Revendicare imobiliară. Decizia nr. 300/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 10565.01/3/2008
Dosar nr._
(503/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.300 A
Ședința publică de la 8 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de apelanta reclamantă T. I., precum și de apelanții reclamanți C. E. și N. D. (moștenitorii defunctei N. F.), împotriva sentinței civile nr.1354 din 11.07.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. BALOTEȘTI, S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, P. C. BALOTEȘTI, C. L. AL C. BALOTEȘTI.
Cauza are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanții reclamanți T. I., C. E. și N. D. (moștenitorii defunctei N. F.), personal și asistați de avocat R. N. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 08.06.2015, emisă de Baroul Ilfov, lipsind intimații pârâți P. comunei Balotești, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, P. comunei Balotești, C. L. al comunei Balotești .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul apelanților reclamanți depune la dosar motivele de apel în ceea ce o privește pe reclamanta T. I., cât și pe reclamanții C. E. și N. D. (moștenitorii defunctei N. F.) care au fost introduși în cauză la termenul anterior .
Menționează că reclamanților C. E. și N. D. (moștenitorii defunctei N. F.) nu le-a fost comunicată hotărârea pronunțată de instanța de fond, acesta fiind și motivul pentru care au declarat prezentul apel.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților tardivitatea declarării apelurilor și acordă cuvântul asupra excepției .
Apărătorul apelanților reclamanți apreciază că apelurile sunt declarate în termen, având în vedere că părțile au indicat domiciliile acestora, iar prin motivele de apel aflate la fila 2 din dosarul de apel, domnul avocat N. M. L. a ales domiciliile părților fără a indica persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură; domnul avocat nu a reprezentat părțile în apel, ci a avut mandat să declare și să redacteze motivele.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că pe tot parcursul procesului, inclusiv în recursul judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție părțile au fost citate la domiciliile acestora și nu la sediul ales la avocat; singurul act de procedură care a fost comunicat la sediul ales a fost hotărârea atacată, iar procedura a fost completă, părțile fiind citate permanent la domiciliul acestora.
Curtea reține dosarul în pronunțare, prioritar asupra excepției tardivității declarării apelurilor formulate în cauză de reclamanții T. I., C. E. și N. D. (moștenitorii defunctei N. F.).
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.03.2008, reclamantele T. I. și N. F. au chemat în judecată pe pârâții S. R. prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, P. C. BALOTEȘTI, P. C. BALOTEȘTI, solicitând obligarea acestora la restituirea pe vechiul amplasament a terenului proprietatea autorilor lor, fost lot 51, în suprafață de 5.000 mp. din fosta moșie Preoțești P., situat pe raza comunei Balotești.
Prin sentința civilă nr.1205/03.07.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins cererea formulată de reclamantele T. I. și N. F., având ca obiect revendicarea terenului în litigiu, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Economiei și Finanțelor, P. comunei Balotești, P. comunei Balotești și C. L. Balotești, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantele pretind că sunt titularele unui drept de proprietate asupra unui teren de 5.000 mp., confiscat fără titlu; indiferent de modul în care acestea reușesc sau nu să dovedească dreptul de proprietate prin deținerea unui titlu, calea procesuală aleasă, a acțiunii în revendicare de drept comun, este inadmisibilă.
Potrivit art.6 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1998, imobilele preluate fără titlu valabil, cum se susține în cazul de față, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Conform art.8 din Legea nr.18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se ce găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile legii, prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.
Legea nr.10/2001 – art.2 alin.2 – prevede că imobilele preluate în mod abuziv se restituie în baza prevederilor acestei legi.
Așadar, o dată cu . acestor acte normative, pentru toate imobilele care se circumscriu domeniului lor de aplicare, persoanele îndreptățite pot obține restituirea în natură sau măsuri reparatorii numai în condițiile reglementate de legiuitor, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în instanță repararea prejudiciului cauzat.
Prin decizia civilă nr.85/A/10.02.2009, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantele reclamante T. I. și N. F. a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Prin decizia nr. 1972/23.03.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile menționate.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că pentru a stabili eventualul concurs între legile speciale cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, - în a căror sferă de aplicare ar putea intra terenul în litigiu - și dreptul comun, instanța fondului trebuia să clarifice anumite aspecte care sunt de esența litigiului, cum ar fi modalitatea și data la care nemișcătorul a intrat în patrimoniul autorului reclamantelor, data preluării acestuia în proprietatea statului precum și persoana (fizică sau juridică) de la care imobilul a fost preluat, stabilirea cu exactitate a identității dintre imobilul ce a aparținut autorului I. Gh. P. și cel ce a făcut obiect al decretului de expropriere, precum și regimul juridic pe care îl avea terenul atât la data exproprierii cât și la momentul formulării cererii de restituire.
În speță, atât cele învederate prin cererea introductivă cât și actele depuse la dosar, relevă o . neconcordanțe, fără lămurirea cărora instanța nu poate stabili corect cadrul procesual.
Astfel, terenul apare ca fiind trecut în proprietatea statului, urmare exproprierii operată prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București - Secția a V-a (dată care plasează preluarea nemișcătorului în afara perioadei de referință a legilor speciale privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv) în vreme ce „Convenția” încheiată între Societatea Cooperativa „Macul R.” și autorul reclamanților datează din 23 mai 1945, dată ulterioară momentului la care se pretinde că imobilul ar fi fost expropriat.
Ca atare, în mod corect instanța de control judiciar a reținut că, fără a identifica terenul în litigiu și fără a lămuri, prin probe concludente, regimul său juridic, pentru ca în funcție de aceste elemente să se poată stabili dacă acesta intră în sfera de reglementare a legilor speciale sau poate face obiect al revendicării pe calea dreptului comun, instanța fondului a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, fără a se preocupa de stabilirea exactă a cadrului procesual.
După desființare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2008, la data de 03.06.2010.
Prin sentința civilă nr.1354/11.07.2011 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins, pe cale de consecință, cererea formulată de reclamantele T. I. și N. F..
Instanța de fond, analizând cu prioritate excepția a arătat următoarele:
Reclamantele și-au motivat cererea de chemare în judecată pe dreptul de proprietate pretins a fi dobândit de autorul lor Gh. P. asupra unei suprafețe de 5000 mp reprezentat ca fiind lotul nr.51 din moșia Preoțești - P., situată în com. Balotești, . convenția autentificată sub nr.7901/23.05.1945. (fila 11-12).
Întemeindu-se pe același înscris, astfel cum de altfel reclamantele recunosc și rezultă din actele depuse la dosar (filele 5-6), au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legii nr. 18/1991 și al legii nr. 247/2005.
Prin hotărârea comisiei locale nr.7186/16.02.2006 a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, reținându-se în esență, că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, în condițiile în care nu s-a demonstrat că bunul a ieșit de sub efectul exproprierii realizate în anul 1943.
Prin hotărâre a Comisiei Județene Ilfov a fost respinsă contestația împotriva hotărârii comisiei locale, din actele existente la dosar rezultând că reclamantele nu au formulat plângere împotriva hotărârii comisiei județene în condițiile art. 53 și urm. din legea nr.18/1991.
Tribunalul a reținut așadar că reclamantele au urmat procedura specială a legii nr. 18/1991, finalizată prin respingerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Din raportul de expertiză administrat în apel, tribunalul a reținut că în prezent terenul are destinație agricolă, este situat în extravilan și se află în deținerea Institutului de Biologie și Nutriție a Animalelor.
Față de această destinație a terenului și având în vedere dispozițiile art.1 și art.9 din legea nr.1/2000 coroborat cu dispozițiile art.8 alin.1 din legea nr.10/2001, tribunalul a constatat că terenul ce face obiectul prezentei cauze intră în domeniul de aplicare al legii nr. 18/1991, aspect de altfel reținut și de comisia județeană atunci când a respins cererea de reconstituire pe aspecte de temeinicie, iar nu pe aspecte ce țin de domeniul de aplicare al legii nr. 18/1991.
În aceste condiții, jurisprudența este constantă în a admite că pentru terenurile ce intră în domeniul de aplicare al legii nr.18/1991, procedura prevăzută de legea specială este singura cale deschisă celor care urmăresc redobândirea dreptului de proprietate, interpretarea fiind de altfel în acord cu dispozițiile art. 6 alin. 2 din legea nr.213/1998.
Faptul că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamante în temeiul legii nr.247/2005 a fost respinsă ca neîntemeiată, iar reclamantele nu au înțeles să supună controlului instanțelor hotărârea comisiei județene, are semnificația pierderii de către reclamante a dreptului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, reținându-se cu caracter definitiv că acestea nu au făcut dovada că autorul lor a deținut dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Respingerea cererii în temeiul legii nr.247/2005 nu poate avea semnificația deschiderii pentru reclamante a unei noi căi în încercarea de a dobândi dreptul de proprietate asupra celor 5000 mp teren.
Cât privește susținerile reclamantelor pe marginea exproprierii realizate în anul 1943 și nerealizarea scopului de utilitate publică urmărit, tribunalul a reținut că acestea sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care în cauză nu s-a invocat nici un moment că autorul reclamantelor ar fi fost supus măsurii exproprierii și în plus, cererea nu are drept cauză juridică dispozițiile legale cuprinse în legea nr.33/1994.
Cele anterior enunțate vin să răspundă exigențelor art. 315 c.pr.civ., de apreciere a probelor administrate de reclamante prin raportare la îndrumările deciziei pronunțate în apel și recurs, ce au avut ca efect trimiterea prezentei cauze spre rejudecare.
Tot cu referire la limitele rejudecării, prin considerentele deciziei din recurs, s-a stabilit în sarcina primei instanțe de a stabili data la care imobilul a intrat în patrimoniul autorului reclamantele. Cu referire la acest aspect, tribunalul a arătat că din ansamblul probelor administrate de reclamante nu rezultă că înstrăinătorul de la nivelul anului 1945, „Cooperativa Macul R.” avea în proprietate terenul, astfel încât acesta nu îl putea transmite autorului reclamantelor, concluzie la care de altfel au ajuns și comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, necontestate de reclamante prin procedurile prevăzute de legea specială.
În plus, decizia din recurs a stabilit obligativitatea primei instanțe de a stabili regimul juridic pe care îl avea terenul la data exproprierii și la data cererii de restituire. Sub acest aspect, tribunalul a arătat că regimul juridic al terenului la data exproprierii rezultă din decizia Curții de Apel București nr.26/1943, potrivit cu care „pământul în discuție este bogat, profund, făcând parte din categoria solurilor brun roșcate, bogate în humus, fosfor, potasiu și parțial în azot, că pe acest fel de sol se obțin recolte mari de grâu și porumb” (ultimul paragraf din fila 13 a deciziei din 1943), fiind așadar, la acel moment, teren agricol.
La data cererii de restituire, astfel cum s-a arătat și anterior, potrivit concluziilor raportului de expertiză, terenul este agricol situat în extravilan.
Prin urmare, indiferent de momentul la care ne-am raporta, terenul intră numai în domeniul de aplicare al legii nr.18/1991, reclamantele neavând deschisă calea acțiunii în revendicare.
Împotriva hotărârii de mai sus, la data de 17.03.2015 a formulat apel reclamanta T. I.. Apelul a fost motivat la data de 08.06.2015 și s-a susținut, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Legii nr.18/1991.
La primul termen de judecată acordat în apel, respectiv la data de 04.05.2015, apelanta – reclamantă aduce la cunoștința instanței faptul decesului reclamantei N. F. și indică moștenitorii acesteia ca fiind C. E. și N. D., persoane care au fost introduse în cauză în condițiile prevăzute de dispozițiile art.243 din Codul de procedură civilă.
La data de 08.06.2015 moștenitorii reclamantei N. F., au declarat și motivat apelul împotriva sentinței civile pronunțată în cauză.
Nici una dintre părțile menționate în cele ce preced nu a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac.
Examinând prioritar excepția tardivității declarării apelurilor, excepție invocată din oficiu de Curtea de apel, în condițiile prevăzute de art.137 din Codul de procedură civilă, se rețin următoarele:
Hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantelor T. I. și N. F. la domiciliul procesual ales al acestora, la data de 25.10.2011, potrivit dovezilor de primire existente la dosarul de fond (filele 31-32 dosar fond).
Acesta a fost motivul pentru care instanța de fond a respins la data de 17.03.2015 cererea de recomunicare a sentinței la domiciliul părții, cerere formulată de reclamanta T. I., reținându-se că sentința a fost deja comunicată la domiciliul ales indicat de reclamante în cursul litigiului respectiv, la sediul Cabinetului de Avocat N. M. L. (filele 2 – 4 dosar nr._/3/2008 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie).
Potrivit cu dispozițiile art.93 din Codul de procedură civilă, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea se va face la acea persoană, iar în condițiile reglementate de art.98 din Codul de procedură civilă, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății - și în situația de față, ne referim la schimbarea domiciliul ales cu cel al domiciliului părții înseși – schimbarea domiciliul unei părți în timpul judecății, sub pedeapsa neluării ei în seamă, trebuie să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar.
Pe cale de consecință, în mod corect, instanța a constatat că se impune a nu fi luată în seamă solicitarea reclamantei de recomunicare a sentinței la domiciliul său; argumentul acesteia formulat în motivarea cererii de recomunicare:contractul de reprezentare avocațială ar fi fost expirat este lipsit de relevanță juridică față de dispozițiile legale menționate și de inexistența unei cereri prin care instanței să-i fi fost comunicată această schimbare intervenită relativ la domiciliul reclamantei.
Analizând înscrisurile depuse în apel, Curtea constată că decesul reclamantei N. F. a intervenit la data de 22.02.2013, deci la mult timp după pronunțarea hotărârii de către prima instanță – 11.07.2011 și, respectiv, comunicarea acestei hotărâri către parte – 25.10.2011, împrejurare căreia i se aplică deplin dispozițiile art.93 – 98 din Codul de procedură civilă. În cauză nu sunt operabile prevederile art.285 din Codul de procedură civilă, relative la întreruperea termenului de apel până la data comunicării hotărârii pe numele moștenirii deoarece la data soluționării cauzei și a comunicării sentinței reclamanta era în viață, așa cum am arătat mai sus.
Termenul de apel este cel reglementat de dispozițiile art.284 din codul de procedură civilă și este de 15 zile de la data comunicării hotărârii. Or, raportându-ne la data de 25.10.2011, dată când a fost comunicată sentința către cele două reclamante, declararea căii de atac, la data de 17.03.2015 și, respectiv, 08.06.2015, apare ca fiind cu mult peste termenul prevăzut expres de lege; în conformitate cu dispozițiile art.103 din Codul de procedură civilă neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage sancțiunea decăderii, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Nici reclamanta T. I. și nici moștenitorii reclamantei N. F. nu au formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac și nici nu au dovedit motivele împiedicării declarării apelului ca urmare a existenței unei împrejurări mai presus de voința acestora.
Pentru considerentele arătate, Curtea a apreciat că apelurile sunt tardiv formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulate, apelurile declarate de reclamanta T. I. cu domiciliul în ., județul Ilfov și cu domiciliul ales la Cabinet Avocat „N. L.” în București, ., ., ., sector 6 precum și de apelanții reclamanți C. E. cu domiciliul în ., ..26, județ Ilfov și N. D. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2 (moștenitorii ai reclamantei N. F.), împotriva sentinței civile nr.1354 din 11.07.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. BALOTEȘTI, P. C. BALOTEȘTI și C. L. AL C. BALOTEȘTI toți cu sediul în. S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.M.
Tehnored.C.S./DM
Ex.10/26.06.2015
T.B.Secția a IV-a Civilă – A.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 743/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
