Obligaţie de a face. Decizia nr. 1051/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1051/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 1051/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr.1051

Ședința publică din 13.10.2015

Curtea constituită din:

Președinte- C. G.

Judecător- I. S.

Judecător - G. S.

Grefier- N. - C. I.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul – pârât C. S. C. împotriva deciziei civile nr.1341 A din 30.04.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. F..

Cauza are ca obiect: obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata – reclamantă M. F., legitimată cu CI . nr._, asistată de avocat P. I. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 09.09.2015 emise de Baroul București, fila 20 dosar, lipsind recurentul-pârât C. S. C..

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, dar și împrejurarea că deși legal citat, recurentul-pârât C. S. C. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6060,31 lei și a timbrului judiciar în valoare de 15 lei.

Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului pentru netimbrare, față de împrejurarea că recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația timbrării recursului promovat și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Intimata - reclamantă M. F., prin avocat, pune concluzii de admitere a excepției, și de anularea recursului, ca netimbrat.

În subsidiar solicită respingerea recursului, ca nemotivat, față de faptul că în cererea de recurs nu se regăsește nici unul din motivele de recurs prevăzute de codul de procedură civilă referitoare la motivele ce pot fi invocate în critica unei hotărâri.

Cu referire la fondul cauzei susține că instanța de apel, în mod corect a dispus menținerea hotărârii instanței de fond, cu privire la plata penalităților de întârziere, ca urmare a nepredării imobilului, în sumele stabilite de către instanță, cu privire la obligația pârâtei de a plăti suma de 13 mii euro, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2009 – mai 2014, cât și obligația recurentului-pârât de plată sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea ratelor contractului de împrumut nr.482 din 01.07.2009.

În ce privește cheltuielile de judecată, înțelege să le valorifice pe calea unei acțiuni distincte

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectoruli 3 Bucuresti la data de 27.08.2010 sub nr. de dosar_, reclamanta M. F. a chemat în judecată pe pârâteul C. S. C., solicitând instantei ca, prin hotărârea ce se va pronunta, să se dispună:

-Obligarea pârâtului să-i predea reclamantei imobilul cu destinatie de locuintă, în suprafată de 124,41 mp, conform contractului de antrepriză încheiat cu acesta la data de 01.07.2009

-Obligarea pârâtului la plata către reclamantă de penalităti de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, de la data de 31 martie 2010 – data convenită în contractul de antrepriză ca termen de finalizare a construcției și predare a locuintei – până la data predării efective a imobilului sau rezilierea contractului

-Obligarea pârâtului să-i plătească reclamantei contravaloarea chiriei lunare de 250 Euro rămasă restantă din ianuarie 2010 până la data predării efective a imobilului sau rezilierea contractului

-Obligarea pârâtului la restituirea sumei de 21.600 lei, care este formată din rate lunare neplătite în perioada ianuarie 2010-august 2010, conform contractului de împrumut încheiat cu acesta sub nr. 482/01.07.2009, la care să se adaugă dobânzile aferente

-În subsidiar, să se dispună rezilierea contractului și obligarea pârâtului la restituirea pretului, precum și la plata penalitătilor, a chiriei și a ratelor s dobânzilor contractului de împrumut, până la restituirea integrală a pretului

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 01.07.2009 a încheiat cu pârâtul contractul de antrepriză nr. 481 atestat de avocat Neamtu N., prin care pârâtul s-a obligat să execute și să predea la cheie, cu materialele proprii, pe riscul său, un imobil cu destinatie de locuintă, compus din parter și etaj, respectiv una din cele două unităti locative aflate în oglindă, în suprafată totală de 124,41 mp, conform proiectului.

De asemenea, reclamanta a afirmat că pârâtul s-a obligat să suporte contravaloarea unei chirii lunare în valoare de 250 Euro, pe care clientul trebuia să o plătească lunar, cu o lună în avans lunii în curs, pentru folosinta unui imobil până la predarea la cheie a imobilului ce face obiectul contractului de antrepriză. Reclamanta a învederat că din luna ianuarie 2010 pârâtul nu i-a mai plătit această sumă.

A mai învederat că finalizarea construcției și predarea imobilului a fost stabilită la data de 31 martie 2010, potrivit contractului neexecutarea la termen atrăgând pentru antreprenor plata de penalităti de 0,1% pe zi de întârziere, până la predarea finală a lucrării.

Reclamanta a alegat că pretul contractului a fost de 423.000 lei, încasată de antreprenor la data de 24.09.2008, prin transfer de plată, conform O.P. nr. 1/24.09.2008.

În continuare, reclamanta a precizat că tot la data de 01.07.2009 a încheiat cu pârâtul contractul de împrumut atestat sub nr. 482/01.07.2009, prin care i-a acordat acestuia un împrumut în valoare de 195.000 lei, la care se adaugă dobânda calculată de Banca Transilvania, conform contractului de credit nr. 446/22.09.2008 (contract încheiat de reclamantă cu Banca), prin care pârâtul s-a obligat să îi restituie succesiv lunar o sumă de 2700 lei, cu dobând lunară mai sus mentionată. Reclamanta a învederat că tot din luna ianuarie 2010 pârâtul nu i-a mai plătit ratele lunare stabilite prin acest contract.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 1073, 1079 alin. 3, 1081, 1082, 1087, 1413, 1576-1578, 1584-1587 Cod civil, art. 274 C..

În sustinerea cererii, reclamanta a anexat copii de pe următoarele înscrisuri: contract de antrepriză nr. 481/01.07.2009, contract de împrumut nr. 482/01.07.2009.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de_,88 lei și timbru judiciar de 18 lei.

La data de 15.09.2011 pârâtul a depus întâmpinare (f.30-34), prin care a învederat că întelege să îi predea reclamantei imobilul ce face obiectul contractului de antrepriză sin data de 01.07.2009 și a solicitat respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate.

În apărare, pârâtul a arătat că, înainte de încheierea contractului de antrepriză, la data de 22.09.2008 reclamanta a încheiat contractul de credit nr. 446/22.09.2008 cu Banca Transilvania pentru suma de 618.000 lei, el având calitatea de garant ipotecar, fiind instituită o ipotecă de rang I pe imobilul proprietatea sa din ., ., . că la data de 25.08.2008 a dobândit împreună cu reclamanta, în indiviziune, un teren în suprafată de 3300 mp în ., pârâtul în procent de 92,34%, iar pârâta în procent de 7,66%, pretul de 66.000 euro fiind achitat integral de către el.

Pârâtul a sustinut că ulterior semnării contractului de antrepriză, el s-a ocupat de toate formalitătile necesare demarării construcției, la data de 26.10.2009 fiind obtinută autorizatia de constructie de la Primăria C., stabilind de comun acord cu reclamanta să demareze lucrările construcției în primăvara anului 2010.

Pârâtul a alegat că la sfârsitul lui 2009 – începutul anului 2010 au apărut primele disensiuni între el și reclamantă, în sensul că aceasta nu a mai putut achita ratele bancare aferente creditului ipotecat, reclamanta refuzând orice contact cu pârâtul, motiv pentru care acesta a sistat edificarea lucrărilor de constructie. A mai arătat că Banca a demarat procedurile de executare silită prin vânzarea la licitatie publică a imobilului proprietatea sa.

Cu privire la plata chiriei de 250 euro lunar, pârâtul a arătat că și-a respectat obligatia de plată a acesteia până în luna februarie 2010 când, reclamanta a refuzat să mai accepte aceste sume din partea sa și i-a indicat o tertă persoană – pe Ayoub Shahem Mahmoud – care să receptioneze sumele de bani aferente atât contractului de împrumut, cât și contravaloarea chiriei stabilite, la datele de 23.03.2010 și 29.03.2010 plătind acestui tert suma de 5700 lei. Pârâtul a afirmat că a contactat-o ulterior pe reclamantă pentru a-i confirma receptionarea sumelor plătite acestui tert, aceasta comunicându-i că nu a intrat în posesia sumelor de bani, motiv care l-a determinat să oprească plata. De asemenea, a arătat că i-a propus reclamantei reluarea plătilor, cu conditia recunoasterii tuturor plătilor efectuate de el până la acea dată, reclamanta refuzând încheierea oricărui înscris doveditor.

Pârâtul a precizat că lucrările construcției au fost demarate, urmând ca această constructie să fie finalizată și predată către reclamantă. A solicitat respingerea cererii reclamantei de obligare a sa la plata penalitătilor de întîrziere, sustinând că este exclusiv culpa reclamantei în ceea ce priveste stadiul lucrărilor.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la plata sumei de 21.600 lei reprezentând rate lunare neachitate pentru perioada ianuarie 2010-august 2010, pârâtul a solicitat respingerea acestuia ca neînteeiat și prematur, sustinând că împrumutul a fost acordat pe o perioadă de 10 ani, termenul expirând la data de 01.07.2019.

La data de 23.02.2012 reclamanta a preiczat că penalitătile de întârziere pentru capătul 2 al cererii sunt în cuantum de 63.027 lei, valoarea capătului 3 al cererii este de 8489,4 lei, iar valoarea capătului 5 al cererii este de 618.000 lei.

În cauză au fost încuviintate și administrate pentru ambele părti probele cu înscrisuri, interogatoriile reciproce și câte un martor.

La termenul de judecată din data de 03.10.2013 reclamanta a renuntat la capătul de cerere privind predarea imobilului și și-a precizat cererea, în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata sumelor de bani indicate în cererea de chemare în judecată și nu solicită rezolutiunea contractului.

Prin sentinta civila nr.6614/15.05.2014, Judecatoria sector 3 Bucuresti, a admis în parte cererea de chemare în judecata formulată și precizată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la suma de 423.000 lei, de la data de 01.04.2010 și până la predarea efectivă a construției, care formează obiectul contractului de antrepriză nr. 481/01.07.2009.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 13.000 Euro reprezentând contravaloarea chiriei la care s-a obligat în temeiul contractului de antrepriză, pentru perioada februarie 2010 – mai 2014 și respinge ca premature pretențiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata chiriei de 250 euro/lunar pentru perioada iunie 2014 și până la data predării imobilului.

A obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 15.900 lei reprezentând contravaloarea ratelor pentru perioada februarie 2010- august 2010, în baza contractului de împrumut nr. 482/01.07.2009, la care se adaugă dobânda lunară calculată de Banca Transilvania conform contractului de credit nr. 446/22.09.2008 și respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 21.600 lei în baza contractului de împrumut.

A respins ca neîntemeiat capătul 4 de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 5700 lei.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5169,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform cu pretențiile admise (2871,54 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar – pentru primul capăt de cerere, 620,34 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar pentru capătul al doilea de cerere, 1665 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar pentru capătul al treilea de cerere).

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanța de fond a retinut ca, la data de 01.07.2009 între pârât – în calitate de antreprenor - și reclamantă – în calitate de client - s-a încheiat contractul de antrepriză atestat sub nr.481/01.07.2009 (f.4-8). În baza acestui contract, pârâtul s-a obligat să execute și să predea la cheie cu materialele proprii, pe riscul său, un imobil, având destinatia de locuintă, compus din parter și etaj, respectiv una din cele două unităti locative aflate în oglindă, în suprafată totală de 124,41 mp, conform proiectului anexat, cu toate utilitătile necesare, finalizarea și predarea la cheie a construcției fiind stabilită pentru data de 31 martie 2010. Prin acelasi contract, pârâtul s-a obligat să achite reclamantei 250 euro lunar, pe care clientul trebuie să o plătească lunar, cu o lună în avans lunii în curs, pentru folosinta unui imobil până la predarea la cheie a imobilului ce face obiectul contractului.

Potrivit art. 3.2. din contract, neexecutarea în termen a construcției atrage pentru antreprenor penalităti de întârziere de 0,1% pe zi din suma plătită de client, până la predarea finală a lucrării. În conformitate cu art. 6.1. din contract, pretul contractului este de 423.ooo lei, pe care reclamanta l-a plătit pârâtului la data de 24.09.2008, prin transfer bancar realizat pe numele lui C. D. A., conform O.P.nr. 1/24.09.2008 înregistrat la Banca Transilvania.

Tot la data de 01.07.2009 între pârât – în calitate de împrumutat - și reclamantă – în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de împrumut atestat sub nr. 482/01.07.2009, prin care reclamanta i-a acordat pârâtului cu titlu de împrumut suma de 195.000 lei, la care se adaugă dobânda calculată de Banca Transilvania, conform contractului de credit nr. 446/22.09.2008, pârâtul obligându-se să restituie lunar suma de 2700 lei, în care se include și dobânda lunară conform contactului de credit mentionat. Contractul de împrumut a fost încheiat pe un termen de 10 ani.

● Cu privire la primul capăt de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalitătilor de întârziere de 0,1% pe zi calculate la suma de_ lei, de la data de 01.04.2010, instanța l-a apreciat ca întemeiat, pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 969 din Codul civil de la 1864 – aplicabil în cauza – contractul are putere de lege intre partile contractante, aceasta insemnand ca fiecare dintre parti se obliga în considerarea prestatiei celeilalte parti și este tinuta sa isi respecte obligatiile asumate intocmai ca legea.

Prin contractul de antrepriză nr. 481/01.07.2009 pârâtul s-a obligat să execute și să predea la cheie cu materialele proprii, pe riscul său, un imobil, având destinatia de locuintă, compus din parter și etaj, respectiv una din cele două unităti locative aflate în oglindă, în suprafată totală de 124,41 mp, conform proiectului anexat, cu toate utilitătile necesare, finalizarea și predarea la cheie a construcției fiind stabilită pentru data de 31 martie 2010.

Potrivit art. 3.2. din contract, neexecutarea în termen a construcției atrage pentru antreprenor penalităti de întârziere de 0,1% pe zi din suma plătită de client, până la predarea finală a lucrării, conform art. 6.1. din acelasi contract, pretul plătiti de reclamantă a fost de 423.000 lei.

În cazul obligației de ’’a face’, creditorul are obligatia de a face dovada existentei creantei, debitorul fiind obligat, în raport de prevederile art. 1087 sa dovedeasca stingerea obligației prin plata sau o cauza exoneratoare de raspundere, neimputabila, în caz contrar operând o prezumție de vinovăție a acestuia în neexecutarea obligației.

În cauza, instanța a apreciat ca reclamanta a făcut dovada existentei creantei sale împotriva debitorului, aceasta rezultand din contractul de antrepriză însusit de pârât prin semnătură.

De altfel, pârâtul recunoaste că nu a finalizat lucrarea, arătând că este de acord să-și execute obligatia.

Faptul că reclamanta nu a mai achitat ratele unui contract de credit bancar în care pârâtul a fost garant, nu îl poate exonera pe acesta de obligatiile asumate prin contractul de antrepriză, nefiind vorba despre un caz de fortă majoră sau caz fortuit.

Prin urmare, retinând că pârâtul nu a executat lucrarea la care s-a obligat prin contractul de antrepriză nr. 481/01.07.2009 până la termenul stabilit de 31 martie 2010, precum și că părtile au evaluat anticipat prejudiciul suferit de reclamantă pentru neexecutarea la termen a obligației antreprenorului (penalităti de 0,1% pe zi) printr-o clauză penală în sensul art. 1085 Cod civil, instanța l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei penalităti de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la suma de_ lei, de la data de 01.04.2010 și până la predarea efectivă a construtiei care formează obiectul contractului de antrepriză nr. 481/01.07.2009.

● Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii chiriei la care s-a obligat prin contractul de antrepriză pentru perioada februarie 2010 - până la data predării efective a imobilului sau rezilierea contractului, instanța apreciază că acesta este întemeiat în parte.

Astfel, prin acelasi contract de antrepriză nr. 481/01.07.2009, pârâtul s-a obligat să achite reclamantei 250 euro lunar, pe care clientul trebuie să o plătească lunar, cu o lună în avans lunii în curs, pentru folosinta unui imobil până la predarea la cheie a imobilului ce face obiectul contractului.

Pârâtul a recunoscut că din luna februarie 2010 nu a mai achitat această sumă lunară reclamantei, invocând culpa acesteia, care a refuzat să mai accepte aceste sume din partea sa și i-a indicat o tertă persoană – pe Ayoub Shahem Mahmoud – care să receptioneze sumele de bani aferente atât contractului de împrumut, cât și contravaloarea chiriei stabilite, la datele de 23.03.2010 și 29.03.2010 plătitnd acestui tert suma de 5700 lei.

Instanța, în baza art. 1199 cod civil prezumă că suma de 5700 lei a fost plătită de pârât reclamantei în baza contractului de împrumut, având în vedere că în baza contractului de antrepriză chiria a fost stabilită la 250 euro luna.

În cazul obligației de ’’a da’’, cum este și obligatia de plata a unei sume de bani, creditorul are obligatia de a face dovada existentei creantei, debitorul fiind obligat, în raport de prevederile art. 1087 sa dovedeasca stingerea obligației prin plata sau o cauza exoneratoare de raspundere, neimputabila,, în caz contrar operând o prezumție de vinovăție a acestuia în neexecutarea obligației.

Instanța apreciaza ca reclamanta a făcut dovada existentei unei creante de 250 euro lunar, pe care pârâtul nu a mai achitat-o din luna februarie 2010, aceasta rezultand din contractul de antrepriză însusit de pârât, acesta din urmă nefăcând dovada plătii sau a unei cauze exoneratoare de răspundere. Chiar și în conditiile în care reclamanta refuza să primească plata, pârâtul avea la dispozitie procedura ofertei reale urmată de consmnatiune reglementată de art. 1114-1121 Cod civil și 586-590 Cod procedură civilă.

Cu privire la data până la care pârâtul are obligatia de plată a sumei de 250 euro lunar, instanța a retinut că această obligatie este una succesivă, supusă unui termen suspensiv conform art. 1023 Cod civil, fiind datorată lunar. Prin urmare, termenul de plată este îndeplinit numai pentru perioada februarie 2010-mai 2014, reclamanta neputând cere obligarea pârâtului la plata contravalorii chiriei după această perioadă, aceste pretentii fiind premature, nefiind împlinit termenul suspensiv pentru perioada de după mai 2014.

Prin urmare, instanța l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 13.000 euro reprezentând contravaloarea chiriei la care s-a obligat în temeiul contractului de antrepriză, pentru perioada februarie 2010 – mai 2014, și a respins ca premature pretentiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata chiriei de 250 euro/lunar pentru perioada iunie 2014 și până la predarea imobilului.

● În ceea ce priveste capătul 3 al cererii de chemare în judecată, de obligare a pârâtului la plata sumei de 21.600 lei reprezentând contravaloarea ratelor contractului de împrumut nr. 482/01.07.2009, pentru perioada februarie 2010-august 2010, instanța a retinut că prin acest contract, reclamanta i-a acordat pârâtului cu titlu de împrumut suma de 195.000 lei, la care se adaugă dobânda calculată de Banca Transilvania, conform contractului de credit nr. 446/22.09.2008, pârâtul obligându-se să restituie lunar suma de 2700 lei, în care se include și dobânda lunară conform contactului de credit mentionat. Contractul de împrumut a fost încheiat pe un termen de 10 ani.

Instanța a retinut că pârâtul a achitat reclamantei în baza contractului de împrumut la data de 19.03.2010, prin intermediar Ayoub Shahem Mahmoud suma de 1700 lei (f.126), iar la data de 23.03.2010, prin acelasi intermediar suma de 4000 lei (f.134), fapt recunoscut de reclamantă la interogatoriul propus de pârât – răspunsul la întrebarea 4 din interogatoriu (f.154).

Prin urmare, în baza principiului fortei obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 cod civil și retinând că pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligatiilor asumate prin contractul de împrumut nr. 482/01.07.2009 decât pentru suma de 5700 lei, instanța a admis în parte capătul 3 de cerere și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 15.900 lei reprezentând contravaloarea ratelor pentru perioada februarie 2010- august 2010, în baza contractului de împrumut nr. 482/01.07.2009, la care se adaugă dobânda lunară calculată de Banca Transilvania conform contractului de credit nr. 446/22.09.2008 și a respins restul pretentiilor până la suma de_ lei, respectiv suma de 5700 lei.

● Retinând în parte culpa procesuală a pârâtului în declansarea prezentului litigiu prin neexecutarea obligatiilor contractuale, în baza art. 274 alin. 1 C., instanța l-a obligat pe acesta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu, corespunzătoare pretentiilor admise, respectiv suma de 5169,88 lei constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (2871,54 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar – pentru primul capăt de cerere, 620,34 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar pentru capătul al doilea de cerere, 1665 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar pentru capătul al treilea de cerere).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul C. S. C. solicitand admiterea apelulului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și pe fond respingerea acțiunii ca fiind netemeinica și nelegala

În motivarea apelului, apelantul parat arata ca:

l.Instanța de fond a admis cererea de obligarea a sa la plata de penalități de intarziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate la suma de 423.000 lei de la data de 01.04.2010 și până la predarea efectiva a construcției de face obiectul contractului de antrepriza nr. 481/01.07.2009.

În mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a admis acest capat de cerere și a dispus obligarea sa la plata unor penalități de intarziere nedatorate și nelegale, stabilind o perioada de calculatie a acestor penalități în mod abuziv.

Astfel, instanța de judecata nu a tinut seama de aspectul ca intimata reclamanta - în cadrul desfasurarii prezentei cauze- și-a exprimat fără echivoc poziția contractuala și procesuala în sensul ca a refuzat sa i se mai predea contructia ce face obiectul contractului de antrepriza nr. 481/01.07.2009.

Aceasta poziție este retinuta de către instanța de judecata în incheiarea de ședința din data de 3.10.2013- termen de judecata la care reclamanta M. F. a renuntat la predarea construcției, poziție sustinuta și prin răspunsul la interogatoriu administrat la termenul de judecata din data de 3.10.2013( intrebarea nr. 15).

Prin poziția exprimata, intimata reclamanta a renuntat nu doar la judecata capatului de cerere privind predarea imobilului ci și la dreptul dedus judecații, respectiv dreptul de a solicita predarea construcției conform contractului de antrepriza nr. 481/01.07.2009.

Acest aspect este extrem de relevant în desfasurarea raporturilor contractuale, instanța de judecata netinand seama de poziția exprimata de intimata reclamanta și de refuzul categoric de a mai recepționa aceasta contructie.

Aceasta poziție a intimatei reclamante exprimata în față instantei de judecata susține, de altfel, poziția procesuala a apelantului exprimata în cadrul Intampinarii formulate, respectiv aspectul ca incepand cu anul 2010 reclamanta a refuzat constant sa mențină o legătură cu acesta, ca a refuzat sa se implice în demersurile efectuate pentru edificarea construcției, ca a refuzat sa incaseze sumele de bani achitate cu titlu de chirie și restituire imprumut.

Conform contractului de antrepriza nr. 481/01.07.2009, obligația principala în sarcina sa este reprezentata de obligația de predare a construcției către reclamanta până la data de 01.04.2010.

Or, în condițiile în care reclamanta- creditoare a obligației de predare a locuinței- a renuntat la acest drept- refuzând expres și neechivoc preluarea construcției- rezulta ca acest contract a ramas fără obiect, fiind revolvit.

Obligația de plata a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de la data de 01.04.2010 până la data predării efective a construcției este o obligație accesorie față de obligația principala de predare a imobilului și nu o obligație alternativa.

Conform principiului accesorium sequitur principale, în condițiile în care intimata reclamanta M. F., creditoarea acestei obligații de predare a imobilului contructie a renuntat la dreptul sau, a refuzat preluarea construcției, rezulta ca și obligația accesorie, de achitare a unor penalități de întârziere a ramas fără obiect.

Astfel, apreciaza ca în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond nu a luat act de refuzul fără echivoc al reclamantei de a-și mai prelua contructie în momemtul edificării și a dispus obligaarea la plata unor penalități de intarziere calculate de la data de 01.04.2010 până la data predării construcției.

În condițiile în care intimata reclamanta a refuzat ca aceasta constructie sa ii mai fie predata, apelantul parat nu poate fi obligat sa mai edifice aceasta constructie, contractul de antrepriza ramanand fără obiect.

Cel mult, instanța de fond putea sa calculeze penalități de întârziere aferente periaodei 01.04.2010- 3.10.2013 - data la care reclamanta a renuntat la dreptul de a-i fi predarta constructie.

În raport de aceste considerente, solicita respingerea acestui capat de cerere ca fiind netemeinic și nelegal

2.1nstanta de fond a dispus obligarea sa la plata sumei de 13.000 eur reprezentând contravaloare chirie conform contract de de antrepriza nr. 481/01.07.2009- chirie aferenta perioadei februarie 2010- mai 2014.

În condițiile în care, conform mențiunilor de la pct .1 al prezentelor motive de apel, intimata reclamanta a renuntat la dreptul de a mai solicita predarea imobilului, apreciaza ca și aceasta obligație de achitare a contravalorii unei chiri în valoare de 250 euro lunar, a încetat și urmeaza „ soarta,, obligației principale.

În raport de momentul renunțării la drept, 3.10.2013, apreciaza ca s-ar putea calcula o eventuala chirie, aferenta acestei perioade, respectiv februarie 2010 - octombrie 2013, respectiv o suma în cuantum de 11.000 euro( 44 luni x 250 euro).

În ceea ce privește respectarea obligației de plata a sumei de 250 euro lunar către intimata reclamanta, arata ca a fost în imposibilitate de a efectua aceste plați către dintimata reclamanta datorita refuzului acesteia de a incasa sumele de bani puse la dispoziție.

Astfel cum rezulta din intreg probatoriul administrat în cauza, raporturile contractuale dintre părți au fost compexe, și s-au bazat pe incredere reciproca, apelantul incheieind, în calitate de garant ipotecar un contract de ipoteca imobiliara - accesoriu al unui contract de credit incheiat de reclamanta.

Fiind de buna credința, a dorit sa edifice alaturi de reclamanta un imobil, a achiziționat impreuna terenuri și a demarat aceste lucrări de constructie.

Datorita crizei financiare și imobiliare din anul 2008-2009, toate aceste planuri s-au năruit, s fiind executat silit pe imobilul adus garanție ipotecara în cadrul contractului de credit antamat de reclamanta.

Deoarece reclamanta nu beneficia de o locuința la mometul semnării contractului de antrepriza, a dorit sa o ajute și sa ii ofere posibilitatea închirierii unui imobil și sa suporte totodata și contravaloarea chiriei.

Rezuful reclamnatei de a isi achita ratele lunare aferente contractului de credit a generat executarea silita a sa și vanzarea la licitatie publica a bunului ipotecat- proprietatea sa - precum și stoparea oricăror plați către reclamanta.

Toate aceste contracte trebuie privite în interdependenta, și nu separat, atat contractul de antrepriza cat și contractul de imprumut fiind generate, din punct de vedere juridic, de încheierea contractului de credit ipotecar.

În ceea ce privește obligarea sa de a achita către reclamanta suma de 13.000 euro reprezentând chirie datorata aferenta perioadei februarie 2010- mai 2014, instanța de fond a calculat gresit~aceasta suma, deoarece conform unui clacul matematic, suma datorata ar fi în cuantum de doar 12.750 euro ( 51 luni x 250 euro= 12.750 euro)

Pentru aceste considerente solicita admiterea acestui motiv de apel, modificați sentinței civile apelate - acest capat de cerere- și în principal respingerea acestuia, și în subsidiar recalcularea sumei datorate cu titlu de chirie în raport data renunțării la drept.

3.1nstanta de judecata a dispus obligarea sa la plata sumei de 15.900 lei reprezentând contravaloarea ratelor contractului de imprumut nr. 482/01.07.2009 pentru perioada februarie 2010- august 2010.

Instanța de judecata în mod nelegal a admis acest capat de cerere și a apreciat ca datoreaza către reclamanta suma de 15.900 lei.

Astfel, în data de 01.07.2009 a incheiat cu reclamanta contractul de imprumut nr. 482/01.07.2009, imprumutand suma de 195.000 lei.

Conform prevederilor art 4.1 împrumutul a fost acordat pe o perioada de 10 ani, imprumutatorul neavand obligația de a solicita restituirea acestei sume anterior datei de 01.07.2019.

A achitat către reclamanta imprumutatoare suma de 5700 lei - conform chitantelor depuse la dosarul cauzei, insa incepand cu luna februarie 2010 nu și-a mai putut respecta obligația de restituire, datorita rezufului acesteia .

Din continutul acestui contract de imprumut reiese fără putința de tagada legătură și acestui contract cu contractul de credit nr. 446/22.09.2008.

Astfel, prin contractul de credit nr. 446/22.09.2008, reclamanta M. F. a obtinut un imprumut în valoare de 618.000 lei.

În cadrul acestui contract de credit, a avut calitatea de garant iporecar, garantand acest contract de credit cu imobilul proprietatea sa evaluat de banca la valoarea de 618.000 lei- adica exact valoarea creditului.

Acest contract de credit a fost generat de dorința reclamantei M. F. de a dobândi un teren și de a-și edifica o casa, apelantul obligandu-se sa o ajute în acest sens.

În acest context a fost antamat creditul ipotecar, și a garantat acest imprumut cu propria locuința.

Ulterior, partile au dobândit 2 terenuri în . care urmau a fi edificate imobile, terenuri dobândite cu banii obținuți din contractul de creditare.

D. la nivel scriptic au fost incheiate atat contractul de antrepriza cat și contractul de imprumut, aceste sume fiind folosite exclusiv la dobandirea de terenuri în indiviziune.Se poate observa ca, adunand valoarea celor doua contracte, rezulta chiar valoarea contractului de credit (423.000 lei+195.000 lei).

Fiind de buna credința, a acceptat sa incheie aceste contracte sub semnătură privata- tocmai spre a dovedi ca sunt o persoana de incredere, mai ales ca era direct interesat de restituirea ratelor de credit.

Din februarie 2010, reclamanta a refuzat sa mai achite ratele lunare aferente acestui contract de credit și a fost demarata procedura de executare silita - dosar executare silita nr. 172/2010 la Banca Transilvania.

A încercat sa ia legătura cu reclamanta spre a discuta despre aceasta situatie, insa aceasta devenise o persoana irascibila și nu a dorit sa mențina lagatura și sa mai incaseze sumele de bani pe care i le achita lunar.

De fapt, aceste sume pe care le achita către reclamanta reprezentau echivalentul ratelor lunare aferente contractului de credit- aceasta fiind și rațiunea încheierii celor doua contracte subsecvente.

Reclamanta a avut astfel o poziție de „ interpus,,, persoana care a contractat un credit- debitor principal, apelantul fiind cel ce a garantat ipotecar acest imprumut, și care s- a obligat prin contractul de antrepriza și contractul de imprumut din data de 01.07.2010 sa achite și ratele.

Refuzul reclamantei de a incasa sumele de bani, rezuful de a stabili un contact cu apelantul, au generat atat executarea silita cat și prezentul litigiu.

Revenind insa la contractul de imprumut din data de 01.07.2010 acest contract nu are o cauza licita, conține clauze contractuale abuzive( obligarea la achitarea unei dobânzi bancare), fiind un contract ce devine scadent în termen de 10 ani de la data semnării sale.

În condițiile în care „ a impumutat „ suma de 195.000 lei, este obligat sa restituie în 10 ani suma de 324.000 lei( 120 luni x 2700 lei= 324.000 lei), suma la care se adauga și dobanda calculata de Banca Transilvania în contractul de credit nr. 446/22.09.2008 .

Prin decizia civilă nr.1341A/30.04.2015 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul parat C. S. C..

Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:

- Critica apelantului în sensul ca în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a admis cererea de obligare a sa la plata unor penalități de întârziere nedatorate și nelegale, stabilind o perioada de calculație a acestor penalități în mod abuziv, este nefondată.

Renunțarea exprimata de reclamanta în ședința publica din data de 3.10.2013 vizează renunțarea la judecata capătului de cerere privind predarea imobilului, întrucât s-a făcut o precizare a cererii de chemare în judecata la interpelarea de către instanța, cu aceasta ocazie reclamanta arătând ca nu dorește rezoluțiunea contractului ci doar recuperarea sumelor de bani.

Precizarea în acest sens este confirmata și prin răspunsul la întrebarea nr.15 din interogatoriu, la care reclamanta răspunde ca nu este de acord sa recepționeze construcția pe stadii/etape de construire și nu cum interpretează apelantul în sensul ca nu mai dorește a intra în posesia construcției.

Astfel, susținerea apelantului în sensul ca nu mai datorează penalități de întârziere după data de 3.10.2013, întrucât reclamanta a renunțat la dreptul dedus judecații, respectiv dreptul de a solicita predarea construcției conform contractului de antrepriza nr.481/01.07.2009, este nefondata.

Este adevărat ca în speța, obligația de plata a penalităților de întârziere este o obligație accesorie față de obligația principala de predare a imobilului însa din, probele dosarului rezultă ca imobilul nu a fost edificat, astfel ca nu se poate imputa intimatei reclamante refuzul de a primi acest imobil și nu se poate retine faptul ca acest contract nu mai are obiect.

- Critica potrivit cu care instanța de fond în mod greșit l-a obligat pe apelantul pârât la plata sumei de 13.000 euro reprezentând contravaloare chirie conform contract de antrepriza nr.481/01.07.2009- chirie aferenta perioadei februarie 2010 - mai 2014 este nefondata.

Așa cum s-a reținut, intimata reclamanta nu a renunțat la dreptul de predare a imobilului și așa cum a reținut instanța de fond pentru situația în care intimata reclamanta refuza primirea contravalorii chiriei, apelantul parata avea posibilitatea a uza de oferta reala urmată de consemnațiune, câtă vreme era ținut de obligația contractuală.

Fiecare dintre contractele încheiate între părți au generat obligații în sarcina fiecăreia, executarea unor obligații nefiind condiționata de executarea altora, fiind fără relevanta ca în scopul dobândirii unui drept de proprietate asupra unui imobil teren și construcție, părțile au înțeles sa încheie mai multe convenții.

Suma de 13.000 euro reprezentând chirie datorata aferenta perioadei februarie 2010- mai 2014, a fost calculata în mod corect de instanța de fond, respectiv pentru un număr de 52 luni x 250 euro= 13.000 euro)

- Critica potrivit cu care, instanța de fond în mod greșit l-a obligat la plata sumei de 15.900 lei reprezentând contravaloarea ratelor contractului de împrumut nr.482/01.07.2009 pentru perioada februarie 2010- august 2010, este nefondată.

Astfel, potrivit art.3.2lit.a din contractul de împrumut nr. 482/01.07.2009, apelantul pârât în calitate de împrumutat și-a asuma obligația de restituire a împrumutului prin rate lunare a cate 2700 lei fiecare, la care se adaugă dobânda legala din contractul de credit nr.446/2008, deci scadenta ratelor era la finele fiecărei luni, rambursarea întregului împrumut fiind stabilita convențional la 10 ani.

Prin chiar motivele de apel, apelantul recunoaște ca, începând cu luna februarie 2010 nu și-a mai putut respecta obligația de restituire.

Refuzul intimatei reclamante în a primi contravaloarea ratelor în cuantumul arătat, dădea posibilitatea apelantului împrumutat să uzeze de procedura ofertei reale urmata de consemnațiune, așa cum s-a arătat.

Susținerea potrivit cu care contractul de împrumut din data de 01.07.2009 nu are o cauza licita, conține clauze contractuale abuzive( obligarea la achitarea unei dobânzi bancare), este o susținere noua în apel, ea nu a fost invocata prin întâmpinare în față instanței de fond astfel ca nu poate fi analizata fără încălcarea disp.art.292(1) Cod procedură civilă, potrivit cu care părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanța sau arătate în motivarea apelului sau întâmpinare.

Față de cele reținute, de dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la data de 19.06.2015 a declarat recurs pârâtul C. S. C. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 26.06.2015.

În motivarea recursului său, recurentul – pârât a arătat că instanța de apel a menținut cererea de obligarea a subsemnatului la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% zi, calculate la suma de 423.000 lei de la data de 01.04.2010 și până la predarea efectiva a construcției de face obiectul contractului de antrepriza nr.481/01.07.2009.

În mod nelegal și netemeinic, instanța de apel a admis acest capăt de cerere și a dispus obligarea subsemnatului la plata unor penalități de întârziere nedatorate și nelegale, stabilind o perioada de calculație a acestor penalități în mod abuziv.

Astfel, instanța de judecata nu a ținut seama de aspectul ca intimata reclamanta - în

cadrul desfășurării prezentei cauze și-a exprimat fără echivoc poziția contractuală și procesuală în sensul ca a refuzat sa i se mai predea construcția ce face obiectul contractului de antrepriză nr. 481/01.07.2009.

Aceasta poziție este reținuta de către instanța de judecata în încheierea de ședința din data de 3.10.2013 - termen de judecata la care reclamanta M. F. a renunțat la predarea construcției, poziție susținuta și prin răspunsul la interogatoriu administrat la termenul de judecata din data de 3.10.2013 (întrebarea nr.15).

Prin poziția exprimata, intimata reclamanta a renunțat nu doar la judecata capătului de cerere privind predarea imobilului ci și la dreptul dedus judecății, respectiv dreptul de a solicita predarea construcției conform contractului de antrepriza nr. 481/01.07.2009.

Acest aspect este extrem de relevant în desfășurarea raporturilor contractuale, instanța de judecata neținând seama de poziția exprimata de intimata reclamanta și de refuzul categoric de a mai recepționa aceasta construcție.

Aceasta poziție a intimatei reclamante exprimată în fața instanței de judecata susține, de altfel, poziția procesuala a recurentului exprimată în cadrul întâmpinării formulate, respectiv aspectul ca începând cu anul 2010 reclamanta a refuzat constant să mențină o legătura cu el, ca a refuzat sa se implice în demersurile efectuate de pentru edificarea construcției, ca a refuzat sa încaseze sumele de bani achitate cu titlu de chirie și restituire împrumut.

Conform contractului de antrepriza nr. 481/01.07.2009, obligația principală în sarcina recurentului este reprezentata de obligația de predare a construcției către reclamanta până la data de 01.04.2010. •

- Or, în condițiile în care reclamanta - creditoare a obligației de predare a locuinței - a renunțat la acest drept - refuzând expres și neechivoc preluarea construcției, rezulta ca acest contract a rămas fără obiect, fiind revolvit !!!

Obligația de plata a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de la data de 01.04.2010 până la data predării efective a construcției este o obligație accesorie față de obligația principala de predare a imobilului și nu o obligație alternativă.

Conform principiului accesorium sequitur principale, în condițiile în care intimata reclamanta M. F., creditoarea acestei obligații de predare a imobilului construcție a renunțat la dreptul sau, a refuzat preluarea construcției, rezulta ca și obligația accesorie, de achitare a unor penalități de întârziere a rămas fără obiect.

Astfel, apreciază ca în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond nu a luat act de refuzul fără echivoc al reclamantei de a-și mai prelua construcție în momentul edificării și a dispus obligarea recurentului la plata unor penalități de întârziere calculate de la data de 01.04.2010 până la data predării construcției.

În condițiile în care intimata reclamanta a refuzat ca aceasta construcție sa îi mai fie predata, recurentul nu poate fi obligat sa mai edifice această construcție, contractul de antrepriza rămânând fără obiect.

Cel mult, instanța de fond putea să calculeze penalități de întârziere aferente perioadei 01.04.2010- 3.10.2013 - data la care reclamanta a renunțat la dreptul de a-i fi predata construcție.

În raport de aceste considerente, recurentul – pârât solicită să se dispună respingerea acestui capăt de cerere ca fiind ne temeinic și nelegal

Instanța de apel a menținut dispoziția de obligare a recurentului apelant la plata sumei de 13.000 euro reprezentând contravaloare chirie conform contractului de antrepriza nr. 481/01.07.2009 - chirie aferenta perioadei februarie 2010- mai 2014.

În condițiile în care, conform mențiunilor de la pct.1 al prezentului Recurs, intimata reclamanta a renunțat la dreptul de a mai solicita predarea imobilului, apreciază ca și aceasta obligație de achitare a contravalorii unei chirii în valoare de 250 euro lunar, a încetat și urmează" soarta" obligației principale.

În raport de momentul renunțării la drept, 3.10.2013, apreciez ca s-ar putea calcula o eventuală chirie, aferentă acestei perioade, respectiv februarie 2010 - octombrie 2013, respectiv o suma în cuantum de 11.000 euro (44 luni x 250 euro) .

În ceea ce privește respectarea de către subsemnatul a obligației de plata a sumei de 250 euro lunar către intimata reclamanta, recurentul solicită să se aibă în vedere aspectul ca el a fost în imposibilitate de a efectua aceste plăți către d-na M. F. datorita refuzului acesteia de a incasa sumele de bani puse la dispoziție de către recurentul – pârât.

Astfel cum rezulta din întreg probatoriul administrat în cauza, raporturile contractuale dintre noi părțile au fost complexe, și s-au bazat pe încredere reciprocă, recurentul încheind, în calitate de garant ipotecar un contract de ipoteca imobiliara - accesoriu al unui contract de credit încheiat de reclamanta.

Recurentul de buna credința fiind, a dorit să edifice alături de reclamanta un imobil, a achiziționat împreună terenuri și a demarat aceste lucrări de construcție.

Datorita crizei financiare și imobiliare din anul 2008-2009, toate aceste planuri s-au năruit, recurentul fiind executat silit pe imobilul adus garanție ipotecara în cadrul contractului de credit antamat de reclamanta.

Deoarece reclamanta nu beneficia de o locuința la momentul semnării contractului de antrepriza, recurentul – pârât a dorit să o ajute și să îi ofere posibilitatea închirierii unui imobil și să suporte totodată și contravaloarea chiriei.

Refuzul reclamantei de a-și achita ratele lunare aferente contractului de credit a generat executarea silita a recurentului și vânzarea la licitație publica a bunului ipotecat –proprietatea recurentului precum și stoparea oricăror plăți din partea recurentului către reclamanta.

Toate aceste contracte trebuie privite în interdependență, și nu separat, atât contractul de antrepriza cât și contractul de împrumut fiind generate, din punct de vedere juridic, de încheierea contractului de credit ipotecar.

În ceea ce privește obligarea recurentului de-a achita către reclamanta suma de 13.000 lei reprezentând chirie datorata aferenta perioadei februarie 2010 - mai 2014, pârâtul solicită să se constate faptul că instanța de fond a calculat greșit aceasta suma, deoarece conform unui clacul matematic, suma datorata ar fi în cuantum de doar 12.750 euro ( 51 luni x 250 eur= 12.750 eur) !!!

Pentru aceste considerente solicită admiterea și acestui motiv de apel, modificarea sentinței civile apelate și să se dispună în principal respingerea acestuia, și în subsidiar recalcularea sumei datorate cu titlu de chirie în raport data renunțării la drept.

Instanța de judecata a dispus obligarea sa la plata sumei de 15.900 lei reprezentând contravaloarea ratelor contractului de împrumut nr.482/01.07.2009 pentru perioada februarie 2010- august 2010.

Recurentul – pârât solicită să se constate că instanța de judecata în mod nelegal a admis acest capăt de cerere și a apreciat ca datorează către reclamanta suma de 15.900 lei.

Astfel, în data de 01.07.2009 pârâtul a încheiat cu reclamanta contractul de împrumut nr.482/01.07.2009, împrumutând suma de 195.000 lei.

Conform prevederilor art.4.1 împrumutul a fost acordat pe o perioada de 10 ani, împrumutătorul neavând obligația de a solicita restituirea acestei sume anterior datei de 01.07.2019.

Recurentul arată că a achitat către reclamanta împrumutătoare suma de 5700 lei - conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei, însă începând cu luna februarie 2010 nu și-a mai putut respecta obligația de restituire, datorita refuzului acesteia.

Din conținutul acestui contract de împrumut reiese fără putința de tăgada legătura și

acestui contract cu contractul de credit nr. 446/22.09.2008.

Astfel, prin contractul de credit nr. 446/22.09.2008, reclamanta M. F. a obținut un împrumut în valoare de 618.000 lei.

În cadrul acestui contract de credit, recurentul a avut calitatea de garant ipotecar, garantând acest contract de credit cu imobilul proprietatea sa evaluat de banca la valoarea de 618.000 lei - exact valoarea creditului.

Acest contract de credit a fost generat de dorința reclamantei M. F. de a dobândi un teren și de a-și edifica o casa, recurentul obligându-se sa o ajute în acest sens.

În acest context a fost antamat creditul ipotecar, iar recurentul a garantat acest împrumut cu propria locuința.

Ulterior, subsemnații au dobândit 2 terenuri în . care urmau a fi edificate imobile, terenuri dobândite cu banii obținuți din contractul de creditare.

D. la nivel scriptic au fost încheiate atât contractul de antrepriza cat și contractul de împrumut, aceste sume fiind folosite exclusiv la dobândirea de terenuri în indiviziune de către ei. Se poate observa ca, adunând valoarea celor doua contracte, rezulta chiar valoarea contractului de credit (423.000 lei+195.000 lei).

Recurentul, fiind de buna credința, a acceptat sa încheie aceste contracte sub semnătura privată - tocmai spre a dovedi ca sunt o persoana de încredere, mai ales ca era direct interesat de restituirea ratelor de credit.

Din februarie 2010, reclamanta a refuzat să mai achite ratele lunare aferente acestui contract de credit și a fost demarată procedura de executare silita împotriva recurentului - dosar executare silita nr. 172/2010 la Banca Transilvania.

A încercat sa ia legătura cu reclamanta spre a discuta despre aceasta situație, însa

aceasta devenise o persoana irascibila și nu a dorit sa mențină legătura și sa mai încaseze sumele de bani pe care recurentul i le achita lunar.

De fapt, aceste sume pe care recurentul le achita către reclamanta reprezentau echivalentul ratelor lunare aferente contractului de credit - aceasta fiind și rațiunea încheierii celor două contracte subsecvente.

Reclamanta a avut astfel o poziție de "interpus” persoana care a contractat un credit - debitor principal, subsemnatul fiind cel ce a garantat ipotecar acest împrumut, și care s-a obligat prin contractul de antrepriza și contractul de împrumut din data de 01.07.2010 să achite și ratele.

Refuzul reclamantei de a incasa sumele de barii de la recurent refuzul de a stabili un contact cu recurentul au generat atât executarea sa silita cat și prezentul litigiu.

Revenind însa la contractul de împrumut din data de 01.07.2010 – a solicitat sa se constate ca acest contract nu are o cauza licită, conține clauze contractuale abuzive (obligarea la achitarea unei dobânzi bancare), fiind un contract ce devine scadent în termen de 10 ani de la data semnării sale.

In condițiile in care recurentul a împrumutat suma de 195.000 lei, este obligat sa restituie în 10 ani suma de 324.000 lei (120 luni x 2700 lei= 324.000 lei), suma la care se adaugă si dobânda calculata de Banca Transilvania in contractul de credit nr.446/22.09.2008.

Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La data de 08.09.2015 intimata – reclamantă M. F. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei civile recurate.

Deliberând asupra excepției netimbrării recursului, Curtea prin raportare la prevederile art 137 cod procedură civilă, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art 3 lit c coroborat cu art 11 alin 2 din legea 146/1997, precum și a prevederilor art 3 din OG 32/1995, recurentul datorează o taxă judiciară de timbru de 6060,3 lei lei și un timbru judiciar în valoare de 15 lei. Din actele și lucrările dosarului se constată că acesta a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, indicându-se totodată și sancțiune aplicabilă în cazul în care această obligație legală nu este îndeplinită. De asemenea, Curtea constată că recurentul nu s-a conformat acestei obligații și nici nu s-a prevalat de dispozițiile OUG 51/2008, referitoare la ajutorul public judiciar.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, care stabilește că taxele de timbru se plătesc anticipat, constatând la primirea cererii că taxa judiciară de timbru nu a fost plătită, Curtea a pus în vedere recurentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, fiind citat cu această mențiune conform art. 35 alin. 3 din Normele metodologice. Alineatul 5 din același text de lege prevede că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Față de aceste considerente, reținând că până la termenul stabilit recurentul nu și-a îndeplinit obligația legală de plată, acesta neprezentându-se la ultimul termen de judecată și făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Curtea urmează să anuleze recursul ca netimbrat.

Se va lua act că intimata a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul – pârât C. S. C. împotriva deciziei civile nr.1341A/30.04.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. F..

Ia act că intimata – reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

C. G. I. S. G. S.

GREFIER

N. C. I.

Red.I.S.

Tehnored.C.S./I.S.

2 ex/

T.B.Secția a V-a Civilă – F.L.

- C.M.F.

Jud.sector 3 București – D.A.S.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 975/2015. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 6/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Hotărâre din 07-10-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI Expropriere. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 975/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI