Obligaţie de a face. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 473/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.473 A
Ședința publică din 13.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant C. N. împotriva sentinței civile nr. 348 din 11.03.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, S. R., prin C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
P. are ca obiect obligație de a face – Legea nr. 165/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Iavolschi B., în calitate de reprezentant al apelantului-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 12.10.2015 emise de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, după care:
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Apelantul-reclamant C. N., prin avocat, arată că nu au alte probe în afara celor depuse deja la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apelantul-reclamant C. N., prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, arătând în esență că instanțele de judecată au fost sesizate anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.165/2013, iar instanța de fond prin hotărârea pronunțată a lipsit de efecte deciziile Curții Constituționale nr. 88/2014 și nr. 269/2014.
Depune practică judiciară și precizează că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția VIII-a C. administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul C. N. i-a chemat în judecată pe pârâții C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R., prin C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând următoarele: - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauză să selecteze dosarul ce are drept obiect emiterea titlului de despăgubire în baza dispoziției emise de Ministerul Administrației și Internelor nr. 369/21.12.2007, trimise către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin adresa nr._/21.07.2011; - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză să desemneze un evaluator sau o societate de evaluare conform art. 16 alin. 5 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, care să evalueze imobilul în suprafață de 37.410 m.p. situat în Sibiu, înscris în CF Sibiu sub nr. 12.303, având nr. Topo 4030/1/1; - obligarea pârâților ca în termen de 20 de zile de la însușirea formei finale a raportului de expertiză să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea pronunțată la data de 19.02.2013, Curtea de Apel București - Secția VIII-a C. administrativ și fiscal a scos cauza de pe rol și a trimis-o la Tribunalul București - Secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. XXIII alin. 3 din Legea nr.2/2013 și reținându-se că obiectul acțiunii se încadrează în dispozițiile art. X.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a (în prezent Secția a II-a) de contencios administrativ și fiscal la data de 06.04.2013 sub nr._ .
La data de 26.07.2013, reclamantul a trimis prin fax o cerere de renunțare la judecată.
La data de 23.05.2014, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței funcționale și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
La termenul din 28.05.2014, reclamantul a depus o cerere de revocare a renunțării la judecată.
La data de 06.06.2014, reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților. Reclamantul a completat și obiectul acțiunii, solicitând următoarele: - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauză să selecteze dosarul ce are drept obiect emiterea titlului de despăgubire în baza dispoziției nr. 369/21.12.2007 emis de ministrul administrației și internelor, trimise către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin adresa nr._/21.07.2011, ce vizează despăgubiri aferente imobilului în suprafață de 37.410 mp situat în Sibiu, înscris în CF Sibiu sub nr. 12.303, având nr. topo 4030/1/1, să evalueze imobilul imposibil de restituit în natură conform grilei notariale valabile la data de 20.05.2013; - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la stabilirea valorii imposibil de restituit în natură, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezenta cauză, să emită decizia de compensare în puncte și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 10.09.2014, Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea dosarului, pentru a fi înregistrat pe rolul uneia dintre secțiile civile ale Tribunalul București.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 24.10.2014, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 348/11.03.2015, Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis excepția prematurității și a respins ca prematur formulată cererea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a arătat că în opinia sa se impune aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 cu privire la procedura de evaluare a imobilului imposibil de retrocedat și cu privire la emiterea deciziei de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Potrivit art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013), cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Tribunalul a constatat că Legea nr. 165/2013 a acordat un termen pârâtei pentru soluționarea dosarului reclamantului, termen care la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată nu este împlinit, astfel încât acțiunea apare ca fiind prematur introdusă, dreptul reclamantului de a se adresa tribunalului pentru cenzurarea refuzului pârâtei de a soluționa cererea sa fiind afectat de un termen legal suspensiv.
S-a avut în vedere și faptul că cererea completatoare prin care s-au invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013 a fost formulată la data de 06.06.2014, după . Legii nr.165/201 (20.05.2013), astfel încât nu se mai poate ridica vreo problemă de neconstituționalitate a art. 4 și art. 33-34 din acest act normativ.
Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 269 din data de 07 mai 2014 a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată, constatându-se că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. 1 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Prin interpretarea per a contrario, pentru cererile introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2014, dispozițiile art. 4 și art. 33-34 din Legea nr.165/2013 sunt în deplin acord cu prevederile constituționale.
În ceea ce privește eventuala încălcare a dispozițiilor convenționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul constată că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată tocmai în contextul pronunțării hotărârii în cauza pilot M. A. și alții împotriva României, în care Curtea a criticat lipsa instituirii unor termene pentru analizarea dosarelor de către C. C., acesta fiind considerat un alt punct slab al mecanismului intern de despăgubire. Din moment ce însăși Curtea Europeană a stabilit ca direcție de urmat în adoptarea unei noi legislații în materie instituirea unor termene pentru soluționarea dosarelor, tribunalul a considerat că nu s-ar putea invoca eventuala neconvenționalitate a dispozițiilor menționate.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.06.2015 a declarat apel reclamantul C. N., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 08.09.2015.
1. În motivarea cererii sale, apelantul-reclamant a arătat, cu privire la aspectul de fapt al sesizării instanțelor cu judecata prezentei cauze anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, că acest demers este exclusiv rezultatul ineficienței instituțiilor publice de a soluționa cererile formulate de persoanele îndreptățite, cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.
În urma modificărilor legislative succesive, atât de natură procesuală (noul Cod procedură civilă, Legea nr. 2/2013), cât și de drept substanțial (Legea nr.165/2013), s-a ajuns în situația ca acțiuni înregistrate pe rolul instanțelor de judecată în luna ianuarie a anului 2013 să fie declinate în mod succesiv timp de mai mult de 2 ani de zile.
În atare condiții, este de necontestat faptul că la momentul introducerii prezentei cerere de chemare în judecata nu exista niciun impediment de nicio natură de sesizare a instanțelor judecătorești și nici o altă procedură prealabilă obligatorie.
2. Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 88/2014 asupra cauzelor existente pe rolul instanțelor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
La momentul sesizării instanței de control constituțional cu cercetarea constituționalității dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, s-a vizat exclusiv o problemă de natură procesuală, respectiv posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 33 cu efect retroactiv,
asupra cererilor deja existente pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Curtea Constituțională a tranșat într-o manieră fără echivoc această problema a conflictului dintre principiul imediatei aplicări a legii noi și principiul neretroactivității legii civile, dând eficiență deplină principiului tempus regit actum.
Astfel, a fost statuat definitiv și obligatoriu pentru instanțele de judecată faptul că efectele deja produse ale unor acte procesuale rămân supuse legii vechi, iar efectele unor acte procesuale în curs de îndeplinire și efectele unor acte procesuale viitoare vor fi supuse legii noi.
În atare condiții, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale numai în măsura în care dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu se aplică și cererilor de chemare în judecată existente pe rolul instanțelor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Un aspect extrem de important care nu a fost lămurit de Curtea Constituțională în mod expres prin decizia nr. 88/2014 a fost acela al aplicării în timp a dispozițiilor de drept substanțial, respectiv procedura care se aplica soluționării cererilor persoanelor îndreptățite, fie procedura instituita de Legea nr. 247/2005, fie cea instituita de Legea nr. 165/2013.
În opinia apelantului-reclamant, chiar dacă această problemă nu a fost în mod expres lămurită, raționamentul logico-juridic utilizat de Curtea Constituțională la momentul soluționării modalității de aplicare în timp a dispozițiilor în materie procesuală sunt pe deplin aplicabile și în materia dreptului substanțial.
Pentru aceste considerente, a apreciat ca dispozițiile Legii nr. 165/2013 cu privire la procedura de soluționare a cererilor formulate de persoanele îndreptățite sunt aplicabile tuturor cererilor nesoluționate, efect al principiului tempus regit actum.
De altfel, era și imposibil practic ca pentru cererile formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie aplicabile dispozițiile de drept substanțial ale Legii nr. 247/2005, procedura fiind total diferită (despăgubiri în bani, față de despăgubiri în puncte; evaluare prin evaluator, față de evaluare prin raportare la grila notarială etc.), în condițiile în care toate cererile deja înregistrate în baza Legii nr. 247/2005 ar fi trebuit soluționate conform dispozițiilor Legii nr. 247/2005 ajungându-se în situația în care Legea nr.165/2013 să nu mai producă niciodată efecte.
Având în vedere aceste aspecte, a formulat cerere precizatoare, prin care nu a făcut altceva decât să adapteze cererea de chemare în judecata acestor efecte de drept ale modificărilor legislative succesive și efectelor deciziilor Curții Constituționale.
S-a ajuns în situația modificării cadrului procesual exclusiv cu privire la aceste aspecte, în calitate de reclamant fiind efectiv „forțat” de aceste împrejurări să formuleze această cerere precizatoare, cu respectarea dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă 1865.
Instanța de fond a interpretat faptul că formularea cererii precizatoare ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 transformă cererea de chemare introductivă într-o cerere de învestire formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Dacă ar fi admis un astfel de raționament juridic, apelantul-reclamant efectiv s-ar afla într-un cerc vicios, generat de faptul că . Legii nr. 165/2013 impune formularea unei cereri precizatoare, iar ulterior formulării cererii precizatoare s-ar putea invoca faptul că instanța de judecată a fost sesizată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu consecința inaplicabilității dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 88/2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă 1865 și Legii nr.165/2013, decizia Curții Constituționale nr. 88/2014.
În dovedirea susținerilor sale, apelantul-reclamant a depus la dosar: extras Ecris dosar nr._/3/2013*** al Tribunalului București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal și sentința civilă nr. 8104/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a (fostă Secția a IX) C. administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2013.
Examinând sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Prin cererea inițială înregistrată la data de 22.01.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și S. R., prin C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanței: - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauză să selecteze dosarul ce are drept obiect emiterea titlului de despăgubire în baza dispoziției emise de Ministerul Administrației și Internelor nr. 369/21.12.2007, trimise către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin adresa nr._/21.07.2011; - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză să desemneze un evaluator sau o societate de evaluare conform art. 16 alin. 5 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, care să evalueze imobilul în suprafață de 37.410 m.p. situat în Sibiu, înscris în CF Sibiu sub nr. 12.303, având nr. Topo 4030/1/1; - obligarea pârâților ca în termen de 20 de zile de la însușirea formei finale a raportului de expertiză să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 06.06.2014, reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților. Reclamantul a completat și obiectul acțiunii, solicitând: - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauză să selecteze dosarul ce are drept obiect emiterea titlului de despăgubire în baza dispoziției nr. 369/21.12.2007 emis de ministrul administrației și internelor, trimise către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin adresa nr._/21.07.2011, ce vizează despăgubiri aferente imobilului în suprafață de 37.410 mp situat în Sibiu, înscris în CF Sibiu sub nr. 12.303, având nr. topo 4030/1/1, să evalueze imobilul imposibil de restituit în natură conform grilei notariale valabile la data de 20.05.2013; - obligarea pârâților ca în termen de 10 zile de la stabilirea valorii imposibil de restituit în natură, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezenta cauză, să emită decizia de compensare în puncte și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
II.1. În primul rând, instanța de apel are în vedere faptul că, în privința cererilor prin care se solicita instanțelor judecătorești să oblige C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să ia măsurile necesare pentru stabilirea și plata - potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubirilor aferente unor imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, aflate pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin decizia Curții Constituționale nr. 269/2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 4 rap. la art. 34 alin. 1. Astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că prin respingerea ca „devenite premature” a acțiunilor introduse de persoanele îndreptățite la obținerea de despăgubiri sunt „anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate”.
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a mai arătat că „instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 29. Curtea reține, totodată, că, prin constatarea constituționalității prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
2. În acest context, se pune problema dacă faptul că reclamantul nu a avut o atitudine pasivă, ci una activă, precizându-și cererea chiar în sensul în care instanța oricum ar fi trebuit să procedeze potrivit celor statuate de Curtea Constituțională, este de natură să schimbe datele problemei.
Contrar celor reținute de prima instanță, aplicând mutatis mutandis raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia în interesul legii nr. 4 din 18.03.2013: „Astfel, pe de-o parte, nu s-ar putea reține schimbarea cauzei sau a obiectului litigiului, prin solicitarea aplicării art. 397 din Noul Cod Civil, având în vedere că în acest caz este vorba despre aplicarea legii în timp, iar nu de modificarea unor elemente ale acțiunii civile. Pe de altă parte, nu se poate reține nici că ar fi vorba despre o cerere nouă formulată direct în apel sau recurs, luând în considerare că încredințarea spre creștere și educare unuia dintre părinți/exercitarea autorității părintești de către ambii părinți reprezintă modalități de exercitare a unei singure măsuri de ocrotire care se dispune, potrivit legii, în interesul superior al copilului minor, chiar fără a exista o cerere expresă a soților în acest sens, tocmai pentru a se evita lăsarea minorilor fără întreținere și îngrijire în perioada de timp până la formularea în mod expres a unei astfel de cereri de către părinți sau alte persoane prevăzute de lege.”, se ajunge la concluzia că nici cererea de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, intrată în vigoare după data sesizării instanței, nu reprezintă o cerere nouă.
Prin urmare, reclamantul, care sesizase instanța la data de 22.01.2013 cu o acțiune având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în condițiile titlului VII al Legii nr. 247/2005, era îndreptățit, dată fiind modificarea în cursul procesului a instituției juridice corespunzătoare, să solicite obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de compensare în condițiile Legii nr. 165/2013, neputându-i-se opune faptul că ar fi vorba de o cerere nouă, ulterioară intrării în vigoare a acestui act normativ.
3. Totodată, trebuie rezolvată chestiunea dacă are vreo influență asupra soluției împrejurarea că cererea astfel cum a fost modificată la data de 06.06.2014, declinată de instanța de contencios administrativ, prin încheierea din 10.09.2014, secției civile, a fost calificată implicit ca una având drept obiect o „obligație de a face”, iar nu ca o acțiune în contencios administrativ, potrivit interpretării date de Curtea Constituțională.
Or, pentru identitate de rațiune - și anume aceea ca intervenirea unor norme noi în cursul procesului să conducă la respingerea acțiunii, deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ -, nici o acțiune civilă cu același obiect, dar cu temei juridic diferit de cel indicat (doar) în considerentele deciziei Curții Constituționale, nu poate fi respinsă ca prematură.
Față de cele expuse anterior, reținând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii admițând excepția prematurității și că, procedând astfel, a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, Curtea urmează ca, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, să admită apelul, să anuleze sentința apelată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță, conform solicitării apelantului-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant C. N., cu domiciliul ales la S.C.P.A. T., Iavolschi și Asociații, cu sediul în București, .-92, tronson Geneve, parter, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr. 348/11.03.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, S. R., prin C. C. de Stabilire a Despăgubirilor, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, toți cu sediul în București, .. 202, sectorul 1.
Anulează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Ia act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. I. S.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
7 ex/06.11.2015
T.B. Secția a IV-a Civilă - L. I. C.
| ← Expropriere. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 975/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
