Obligaţie de a face. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 10645/3/2014
Dosar nr._
(59/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.149 A
Ședința publică de la 31.03.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - N. C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-reclamantă K. R., împotriva sentinței civile nr.1044 din data de 24.09.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Castaliu I. în calitate de reprezentant al apelantei-reclamante K. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 25.02.2014 emisă de Baroul București, fila 8 din dosarul Tribunalului București Secția a IV a Civilă și avocat V. V., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 30.01.2015 emisă de Baroul București, fila 16 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, după care:
Reprezentantul apelantei-reclamante depune o copie a sentinței civile nr.6928/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Civilă în dosarul nr._/3/2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanta-reclamantă K. R., prin avocat, solicită admiterea apelului. În privința cheltuielilor de judecată arată că înțelege să le valorifice pe calea unei acțiuni seprate.
Reprezentantul intimatului-pârât, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat. În privința cheltuielilor de judecată arată că înțelege să le valorifice pe calea unei acțiuni seprate.
Curtea, constatând închise dezbaterile, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, la data de 27.03.2014, reclamanta K. R. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, a solicitat tribunalului: - să oblige pârâtul să transmită imediat dosarul administrativ format în baza notificării nr. 1047/2001 privind restituirea imobilului situat în București, .. 47, sector 2; - să oblige pârâtul la plata sumei de 250.000 lei reprezentând dobânda legală pentru întârzierea transmiterii dosarului administrativ; - aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie Primarului General, pentru fiecare zi întârziere; - obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a înaintata pentru soluționarea notificării toate documentele necesare, pârâtul formând dosarul administrativ nr. 4419.
Mai arată reclamanta că, deși a efectuat numeroase demersuri în vederea soluționării, nu a primit nici un răspuns, astfel că s-a adresat instanței, iar prin sentința civilă nr. 1066/20.04.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2009, s-a stabilit că reclamanta este persoană îndreptățită la restituirea prin echivalent a imobilului notificat.
Notificarea nu a fost soluționată însă în următoarea etapă, respectiv potrivit Legii nr._, deși reclamanta a depus toate actele solicitate în acest sens.
Nesoluționarea cererii reclamantei precum și ne înaintarea dosarului constituie dovada certă a comportamentului culpabil al pârâtului, care a determinat-o să se adreseze din nou instanței.
În drept a indicat dispozițiile Legii nr.554/2004, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005, art.6 paragraf 1 CEDO.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a depus încă toate actele solicitate, Primăria fiind obligată ca, înainte de a transmite dosarul către CNCI să verifice dacă acesta este complet.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, a solicitat respingerea, arătând nu există nici un temei de drept pentru o astfel de pretenție.
Cu referire la angajarea răspunderii, a arătat că nu există o faptă ilicită a Municipiului București, având în vedere, de asemenea, și impedimentul dat de OUG nr. 41/2012 și nu există un prejudiciu cert, care să nu fi fost reparat.
În drept a indicat dispozițiile art. 205 NCPC.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare și a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârât, ca fiind nefondate, în apărare reluând, în esență, și susținerile din acțiunea introductivă la instanță.
La termenul de judecată din 17.09.2014 tribunalul a pus în discuția părților excepția prematurității formulării acțiunii și a rămas în pronunțare asupra excepției.
Prin sentința civilă nr.1044/24.09.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis excepția prematurității și, pe cale de consecință, a respins ca prematur formulat, acțiunea reclamantei K. R. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art.248 alin. (1) NCPC „ Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”, iar potrivit alin. (2) „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”
Tribunalul a reținut că prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat instanței: - să oblige pârâtul să transmită imediat dosarul administrativ format în baza notificării nr. 1047/2001 privind restituirea imobilului situat în București, .. 47, sector 2; - să oblige pârâtul la plata sumei de 250.000 lei reprezentând dobânda legală pentru întârzierea transmiterii dosarului administrativ; - aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie Primarului General, pentru fiecare zi întârziere.
A mai constatat tribunalul că reclamanta urmărește în principal continuarea procedurilor începute în baza Legii nr.10/2001, respectiv procedura administrativă prevăzută în baza Legii nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la restituirea prin echivalent fiindu-i recunoscută prin sentința civilă nr.1066/20.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._/3/2009.
Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, respectiv după 20.05.2013, procedurile administrative nefinalizate până la data intrării în vigoare, sunt supuse dispozițiilor acestei legi, inclusiv etapa care era prevăzută în Legea nr.247/2005 și care, în speță nici nu a fost inițiată înainte de . Legii nr.165/2013.
Potrivit art.4 din Legea nr.165/2013: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Potrivit art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013: „(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.”
Potrivit art. 34 din Legea nr. 165/2013: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.”
Mai mult, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 „(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.”, rezultând că dosarul administrativ constituit la pârât va fi transmis Comisiei numai după ce trece de controlul de legalitate dat de lege în competența prefectului.
Rezultă că legiuitorul a înțeles să acorde termene de grație pentru soluționarea notificărilor și cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, încă nesoluționate, termene care însă încep să curgă de la data de o1 ianuarie 2014.
A mai reținut tribunalul că, atât Legea nr.10/2001 cât și Legea nr.165/2013 sunt legi speciale care derogă de la dreptul comun, iar cererea reclamantului nu poate fi nici calificată și nici soluționată în afara cadrului legislativ amintit.
Întrucât sesizarea tribunalului cu soluționarea cererii de înaintare a dosarului administrativ a fost formulată înainte de trecerea termenelor puse la dispoziția pârâtului de legiuitor și înainte de controlul de legalitate a dosarului administrat care este de competența prefectului, tribunalul a apreciat sesizarea tribunalului cu obligarea pârâtului de înaintare a dosarului administrativ direct Comisiei ca fiind prematur formulată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 09.12.2014 a declarat apel reclamanta care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de13.01.2015.
În motivarea apelului, apelanta reclamantă a arătat că soluția este total netemeinică și nelegală și menține starea comportamentului pasiv și dezinteresat al pârâtului în ce privește soluționarea finala a notificării sale manifestat continuu de cca 13 ani de la momentul formulării și până în prezent.
Prin Sentința civila nr. 1066/2012 pronunțata de Tribunalul București Secția a V a civila menținuta prin Dec. civ. nr. 2298/2012 a C. Secția a III-a civila, instanțele au soluționat în mod definitiv și irevocabil Notificarea apelantei nr.1047/2.07.2001 prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul din ..47 Sector 2, București, notificare pe care pârâtul M. București nu a reușit sa o soluționeze timp de cea 11 ani, încălcând astfel dispozițiile imperative ale legii nr.10/2001 referitoare la termenul de soluționare.
Prin hotărârea sus arătată s-a stabilit de instanța ca sunt persoana îndreptățita la masuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru o parte din imobil și anume pentru 1505,75 mp teren și construcțiile aflate pe acesta în suprafața de 260,77 mp.
De la data de 18.12.2012, când hotărârea a rămas definitiva și irevocabila, în sarcina pârâtului a luat naștere obligația de a transmite la ANRP - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ nr. 4419 cu documentația necesara inclusiv hotărârea judecătoreasca, pentru a se derula și continua, până la finalizare, procedurile administrative reglementate de dispoz. Legii nr.247/2005.
Sentința civila nr.1066/2012 a Tribunalului București Secția a V-a civila, reprezintă soluția data pe fond notificării apelantei (ceea ce trebuia sa facă pârâtul timp de mai bine de 11 ani) și nu o soluție data unei simple cereri de constatare nemaifiind necesara emiterea unei dispoziții de către primarul general.
Prin Decizia nr. 20/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că o alta soluție decât cea sus arătata, ar aduce atingere principiului plenitudinii de jurisdicție a instanței judecătorești, dând posibilitatea, astfel, ca emitentul să manifeste un refuz abuziv de respectare a hotărârii judecătorești, ceea ce ar duce la necesitatea abordării de către partea afectată de noi proceduri judiciare, lucru care practic se petrece în prezenta speța.
Obiectul cererii de chemare în judecata îl reprezintă obligația de a face, pe care pârâtul refuza abuziva o îndeplini în condițiile în care am făcut multiple demersuri (dovezile sunt la dosar) prin care a solicitat transmiterea dosarului la Comisie.
Evaluarea imobilului pentru care instanța a hotărât definitiv dreptul sau la masuri reparatorii trebuie făcuta de CNCI care are atributul legal conform Legii nr.165/2013 de a stabili punctele și a dispune emiterea deciziei de compensare pentru cei 1505,75 mp teren și construcția aflata pe acesta în suprafața de 260,77 mp fără a mai fi necesara emiterea vreunei dispoziții de către pârât.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din legea nr.165/2013 dispozițiile autorităților publice locale, emise potrivit legii nr.10/2001, recte pârâtul, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale, în speță există o hotărâre judecătoreasca, care înlocuiește dispoziția autorității nemaifiind necesara emiterea acesteia, și care de la momentul rămânerii definitive și irevocabile da naștere obligației, în sarcina autorității, ca de îndată sa transmită toata documentația referitoare la imobil în mod necondiționat.
Ce control de legalitate mai poate exercita autoritatea locala sau Prefectul asupra unei hotărâri judecătorești irevocabile intrate în puterea lucrului judecat?
Sentința civila nr.1066/2012 a rămas definitivă și irevocabilă cu mult înainte de . legii nr.165/2013, cu atât mai mult paratul avea obligația de a o executa de îndată prin transmiterea dosarului la Comisie.
Aceasta situație face ca dispozițiile art.4, 33 și 34 din legea nr.165/2013 să nu aibă incidentă în cauza.
Este absurd și chiar părtinitor vizibil să se admită ca o cerere precum cea din spata dresată cu scopul de a obține drepturile la despăgubire recunoscute indubitabil și irevocabil de instanțele judecătorești prin soluțiile pronunțate, este prematur introdusă în condițiile în care de la data formulării notificării și până în prezent s-au scurs cea 13 ani de zile.
O asemenea soluție creează un vădit dezechilibru care profita exclusiv unei instituții a statului care este pârâta în proces și care trebuia să-și îndeplinească o obligație legala de soluționare a notificării în cel mult 60 de zile de la data primirii acesteia.
La momentul când s-a stabilit că sunt persoana îndreptățita la despăgubiri pentru imobilul în cauza instanțele au avut în vedere, și procesul s-a derulat sub incidenta altor norme legale și nu ale legii nr.165/2013, iar obligația pârâtului de a transmite dosarul administrativ la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a luat naștere la data de 18.12.2012 (Dec. civ. nr. 2298/18.12.2012 a C. Secția a III-a civ.).
În sensul celor de mai sus este și Decizia nr.269/7 mai 2014 a Curții Constituționale prin care s-a statuat ca termenele reglementate de legea nr.165/2013 nu sunt aplicabile situațiilor în care exista hotărâri judecătorești prin care s-au soluționat pe fond notificările mai mult decât atât instanțele vor obliga CNCI sa emită decizii de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu mai poate fi restituit în natura, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii.
Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și să se dispună modificarea în tot a soluției instanței de fond și admiterea cererii așa cum a fost formulată
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
La data de 02.02.2015 intimatul – pârât M. București prin Primarul General a depus întâmpinare, solicitând în principal, respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, în cazul în care apelul va fi admis, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că M. București a emis dispoziția nr._ în data de 03.07.2014, prin care s-a soluționat dosarul P.M.B. nr. 4419, constituit în urma Notificării nr.1047 din 02.07.2001 pe numele K. R., pentru imobilul din București, .. 47, sector 2.
În motivarea întâmpinării, intimatul – pârât a arătat, cu privire la respingerii acțiunii ca prematur introdusă și solicitarea de respingere a apelului, că în mod temeinic instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta urmărește continuarea procedurilor începute în temeiul Legii nr.10/2001, respectiv procedura administrativă, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, fiindu-i recunoscută deja prin Hotărâre judecătorească irevocabilă în dosarul nr._/3/2009.
Conform dispozițiilor art.4 din Legea nr.165/2013, procedurile administrative nefinalizate până la data intrării în vigoare a Legii nr.165/_13, sunt supuse dispozițiilor acestei legi. Etapa din procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 este supusă de asemenea dispozițiilor Legii nr.165/2013, având în vedere că această etapă nu a fost finalizată.
Art. 33 alin 1 din Legea nr. 165/2013 prevede termenele în care entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate în temeiul Legii nr.10/2001.
Instanța în mod temeinic a reținut aplicabilitatea art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013,
Instituția Prefectului urmând să exercite controlul de legalitate asupra Dispoziției Primarului general prin care a fost soluționată Notificarea Apelantei-reclamante. Dosarul apelantei a fost transmis numai după efectuarea controlului de legalitate dat în competența Prefectului prin Lege.
"Măsurile reparatorii în echivalent constând în măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. În speță, există o hotărâre judecătorească prin care se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, fapt care trebuie precizat prin Dispoziție de Primar. Această dispoziție a fost emisă la data de 03.07.2014, urmând a se exercita controlul de legalitate al actului administrativ de către Prefect, iar ulterior, fără a fi indicat un termen pentru obligația de transmitere, dosarul integral va fi înaintat către Secretariatul Comisiei Naționale pentru continuarea procedurii.
Pentru motivele anterior menționate, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a Sentinței nr.1044 din 24.09.2014 a Tribunalului București, secția a IV-a Civilă, pronunțată în dosar nr._ .
II. 2. Cu privire la primul capăt de cerere al acțiunii introductive - transmiterea Dosarului administrativ nr.4419/2001 către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor intimatul – pârât a arătat că nu a procedat până data de 03.07.2014 la transmiterea dosarului administrativ către Comisia Națională deoarece pe de o parte nu era emisă o Dispoziție de Primar General (art.1 alin 3 din Legea nr.10/2001.), așa cum prevede legislația în vigoare, iar pe de altă parte, reclamanta nu a dat curs solicitărilor sale (Adresa nr._/2759/26.02.2014) de a depune toate actele necesare în vederea soluționării Notificării nr.1047/02.07.2001, dosarul nefiind complet, cu toate că există o hotărâre irevocabilă de care reclamanta se prevalează.
Menționează că potrivit dispozițiilor art.21, alin.1 și alin.3 din Legea nr.165/2013: "(1) în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.
Întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice în scrisuri cu privire la construcții demolate.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr.10/2001. republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile ari. 11 alin. (1) și fll din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. "
Solicită a se observa că din lecturarea textului de lege susmenționat rezultă obligația Primăriei de a se asigura că dosarul ce urmează a fi transmis Comisiei Naționale este complet sub toate aspectele și nu doar în ceea ce privește caracterul de persoană îndreptățită, acest aspect fiind clarificat prin sentința civila a Tribunalului București.
Totodată solicitarea MUNICIPIULUI BUCUREȘTI de completare a dosarului este cu atât mai justificată prin prisma faptului că între reclamantă și M. BUCUREȘTI au existat numeroase litigii cu privire la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001, printre care și cel legat de obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire cu privire la imobilul pentru care se solicită despăgubiri în prezenta cauză.
M. BUCUREȘTI a solicitat completarea cu acte pentru lămurirea situației juridice, emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrala putându-se face numai după verificarea tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele respective și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii Dispoziției nr._ din 03.07.2014.
II. 3. Cu privire la cel de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată - obligarea MUNICIPIULUI B. la plata unor despăgubiri de 250.000 lei pentru întârzierea în transmiterea documentației, intimatul – pârât arată că reclamanta invocă un presupus prejudiciu prin netransmiterea Dosarului administrativ către Comisia Centrală, prejudiciu pe care îl evaluează la suma de 250.000 lei și care conform susținerilor acesteia reprezintă dobânda legală calculată începând cu data de 01.01.2013 și până la data depunerii cererii de chemare în judecată, fiind raportată la despăgubirile la care aceasta se consideră îndreptățită.
Cu privire la despăgubirile pretinse, solicită respingerea acestora, reclamanta neavând niciun temei legal pentru solicitarea acestora.
Astfel, lăsând la o parte lipsa temeiului de drept pentru solicitarea acestor despăgubiri, solicită să se ia act că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI sub aspectul presupusei neîndepliniri a obligației de transmitere a documentației către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A. Nu există o faptă ilicită a MUNICIPIULUI B., acesta acționând în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, astfel cum a menționat la punctul A de mai sus. Totodată pe lângă necesitatea completării documentației ce urma să fie transmisă Comisiei Centrale a mai existat și un impediment la executarea sentinței civile în cauză, respectiv Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.4/2012, prin care se suspenda emiterea titlurilor de despăgubire și a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, până la data de 15.05.2013.
Solicită să se ia act că până la data de 15.05.2013 Dosarul reclamantei nu putea fi soluționat de Comisia Centrală chiar și dacă acesta ar fi fost transmis de către M. BUCUREȘTI.
B. Nu există un prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat.
Este evident că în lipsa unei fapte ilicite nu poate exista un prejudiciu. Reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri constând în daune interese de 250.000 lei și care conform susținerilor acesteia reprezintă dobânda legală calculată începând cu data de 01.01.2013, în condițiile în care nu există o faptă ilicită a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, iar presupusul prejudiciu nu a fost dovedit de reclamantă prin niciun mijloc de probă, nefiind vorba de un prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat încă.
Solicită să se observe că modul de calcul prin care reclamanții arată cum au cuantificat daunele interese solicitate este greșit, pe de o parte pentru că se raportează la o perioadă în care Comisia Centrală nu emitea titluri de despăgubire conform O.U.G. nr.47/2012, iar pe de altă parte pentru că despăgubirile la care se calculează dobânda legală nu au fost cuantificate până la acest moment.
În cazul de fată, simplele susțineri ale reclamantei nu fac dovada îndeplinirii condițiilor mai sus arătate astfel încât din punct de vedere legal, prejudiciul nu există.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205, art.466 și următoarele Cod procedură civilă.
La data de 10.02.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul – pârât învederând următoarele:
Așa cum a detaliat în motivele apelului, prin Sentința civila nr. 1066/2012 pronunțata de Tribunalul București Secția a V-a Civila menținuta prin Dec. civ. nr.2298/2012 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, instanțele au soluționat în mod definitiv și irevocabil Notificarea apelantei - reclamante nr.1047/2.07.2001 prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul din ..47 Sector 2, București, notificare pe care paratul M. București nu a reușit să o soluționeze timp de cea 11 ani, încălcând astfel dispozițiile imperative ale legii nr.10/2001 referitoare la termenul de soluționare.
Prin hotărârea sus arătata s-a stabilit de instanța ca apelanta este persoana îndreptățita la masuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru o parte din imobil, hotărâre irevocabila ce a generat în sarcina intimatului parat obligația de a transmite la ANRP - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ nr.4419 cu documentația necesara inclusiv hotărârea judecătoreasca, pentru a se derula și continua, până la finalizare, procedurile administrative reglementate de dispozițiile Legii nr.247/2005.
2. Sentința civila nr.1066/2012 a Tribunalului București Secția a V-a Civila reprezintă soluția data pe fond notificării apelantei(ceea ce trebuia sa facă pârâtul timp de mai bine de 11 ani ) și nu o soluție data unei simple cereri de constatare, nemaifiind necesara emiterea unei dispoziții de către primarul general (în acest sens Decizia nr.XXl2007 a ICCJ).
Obiectul cererii de chemare în judecata îl reprezintă obligația de a face, pe care pârâtul refuză abuziv a o îndeplini în condițiile în care a făcut multiple demersuri (dovezile sunt la dosar) prin care a solicitat transmiterea dosarului la Comisie.
Nu a solicitat prin cerere obligarea pârâtului să emită dispoziție din care să rezulte ca are dreptul la despăgubirii în condițiile în care instanța a soluționat pe fond notificarea.
Evaluarea imobilului pentru care instanța a hotărât definitiv dreptul său la masuri reparatorii trebuie făcută de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care are atributul legal conform Legii nr.165/2013 de a stabili punctele și a dispune emiterea deciziei de compensare pentru cei 1505,75 mp teren și construcția aflată pe acesta în suprafață de 260,77 mp fără a mai fi necesară emiterea vreunei dispoziții de către pârât.
În speța exista o hotărâre judecătoreasca, care înlocuiește dispoziția autorității nemaifiind necesara emiterea acesteia, și care de la momentul rămânerii definitive și irevocabile da naștere obligației, în sarcina autorității, că de îndată sa transmită toata documentația referitoare la imobil în mod necondiționat.
Ce control de legalitate mai poate exercita autoritatea locala sau Prefectul asupra unei hotărâri judecătorești irevocabile întrate în puterea lucrului judecat?
3.Sentinta civila nr.1066/2012 a rămas definitiva și irevocabila cu mult înainte de . legii nr.165/2013, cu atât mai mult pârâtul avea obligația de a o executa de îndată prin transmiterea dosarului la Comisie.
Aceasta situație face ca dispozițiile ari.4, 33 și 34 din legea nr.165/2013 să nu aibă incidența în cauza.
Este absurd și chiar părtinitor vizibil să se admită ca o cerere precum cea din speța, dresata cu scopul de a obține drepturile la despăgubire recunoscute indubitabil și irevocabil de instanțele judecătorești prin soluțiile pronunțate, este prematur introdusă în condițiile în care de la data formulării notificării și până în prezent s-au scurs cea 13 ani de zile.
O asemenea soluție creează un vădit dezechilibru care profită exclusiv unei instituții a statului care este pârâta în proces și care trebuia sa-și îndeplinească o obligație legala de soluționare a notificării în cel mult 60 de zile de la data primirii acesteia.
În sensul celor de mai sus este și Decizia nr.269/7 mai 2014 a Curții Constituționale prin care s-a statuat ca termenele reglementate de legea nr.165/2013 nu sunt aplicabile situațiilor în care exista hotărâri judecătorești prin care s-au soluționat pe fond notificările, mai mult decât atât instanțele vor obliga CNCI sa emită decizii de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu mai poate fi restituit în natura, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de, dispozițiile art 488 cod procedură civilă din materia recursului, care stabilesc în mod expres și limitativ, cazurile de modificare respectiv de casare a hotărârii recurate exclusiv pentru motive de nelegalitate, dispozițiile art 479 cod procedură civilă, în alineatul 1 permit instanței de apel să examineze cauză, în limitele criticilor invocate prin cererea de apel atât din punct de vedere al situației de fapt cât și din punct de vedere al aplicării legii iar în alineatul 2 dau posibilitatea instanței să refacă probatoriul administrat în primă instanță și să administreze probe noi dacă consideră necesar.
Din această perspectivă, relevante sunt și prevederile art 477 cod procedură civil, care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. În alineatul al doilea se precizează că devoluțiunea operează cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. În concepția noului cod de procedură civilă, efectul devolutiv al apelului este analizat dintr-o dublă perspectivă, atât din punct de vedere aceea ce s-a criticat prin exercitarea căii de atac, cât și din punct de vedere a ceea ce s-a dedus judecății în prima instanță. Acest al doilea aspect face obiect de analiză prin prevederile art 478 cod procedură civilă, care, reluând vechea reglementare interdicția schimbării în apel a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, precum și a calității părților, a cauzei sau a obiectului cererii de chemare în judecată iar în alineatul al doilea stabilesc că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, recunoscându-se instanței de apel posibilitatea de a încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
Menținând regula din vechiul cod relativă la interdicția de a formula cereri noi în apel, actuala reglementare în materie procesual civilă, conferă părților posibilitatea să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. În alineatul final al acestui text de lege, legiuitorul recunoaște, în acord cu vechea reglementare, posibilitatea părților de a cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și de a invoca compensația legală.
Pe cale de consecință, apelul este reglementat ca o cale de atac ordinară devolutivă, spre deosebire de recurs, în sensul că provoacă o nouă judecată în fond, astfel că organul judiciar în apel este îndrituit să reexamineze probatoriul administrat în fața instanțelor de fond și poate modifica situația de fapt reținută, exercitând atât un control de legalitate câr și de temeinicie asupra soluției apelate.
Făcând aplicarea acestor aspecte în speța de față și examinând cererea de apel promovată de reclamantă, Curtea constată că, în esență, aceasta a criticat sentința atacată, sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii prin admiterea excepției prematurității.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Municipiului București să transmită către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor întreaga documentație aferentă dosarului administrativ constituit în baza notificării formulate de reclamantă, să plătească despăgubiri pentru întârzierea în trimiterea dosarului administrativ, precum și să plătească o amendă de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, referitor la trimiterea dosarului administrativ la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Curtea constată că o astfel de solicitare a fost admisă în dosarul_/3/2013, de către Tribunalul București, Secția a IX a, prin sentința civilă nr 6928/28 10 2014, pronunțată în contradictoriu cu pârâții M. București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Din studierea actelor dosarului de fond, rezultă că această hotărâre este pronunțată în dosarul disjuns din dosarul civil nr_/3/2009 al Tribunalului București, Secția a V a, în care s-a pronunțat sentința civilă nr 1066/20 04 2012, prin care s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul, obiect al notificării 1047/2001.
Având în vedere că sentința civilă nr 6928/2014 a rămas definitivă și luând în considerare faptul că este îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două dosare, așa cum reiese din cele ce preced, Curtea apreciază că operează autoritatea de lucru judecat a celor statuate definitiv prin sentința civilă nr 6928/2014, ceea ce este de natură să împiedice organul judiciar de a mai examina și de a se mai pronunța încă odată asupra aceluiași demers judiciar.
Așa cum se arată în doctrină, hotărârea judecătorească are, pe lângă efectele substanțiale( constând în rezultatul aplicării normei juridice la situația de fapt concretă) și efecte procesuale, printre care se numără și autoritatea de lucru judecat, în sensul că își produce efectele în raporturile dintre părți și avânzii cauză a acestora( cum ar fi succesorii universali și cu titlu universal, succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari, creditorii ipotecari și privilegiați, asimilați creditorilor chirografari), fără a fi posibilă reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor tranșate. Autoritatea de lucru judecat este apreciată ca fiind cel mai important efect de natură procesuală a hotărârii judecătorești, beneficiind de acest efect atât hotărârile prin care se tranșează în tot sau în parte fondul litigiului cât și cele care statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra oricărui alt incident, cu precizarea că se înscriu în această categorie acele acte jurisdicționale, care au realizat acest lucru de o manieră ce nu mai permite readucerea cauzei în dezbaterea judiciară. În ipoteza în care instanța se pronunță pe o excepție, pentru a fi incidentă instituția autorității de lucru judecat este necesar să nu fie vorba de o hotărâre care nu rezolvă diferendul dintre părți datorită unor împrejurări de ordin formal, ce au împiedicat instanța să ajungă la dezbaterea în fond a cauzei. În egală măsură, autoritatea de lucru este atașată și acelor hotărâri prin care se statuează asupra unei chestiuni litigioase, soluționate în cuprinsul considerentelor.
Așa cum reiese din dispozițiile art 431 din noul cod de procedură civilă, efectele autorității judecat îmbracă două forme: pozitivă, în sensul că oricare dintre părți și avânzii lor cauză poate opune lucru definitiv judecat într-un alt litigiu, dacă există o legătură suficientă între cele două cauze și negativă, în sensul că împiedică o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridic și același obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată în acest mod lipsa de contradicții între dispozitivele hotărârilor judecătorești.
Identitatea de obiect presupune reclamarea aceluiași beneficiu juridic imediat cu cel dedus judecății anterior, formularea aceleiași pretenții, nu numai cu privire la obiectul material ci și la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia. Pentru a stabili existența identității de obiect, trebuie analizat comparativ acest element al cererii de chemare în judecată cu ceea ce a stabilit instanța anterior.
Pentru a exista identitate de cauză este necesar să se regăsească același fundament( act sau fapt juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificarea se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii. În privința fundamentului faptic al cauzei deduse judecății, instanța nu poate trece peste acesta, dar în privința încadrării în drept a faptelor, judecătorul are posibilitatea și obligația legală, totodată, de a da calificarea juridică corectă, cu excepția situației în care părțile prin acordul lor expres de voință au stabilit calificarea juridică a situației de fapt prezentate judecății. Se mai impune a se mai preciza că nu trebuie confundată cauza cu scopul urmărit prin introducerea acțiunii, deoarece este posibil să se tindă la obținerea aceleiași finalități dar pe temeiuri juridice diferite, ceea ce nu permite reținerea autorității de lucru judecat și, de asemenea, nu trebui făcută confuzie între cauza și dreptul subiectiv a cărui valorificare de urmărește prin demersul judiciar. În egală măsură, trebuie făcută distincția corespunzătoare între cauza cererii și mijloacele de probă, cu consecința că, în ipoteza în care într-o a doua acțiune nu se invocă un nou temei juridic al dreptului subiectiv, ci doar un nou mijloc de probă a acestuia, se va reține identitatea de cauză.
Identitatea de părți presupune prezența acelorași persoane, în aceeași calitate juridică, deoarece lucru judecat nu poate profita sau dăuna terților, în sensul că nu este permisă extinderea autorității de lucru judecat asupra unor persoane care nu au fost parte în proces și nu s-au putut apăra și nici nu au calitatea de avânzi cauză a părților, care vor suporta în anumite limite efectele hotărârilor judecătorești date fiind raporturile juridice în care se găsesc cu părțile litigante. Ceea ce interesează nu este prezenta fizică a părții ci calitatea sa juridică, adică aceea în temeiul căreia participă la proces.
Făcând aplicarea în speța de față a tuturor acestor chestiuni teoretice, Curtea, pornind de la aspectele expuse anterior, apreciază că este întrunită triplei identități, fiind vorba în ambele cauze de aceleași părți, având aceeași poziție procesuală, aceeași pretenție pentru a cărei valorificarea s-a solicitat concursul organului judiciar, constând în trimiterea dosarului administrativ de lege către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, aceeași cauză juridică, reprezentată de normele legislației speciale în materia retrocedării proprietăților imobiliare preluate abuziv sub imperiul regimului comunist.
Reținând autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul_/3/2013, sub aspectul primului capăt de cerere, raportându-se la limitele criticilor formulate prin cererea de apel și având în vedere și legătura de dependență dintre primul petit și pretențiilor bănești formulate prin intermediul celorlalte capete de cerere, Curtea, față de dispozițiilor ar 480 din noul cod de procedură civilă, va admite calea de atac promovată, va schimba în parte sentința atacată și va respinge primul capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Se va lua act că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta – reclamantă K. R. cu domiciliul ales la avocat CASTALIU I. în București, ., ., ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.1044/24.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în Bucrești, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că:
Respinge primul capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECATOR
C. G. I. S.
GREFIER
N. CRISTNA I.
Red.I.S.
Tehnored.C.S./IS
Ex.4/07.04.2015
T.B.Secția a IV-a Civilă – E.R.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 349/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 378/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
