Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1062/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1062/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 1062/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1062
Ședința publică din 14.10.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât I. G. A., împotriva deciziei civile nr.504 A din 11.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V–a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. A..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2015, apoi la 14 octombrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 10 septembrie 2012, reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâtul I. G. A., a solicitat partajarea bunurilor comune obținute înaintea căsătoriei în calitate de proprietari, obligarea pârâtului la achitarea unei sulte reprezentând contravaloarea cotei de 50% din imobilul situat în București, .. 35, ., partajarea bunurilor comune obținute în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 22.06.2002, iar la data de 28.09.2011 a fost desfăcută căsătoria prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București. Înainte de încheierea căsătoriei, părțile au achiziționat imobilul situat București, .. 35, ., . prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la data de 20.02.2002, devenind coproprietari în părți egale în privința imobilului și totodată, și asupra cotelor indivize de 2,18% din părțile și dependințele comune ale imobilului. În momentul transmiterii dreptului de proprietate vânzătorul și-a rezervat un drept de uzufruct viager, renunțând la acest drept prin declarația dată în fața notarului public din 10.03.2009.
Ulterior, la data de 26.05.2010 sora fostului soț al reclamantei, I. I.-D. împreună cu R. Ș. obțin un împrumut bancar în valoare de 34.000 euro, garanția imobiliară fiind constituită chiar din imobilul în litigiu. În prezent pârâtul este cel care folosește acest apartament, reclamanta părăsind domiciliul, împreună cu cele două fetițe minore, odată cu introducerea acțiunii de divorț.
A menționat că acest imobil a fost achiziționat de la bunica pârâtului contribuind în mod egal la achitarea prețului, suma de bani reprezentând cota de 50% provenind atât din economii personale cât și de la părinții reclamantei. Înainte de încheierea căsătoriei reclamanta a primit de la părinții săi un autoturism marca Dacia, pe care ulterior, împreună cu soțul său, au vândut-o, iar banii proveniți din această vânzare i-au cheltuit împreună pentru achiziționarea diverselor bunuri în casă și renovării inițiale a apartamentului.
Bunurile mobile care au fost achiziționate în timpul căsătoriei, în cote egale, sunt: în bucătărie: - trei corpuri suspendate, trei corpuri joase, o masă, patru scaune pliabile, combină frigorifică, aragaz, hotă, cuptor cu microunde, storcător fructe, sandwich maker; în hol: dressing, cuier; sufragerie: canapea, fotoliu cub, un birou, un calculator, TV, o măsuță cafea, o măsuță din sticlă, două dulăpioare suspendate; în dormitor: două paturi de o persoană, TV, un dulap, fier de călcat; baie: mașină de spălat, un dulăpior suspendat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 358, art. 670 lit. a și art. 677 C.civ. și urm., 673 și urm. C.proc.civ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori, expertiză evaluatorie.
La termenul din data de 22.11.2012 pârâtul a depus întâmpinare solicitând, ca în baza probelor ce se vor administra, să se dispună împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și partajarea bunurilor obținute înaintea încheierii căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că reclamanta a omis să menționeze datoriile pe care le-a lăsat în sarcina pârâtului în momentul părăsirii domiciliului, faptul că a luat toate bunurile pe care le-a dorit și situația reală a acestui apartament.
A menționat că apartamentul în litigiu a fost dobândit de bunicii săi ca urmare a demolării unui imobil, obținând astfel două apartamente pe același palier, care au fost locuite de bunicii pârâtului și de părinții acestuia. După moartea bunicului, în 1999, bunica pârâtului s-a mutat la țară, lăsându-i pârâtului imobilul, mobilat și utilat, încă din anul 2000 să locuiască în el, fără încheierea unor acte. Înaintea căsătoriei, în 2002, la insistențele socrului pârâtului, bunica pârâtului a vândut părților imobilul, fără însă să încaseze vreun leu. Socrul pârâtului a dorit ca și reclamanta să aibă drepturi asupra apartamentului, având în vedere că i-a dat o mașină Dacia din 1995 și 4000 dolari. Cu banii dați de tatăl reclamantei părțile au renovat apartamentul.
Relațiile dintre părți au fost bune cât timp situația materială a fost bună, iar când a început să fie precară s-au deteriorat. Pe parcursul căsătoriei, părțile au tot făcut împrumuturi pe la bănci, iar când nu au mai putut să le restituie și atunci a intervenit ruptura, reclamanta intrând într-o relație cu un coleg de serviciu. În momentul în care reclamanta a plecat din domiciliu, de bună voie, a lăsat datorii de peste 7000 lei la întreținere. Bunurile mobile pe care reclamanta le cere, urmează să fie executate silit pentru datorii de aproape 30.000 lei la bănci, sume împrumutate de părți în timpul căsătoriei. Când a părăsit domiciliul conjugal reclamanta a plecat cu foarte multe lucruri din casă.
Reclamanta a lăsat datorii de peste 30.000 lei pe care i-a achitat pârâtul.
La termenul din 21.02.2013 pârâtul a depus la dosar cerere reconvențională solicitând să se constate calitatea de bun propriu cu privire la apartamentul situat în București, .. 35, .. A arătat că este adevărat că acest imobil a fost cumpărat înainte de căsătorie, mai exact cu 4 luni înainte de încheierea căsătoriei, dar acțiunea în constatare a calității de bun propriu chiar și cu privire la un bun cumpărat anterior căsătoriei este admisibilă, conform art. 111 C.proc.civ., în condițiile în care a fost în posesia bunului încă de la data dobândirii dreptului de proprietate. Vânzarea acestui imobil a fost de fapt, un cadou din partea bunicii pârâtului, fiind o condiție în vederea încheierii căsătoriei, reclamanta neplătind nicio sumă de bani. Suma de bani dată reclamantei de către tatăl acesteia a fost dată la nuntă, ulterior încheierii actului privind apartamentul.
La termenul din data de 5 decembrie 2013 reclamanta a depus precizare cu privire la valoarea bunurilor mobile, evaluându-le la suma de 8750 lei, respectiv 1970 euro.
Prin sentința civilă nr. 3529/13.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Sectorului 3 București, a admis în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională privind pe reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâtul I. G. A., a respins ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea calității de bun propriu a apartamentului, a respins ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea datoriei matrimoniale, a constatat că apartamentul situat în B.. sector 3, .. 35, ., . de_ Euro este bun dobândit de părți în timpul concubinajului, în cote egale, a constatat că părțile au dobândit în perioada căsătoriei, bunuri mobile în valoare de 11.410 lei, a atribuit pârâtului-reclamant, în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat în B.. sector 3, ..35, . plata unei sulte către reclamanta-pârâtă, în valoare de_,5 lei, a luat act că părțile s-au înțeles asupra împărțirii bunurilor mobile, a obligat pârâtul-reclamant să achite către reclamanta-pârâtă suma de 1200 lei, reprezentând datoria părților către Asociația de locatari, achitată de reclamantă, a obligat pârâtul-reclamant să restituie către stat ajutorul public judiciar în sumă de 2793,5 lei, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: părțile s-au căsătorit la data de 22.06.2002, iar prin sentința civilă nr._/28.09.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei, iar minorele rezultate din căsătorie au fost încredințate mamei spre creștere și educare, tatăl fiind obligat la plata unui pensii de întreținere în favoarea acestora.
Instanța a reținut că părțile, în perioada în care erau concubini, cu 4 luni înainte de încheierea căsătoriei (20.02.2002), cumpără în cote egale de câte 50% fiecare, un imobil situat București, .. 35, ., . prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3072/30.03.2009.
Având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a admis în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională, după cum urmează:
Asupra capătului de cerere privind constatarea că bunul imobil arătat mai sus este bun propriu, instanța l-a apreciat ca fiind neîntemeiat și a dispus respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat. Astfel, instanța a reținut că părțile au dobândit prin vânzare acest apartament, vânzătoarea și-a rezervând un drept de uzufruct viager, la care a renunțat ulterior, prin declarația dată în fața notarului public din 10.03.2009, actul de vânzare-cumpărare fiind perfect valabil. Instanța mai reține că reclamanta primește la data achiziționării apartamentului suma de 4000 de dolari, precum și o mașină Dacia fabricată în anul 1995, astfel cum recunoaște pârâtul la interogatoriu(întreb. nr.10), dar susține prin răspunsul dat la întrebarea nr.12, că banii au fost folosiți pentru efectuarea de îmbunătățiri la apartament. Instanța nu poate primi susținerile pârâtului, privitoare la caracterul de bun propriu al apartamentului, în condițiile în care nu se promovează cel puțin o cerere în declararea simulației, apreciind că este o dobândire în devălmășie a unui imobil, de către părți, care la acea dată erau concubini. S-a reținut din concluziile scrise ale pârâtului că dorește ca reclamantei să i se recunoască un drept de retenție pentru cei 2000 de dolari, achitați la momentul încheierii contractului, însă instanța nu poate primi o astfel de solicitare în condițiile în care cotele sunt stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, iar prețul-_ lei a fost integral achitat, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, ce nu a fost contestat. Făcându-se o verificare a cursului dolarului la nivelul anului 2002, data de 20 februarie, instanța a reținut că suma de 2000 dolari a reprezentat la acea vreme puțin peste jumătate din prețul apartamentului (2000 USD x 3.2279 lei, egal 64.595.000 lei). Martora audiată la cererea pârâtului a declarat că bunica acestuia, regreta că a fost de acord să încheie contractul de vânzare-cumpărare în beneficiul părților. Martora a mai declarat că știe că tatăl reclamantei le-a dat părților o sumă de bani în dolari, dar nu a știut exact ce sumă. Din răspunsul reclamantei-pârâte la interogatoriu, instanța reține că acesta susține că bunica a primit suma de 2000 de USD, la data autentificării actului din cei 4000 dați de tatăl său. În ceea ce o privește pe vânzătoarea apartamentului, instanța a mai apreciat că nu sunt plauzibile susținerile pârâtului-reclamant, că acesta nu ar fi primit prețul, în condițiile în care ar fi putut face o liberalitate în favoarea nepotului sau un act de vânzare-cumpărare, doar pe numele acestuia.
Față de cele expuse, instanța a respins capătul de cerere privind constatarea calității de bun propriu al apartamentului și pe cale de consecință a constatat că apartamentul situat în București sector 3, .. 35, ., . dobândit de părți în timpul concubinajului, în cote egale.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert specialitatea construcții, instanța a reținut că valoarea de circulație a apartamentului este în valoare de_ Euro. Instanța a dispus sistarea stării de indiviziune și a atribuit apartamentul către pârâtul-reclamant, astfel cum au solicitat ambele părți, cu obligarea pârâtului la plata unei sulte în valoare de_,5 lei.
În ceea ce privește datoria matrimonială, instanța a respins acest capăt de cerere, întrucât nu s-au făcut nici un fel de probe în acest sens, iar la termenul de astăzi pârâtul a declarat nu numai există nici o datorie.
În privința bunurilor mobile, instanța a constatat pe baza înscrisurilor coroborate cu susținerile ambelor părți că valoarea acestora este în sumă de 11.410 lei, iar la termenul de astăzi părțile au învederat instanței că se înțeleg cu privire la împărțirea în natură a bunurilor mobile.
Instanța a reținut că reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 1200 lei, prin blocarea conturilor de salariu, prin poprire de către executorul judecătoresc reprezentând datoria părților către Asociația de locatari, achitată de reclamantă, pentru perioada în care acesta părăsise domiciliul conjugal împreună cu minorele (01.12.2010), motiv pentru care a dispus obligarea pârâtului la plata acestui sume de bani.
Instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată,
În temeiul art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, instanța a obligat pârâtul-reclamant să restituie către stat ajutorul public judiciar în sumă de 2793,5 lei, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în data de 5 iunie 2014 pârâtul I. G. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că instanța de fond, deși a admis în parte cererea reconvențională, nu reiese ce anume a admis din aceasta, considerând că a dat dovadă de multă ușurință în aprecierea probelor, atât a înscrisurilor cât și a martorilor, în respingerea solicitării constatării calității de bun propriu.
Deși instanța a repus cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului sub aspectul prezentării la zi a datoriei către Asociația de Locatari și desfășurător cu ratele de achitat către bănci, în motivare nici măcar nu a făcut vreo referință la faptul că imobilul este ipotecat.
În ceea ce privește datoria matrimonială, instanța a respins-o pe considerentul că nu s-au făcut probe în acest sens, ceea ce este cel puțin uluitor, în condițiile în care aceste probe sunt la dosar și pentru faptul că la termen, pârâtul a declarat că nu mai există nici o datorie. Este inadmisibil ca o instanță să fie atât de confuză în argumente. Faptul că nu mai există datorie în acel moment nu are legătură cu datoriile lăsate în momentul despărțirii. Mai mult, instanța l-a obligat și la plata sumei de 1200 lei către reclamantă, deși aceasta nu a solicitat și nici măcar nu avea vreo culpă în această reținere, urmând ca reclamanta să ia legătura cu executorul pentru a reglementa situația
Chiar și obligarea la restituirea ajutorului public judiciar, este ciudată, având în vedere articolul indicat 502 din O.U.G. nr. 51/2008, din conținutul acestuia rezultă că ,,în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”.
Cu privire la constatării calității de bun propriu, apelantul a arătat că, părțile s-au căsătorit în 2002, mai exact în 22 iunie iar înainte de încheierea căsătoriei s-a achiziționat imobilul din .. 35, ., ., dobândit prin contractul de vânzare cumpărare din data de 20.02.2002. Este adevărat ca acest bun a fost cumpărat înainte de căsătorie mai exact cu 4 luni înaintea încheierii căsătoriei, dar nu a fost al unei persoane străine, ci al bunicii sale, iar pârâtul locuia efectiv în apartament.
Este adevărat că reclamanta a avut o sumă de bani de la tatăl ei cu ocazia căsătoriei, dar aceasta sumă a fost folosită pentru renovarea apartamentului.
Mărturia martorului audiat este concludentă și se completează cu actele de la dosar și cu interogatoriul părților. Simplul fapt că nu a putut fi adus un alt martor decât tatăl reclamantei, este concludent, pentru că situația reală era cunoscută.
În ce privește datoria matrimonială, apelantul a menționat că, la dosar s-a depus o agendă, al cărui scris este recunoscut de reclamantă. Agenda depusă și recunoscută de parte relevă și aceasta că reclamanta a încercat să prezinte lucrurile doar cum i-a convenit, fără să țină cont de realitate. La întrebarea 2 din interogatoriu nu a recunoscut nici un fel de datorii, fapt infirmat de notările din agendă, pe care le-a recunoscut în momentul în care i-au fost arătate.
La dosar au fost depuse somații pentru plata unor credite făcute în timpul căsătoriei, chitanțe plătite de pârât pentru stingerea datoriei la întreținere, datoria existentă la momentul părăsirii domiciliului, precum și desfășurătorul ratelor la bănci.
Prin urmare, consideră că sunt extreme de multe dovezi la dosar, dar instanța le-a omis cu desăvârșire, pronunțând o hotărâre care a nu a avut în vedere ca suma stabilită de expert, privește un apartament liber, fără sarcini. Inițial apartamentul a fost grevat de un uzufruct, pentru ca în acest moment să fie grevat de o datorie de 34.000 de Euro datorie pe care au acceptat-o de comun acord. în situația în care nu se mai plătesc ratele, apartamentul este al băncii.
Datoria comună de aproape 10.000 de euro, pe care o avea la momentul în care reclamanta a părăsit domiciliul.
În opinia apelantului consideră ca aceasta hotărâre nu îi este favorabilă nici părții adverse, în condițiile în care nu exista posibilitatea efectivă de a recupera suma stabilită ca și sultă, imobilul fiind ipotecat.
Prin decizia civilă nr.504 A/11.02.2015, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul – pârât I. G. A., împotriva sentinței civile nr. 3529 din data de 13 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. A., a schimbat în parte sentința civilă nr. 3529 din data de 13 martie 2014 a Judecătoriei Sectorului 3 București (dosar nr._ ), în sensul că a admis în parte capătul de cerere privind constatarea datoriei comune a soților și constată că pârâtul-apelant a achitat suma de_,44 lei către Asociația de proprietari . comună a părților către asociația de proprietari pentru perioada februarie 2009-decembrie 2010, a obligat reclamanta-pârâtă să achite pârâtului-reclamant suma de 6526,22 lei reprezentând cota sa de ½ din datoria părților către Asociația de proprietari, achitată de pârâtul-apelant, a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii, a obligat intimata-reclamantă P. A. să achite statului suma de 447,07 lei reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat pârâtului-apelant I. G. A. în apel, proporțional cu gradul pretențiilor admise, în temeiul art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat apelantul-pârât să restituie către stat ajutorul public judiciar în sumă de 6282,93 lei, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește motivul de apel referitor la natura juridică a imobilului apartament situat în municipiul București, .. 35, ., ., . reținut că acest imobil a fost dobândit de către cele două părți prin cumpărare, în indiviziune și în două părți egale de la numita G. Z. la un preț de_ lei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 453 din data de 20 februarie 2002 la Biroul Notarului Public R. E. din municipiul București, cu șase luni înaintea căsătoriei părților care a avut loc la data de 22 iunie 2002, iar în contract este menționat că prețul s-a achitat la data încheierii contractului de către cumpărători.
Este vorba de un imobil dobândit în cursul concubinajului dintre părți în cote părți egale, nefiind un bun dobândit în cursul căsătoriei, astfel că cota-parte de ½ a fiecărui copărtaș este bun propriu al fiecărei părți iar partajul acestui bun urmează regimul de drept comun al partajului bunurilor dobândite în coproprietate și nu cel al lichidării comunității legale, apelantul neputând să facă dovada calității de bun propriu al acestui imobil prin orice mijloc de probă, așa cum prevăd dispozițiile art. 343 al. 2 cod civil coroborate cu cele ale art. 340 Cod civil.
Fiind vorba de un bun imobil dobândit în coproprietate în data de 20 februarie 2002 printr-un contract autentic de vânzare-cumpărare, mențiunile din acest contract se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate iar înscrisul autentic face dovadă deplină până la declararea sa ca fals cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat actul iar declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și cu privire la alte persoane( mențiunea că prețul a fost deja plătit de cumpărător, valabilitatea consimțământului părților exprimat în fața agentului constatator, etc.).
Prin urmare, susținerea apelantului că bunica sa, G. Z. nu ar fi primit prețul primit în contract, nu poate fi primită atâta timp cât vânzătoarea declară în contract că a primit prețul imobilului în întregime de la cumpărători la data vânzării iar faptul că vânzătoarea a fost ascendenta pârâtului-apelant nu poate conduce la existența unei prezumții de liberalitate pentru că dacă vânzătoarea dorea să facă o donație, ar fi încheiat un act autentic în acest sens doar cu pârâtul-apelant, nu și cu concubina acestuia.
În ceea ce privește susținerea apelantului că natura juridică a actului autentic încheiat între părți ar fi fost în realitate alta, tribunalul a reținut că pârâtul-apelant ar fi putut promova o acțiune în constatarea simulației în contradictoriu cu părțile contractante sau cu succesorii acestora iar în absența unei hotărâri definitive care să fi constatat caracterul simulat al vânzării, motivele de apel invocate sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește criticile din cererea de apel referitoare la faptul că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ și nu a ținut cont de proba testimonială și proba cu interogatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut, în primul rând că potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și anume, art. 1191 al. 1 Cod civil 1864, nu se poate dovedi cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei iar judecătorul și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 al. 5 Cod pr. civilă care îl obligă să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, însă rolul activ al instanței presupune doar aflarea adevărului judiciar, instanța neputându-se substitui părții ce a beneficiat de asistența juridică a unui avocat, astfel că acest motiv de apel va fi respins ca neîntemeiat iar faptul că imobilul este grevat de o ipotecă nu are nici o relevanță asupra naturii juridice a imobilului supus partajului.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la existența datoriei comune a soților către Asociația de Proprietari, tribunalul a reținut că părțile s-au separat în fapt în luna decembrie 2010, când reclamanta-intimată a părăsit domiciliul conjugal cu cele două fiice ale părților iar această împrejurare de fapt rezultă și din cuprinsul hotărârii de divorț.
Or, din chitanțele de plată de la f. 171-173-ds. fond rezultă că pârâtul-apelant I. G. a achitat suma de_, 44 lei către Asociația de Proprietari . comună a părților către asociația de proprietari pentru perioada februarie 2009-decembrie 2010, perioadă în care părțile locuiau împreună și le incumba obligația de achitare a contravalorii cotei de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, proporțional cu cota-lor parte din dreptul de proprietate asupra imobilului.
Această obligație le incumba celor două părți și în temeiul art. 29 Codul familiei care a guvernat raporturile de căsătorie dintre cele două părți potrivit căruia soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei.
Prin urmare, celor două părți le revenea obligația de a achita cota de contribuție ce le revenea la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 pentru imobilul apartament pentru perioada în care au folosit împreună apartamentul, proporțional cu cota-lor parte din dreptul de proprietate asupra imobilului și cum din probatoriul administrat în primă instanță, respectiv din chitanțele de la f. 171-173-dosar fond rezultă că pârâtul-apelant I. G. a achitat suma de_, 44 lei către Asociația de Proprietari . comună a părților către asociația de proprietari pentru perioada februarie 2009-decembrie 2010, el este îndreptățit să recupereze de la reclamanta-intimată, suma de 6526,22 lei reprezentând cota acesteia de 1/2 din datoria părților către Asociația de proprietari, achitată de pârâtul-apelant.
Prin urmare, soluția primei instanțe de respingere în totalitate a capătului de cerere intitulat impropriu „datorie matrimonială” este nelegală și este contrazisă de probatoriul administrat în cauză iar faptul că în data de 20 februarie 2012, apărătorul pârâtului a arătat că în prezent nu există nici o datorie, nu înseamnă că pârâtul-apelant nu este îndreptățit la restituirea contravalorii cotei-părți de ½ ce îi incumba reclamantei-intimate din aceste cheltuieli și că ar fi renunțat la acest capăt de cerere.
Soluția primei instanțe este cu atât mai surprinzătoare cu cât a admis un capăt de cerere identic formulat de reclamanta-intimată și a dispus obligarea pârâtului-apelant să achite către reclamanta-pârâtă suma de 1200 lei reprezentând datoria părților către Asociația de locatari, achitată de reclamantă pentru perioada în care aceasta părăsise domiciliul conjugal împreună cu minorele( 1 decembrie 2010) ca urmare a executării silite prin poprire asupra conturilor sale, motiv pentru care instanța a dispus obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani, după cum rezultă din considerentele hotărârii atacate.
Având în vedere că reclamanta-intimată a achitat contravaloarea cotei de contribuție a părților către Asociația de locatari în sumă de 2000 lei pentru perioada în care părțile erau separate în fapt iar pârâtul-apelant folosea în mod exclusiv imobilul, soluția primei instanțe este legală și temeinică iar criticile formulate de pârâtul-apelant cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, dar pentru identitate de rațiune se impunea ca prima instanță să admită și cererea pârâtului-apelant, cel puțin în măsura în care este justificată cu chitanțele depuse la dosar de la f. 171-173-ds. fond și față de dispozițiile art. 6735 al.1 Cod pr. civilă potrivit căruia dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.
În ceea ce privește motivele de apel potrivit cărora apartamentul este grevat de o datorie de_ Euro, datorie pe care părțile ar fi acceptat-o de comun acord, tribunalul a reținut că din probatoriul administrat în fața instanței de fond rezultă, într-adevăr, că imobilul este grevat de un drept de ipotecă pentru suma de_ Euro în virtutea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 455 din data de 30 aprilie 2009 la Biroul Notarului Public V. D. din București de la f. 101-dosar fond, dar ratele la creditul contractat de I. D. I. și Ș. R. sunt achitate de sora pârâtului-apelant, beneficiara împrumutului garantat cu contractul de ipotecă. Prin urmare, susținerile din cererea de apel că imobilul este grevat de o datorie de_ Euro sunt nereale iar această împrejurare nu este de natură să influențeze modul de soluționare a acțiunii de partaj și determinarea cotei-părți a fiecărui copărtaș din imobil, putând constitui doar un criteriu pentru atribuirea și formarea loturilor, imobilul oricum fiind atribuit în lotul pârâtului—apelant.
De asemenea, faptul că în situația în care nu se mai plătesc ratele, apartamentul este al băncii, nu poate influența modalitatea de soluționare a acțiunii de partaj de bunuri comune, hotărârea de partaj nefiind opozabilă băncii iar în această ipoteză, pârâtul-apelant( căruia i s-a atribuit în lot imobilul) se poate îndrepta cu o acțiune în regres împotriva debitorilor rău platnici cărora le-a fost garantat împrumutul.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la greșita sa obligare de către instanța de fond la restituirea ajutorului public judiciar către stat, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008 prevăd că, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.
Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 25 aprilie 2013, pârâtului-apelant I. G. A. i s-a încuviințat cererea de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru datorată în primă instanță la suma de 2793, 5 lei, cuantumul ajutorului public judiciar de care a beneficiat pârâtul-apelant în primă instanță fiind de 2793, 5 lei.
Cum prin hotărârea de partaj, pârâtului-apelant i s-au atribuit bunuri în valoare de_,5 Euro, el este obligat să restituie statului ajutorul public judiciar de care a beneficiat în primă instanță, date fiind dispozițiile art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, astfel că motivul de apel invocat cu privire la acest aspect este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia această hotărâre nu îi este favorabilă nici părții adverse, în condițiile în care nu există posibilitatea efectivă de a recupera suma stabilită ca și sultă, imobilul fiind ipotecat, tribunalul a constatat că acest motiv de apel este lipsit de interes, în condițiile în care reclamanta-intimată nu a declarat apel, ceea ce înseamnă că este mulțumită de hotărârea primei instanțe și de modalitatea de formare și atribuire a loturilor iar modalitatea în care reclamanta-intimată își va recupera sulta este o problemă de executare silită, lăsată la latitudinea creditorului.
În aceste condiții, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă nr. 3529 din data de 13 martie 2014 a Judecătoriei sectorului 3 București (dosar nr._ ), în sensul că a admis în parte capătul de cerere privind constatarea datoriei comune a soților și, în temeiul art. 6735 al.1 Cod pr. civilă, a constatat că pârâtul apelant a achitat suma de_, 44 lei către Asociația de Proprietari . comună a părților către asociația de proprietari pentru perioada februarie 2009-decembrie 2010 și a obligat reclamanta pârâtă să achite pârâtului-reclamant suma de 6526,22 lei reprezentând cota sa de 1/2 din datoria părților către Asociația de proprietari, achitată de pârâtul-apelant și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Având în vedere că reclamanta-intimată a căzut în pretenții, ca efect al admiterii apelului declarat în cauză, în temeiul art. 18 din O.UG. nr. 51/2008 și a art. 274 și 298 Cod pr. civilă, tribunalul a obligat intimata-reclamantă P. A. să achite statului suma de 447, 07 lei reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat pârâtului-apelant I. G. A. în apel, proporțional cu gradul pretențiilor admise.
Cum prin hotărârea de partaj, pârâtului-apelant i s-au atribuit bunuri în valoare de_,5 Euro, el este obligat să restituie statului ajutorul public judiciar de care a beneficiat în apel, date fiind dispozițiile art. 502 din O.U.G. nr 51/2008, astfel că tribunalul a obligat apelantul pârât să restituie către stat ajutorul public judiciar în suma de 6282, 93 lei, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul I. G. A., criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea este nelegală, pentru următoarele motive:
În primul rând, solicită să se aibă în vedere că recursul nu vizează calitatea de bun propriu a imobilului ce a aparținut părților, ci doar aspectele legate de datoria matrimonială, aspecte asupra cărora instanța a omis să se pronunțe.
În ceea ce privește această datorie, recurentul susține că nu era formată doar din sumele datorate la întreținere, așa cum a motivat instanța, ci avea în vedere și alte sume, dovedite prin depunerea la dosar o agendei, al cărui scris este recunoscut de reclamantă. Instanța a omis cu desăvârșire să se pronunțe asupra acestui aspect deși prin motivele de apel recurentul – pârât a făcut referire la întreaga datorie.
Mai mult de atât, instanța nu s-a pronunțat nici asupra înscrisurilor depuse în instanță, la termenul de judecată, înscrisuri noi care confirmau cele învederate cu privire la datoriile soților.
În acest moment imobilul este executat silit pentru o datorie făcută de soți în 2008 pentru a-și cumpăra mașina, pe 6 aprilie fiind licitația. Nu este firesc ca unul dintre soți să suporte aceste datorii iar celălalt să primească sulta la valoare de 50% din apartament, deși prețul de vânzare va fi probabil mult mai mic.
Recurentul – pârât solicită să se observe că executarea nu se referă la datoria de 34.000 de euro, ci la o datorie făcută de soți în anul 2008.
Mai mult decât atât, chiar dacă ratele la creditul ipotecar sunt achitate de sora recurentului, împrumutul a fost garantat și asumat de ambii soți și nu e normal să suporte doar unul eventualele consecințe.
În timpul procesului, la dosar au fost depuse tot felul de somații pentru plata unor credite făcute în timpul căsătoriei, precum și desfășurătorul ratelor la bănci.
Soluția instanței de a dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului din ..35, ., . prin atribuirea imobilului către recurent este total nelegală și în contradicție cu voința părților sau cel puțin a unei părți. Instanța este într-o totală eroare. Recurentul – pârât nu a solicitat niciodată atribuirea bunului .
Potrivit. 67311 alin. 1-3 Cod procedură civilă "în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată daca vânzarea se va face de către părți prin buna învoiala ori de către executor.
În situația de față, când imobilul este executat silit, este soluția și morală și legală ca părțile să împartă suma obținută efectiv.
Apreciază recurentul că și în privința restituirii ajutorului public judiciar, tot acest aspect trebuie luat în considerare.
În concluzie, având în vedere cele arătate, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile apelate.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Prealabil, curtea arată că, recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Corespunzând exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Examinând primul motiv de recurs ce vizează compunerea sumei reprezentând datoria comună, curtea raportând aceste critici la considerentele teoretice arătate anterior, constată că acest motiv, din modul în care este formulat, aduce în discuție netemeinicia hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este stabilirea greșită a situației de fapt, astfel că o atare critică nu poate face obiect de analiză în calea extraordinară a recursului.
Astfel, sub un prim aspect, recurentul pretinde că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că datoriile pe care soții le-au contractat în timpul căsătoriei sunt în cuantum ridicat, cuantum dovedit de mențiunile din agenda intimatei – reclamante, aspect ce reprezintă o critică de netemeinicie adusă deciziei recurate, ce nu poate fi avută în vedere.
Pe de altă parte, curtea reține că, potrivit actelor depuse la instanța de apel, astfel cum au fost completate în recurs, imobilul ce a aparținut soților este executat silit pentru plata unei datorii de 7961,12 lei, însă constată, contrar susținerilor recurentului, că urmărirea imobiliară este suspendată până la soluționarea definitivă a acestui dosar de partaj, astfel că nu se pune în nici un fel problema că apartamentul ar fi fost deja executat silit.
Pe de altă parte, nu vor fi primite criticile ce vizează greșita calculare a cuantumului sultei, prin raportare la faptul că aceasta este prea mare, în condițiile în care prețul de vânzare al apartamentului va fi mai mic, întrucât sulta a fost calculată în mod corect prin raportare la valoarea stabilită prin expertiza efectuată în fața instanței de fond.
Tot astfel, faptul că ambele părți au înțeles să garanteze împrumutul făcut de sora recurentului cu apartamentul în litigiu, nu prezintă nici un fel de relevanță pentru soluționarea partajului și oricum nu este un impediment pentru care părțile nu ar putea să-și partajeze acest bun.
Cea de - a doua critică ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 67311 C. pr. civ., din perspectiva atribuirii imobilului recurentului, nu va fi analizată, fiind formulată omisso medio, ceea ce este inadmisibil. Curtea va înlătura susținerile recurentului referitoare la faptul că nu a formulat motiv de apel pe acest aspect, întrucât a criticat sentința sub aspectul nereținerii calității de bun propriu a imobilului, astfel că nu avea posibilitatea să critice și modalitatea de atribuire, întrucât o atare critică putea fi formulată, în condițiile în care atribuirea apartamentului către recurent a fost dispusă de instanța de fond, menținută de instanța de apel.
În ce privește restituirea ajutorului public, curtea constată că recurentul nu înțelege să formuleze o critică concretă deciziei din apel, mărginindu-se să susțină că „ și în privința restituirii ajutorului public, tot acest aspect trebuie luat în considerare”, motiv pentru care curtea nu se consideră investită cu o critică pe acest aspect.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C. pr. civ. curtea respinge recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. pr. civ. obligă recurentul la plata sumei de 1000 de lei, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariul de avocat achitat potrivit chitanței nr. 175/26.05.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – pârât I. G. A., împotriva deciziei civile nr.504 A/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. A..
Obligă recurentul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./29.10.2015
TB-S.5 – M.S.; L.V.
Jud.S.3 – C.Ș.
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 961/2015. Curtea... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
