Uzucapiune. Decizia nr. 231/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 29743/3/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 231 A
Ședința publică de la 28.04.2015
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 354/21.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant E. I., domiciliat în București, ., sector 1, având ca obiect „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant E. I. personal, lipsind apelantul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța procedează la identificarea intimatului reclamant E. I., care se legitimează cu C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP V., la data de 29.04.2010.
Intimatul reclamant E. I. personal arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Intimatul reclamant E. I. personal arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Soluționând apelul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._/299/2010, la data de 25.11.2010, reclamantul E. I. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 400 m.p., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, precum și asupra construcției edificate pe acest teren, prin efectul accesiunii imobiliare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că stăpânește în mod neîntrerupt, continuu și sub nume de proprietar terenul în litigiu din anul 1978, edificând pe suprafața acestuia o construcție în anul 1980.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 92 și 1856 C.civ.
Pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 București a invocat prin note scrise excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu are personalitate juridică, precum și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, având în vedere prevederile art. 55 alin. 1 ind. 1 lit. a teza a II-a din Legea nr. 7/1996.
În ședința publică din data de 22.02.2012, judecătoria a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei și a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind accesiunea imobiliară pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată.
Prin sentința civilă nr._/13.06.2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 30.07.2012.
Reclamantul a formulat cerere modificatoare sub aspectul cadrului procesual pasiv, indicând în calitate de pârât M. București, tribunalul luând act în consecință.
Prin sentința civilă nr. 354 din 21.03.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea astfel cum a fost modificată, a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată aspra terenului în suprafață de 261 mp, situat în București, ., sector 1, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar Sfefanovici Lolica G..
A constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară artificială asupra construcțiilor C1, C2, și C3, edificate pe terenul menționat anterior și identificate în același raport de expertiză, precum și în raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea construcții întocmit de expertul judiciar Ș. A. G..
A obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 7.824,58 lei, sumă ce a constituit obiectul ajutorului public judiciar acordat reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului M. București în prezenta cauză, că, potrivit relațiilor comunicate de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, imobilul în litigiu, identificat în raportul expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar Sfefanovici Lolica G., constituie o secțiune din imobilul consemnat în evidențele cadastrale din anul 1986 (teren în suprafață de 1082 m.p., cu aceeași adresă poștală), proprietate de stat.
În privința temeiniciei acțiunii, tribunalul a reținut că, pentru a putea fi dobândită proprietatea bunului prin uzucapiune prelungită, potrivit art. 1890 C. civ. din 1864, incident prin raportare la data intrării reclamantului în posesia imobilului, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul 30 de ani și posesia sa să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu.
Cu referire la prima condiție stabilită de lege, tribunalul, luând în considerare depoziția martorului P. I., ce locuiește în vecinătatea terenului în litigiu din anul 1978, din care rezultă că reclamantul deține terenul din perioada anilor 1979-1980, a apreciat că aceasta este îndeplinită, durata deținerii terenului fiind de peste 30 de ani calculați până la data introducerii acțiunii.
În privința utilității posesiei reclamantul, în favoarea sa operează prezumția corespunzătoare, nefăcându-se dovada contrară a existenței vreunor vicii ale posesiei exercitate. De altfel, din probele administrate, rezultă că reclamantul a îngrijit terenul ca un proprietar, fiind astfel cunoscut în zonă, dreptul său nefiind contestat de nicio persoană. În acest context, tribunalul a apreciat că posesia exercitată de reclamant are caracter util, fiind continuă, liniștită și sub nume de proprietar.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis cererea astfel cum a fost modificată și a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată aspra terenului în suprafață de 261 mp, situat în București, ., sector 1, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză tehnică imobiliară, depus în cauză.
De asemenea, dată fiind dobândirea calității de proprietar asupra terenului cu efect retroactiv de la data intrării în posesie și edificarea de către reclamant pe terenul uzucapat a unor construcții, tribunalul a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară artificială asupra construcțiilor C1, C2, și C3, edificate pe terenul menționat anterior și identificate în același raport de expertiză, precum și în raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea construcții întocmit de expertul judiciar Ș. A. G..
În raport de soluția pronunțată în cauză, având în vedere disp. art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, tribunalul a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 7.824,58 lei, sumă ce a constituit obiectul ajutorului public judiciar acordat reclamantului.
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art.284 Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. București prin Primarul General.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a obligat Municipiului București să plătească cheltuielile constând în ajutorul public judiciar fără a motiva în fapt care sunt considerentele pentru acordarea acestora.
Apelantul pârât a precizat că reclamanții, prin cuprinsul cererii de chemare în judecat nu au solicitat cheltuieli de judecată, instanța acordând în acest caz mai mult decât s-a solicitat.
Motivarea în drept a acestui fapt consta în prevederile art. 18 din OUG 51/2008: „Art. 18 Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse in sarcina celeilalte părți, daca aceasta a căzut in pretențiile sale. Partea căzuta in pretenții va fi obligata la plata către stat a acestor sume"
Noțiunea de „parte căzută în pretenții" nu se poate circumscrie prezentei cauze care ca obiect acțiune în constatare - uzucapiune, prin urmare mi sunt aplicabile dispozițiile art.18 din OUG 51/2008.
Având în vedere faptul că, în esență, uzucapiunea constituie o sancțiune împotriva proprietarului nediligent, acordarea acestor cheltuieli apare ca o dublă sancțiune pentru pasivitatea noastră care este în esență o inacțiune.
Referitor la obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată se solicită, în principal, respingerea acestora, și, în subsidiar, aplicarea art.274 alin.(3) C.proc.civ. si de finalitatea acestui text de lege.
În opinia apelantului, demersul judiciar prezent nu a fost determinat de culpa acestuia, ci exclusiv de atitudinea reclamanților. Aceștia nu s-au adresat instituției pârâte cu o cerere prin care să se soluționeze acest litigiu. Mai mult decât atât, din motivarea cererii de chemare în judecată, așa cum susține și reclamantul, M. București nu a contestat niciodată dreptul.
Cererea de chemare in judecata a fost promovata de către reclamanții ca unica posibilitate legala de a obține un titlu, iar cererea de chemare in judecata a instituției pârâte a fost determinată nu de faptul că le-ar fi fost contestat dreptul sau ar fi avut la rândul ei posibilitatea legala de a le recunoaște dreptul de proprietate în modul în care reclamanții erau interesați.
Apelantul pârât consideră că, în condițiile in care pe fondul litigiului M. București nu a avut vreo culpa in declanșarea acestuia, ci culpa a fost in mod esențial a reclamanților care au acționat în acest sens, nu se justifică câtuși de puțin obligarea instituției pârâte la aceste cheltuieli mai ales având în vedere faptul că acestea nu au fost avansate de reclamanți dar erau în sarcina acestora.
Textul art. 274 C.p.c. are totuși in vedere ideea culpei in declanșarea litigiului, constând în faptul că prin atitudinea apelantului pârât nu a determinat necesitatea acestui litigiu.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea urmează să admită apelul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a dispus obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată, constând în ajutorul public judiciar acordat intimatului reclamant, urmare unei greșite aplicări a legii.
Astfel, în mod greșit s-a apreciat că, sub acest aspect, sunt incidente dispozițiile art. 18 din OUG nr. 51/2008, potrivit cărora „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”.
Potrivit dispozițiilor art. 502 din OUG nr. 51/2008 „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”.
În speță, intimatul reclamant a beneficiat de ajutor public în suma de 7.824,58 lei, iar în urma procesului au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil ce are o valoare de circulație de 164.954 (7.832 euro valoarea construcției și 157.122 euro valoarea terenului), potrivit evaluării realizată prin raportul de expertiză întocmit în cauză, valoare ce depaseste de 10 ori cuantumul ajutorului public de care a beneficiat.
Asadar, pentru această situatie, prin dispozițiile art. 502 din OUG nr. 51/2008 se prevede obligatia beneficiarului ajutorului public judiciar de restituire a sumei de bani primita din resursele financiare publice ale statului pentru asigurarea accesului la justitie, dispozitia din lege fiind imperativa si fundamentata pe faptul ca a disparut cauza care a determinat luarea masurii.
Față de cele reținute, constatând incidența dispozițiilor art. 502 din OUG nr. 51/2008, Curtea va admite apelul declarat de apelantul pârât M. București prin Primarul General, va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va înlătura obligarea pârâtului de plată către stat a sumei de 7.824,58 lei, ce a constituit ajutorul public judiciar acordat reclamantului și îl va obliga pe reclamant să restituie către stat suma de 7.824,58 lei ce a constituit ajutor public judiciar.
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 354/21.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant E. I., domiciliat în București, ., sector 1.
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Înlătură obligarea pârâtului de plată către stat a sumei de 7.824,58 lei ce a constituit ajutorul public judiciar acordat reclamantului.
Obligă pe reclamant să restituie către stat suma de 7.824,58 lei ce a constituit ajutor public judiciar.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. DLM
Tehnored. GC/DLM 4 ex
19.06.2015
Jud. fond D. N. T.
| ← Partide politice. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
