Legea 10/2001. Decizia nr. 340/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 340/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 340
Ședința publică din 17.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât M. București, prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 1167 din 15.10.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. S., M. C. și M. A. R..
Cauza are ca obiect: acțiune civilă în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București, prin Primar General, în baza delegației pe care o depune la dosar, și avocat C. N., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 16.03.2015 emise de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că intimații-reclamanți au formulat și depus întâmpinare la recursul promovat în cauză, un exemplar fiind comunicat recurentului-pârât, astfel cum rezultă și din înscrisul aflat la fila 22 dosar.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu au alte probe în afara celor depuse deja la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București, prin Primar General, solicită admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 1167/15.10.2014 pronunțatw de Tribunalul București, modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de restituire în natură a apartamentului în litigiu.
Intimații-reclamanți M. S., M. C. și M. A. R., prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca fiind legală și temeinică. În combatere, arată că prin expertiza efectuată în cauză a fost identificat imobilul în litigiu, constatându-se identitatea dintre imobilul descris în actul de vânzare-cumpărare al autoarei reclamanților și imobilul în litigiu, în configurația actuală. În ce privește situația juridică a imobilului, susțin că, odată cu introducerea cererii de chemare în judecată, au depus adresa nr. 1800/13.09.2011 emisă de S.C. Cotroceni S.A., din care rezultă că apartamentul face obiectul unui contract de închiriere și, în plus, instanța, în virtutea rolului activ conferit de dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, a dispus emiterea unei adrese către Administrația Fondului Imobiliar, prin care s-a comunicat că a fost prelungit contractul de închiriere până la data de 13.05.2014, precum și către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, relații din care rezultă că nu a fost deschisă carte funciară. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.06.2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._/302/2012, reclamanții M. V. și M. S. au chemat în judecată pe pârâtul M. București, prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: în principal, obligarea acestuia la restituirea în natură a garsonierei nr. 13 situată în București, ., fost ., sector 5, iar în subsidiar, obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc; cu cheltuieli de judecată.
La data de 13.12.2012, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr. 9214/20.11.2012, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă, reținând incidența dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost reînregistrată la data de 13.12.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția V-a Civilă sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1799/18.10.2013, Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis excepția prematurității invocată din oficiu și a respins cererea reclamanților, ca prematur formulată, reținând aplicabilitatea prevederilor art. 33 și art. 4 din Legea nr. 165/2013.
Împotriva acestei sentințe, la data de 31.01.2014 au declarat recurs reclamanții, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 25.02.2014.
La data de 22.09.2013 a decedat recurentul-reclamant M. V., astfel că la termenul din 24.04.2014 au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia: M. C. și M. A. R..
Prin decizia civilă nr. 1100R/19.06.2014, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că, prin decizia nr. 88/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 281/16.04.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, reținând că acestea sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, cum este și cazul în speță.
Cauza a fost reînregistrată la data de 09.07.2014 pe rolul Tribunalului București - Secția V-a Civilă sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1167/15.10.2014, Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis cererea; a dispus restituirea în natură către reclamați a apartamentului nr. 13, situat în București, .. 7, sector 5 compus dintr-o cameră și dependințe, identificat prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic Măi A. I., precum și a cotei indivize de 2.50 din terenul situat la aceeași adresă și din părțile de folosință comună a imobilului și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin notificarea nr. 3408/13.01.2001, completată cu notificarea nr. 884/12.01.2002, transmise prin intermediul Biroului de Executori Judecătorești S. și N. și înregistrate la Primăria Municipiului București sub nr._/2001, M. Varujean și M. S. au solicitat restituirea imobilului situat în București, .. 7, sector 5.
Imobilul situat în .. 61 (în prezent, ., astfel cum rezultă din adresa nr._/6405/06.06.2008 emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Nomenclatura Urbană) s-a aflat în proprietatea E. N. M., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/18.12.1943 de Tribunalul I. - Secția notariat.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.03.1945 de Tribunalul I. - Secția Notariat, apartamentul nr. 13 din imobilul menționat a fost înstrăinat către Perous Zindjirdjian.
Apartamentul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, în a cărui anexă, la poziția nr. 8403, este înscris Sarchis Zingirgian (Sarkis Zinguirdijian), soțul lui Perous Zinguirdijian, cu 6 apartamente.
Aceeași situație juridică a imobilului rezultă și din relațiile comunicate de Primăria Municipiului București - Serviciul Evidență Proprietății, cu adresa nr. 9264/18.08.2006 și de S.C. Cotroceni S.A., cu adresa nr. 800/12.04.2006.
Din înscrisul denumit „certificarea caracterului de succesori pentru V. M. și S. M.”, eliberat de notarul public M. E. Oliva De Cespedes din Republica A., instanța a reținut că Sarkis Zinguirdijian a decedat la data de 03.12.1973, Perous M. (Zinguirdijian) a decedat la data de 26.05.1973, iar fiica acestora, Alicia Zinguirdijian, a decedat la data de 03.12.1973, fără a lăsa moștenitori. De asemenea, din același înscris rezultă că notificatorii S. M. și V. M. sunt rude gradul III (nepoți de frate) cu Perous Zinguirdijian.
Prin urmare, chiar dacă înscrisul menționat nu face dovada calității de moștenitor, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 66 lit. b din Legea nr. 105/1992, moștenirea este supusă, în ceea ce privește bunurile imobile, legii locului unde acestea sunt situate, instanța a reținut că aceștia au vocație succesorală concretă la moștenirea defunctei Perous M. (Zinguirdijian) și au acceptat succesiunea prin cererea de restituire depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 (art. 4 alin. 3).
În temeiul dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Pârâtul are calitatea de „unitate deținătoare” în sensul art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare a acesteia, având în vedere că imobilul notificat se află în posesia sa.
Întrucât pârâtul nu a făcut dovada soluționării notificării până în prezent, instanța a avut în vedere decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, prin sentința civilă nr. 577/19.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2007, pârâtul a fost obligat să emită o dispoziție (decizie) motivată care să constituie răspuns la notificarea nr. 3408/17.08.2001 completată cu notificarea nr. 884/13.02.2002.
În acest sens, instanța a reținut prevederile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 și faptul că, așa cum s-a arătat mai sus, apartamentul nr. 13 din .. 7 a trecut în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950 și, ca atare, face parte din categoria celor preluate abuziv, intrând în câmpul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește măsurile reparatorii ce pot fi acordate, art. 7 alin. 1 și art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 stabilesc regula restituirii în natură, urmând ca numai în situația în care această măsură nu este posibilă să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Apartamentul a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică construcții întocmit de expertul Măi Anal I., stabilindu-se că acesta făcea parte din compunerea imobilului dobândit de autorii reclamanților, astfel cum aceasta este descrisă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/18.12.1943 de Tribunalul I. - Secția Notariat, precum și că a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.03.1945 de Tribunalul I. - Secția Notariat.
Întrucât din adresa nr. 816/11.03.2003 emisă de S.C. Cotroceni S.A. rezultă că apartamentul nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, făcând obiectul contractului de închiriere nr. 4027/05.10.2009, încheiat de pârât cu D. A., instanța a dispus restituirea acestuia în natură.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.12.2014 a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 22.01.2015.
În motivarea cererii sale, recurentul-pârât a arătat că, în cazul în care bunul este deținut de una dintre unitățile menționate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 raportat la art. 20 alin. 2 din același act normativ, proprietarul deposedat abuziv de regimul comunist are la dispoziție o cale specială de restituire în natură a dreptului.
Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă, iar în art. 22 a stabilit părțile între care se desfășoară aceste proceduri și anume, „persoana îndreptățită la restituire" și „persoana juridică deținătoare a imobilului". Art. 21 din lege stabilește categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietății către persoanele îndreptățite, prin dispoziția motivată a organelor de conducere, și prevede în alin. 4 că au calitatea de unități deținătoare și unitățile administrativ-teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziția motivată a primarilor ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta deoarece unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Notificarea reclamanților urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va fi stabilit că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitanții nu se număra printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal și restituirea în natură este posibilă doar în parte potrivit legii, se va emite o dispoziție de restituire, iar pentru partea de imobil nerestituită se va emite o dispoziție de restituire în natură și de propunere de acordare de măsuri reparatori.
Se mai constată că pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001, iar prin art. 32.1 din Legea nr. 165/2013 s-a instituit un termen de decădere în procedura administrativă de 120 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003).
Recurentul-pârât a mai arătat că instanța de judecată a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu fără a clarifica situația juridică a acestuia, în sensul de a se stabili dacă este liber.
Motivarea instanței de judecată în sensul că se impune restituirea în natură deoarece din probele administrate pe parcursul litigiului rezultă că imobilul este liber nu poate fi interpretată decât ca superficială, în condițiile în care aceste aspecte nu rezultă cu claritate dintr-o adresă emisă de Direcția Patrimoniu.
Consideră ca aceasta s-ar fi impus, mai cu seamă cu cât nu există un raport de expertiză lămuritor în ceea ce privește identificarea efectivă a imobilul.
Obligația instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea în cazul refuzului unității deținătoare, întemeiată în drept pe decizia nr. XX/19.03.2007, nu o îndreptățește pe aceasta să nesocotească prevederile speciale ale Legii nr.10/2001 în ceea ce privește restituirea bunului.
În cazul unei astfel de contestații instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește obligația sa de a suporta cheltuielile de judecată în cuantum de 800 lei, recurentul-pârât consideră că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La data de 10.03.2015, intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, au arătat, referitor la identificarea imobilului din litigiu, că în cauză a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară de către expertul desemnat din oficiu, Măi A. I..
Situația juridică actuală a garsonierei nr. 13 a fost depusă odată cu introducerea cererii de chemare în judecată, respectiv adresa nr. 1800/13.09.2011 emisă de S.C. Cotroceni S.A., din care rezultă că face obiectul unui contract de închiriere.
În mod corect instanța de fond a reținut calitatea intimaților-reclamanți de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, având în vedere la soluționarea acestui aspect și considerentele deciziei civile nr. 1229/10.09.2014 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, având ca obiect acordarea de măsuri compensatorii pentru apartamentele situate în imobilul din București, .. 7, sector 5, apartamente care au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 alin. 2 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor lor, intimații-reclamanți au depus la dosar decizia civilă nr. 1229/10.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr._/3/2012.
Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Referitor la prima critică formulată, instanța de recurs are în vedere că, potrivit art. 25 (art. 21 în varianta inițială) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 (art. 22 în varianta inițială), unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire. Legea nr. 10/2001, ca lege specială, se completează cu normele generale în materie, una dintre ele fiind dreptul constituțional al persoanei de petiționare, autorităților publice revenindu-le obligația să răspundă în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.
Posibilitatea reclamanților de a se adresa instanței de judecată în cazul omisiunii autorităților abilitate de a soluționa notificarea a fost recunoscută cu putere obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de procedură civilă prin mai multe decizii în interesul legii, în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a referit la situația refuzului nejustificat al persoanei notificate de a răspunde la notificare. Astfel, prin decizia nr. IX din 20 martie 2006, s-a arătat că: „ (…) în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință, absența răspunderii persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale”. În mod similar, reluând aceeași statuare în drept conform căreia „lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat”, instanța supremă a stabilit prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007 și că „Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”.
În aceste condiții, tribunalul era competent să analizeze pe fond notificarea formulată de către reclamantă, astfel că această critică adusă hotărârii recurate este nefondată.
2. O altă chestiune care trebuie rezolvată este cea a aplicării în cauză a termenelor prevăzute 33 din Legea nr. 165/2013.
Or, această problemă de drept a fost deja dezlegată în sens negativ de instanța de recurs din ciclul procesual anterior, respectiv Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze de minori și de familie, prin decizia nr. 1100R/19.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, iar dezlegarea dată este conform art. 315 Cod procedură civilă obligatorie pentru instanța de rejudecare și implicit pentru instanța care exercită controlul judiciar în calea de atac îndreptată împotriva hotărârii acesteia.
Pe cale de consecință, instanța de control judiciar constată existența unui impediment de ordin legal în a analiza argumentele invocate în cadrul acestui motiv de recurs, ce tinde la pronunțarea unei soluții contrare.
3. Făcând subsecvent o analiză a actelor care au fost depuse odată cu notificarea și a probelor administrate în instanță, Curtea constată, pe baza expertizei întocmite în cauză de expert Măi A. I., că imobilul în litigiu (garsoniera nr. 13 situată în București, .. 7, sector 5) a fost dobândit de la E. M. de către Ervand (Gervand) Zindgirgian, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.03.1945 de fostul Tribunal I. - Secția Notariat, iar nu de către Perous Zindjirdjian, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.03.1945 de fostul Tribunal I. - Secția Notariat.
Pe baza certificatului de calitate de moștenitor nr. 112/1997 eliberat de notar public D. A. și a înscrisului intitulat Certificarea caracterului de succesori pentru V. M. și S. M. emis de notarul public M. E. Oliva de Cespedes din Republica A., din care rezultă că cei doi reclamanți inițiali sunt „unicele rude cu legături părintești care le conferă capacitatea de a moșteni pe rudele decedate” –
înscrisuri de care intimații-reclamanți s-au folosit și în prezenta cauză – s-a reținut cu putere de lucru judecat calitatea acestora de moștenitori inclusiv ai lui Servant sau Gervant Zinguirdijian prin decizia civilă nr. 1229/10.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr._/3/2012, într-un litigiu purtat între aceleași părți pentru obținerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru alte apartamente din imobilul situat în București, .. 7, sector 5.
Din adresele nr. 2737/07.03.2003, nr. 800/12.04.2006 și nr. 1800/13.09.2011 emise de S.C. Cotroceni S.A. și din adresa nr. 9264/18.08.2006 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidență Proprietăți rezultă că imobilul situat în .. 7, sector 5, construcție S+P+5E, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, de la Zingirgian A., Zingirgian Ervant și Zingirgian Sarchis.
Din adresa nr. 2737/07.03.2003 rezultă și că garsoniera nr. 13 era închiriată, chiriaș fiind L. A., iar din adresa nr. 1800/13.09.2011 că titularul contractului de închiriere și-a schimbat numele din L. în D.. De asemenea, garsoniera nr. 13 nu a fost enumerată, în adresa nr. 2954/14.11.2007 emisă de S.C. Cotroceni S.A., între cele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995. Conform adresei nr._/04.07.2002 emise de Consiliul General al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar, prin această instituție s-au perfectat contracte în temeiul Legii nr. 112/1995 numai pentru apartamentele 5 și 51. Potrivit adresei nr. 2984/12.06.2002 emise de S.C. Romconfort S.A., această societate comercială nu a încheiat contracte de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. La dosar a fost depus și contractul de închiriere nr. 4027/05.10.2009 încheiat între Primăria Municipiului București, prin S.C. Cotroceni S.A., și D. A..
În această situație, tribunalul a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 2 lit. a, art. 4 alin. 2 și art. 7 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.
4. D. fiind că pârâtul M. București nu și-a îndeplinit obligația legală ce îi revenea de a soluționa notificarea, punându-i astfel pe reclamanți în situația de a solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești și implicit de a efectua cheltuieli în legătură cu desfășurarea procesului, acesta se află în culpă procesuală, astfel că în mod legal a fost obligat, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, la suportarea lor.
Față de aceste considerente, nereținând niciuna din criticile formulate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1167 din 15.10.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. S., M. C. și M. A. R., ca nefondat.
Ia act că intimații-reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
I. N. C.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex.2/04.05.2015
T.B. Secția a V-a Civilă - S. V.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 123/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
