Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 889/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 889/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 20864/302/2012
Dosar nr._
(974/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.889
Ședința publică din 15.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta–reclamantă F. R. E. împotriva deciziei civile nr.747 A din 26.02.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. S. Ș. și autoritatea tutelară Primăria S. 4 București și Primăria sector 5 București.
Cauza are ca obiect: exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. I. M., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr._/15.09.2015 emise de Baroul București, ce o depune la dosar, și intimatul-pârât D. S. Ș., legitimat cu CI . nr._, lipsind reprezentantul autorității tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Recurenta-reclamantă F. R. E., prin avocat, depune chitanța nr.ACC_ din 14.09.2015 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4,00 lei, având aplicat timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu au alte probe în afara celor depuse deja la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-reclamantă F. R. E., prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de D. S. Ș. împotriva sentinței civile nr.2566/22.04.2014 pronunțată de Judecătoria S. 5 București, și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În susținere arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu s-au adus dovezi care să ateste că prezența pârâtului în viața celor două fiice ar aduce atingere interesului superior al acestora, câtă vreme încă de la nașterea minorelor și până în prezent intimatul a supus minorele unor repetate acte de violență fizică și psihică, în vădită contradicție cu dispozițiile art.483 C.pr.civ.
Consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.398 alin.1 C.pr.civ. cât și art.2 din legea nr.272/2004, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, din care rezultă că intimatul-pârât D. S. Ș. suferă de tulburare mixtă de personalitate și tulburare afectivă organică, de profilul său moral și de profundul dezinteres pentru creșterea și educarea minorelor.
Intimatul-pârât D. S. Ș. solicită respingerea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 28.08.2012, sub nr._, reclamanta F. R. E. a chemat în judecată pe pârâtul D. S. Ș. și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu și cu Autoritatea Tutelară S. 5 București, încredințarea minorelor D. C. D. și D. A. Ș. M. spre creștere și educare și decăderea pârâtului din drepturile părintești.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj cu pârâtul au rezultat cele 2 minore, dintre care C. D. locuiește împreună cu acesta. A mai arătat că pârâtul este violent cu minorele atât verbal, cât și fizic.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La data de 07.11.2012, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare și precizatoare, solicitând să-i fie încredințate minorelor spre creștere și educare și obligarea pârâtului la plata în favoarea minorelor a unei pensii de întreținere în cuantumul stabilit de lege și decăderea pârâtului din drepturile părintești, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma actelor de violență îndreptate asupra sa și a minorelor s-a despărțit de pârât, hotărând să se stabilească provizoriu împreună cu copiii la mama sa, care este căsătorită în Japonia și unde are condițiile necesare pentru creșterea și educarea acestora. A mai arătat că pârâtul a condiționat exprimarea acordului pentru ieșirea din țară doar cu fiica cea mică de primirea sumei de 1.000 euro și o împiedică să stabilească orice contact cu fiica cea mare, care se află la el.
În drept, au fost invocate dispozițiile prevăzute de art. 508-510 din C.civ., art. 1,2, 5-7, 16 al. 2 din Legea nr. 272/2004 și art. 112 C.pr.civ..
La termenul de judecată de la 21.05.2013, reclamanta a precizat cererea în sensul exercitării autorității părintești de către aceasta.
În ședința publică de la 03.12.2013, pârâtul a depus la dosar întâmpinare (calificată în ședința publică de la 03.12.2013 ca fiind cerere reconvențională), solicitând decăderea reclamantei din drepturile părintești și efectuarea unei expertize pentru stabilirea paternității minorelor D. A. Ș. M. și F. Yuki, ns. la 08.01.2013.
În motivarea întâmpinării/cerere reconvențională, pârâtul a arătat că minorele au fost crescute și educate de el, reclamanta obișnuind să părăsească domiciliul comun pentru diverse intervale de timp.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Prin încheierea din 14.01.2014, cererea reconvențională a fost respinsă ca inadmisibilă, față de faptul că reclamantul nu are deschisă calea acțiunii în justiție pentru a se dispune decăderea celuilalt părinte, potrivit prevederilor art.508 din C.civ., aceasta putând fi dispusă doar la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului.
În ședința publică de la 25.03.2014, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, solicitând exercitarea autorității părintești de către ea, stabilirea locuinței minorelor la domiciliul său, obligarea pârâtului la plata în favoarea minorelor a unei pensii de întreținere în cuantumul legal; cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 398 și urm. din C.civ., art. 132 din C.pr.civ..
Prin sentința civilă nr.2566/22.04.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea formulată de reclamanta F. R. E., în contradictoriu cu pârâtul D. S. Ș., cu participarea Autorității Tutelare S. 4 București și a Autorității Tutelare S. 5 București, precizată și modificată. A dispus ca autoritatea părintească în privința minorelor D. C. D., ns. la 23.04.2010, și D. A. Ș. M., ns. la 25.05.2011 să fie exercitată de către reclamantă. A stabilit locuința minorelor la mama acestora și a obligat pârâtul la plata în favoarea minorelor a unei pensii de întreținere în cotă de 1/3 din venitul lunar net, câte 1/6 pentru fiecare minoră, de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul beneficiarelor.
Pentru a se pronunța această sentință, prima instanță a reținut că minorele D. C. D., ns. la 23.04.2010, și D. A. Ș. M., ns. la 25.05.2011, au rezultat din relațiile din afara căsătoriei existente între reclamantă și pârât, acestea având filiația stabilită față de ambii părinți, potrivit certificatelor de naștere depuse la dosar.
A reținut că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinți, numai dacă părinții sunt în egală măsură implicați în viața copiilor, interesați de creșterea și educarea acestora, dispuși să colaboreze pentru realizarea intereselor copiilor. În cauză însă, din probatoriul administrat reiese că părțile au conviețuit împreună cu cele două minore până în anul 2012, când a intervenit separarea atât a părinților, cât și a celor doi copii. La părăsirea domiciliului comun, reclamanta a luat în grijă pe minora D. A. Ș. M., ns. la 25.05.2011, cu care a și părăsit țara pentru a se stabili în Japonia, unde se află și în prezent, în vreme ce cealaltă minoră, D. C. D., ns. la 23.04.2010, a rămas în grija exclusivă a tatălui, împreună cu care locuiește și la acest moment.
Din probele administrate în cauză instanța reține că minora D. C. D. nu se bucură de cele mai bune condiții de trai și dezvoltare fizică și psihică, fiind necesară schimbarea situației acesteia. Astfel, din raportul de evaluare psihologică a minorei (filele 209-212) instanța reține că minora nu a beneficiat de un ritm educațional constant, nu stăpânește achiziții specifice vârstei în plan cognitiv, manifestând frică de a nu fi pedepsită dacă nu este cuminte, tatăl manifestând un comportament permisiv, inconsecvent și fără limite clare. Raportul de evaluare a mai relevat că minora încă mai doarme cu tatăl, că nu există consecvență în respectarea regulilor de igienă personală și rutina mesei.
Relativ la situația minorelor instanța mai reține o circumstanță individuală a pârâtului, respectiv starea de sănătate psihică a acestuia relevată de adresa din 04.06.2013 emisă de Spitalul Clinic de Psihiatrie „A. O.” (fila 92), potrivit căreia în perioada 08-13.10.2009 pârâtul a fost internat cu diagnosticul tulburare afectivă organică fond toxic și tulburare mixtă de personalitate. Aceasta se coroborează cu declarația martorei M. Steluța Tănțica care a arătat că pârâtul are un comportament violent și consumă în exces băuturi alcoolice, acest obicei fiind susceptibil să provoace reapariția tulburărilor psihice mai vechi. Se mai reține din declarația martorei că pârâtul a pretins și primit suma de 1000 euro pentru a își da acordul ca minora să părăsească țara împreună cu mama.
În ceea ce privește pe reclamantă, a reținut că în prezent aceasta locuiește în Japonia, împreună cu minorele D. A. Ș. M., ns. la 25.05.2011 și F. Yukiko, născută după părăsirea României. La momentul actual reclamanta nu are un loc de muncă, aceasta îngrijindu-se permanent de cele două minore, cu susținerea financiară a bunicii materne și a partenerului acesteia, care a declanșat procedura de adopție a reclamantei. Din înscrisurile depuse reiese că ambii susținători ai reclamantei și minorelor obțin venituri constante din muncă, suficiente pentru a oferi condiții optime de trai acestora.
Prima instanță a reținut că exercitarea în comun a autorității părintești de către părți ar fi împotriva interesului superior al minorelor, nu numai din pricina distanței foarte mari, a diferențelor legislative și de cutumă între reședințele acestora din România și Japonia, dar și din cauza dificultăților evidente ale părților de a colabora în interesul minorelor. Din probele administrate reiese că între reclamantă și pârât au existat mai multe incidente violente care au implicat și copiii, iar tensiunile dintre părți subzistă și în prezent, animozitățile evidente împiedicându-i să coopereze eficient în interesul minorelor.
A mai reținut că atât timp cât timp nu s-a dovedit o incapacitate de muncă a pârâtului ori vreo altă imposibilitate obiectivă a acestuia de a dobândi venituri, pensia de întreținere se stabilește în sarcina sa în limita venitului realizat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul D. S. Ș., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de 13.11.2014, sub nr._ .
Cererea de apel nu a fost motivată, astfel încât, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 476 alin. 2 din C.pr.civ., tribunalul va analiza cererea de apel numai pe baza probelor aflate în dosarul primei instanțe.
La data de 03.12.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe, întrucât este legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 747A/26.02.2015 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât D. S. Ș. împotriva sentinței civile nr.2566/22.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă F. R. E. și cu intimatele autorități tutelare Primăria Sectorului 5 și Primăria Sectorului 4, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că autoritatea părintească pentru minore va fi exercita de către ambii părinți, a dispus să fie menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și, pe cale de consecință, onorariul pentru avocat oficiu, în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 503 din C.civ., părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar dispozițiile art. 397 din C.civ. arată că regula în materie este că autoritatea părintească asupra copilului se exercită în comun de către ambii părinți. În mod excepțional, autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte, în condițiile dispozițiilor art. 398-399 Cod civil, dacă există motive temeinice.
Tribunalul a constatat că în cauză nu s-au făcut dovezi că ar exista motive care să determine ca această autoritate părintească asupra celor două minore să fie exercitată numai de către un părinte, mai ales că ambii părinți se preocupă de creșterea și educarea minorelor. Minora D. C. D., ns. la 23.04.2010, a rămas în grija exclusivă a tatălui, împreună cu care locuiește și la acest moment. Tribunalul a considerat că nu s-au adus dovezi care să ateste că prezența pârâtului în viața celor două fiice ale sale ar aduce atingere interesului superior al acestora, ar afecta creșterea și educarea acestora, mai ales că pârâtul dorește să fie prezent în viața copiilor săi și se îngrijește de creșterea acestora. Faptul că pârâtul a avut în trecut unele probleme de sănătate, nu constituie un motiv temeinic care să determine înlăturarea acestuia de la exercitarea autorității părintești asupra fiicelor sale, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că în prezent aceste probleme de sănătate există, iar ele afectează în vreun fel creșterea și educarea fiicelor sale, cum, fără temei, a reținut prima instanță. Tribunalul a considerat că probele produse de către reclamantă nu constituie dovezi temeinice care să determine neaplicarea în cauză a dispozițiilor prevăzute de art. 503 din C.civ., conform căruia părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar astfel de dovezi nu au fost făcute nici în calea de atac a apelului.
În consecință, pentru motivele arătate, în temeiul art. 480 din C.pr.civ., tribunalul a admis apelul formulat de apelantul-pârât D. S. Ș. și a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că autoritatea părintească pentru minorele D. A. Ș. M., ns. la 25.05.2011 și F. Yukiko să fie exercitată de către ambii părinți, reținând că o astfel de măsură este în interesul ambelor minore, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Tribunalul a admis cererea apelantului de acordare a ajutorului public judiciar sub forma desemnării unui avocat din oficiu, astfel încât onorariul pentru avocat oficiu, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii, la data de 09.06.2015 a declarat recurs reclamanta F. R. E. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 18.06.2015.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că decizia civilă nr.747A/26.02.2015 pronunțată de instanța de apel a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că în mod greșit instanța de apel a reținut că "nu s-au adus dovezi care să ateste că prezența pârâtului în viața celor două fiice ale sale ar aduce atingere interesului superior al acestora":
Încă de la nașterea minorilor și până în prezent intimatul le-a supus pe minore unor repetate acte de violență fizică și psihică, în vădită contradicție cu dispozițiile art.483 din Noul cod civil potrivit cărora "Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și-l asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate".
În ceea ce privește actele de o sălbatică violență ale intimatului pârât, îndreptate atât asupra minorelor cât și asupra subsemnatei, precizez următoarele:
Fiind însărcinată cu prima fetiță, iar intimatul aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice, acesta a vrut să îmi bage cuțitul în burtă pretinzând că astfel va vedea dacă copilul seamănă cu el;
În urma bătăilor suferite, a născut-o prematur pe D. A. ȘTEFANlA M.; pe parcursul perioadei de ședere în maternitate, D. S. Ș. i-a făcut doar o singură vizită, prilej cu care i-a reproșat că nu este copilul lui; doar la o lună de la nașterea minorei D. Ș. M. intimatul a turnat pe aceasta apă rece în speranța că minora va face pneumonie și va muri.
La aproximativ o lună de la nașterea minorei D. A. ȘTEFAIA M., intimatul încerca să o determine pe fetița cea mare să-și lovească sora cu ciocanul în cap, asigurând-o că poliția nu-i va face nimic in situația în care copilul va muri.
Într-o seară intimatul a sunat-o și i-a comunicat că a ucis-o pe copila cea mică și că a îngropat-o in curte; în această situație, recurenta sunat imediat la Serviciul de urgență 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție de la Secția 24.
Văzând și profilul moral al intimatului pârât (care are un comportament de o violență extremă față de minore și se manifestă in mod obscen în prezența acestora), o persoană deosebit de violentă (astfel după cum rezultă din certificatul medico-legal nr.A2/245/17.01.2011, eliberat în data de 22.02.2011, depus la dosarul cauzei, sub semnata am fost victima agresiuni10r apelantului în perioada sarcinii),precum și gravele probleme psihice (D. S. Ș. suferă de tulburare mixtă de personalitate precum și de tulburare afectivă organică, astfel cum rezultă din adresa depusă la dosarul cauzei din partea Spitalului Clinic de Psihiatrie Profesor Doctor "A. O."- secția 10 Psihiatrie), este in interesul minorelor și in concordanță cu dispozițiile art. 398 din Noul Cod Civil ca exercitarea autorității părintești să se facă în mod exclusiv de către sub semnata, astfel cum in mod legal și temeinic a stabilit instanța de fond.
Astfel, potrivit art.398 alin.1 din Noul Cod Civil: "Dacă există motive întemeiate, având in vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți".
Având în vedere profundul dezinteres al intimatului pârât pentru creșterea și educarea firească a minorelor, precum și comportamentul său de o violență extremă, el transformând copiii noștri în veritabile arme și instrumente de presiune (acesta a solicitat chiar sume de bani pentru a-și da acordul ca minorele să poată ieși de pe teritoriul României), apreciez că este în interesul superior al minorelor, in sensul art. 2 din Legea nr.272/2004, ca exercitarea autorității părintești să se facă in mod exclusiv de către sub semnata, copiii noștri având nevoie de un mediu caracterizat: de stabilitate și securitate emoțională, precum și de modele parentale autentice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.483 și următoarele din Noul Cod Civil, precum și art.2 și următoarele din Legea nr.272/2004 și art.304 punctul 9 din Codul de Procedură Civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.
Recurentul și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Făcând aplicarea în cauză a acestor aspecte teoretice, din examinarea cererii de recurs Curtea constată că reclamanta a criticat decizia tribunalului sub aspectul stabilirii exercitării în comun a autorității părintești asupra minorelor, critică pe care o apreciază ca nefondată, având în vedere că tatăl pârât este îndreptățit, din punct de vedere al prevederilor legale incidente, să obțină exercitarea în comun a autorității părintești, neaflându-se în niciuna din situațiile de excepție prevăzute de dispozițiile art 36 alin 7 din legea 272/2004.
Pornind de la situația de fapt din speță și făcând aplicarea acestor prevederi legale în cauza de față, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru care pârâtul reclamant să nu obțină exercitarea în comun a autorități părintești, concluzie la care ajunge instanța prin interpretarea coroborată a prevederilor art 397 și art 398 cod civil. Potrivit acestor dispoziții legale, legiuitorul a instituit regula potrivit căreia, după divorț, exercitarea autorității părintești se realizează de către ambii părinți, textul de lege specificând că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Cu titlu de excepție, este reglementată ipoteza în care exercitarea autorității părintești se realizează de către un singur părinte și anume în situația în care există motive întemeiate, din perspectiva interesului superior al copilului, ca exercitarea autorității părintești să nu realizeze în comun de ambii părinți. În acest caz, dispozițiile art 398 alin 2 cod civil statuează că celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Pentru elucidarea semnificației juridice a noțiunii de motive temeinice, care să justifice, din punctul de vedere al interesului superior al copilului, exercitarea exclusivă a autorității părintești de către un singur părinte, Curtea se raportează în analiza și la prevederile art 483 coroborat cu art 487 cod civil. Potrivit acestor dispoziții legale, legiuitorul a definit autoritatea părintească ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, cu precizarea în alineatul al doilea și respectiv al treilea al acestui text de lege în sensul că părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate și că ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori. În ceea ce privește conținutul autorității părintești, dispozițiile art 487 cod civil stabilesc că părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului, părinții fiind totodată datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Dând eficiență interpretării coroborate a tuturor acestor texte de lege, Curtea constată că suntem în prezența unor motive temeinice, de natură să conducă la concluzia că este benefică pentru copil exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către un singur părinte, atunci când se face dovada unor situații sau împrejurări în care se află părintele solicitant, care sunt de natură să dăuneze evoluției fizice, psihice, morale și spirituale a copilului sau acesta se află într-un caz de imposibilitate obiectivă( fizică sau juridică) de exprimare a voinței sale. Având în vedere că regula exercitării în comun a autorității părintești este consacrată de legiuitor, la nivel de principiu, Curtea reține, în concluzie că noțiunea de motive temeinice se circumscrie unor situații excepționale, în care se află celălalt părinte și care în mod vădit arată că implicarea sa în luarea deciziilor privitoare la minor, dăunează acestuia, fiind în mod evident în contradicție cu interesul superior al copilului.
Un text de lege relevant în cauza de față este reprezentat de art 36 alin 7 din legea 272/2004, prin legiuitorul statuează cu claritate asupra
motivelor întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, evidențiind exemplificativ că se încadrează în această categorie alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, punctând în finalul alineatului că opțiunea custodiei exclusive poate fi justificată și de orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești. Practic, legiuitorul recunoaște organului judiciar puterea de apreciere asupra existenței și gravității unei situații reale, concrete de risc pentru dezvoltarea normală și armonioasă a copilului, ce ar decurge în mod automat din exercitarea autorității părintești și de către celălalt părinte, însă enumerarea exemplificativă a acestor situații reliefează, în mod neîndoielnic, că trebuie identificată o situație cu adevărat gravă și periculoasă, care să iasă din granițele normalului pentru a putea decide caracterul exclusiv al autorității părintești.
Dând eficiență acestor aspecte ce decurg din interpretarea normelor legale incidente în cauză și pornind de la situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond, Curtea constată că nu s-a făcut dovada unor astfel de împrejurări, care să constituie motive temeinice pentru a-i refuza pârâtului reclamant participarea la luarea deciziilor precum și la exercitarea drepturilor și obligațiilor relative la creștere și educarea minorei.
Motivele apreciate de instanța de apel ca justificând stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de către mamă nu pot fi reținut drept motive temeinice, în sensul prevederilor art 398 cod civil, în condițiile în care nu se pot asocia cu una din ipotezele încadrabile în situația de excepție avută în vedere de legiuitor și anume violența exercitată asupra minorului, conduita imorală unită cu neglijarea și neîndeplinirea îndatoririlor părintești, abandonul domiciliului conjugal și al minorului, fără a menține legături cu acesta, etc. Enumerarea nu poate avea decât un caracter exemplificativ, în condițiile în care intenția legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea organului judiciar de a aprecia, în concret, de la caz la caz, care este situația particulară a fiecărui părinte și în ce măsură interesul superior al copilului reclamă stabilirea custodiei comune sau exclusive în favoarea unuia dintre părinți.
Din analiza aspectelor invocate prin cererea de recurs, rezultă că în esență, reclamantă invocă exercitarea actelor de violență fizică și psihică asupra minorelor cât și asupra sa, precum și faptul că tatăl suferă de afecțiuni psihice grave, care îl pun în imposibilitatea de avea grijă de minore și de a participa la luarea deciziilor majore în ceea ce privește creșterea și educarea acestora.
Așa cum reiese din dispozițiile art 36 alin 7 din legea 272/2004, actele de violență exercitate asupra copilului, respectiv asupra celuilalt părinte precum și maladiile psihice pot constitui motive pentru stabilirea custodiei exclusive. Raportându-ne la situația de fapt reținută de instanța de apel, Curtea, procedând la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de recurs, precum și a celor specifice devoluțiunii acestei căi de atac, care permite exclusiv un control judiciar de legalitate, constată că în mod corect s-a reținut că nu există motive temeinice pentru acordarea custodiei exclusive în favoarea mamei. În ceea ce privește problemele psihice de care suferă intimatul pârât, Curtea constatând că s-a reținut, sub aspectul situației de fapt, că nu s-a dovedit persistența acestora și în prezent precum și că ar afecta relația tatălui cu minorele, Curtea apreciază că în mod corect nu s-a reținut incidența unei situații de excepție care să justifice stabilirea custodiei exclusive. Sub aspectul actelor de violență invocate de reclamantă prin cererea de recurs, raportându-se la situația de fapt reținută de instanța de apel, în sensul că nu s-a dovedit existența unor efecte prejudiciabile asupra creșterii și educării minorelor determinate de prezența tatălui în viața lor, Curtea, de asemenea, reține că nu există suport factual pentru a ne abate de la regula exercitării în comun a autorității părintești, prin stabilirea custodiei exclusive în favoarea mamei. Instanța de apel mai reține, sub aspectul situației de fapt, că tatăl pârât dorește să fie prezent în viața minorelor și se preocupă de creșterea lor.
Pentru toate aceste motive, pornind de la faptul că exercitarea autorității părintești exclusiv de către unul dintre părinți reprezintă o situație de excepție, aplicabilă doar în situațiile deosebite, caracterizate printr-o anumită gravitate și stare de pericol pentru creșterea și educarea normală a copiilor, Curtea, interpretând dispozițiilor art 36 alin 7 din legea 272/2004, apreciază că situația de fapt reținută de instanța de apel nu reclamă aplicabilitatea acestor prevederi legale, astfel că în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art 503 din noul cod de procedură civilă, cu consecința recunoașterii beneficiului custodiei comune a părinților.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere soluția care se va pronunța și dând eficiență prevederilor art 274 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta – reclamantă F. R. E. împotriva deciziei civile nr.747A/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât D. S. Ș. și autoritățile tutelare – Primăria sectorului 5 București și Primăria sectorului 4 București.
Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red.I.S.
Tehnored.C.S./I.S.
2 ex./
T.B. Secția a III-a Civilă – A.D.B.
- D.A.D.
Jud. sector 5 București - L.M.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 187/2015. Curtea... → |
|---|
