Legea 10/2001. Decizia nr. 378/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 378/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 39835/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 378 R
Ședința publică de la 26 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: ANTONELA CĂTĂLINA BRĂTUIANU
JUDECATOR: G. S.
JUDECĂTOR: D. M. G.
GREFIER: G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți G. M. și S. F. împotriva deciziei civile nr.210A din 21.02.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. Finanțelor Publice.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții reclamanți G. M., personal și asistată de apărător, avocat Ș. N. cu împuternicirea avocațială . –_/2015, S. F., prin același apărător, intimatul pârât M. București, prin consilier juridic C. Vivien, lipsind intimații pârâți M. Finanțelor Publice, SCAVL B. SA, S. Român prin M. Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții reclamanți G. M., S. F., prin apărător, solicită stabilirea cadrului procesual, având în vedere că la instanța de fond și-au restrâns acțiunea cu privire la pretenții și la persoanele în contradictoriu cu care înțeleg să se judece. În calitate de pârât poate stă doar M. Finanțelor Publice, împrejurare față de care urmează a fi scoși din cauză intimații pârâți SCAVL B. SA, S. Român prin M. Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General.
Curtea observând conținutul sentinței pronunțate de prima instanță în sensul respingerii cererii ca fiind introdusă împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă, raportându-se la pârâții SCAVL B. SA, S. Român prin M. Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General, cauza fiind soluționată numai în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor Publice, având în vedere că în apel nu a fost atacată această dispoziție, constată că se impune scoaterea din cauză a intimaților pârâți SCAVL B. SA, S. Român prin M. Finanțelor Publice și M. București, prin Primarul General, urmând a păstra în dezbateri în calitate de intimat pârât numai M. Finanțelor Publice.
Recurenții reclamanți G. M., S. F., prin apărător, solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosarul cauzei hotărârea pronunțată într-o cauză identică privind Legea nr.10/2001, rămasă irevocabilă, dar cu o soluție diferită de cele pronunțate până acum în cauza de față, litigiul privind aceleași părți, având ca obiect un alt apartament al familiei G. M. și G. I., respectiv apartamentul 2 din imobilul situat în ., pentru care s-au acordat despăgubiri. Arată că prezenta cauză privește apartamentul nr. 2 A, situat la aceeași adresă de asemenea proprietatea familiei G.. Precizează că a fost o singură unitate locativă, care a fost dezmembrată administrativ de ICRAL înainte de a se cumpăra. Arată că dorește să depună acest înscris cu titlul de practică judiciară, dar nu numai, întrucât apreciază că are o înrâurire deosebită asupra cauzei în ipoteza în care promovează o cale extraordinară de atac. Depune extrasul ECRIS cu privire la dosarul nr._ , care în prezent se află la practica de casare la Tribunalul București, decizia civilă nr.1937 fiind pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă la data de 18.12.2014.
Curtea constată că prin propriile mijloace informatice prin intermediul programului ECRIS poate accesa conținutul acestei hotărâri.
Recurenții reclamanți G. M., S. F., prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiza deja administrată la dosarul cauzei la instanța de fond. Depune la dosarul cauzei adresa SCAVL B. SA cu nr.574/02.10.2002 cu precizarea că această adresă este posibil să fie depusă și la instanța de fond, fiind administrată ca probă în dosarul de revendicare.
Curtea primește înscrisul, urmând a aprecia asupra relevanței acestuia cu ocazia deliberării.
Recurenții reclamanți G. M., S. F., prin apărător, arată că nu mai au cereri prealabile.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Recurenții reclamanți G. M., S. F., prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificând în tot decizia și sentința atacată și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată în sensul acordării de despăgubiri conform art. 501 din Legea nr.10/2001, având în vedere că instanța de apel, în opinia sa, în mod greșit a interpretat actul dedus judecății și pe cale de consecință și apelul a fost soluționat în mod greșit. Solicită să se constate că a făcut toate demersurile necesare înainte de a dobândi imobilul în proprietate potrivit Legii nr. 112/1995 și în acea perioada nu exista nici un fel de piedică și în acest sens a depus și înscrisul de astăzi. Solicită să se constate că persoana care a revendicat imobilul a depus notificarea după apariția Legii nr. 10/2010, numai după ce ei au cumpărat imobilul, la o diferență de 6 ani. Arată că cel de-al doilea motiv de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., în sensul că atât instanța de fond cât și cea de apel au procedat la aplicarea
greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 50 pct. 1 din Legea nr.10/2010. Solicită să se constate că inclusiv jurisprudența CEDO le este favorabilă și că legea aplicabilă în cauză este legea specială, respectiv art. 50 pct. 1 din Legea nr.10/2010, astfel cum a fost modificată și completată, cuprinzând o dispoziție chiar și mai favorabilă și față de normele CEDO. Solicită acordarea prețului de piață și în subsidiar prețul actualizat, cerere formulată la instanța de fond ca cerere subsidiară, constituind atât motiv de apel cât și de recurs. M. arată că instanța de fond a pus în discuție din oficiu acest aspect, asupra căruia s-a și pronunțat și apreciază că astfel s-a făcut o justă interpretare. Precizează că vor fi solicitate cheltuielile de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, sub nr._/3/2011, la data de 25.08.2011, reclamantele S. F. și G. M. au chemat în judecată pârâții M. București prin Primarul General, M. Finanțelor Publice, S. Român prin M. Finanțelor Publice și D. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună următoarele: obligarea pârâtului M. București și a Statului Român, respectiv M. Finanțelor Publice la plata sumei de 9.905.450 lei ROL, reprezentând prețul achitat de S. V. și S. F., soți în timpul căsătoriei, pentru achiziționarea apartamentului nr. 2A, în suprafață utilă de 42,84 mp, împreună cu cota indiviză de 20,50 mp și teren sub construcție în suprafață de 48,80 mp situat în ., sector 4 București, cf. contractului de vânzare-cumpărare nr. 666/1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, sumă actualizată la prețul pieței; obligarea pârâtului D. G. la plata sumei de 15.000 lei reprezentând despăgubiri pentru sporul de valoare adus la apartamentul mai sus indicat prin lucrări necesare și utile și acordarea unui drept de retenție asupra apartamentului nr. 2 A, situat în București, ., sector 4, până la momentul plății sumei pretinse pârâtului persoană fizică D. G..
Prin sentința civilă nr. 996/2012 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă și-a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, întrucât valoarea obiectului cererii era mai mică de 500.000 lei.
După declinare dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 București, sub nr._/3/2011, unde la termenul din 01.02.2013 reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că solicită ca restituirea prețului achitat pentru achiziționarea apartamentului nr. 2 să se efectueze la prețul pieței în lei, la cursul de schimb leu/euro de la data efectivă a plății.
Prin aceeași cerere precizatoare, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a S.C A. B., în calitate de pârât (mandatar al Municipiului București).
Pârâtul D. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin încheierea de ședință din 08.03.2013, Judecătoria a luat act de precizarea reclamantelor, în sensul că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și prin aceasta se solicită restituirea prețului de piață al imobilului. Prin aceeași încheiere, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. București prin Primarul General, S. Român prin M. Finanțelor Publice și S.C A. B., și li s-a pus în vedere reclamantelor să precizeze dacă își mențin pretențiile față de pârâtul D. G..
Prin încheierea de ședință de la 12.04.2013, s-a luat act de precizarea reclamantelor, în sensul că înțeleg să se judece doar în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 7931/27.09.2013 s-a respins ca neîntemeiată cererea precizată a reclamantelor în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor Publice, având ca obiect plata sumei de 264.915 lei cu titlu de preț de piață al apartamentului nr. 2 A situat în București, ., Sector 4.
Prin aceeași sentință s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General, S. Român prin M. Finanțelor Publice și S.C A. B. SA, ca fiind introdusă împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă.
Prin decizia civilă nr. 210/A/21.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul reclamantelor, reținându-se că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a subliniat că trebuie făcută o distincție între valoarea de piață a imobilului cumpărat în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 și prețul plătit pentru acesta, actualizat cu indicele de inflație și că în speță, cauza juridică a acțiunii trebuia analizată din perspectiva solicitării reclamantelor de a le fi restituit prețul de piață al imobilului.
Tribunalul a observat că prin hotărârea judecătorească de constatare a legalei preluări a imobilului de către S. Român, s-a constatat și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 666/25.10.1996, astfel că în speță nu erau incidente dispozițiile art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat că instanța de fond le-a cerut reclamantelor lămuriri, dar acestea, asistate fiind de avocat, și-au manifestat expres intenția de a le fi restituit prețul de piață al imobilului.
Referitor la afirmațiile apelantelor conform cărora intimatul pârât D. G. ar beneficia de toate îmbunătățirile necesare și voluptorii, tribunalul a constatat că în speță reclamantele nu au invocat instituția îmbogățirii fără justă cauză și au renunțat la soluționarea cauzei în contradictoriu cu acest pârât, acest aspect fiind reținut de către prima instanță prin încheiere.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantele.
În recursul înregistrat la Tribunalul București la data de 25.09.2014 și motivat la data de 02.12.2014 sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs, recurentele au depus la dosar adresa S.C A. B. SA nr. 574/2002 prin care societatea respectivă arată că a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pe Legea nr. 112/1995, la fel ca și reclamantele.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin criticile încadrate de către recurente în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, reclamantele susțin că instanța de fond și instanța de apel trebuiau să constate că sunt îndreptățite la a primi despăgubirile solicitate și nu să aprecieze în mod greșit că față de motivarea sentinței nr. 1084/22.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București nu aveau dreptul la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, art. 50 pct. 1. De asemenea, reclamantele susțin că este foarte clar faptul că nu pot fi acuzate nici de frauda legii și nici de altă încălcare a legii la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 666/1996.
Curtea constată că această critică a recurentelor poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (greșita aplicare sau interpretare a dispozițiilor legale de drept substanțial) și nu în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, cum greșit au procedat recurentele.
Având în vedere precizarea procedurală de mai sus, Curtea reține că susținerile recurentelor sunt nefondate întrucât instanțele de fond au observat în mod corect că actul de vânzare-cumpărare care a constitui titlul reclamantelor a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995. Aceasta deoarece prin sentința civilă nr. 1084/2008 aflată în copie la filele 4-11 din dosarul nr._/2/2011 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 666/25.10.1996, or, sancțiunea nulității intervine atunci când actul a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale edictate pentru valabila sa încheiere. Din această perspectivă, ținând seama de faptul că simpla constatare a nulității absolute prin hotărâre judecătorească irevocabilă echivalează cu faptul că actul avut în vedere a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale edictate pentru valabila sa încheiere, este lipsit de relevanță faptul că prin sentința Judecătoriei Sectorului 4 s-a reținut și reaua credință a cumpărătorilor.
Prin criticile încadrate de recurente în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se susține că dispozițiile art. 50 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 impun întrunirea a două condiții pentru ca reclamantelor să le fie acordate despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a apartamentului de care au fost evinse, și anume, contractul de vânzare-cumpărare nr. 666/1996 să fie desființat, iar desființarea să fi fost dispusă fără a se reține culpa cumpărătorului care solicită despăgubirile. Recurentele consideră că aceste condiții erau cumulativ îndeplinite în speță, astfel că ținând seama și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuia să li se admită cererea.
Criticile recurentelor nu pot fi primite de către Curte, deoarece textele de lege incidente în cauză, nu se referă și nu folosesc noțiunea de culpă cum, fără temei și fără acoperire legală, susțin recurentele.
Instanțele de fond au reținut în mod corect că în cauză nu era îndeplinită cerința ca actul de vânzare-cumpărare desființat să fi fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. O altă concluzie nu era posibilă, din moment ce aceasta se impunea de la sine, date fiind cele constatate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă anterioară (sentința civilă nr._.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._/4/2006).
În finalul motivelor de recurs, recurentele susțin că instanța de apel a respins fără temei solicitarea apelantelor de a se efectua o nouă expertiză imobiliară care să fie dobândită cauzei și care să poată fi valorificată de către instanța de recurs.
Raportat la această critică, Curtea constată că tribunalul s-a pronunțat asupra probatoriului prin încheierea din 07.02.2012, din care rezultă că apelantele reclamante au solicitat exclusiv încuviințarea probei cu înscrisuri constând într-o sentință pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, probă care a fost respinsă.
Prin urmare, critica recurentelor nu poate fi primită.
Oricum, în fața primei instanțe se efectuase o probă cu expertiză imobiliară prin care s-a calculat valoarea de piață a imobilului, iar efectuarea unei noi expertize în apel, indiferent de faptul că părțile formulaseră sau nu obiecțiuni la prima instanță, trebuia să fie temeinic motivată, ceea ce nu era cazul în speță.
Faptul că recurentele au arătat în recurs că în subsidiar, dacă nu li se acordă prețul de piață al imobilului, doresc să li se acorde prețul actualizat, nu poate fi producător de efecte juridice, deoarece o astfel de cerere este nouă și este formulată direct în recurs.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în cadrul recursului în interesul legii că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) și 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri în plata prețului de piață, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate acorda reclamantului prețul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai dacă s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens” (decizia nr. 1/2015).
Pentru toate cele arătate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți G. M. și S. F. împotriva deciziei civile nr. 210/21.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți M. Finanțelor Publice, M. București prin Primarul General, S.C A. B. SA și S. Român prin M. Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. A. C. S. G. G. D. M.
GREFIER
A. G. C.
Red. GDM/Tehnored. GC
2 ex./03.04.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel... | Partide politice. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
