Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 249/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 249/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 249/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.249
Ședința publică de la 02.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - C. B. T.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți S. G., D. I., S. N., precum și de recurentul-pârât P. M., împotriva deciziei civile nr. 998 A din 17.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. M..
Cauza are ca obiect – acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă P. M., personal, lipsind recurenții-pârâți S. G., D. I., S. N., P. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea recurenților-pârâți o cerere prin care solicită suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/301/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, însoțită de un certificat de grefă în acest sens, precum și de copia cererii de chemare în judecată.
Se mai învederează faptul că s-a depus din partea apărătorului recurenților-pârâți o cerere prin care solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, întrucât se află în alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Curtea, având în vedere că în cauză nu există motiv de amânare fără discuții, întrucât nu sunt prezente sau reprezentate toate părțile, dispune lăsarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la ordine, se prezintă recurenții-pârâți S. G., D. I., S. N., prin avocat D. P. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 14.03.2014, eliberată de Baroul București, avocat ce reprezintă și interesele recurentului-pârât P. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 07.11.2014, eliberată de Baroul București și intimata-reclamantă P. M., personal.
Apărătorul recurentului-reclamant P. M. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 631 lei, consemnată cu chitanța . nr._ din 23.02.2015 și un set de înscrisuri, înmânând și intimatei-pârâte un exemplar.
Apărătorul recurenților-pârâți solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/301/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, având ca obiect constatarea nulității contractului de asistență juridică nr._/28.06.2008, încheiat între S. M. și C.I. Av. P. M. și a convenției sub semnătură privată datată 08.06.2008, încheiată între P. A., S. M., I. L. și P. M..
Intimata-reclamantă P. M. solicită respingerea cererii de suspendare, ca inadmisibilă, întrucât dosarul invocat are ca obiect constatarea nulității absolute a convenției care de fapt face obiectul cererii reconvenționale din prezenta cauză.
În ceea ce privește contractul de asistență juridică în baza căruia a fost reprezentată S. M., arată că nu are legătură cu obiectul prezentului dosar.
Curtea, după deliberare, având în vedere cererea formulată de recurenții-pârâți privind suspendarea judecății cauzei, precum și dispozițiile art.244 pct.1 din Codul de procedură civilă, apreciază față de motivele de recurs cu a căror soluționare a fost învestită instanța, că nu se impune în această fază procesuală.
Apărătorul recurenților-pârâți solicită a se i se pune în vedere intimatei-reclamante să prezinte originalul convenției, întrucât înțelege să se înscrie în fals împotriva acesteia.
Intimata-reclamantă P. M. învederează că, la instanța de fond, pârâții au mai formulat o cerere de înscriere în fals, la care ulterior au renunțat, depunând plângere penală prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de recurenții-pârâți privind înscrierea în fals, ca nefiind utilă dezlegării pricinii față de limitele învestirii instanței prin motivele de recurs și, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților-pârâți solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar și concluzii scrise.
Intimata-reclamantă P. M. solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât criticile invocate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că nemenționarea afișării citației pe ușa clădirii sau a locuinței nu își găsește justificarea și nu poate atrage sancțiunea nulității, atât timp cât pârâții P. M., S. G. și S. N. locuiesc la case, iar ușa clădirii este totodată și ușa locuinței acestora.
Or, neafișarea citației pe ușa clădirii, nu i-a lezat și vătămat pe pârâți, atât timp cât, la dosarul cauzei, a fost depusă dovada achitării taxei de timbru, care atestă cunoașterea termenului de către aceștia.
Ca atare, nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că instanța de apel, în mod corect, a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că înscrisul numit „Convenție” este un contract nenumit care îndeplinește condițiile prevăzute de art.948 din Codul civil.
Pe de altă parte, înscrisul numit „Convenție” nu poate constitui un pact quota litis, întrucât toate demersurile efectuate în baza contractului de asistență judiciară vin în completare pe lângă onorariile fixe și fixate în contract, astfel încât este îndeplinită condiția stipulării câștigului potrivit reglementării onorariului de succes.
Depune la dosar și concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2010, pe rolul acestei instanțe la data de sub nr._, precizată la termenul din 22.03.2011, reclamanta P. M. a solicitat instanței obligarea pârâților D. I., S. G., S. N. și P. M. la plata sumei de 41.000 euro, la care să se adauge dobânda legală, calculată până la achitarea integrală a debitului.
Pârâții au formulat și cerere reconvențională, precizată la termenul din 28.06.2011, prin care au solicitat nulitatea absolută a convenției la care reclamanta face referire, întrucât aceasta nu întrunește cerințele legale privind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil, obiectul determinat și cauza licită. Au mai susținut că data încheierii și alte mențiuni au fost înscrise de reclamantă pe exemplarul aflat în posesia sa, fără ca autoarele lor să aibă cunoștință.
Prin sentința civilă nr. 1481/21.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București - Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis acțiunea principală precizată, formulată de reclamanta-pârâtă P. M., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți D. I., S. G., S. N. și P. M.; au fost obligați pârâții reclamanți la plata sumelor de 14.400 euro, în echivalent în lei, și 89.440 lei, plus dobânda legală aferentă sumelor respective, calculată de la data de 29.03.2011 până la achitarea integrală a debitelor; s-a respins cererea reconvențională precizată, formulată de pârâții-reclamanți D. I., S. G., S. N. și P. M., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. M., ca neîntemeiată și au fost obligați pârâții-reclamanți la plata sumei de 6.345 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că, la data de 28.06.2008 între reclamanta-pârâtă P. M. și numitele P. A. și S. M. s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "Convenție", prin care reclamanta-pârâtă se obliga să facă toate demersurile ca succesiunea de pe urma defunctei B. G. să fie culeasă de una din cele două cocontractante. În schimbul acestor servicii, P. A. și S. M. se obligau să îi achite reclamantei-pârâte un procent de 10% din valoarea de circulație a bunurilor imobile și din suma de bani ce vor fi incluse în masa succesorală (filele 13-15).
În acest scop, între Cabinetul de avocat P. M. și numita S. M. o ara s-a încheiat contractul de asistență juridică nr._/28.06.2008, în baza căruia reclamanta-pârâtă, în calitate de avocat titular al acelui cabinet, a reprezentat-o pe S. M. în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2008 (filele 36-40).
Prin sentința civilă nr._/1 0.12.2009, pronunțată în dosarul menționat, irevocabilă la data de 29.03.2011 prin anularea recursului ca netimbrat, Judecătoria Sectorului 1 București a anulat acțiunea formulată de P. A. și a admis cererea reconvențională formulată de S. M., a fost constatată deschisă succesiunea de pe urma defunctei B. G., a fost recunoscută calitatea de moștenitori legali pentru P. A. și S. M. și s-a constatat că masa succesorală se compune din: imobilul situat în București, Piața Amzei nr.7-9, ., imobilul situat în București, Piața Amzei nr. 7-9, ., imobilul situat în București, ., ., suma de 144.000 euro, aflată într-un depozit bancar la UniCredit Ț. Bank SA, și un autoturism marca Daewoo Matiz (filele 11-12).
Instanța a considerat că acțiunea principală nu poate fi soluționată mai înainte de a se pronunța pe cererea reconvențională, prin care pârâții-reclamanți solicită nulitatea convenției invocate de reclamanta-pârâtă.
Acest demers va fi efectuat în mod distinct, pentru fiecare din cele două autoare ale pârâți1or-reclamanți, analizându-se îndeplinirea condițiilor de valabilitate ale actului juridic, reglementate de art. 948 și urm. Cod civil.
Astfel, în ceea ce o privește pe P. A., nu s-a dovedit că la momentul semnării convenției ar fi fost lipsită de capacitatea de a contracta, definită ca aptitudinea subiectului de drept civil de a încheia un act juridic civil.
Pârâții-reclamanți au mai invocat și lipsa totală a consimțământului, ca urmare a nesemnării înscrisului, cât și neîndeplinirea unei condiții de valabilitate, și anume, lipsa discernământului.
Sub primul aspect, martora S. M. a declarat în fața instanței că a semnat convenția, atât exemplarul aflat în posesia sa, cât și cel prezentat de reclamanta-pârâtă, în calitate de mandatar al defunctei P. A..
Instanța mai a reținut că, în baza procurii autentificate sub nr. 1490/27.06.2008 de BNP A. G. (filele 10, 160), martora a fost mandatată de P. A. să o reprezinte în dosarul nr._/299/2008, în care s-a pronunțat sentința civilă nr._.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București.
În cuprinsul procurii se menționează: "În vederea executării prezentului mandat, mandatara mea va avea dreptul să facă orice fel de cereri, ...., să oblige în numele meu la plata conform convenției în persoana av. P. M. .... ", față de cele expuse, invocarea lipsei semnăturii este vădit nefondată.
In privința discernământului, s-au făcut doar afirmații cu titlu generic, conform cărora P. A. ar fi suferit de afecțiuni grave, fără a fi administrate probe și fără a se arăta în ce măsură pretinsele afecțiuni ar fi afectat discernământul.
S-a mai susținut că respectiva convenție nu are un obiect determinat, apărare ce nu poate fi primită, întrucât în convenție sunt precizate în mod clar obligațiile fiecărei părți, inclusiv suma ce urma a fi achitată reclamatei-pârâte. Stabilirea acestei sume prin indicarea unui procent de 10% din valoarea bunurilor s-a făcut deoarece la momentul respectiv nu era cunoscută componența masei succesorale și valoarea acesteia.
S-a invocat și cauza ilicită, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 51/1995, care, în opinia pârâților-reclamanți, interzic stabilirea unui onorariu de succes. Or, în cauza de față, pretențiile reclamantei-pârâte nu sunt solicitate în baza contractului de asistență juridică încheiat cu S. M., ci în baza unei convenții distincte, care are natura unui act juridic nenumit, fiind încheiată atât cu partea pe care reclamanta-pârâtă a reprezentat-o în procesul în care s-a dezbătut succesiunea, cât și cu celălalt moștenitor legal. Convenția are un obiect mai larg față de contractul de asistență juridică menționat, deoarece presupune îndeplinirea și altor demersuri care să conducă, în final, la recunoașterea calității de moștenitor și dobândirea bunurilor succesorale. De asemenea, convenția cuprinde și obligații ale autoarelor pârâților-reclamanți către un terț, I. L., astfel încât nu se poate aprecia că are natura unui contract de asistență juridică.
S-ar putea pune în discuție încălcarea ordinii publice, prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, care interzic avocatului să asiste sau să reprezinte părti cu interese contrare în aceeași cauză.
Însă, contrarietatea de interese este doar aparentă atâta timp cât demersurile reclamantei-pârâte, efectuate prin Cabinetul de avocat, au profitat ambelor părți, care au dobândit o masă succesorală extrem de consistentă. Mai mult, acțiune a introdusă de P. A. a fost anulată pentru lipsa semnăturii, astfel încât dezbaterea succesiunii s-a făcut de către instanță ca urmare a sesizării defunctei, S. M., prin intermediul unei cereri reconvenționale, parte reprezentată de Cabinetul de avocat P. M..
Considerentele expuse mai sus sunt valabile și în ceea ce o privește pe S. M., urmând a fi făcute anumite precizări suplimentare.
Astfel, S. M. a fost pusă sub interdicție, prin sentința civilă nr.38/06.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, irevocabilă prin neapelare, ulterior semnării convenției, astfel încât nu se poate invoca lipsa capacității de exercitiu (fila 70).
Însă, spre deosebire de capacitate, care este o stare de drept, lipsa discernământului este o stare fapt, fiind posibil ca o persoană privită de lege ca fiind capabilă să nu aibă reprezentarea actelor juridice pe care le încheie.
Examinând conținutul raportului de expertiză medico-legală dispusă la momentul punerii sub interdicție, s-a constat că defuncta suferea de . din anul 2006, iar la data expertizării, 14.10.2008, nu mai avea capacitatea de înțelegere, judecată și raționament (filele 71-73).
Raportat la data încheierii convenției, 28.06.2008, sunt indicii temeinice în sensul că defuncta nu avea reprezentarea convenției pe care o semnează.
Totuși, trebuie reținut că lipsa discernământului este o cauză de anulabilitate, și nu de nulitate absolută, astfel încât poate fi invocată doar de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic sau de reprezentantul său legal.
Însă, în cauza de față, deși defuncta nu avea discernământ, nu era pusă sub interdicție, astfel încât nu exista un reprezentant legal. Cu toate acestea, fiica defunctei, pârâta-reclamantă D. I., a solicitat Primăriei sectorului 4 București numirea unui curator care să-i apere interesele în dosarul având ca obiect succesiune, invocându-se problemele grave de sănătate.
Prin Dispoziția nr.1004/28.07.2008 a Primăriei Sectorului 4 București a fost instituită curatela în vederea reprezentării bolnavei S. M., D. I. fiind desemnată drept curator.
Mai a reținut instanța că D. I. a semnat convenția contestată la data de 05.09.2008, așa cum aceasta a recunoscut la interogatoriul luat de instanță din oficiu la termenul din 08.11.2011 (fila 164).
În concluzie, D. I. nu avea calitatea de tutore al interzisului, pentru a o putea reprezenta pe defunctă la încheierea oricărui act juridic, însă o deținea pe cea de curator, care îi permitea să o reprezinte la încheierea oricărui act în legătură cu succesiunea numitei B. G., având în vedere că, potrivit art.155 alin.1 din Codul familiei, curatorul având calitatea de mandatar. Or, convenția în litigiu era întocmită în legătură cu acea succesiune.
În aceste condiții, semnarea convenției de către D. I., ulterior semnării de către S. M., echivalează cu o renunțare la dreptul de a invoca cauza de nulitate relativă constând în lipsa discernământului.
În raport cu cele expuse, instanța a apreciat că înscrisul intitulat "Convenție", încheiat între reclamanta-pârâtă și autoarele pârâților-reclamanți îndeplinește toate condițiile de valabilitate prevăzute de art.948 Cod civil.
Prin urmare, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională. Ca efect al soluției mai sus enunțate, convenția respectivă este aptă să nască drepturi și obligații în sarcina părților contractante.
Analizând probele dosarului, instanța a reținut că pârâților-reclamanți, în calitate de succesori ai defunctelor P. A. și S. M., le incumbă obligația de a achita reclamantei-pârâte un procent de 10% din masa succesorală dobândită de defuncte de pe urma numitei B. G..
Reclamanta-pârâtă a făcut dovada existenței obligației, care rezultă din cuprinsul convenției, cât și a întinderii prejudiciului, prin administrarea probei cu expertiză, care a avut ca obiect evaluarea imobilelor incluse în masa succesorală.
Potrivit art. 969 alin. 1 Cod civil, "convențiile legale făcute au putere de lege între părți".
În" baza art. 1082 Cod civil, debitorul va fi obligat la plata de daune interese pentru executarea cu întârziere a obligației sale, dacă nu va justifica existența unei cauze străine, care să nu-i fie imputată.
Astfel fiind, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv: fapta prejudiciabilă, care constă în aceea că pârâții-reclamanți nu și-au îndeplinit obligația asumată prin contract, motiv pentru care reclamanta-pârâtă a suferit un prejudiciu de natură materială, fiind lipsită de sumele de 14.400 euro, în echivalent în lei, și 89.440 lei, începând cu data exigibilității, între cele două condiții existând un raport de cauzalitate, prin fapta prejudiciabilă a pârâților-reclamanți producându-se prejudiciul suferit de reclamant.
Vinovăția acestora este prezumată în temeiul art.1082 Cod civil, și nu s-a dovedit existența unei cauze străine, astfel cum s-a arătat anterior.
Având în vedere că pârâții-reclamanți nu și-a executat obligația contractuală, reclamanta-pârâtă are, potrivit art. 1073 Cod civil, dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației sau de a solicita restituirea prestației pe care a efectuat-o în favoarea celeilalte părți contractuale în cazul neexecutării.
Pentru aceste motive, instanța îi va obliga pe pârâții-reclamanți la plata sumelor de 14.400 euro, în echivalent în lei, și 89.440 lei.
Pe de altă parte, în temeiul art. 1073 Cod civil, reclamanta-pârâtă are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la acea parte din prejudiciu care reprezintă lucrum cessans, respectiv câștigul pe care nu l-a putut realiza, întrucât a fost lipsită de folosirea sumelor respective.
În consecință, instanța i-a obligat pe pârâții-reclamanți la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data de 29.03.2011, dată la care creanța a devenit exigibilă, prin rămânere a irevocabilă a sentinței civile nr._/10.12.2009 a Judecătoriei sectorului 1.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, cum pârâții-reclamanți au căzut în pretenții, au fost obligați la plata sumei de 6.345 lei către reclamanta-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel pârâții S. G., D. I., S. N. și P. M., înregistrat la data de 26.07.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._ 12010.
La data de 06.02.2013, apelanții au formulat cerere de ajutor public judiciar, prin care au solicitat eșalonarea plății taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina lor, cerere soluționată prin încheierea din Camera de Consiliu de la 07.03.2013.
La data de 06.06.2013, apelanții au formulat o nouă cerere de ajutor public judiciar, prin care au solicitat asigurarea apărării printr-un avocat ales și amânarea plății taxei judiciare de timbru, stabilită în sarcina lor, cerere soluționată prin încheierea de ședință din 06.06.2013.
Prin decizia civilă nr.998A/17.10.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții S. G., D. I., S. N. și P. M..
Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut că doar pârâții S. G., D. I., S. N. au formulat cerere reconvențională prin care au invocat nulitatea absolută a actului juridic intitulat "CONVENȚIE" pentru neîndeplinirea condițiilor de valabilitate ale actului juridic, reglementate de art.948 C.Civil.
Tribunalul a constatat că, în ceea ce o privește pe P. A., nu s-a dovedit că la momentul semnării convenției, ar fi fost lipsită de capacitatea de a contracta, definită ca aptitudinea subiectului de drept civil de a încheia un act juridic civil.
Referitor la lipsa totală a consimțământului, ca urmare a nesemnării înscrisului de către P. A., Tribunalul a reținut că în baza procurii autentificate sub nr._.06.2008 de BNP A. G., S. M. a fost mandatată de P. A. să o reprezinte în dosarul având ca obiect dezbaterea succesiunii rămase de pe urma defunctei B. G., să facă plata conform convenției în persoana avocatei P. M..
Convenția încheiată la data de 28.06.2008 a fost semnată de S. M. în calitate de mandatar al numitei P. A., astfel încât invocarea lipsei semnăturii este nefondată.
Cu privire la lipsa de discernământ a numitei P. A., aceasta nu a fost demonstrată.
Nici lipsa unui obiect determinat nu a putut fi reținută de Tribunal, căci în convenție sunt precizate în mod clar obligațiile fiecărei părți, inclusiv suma ce urma a fi achitată reclamantei pârâte.
Pârâții reclamanți au invocat și cauza ilicită, prin raportare la dispozițiile Legii nr.51/1995, care, în opinia acestora, interzic stabilirea unui onorariu de succes. Or, în cauza de față, pretențiile reclamantei pârâte nu sunt solicitate în baza contractului de asistență juridică încheiat cu S. M., ci în baza unei convenții distincte, care are natura unui act juridic nenumit, fiind încheiată atât cu partea pe care reclamanta pârâtă a reprezentat-o în procesul în care s-a dezbătut succesiunea, cât și cu celălalt moștenitor.
În ceea ce privește lipsa discernământului lui S. M., Tribunalul a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că deși defuncta nu avea discernământ la momentul încheierii convenției -28.06.2008 -, nu era pusă sub interdicție, astfel încât nu exista un reprezentant legal. Cu toate acestea, fiica defunctei, D. I. a fost desemnată drept curator prin Dispoziția nr.1004/28.07.2008 a Primăriei sectorului 4 București, ceea ce îi permitea să o reprezinte la încheierea oricărui act în legătură cu succesiunea numitei B. G., având în vedere că potrivit art. 155 alin. 1 din Codul Familiei, curatorul are calitatea de mandatar. Or, convenția în litigiu era întocmită în legătură cu acea succesiune.
Așa fiind, semnarea convenției de către D. I., ulterior semnării de către S. M., echivalează cu o renunțare la dreptul de a invoca cauza de nulitate relativă, constând în lipsa discernământului.
Motivul de nulitate privind omisiunile de pe exemplarul CONVENȚIEI prezentat de pârâte în ceea ce privește: data încheierii convenției, data atestării actului de către reclamanta pârâtă în calitate de avocat, semnătura acesteia și aplicarea ștampilei cabinetului de avocat P. M., numărul și data înregistrării în registrul de evidențe al autentificării și legalizării actelor cabinetului, precum și mențiunea " actualizată la data de 05.09.2008" nu a fost reținută de Tribunal atâta vreme cât în fața instanței de fond, la termenul din 08.11.2011 pârâții reclamanți au declarat că nu mai insistă în cererea de înscriere în fals.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.182 alin.3 C.pr.civ, văzând că părțile care au defăimat înscrisul ca fals nu au stăruit în declarație, în mod corect prima instanță a socotit înscrisul "CONVENȚIE" ca recunoscut.
Prin recursul formulat împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanții S. G., D. I. și S. N. au susținut că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității deoarece la data judecării cererii de apel procedura de citare cu reclamanții nu era îndeplinită conform legii, fiind încălcate prevederile art. 92 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă.
Potrivit dovezilor de citare privind pe apelanți, afișarea citației s-a făcut atât pe ușa principală a clădirii cât și pe ușa principală a locuinței destinatarului, ceea ce atrage nulitatea procedurii de citare în condițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul actului juridic dedus judecății prin aceea că, a considerat greșit că acest act are natura unui act juridic nenumit și că pretențiile reclamantei nu sunt solicitate în baza contractului de asistență juridică încheiat cu S. M..
Or, pretențiile intimatei reclamante au la bază atât contractul de asistență juridică încheiat cu S. M. cât și convenția încheiată cu S. M. și P. A.. Ambele convenții sunt însă pacte de quota litis.
Se mai susține, în dezvoltarea motivelor de recurs, că instanța nu a avut rol activ. Astfel, instanța de apel trebuia să repună cauza pe rol, pentru motivele arătate în cererea de repunere pe rol și, neprocedând astfel, hotărârea este nelegală. În mod greșit, instanța a mai reținut și că motivele de apel au fost depuse la dosarul cauzei după rămânerea în pronunțare deși, atât acestea cât și dovada achitării taxei de timbru au fost depuse la dosarul cauzei înainte de rămânerea în pronunțare. În acest context, instanța de apel nu sa pronunțat nici asupra taxei de timbru.
Recurentul P. M. a susținut, la rândul său, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 92 alin. 4 teza a II a și ale art. 100 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă, neobservând incertitudinea cu privire la locul afișării citației în privința sa, respectiv, pe ușa principală a locuinței destinatarului, în loc de ușa principală a clădirii.
S-a mai susținut că, hotărârea pronunțată de instanța de apel este și nemotivată cu privire la obligarea reclamantului, alături de ceilalți apelanți reclamanți, la plata către intimata reclamantă pârâtă a unor sume de bani și dobânda legală deși, potrivit cu dispozițiile art. 131 din Statutul profesiei de avocat, intimata nu putea pretinde nici o sumă de bani de la autorul pârâtului deoarece nu a prestat niciun serviciu avocațial și nici nu a fost apărătorul acesteia în procesul privind dezbaterea succesorală. În condițiile menționate au fost încălcate dispozițiile art. 261 din Codul de procedură civilă.
Instanța de apel a interpretat greșit natura juridică convenției considerând în mod greșit că pretențiile reclamantei nu ar fi solicitate în baza contractului de asistență juridică încheiat cu S. M. ci în baza unei convenții distincte care are natura unui act juridic nenumit, astfel că nu este vorba de o cauză ilicită prin raportare la dispozițiile Legii nr. 51/1995. În realitate, convenția are natura juridică a unui pact de quota litis interzis prin dispozițiile art. 130 alin. 1 din statutul profesiei de avocat.
Instanța de apel nu a avut rol activ, nu a administrat probe pentru soluționarea cauzei și nu s-a pronunțat asupra cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de către intimații pârâți reclamanți. Mai mult, cererea de repunere pe rol a cauzei se impunea a fi admisă față de motivele de apel depuse de reclamanți chiar la termenul de judecată când cauza a rămas în pronunțare.
Nici minuta redactată în acest dosar nu respectă exigențele art. 258 din Codul de procedură civilă:nr. dosarului, nr. hotărârii, numele părților, nr. și data sentinței. În concluzie, hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 92 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat și ale art. 3 lit. c din Legea nr. 51/1995.
Examinând cauza prin prisma criticilor de recurs mai sus enunțate, având în vedere actele de procedură întocmite în cauză, Curtea a apreciat că recursurile sunt întemeiate pentru considerentele care urmează:
La data de 3 octombrie 2013, ora 01.04.PM pârâții reclamanți au comunicat instanței, prin fax, motivele de apel. Acestea au fost înregistrate de instanță la data de 04.10.2013, deci ulterior termenului de judecată de la 03.10.2013, iar completul de judecată a intrat în posesia acestor motive de apel după ședința de judecată de la termenul în discuție, respectiv, la data de 03.10.2013, la ora 14.oo (filele 134-146 dosar apel).
În aceiași modalitate de transmitere a fost comunicată la data de 03.10.2013, ora 07.35, în copie xerox, dovada achitării taxei de timbru pentru apel(fila 129 ) originalul intrând în posesia completului de judecată tot după ședință(fila 164).
Pronunțarea în cauză a fost amânată de instanța de apel pentru termenul de judecată de la 10.10.2013, și respectiv, 17.10.2013.
La data de 09.10.2013, apelanții au solicitat instanței repunerea pe rol a cauzei în vederea comunicării motivelor de apel către partea adversă și pentru a se discuta probatoriul.
Curtea observă că, deși dovada achitării taxei de timbru a fost depusă, ca și motivele de apel, după închiderea dezbaterilor, aceasta a fost luată însă în considerare de către instanță, apelurile fiind respinse ca nefondate; soluția a fost adoptată pe seama apărărilor de la fondul cauzei în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 151 coroborate cu cele ale art. 289 și 138 din Codul de procedură civilă, instanța de apel avea obligația de a repune cauza pe rol și de a soluționa litigiul din perspectiva motivelor de apel care, într-adevăr, din motive independente de complet, au ajuns cu întârziere la dosarul cauzei. Astfel, Curtea apreciază că împrejurările de ordin administrativ, care au împiedicat instanța de apel să intre în posesia motivelor de apel în cel mai scurt timp, nu justifică soluția acesteia de nepronunțare asupra cererii de repunere pe rol a cauzei și de soluționare a cauzei, strict pe seama susținerilor de la fondul cauzei(deși existau critici în apel și solicitări de suplimentare a probatoriului în această fază procesuală) și nici nu pot aduce atingere dreptului la apărare al părților.
Prin urmare, având în vedere principiul ierarhiei căilor de atac, Curtea apreciază că se impune reluarea judecății în apel. Întrucât s-a considerat că acest motiv de recurs este întemeiat, și el atrage soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, Curtea apreciază că cercetarea celorlalte aspecte invocate în dezvoltarea recursurilor devine inutilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-pârâți S. G., D. I., S. N., precum și de recurentul-pârât P. M., împotriva deciziei civile nr. 998 A din 17.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. M..
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. C. BIANCATRĂMÂNDAN
GREFIER
F. D.
Red.D.M.
Tehnored.D.M./cs
Ex.2/31.03.2015
T.B.Secția a III-a Civilă – S.O.
- A.R.B.
Jud.sector 4 București - I.O.P.-M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
