Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 961/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 961/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 961/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA CIVILA NR.961
Ședința publică de la 23.09.2015
Curtea constituită din:
P. - A. P. B.
JUDECATOR - C. B. T.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror N. F..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant M. V., împotriva sentinței civile nr.671 din 26.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă O. N. .
P. are ca obiect – răpire internațională de copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă recurentul – reclamant M. V. și intimata – pârâtă O. N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 18.09.2015, răspuns la întâmpinarea intimatei.
Se mai învederează instanței împrejurarea că avocatul intimatei-pârâte a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 23.09.2015, cerere prin care solicită lăsarea cauzei după ora 1100.
Curtea dispune lăsarea cauzei după ora 1100, având în vedere cererea depusă la dosar de către avocatul intimatei-pârâte.
La reluarea pricinii, se prezintă avocat substituent I. M., pentru avocat substituit I. V., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant M. V., în baza delegației de substituire nr.33/2015, emise de Baroul București – Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, și intimata-pârâtă O. N., personal și asistată de avocat P. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, emisă de Baroul B., pe care o depune la dosar.
Se procedează la identificarea intimatei-pârâte O. N., cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului.
Avocatul intimatei-pârâte solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșele fotografice prin care urmează a demonstra că nu i s-a îngrădit dreptul recurentului de a avea legături personale cu minora.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, este de acord cu încuviințarea planșelor fotografice.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, nu se opune administrării probei cu înscrisuri.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere poziția procesuală a părților, încuviințează aceste planșe ca probe în proces.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată, urmând a dispune și cu privire la onorariul apărătorului din oficiu.
Avocatul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Urmează a se constata faptul că instanța de fond în urma administrării probelor din fața instanței a rezultat că părțile au fost despărțite din anul 2012, că domiciliul minorei a fost stabilit la mamă, că pârâta a fost singura care s-a ocupat de creșterea și educarea minorei, aspecte învederate în întâmpinarea depusă la dosar, care urmează a fi avute în vedere de către instanță.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, apreciază că ambele motive de recurs sunt neîntemeiate și în urma examinării probatoriului administrat în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că cererea de înapoiere a fost formulată în termenul legal prevăzut de art.12 al.1 din Convenția de la Haga, dar că în speță nu au fost încălcate dispozițiile art.3 din Convenție.
În mod corect, apreciază că pe baza actelor existente la dosar s-a stabilit că minora încă de la despărțirea în fapt a părinților, finele anului 2012, a rămas în grija mamei, însoțind-o pe aceasta permanent și locuind împreună cu mama după stabilirea în România.
În mod corect, prima instanță a avut în vedere și interesul superior al minorei, vârsta acesteia, dar și necesitatea ca ea să continue să crească și să se dezvolte într-un mediu la care s-a adaptat și care a dus la îmbunătățirea stării sale de sănătate.
Pentru aceste motive, apreciază că judecătorul instanței de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate și a pronunțat o sentință legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea căii de atac exercitată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III - a Civilă, sub nr._, reclamantul M. V. prin reprezentant legal avocat V. lacob desemnat conforma art. 5 alin. l și 3 din Legea nr. 369/2004 republicata a chemat în judecată pe pârâta O. N. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la înapoierea minorei V. CHIARA A., născută la data de 18.12.2008 în Camaiore (L.) - Italia, la reședința sa obișnuită din Italia, în termenul de maxim 15 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea aplicării unei amenzi civile în favoarea Statului Român, cuprinse între 2.500 - 12.500 lei; obligarea pârâtei să predea către reclamant documentul de călătorie al minorei sau să-și dea concursul pentru eliberarea unui document de călătorie pe numele minorei și să se dispună suplinirea acordului pârâtei în acest sens; să se autorizeze ca reclamantul personal sau prin reprezentant să preia minora în cazul refuzului de executare voluntară a obligației de înapoiere în termenul stabilit.
În motivarea acțiunii s-a arătat că din conviețuirea reclamantului V. M. cu pârâta O. N., la data de 8.12.2008 s-a născut la Camaiore (Provincia L.) minora Chiara A. și aceasta, până în jurul datei de 10 - 13.03.2014, când mama a decis în mod spontan și unilateral deplasarea și reținerea în România, a avut reședința în Italia.
Inițial reședința familiei a fost în Viareggio (Provincia L.), Via di Montrafnito 116, apoi părinții s-au mutat cu chirie într-un imobil situat în Torre del Lago, Via Oberdan 28 așa cum reiese din documentele anexate cererii de chemare în judecata.
Începând cu anul 1996 și continuând cu această perioadă de Ia nașterea minorei Chiara A. până în prezent reclamantul a desfășurat activități lucrative și s-a ocupat de întreținerea normală a familiei.
Mai mult decât atât, potrivit documentelor existente la dosar, nucleul familiei fiind compus din mai multe persoane (mama pârâtei - O. M. și fiica acesteia din altă căsătorie - Cacicoveschi A. M.), reclamantul s-a ocupat și de întreținerea acestora în timpul conviețuirii în aceeași locuință.
Consideră reclamantul că pârâta a premeditat răpirea minorei Chiara A. și reținerea acesteia pe teritoriul României, începând de la data plecării mamei paratei și bunica materna a minorei în România, în anul 2012.
Primul act premeditat s-a consumat odată cu folosirea unor manopere dolosive prin care, profitând de buna credință a reclamantului, pârâta I-a convins să-și exprime acordul pentru o vizită a acesteia împreună cu minora în România.
În acest sens, fără să prevadă că pârâta avea de gând să răpească și să rețină ilegal minora în România, și-a exprimat acordul pentru această vizita în fața Poliției de Stat Italiene - Comisariatul de Poliție de Stat de la Viareggio în anul 2012
De asemenea, prezentarea și supunerea minorei unor controale medicale sporadice în fața unui medic român pot fi considerate acte premeditate, în condițiile în care minora a fost în evidența permanentă a medicilor italieni dr. Pier Luigi Gianfranceschi (22.01._13) și dr. Donatella Coppola (16.05._14).
Referitor la acest aspect sunt relevante documentele medicale anexate de pârâtă scrisorii de răspuns adresate Ministerului Justiției, documente care consultate cu atenție nu poartă date medicale din anii 2012 și 2013.
În jurul datei de 10-13.03.2014, deși minora era înscrisă din anul 2010 la Școala Maternă Borgo 2 - clasa l secția C a cursului „Comune" unde a frecventat regulat lecțiile până la data de 07.03.2014, pârâta și-a desăvârșit scopul și a răpit minora transportând-o în România în vederea reținerii definitive.
În acest context pârâta a rupt nucleul familiei din reședința sa obișnuită din Italia, iar prin acest comportament deosebit de grav a prejudiciat creșterea psiho-fizică a minorei, rupând nemotivat legătura acesteia cu tatăl, cu școala pe care o urma, cu colegii și prietenii pe care îi cunoștea.
În același context, a arătat că nu există niciun risc grav, niciun
pericol la adresa minorei, astfel încât aceasta să aibă de suferit în cazul
înapoierii la reședința sa obișnuită din Italia. Mai mult decât atât, prin
relația de apropiere detată,minora se va simți în siguranță, protejată și reintegrată în mediul în care a crescut până la această vârstă (cămin, școală, medic, prieteni, colegi).
Înapoierea minorei la reședința sa obișnuita din Italia este benefică și pentru lămurirea diferendelor cu privire la exercitarea drepturilor părintești.
P. prezenta cale prevăzută de Convenție solicită înapoierea de urgență a minorei, urmând ca potrivit legislației în vigoare decizia finală privind încredințarea să fie luată de către autoritățile competente ale statului reședinței obișnuite a minorei, avute imediat anterior deplasării ilicite, respectiv ale Statului Italia.
În drept au fost invocate dispozițiile Convenției de la Haga din anul 1980, Legea nr. 369/2004 republicată, Regulamentul CE nr. 2201/2003.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și a arătat că împreună cu fiicele sale minore V. Chiara A., Cacicovschi A. M., mama sa și reclamantul, a locuit în Italia cu chirie, până la data de 1 decembrie 2012.
În această perioadă, relațiile dintre pârâta și reclamant s-au deteriorat datorită faptului că acestuia nu-i prea plăcea să muncească, muncea sporadic, 5 luni, iar apoi 2-3 luni făcea pauza, pârâta și mama sa în perioadele când nu muncea erau singurele care realizau venituri pentru întreținerea întregii familii. Datorita faptului ca reclamantul nu contribuia constant cu bani au apărut numeroase certuri care uneori s-au finalizat și cu agresiuni atât verbale cat și fizice la adresa pârâtei.
În decembrie 2012 pârâta împreuna cu mama și cele doua fete s-au mutat într-un alt apartament închiriat, pentru ca în anul 2013, în cursul lunii februarie, tatăl pârâtei sa sufere un accident cerebral, iar mama paratei a fost nevoita să se întoarcă în România.
Datorita faptului ca a rămas singurul întreținător de familie și nemaiavând niciun ajutor pentru îngrijirea minorei Chiara A., pârâta a purtat discuții cu reclamantul pentru ca acesta sa-i achite minorei o pensie de întreținere mai ales ca acesta incasa de la statul italian o suma pentru fetita, înainte de a lua decizia definitiva de a se întoarce în România a încercat sa ajungă la un acord cu reclamantul.
În acest sens spre binele fiicei acestora, pârâta l-a invitat pe reclamant la mediere atât în România cat și în Italia prin domnul av. Paulo Orsi, deoarece vroia și încă mai vrea să ajungă la un acord și să aibă o relație bazată pe comunicare și respect reciproc, de dragul fiicei lor.
La scurt timp după întoarcerea mamei în România și datorita cheltuielilor mari în Italia precum și datorita faptului ca paratul nu o ajuta financiar la creșterea minorei Chiara A., pârâta a fost nevoita ca pe fiica cea mare, Cacicovschi A. M. sa o trimită în România la mama pârâtei, aceasta continuând studiile în România, B. (doc. 5.1).
Toate discuțiile cu reclamantul s-au purtat la începutul anului 2013.
De altfel, în august 2013 pârâta, prin avocatul din România, i-a trimis o invitație la mediere reclamantului pentru a lua o hotărâre împreuna.
Până în luna noiembrie 2012 când au locuit împreuna cu reclamantul doar pârâta și mama sa erau cele care achitau chiria și cheltuielile casei insa reclamantul a dorit ca chitanțele sa fie emise pe numele sau, adică ca și cum el ar fi plătit aceste sume de bani, pentru ca apoi, sa poată solicita de la Statul italian aceste sume de bani ca ajutor pentru familie, iar din decembrie 2012 reclamantul nu a mai contribuit în nici un fel la creșterea și educarea minorei.
Cu privire la acordul dat de parat pentru a se deplasa cu minora, pârâta a arătat ca acesta hotărâre a fost luata de comun de către părinți și a nu a fost vorba de un simplu acord ci este un certificat de naștere cu fotografie pentru uz turistic pentru minorii sub 15 ani, certificat care abilitează titularul pentru expatrierea în toate statele care au aderat la acordul din Paris din date 13.12.1957 și acest certificat a fost obținut după nașterea minorei pentru o perioada de 5 ani respectiv din data de 21 iulie 2009 și a expirat în 20 iulie 2014.
În toată această perioadă minora a fost de nenumărate ori în tara, aceasta făcând toate vaccinele obligatorii și opționale la medicul de familie din România, care a constatat ca fetiței ii dauna clima foarte umeda din Italia, fiind suferinda de bronșita astmatica conform diagnosticului din Italia; în prezent starea fetitei s-a ameliorat după cum reiese din testele făcute de medicul alergolog-imunolog, aceasta datorându-se tratamentului și climei favorabile din România.
Din mesajele telefonice rezultă că l-a anunțat pe reclamant de fiecare dată că urmează să vină în România, precum și faptul că are nevoie de ajutorul său financiar pentru a putea rămâne în Italia cu fetița.
Făcând multe drumuri în România a fost nevoită să renunțe la apartamentul cu chirie pe care îl plătea și din această cauză rezidența i-a fost anulată în 14.01.2013.
Pârâta a arătat că i-a permis reclamantului să vorbească la telefon cu fetita,de multe ori ea fiind cea care îl apela pentru că acesta nu avea credit; s-au văzut pe skype, iar de fiecare dată când pârâta a fost în Italia până i-a expirat pașaportul fetiței a dus-o și pe aceasta pentru a-și vedea tatăl.
Întotdeauna pârâta s-a gândit la binele fetiței, iar în acest sens i-a propus reclamantului sa se mute el în România având în vedere ca nu avea un loc de munca stabil, nu avea o locuința și nu avea și nu are nici în prezent nicio stabilitate (doc. 24).
Mai mult reclamantul a fost în vizita de trei ori în România, respectiv în luna septembrie 2014, în octombrie 2014, când a participat la funeraliile fetei din prima căsătorie, și în decembrie 2014, când împreuna au organizat petrecerea minorei pentru ziua ei de naștere și pana după C..
În toate aceste ocazii acesta a fost la noua locuința, a dormit în camera cu minora (doc. 26) au fost la locuri de joaca, pârâta chiar dorind sa încheie un acord cu acesta în sensul sa se prezinte la Serviciul de Evidenta a Populației B. pentru a-i face minorei pașaport de călătorie, dar el a refuzat categoric.
De asemenea, pe perioada vacanței, s-a oferit sa-i ducă minora cu avionul și sa o lase la el pentru a avea relații firești și normale cu aceasta, insa acesta a fost sfătuit de avocatul din Italia care formulat cererea sa aștepte soluționarea acești plângeri și sa nu încheie niciun acord.
În cauza au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, interogatoriul părtilor și proba testimoniala, răspunsurile la interogatorii și declarațiile martorilor audiați fiind consemnate și atașate la dosar.
P. sentința civilă nr.671/26.05.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea formulată de reclamantul M. V., ca neîntemeiată, precizând că onorariul avocatului desemnat pentru reclamant conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 369/2004 republicată în cuantum de 500 lei s-a avansat din conturile Ministerului de Justiție și a rămas în sarcina statului și că s-a stabilit onorariul de interpret pentru doamna Ș. A. în cuantum de 300 lei, ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiție și rămâne în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în primul rând, cazul dedus judecații se circumscrie ipotezei stabilite prin dispozițiile art. 12 alin.1 din Convenția de Haga din 1980, perioada scursa între data deplasării și momentul introducerii cererii de înapoiere înaintea autorității centrale din Germania, tribunalul urmând să verifice dacă în speță sunt întrunite cerințele art.3 din Convenție cat privește caracterul ilegal al deplasării și reținerii minorei pe teritoriul României.
Tribunalul a reținut, în considerarea probatoriului administrat în cauza ca împrejurare de fapt, că de la data separării în fapt a părinților - sfârșitul anului 2012, astfel cum rezultă din răspunsul pârâtei la interogatoriu coroborat cu declarația martorului încuviințat reclamantului și înscrisurile depuse la fila 64 dosar, minora V. Chiara A. a locuit cu mama, având domiciliul stabilit în fapt la aceasta, în timp ce reclamantul a mers sa locuiască împreuna cu mama sa și păstra legături personale cu minora și pana la data deplasării copilului în România în data de 11.03.2014 nu a intervenit o schimbare de domiciliu la celalalt părinte care să fi fost convenită în fapt de către părți sau dispusa de vreo instanța.
De altfel, pe baza probatoriului administrat în cauza, tribunalul a reținut că pârâta împreună cu minora au efectuat deplasări în mod regulat în România în cursul anului 2013, pârâta obișnuind să-l înștiințeze pe reclamant despre plecare de obicei cu o zi înainte, după cum rezulta din înseși declarația martorului propus de către reclamant.
Din coroborarea răspunsurilor celor două părți la interogatoriu rezultă faptul că în speță a existat un document de călătorie emis de autoritățile statului italian, cu acordul reclamantului, cu valabilitate până la data de 29.07.2014, în baza căruia minora putea calatori cu mama sa, și deplasările au fost efectuate în baza acestuia, inclusiv deplasarea din data de 11.03.2014.
Pe baza declarațiilor martorilor audiați, coroborate cu răspunsurile reclamantului la interogatoriu, tribunalul a reținut că de la despărțirea în fapt a pârtilor, la finele anului 2012, reclamantul contribuia din timp în timp cu sume de bani – aprox.200 euro - la suportarea cheltuielilor de întreținere ale pârâtei și minorei și îi cumpăra fetitei ce avea nevoie.
Ulterior stabilirii paratei cu minora în România, reclamantul a păstrat legătura telefonic, astfel cum rezulta din scriptul convorbirilor telefonice depuse la dosar, și a trimis în mod regulat pachete cu îmbrăcăminte și mâncare pentru fetita, astfel cum rezulta din declarația martorului reclamantului, coroborat cu răspunsul paratei la interogatoriu, și cei doi părinți s-au întâlnit atât în România cat și Italia pentru a discuta termenii relațiilor părintești cu minora și contribuția părinților la suportarea cheltuielilor necesare creșterii și întreținerii acesteia, în vederea soluționării litigiului privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești.
În concluzie, la momentul deplasării copilului de către mama în România, în luna martie 2014, reședința copilului nu era stabilita în fapt în alta parte decât la mamă, în urma despărțirii părinților minora rămânând în grija acesteia și aceasta a înțeles să-și stabilească domiciliul pe teritoriul României, stabilirea de domiciliu la un părinte neputând fi înțeleasă ca și locație fizica efectivă de care respectivul părinte să fie legat și pe care să nu o poată schimba dacă împrejurări întemeiate justifică o modificare a respectivei adrese Ia care părintele locuia la momentul stabilirii domiciliului la acesta. Stabilirea domiciliului copilului la un părinte nu presupune fixarea și dependenta acestuia de o anume adresa poștala ci faptul ca minorul va fi îngrijit și crescut de respectivul părinte și va avea legături personale cu celalalt părinte în cadrul unui program de vizitare, iar hotărârile importante ce țin de educația și sănătatea minorului urmează a fi luate de comun acord de către ambii părinți, care exercita autoritatea părinteasca deopotrivă.
Tribunalul a avut în vedere deopotrivă faptul că schimbarea domiciliului de către mama prin deplasarea copilului în România, apreciată ca ilegală de către reclamant, nu poate sa joace un rol decisiv în evaluarea legăturilor sub aspectul interesului superior al copilului, în timp ce modificările ce ar avea loc prin separarea de persoana principala de referința și mutarea copilului la reședința tatălui ar putea fi nefavorabile din punctul de vedere al interesului superior al minorei, ținând cont și de vârsta acesteia și de perioada în care s-a raportat la persoana paratei ca principala persoana de referința.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M. V., solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În motivare a arătat următoarele:
Primul motiv de recurs vizează dispozițiile art.488 alin.(1) pct. 6 NCPC, potrivit cărora „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Potrivit acestui motiv legal de recurs și în contextul prezentei cauze, recurentul reclamant apreciază că instanța de fond s-a pronunțat extra petita, analizând cauza și motivând hotărârea prin aspecte ce exced fondului și obiectului cauzei.
Astfel, deși învestită cu obiectul analizării circumstanțelor în care a fost răpită și reținută minora în România, precum și condițiile înapoierii minorei la reședința obișnuită din Italia, instanța de fond a analizat cauza și a motivat hotărârea pe aspecte ce țin de încredințarea minorului, relații de afecțiune cu unul dintre părinți, integrarea într-un domiciliu ori mediu social, etc.
De asemenea, în considerentele și dispozitivul hotărârii atacate nu se regăsesc aspecte motivante prevăzute de Convenția de la Haga care să permită judecătorului să refuze cererea de înapoiere a minorului în Italia.
Recurentul apreciază că norma legală aplicabilă, respectiv Convenția de la Haga, nu permite refuzul înapoierii minorului decât în două situații:
- Cererea este depusă tardiv în funcție de momentul răpirii;
- Există un risc grav dacă s-ar dispune înapoierea minorei în Italia.
În aceste condiții în care judecătorul fondului motivează și se pronunță pe aspecte ce nu fac obiectul cauzei, recurentul va critica hotărârea și din prisma legalității acesteia, invocând:
Motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.(8) NCPC: „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material".
Conținutul normelor de drept material aplicabile, respectiv Convenția de la Haga din 1980, Legea nr.369/2004 republicată și Regulamentul CE nr.2201/2003 prevăd următoarele:
Autoritatea centrală a statului unde se află copilul va lua sau va face să se ia orice măsură susceptibilă să asigure înapoierea acestuia de bună voie (art. 10 din Convenție).
Autoritățile judiciare sau administrative ale oricărui stat contractant urmează să procedeze de urgență în vederea înapoierii copilului (art.11 parag.1 din Convenție). Dispozițiile art.11 parag.2 din Convenție impunând un termen limită de 6 săptămâni de la data sesizării autorității judiciare sau administrative până la soluționarea cauzei. Dacă de la data deplasării sau reținerii ilicite a copilului și până la momentul introducerii cererii înaintea autorității judiciare sau administrative a statului contractant unde se află copilul s-a scurs o perioadă de mai puțin de un an, art.12 parag.1 din convenție stabilește regula că autoritatea sesizată trebuie să dispună înapoierea sa imediată. În cazul în care un copil este deplasat sau reținut pe teritoriul României, iar instanța constată că deplasarea sau reținerea copilului este ilicită în sensul art.3 din Convenție, va dispune înapoierea copilului în țara în care acesta își are reședința obișnuită (art.11 alin.1 din Legea nr.369/2004).
Coroborând acest cadru legal cu soluția și motivarea alese de instanța de fond, se poate lesne observa ca hotărârea pronunțată nu referă la aceste norme de drept material și nici nu se sprijină pe acestea.
Ca ultim aspect, recurentul reclamant învederează instanței de recurs faptul că instanța de fond nu a analizat în concret nici riscul rămânerii minorei în România din perspectiva posibilităților de îngrijire, educare și supraveghere din partea mamei.
Din probele existente la dosar reies cu certitudine problemele și mărimea familiei, ce include și o persoană cu handicap, afecțiunile psihice de care a suferit pârâta, etc.
Un aspect deosebit, ignorat de instanța de fond, este acela că nu a apreciat riscul refuzului de a dispune înapoierea minorei în condițiile în care cealaltă minoră a pârâtei a decedat în condiții extrem de dubioase.
Instanța de fond a preferat să refuze probele audio video referitoare la aceste aspecte, în timp ce, în același context, a preferat să creeze o situație avantajoasă pârâtei în proces, încălcând principiul egalității în fața legii civile și dispunând efectuarea de anchetă socială doar la domiciliul pârâtei.
Solicită a se dispune asupra onorariului avocatului desemnat potrivit legii, pentru această etapă procesuală, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoz.art.488 NCPC, Convenția de la Haga din 1980, Regulamentul CE nr.2201/2003, Legea nr.369/2004 republicată.
Intimata pârâtă O. N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimata arată că prin cererea adresata Ministerului Justiției, formulată prin avocat V. lacob, în calitate de reprezentant legal al reclamantului M. V. în baza Convenției de la Haga din 1980 și a Legii nr.369/2004, acesta a solicitat obligarea pârâtei la înapoierea minorei Chiara A. la reședința din Italia a acesteia, în considerarea faptului că a avut loc o răpire internațională de minori, în sensul art.3 din Convenția mai sus amintită.
În acest sens, în fața instanței de judecată au fost administrate probe, respectiv au fost audiați doi martori și au fost luate interogatorii atât reclamantului, cât și pârâtei. Din probele administrate respectiv din depozițiile martorilor audiați la data de 20 mai 2015 a rezultat că:
Pârâta s-a separat de reclamat de la sfârșitul anului 2012 și a locuit cu chirie împreună cu minora V. Chiara A., separat de recurentul reclamant, acesta mutându-se la mama sa. Începând cu luna februarie 2013, așa cu a arătat și în întâmpinare și cum rezultă și din probatoriul administrat în cauză, mama sa, cu care împărțea cheltuielile pentru locuința închiriată, a fost nevoită să se întoarcă în România datorita faptului că tatăl său a avut un accident cerebral, intimata rămânând singura întreținătoare de familie. Pentru că financiar, aceasta se descurca greu, a purtat discuții cu recurentul reclamant pentru ca acesta să-i achite minorei o pensie de întreținere, având în vedere faptul că acesta încasa de la statul italian o sumă pentru minoră (alocație de familie). Datorită problemelor de sănătate ale tatălui intimatei, în anul 2013 aceasta s-a deplasat în mod regulat, împreună cu minora, în România unde rămâneau câte o săptămână sau două, uneori o lună, înștiințându-l pe recurentul reclamant de fiecare dată de aceste deplasări. Aceste afirmații au fost dovedite prin depoziția martorei propusă de recurentul reclamant. Așa cum s-a mai arătat în întâmpinare, pârâta s-a deplasat în mod regulat cu minora în România în baza documentului de călătorie emis de autoritățile statului italian, unde a avut acordul recurentului reclamant și care avea termen de valabilitate până la data de 29.07.2014.
Din decembrie 2012, recurentul reclamant nu a contribuit la cheltuielile pentru creșterea minorei decât sporadic, adică o dată la 5 luni îi trimitea 50 - 100 de euro, de unde rezultă faptul că reclamantul dorește reîntoarcerea minorei doar pentru satisfacerea orgoliului său personal. Un tată responsabil care ține cu atâta ardoare ca minora să fie înapoiată în Italia, trebuia să dovedească până acum că este capabil să se ocupe de creșterea și educarea micuței, contribuind financiar și în mod constant, având grijă să-i asigure un trai decent. Intimata solicită a se ține cont că reclamantul reconvențional nu vrea ca minora să se întoarcă înapoi datorită puternicelor sentimente paterne (fetița era neglijată când mergea în vizită la el, de multe ori bunica era cea care se ocupa de fetiță, el fiind ocupat cu calculatorul), ci doar pentru a avea el ultimul cuvânt. Comportamentul lui dovedește că nu se gândește la fericirea copilului său și încearcă prin diverse moduri să inducă în eroare prezentând lucrurile doar așa cum îi convin lui și în favoarea lui. Reclamantul dorește reîntoarcerea minorei doar pentru a o determina și pe pârâtă să se întoarcă la el, astfel reclamantul demonstrând că este superior, pentru că este de naționalitate italiană (lucru afirmat de el în repetate rânduri). Intimata solicită a se avea în vedere faptul că recurentul încearcă prin orice mijloc să o denigreze doar ca sa obțină ceea ce dorește prin diverse metode josnice. În acest sens, intimata arată că, fără a avea acceptul său, acesta s-a prezentat la medicul de familie al pârâtei din Italia și motivând că este soțul ei a încercat să obțină un înscris prin care să facă dovada că aceasta a luat medicamente antidepresive, lucru total neadevărat. Medicul de familie al intimatei a confirmat doar faptul că în urma problemelor avute după naștere, aceasta a suferit o tulburare de stres, însă acest lucru s-a petrecut în anul 2010. Un alt aspect se referă la faptul că un medic de familie nu are cum să prescrie și să trateze afecțiuni ce țin de tulburări psihiatrice, aceste afecțiuni fiind tratate doar de medic specialist în psihiatrie, în probațiune depun Raportul Psihodiagnostic și de Evaluare Clinică (Evaluare psihologică) care atestă că nu sufăr de afecțiuni psihice și că intimata este o mamă capabilă pentru îngrijirea, creșterea și educarea fetiței sale Chiara.
Cu privire la acordul dat de reclamant, pârâtei pentru a se deplasa cu minora, această hotărâre a fost luată de comun acord, dar subliniază că nu este un simplu acord, ci este un "Certificat de naștere cu fotografie pentru uz turistic pentru minorii sub 15 ani" certificat care abilitează titularul pentru expatrierea în toate Statele care au aderat la acordul din Paris din data 13.12.1957. Certificatul a fost dat după nașterea minorei pe o perioada de 5 ani respectiv din 21 iulie 2009 și a expirat în data de 20 iulie 2014. În toată această perioadă au fost de nenumărate ori în țară, minora făcând toate vaccinurile obligatorii și opționale la medicul de familie din România și acesta având-o în supraveghere și observând că fetiței îi dăuna clima foarte umedă din Italia, ea fiind suferindă de bronșită astmatică, conform diagnosticului din Italia. În prezent, starea fetiței s-a ameliorat după cum reiese din testele făcute de medicul alergolog-imunolog, aceasta datorându-se tratamentului și climei favorabile din România. Din mesajele telefonice rezultă că intimata l-a anunțat pe reclamant de fiecare dată că urmează să vină în România, precum și faptul că pentru a putea rămâne în Italia cu fetița are nevoie de ajutorul material și financiar pentru creșterea și educarea ei. La un moment dat intimata a fost nevoită să renunțe la apartamentul cu chirie pe care îl plătea singură, din această cauză rezidența fiindu-i anulată în 14.01.2013. În tot acest timp (de la nașterea fetiței) intimata pârâtă a avut domiciliul în B., ., împreună cu cele două fete ale sale la locuința proprietate personală. La începutul anului 2013, intimata a pus casa în vânzare, aceasta împreună cu fetele s-au mutat la părinții săi, respectiv tot în B. pe ., într-un apartament cu 3 camere. Din vânzarea casei în anul 2013, intimata a început construcția unei case mai mari unde să poată locui împreună cu fetele și părinții săi. Condițiile la noua locuință sunt foarte bune, fetiței nelipsindu-i absolut nimic.
Se arată în motivele de recurs că pârâta nu are posibilități de îngrijire, educare și supraveghere a minorei, că are o familie numeroasă care include și o persoană cu handicap, că pârâta suferă de afecțiuni psihice și că fiica sa ceea mare a murit în condiții extrem de dubioase. Intimata arată că toate aceste aspecte nu sunt decât afirmații defăimătoare la adresa sa, afirmații care nu au nicio susținere probatorie. În acest sens, intimata solicită a se avea în vedere ancheta socială depusă la dosarul cauzei de unde rezultă faptul că aceasta locuiește într-un imobil cu patru apartamente, că are apartamentul său format din bucătărie, living, dormitor, camera fetiței și baie și că minora are cele mai bune condiții. Cu privire la faptul ca tatăl pârâtei a suferit un accident cerebral și că acesta este imobilizat la pat, intimata nu consideră că acesta este un aspect de care reclamantul reconvențional să "profite" așa cum a arătat în motivarea recursului, faptul că un părinte este bolnav, nu înseamnă ca este un handicap, mai ales că locuiește într-un apartament total separat de intimată. Se mai arată că fiica intimatei a murit în condiții dubioase și aceste afirmații așa cum s-a arătat sunt afirmații doar pentru a induce în eroare instanța, fiica pârâtei decedând în urma unui accident de circulație, iar cel vinovat pentru producerea accidentului a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă (oricum aceste aspecte nu au legătură cu prezenta cauză).
În motivarea recursului se mai arată că este un motiv de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 NCPC "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".
În baza probelor administrate, instanța de fond a considerat că nu au fost încălcate prevederile art.3 din Convenția de la Haga din 1980 și că în mod corect a respins acțiunea.
În motivarea sentinței instanța de fond nu a stabilit prin sentința pe care recurentul o atacă că domiciliul minorei este în România, ci instanța a arătat că datorită faptului că pârâta nu mai locuia împreună cu reclamantul reconvențional încă din 2012, minora avea stabilit domiciliul în fapt acolo unde locuia mama, minora fiind în grija sa exclusivă. Intimata arată că în toată această perioadă din 2013 de când a venit cu minora în România, i-a adus la cunoștință reclamantului reconvențional că dorește să se stabilească în B., România, încă din anul 2013 minora este înscrisă la Grădinița cu program normal din B., unde s-a adaptat foarte bine, și-a făcut prieteni, se implică în activități organizate de educatoare. Așa cum reiese din caracterizarea făcută de grădiniță, atașată prezentei întâmpinări, rezultă că fetița vine zilnic la grădiniță alături de mama ei, condițiile în care aceasta locuiește sunt foarte bune, relațiile intrafamiliale sunt organizate, mama se ocupă în mod special de copii, comportamentul acesteia față de fetiță fiind corect.
Tatăl minorei nu a fost privat de dreptul de a lua legătura cu aceasta. Intimata arată că i-a permis acestuia să vorbească la telefon cu fetița (de multe ori chiar intimata era cea care îl apela,pentru că acesta nu avea credit), s-au văzut pe skype, iar de fiecare dată când am fost în Italia, până a expirat pașaportul fetiței, a dus-o și pe aceasta pentru a-și vedea tatăl. Întotdeauna s-a gândit la binele fetiței sale, iar în acest sens intimata i-a propus încă odată reclamantului reconvențional să se mute el în România având în vedere că nu avea și nu are un loc de muncă stabil, nu avea și nu are o locuința proprietate personală și nu avea și nu are nici în prezent o stabilitate. Tot în acest sens, intimata arată că a dorit să încheie un acord cu acesta în sensul de a se prezenta la Serviciul de Evidență a Populației B. pentru a-i face minorei pașaport de călătorie, dar el a refuzat categoric. De asemenea, pe perioada vacanței, intimata s-a oferit să-i ducă minora cu avionul și să o lase la el pentru a avea relații firești și normale cu tatăl ei, însă reclamantul reconvențional a fost sfătuit de avocatul său din Italia care a formulat cererea că este mai bine să aștepte soluționarea acestei plângeri și să nu încheie niciun acord.
Mai mult reclamantul reconvențional a fost în vizită în România de trei ori, respectiv în luna septembrie 2014, în octombrie 2014 când a participat la funeraliile fetei intimatei din prima căsătorie, și în decembrie 2014 când împreună au organizat petrecerea minorei pentru ziua ei de naștere și a stat până după C.. În toate aceste ocazii reclamantul reconvențional a fost la noua locuință a intimatei, a dormit în cameră cu minora au fost la locuri dejoacă.
Reclamantul reconvențional consideră că are numai drepturi și că acestea i s-au încălcat, dar uită cu bună știință că are și îndatoriri față de minora Chiara, încă o probă în plus că recurentul reclamant nu dorește altceva decât să se răzbune pe intimată, fără să se gândească la copil este și faptul că de fiecare dată când a fost în România și a ieșit cu fetița, reclamantul a înregistrat discuțiile avute cu minora, precum și convorbirile telefonice (depuse de recurentul reclamant în probațiune) avute cu minora în scopul de a-și confecționa probe pentru proces, punându-i întrebări și sugerându-i și răspunsuri.
Toate aceste motive o îndreptățesc pe intimata pârâtă să aprecieze că reclamantul nu este un tată responsabil și nu se gândește la interesul superior al minorei și din cauza orgoliului său nemăsurat nu realizează că nu are posibilități să-i asigure un cămin stabil și că fiica lui ar avea de suferit de pe urma comportamentului său. Din mesajele depuse de reclamatul reconvențional la dosarul cauzei mai rezultă și faptul că acesta îi spune minorei: "spune-i mamei să vină aici că stau eu cu tine și ea să meargă la muncă" lucru care demonstrează că lui nu-i place să muncească, ci să fie întreținut și să aibă doar drepturi.
După cum prevede și art. 13 din Convenție, în cazul în care există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic sau că în orice alt chip să-l situeze într-o situație intolerabilă, instanța poate refuza înapoierea copilului.
Având în vedere cele arătate mai sus, intimata consideră că atitudinea și comportamentul tatălui ar afecta grav creșterea și dezvoltarea minorei și ar expune-o pe aceasta în fața unui pericol psihic, deoarece în Italia reclamantul nu are locuință proprietate personală, el locuiește la mama lui, părțile neavând unde locui și nici din trăi. Așa cum s-a arătat, fetița s-a adaptat foarte bine în România, și-a făcut prieteni, se implică cu plăcere în activitățile organizate de grădiniță din 2013 de când este înscrisă, având un mediu familial favorabil și cel mai important având un cămin stabil, fără a trăi cu frica zilei de mâine că vor fi date afara din casă daca nu plătesc chiria, cum se întâmpla în Italia, în situația în care aceasta s-ar întoarce în Italia, în primul rând că tatăl său nu are posibilitatea de a se ocupa așa cum trebuie de ea, deoarece locuiește împreună cu mama și cu frații lui în apartamentul acesteia, fetița ar avea de suferit și va fi afectată profund de schimbările de mediu, familie, colegi, limbă, minora fiind în România de aproape 2 ani integrându-se foarte bine aici.
Astfel, prin articolul 13 se invocă practic principiul interesului suprem al minorului. Intimata consideră că este esențial ca fetita să aibă parte de o creștere și de o educare corectă, lipsită de schimbări puternice de mediu, și de aceea solicită a se avea în vedere, în primul rând, interesele acesteia, de ce este mai bine pentru ea.
Potrivit art.2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești".
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și cu observarea dispozițiilor art.488 al.1 pct.6 și 8 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
O primă critică privește modalitatea în care a fost motivată sentința primei instanțe, recurentul-reclamant pretinzând că aceasta cuprinde motive străine de natura cauzei și nu cuprinde o analiză a tuturor aspectelor specifice unei astfel de cauze. Critica a fost corect în cadrată în motivul de recurs prevăzut de art.488 al.1 pct.6 C.pr.civ., dar este nefondată.
Curtea notează că tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.12 al.1 din Convenția de la Haga din 1980, situație în care a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de art.3 din aceeași convenție. În cadrul acestei analize, prima instanță a constatat că, după separarea părților, domiciliul minorei a fost stabilit în fapt la mama sa. De asemenea, tribunalul a stabilit modalitatea în care, ulterior separării, tatăl a păstrat legăturile personale cu minora, inclusiv în contextul repetatelor deplasări pe care aceasta le-a făcut în România. A mai apreciat tribunalul asupra conținutului noțiunii de stabilire a domiciliului minorului, concluzionând că aceasta nu poate fi înțeleasă ca locație fizică, pe care părintele nu o poate schimba dacă împrejurări întemeiate o justifică.
Toate aceste aspecte de fapt și de drept, lămurite de prima instanță, se circumscriu verificărilor pe care aceasta era datoare să le facă în raport de prevederile art.3 din Convenția de la Haga din 1980, pentru a stabili dacă a fost violat vreun drept al reclamantului privind încredințarea fiicei sale minore și dacă reclamantul exercita efectiv acel drept în martie 2014, când domiciliul minorei a fost stabilit în România. Așadar, în aceste limite argumentația tribunalului corespunde naturii cauzei.
Este adevărat că în ultimele două paragrafe ale motivării, tribunalul face și aprecieri care exced obiectului cererii deduse judecății, fiind specifice unei cauze al cărei obiect constă în stabilirea domiciliului copilului, dar această împrejurare nu afectează legalitatea hotărârii.
Curtea mai reține că dispozițiile art.13 din Convenția de la Haga din 1980 pot fi interpretate și aplicate numai prin coroborare cu cele ale art.12 și art.3 din aceeași convenție. În consecință, numai în cazul în care stabilește că a existat o deplasare sau reținere ilicită a copilului, instanța este datoare să analizeze incidența cauzelor de excludere a înapoierii. În contextul normativ arătat, Curtea nu poate primi susținerile recurentului-reclamant, referitoare la omisiunea analizării de către tribunal a motivelor privind refuzul înapoierii, în condițiile în care prima instanță a argumentat în sensul neîndeplinirii cerințelor impuse de art.3 din Convenție.
Nefondată este și ce-a de-a doua critică a recurentului, încadrată în motivul de recurs prevăzut de art.488 al.1 pct.8 C.pr.civ., referitoare la ignorarea de către instanța fondului a dispozițiilor art.10, 11 și 12 al.1 din Convenția de la Haga din 1980.
Aplicarea prevederilor invocate de recurentul-reclamant este condiționată de constatarea existenței unei deplasări sau rețineri ilegale a copilului, în condițiile prevăzute de art.3 din Convenție. Or, în cauză, astfel cum s-a mai arătat, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.3 din Convenție, iar recurentul-reclamant nu a formulat critici care să vizeze încălcarea dispozițiilor legale în cadrul raționamentului care a condus tribunalul la această concluzie.
Cu privire la ultimele critici formulate de recurentul-reclamant, Curtea notează că acestea privesc modalitatea în care prima instanță a apreciat asupra relevanței în cază a unor împrejurări de fapt, respectiv asupra admisibilității unor probatorii, chestiuni ce privesc temeinicia hotărârii recurate și care nu pot fi supuse cenzurii în cadrul recursului, cale de atac extraordinară, rezervată criticilor de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant M. V., cu domiciliul ales la av.V. I., în București, ..10, sector 2, împotriva sentinței civile nr.671 din 26.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. N. cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „loana-A. Popsor" în B., .. 62, ., județ B..
Onorariul avocatului reclamantului-reclamant, conform art.5 alin.2 din Legea nr.369/2004 republicată, în cuantum de 700 lei, se avansează din conturile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
5 ex/06.11.2015
T.B- Secția a III-a – S.M.P.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1193/2015. Curtea... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
