Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 826/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 57253/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.826R
Ședința publică de la 10 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - D. L. M.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul V. M. împotriva sentinței civile nr.2Fed din 06.01.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petentă Federația Națională a P. Agricoli din România și intimata-intervenientă Asociația P. de Cereale și Plante Tehnice, având ca obiect „modificări acte constitutive persoane juridice”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 4 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10 septembrie 2015.
CURTEA
Prin cererea din 17.08.2011, petenta Federația Națională a P. Agricoli din România, reprezentată prin președinte Botanoiu D. D., a solicitat înregistrarea în Registrul special al federațiilor din cadrul biroului secției civile a Tribunalul București a modificărilor statului și actului constitutiv al federației, în baza hotărârii nr. 1/28.08.2011 a Adunării Generale Extraordinare a Asociaților.
În motivare, a arătat că în această adunare generală a fost ales ca președinte al federației Botanoiu Dunitru D., sens în care au fost modificate statutul și actul constitutiv.
În drept, au fost invocate prevederile art. 59 alin. 7 din Legea nr. 62/2011.
La termenul din 16.09.2011, Federația Națională a P. Agricoli din România, prin președinte V. M., a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București, având ca obiect anularea hotărârii adunării generale din 28.08.2011.
La data de 14.10.2011, Asociația P. de Cereale și Plante Tehnice, prin Președintele V. M., a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că Adunarea Generala Extraordinare a FNPAR a fost convocată la data de 18.07.2011, cu rea-credință, întrucât V. M. avea calitatea de președinte al federației. În convocator nu au fost trecute decât 10 asociații, iar unele din acestea nu figurează în documentele oficiale ale federației ca fiind membri activi cu drept de vot. El nu a fost convocat la ședință, iar despre alegerea unui nou președinte a aflat din presă. Și-a justificat interesul actual prin faptul că a promovat o acțiune având ca obiect anularea hotărârii Adunării Generale din 28.07.2011.
Prin încheierea din 09.12.2011, instanța a admis în principiu cererea de intervenție.
La data de 06.01.2012, cererea de suspendare formulată de către intervenientă a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2Fed din 06.01.2012, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de petenta Federația Naționala a P. Agricoli din România, a luat act de modificarea Statutului Federației Naționale a P. Agricoli din România conform procesului verbal nr. 1 din data de 28.07.2011 și a dispus înscrierea modificărilor din Statutul federației în Registrul special pentru federații, aflat la grefa Tribunalului București. Totodată, a fost respinsă, cererea de intervenție principală formulata de numita Asociația P. de Cereale și Plante Tehnice, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 alin. 7 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, astfel încât a dispus înscrierea modificărilor survenite în componența organului de conducere, în baza Hotărârii nr. 1/28.08.2011 în Registrul Special pentru Federații.
Referitor la cererea de intervenție formulata în temeiul art. 49 alin. 2 coroborat cu art. 50 Cod procedură civilă, instanța a reținut că aceasta trebuie sa îndeplinească cerințele de forma prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de chemare în judecata. Prin aceasta, terțul urmărește sa realizeze sau sa conserve un drept al sau, tinzând să câștige obiectul procesului pentru sine.
Prin intermediul cererii formulate în temeiul art. 49 alin. 2 coroborat cu art. 50 Cod procedură civilă, se pot solicita pretenții care ar putea să facă și obiectul unui litigiu separat, de sine stătător. Or, în speța dedusă judecății, solicitarea de respingere a acțiunii principale, fara a justifica interesul propriu al intervenientului, nu poate fi primita în calea aleasa. Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de intervenție principala, ca neîntemeiata.
Împotriva sentinței a declarat recurs V. M., în calitate de intervenient în interes propriu.
În motivarea recursului a arătat că sentința este nelegală, întrucât nu a constatat interesul său legitim și actual de a interveni în proces în calitate de președinte al Federației Naționale a P. Agricoli din România.
Greșit prima instanță nu a suspendat judecata cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, atâta vreme cât el a formulat o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare din data de 28.07.2011 în dosarul nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă.
Instanța s-a aflat în eroare când a reținut că cererea de înregistrare a modificărilor din statut este întemeiată, deși Adunarea Generală Extraordinară din 28.07.2011 nu a fost convocată în condiții statutare și nu au fost convocați nici el, în calitate de președinte de drept și nici celelalte două organizații, respectiv L. Asociațiilor P. Agricoli din România și Asociația Patronală Română din Industria Laptelui. Modificarea sau completarea statutului se putea face numai în condițiile participării a 2/3 din membrii activi și a unui vot calificat de minim 2/3 din numărul reprezentanților prezenți, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Intimata-petentă Federația Națională a P. Agricoli din România a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului de a formula recurs, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La termenul din 12.06.2012, recurentul a precizat că a formulat cerere de intervenție în calitate de președinte al Federației Naționale a P. Agricoli din România și a Asociației P. de Cereale și Plante Tehnice.
În raport de această precizare, la aceeași dată, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale active a recurentului, având în vedere că acesta a formulat cerere de intervenție în interes propriu în calitate de președinte al Federației Naționale a P. Agricoli din România și a Asociației P. de Cereale și Plante Tehnice. S-a motivat că cererea de intervenție a fost admisă, în principiu, la prima instanță, iar cele două federații au figurat ca părți în proces.
La același termen de judecată, având în vedere cererea formulată de către apărătorul recurentului, Curtea a suspendat judecata recursului în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, apreciind că hotărârea ce urmează a se pronunța în această cauză are o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării prezentului recurs.
La data de 27.01.2015, intimata-petentă Federația Națională a P. Agricoli din România, reprezentată de Botanoiu D. D., a formulat cerere de repunere pe rol arătând că dosarul nr._/3/2011 a fost soluționat irevocabil.
La termenul de judecată din 04.09.2015, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a constatat că sentința civilă nr. 971 din 26.04.2013 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2011, a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1502R din 15.10.2014 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, care a respins recursul, ca nefondat. În consecință, a dispus repunerea cauzei pe rol.
Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. 56._, reclamantul V. M., în calitate de președinte al Federației Naționale a P. Agricoli din România a solicitat anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a FNPAR din data de 28.07.2011, invocând aceleași motive de nelegalitate, care au fost reiterate în cererea de intervenție în interes propriu și în prezentul recurs.
Astfel, au fost invocate motive ce țin de nelegala convocare a Adunării Generale Extraordinare, de insuficienta prezență la această ședință, de lipsa cvorumului în adoptarea hotărârii și de nelegala alegere a unui nou președinte în condițiile în care el era președintele Asociației Naționale a P. Agricoli din România și nici măcar nu a fost convocat.
Prin sentința civilă nr. 971 din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația precizată, formulată de reclamantul V. M. în contradictoriu cu pârâta Federația Națională a P. Agricoli din România.
În susținerea soluției de respingere a contestației, instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat, că au fost respectate toate prevederile statutare în adoptarea hotărârii adunării generale.
Or, Curtea reține că aceste statuări se impun cu putere de lucru judecat în soluționarea prezentului recurs, astfel încât, nu mai pot face obiectul unei noi analize, efectul negativ al puterii lucrului judecat impunând ca ceea ce s-a statuat într-o pricină să nu poată fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească.
Ca atare, în mod just a fost admisă cererea de înregistrare a modificării statutului și actului constitutiv al federației în baza hotărârii Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 28.08.2011, în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 5 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social.
Prin acest text se stipulează că organizațiile patronale sunt obligate să aducă la cunoștința Tribunalului București, unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere, iar prin art. 59 alin. 6 din aceeași lege este prevăzută obligația instanței sesizate de a menționa în registrul special modificările din statut, precum și schimbările din componența organului de conducere a organizației patronale.
De asemenea, în raport de dezlegarea dată asupra legalității hotărârii adunării generale, just a fost respinsă cererea de intervenție, recurentul nemaijustificând un interes actual și legitim.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurentul a fost obligat să plătească către intimata-petentă suma de 4000 lei cheltuieli de judecată, justificate cu plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul V. M. împotriva sentinței civile nr. 2Fed din 06.01.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-petentă Federația Națională a P. Agricoli din România și intimata-intervenientă Asociația P. de Cereale și Plante Tehnice.
Obligă pe recurent la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata petentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. D. L. M.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tenored. PS 2 ex.
23.09.2015
Jud. fond: C.-L. B.
← Obligaţia de a face. Sentința nr. 157/2015. Curtea de Apel... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 889/2015.... → |
---|