Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 984/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 984/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 984/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.984
Ședința publică de la 29.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P. B.
JUDECĂTOR - C. B. T.
JUDECĂTOR - M.-G. R.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile, în urma casării parțiale cu reținere, privind pe reclamantul-pârât C. S.-M., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. I..
P. are ca obiect partaj bunuri comune.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 29.09.2015 când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2552/08.03.2013, Judecătoria Sectorului 6 București a admis cererea principală, a admis cererea reconvențională, în parte; a respins capătul de cerere privind impozitul pe clădire, reprezentând pasivul, ca neîntemeiat; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cotă 50% fiecare următoarele: A - apart.nr.33 situat în București, ..16, ., sector 6; a omologat raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză; a sistat starea de indiviziune; a atribuit în deplină proprietate și posesie reclamantului pârât, bunul indicat la poziția A; a obligat reclamantul pârât la plata sumei de_,5 lei, cu titlu de sultă în favoarea pârâtei reclamante, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, a dispus ca prezenta hotărâre să fie comunicată organului fiscal și oficiului de cadastru și publicitate imobiliară după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și a compensat cheltuielile de judecată.
Prin decizia civilă nr.155/A/10.02.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. I., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a constatat că din pasivul masei partajabile face parte suma de 924 lei, reprezentând impozitul pe clădire; a atribuit pârâtei-reclamante în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.33,din București, ..16, ..2, ., în valoare de 109.067 lei; a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 54.533,5 lei, cu titlu de sultă; a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 462 lei, reprezentând ½ din suma reprezentând impozitul pe clădire achitat de pârâta-reclamantă; a compensat sumele datorate de părți, urmând ca în final pârâta-reclamantă să fie obligată la plata către reclamantul-pârât a sumei de 54.071,5 lei, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; a menținut în rest sentința civilă apelată și a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 1.022 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut ca fiind corectă taxa de timbru stabilită de instanța de fond în sarcina apelantei pârâte, aferentă cererii reconvenționale formulate și raportată la valoarea imobilului, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat.
În esență, intimatul pârât consideră că în sarcina apelante trebuia stabilită taxa de timbru de 3% din valoarea imobilului, însă Tribunalul a constatat că partajul bunului imobil a fost solicitat de intimatul reclamant pârât prin cererea de chemare în judecată, iar pe calea cererii reconvenționale s-a contestat cota de 50% (pretinzându-se o cotă de 65%, astfel încât aceasta datorează taxă de timbru la valoarea contestată, respectiv 15% din valoarea apartamentului), îmbunătățirile (și ele stabilite prin raportul de expertiză) și impozitul (astfel cum acestea au fost detaliate în încheierea instanței de fond de la fia 134 dosar și cu referire la care a fost stabilită taxa de timbru).
Față de aceste aspecte, Tribunalul a constatat că taxa de timbru a fost corect stabilită de instanța de fond și, în consecință, și taxa de timbru în apel a fost corect achitată.
C. de contribuție a fost corect stabilită de instanța de fond ca fiind de 50% pentru fiecare dintre părți.
În ceea ce privește veniturile realizate de acestea în timpul căsătoriei, din analiza comparativă a cărților de muncă ale părților (filele 63 și urm. dosar fond pentru intimat, respectiv filele 18 și urm. dosar apel pentru apelantă), rezultă că veniturile intimatului erau mai mari.
Din declarațiile martorilor audiați în faza apelului nu rezultă că intimatul ar fi folosit banii în afara căsătoriei. De asemenea, rezultă că, și după plecarea acestuia în Cipru și despărțirea în fapt a soților, acesta a continuat să trimită sume de bani familiei.
Martorii ambelor părți au declarat că intimatul lucra și în afara serviciului (spre ex., monta gresie și faianță), iar martorul intimatului a declarat că, în perioada în care, dat fiind specificul profesiei, nu lucra, intimatul era retribuit totuși cu 75% din salariu. Același martor a mai declarat că intimatul a trimis bunuri copiilor rezultați din căsătorie, declarație care se coroborează cu proba cu înscrisuri (scrisori trimise de apelantă și copii, depuse în dosarul de fond).
Totodată, apelanta nu a reușit să facă dovada că ar fi achitat singură ultimele 4 rate ale creditului pentru apartament, astfel cum susține.
3. Instanța de fond nu a depășit limitele învestirii sale prin atribuirea apartamentului către intimat, raportat la cererea atașată la fila 104 dosar fond, prin care acesta a solicitat atribuirea imobilului în litigiu.
Tribunalul a apreciat însă că, în speță, criteriile de atribuire prev. de art.673 ind. 9 C.p.c. operează în favoarea apelantei, având în vedere că, de la data despărțirii în fapt a părților (1994) aceasta a fost cea care a locuit în imobil, faptul că a adus îmbunătățiri imobilului, (necontestate de intimat), precum și faptul că nu mai are altă locuință și nici posibilitatea dobândirii, fiind persoană cu handicap.
În ceea ce îl privește pe intimat, acesta mai are o altă locuință în România și în prezent locuiește în Italia (aspecte învederate în cererea de recurs și necontestate de intimat prin întâmpinare), astfel încât locuința în litigiu nu este o necesitate pentru acesta.
În ceea ce privește argumentul în sensul că apelanta nu va putea achita sulta pe care o datorează în ipoteza în care imobilul îi este atribuit, aceasta este o problemă de executare a hotărârii, astfel încât, în această ipoteză, intimatul va putea pune în executare hotărârea.
În cauză, nu a fost contestat faptul că, după desfacerea căsătoriei, apelanta a adus îmbunătățiri imobilului, însă acestea vor folosi în exclusivitate apelantei, urmare a admiterii de către Tribunal a motivului de apel referitor la atribuirea imobilului.
Pasivul masei partajabile reprezentat de impozit este în valoare de 924 lei, conform dovezii atașate la fila 17 dosar apel.
Pe de altă parte, acesta era datorat pe perioada 2002-2012, ulterior plecării din țară a intimatului, acesta nefăcând dovada că a contribuit în vreun fel la plata impozitului.
Tribunalul a înlăturat susținerile intimatului în sensul că apelanta trebuia să facă dovada că ea a achitat impozitul, iar intimatul nu a contribuit.
Astfel, este cert că impozitul a fost achitat, iar apelanta fiind cea care era în țară și locuia în imobil, poate fi operată prezumția că aceasta a fost cea care a achitat impozitul. Pe de altă parte, apelanta nici nu putea face dovada faptului negativ că fostul soț nu a plătit impozitul, sarcina probei în cazul faptelor negative fiind răsturnată, în sensul că trebuie făcută dovada faptului pozitiv contrar (și anume, intimatul ar fi trebuit să facă dovada că a plătit impozitul).
În ceea ce privește perioada pe care este datorat impozitul, Tribunalul a constatat că, deși nu a fost invocată în mod expres excepția prescripției dreptului la acțiune, prin întâmpinare, intimatul invocă implicit acest aspect, susținând că ar fi trebuit formulată cerere având acest petit din anul 2005.
Tribunalul a constatat însă că termenul de prescripție nu a curs între foștii soți, conform art. 14 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că aceștia au rămas codevălmași asupra bunului în litigiu, administrat practic numai de apelantă, aceasta fiind cea care a locuit în imobil, astfel încât desocotirea datoriilor legate de imobil se face în prezentul partaj.
Față de aceste aspecte în fapt și în drept, în baza art. 296 C.p.c., Tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat că din pasivul masei partajabile face parte suma de 924 lei, reprezentând impozitul pe clădire, a atribuit pârâtei-reclamante în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.33,din București, ..16, .. 2, ., în valoare de 109.067 lei, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 54.533,5 lei, cu titlu de sultă, a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 462 lei, reprezentând ½ din suma reprezentând impozitul pe clădire achitat de pârâta-reclamantă, a compensat sumele datorate de părți, urmând ca în final pârâta-reclamantă să fie obligată la plata către reclamantul-pârât a sumei de 54.071,5 lei, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Tribunalul a menținut în rest sentința civilă apelată, pentru motivele prezentate anterior.
Tribunalul a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 1.022 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. I., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul restituirii sumei de 619 lei achitată în plus ca taxă de timbru pentru fond, în temeiul art.23 alin.1 pct.b din Legea nr.146/1997; constatării unei contribuții majoritare a pârâtei la achiziționarea bunului imobil în proporție de 65%; scăderii valorii îmbunătățirilor aduse de pârâtă imobilului, din valoarea de circulație a acestuia; constatării că pasivul masei partajabile reprezentat de impozit în valoare de 924 lei era obligația strictă a reclamantului pârât.
În motivare, se arată că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304, pct. 8 cod proc.civ.).Astfel, instanța de apel, recunoaște ca fiind corect calculul taxei de timbru aferentă cererii de apel, taxă achitată de către pârâta-reclamantă raportat la taxa de timbru stabilită irevocabil prin încheierea din 14.01.2013, dar nu se pronunță asupra solicitării acesteia de a constata că instanța de fond greșit i-a pus în vedere să completeze taxa de timbru cu încă 619 lei și nici asupra cererii de restituire a sumei de 619 lei achitată în plus ca taxă de timbru pentru fond.
De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat parțial hotărârea cu aplicarea greșita a legii. Greșit a reținut instanța de apel că apelanta pârâtă-reclamantă nu a făcut dovada că a achitat singură ultimele 4 rate ale creditului pentru apartament, când din toate probatoriile administrate în cauză reiese cu certitudine că separarea în fapt a părților a avut loc odată cu plecarea intimatului reclamant-pârât în Cipru, unde a trăit în concubinaj cu actuala soție încă din luna imediat următoare plecării, că interesul pentru familie era inexistent, că înaintea plecării acumulase datorii în sumă de 1100 dolari pe care cu greu pârâta-reclamantă i-a returnat, întrucât trimitea banii foarte greu, argumentând permanent că nu are. Din declarațiile martorului O. M. reiese cu certitudine faptul că intimatul acumulase datorii înaintea plecării și sumele de bani trimise în țară nu depășeau 100 dolari la 4-5 luni.Ambii martori au confirmat faptul că intimatul lucra particular înaintea plecării, nu că lucra în afara orelor de serviciu. În anul plecării intimatul nu a lucrat nici măcar o singura zi la serviciul unde avea cartea de muncă, iar banii pe care îi câștiga când martorul O. M. îl lua cu el la vreo lucrare privată nu-i ajungeau nici de țigări.Conform art. 29 C. fam., aplicabil în speță, soții aveau îndatorirea de a contribui la cheltuielile căsniciei, la creșterea copiilor, în raport cu mijloacele fiecăruia, fapt nerespectat de către intimat. Intimatul se laudă acum că avea venituri mai mari decât recurenta, însă înaintea despărțirii în fapt aceasta era cea care îi dădea bani de țigări, iar după, ceea ce câștiga abia îi ajungea să își întrețină amanta.Pachetele cu îmbrăcăminte trimise copiilor nu au nici o relevanță în cauză întrucât recurenta nu putea să vândă hainele la mâna a doua ca să achite rata la apartament, și oricum aceasta se întâmpla la mai bine de un an după plecarea lui, iar ratele la apartament a fost obligată să le achit în lunile imediat următoare plecării lui.
De asemenea, raportul de expertiza efectuat în cauză a stabilit valoarea de circulație a imobilului în litigiu la suma de 109.067 Iei (pagina 7 din raport), iar valoarea îmbunătățirilor efectuate de recurentă Ia suma de 3.628 lei, valori omologate de instanța de apel.
Este adevărat că îmbunătățirile aduse imobilului de către recurentă îi vor folosi în exclusivitate, atâta timp cât i-a fost atribuit imobilul, dar apreciază că nu este firesc să fie obligată să-l despăgubească pe intimatul reclamant și pentru valoarea îmbunătățirilor făcute exclusiv de către recurentă și care au ridicat valoarea imobilului cu suma de 3.628 Iei.
Corect este ca din valoarea de circulație a imobilului să se scadă valoarea îmbunătățirilor și suma rezultată să reprezinte obligația pentru sultă. Astfel,
109.067 - 3.628 = 105.439 lei, iar
35% din această sumă = 36.903,65 lei sau
50% din această sumă =52.719,50 lei,
Susține recurenta că instanța de apel constată că există un pasiv al masei partajabile reprezentat de impozitul achitat de-a lungul timpului exclusiv de către recurentă, în sumă de 924 Iei, însă obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta pârâtă doar a sumei de 462 lei, reprezentând ½ din suma aferentă impozitului pe clădire, în condițiile în care apelanta, fiind persoană cu handicap (dovadă actele depuse la dosar) este scutită de la plata impozitului, iar suma de 924 lei reprezintă impozitul strict datorat de celălalt coproprietar în persoana intimatului.
Compensând sumele, se ajunge în final la obligarea pârâtei-reclamante la plata către reclamantul pârât a sumei de 35.979,65 lei, pentru o contribuție a pârâtei de 65% sau 51,795,50 lei, pentru o contribuție a pârâtei de 50%.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul celor arătate mai sus, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept: art. 299 și urm., 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ., art. 23 alin. (1), pct. b din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul reclamant pârât C. S.-M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În temeiul art. 33 și art. 36 din OUG nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru, intimatul invocă excepția insuficientei timbrări a recursului, solicitând instanței de recurs să pună in vedere recurentei să achite pentru fond și apel o taxă de timbru suplimentară, având în vedere că după evaluarea apartamentului au apărut elemente care au determinat o valoare mai mare a bunului imobil.Valoarea imobilului (apartamentului) supus partajului bunuri comune este de 109.067 lei, iar recurenta-pârâta trebuia să achite în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, 3% din valoare, adică suma de 3272,01 lei.Recurenta-pârâta C. lulia consideră că are o cota de contribuție de 65% din valoarea bunului și de aceea trebuia să plătească taxa judiciară de timbru conform art. 2 lit.c din lege, adică pentru suma de 16.360 lei o taxă de 1.092,6 lei.Total taxa de timbru datorată la fond era de 4.364,61 lei plus timbru judiciar de 5 lei.La fond, apelanta a timbrat cu suma de 2.098,78 lei deoarece a beneficiat deajutor public judiciar pentru restul taxei judiciare.În apel, pârâta a timbrat cu suma de 740 lei, iar Tribunalul a considerat fără ca aceasta să formuleze cerere de ajutor public judiciar că nu se mai impune completarea taxei judiciare de timbru.Prin lege se prevede în mod expres că în calea de atac, valoarea taxei judiciare de timbru este de 50% din cea calculată la fond, fără a se preciza că beneficiază inclusiv de ajutorul public judiciar de la fond.Intimatul consideră că trebuie, în temeiul art. 36 din OUG nr. 80/2013, reevaluată taxa judiciară de timbru pe care recurenta trebuie să o plătească pentru apel și recurs, raportat la valoarea imobilului de 109.067 lei, ținând cont și de faptul că aceasta contestă cota parte de 50% și solicită să se constate o cotă de contribuție de 65%.Intimatul apreciază că recurenta a fost favorizată sub acest aspect de către instanța de apel.Referitor la solicitarea recurentei de a i se restitui taxa de timbru pentru suma de 619 lei, intimatul consideră că este nefondată, având în vedere cele expuse mai sus.
Invocă în temeiul art. 3 din Decretul 167/1958, excepția de prescripție a dreptului material la acțiune al recurentei de a solicita obligarea reclamantului la plata sumei de 924 lei, reprezentând impozitul aferent apartamentului începând din anul 2002. Așa cum rezultă din Decizia civilă nr. 2532 A/18.10.1999, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. 2914/1999, foștii soți au fost căsătoriți în perioada 10.02._99.Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art.14 din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă, prin care se prevede că prescripția nu curge între soți, având în vedere că părțile nu mai au calitatea de soți din anul 1999 .
Cererea recurentei prin care solicită în recurs obligarea intimatului-reclamantului la plata sumei de 924 lei, reprezentând pasivul masei partajabile (contravaloare impozit pentru perioada 2002-2012) este inadmisibilă.Cu privire la impozitul pe clădire solicitat de pârâtă, intimatul arată că în ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, a fost achitată suma de 400 lei, iar pârâta, nu a făcut dovada că a achitat singură acești bani și că reclamantul nu a plătit. Din adeverința 117-12-_/31.05.2012, emisă Serviciul Public pentru finanțe publice locale, rezultă că impozitul este achitat. Mai mult, pârâta nu poate pretinde obligarea reclamantului la plata sumei de 924:2=462 lei, sumă aferentă anilor 2002-2012. Trebuia să formuleze acțiune în pretenții încă din anul 2005. Pârâta prin întâmpinare/cerere reconvențională susține că acest impozit este în cuantum de 2600 lei. Suma care revenea intimatului-reclamant era de 200 de lei și nu cât solicită recurenta și nici suma indicată de Tribunal.
Cu privire la îmbunătățirile aduse apartamentului pretinse de pârâtă, reclamantul nu le-a contestat, dar a solicitat instanței să aibă în vedere valoarea fostei tâmplarii din lemn, ușa avută anterior și pardoseala din linoleum, să aibă în vedere că din anul 1999 și până în prezent pârâta a folosit gratuit și cota parte aferentă reclamantului. Oricum, susține intimatul, aceste obiecte schimbate fac parte integrantă din bunul imobil, sunt accesorii care trebuie schimbate de cel care folosește bunul.
În cazul în care Curtea de Apel va considera că această critică este întemeiată, intimatul apreciază că se impune trimiterea dosarului spre rejudecare pentru a se evalua aceste îmbunătățiri și pentru a se reevalua apartamentul cu tâmplăria de lemn, ușa avută anterior și pardoseala de linoleum, toate existente la data divorțului, în anul 1999. În cazul în care s-ar scădea, așa cum dorește recurenta, valoarea acestor îmbunătățiri, intimatul-reclamant ar fi prejudiciat, deoarece s-ar considera că este evaluat un apartament fără ușa, fără tâmplărie și fără pardoseala din linoleum, obiecte care existau anterior divorțului, în anul 1999.
Cu privire la cota majoritară solicitată de recurentă, prin care pretinde că a achitat singură 4 rate din prețul apartamentului, în acea perioadă nefiind angajată și necâștigând nici un venit, intimatul consideră, că este vădit neîntemeiată și că instanța a ținut cont de întreaga perioadă a căsniciei-10.02._99 și nu de perioada în care reclamantul lucra în Israel și trimitea bani în țară.Intimatul a dovedit prin următoarele probe, care se coroborează, că a susținut material familia și a contribuit la dobândirea bunului comun, în cote egale cu pârâta: Copia cărții de muncă aparținând reclamantului C. S. M. că acesta a avut venituri din salariu pe toată perioada căsătoriei - filele 63-72 dosar fond; Declarațiile martorilor B. D., B. Toan și O. M., că în perioada 1994 -1999, reclamantul a lucrat în străinătate, iar pârâta din anul 1993-1994 nu a mai avut o activitate retribuită, că reclamantul trimitea bani din străinătate pentru întreținerea fostei soții și a copiilor rezultați din căsătorie, că în perioada cât a stal în țară reclamantul împreună cu pârâta s-a ocupat de minori, că a luat copiii în Italia; A dovedit că lucra în acord și veniturile acestuia erau de 10 ori mai mari decât ale apelantei-pârâte; Scrisorile trimise reclamantului de către pârâta C. lulia și minori, în perioada 1994-1997, înscrisuri necontestate la instanța de fond, din care rezultă că acesta trimitea bani familiei și cadouri - filele 96-103 - pârâta recunoaște că a primit de Ia reclamant, în anul 1994 sumele de 500 $, 600$, 1100$, iar minorii mulțumesc reclamantului pentru bunurile trimise, în anul 1994 valoarea medie a dolarului american - curs BNR a fost de 1.655,09 lei ROL/dolar (site BNR-arhiva), prin urmare reclamantul a trimis suma de 2200$, ceea ce reprezintă în lei suma de 3.641.198 Rol, adică la un salariu mediu brut de 84.700 Rol aferent anului 1994, contravaloarea a 42 de salarii brute. Anexează extras de pe site-ul BNR în acest sens. Intimatul menționează că aceste înscrisuri olografe semnate și datate de pârâtă și minori, au fost recunoscute și nu au fost contestate de aceasta, așa cum se prevede prin dispozițiile art.1176- 1177 C.civil. Rata pentru plata apartamentului era în anul 1994 de 4.264 lei ROL, echivalentul a aproape 3 dolari - în anul 1994 valoarea medie a dolarului american - curs BNR a fost de 1.655,09 lei ROL/dolar(site BNR-arhiva). Pârâta C. lulia, prin întrebările interogatoriului propus de aceasta spre a fi luat reclamantului, recunoaște că la data plecării reclamantului a renunțat la serviciu, aspect relatat și de martora B. Doinița și în această situație nu poate pretinde că a achitat singură ultimele 2 sau 4 rate la apartament, deoarece nu face dovada că ar fi avut niciun venit. Mai mult, la ultimul termen de judecată pârâta C. lulia a depus decizia de pensioare nr._/28.07.1997, din care rezultă că în perioada mai 1994- iulie 1997 nu a avut niciun venit, nici măcar din pensie, iar reclamantul a dovedit că pe toată perioada căsătoriei a avut venituri dintr-o muncă retribuită. Așadar, susținerea reclamantului că a susținut material soția și minorii este dovedită.
Prin motivele de recurs, recurenta recunoaște că reclamantul lucra și în afara serviciului pentru a susține material familia.Recurenta, prin motivele de recurs, nu arată care sunt normele de drept material și de drept substanțial încălcate de instanța de apel, ci se referă la motive de netemeinicie.
La atribuirea apartamentului, intimatul solicită instanței de recurs să țină cont dedispozițiile art.673/9 C.proc.civ., mai ales de faptul că recurenta-pârâtă C. lulia are un venit de 434 lei din pensie și nu are posibilitatea să achite sultă. Așa cum s-a constatat în timpul procesului, aceasta nu a putut să achite nici taxa judiciară de timbru și recurge la mila publică, ceea ce a determinat instanțele să încalce normele de drept substanțial.În drept, art. 308 alin. 2 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr.268/4.03.2015, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. I., împotriva deciziei civile nr.155 A din 10.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. S. M.; a casat în parte decizia recurată, cu reținerea cauzei pentru rejudecarea fondului, sub aspectul evaluării imobilului supus partajului, determinării cuantumului sultei și compensării obligațiilor reciproce; a menținut restul deciziei.
A arătat în considerente că recursul este fondat exclusiv în privința criticii recurentei referitoare la reținerea nelegală de instanța de apel că ar fi respectat valoric cota determinată de 50% pentru apelantă, prin obligarea acesteia la sulta care reprezintă 50% din valoarea imobilului- în condițiile în care, conform motivării instanței de apel care s-a limitat să considere că îmbunătățirile profită pârâtei-reclamante prin atribuirea imobilului către aceasta, în această valoare a imobilului s-ar fi inclus și valoarea îmbunătățirilor aduse de recurenta-apelantă după divorțul irevocabil al părților-, și a motivat că faptul că, prin atribuirea imobilului către pârâta-reclamantă, acesteia îi profită și îmbunătățirile, cum a motivat instanța de apel soluția dispusă nelegal în raport cu determinarea sultei, este firesc, dar legal era ca valoarea acelor îmbunătățiri să nu fie inclusă în valoarea totală a imobilului atribuit, cu ocazia determinării valorii imobilului supus partajului și astfel a sultei de către instanța de apel, deoarece, la fel ca în cazul art. 673 ind.5 alin. 2, pe baza art. 673 ind.9 și art. 673 ind.10 C.proc.civ. rap. la art. 30 C.fam. se stabilește sulta pentru partea care nu a primit bunul în natură în mod corespunzător valorii bunului, nu cu adăugarea la valoarea lui a valorii îmbunătățirilor realizate ulterior divorțului irevocabil și care astfel nu fac parte din masa partajabilă.
A precizat că, urmare a determinării nelegale a sultei de către instanța de apel, față de prevederile art. 673 ind.9 și art. 673 ind.10 C.proc.civ. rap. la art. 30 C.fam., Curtea are obligatia, conform art. 312 C.proc.civ., de a casa în parte decizia recurată, cu reținerea cauzei pentru rejudecarea fondului sub aspectul evaluării imobilului supus partajului, determinării cuantumului sultei și compensării obligațiilor reciproce, deoarece din masa partajabilă a părților face parte imobilul în starea în care acesta se regăsea la data divorțului irevocabil al părților, nu în starea dobândită ulterior prin îmbunătățirile aduse de recurenta-apelantă-pârâtă-reclamantă.
Celelalte critici din recurs s-au respins ca nefondate.
Astfel, conform art. 312 C.proc.civ., s-a casat în parte decizia recurată, cu reținerea cauzei pentru rejudecarea fondului sub aspectul evaluării imobilului supus partajului, determinării cuantumului sultei și compensării obligațiilor reciproce, deoarece din masa partajabilă a părților face parte imobilul în starea în care acesta se regăsea la data divorțului irevocabil al părților, nu în starea dobândită ulterior prin îmbunătățirile aduse de recurenta-apelantă-pârâtă-reclamantă.
La termenul de judecată din 27.05.2015 Curtea a pus în dezbatere necesitatea administrării probei cu expertiza evaluatorie care să stabilească valoarea actuală a imobilului în raport de starea în care acesta se regăsea la data divorțului irevocabil al părților, cu excluderea îmbunătățirilor făcute după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț, așadar imobilului având ușă, ferestre, pardoseală în starea în care acesta se regăsea la data divorțului irevocabil, nu a unui imobil fără ușă, ferestre, pardoseală, în condițiile în care din expertiza realizată la prima instanță ce nu a avut ca obiectiv stabilit de instanță determinarea valorii îmbunătățirilor, ci determinarea valorii imobilului, rezulta care este valoarea imobilului la data expertizei în raport cu starea în care se afla la data expertizei, fără să se arate care ar fi fost valoarea imobilului în raport cu starea în care acesta se regăsea la data divorțului irevocabil al părților.Totodată a pus în vedere apelantei pârâte-reclamante să facă dovada achitării onorariului expertizei de 1.000 lei sub sancțiunea decăderii din probă.
La termenul de judecată din 23.09.2015 apelanta pârâtă-reclamantă a fost decăzută din proba cu expertiza evaluatorie având ca obiectiv stabilirea valorii imobilului în raport cu starea în care acesta se regăsea la data divorțului irevocabil al părților, ca urmare a neachitării onorariului expertizei, neformulării vreunei cereri de ajutor public judiciar pentru plata onorariului expertizei și solicitării sale exprese prin avocat de a fi decăzută(art. 171 ind. 1 rap. la art. 170 C.proc.civ.).
Analizând actele și lucrările dosarului, în rejudecare, Curtea constată că apelanta pârâtă-reclamantă nu a dovedit că valoarea imobilului în raport cu starea în care acesta se regăsea la data divorțului irevocabil al părților ar fi diferită de valoarea de circulație de 109.067 lei stabilită de expertiza judiciară de la prima instanță(fila 45 dosar prima instanță), situație în care Curtea nu poate să rețină decât că valoarea de circulație a imobilului în raport cu starea sa de la data divorțului irevocabil al părților nu este diferită de suma de 109.067 lei. Interpretarea pe care pârâta-reclamantă încearcă să o dea în rejudecare raportului de expertiză depus la prima instanță, în baza art. 171 C.proc.civ., sub aspectul valorii imobilului, este nefondată. Expertiza de la prima instanță a avut un singur obiectiv stabilit de instanță: stabilirea valorii imobilului. Acest obiectiv a primit răspuns în raportul de expertiză administrat în acest sens în concordanță cu partajul obiect al procesului: 109.067 lei. Este adevărat că pârâta-reclamantă a obținut de la expert și un obiectiv separat, neîncuviințat de instanță, în care expertul a actualizat valorile din niște facturi pe care aceasta le-a prezentat expertului, inclusiv pentru niște materiale sanitare ce nu aveau relevanță, privind o sumă de 3.628,39 lei(ca referindu-se la îmbunătățiri realizate în perioada 2007-2012 constând în înlocuiri ușă, pardoseală,ferestre, includere a unui aparat de are condiționat și contorizare a apei), dar expertul nu a scăzut această sumă din valoarea apartamentului, ci a răspuns obiectivului instanței că valoarea apartamentului este de 109.067 lei. Așadar, în rejudecarea de față Curtea nu poate reține decât valoarea apartamentului de 109.067 lei, deoarece în procesul de partaj acesta este obiectivul concludent și util pentru împărțirea masei partajabile conform art. 673 ind.9 și art. 673 ind.10 C.proc.civ. sub imperiul căruia se află partajul din speță, determinarea valorii masei partajabile, neputând scădea din această valoare o sumă actualizată a unor îmbunătățiri care să conducă la determinarea de către instanță a unei valori de circulație nelegale(art. 201 C.proc.civ) asupra masei partajabile ce ar corespunde apartamentului care ar fi evaluat astfel fără ușă, pardoseală și ferestre, de vreme ce niciuna din părți nu a susținut în proces că la data divorțului irevocabil al părților apartamentul nu ar fi avut ușă, pardoseală și ferestre.
Față de valoarea astfel reținută a masei partajabile, de109.067 lei, cum s-a menționat mai sus, și față de contribuția egală a părților la dobândirea ei stabilită pe situația de fapt prin decizia instanței de apel, va fi obligată pârâta-reclamantă C. I. la plata către reclamantul pârât C. S. a sumei de 54.533,5 lei cu titlu de sultă, iar, pentru cota de 462 lei stabilită de instanța de apel pe pasiv în sarcina reclamantului-pârât care nu a contestat-o nedeclarând recurs, vor fi compensate obligațiile reciproce ale părților, urmând ca pârâta reclamantă C. I. să plătească reclamantului pârât C. S. suma de 54.071,5 lei, în termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii irevocabile.
Cu privire la cererea apelantei pârâte reclamante privind cheltuielile de judecată făcute în recurs, ca urmare a casării partiale a deciziei de apel pe aspectele mai sus menționate, soarta finală a cheltuielilor de judecată fiind determinată de soluția finală dată cererii pârâtei-reclamante în partaj sub aspectul sultei contestate în mod nefondat ca urmare a lipsei dovedirii de către pârâta-reclamantă a unei valori de circulație mai mici a imobilului ce compune masa partajabilă, decât cea de 109.067 lei stabilită de expertul de la prima instanță, conform art. 274 C.proc.civ., Curtea constată că, în urma decăderii apelantei pârâte-reclamante, din propria sa culpă, din proba cu expertiză evaluatorie, aceasta nu justifică vreo cădere în pretenții a reclamantului-pârât, astfel încât în mod legal reclamantul-pârât nu poate fi obligat la cheltuielile de judecată cuprinzând timbrajul recursului și onorariul avocatial de 1500 lei pretinse la termenul din 23.09.2015 în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare:
Obligă pe pârâta-reclamantă C. I. la plata către reclamantul pârât C. S. a sumei de 54.533,5 lei cu titlu de sultă.
Compensează obligațiile reciproce ale părților, urmând ca pârâta reclamantă C. I. să plătească reclamantului pârât C. S. suma de 54.071,5 lei, în termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei decizii.
Respinge cererea recurentei pârâte reclamante privind cheltuielile de judecată făcute în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T
Tehnored.B.I.
2 ex/
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
