Revendicare imobiliară. Decizia nr. 975/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 975/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 975/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 975 R
Ședința publică de la 13.10.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant S. K. J., împotriva deciziei civile nr. 2706A/27.11.2002, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 7114/2002, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. București prin Primarul General și . și intimații intervenienți M. R. și M. M., având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin încheierea de ședință din data de 04.05.2010 judecarea cauzei a fost suspendată conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, iar în baza rezoluției din data de 08.09.2015 s-a dispus, din oficiu repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției de perimare.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe excepția perimării recursului.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2235 din 9. 02.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 București s-a admis acțiunea reclamanților S. A. si S. Karol, s-a constatat nulitatea deciziei nr.1772 din 20.09.1988 a fostului Birou Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular M. București, au fost obligați CGMB si . să lase in deplină proprietate si posesie imobilul din ..40-42 compus din construcție corp B si teren in suprafață de 612 m.p.; s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienții M. R. si M. M..
Pentru a dispune in acest sens instanța de fond a reținut că in urma partajului judiciar prin decizia nr.1923 din 13.06.1983 a Tribunalului București, S. A. si E. au dobândit imobilul corp B din ..40-42, imobil ce a fost preluat de către stat prin decizia nr. 1772/20.09 1988 dată in temeiul Decretului 223/1974. S-a mai reținut faptul că la 29.05.1993 S. E. a decedat, moștenitorii fiind reclamanții și că in cauză nu s-a făcut nici o probă în sensul comunicării deciziei de preluare a imobilului in proprietatea statului, moment din care reclamanții ar fi putut face plângere conform legislației in vigoare.
S-a mai reținut faptul că soții S. au cerut prelungirea vizei de ședere in Suedia la 25.06 1987 pentru efectuarea unor tratamente medicale, iar la 3.06.1989 organele romane competente i-au acordat soției stabilirea domiciliul in Suedia pe motive de sănătate, aceasta fiind internată la un spital din acea țară din 1.07.1987.
De asemenea s-a reținut că imobilul a fost preluat de către stat cu nerespectarea prevederilor legale de la acea dată, proprietarii fiind in imposibilitate de a contesta legalitatea deciziei și deci s-ar fi preluat fără titlu, iar pe de parte reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului in litigiu.
Împotriva sentinței au formulat apel Municipiul București și M. R. și M. M..
Prin decizia civilă nr. 3404/A/13.12.1999 instanța de apel a admis cele două apeluri și a schimbat soluția instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesual active a reclamanților.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut că reclamantul S. A. a avut numai un drept de creanță, constând în contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobil, fapt ce conduce evident la lipsa calității procesual active de a revendica în nume propriu imobilul. De asemenea, a reținut că nu s-a depus certificat de moștenitor de pe urma defunctei S. E., din care să rezulte calitatea de moștenitori a celor doi reclamanți.
Împotriva deciziei au formulat recurs reclamanții S. A. și S. K. -J..
Prin decizia civilă nr. 4078/7.12.2000 s-a admis recursul, s-a casat decizia nr. 3404/13.12.1999 și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Prin decizia civilă nr. 3684/A/20.12.2001 s-au admis apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 2235/9.02.1999, s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii principale pentru lipsa calității procesual active a reclamanților, s-a admis cererea de intervenție accesorie.
Împotriva deciziei au formulat recurs reclamanții S. A. și S. K. - J..
Prin decizia civilă nr. 1848/13.09.2002 s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă nr. 3684/20.12.2001 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
În motivarea acestei decizii s-a reținut faptul că instanța de apel a omis analizarea actelor notariale oficiale ce atestă calitatea procesual activă a reclamanților în calitate de moștenitori ai defunctei S. E..
Prin decizia civilă nr. 2706 a din 27.11.2002, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în ce privește apelul formulat de Municipiul București că, din examinarea probelor administrate a rezultat faptul că defuncta S. E. a avut viză de ieșire - înapoiere nr._ valabilă până la data de 31.12.1988, dată la care însă nu s-a întors, motivat de faptul că era internată, conform adeverinței emisă de Spitalul Beckamberya din Stockholm.
Din adresa MI – DGPFSPMP rezultă că defuncta S. E. la 14.12.1987 a solicitat organelor competente române stabilirea domiciliului în Suedia cerere care a fost aprobată la 3.06.1989.
Din examinarea acestei situații a rezultat că în speță sunt aplicabile art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 223/1974 la momentul la care defuncta nu s-a mai înapoiat în țară. De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 la momentul aprobării stabilirii domiciliului în străinătate a defunctei S. E..
Față de această situație primul motiv invocat de apelanta Municipiul București a fost găsit ca fondat, întrucât la expirarea vizei defuncta nu s-a întors în țară, depunerea cererii de stabilire a domiciliului în străinătate având relevanță juridică din perspectiva art. 2 alin. 1 din decret, respectiv numai de a pretinde plata construcției și terenului.
În ce privește cel de-al doilea motiv, instanța de apel a reținut că dovada comunicării deciziei este un act ulterior emiterii deciziei care nu afectează valabilitatea acesteia ci doar determină perioada de timp de la care se putea face plângere împotriva deciziei. Fiind deci un act procedural extrinsec deciziei și ulterior emiterii acesteia, un asemenea fapt nu poate constitui o cauză de nulitate a deciziei, știut fiind faptul că orice cauză de nulitate se circumscrie momentului în care s-a elaborat și emis decizia.
În ce privește motivele de apel invocate de apelanții M., instanța de apel a reținut ca fiind întemeiat motivul potrivit cu care în cauză s-a aplicat corect dispozițiile ar. 2 alin. 2 din decretul nr. 223/1974, motivat de faptul că defuncta S. E. nu a revenit în țară la expirarea vizei.
A fost găsit, de asemenea, întemeiat motivul potrivit cu care necomunicarea deciziei nu este o cauză de nulitate a deciziei.
În ce privește motivul potrivit cu care nu s-ar fi făcut nici o dovadă a prelungirii dreptului de ședere al reclamantului S. A. s-a apreciat ca nefiind relevant și străin cauzei, bunul aparținând la acel moment numai defunctei S. E..
A fost, de asemenea,apreciat ca străin de cauză motivul potrivit cu care în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul nr. 223/1974.
A fost apreciat ca neîntemeiat motivul potrivit cu care reclamanții nu ar fi făcut dovada calității de succesori ai defunctei S. E., la dosar existând acte notariale care fac o oarecare dovadă.
A fost apreciat castrăin de cauză motivul potrivit cu care instanța ar fi trebuit să constate faptul că reclamanții nu s-au mai întors în țară și neîntemeiat motivul potrivit cu care reclamantul S. Karol J. nu ar fi fiul defunctei sau nu ar fi acceptat moștenirea acesteia, precum și motivul potrivit cu care instanța ar fi aplicat greșit legea nr. 112/1995.
În consecință, reținându-se faptul că defuncta nu s-a întors în țară la expirarea vizei, emiterea deciziei s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 ceea ce determină valabilitatea deciziei și drept consecință trecerea imobilului în proprietatea statului cu consecința stingerii dreptului de proprietate al defunctei S. E. și netransmiterii în patrimoniul reclamanților a acestui drept asupra imobilului, s-a apreciat că acțiunea în revendicare este nefondată, reclamanții nedovedind existența în patrimoniul lor a acestui drept.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Szatmary A. și S. K. – J..
Prin încheierea din 03.03.2003, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a dispus suspendarea cauzei conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, măsură menținută prin încheierea din 04.05.2010, motivat de faptul că dispoziția nr. 7693/11.04.2007 emisă de Primarul General, în soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost atacată în instanță, cauza făcând obiectul dosarului nr._/3/2007 al Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
La data de 08.09.2015, din oficiu, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției de perimare, părțile fiind legal citate.
La termenul din 13.10.2015, Curtea a pus în discuție excepția de perimare a recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În speță, se constată că judecata recursului s-a suspendat la data de 03.03.2003 în baza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, măsură menținută prin încheierea din 04.05.2010, motivat de faptul că dispoziția nr. 7693/11.04.2007 emisă de Primarul General, în soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost atacată în instanță, cauza făcând obiectul dosarului nr._/3/2007 al Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
Or, astfel cum rezultă din fișa acestui dosar extrasă din sistemul ECRIS, litigiul care a determinat suspendarea cauzei a fost soluționat în mod irevocabil la data de 20.10.2011, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul.
În această situație, recurenții aveau obligația ca, în cazul în care ar fi urmărit soluționarea procesului civil ce a fost suspendat la data de 03.03.2003 în baza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, măsură menținută prin încheierea din 04.05.2010, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/3/2007 al Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, să fi solicitat repunerea cauzei pe rol și să stăruie în continuarea judecății.
Însă, recurenții nu au formulat o astfel de cerere, iar recursul a rămas în nelucrare o perioadă mai mare de un an de la data soluționării irevocabile a dosarului care a determinat suspendarea cauzei, sancțiunea ce intervine în acest caz fiind perimarea.
Prin urmare, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor 248 alin.1 și art.253 C.proc.civ. să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de recurentul reclamant S. K. J., împotriva deciziei civile nr. 2706A/27.11.2002, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. 7114/2002, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. București prin Primarul General și . și intimații intervenienți M. R. și M. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. Z. D. F. G.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./16.10.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1051/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
