Obligaţie de a face. Decizia nr. 332/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 332/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 76022/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.332R
Ședința publică de la 12 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă L. V.-R. împotriva sentinței civile nr.1999/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 6 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12 martie 2015.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, reclamanta L. V. R. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primar General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând:
- soluționarea pe fond a notificării nr. 4036/03.09.2001, prin care a pretins acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..H (F.N.) lotul nr.180, din moșia Statului Herăstrău compus din teren în suprafață de 630 mp;
- obligarea pârâtului M. București la transmiterea dosarului_ aferent notificării însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului transmis de M. București.
În motivare, a arătat că prin notificarea nr. 4036/03.09.2001 a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul situat în ..II (F.N.) fostă ., lotul nr. 180 preluat abuziv prin actul de donație autentificat la notariatul de Stat al Raionului Grivița Roșie sub nr.897/15.02.1966.
Notificarea a fost înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._/2001, nesoluționat până în prezent. Autorul său D. C. a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat sub 1854/22.01.1926, un teren în suprafața de 460 mp, situat în București, Mecet nr. 57, lotul nr. 180 din moșia Statului Herăstrău. În anul 1931, prin actul de vânzare adițional autentificat sub nr._/13.11.1931 la Tribunalul Ilfov Secția Notariat se completează dreptul proprietate și cu suprafața de 170 mp, deținând în total cu titlu de proprie 630 mp.
Terenul este ocupat în prezent de blocuri, astfel că nu este posibilă restituirea acestuia în natură.
În anul 1966, prin actul de donație autentificat sub nr.897/15.02.1966 de către Notariatul de Stat al Raionului Grivița București, împreuna cu mama sa D. M., au fost obligate sa doneze Statului R. terenul în suprafața de 630 mp situat în București, . H (F.N.), fosta ., lotul nr. 180 din moșia Statului Herăstrău.
Preluarea de către statul român a imobilului a fost abuziva încadrându-se la art. 2, alin. 1, lit. c și f ultima teză din Legea nr. 10/2001 republicată întrucât actul de donație a fost încheiat în lipsa cauzei, respectiv a intenției de liberalitate a donatorului de a gratifica S. R., astfel încât este nul.
În anul 1965 a decedat autorul său, D. C., și în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 217/1965, singurele moștenitoare au rămas ea, în calitate de fiică și mama sa. În anul 1970 a decedat și mama sa D. M., a cărei unică moștenitoare este, în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 1.382/04.10.1984.
Prin sentința civilă nr. 1999 din 14.11.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe capetele 1 și 2 de cerere și a respins aceste capete de cerere în raport de aceasta, ca atare.
Totodată, a respins toate capetele de cerere în raport de pârâtul M. București, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin notificarea nr. 4036/2001, reclamanta a solicitat restituirea în echivalent prin acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..H (F.N.) lotul nr.180, din moșia Statului Herăstrău compus din teren în suprafață de 630 mp.
Pârâtul M. București nu a înțeles nici până în prezent să soluționeze notificarea motiv pentru care, în cauză, sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție date în interpretarea art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În conformitate cu art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, în sfera de reglementare a legii sunt incluse imobilele donate statului sau altor persoane juridice încheiate în formă autentică, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Reclamanta nu a făcut dovada că actul de donație, încheiat în formă autentică și acceptat de donatar, a fost anulat. Din adresa de corespondență rezultă că pârâtul M. București a comunicat reclamantei actele doveditoare necesare soluționării notificării, între care și hotărârea de anulare a donației.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, tribunalul a respins atât cererea sa de obligare a pârâtului M. București la emiterea deciziei cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul ce face obiectul notificării, cât și celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a susținut nelegalitatea acesteia pe considerentul că instanța care soluționează pe fond notificarea este obligată să se pronunțe și asupra nulității absolute a contractului de donație și nu să aștepte soluționarea prealabilă a acestui aspect în cadrul altui dosar.
La data de 26 aprilie 2013, reclamanta a solicitat suspendarea judecării recursului în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă până la soluționarea cererii având ca obiect nulitatea absolută a contractului de donație din litigiu, înregistrată sub nr._/3/2013 la Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Prin încheierea din 26.04.2013, instanța a constatat că, într-adevăr, reclamanta, la data de 19.04.2013, a formulat o acțiune înregistrată sub nr._/3/2013 la Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat de către fostul Notariat de Stat al Raionului Grivița Roșie sub nr. 897/15.02.1966.
Curtea a suspendat judecata prezentului recurs în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2013 al Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, întrucât soluția din prezenta cauză atârnă de soluția pronunțată în acest dosar.
Prin cererea din 02.02.2015, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a recursului și continuarea judecății, întrucât cererea în constatarea nulității absolute a donației a fost soluționată prin sentința civilă nr. 878 din 13.06.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, rămasă definitivă prin neapelare.
Pârâta-intimată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin transmisiunea calității procesuale pasive, a invocat excepția perimării recursului, pe considerentul că instanța a suspendat cauza până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2013, în care s-a pronunțat o soluție rămasă definitivă la data de 18.06.2013, dată de la care curge termenul de 1 an prevăzut de art. 248 Cod procedură civilă.
Curtea, în majoritate, reține că excepția de perimare invocată este întemeiată, astfel încât, cererea de repunere pe rol a rămas lipsită obiect.
Astfel, constată că prin încheierea din 26.04.2013, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a suspendat judecata prezentului recurs în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2013, înregistrat la Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Din verificările efectuate în sistemul Ecris a rezultat că prin încheierea din 14.05.2013, pronunțată în dosarul nr._/3/2013 de către Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în baza art. 200 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. V. R. în contradictoriu cu M. București, prin Primarul General, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 194 – 197 din Noul Cod de procedură civilă.
Cererea de reexaminare formulată de către reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată, prin încheierea de cameră de consiliu din data de 18.06.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2013 de către Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, rămasă definitivă.
Conform art. 244 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil prezentului litigiu, suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricină care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Făcând aplicarea textului de lege susmenționat, Curtea constată că suspendarea pronunțată în prezenta cauză a dăinuit până la data de 18.06.2013, când s-a soluționat definitiv dosarul nr._/3/2013 de către Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, care a prilejuit suspendarea.
De la această dată, 18.06.2013, a curs termenul de perimare prevăzut de art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cu care orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire … se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În speță, reclamanta-recurentă nu a formulat cererea de repunere pe rol înăuntrul termenului de perimare din perioada 18.06.2013 – 18.06.2014, ci la data de 02.02.2015, când recursul era deja perimat.
Partea este în vină pentru neformularea în termen a cererii de repunere pe rol, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 248 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă și nici în dispozițiile art. 248 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cu care, partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu și când termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea nu a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.
Faptul că reclamanta a mai formulat o cerere de constatare a nulității absolute a aceleiași donații, înregistrată în alt dosar sub nr._/3/2013, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 878 din 13.06.2014 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, rămasă definitivă, este irelevant, căci, pe de o parte, nu acest dosar a stat la baza suspendării judecății prezentului recurs, iar pe de altă parte, la data rămânerii definitive și irevocabile a acestei hotărâri – 28.01.2015, termenul de perimare din prezenta cauză era deja îndeplinit.
Așa fiind, în majoritate, Curtea urmează a constata perimat recursul și a respinge cererea de repunere pe rol, ca rămasă fără obiect.
Reclamanta are, însă, posibilitatea de a formula o nouă acțiune, prin care să invoce hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului București – Secția a III-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Constată perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă L. V.-R. împotriva sentinței civile nr.1999/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de repunere pe rol.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. V. I. P.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
18.03.2015
Jud. fond: S. M.
Cu opinia separată a doamnei judecător R. P.
Cererea de recurs nu este perimată.
Dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă (1865) în baza cărora este aplicată sancțiunea perimării cererii implică stabilirea culpei părții pentru lăsarea procesului în nelucrare.
În speță, reclamanta nu are nici o culpă pentru lăsarea procesului în nelucrare, deoarece imediat după anularea din motive formale a primei sale cereri (cerere care a impus suspendarea recursului) a formulat o altă cerere, având exact același obiect ca și cererea anulată, iar în cea de-a doua cerere a și câștigat procesul, irevocabil.
Pentru anularea primei cereri, culpa reclamantei a fost minoră, iar anularea a fost determinată de aspecte procedurale de formă, impuse de NCPC, într-o „procedură formalistă” astfel cum a precizat, în mod corect, și instanța care a anulat cererea, în justificarea soluției pe care a fost obligată să o pronunțe, determinată de aspectele de formă la care a făcut referire.
Este adevărat că, după anularea primei cereri, reclamanta putea să formuleze, în prezentul proces de recurs, o cerere de repunere a cauzei pe rol și să ceară, din nou, suspendarea procesului, deoarece formulase o nouă cerere de anulare a actului de donație, cerere în care a și câștigat, în mod irevocabil.
În acest punct al desfășurării faptelor, consider că reclamanta putea să formuleze o asemenea cerere, dar nu în mod necesar, iar impunerea unei asemenea cerințe este, în opinia mea, excesiv de formalistă și incompatibilă cu scopul dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă.
În condițiile în care prezentul proces de recurs era suspendat până la judecarea cererii de anulare a donației, cerere care se afla pe rolul instanțelor, chiar dacă nu purta același număr ca și cea care a determinat suspendarea și de vreme ce oricum, reclamanta nu a lăsat nici o cerere în nelucrare, ci a formulat imediat o altă cerere de anulare a donației, solicitând apoi repunerea pe rol a prezentului recurs, după rămânerea irevocabilă a sentinței de anulare a contractului de donație, consider că nu poate fi reținută nici o culpă în exercitarea drepturilor procesuale ale reclamantei sub aspectul abandonării procesului pe rolul instanțelor.
Conform art. 250 Cod procedură civilă, cursul perimării a fost suspendat, până la soluționarea irevocabilă a dosarului care a determinat suspendarea prezentului recurs și nu a avut nici o importanță, sub aspectul culpei reclamantei constând în lăsarea procesului în nelucrare, împrejurarea că, o primă cerere de anulare a donației a fost anulată, deoarece pentru judecarea recursului era esențială stabilirea chestiunii prejudiciale de a ști, dacă actul de donație este nul sau este valabil, nefiind relevantă împrejurarea că, după anularea unei primei cereri informale, reclamanta a formulat o altă cerere identică, esențiale fiind scopul pentru care a fost suspendat recursul și atitudinea reclamantei pentru atingerea acestui scop, atitudine lipsită de orice culpă.
De aceea, prezentul proces nu a fost lăsat în nelucrare din vina reclamantei, ci pentru că aceasta trebuia să finalizeze o procedură prealabilă judecării recursului, ceea ce a și făcut, în condiții legale și exercitând cu bună – credință și celeritate drepturile procedurale.
De aceea, sancționarea reclamantei prin constatarea perimării cererii sale reprezintă, din punctul meu de vedere, consecința unei interpretări formale a dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, astfel că, am propus soluția respingerii aplicării sancțiunii perimării cererii de recurs.
JUDECĂTOR
R. P.
RED.RP
Tehnored.MȘ/ 2 ex./27.03.2015
| ← Partide politice. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 368/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
