumpărare de la Primăria Municipiului București dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 situat în imobilul din București, ., etaj 1, sector 1, pentru un preț de 41.963.151 lei (rol).
Prin decizia civilă nr.217/A/22.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a respectivului contract, reținându-se, printre altele, reaua-credință a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În această situație și față de dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001, instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru imobilul de care au fost evinși, constând în prețul plătit în temeiul Legii nr.112/1995, actualizat în funcție de indicele de inflație.
În baza dispoz.art.274 C.proc.civ. și față de soluția pronunțată, instanța a apreciat că se impune ca pârâtul să fie obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces de către reclamanți.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de apel s-a invocat excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice, susținându-se, în esență, că, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, iar cel care trebuie să răspundă față de reclamanți pentru evicțiunea suferită nu poate fi decât instituția vânzătoare, respectiv Primăria Municipiului București, în nici un caz recurentul pârât, care nu a avut calitatea de parte în contractul de vânzare-cumpărare anulat de instanța de judecată.
Pe fondul cauzei, recurentul pârât a arătat că instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților și dispunând obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata despăgubirilor solicitate de reclamanți, a încălcat dispoz.art.1337 C.civ., care instituie expres răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială din partea unui terț.
S-a arătat de recurent că această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o altă dispoziție specială contrară și era incidentă în cauză.
În opinia recurentului, deposedarea pârâților reclamanți de imobil, în urma anulării contractului lor de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, iar o astfel de tulburare este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală din partea vânzătorului, respectiv Municipiul București, dar în nici un caz nu poate antrena răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, a cărui culpă nu poate fi reținută în cauză.
În drept, recurentul a invocat dispoz.art.468 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.10/2001 și art.1337 Cod civil.
Intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în apel.
În motivare, intimații au arătat, în esență, că sunt incidente în cauză dispoz.art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, care reglementează expres restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri definitive și irevocabile și care, fiind dispoziții speciale, înlătură de la aplicabilitate dispozițiile de drept comun ce reglementează evicțiunea, invocate de apelant prin motivele de apel.
Au arătat că această dispoziție specială stabilește expres calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în procesele privind restituirea prețului, astfel încât susținerile apelantului pârât privind responsabilitatea instituției vânzătoare sunt lipsite de suport legal.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de criticile dezvoltate de apelantul M. Finanțelor Public, care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cale de atac, Curtea va reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea adresată primei instanțe, astfel cum a fost precizată la data de 28.08.2014, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice la plata prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare nr.3316/_/11.02.1997, actualizat cu rata inflației, în baza dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/200, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Din probele administrate a rezultat că, prin contractul de vânzare cumpărare nr.3316/_/11.02.1997, încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, reclamanții au dobândit, prin cumpărare, de la Primăria Municipiului București, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 situat în imobilul din București, ., etaj 1, sector 1, pentru un preț de 41.963.151 lei (rol). Ulterior s-a pronunțat decizia civilă nr. 217/A/22.11.2011 a Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă, irevocabilă prin care s-a constatat că acest act de înstrăinare este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995 și cu rea credință .
Fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și de o acțiune prin care reclamanții urmăreau practic acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea dreptului lor de proprietate asupra imobilului erau incidente în cauză dispozițiile art.50 din Legea nr. 10/2001, invocate și de reclamanți ca temei juridic al acțiunii .
Legea 10/2001 este o lege specială de reparație, care se aplică prioritar în concurs cu legea generală, respectiv cu dispozițiile de drept comun care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, dispoziții ce puteau fi reținute de instanța de fond numai pentru situațiile juridice nereglementate în legea specială.
Art. 50 din Legea nr. 10/2001 reglementează expres modalitatea de despăgubire a chiriașilor cumpărători ale căror contracte de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 au fost desființate în instanță, iar potrivit alin. 3 din acest articol restituirea prețului se face în astfel de situații de M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995,cu modificările ulterioare .
Fiind vorba de o normă specială derogatorie de la dispozițiile de drept comun ce reglementează evicțiunea, s-a apreciat corect de prima instanță că aplicarea sa este prioritară în raport cu dispozițiile de drept comun ce reglementează evicțiunea, iar pârâtul M. Economiei și Finanțelor are legitimare procesuală pasivă în cauză, chiar dacă nu a fost vânzător în actul de vânzare cumpărare desființat de instanță .
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală, Curtea va dispune, în baza art. 480 cod procedură civilă, respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.1219/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. D. și N. C. V., cu domiciliul ales la C..av.R. I. E., în București, ., ., ., sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
F. D.
Red.I.B.
Tehdact.I.B.
5 ex./01.07.2015
----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – S.P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 300/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 331/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
