Strămutare. Sentința nr. 145/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 145/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 5435/2/2015

Dosar nr._

(1401/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 145 F

Ședința din camera de consiliu din 16.09.2015

Curtea constituită din:

Președinte - C. B. T.

Grefier - E. C.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de petenta B. Tudorița, în contradictoriu cu intimații V. C., V. M., Instituția P. județului G. și P. comunei J., prin Primar, de strămutare a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. V..

La apelul nominal se prezintă petenta B. Tudorița, asistată de avocatul A. G. și lipsesc intimații V. C., V. M., Instituția P. județului G. și P. comunei J., prin Primar.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Avocatul petentei depune la dosar chitanța ce atestă plata sumei de 100 lei, cu titlu de taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în sumă de 6 lei, aferente cererii de strămutare.

Curtea constată că s-a făcut dovada timbrării cererii de strămutare și pune în discuție, cu prioritate, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, prin raportare la faptul că petenta nu s-a conformat până la acest termen dispozițiilor instanței, comunicate prin citație, respectiv de a indica adresele actuale unde urmează a fi citați intimații, procedura de citare fiind emisă de grefier pe baza înscrisurilor atașate cererii de revizuire, iar dovezile de citare a intimaților reclamanți, trimise la adresele menționate în hotărârile judecătorești anexate cererii de strămutare, sunt semnate tot de petentă la rubrica primitorului.

Avocatul petentei arată că ambii intimați V. au domiciliul în satul B. din . a semnat de primirea tuturor citațiilor întrucât este soră cu aceștia, toți locuiesc în aceeași curte și au toți trei același interes, fiind reclamanți în contradictoriu cu Prefectura G. și cu P. J., în cauza a cărei strămutare o solicită.

Curtea constată, față de precizările petentei, prin apărătorul său, de la acest termen, că intimații reclamanți au fost citați pentru acest termen la adresele indicate de petentă la acest termen, procedura de citare fiind legal îndeplinită atât cu intimații –reclamanți V. C. și V. M. cât și cu intimatele pârâte Instituția P. județului G. și P. comunei J., prin Primar, potrivit dovezilor de citare de la dosar.

Avocatul petentei depune la dosar o copie a sentinței civile nr.121 F/2015, precum și un extras de pe portalul Curții de Apel București, care demonstrează admiterea altor două cereri de strămutare formulate de petentă în calitate de mandatară a numitei Himmich L., pe care o reprezintă în toate procesele pe care le are în România, întrucât aceasta are domiciliul în Maroc.

Avocatul petentei arată că nu mai are ale cereri prealabile de formulat, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de strămutare.

Avocatul petentei B. Tudorița solicită admiterea cererii de strămutare, motivat de faptul că partea are serioase dubii față de judecătorii de la instanța din B. V.; în acest sens, invocă faptul că 4 ani a durat soluționarea unui dosar ce avea ca obiect rectificarea titlului de proprietate sub aspectul numelui titularului și, de-abia când judecata a fost strămutată la Judecătoria S. a reuși să obțină o soluție. Dar, în tot acest răstimp, petenta a pierdut o suprafață de teren de 500 m.p., întrucât nu putea face dovada calității sale de proprietar.

Himmich L. a mandatat-o pe B. Tudorița să o reprezintă în procese și să-i facă plângere penală împotriva grefierei șefe de la Judecătoria B. V., urmare căreia C.S.M. a trimis inspecția judiciară în control la instanță și, de atunci, situația a devenit tensionată.

Solicită admiterea cererii și strămutarea judecății la o altă instanță egală în grad cu Judecătoria B. V..

CURTEA

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

La data de 03.09.2015 petenta B. Tudorița a formulat cerere de strămutare a dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B. V., pe motiv de bănuială legitimă, în temeiul art.141 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, invocând următoarele:

A chemat in judecată Instituția P. Județului G. si P. C. J. prin Primar.A solicitat in contradictoriu cu pârâții emiterea titlului de proprietate, in temeiul art. 23 din Legii nr. 18/1991 pentru autorul său si al celorlalți doi reclamanți, V. F., fost membru cooperatist, persoana ce figura in registru agricol de la nivelul anului 1962 cu suprafața de 1000 mp.

Comisia Locala de Fond Funciar J. a comis o grava eroare, amestecând într-un singur titlu de proprietate terenul numitei V. C. cu terenul autorului V. F.. Nu se justifica o asemenea operațiune, in condițiile in care V. C. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, in timp ce V. F. nu putea cere decât constituirea dreptului de proprietate. Pe titlu de proprietate a fost trecut greșit numele autoarei sale.

Numai pentru a rectifica aceasta eroare au fost necesari peste trei ani de judecata, ani in care de trei ori petenta a pierdut la Judecătoria B. si a câștigat la Tribunalul G..

.-a strămutat dosarul la Judecătoria S. si petenta a câștigat definitiv si irevocabil la Tribunalul Prahova.

Intre timp a pierdut 500 mp teren pe care i-a câștigat prin uzucapiune numitul D. N.. Petenta nu se putea judeca cu acesta, întrucât nu putea face dovada ca autoarea sa este cea care ar fi trebuit să figureze pe titlul de proprietate.

Susține petenta că nu mai poate avea încredere in instanța Judecătoriei B., instanța din pricina căreia a stat aproape patru ani într-un proces, pe care ar fi trebuit să-l câștige încă de la început.

Mai mult decât atât, petenta arată și că este procuratoarea numitei Himmich L. (cumnata petentei) care a formulat o plângere penala împotriva grefierei șef de la Judecătoria B.. Din cauza acesteia cumnata sa a pierdut o cauză penală (prin prescrierea răspunderii penale), deși inițial se pronunțase o ordonanța de începere a urmăririi penale. Grefiera a refuzat timp de trei ani să răspundă adreselor polițistului si să-i trimită acestuia documentele solicitate.

Pentru toate aceste considerente, petenta apreciază că nu mai poate avea încredere in instanța de la Judecătoria B..

In drept, art. 141 al. 1 Noul Cod de Procedura Civila.

Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea va admite cererea de strămutare și va lua în considerare dispozițiile art. 144 alin.2 Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora „Hotărârea asupra strămurării se dă fără motivare…”, urmând a nu proceda la motivarea prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de strămutare dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. V. formulată de petenta B. TUDORIȚA, domiciliată în comuna J., ., în contradictoriu cu intimații V. C., V. M., domiciliați în ., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., județ G. și P. C. J., PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna J., . 601 A nr.156, județ G..

Strămută dosarul nr._, de la Judecătoriei B. V., la Judecătoria G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. T. E. C.

Red.C.B.T.

Tehdact.R.L./C.B.T.

7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 145/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI