Revendicare imobiliară. Decizia nr. 123/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 123/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.123 A
Ședința publică de la 10.03.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - G. S.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de apelanții – pârâți . și ., împotriva sentinței civile nr. 741 din data de 06.06.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. L. R. – N. și cu intimații – pârâți CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA „FRĂȚIA” și T. A. – C..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 10.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 17.03.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.06.2010 sub nr._/299/2010, reclamantul D. - L. R. – N. a chemat în judecată pe pârâții S.C. T. RESITA S.A., CONFEDERATIA N. A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMANIA - FRATIA (C.N.S.L.R. - FRATIA), T. A. - C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților sa ii lase în deplina proprietate și liniștită posesie terenul în suprafața de 490 mp situat în București, sector 1, . în terenul ce poartă numărul poștal 7 pe . ridice orice construcții sau împrejmuiri ce s-ar afla edificate pe acest teren, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat în esență că: prin sentința civilă nr. 5625/05.06.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, autorului reclamantului, D. N. i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra două terenuri situate în municipiul București, sectorul 1, . poștal, identificate prin expertize topografice. Prin aceeași sentință, i s-ar fi recunoscut un drept de proprietate și primei pârâte, S.C. T. RESITA S.A., pentru o suprafață de 18.395 m2, tot pe .> În anul 1996, ar fi fost puși în posesie.
Primul teren recunoscut lui D. N., în suprafață de 1053 m2, a fost înstrăinat de acesta în timpul vieții, iar pentru terenul care face obiectul prezentei cauze, în suprafață de 490 m2, a întâmpinat dificultăți pe motiv că pe terenul de 5 ha de pe . existat dispute între mai multe persoane juridice, litigii care s-au finalizat la finele anului 2009, printr-o hotărâre a Tribunalului București, secția comercială. Prin această hotărâre, s-a luat act de o tranzacție intervenită între cei trei pârâți din prezentul dosar, aceștia împărțindu-și și trenul său.
Astfel, s-a adus atingere dreptului său de proprietate asupra terenului de 490 m2 situat în București, sector 1, .> Prin cererea modificatoare de la 18.05.2011 (fila 93, dosarul nr._/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București), reclamantul a solicitat introducerea în cauză, ca pârât, și a S.C. R. E. SRL și a adăugat un nou petit la cererea sa, solicitând rectificarea parțială a C.F. nr._ și nr. cadastral 7747/1, deschisă la OCPI, Sector 1 București.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 132 din codul de procedură civilă și Legea nr. 7/1996 republicată, art. 20 și următoarele.
Pârâtul T. A. – C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Pârâta S.C. T. RESITA S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii și excepția lipsei calității sale procesual pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, s-a arătat că nu poate fi obligată sa lase reclamantului liniștita proprietatea a terenului revendicat întrucât T. Reșița a vândut către . imobilul situat în București, ., sector 1.
S-a mai precizat că antecesorul reclamantului avea obligația deschiderii rolului fiscal și intabulării dreptului de proprietate încă de la momentul punerii în posesie, iar reclamantul nu a făcut dovada faptului că i s-ar fi refuzat cererile de deschidere a rolului fiscal și de intabulare a dreptului de proprietate asupra terenului.
Pârâta . a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii, excepția necompetentei materiale și excepția lipsei calității procesual pasive a T. RESITA, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr._ din 28.09.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței, și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București- Secția Civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, la 21 noiembrie 2011, sub nr._.
A fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T. Reșița.
Prin sentința civilă nr.741/06.06.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul D.-Löte R. N.; a obligat pârâtele T. Reșița și S.C. R. E. S.R.L. să lase în deplină posesie și proprietate reclamantului terenul de 490 m2, situat în București, ., sector 1, cu vecinătăți la N – . – proprietate privată, la S și la V- lotul nr. 1 din imobilul situat pe ., sector 1, București – proprietar S.C. R. E. S.R.L., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de experții judiciari A. M., A. I., B. Emeric și planșele 1-6 la acest raport, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre; a dispus rectificarea în parte a cărții funciare nr._ deschisă pentru imobilul situat în București, ., sector 1, nr. cadastral 7747/1, deschisă la Oficiul pentru cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. R. E. S.R.L. asupra unei părți din imobilul de 11.080 m2, respectiv asupra terenului de 490 m2 anterior menționat, și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului de 490 m2.
A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtele T. Reșița și S.C. R. E. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în valoare totală de 15.457 lei, constând în onorariu avocat -3000 lei, taxă de timbru și timbre judiciare de 10.957 lei, și onorariu expert 1.500 lei.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția notariat cu nr._ din 23.06.1931, G. S. P., în calitate de vânzător, a transmis cumpărătorului N. D., imobilul din .. I. în întindere de circa 50.000 m2, „compus din două trupuri de pământ, primul trup în întindere de circa 45.000 mp, care se învecinează la răsărit cu gârla Floreasca-C., proprietatea lui L. I. E., la apus cu drumul de comunicație al grădinilor de zarzavat și M. M., la miazănoapte cu T. T. și spre miazăzi cu grădina de zarzavat.”
Conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat sub nr. 1119/1939, vânzătorul N. D. a transmis în patrimoniul Societății Anonime Române de Telefoane terenul situat în .. I. în suprafață de 5.000 m2. Aceluiași cumpărător, vânzătorul N. D. i-a transmis, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat cu nr. 7224/_, terenul situat în .. I. în suprafață de 1.477,60 mp, precum și, conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat nr._ din 23.02.1941, terenul situat în .. I. în suprafață de 18.326 mp cu următoarele vecinătăți: Nord - latura A,B, cu proprietatea D. N., zis V. și latura C, D, cu proprietatea Societății de Telefoane; Sud - latura E, F, cu proprietatea Societății S.R.D. și latura F, G, H, cu proprietatea N. D.; Vest - cu . I, H și Est - pe latura B, C, cu proprietatea Societății de Telefoane și pe latura D, E, pe o lungime de 40 m cu lacul Floreasca.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 499 din 22.03.1993 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București, succesiunea rămasă de pe urma defunctului N. D., decedat la data de 03.01.1947, a fost culeasă de D. D., în calitate de fiu.
Prin sentința civilă nr. 5625/ 05.06.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a reținut că reclamantului D. D. îi revine suprafața de 490 m2 identificat în planșa nr. 2 a suplimentului la raportul de expertiză topografică efectuat de expertul B. I..
Prin aceeași sentință civilă, s-a constatat că intervenienta din respectivul dosar, Combinatul Siderurgic Reșița, este proprietara suprafeței de 18.935 m2, individualizată în planșa nr. 2 a suplimentului raportului de expertiză.
D. D. a demarat executarea silită cu privire la titlul executoriu anterior amintit și, astfel, potrivit procesului - verbal nr. 616 din 12.08.1996 întocmit de executorul Judecătoresc al Judecătoriei Sectorului 1 București, împreună cu expertul B. I. au realizat punerea în posesie a reclamantului D. D., cu privire la terenul de 490 mp.
La 26.04.1996, a intervinit decesul numitului D. D., moștenitorul acestuia fiind reclamantul D.-L. N.-R., conform Certificatului de moștenitor nr. 161 din 04.11.2004, eliberat de Biroul Notarului Public I. V. I..
Acesta a solicitat Primarului General al Municipiului București atribuirea de adresă (număr) poștală imobilului-teren în suprafață de 490 mp, situat în București, .., așa cum a fost identificat prin sentința civilă nr. 5625/05.06.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1.
Prin decizia comercială nr. 398 din 14.10.2009 a Curții de Apel București, Secția a V-a Comercială, s-a luat act de înțelegerea părților din cuprinsul înscrisului intitulat "tranzacție" încheiat în data de 20.07.2009, prin care S.C. T. Reșița S.A., Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția și T. A. C. au convenit ca a terenul în litigiu în acel dosar să fie împărțit după cum urmează:
- T. a primit un lot în suprafață totală de 10.895 m2;
- Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția și T. A. C. au primit împreună un lot în suprafață de 7.500 m2.
În consecință, conform Certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale nr._ din 24.11.2009 eliberat de Direcția Generală Impozite și Taxe Locale/Consiliul Local Sector 1 București, S.C. T. Reșița S.A. figura în evidențele fiscale cu imobilul din ., Teren intravilan, Zona A, Total 10.895 mp.
Prin încheierea nr._ din 14.12.2009 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 1, s-a dezmembrat imobilul situat în ., cu nr. cadastral 7747 de la poziția PI/1 a C.F. nr._ a localității București, Sector 1, s-a înscris imobilul situat în ., cu nr. cadastral 7747/2 la PI/1 a C.F. nr._ din localitatea București, Sector 1 și imobilul situat în ., cu nr. cadastral 7747/1 la PI/1 a C.F. individuală nr._ din localitatea București, Sector I. Totodată, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., cu nr. cadastral 7747/1 în C.F. individuală nr._ din localitatea București, Sector I la PI/1 în favoarea S.C. T. Reșița S.A.. S-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., cu nr. cadastral 7747/2 în C.F. nr._ din localitatea București, Sector 1 la PI/1 în favoarea CNSRL Frăția.
Imobilul în suprafață de 10.895 m2 din acte, și 11.080 m2 din măsurători cadastrale, identificat cu numărul cadastral 7747/1, a fost vândut de S.C. T. Reșița S.A. către S.C. R. E. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1112 din 21.12.2009, autentificat la Biroul Notarului Public A. I..
Prin încheierea nr._ din 03.03.2010 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 1, s-a admis intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în ., cu nr. cadastral 7747/2 în C.F. nr._ din localitatea București, Sector 1 la PI/1 în favoarea lui T. A. C..
Potrivit adresei nr._ din 25.09.2012, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, imobilul în suprafață de 7500 mp situat în București, ., sector 3, cu nr. cadastral 7747, a fost dezmembrat în două loturi: 7747/1 și 7747/2. Pentru imobilul în suprafață de 7500 mp a fost deschisă cartea funciară nr._, provenită din conversia pe hârtie a CF nr._ cu nr. cadastral 7747/2.
Prin noua expertiză efectuată în cauză de comisia formată din experții A. M., A. I. și B. Emeric a fost identificată suprafața deținută de reclamant în suprafață de 490 m2, astfel cum a fost individualizată prin sentința civilă nr. 5625/05.06.1995, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, stabilindu-se că suprafața dobândită de T. Reșița S.A. prin tranzacția consfințită prin decizia comercială nr. 398 din 14.10.2009 a Curții de Apel București, Secția a V-a Comercială înglobează suprafața reclamantului de 490 m2.
Totodată, în raportul de expertiză s-a menționat că terenul revendicat de reclamant se suprapune cu suprafața de 10.895 mp deținută de .., dar nu se suprapune cu suprafața de 7.500 mp deținută de CNSRL Frăția și de T. Arisitide.
A reținut Tribunalul că, deși s-a invocat de către T. RESITA S.A., și de către R. E. SRL excepția lipsei calității procesuale pasive a T. RESITA S.A., după unirea cu fondul cauzei a acestei excepții, cele două părți nu au mai insistat în susținerea ei, punând concluzii în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Totodată, cu privire a cadrul procesual sub aspect subiectiv, s-a ținut seama de precizarea reclamantului din cererea introductivă de instanță, prin care s-a arătat că, în măsura în care se va constata că pârâții și-au delimitat drepturile tranzacționate, iar terenul se află numai în posesia unuia dintre cei trei, înțelege să își restrângă acțiunea doar cu privire la acestui pârât. În acest sens, după administrarea probei cu expertiza tehnică, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii numai față de T. RESITA S.A și R. E. SRL.
Dovada calității de proprietar a reclamantului asupra terenului de 490 m2 rezidă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat cu nr._ din 23.06.1931, prin care cumpărătorul G. S. P. a transmis autorului reclamantului un imobil care cuprinde și terenului de 490 m2.
Calitatea de proprietar a autorului reclamantului este confirmată și prin sentința civilă nr. 5625 din 05.06.1995, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/1993, prin care s-a constatat și că T. Reșița S.A. (fost Combinatul Siderurgic Reșița) este proprietara suprafeței de 18.935 m2.
Din probele de la dosar rezultă fără echivoc faptul că terenul de 490 m2, situat în București, ., sector 1, la care face referire sentința civilă nr. 5625 din 05.06.1995, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, proprietatea reclamantului, a fost înglobat fără drept în terenul în suprafață de 10.895 m2 din acte - 11.080 m2 din măsurători cadastrale - identificat cu numărul cadastral 7747/1, vândut de T. Reșița S.A. către R. E. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1112 din 21.12.2009.
În consecință, cu privire la terenul de 490 m2 în discuție, numai reclamantul are un titlu valabil - contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat cu nr._ din 23.06.1931, iar acesta are, în mod evident, dată certă anterioară posesiei pârâților T. Reșița S.A. și R. E. S.R.L.
Nu au fost reținute susținerile pârâților referitoare la faptul că, în certificatul de moștenitor nr. 161 din 04.11.2004, eliberat de Biroul Notarului Public I. V. I., nu este menționat terenul revendicat prin prezenta acțiuni și că, astfel, nu este dovedită calitatea de proprietar a reclamantului.
Proba dreptului de proprietate se realizează cu acte juridice translative de proprietate și cele declarative, încheiate în formă scrisă, iar reclamantul a făcut această dovadă prin contractul nr._ din 23.06.1931, la care s-a făcut referire anterior.
Constatând că ambele pârâte au adus atingere exercițiului normal și deplin al dreptului de proprietate al reclamantului, s-a reținut temeinicia acțiunii îndreptate împotriva pârâtelor T. Reșița și S.C. R. E. S.R.L.
Totodată, ținând cont de cererea expresă a reclamantului privind rectificarea cărții funciar, având în vedere că aceasta acțiune are un caracter subsidiar, grefata pe acțiunea în revendicare, în temeiul art. 34 din Legea nr. 7/1996, respectiv de art. 908 din Noul Cod Civil, s-a observat că, în cauză, cuprinsul cărții funciare nu corespunde cu situația juridica reala constatată prin soluționarea primului petit de cerere.
Prin urmare, s-a dispus rectificarea în parte a cărții funciare nr._ deschisă pentru imobilul situat în București, ., sector 1, nr. cadastral 7747/1, deschisă la Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. R. E. S.R.L. asupra unei părți din imobilul de 11.080 m2, mai precis asupra terenului de 490 m2 anterior menționat și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului de 490 m2.
Cu privire la solicitarea reclamantului din cererea introductivă de instanță, de a se ridica orice construcții sau împrejmuiri care s-ar afla edificate pe acest teren, instanța a observat că cererea nu este întemeiată, motiv pentru care a respins-o.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, constatând că pârâții au căzut în pretenții, tribunalul a obligat pârâtele T. Reșița și S.C. R. E. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în valoare totală de 15.457 lei, constând în onorariu avocat -3000 lei, taxă de timbru și timbre judiciare de 10.957 lei și onorariu expert 1.500 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtele S.C. T. RESITA S.A. și ..
În motivarea apelului astfel promovat se arată în esență că:
1. Instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția lipsei capacității procesuale pasive invocate de T. Reșița.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1112/21 decembrie 2009, T. Reșița a vândut către R. imobilul situat în București, ., sector 1, în suprafață de 10.895 mp, înregistrat în Cartea Funciară sub nr._, număr cadastral 7747/1.
Astfel, T. Reșița nu poate fi obligată să lase reclamantului-intimat liniștita proprietate asupra terenului în suprafața de 490 mp situat în București, . terenul ce poartă număr poștal 7), sector 1, câtă vreme aceasta, la data introducerii acțiunii, nu mai avea calitatea de proprietar al imobilului din București, ..
În condițiile în care T. Reșița, începând cu data de 21 decembrie 2009, nu a mai fost proprietara terenului în litigiu, aceasta nu poate, în mod obiectiv, îndeplini obligația dispusă de instanța prin sentința 741.
Deși reclamantul-intimat avea obligația să justifice calitatea procesuală pasiva a pârâților, acesta nu s-a conformat dispozițiilor legale.
Deși aceste susțineri au fost dezbătute și dovedite la termenul din 10 septembrie 2012 în fața primei instanțe, care a decis unirea excepției lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei, aceeași instanță nu s-a pronunțat pe acest aspect.
Consideră apelanții că instanța de fond a reținut în mod greșit că T. Reșița și R. nu ar mai fi insistat în susținerea excepției invocate, în lipsa unei renunțări făcute de părți în acest sens.
Apelantele – pârâte solicită instanței de apel ca, în soluționarea excepției invocate, să rețină argumentele aduse prin întâmpinare și menționate la termenul din 10 septembrie 2012.
2. Mai susțin apelanții că reclamantul-intimat nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în suprafață de 490 mp din București, ., sector 1.
În dovedirea faptului că este titularul dreptului de proprietate pretins, reclamantul-intimat a depus certificatul de moștenitor ar. 161 din data de 4 noiembrie 2004.
Însă, imobilul în suprafață de 490 mp din București, ., sector 1 nu este trecut în certificatul de moștenitor menționat.
În conformitate cu dispozițiile art. 88 alin.(1) teza finală din Legea nr. 36/1995 „Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte"", Or, în condițiile în care în certificatul de moștenitor depus la dosarul cauzei de către reclamantul-intimat în susținerea cererii sale nu este indicat terenul de 490 mp în cadrul masei succesorale, nu s-a făcut dovada că dreptul de proprietate a fost transmis de către autorul D. D. succesorului său D.-Löte R. N..
Susținerile reclamantului-intimat au fost în sensul în care nemenționarea terenului de 490 mp în certificatul de moștenitor nu ar avea nicio relevanță, pentru că reclamantul-intimat este moștenitorul autorului său.
Consideră apelantele că un astfel de raționament nu poate fi primit. Moștenitorul nu culege prin moștenire decât bunurile care se aflau, la momentul morții autorului său, în proprietatea acestuia. Aceste bunuri trebuie în mod obligatoriu trecute în certificatul de moștenitor. Potrivit dispozițiilor legale citate mai sus, certificatul de moștenitor va cuprinde obligatoriu și bunurile care compun masa succesorala.
Certificatul de moștenitor face dovada existenței bunurilor care sunt transmise, prin moștenire, de la autor la succesorul său, și face dovada dreptului de proprietate al succesorului asupra bunurilor dobândite pe aceasta cale. Cădea în sarcina reclamantului să își probeze dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat. În loc să își îndeplinească obligația procesuala și să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din cauza de față, reclamantul-intimat nu a făcut decât să se rezume la o susținere neconformă cu dispozițiile legale, arătând că atâta vreme cât este moștenitorul autorului său, nu se impune dovedirea și a ceea ce a moștenit de la acesta.
Susțin apelantele că instanța de fond, în lipsa vreunei dovezi, a prezumat în mod lipsit de temei ca dovada dreptului de proprietate a fost realizată, reținând în mod greșit că „numai reclamantul are un titlu valabil - contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat cu nr._ din 23.06.1931". Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr._ din 23 iunie 1931, proprietarul terenului este autorul reclamantului-intimat, și nu reclamantul-intimat.
Solicită apelantele ca instanța de apel să rețină că antecesorul reclamantului-intimat a înstrăinat și celalalt teren care este menționat în cadrul sentinței 5625, astfel încât nu se poate institui prezumția că toate drepturile care au aparținut la un moment dat autorului reclamantului-intimat au rămas în patrimoniul acestuia la momentul morții. Mai mult, autorul reclamantului-intimat a fost pus în posesie cu terenul în suprafața de 490 mp indicați în cadrul sentinței 5625. Acest lucru ridică mari semne de întrebare legat de lipsa acestui teren din cadrul certificatului de moștenitor.
3. Sentința civilă este – în opinia apelantelor - contradictorie cu hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate cu privire la același teren de 490 mp din București, ., sector 1
Prin sentința 5625 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 la data de 5 iunie s-a constatat, în mod definitiv și irevocabil, ca T. Reșița „este proprietara suprafeței de 18.395 mp"" situata în București, ., sector1 precum și dreptul de proprietate al dlui D. D., autorul reclamantului, asupra terenului în suprafața de 490 mp, teren ce face obiectul prezentei cauze.
Astfel, s-a constatat că T. Reșița este proprietara suprafeței de teren de 18.395 mp. suprafața diferita de suprafața de teren de reclamantului de 490 mp.
Prin decizia nr. 398 din data de 14 octombrie 2009 pronunțata de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2006, conform înțelegerii dintre părți, terenul de 18.395 mp a fost împărțit intre T. Reșița - 10 .895 mp, pe de o parte și CNSLR Frăția și dl T. A. C. - 7.500 mp, pe de altă parte.
Apelantele – pârâte solicită instanței de apel să aibă în vedere ca în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 398 din 14 octombrie 2009 s-a efectuat o expertiza judiciara topocadastrală, precum și o contraexpertiza care au confirmat delimitările și proprietatea T. Reșița.
Ambele hotărâri judecătorești menționate mai sus sunt definitive și irevocabile. De asemenea, în ambele dosare au fost încuviințate și efectuate expertize judiciare pentru verificarea situației terenului, ambele expertize având aceleași concluzii: confirmarea dreptului de proprietate al T. Reșița pentru suprafața de 18.395 mp și a dreptului de proprietate al autorului reclamantului-intimat asupra terenului în suprafața de 490 mp, ca suprafețe distincte care nu sufereau suprapuneri sau înglobări.
Motivat de faptul ca hotărârile judecătorești de mai sus, sunt definitive și irevocabile, toate considerentele și argumentele reținute în acestea, inclusiv concluziile rapoartelor de expertiza/contraexpertiza și ale suplimentelor, au intrat în puterea lucrului judecat.
Apelantele – pârâte apreciază ca fiind profund netemeinica măsura instanței de fond prin care aceasta a admis efectuarea unei noi expertize.
Solicită instanței de apel să rețină ca, în cadrul expertizei efectuată de către cei trei experți desemnați în prezenta cauza, s-a stabilit ca înglobarea terenului reclamantului-intimat în suprafața imobilului T. Reșița este consecința faptului că din suprafața totală inițială ar fi fost omisă suprafața parcării din fața intrării în imobil și o parte din carosabilul străzii, ambele în suprafața totala de 321,94 mp.
Mai mult, în cadrul completării la raportul de expertiza se menționează ca aceasta suprafața de 321,94 mp nu poate fi inclusa în suprafața terenului T. Reșița, fiind de utilitate publica și făcând parte din domeniul public.
Cu alte cuvinte, experții constata o presupusa includere a terenului de 490 mp în terenul proprietatea curenta a R., aceasta includere ducând la diminuarea suprafeței de teren de 18.395 mp constatați prin hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabila. Astfel, instanța de judecata prin sentința pronunțata, constata fie o eroare grava a sistemului judiciar care a dus la încălcarea dreptului de proprietate al T. Reșița prin includerea în terenul sau a unei porțiuni din domeniul public, fie înțelege să încalce autoritatea lucrului judecat.
În aceste condiții, apelantele – pârâte solicită sa se constate faptul ca, în raport de concluziile raportului de expertiza, terenul T. Reșița a fost diminuat la o suprafața mai mica decât cea consfințită prin sentința 5625, definitiva și irevocabila, ca fiind în proprietatea T. Reșița. Mai exact, conform celor constatate de către experți, terenul T. Reșița ar avea o suprafața de 18.089.86 mp, respectiv cu 305,14 mp mai puțin decât terenul cumpărat și constatat ca fiind în proprietatea T. Reșița.
Cu alte cuvinte, consideră apelantele că, în continuare, în acest raport se discută de o încălcare a dispozițiilor sentinței 5625 care stabilesc în mod definitiv și irevocabil ca T. Reșița are în proprietate o suprafața de 18.395 mp. Mai mult, concluziile raportului de expertiza afectează în mod evident proprietatea R., fapt ce este contrar dispozițiilor constituționale și civile din România.
Astfel, s-a realizat, fără temei legal și fără nicio justificare, modificarea titlului de proprietate a T. Reșița, și pe cale de consecința o modificare a titlului de proprietate a societății R., prin lipsirea de efecte a hotărârilor judecătorești de mai sus.
Mai susțin apelantele că, pentru această măsură netemeinică, instanța în mod greșit a reținut cu prioritate concluziile comisei de experți, în detrimentul restului ansamblului probatoriu aflat la dosarul cauzei și cu ignorarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în care instanțele respective au administrat, de asemenea, proba cu expertiza topografica. Instanța a ignorat dovezile aduse de T. Reșița și R., a ignorat faptul că reclamantul-intimat nu a probat calitatea sa de proprietar în ceea ce privește suprafața de 490 mp, și a reținut concluziile unui raport de expertiza care a fost întocmit fără să se țină seama de situația de fapt existentă la locul unde este amplasat terenul și fără a ține seama de situația juridică consfințită de cele doua hotărâri judecătorești preexistente.
Solicită instanței de apel sa rețină că experții nu au fost chemați să interpreteze și, eventual, sa cenzureze hotărârile judecătorești pronunțate deja, ci au fost numiți pentru ca, ținând seama și de aceste hotărâri judecătorești, sa răspundă obiectivelor instanței.
Or, în fapt, comisia de experți s-a întrunit pentru a dezbate rapoartele de expertiza anterioare, deși acestea se aflau în puterea lucrului judecat și nu mai puteau fi supuse vreunei examinări. Prin faptul că rapoartele de expertiza au fost confirmate și omologate de instanțele de judecata, concluziile acestor rapoarte reflectau, în mod definitiv și irevocabil, situația de fapt și de drept, astfel încât opinia emisa de comisia de experți care au apreciat în mod diferit aceasta situație de fapt și de drept și au modificat-o, nu putea fi primita, cu atât mai mult cu cat nu se corobora cu restul probelor aflate la dosar.
Față de cele de mai sus, apelantele – pârâte solicită instanței de apel să rețină ca în mod netemeinic instanța de fond a cântărit probele, acordând o importanță nejustificata probei cu expertiza, în condițiile existenței unor hotărâri definitive și irevocabile care au omologat rapoarte de expertiza ce atestau existența unui drept de proprietate în favoarea T. Reșița și existența unei suprafețe de teren de 490 mp distincte de proprietatea R..
În considerarea celor enunțate mai sus, apelantele - pârâte solicită instanței să
Intimatul – reclamant D.-Löte R. N. a formulat întâmpinare, prin care a susținut în esență că:
La baza dreptului de proprietate recunoscut prin reconstituire atât intimatului - reclamant (autorului său D. D.) cât și apelantei-pârâte T. Reșița S.A., se află sentința civilă nr. 5625 din 5 iunie 1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, sentință în care lotul de teren al intimatului – reclamant în suprafață de 490 m.p. este bine identificat, inclusiv prin Raportul de expertiză - supliment, cu toate coordonatele necesare pentru a nu se putea face nicio confuzie.
Împrejurarea că apelanta-pârâtă T. Reșița S.A., arunci când a ieșit din indiviziune cu CNSLR și ulterior când a vândut apelantei R. E. SRL a inclus și lotul reclamantului de teren în suprafață de 490 m.p., în lotul său reprezintă riscul pe care și l-a asumat. În Raportul de expertiză întocmit în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5625/1995, lotul de 490 m.p. este clar individualizat, având coordonatele pe care le-a identificat ulterior și expertul din dosarul prin care T. Reșița a vândut apelantei R. E. SRL o parte din teren.
Susține intimatul reclamant că împrejurarea că în Certificatul de moștenitor emis după decesul autorului intimatului - reclamant D. D. nu este trecută suprafața de 490 m.p. teren din . relevanță din punct de vedere juridic pentru soluționarea prezentei cauze.
De asemenea, faptul că prin decizia comercială nr. 398/14.10.2009, terenul din . împărțit între T. Reșița și CNSLR, ocazie cu care a fost nesocotită sentința civilă nr. 5625/1995, înglobându-se în masa de partaj inclusiv cei 490 m.p. ce i-au fost recunoscuți și restituiți reclamantului, nu poate avea vreo înrâurire asupra dreptului său de proprietate, în sensul pierderii acestuia. Acapararea terenului intimatului - reclamant de către apelanta-pârâtă T. Reșița, l-a îndreptățit pe acesta să promoveze prezenta acțiune în revendicare.
Se mai arată că prima instanță nu a trecut peste excepția invocată inițial, prin omisiune ci, în mod corect a reținut că T. Reșița nu a mai susținut excepția nici pentru ea, nici pentru cealaltă pârâtă R. E. SRL. Ambele pârâte au fost reprezentante prin același avocat, care a pus concluzii pe fond. Ulterior au depus note scrise comune în care nu au mai ridicat excepția respectivă, dându-și seama că nu au dreptate.
Cu toate acestea, excepția ridicată de T. Reșița nu putea fi admisă pentru că, într-o acțiune în revendicare în care apar mai multe persoane care pretind în timp un drept de proprietate asupra unui bun dobândit prin vânzări succesive, este logic să fie chemate în fața instanței toate persoanele care au pretins la un moment dat un drept de proprietate asupra aceluiași bun.
Al doilea motiv de apel este – în opinia intimatului - susținut împotriva oricăror principii de drept. Intimatul – reclamant susține că și-a probat calitatea de moștenitor al tatălui său D. D., pe numele căruia - prin sentința civilă nr. 5625/5.06.1995 - s-a recunoscut și reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 490 m.p. teren. Deși a făcut demersuri pentru obținerea numărului poștal, intabularea în cartea funciară și folosirea terenului, apelanta T. Reșița, prin diferite demersuri a blocat finalizarea acțiunii reclamantului.
Mai arată intimatul că suntem într-o acțiune în revendicare, intimatul – reclamant a făcut proba dreptului de proprietate, iar împrejurarea că apelanta-pârâtă T. Reșița „a trecut" peste conținutul sentinței civile nr. 5625/1995 și a inclus în suprafața sa de teren și terenul intimatului chiar printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, nu poate fi considerată ca o situație de natura celei invocate de apelantă. Sentința civilă nr. 5625/1995 nu a fost pusă sub semnul îndoielii ca fiind nelegală, ea a devenit irevocabilă și profită tuturor părților care au participat în dosarul respectiv și sunt înscrise în respectiva hotărâre. Susținând teza contradictorialității de hotărâri judecătorești, apelantele încearcă să lipsească de orice efect juridic partea din sentința civilă nr. 5425/1995 prin care s-a recunoscut autorului meu dreptul de proprietate pentru suprafața de 490 m.p. și susține implicit că acea sentință (nr. 5625/1995) îi este aplicabilă și favorabilă numai apelantei T. Reșița, nu și pentru intimat.
Intimatul solicită obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată, în solidar.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 296 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
1.. În fața primei instanțe a fost invocată – prin întâmpinările depuse de pârâtele apelante – excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei ., iar în privința acestei excepții instanța fondului a dispus – în ședința publică din data de 10.09.2012 - unirea ei cu fondul, constatând că pentru soluționarea excepției este necesară administrarea de probe comune cu fondul.
În contextul actelor procedurale astfel îndeplinite de părți și de instanță, a operat în mod neechivoc investirea instanței cu analiza și soluționarea respectivei excepții, investire care nu a încetat să subziste chiar dacă părțile nu au reluat concluziile (ce fuseseră deja expuse la termenul de judecată din data de 10.09.2012) asupra excepției cu ocazia închiderii dezbaterilor.
În lumina prevederilor art. 129 alin. ultim coroborat cu art. 69 alin. 1 din C.pr.civ., numai manifestarea de voință expresă din partea pârâților - care au înțeles să susțină în proces o astfel de apărare - ar fi fost aptă a produce consecința desesizării instanței de obligația de a se pronunța cu privire la excepția astfel dedusă judecății sale.
Neexistând o renunțare explicită a pârâților la excepția invocată, fără temei prima instanță a constatat că nu mai subzistă obligația sa de a se pronunța cu privire la legitimarea procesual pasivă a pârâtei .. Această concluzie a fost dedusă în mod eronat din împrejurarea că pârâtele nu au reluat concluziile asupra acestei apărări, cu atât mai mult cu cât instanța însăși le-a acordat cuvântul – cu ocazia închiderii dezbaterilor – numai asupra fondului cauzei, iar nu și asupra excepției ce fusese anterior pusă în discuție, și asupra cărora părțile își expuseseră punctele de vedere.
Analizând această excepție, Curtea constată că este întemeiată, pentru considerentele care succed:
Legitimarea procesual pasivă aparține persoanei care este obligată în raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății prin acțiunea promovată de reclamant a fost cel referitor la deținerea fără drept – de către pârâți – a terenului în suprafață de 490 m.p., în privința căruia reclamantul a susținut că are calitatea de proprietar și, în considerarea acestei calități, a solicitat a-i fi lăsat bunul în deplină proprietate și posesie, precum și rectificarea mențiunilor (efectuate în cartea funciară deschisă de pârâți) care atestă dreptul de proprietate al altei persoane asupra respectivului teren.
Având în vedere aceste coordonate ale raportului juridic dedus judecății, legitimarea procesual pasivă nu poate aparține decât persoanei care are calitatea de posesor al terenului revendicat, reclamând și un drept de proprietate asupra acestui imobil, și persoanei care este înregistrată în cartea funciară ca fiind titular al dreptului de proprietate contestat de reclamantul intimat.
Din această perspectivă, pârâta apelantă T. nu poate fi privită ca justificând legitimarea procesual pasivă în litigiul relativ la raportul juridic descris în precedent, atâta vreme cât ea nu mai deține posesia imobilului în litigiu și, ca urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1112/21.12.2011 la BNP C. A. I., a transmis dreptul pe care l-a exercitat cu privire la terenul în litigiu către pârâta ., fiind făcute înregistrările corespunzătoare în cartea funciară.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că este întemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei apelante ., în mod eronat prima instanță apreciind că acestei pârâte îi revin obligații grefate pe raportul juridic ce a fost dedus judecății prin acțiunea promovată re reclamantul intimat D. L. R. N..
2.. În ce privește cea de-a doua critică susținută de apelanți, și anume aceea potrivit căreia reclamantul intimat nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate invocat cu privire la suprafața de 490 m.p. pe care a revendicat-o, Curtea apreciază că nu este fondată, pentru considerentele care succed:
Apelantele nu contestă dreptul de proprietate pe care numitul D. D. – autorul reclamantului intimat – l-a avut asupra terenului în litigiu, drept în privința căruia s-a statuat prin sentința civilă (devenită irevocabilă) nr. 5625/1995 pronunțată de Judecătoria sector 1 București.
Ceea ce se contestă este transmisiunea acestui drept, prin succesiune, de la respectivul autor către patrimoniul reclamantului intimat.
Din această perspectivă, se impune a fi observat că reclamantul intimat este singurul succesor în drepturi – moștenitor – al defunctului D. D., astfel că, potrivit dispozițiilor art. 644 coroborat cu art.651 din Codul civil, acesta a dobândit prin succesiune toate bunurile/drepturile care se regăseau în patrimoniul autorului său la data decesului.
În condițiile în care terenul în suprafață de 490 m.p. pe care autorul reclamantului l-a deținut în București, ..), sector 1 (în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/23.06.23._, a certificatului de moștenitor nr. 499/1993 eliberat de fostul Notariat de stat al sectorului 2 București, și a sentinței civile nr. 5625/1995 pronunțată de Judecătoria sector 1 București) a fost identificat prin probatoriul administrat în cauză ca regăsindu-se în corpul de teren care este deținut efectiv de către pârâta apelantă ., și, pe de altă parte, nu a fost administrată nicio dovadă care să susțină apărarea pârâtelor apelante în sensul că ar fi avut lor înstrăinarea de către respectivul autor a acestui teren, în mod judicios prima instanță a reținut că în speță, a fost făcută dovada dreptului de proprietate al reclamantului intimat cu privire la terenul revendicat.
Această constatare a primei instanțe nu poate fi privită ca una contrară prevederilor art. 88 alin. 1 teza finală din Legea 36/199 (în forma și numerotarea pe care legea le avea la data introducerii acțiunii) – conform căruia „Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.” – pentru că norma juridică menționată se referă ca mențiunile pe care actul juridic astfel întocmit le cuprinde (ca urmare a constatărilor efective ale notarului instrumentator), fără a institui o prezumție legală în sensul caracterului complet al acestor mențiuni ale certificatului de moștenitor.
Această interpretare a prevederilor art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995 se impune și din coroborarea sa cu dispozițiile art. 86 alin. 2 din aceeași lege – conform căruia „După emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, decât în situațiile prevăzute de lege. Cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar” – din conținutul căruia reiese cu evidență premisa legală a posibilității stabilirii existenței în masa succesorală și a altor bunuri, a căror inserare a fost omisă la momentul emiterii certificatului de moștenitor în procedura notarială.
Cum pretenția reclamantului de a i se recunoaște, în prezentul litigiu, dreptul de proprietate asupra terenului menționat anterior ca fiind dobândit prin succesiune de la tatăl său - D. D. – a avut ca efect sesizarea instanței spre a verifica, pe cale incidentală, existența bunului în patrimoniul acestui defunct, analiza realizată spre a verifica justețea susținerilor astfel formulate a fost în deplin acord cu normele juridice enunțate, norme în lumina cărora instanța nu poate fi constrânsă la mențiunile existente referitor la componența masei succesorale din certificatul eliberat în procedura succesorală notarială, pentru evaluarea unui drept despre care se pretinde că este dobândit prin succesiune și nu se regăsește în structura masei succesorale determinate prin acest act juridic.
3.. Susținerea potrivit căreia sentința apelată ar fi contrară unor hotărâri judecătorești anterioare, care se bucură de autoritate de lucru judecat, este nefondată față de următoarele considerente:
Decizia civilă nr. 398/2009 pronunțată de Curtea de Apel București secția a V-a comercială reprezintă o hotărâre prin care instanța a stins litigiul luând act de tranzacția intervenită între părțile din respectivul proces, și anume: Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România FRĂȚIA și ..
Conform art. 273-274 din Codul de procedură civilă, hotărârile care consfințesc învoiala părților sunt acele hotărâri prin care se constată existența unei tranzacții intervenită între părți, în fața judecătorului.
Potrivit art. 1704 C. civ., "tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască".
În doctrină, tranzacția este definita ca fiind un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naște prin concesii reciproce, constând în renunțări reciproce la pretenții sau în prestații noi, săvârșite ori promise de către o parte în schimbul renunțării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios ori îndoielnic.
În lumina reglementărilor menționate și a considerațiilor teoretice expuse, Curtea constată că tranzacția (judiciară) reprezintă un acord intervenit între părți, exprimat în fața instanței de judecată, care, fără a interveni, constată existența sa; deci, este un contract judiciar.
În ce privește natura juridică a actului jurisdicțional emis ca urmare a tranzacției încheiate de părțile litigante, aceasta nu poate fi decât aceea a unei convenții solemne, atestată de instanța de judecată în fața căreia a intervenit, și are o valoare similară unui act notarial.
Cum hotărârea (de expedient) dată asupra tranzacției nu este rezultatul unei activități de judecată privind fondul pretențiilor cu privire la care s-a tranzacționat, pentru că părțile au pus capăt procesului prin concesiile lor reciproce și, astfel, au desesizat instanța de obligația de a statua asupra cererilor prin care procesul fusese declanșat, nu se poate vorbi de un „lucru judecat” care să beneficieze de autoritatea specifică hotărârilor prin care se statuează jurisdicțional asupra situației de fapt și de drept.
Autoritatea de lucru judecat (lato sensu) este atașată hotărârilor pe care instanțele judecătorești le pronunță ca urmare a analizării fondului acțiunilor cu care sunt sesizate, și prin care acestea dau dezlegări cu privire la raporturile juridice dintre părți, iar nu și hotărârilor pe care – în situații de excepție – ele iau act de actele de dispoziție prin care părțile înțeleg să le desesizeze de o astfel de activitate de jurisdicție.
Astfel fiind, în privința deciziei civile nr. 398/2009 pronunțată de Curtea de Apel București secția a V-a comercială nu poate fi reținută existența unei autorități de lucru judecat aptă a constitui fundamentul unei analize în termenii expuși de apelante, și anume ca fiind una în raport de care sentința apelată ar fi contrară.
Constatând că reclamantul intimat este terț față de procesul în care s-a încheiat respectiva tranzacție judiciară, și ținând seama de natura juridică de contract pe care această tranzacție o are, actul juridic astfel încheiat este subsumat exigențelor principiului relativității, neavând aptitudinea de a afecta dreptul de proprietate pe care reclamantul îl opune, în speță, cu privire la terenul asupra căruia s-a tranzacționat.
Relativ la sentința civilă nr. 5625/1996 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, Curtea constată că prin dispozitivul acesteia este identificată locația terenului în suprafață de 490 m.p. - care formează obiect al litigiului pendinte – prin trimiterea făcută în mod explicit la planșa 2 a raportului de expertiză (întocmit în acel litigiu de expert B. I.).
Or, prin expertiza căreia i s-a dat eficiență prin sentința ce formează obiect al prezentului apel, terenul în litigiu a fost identificat corespunzător reperelor de localizare stabilite prin expertiza ce a fost omologată prin sentința civilă nr. 5625/1995, respectiv cele ce se regăsesc în planșa 2 a raportului de expertiză întocmit de exp. B. I., situație în care hotărârea apelată și sentința nr. 5625/1995 există deplină concordanță, și nicidecum o contradicție - cum susține apelantele.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea va dispune, în conformitate cu prevederile art. 296 din C.pr.civ., admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul D. L. R. N. împotriva pârâtei ., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Față de soluția astfel reținută în privința pârâtei menționate, urmează a se constata că aceasta nu are calitatea de parte căzută în pretenții față de reclamant și, în consecință, nu sunt întrunite condițiile art. 274 din C.pr.civ. spre a fi instituită în sarcina sa obligația de a plăti reclamantului cheltuieli aferente judecății cauzei în fond. Astfel fiind, Curtea va dispune înlăturarea obligației stabilite în sarcina acestei pârâte de a plăti cheltuielile de judecată reclamantului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Având în vedere că, față de soluția astfel pronunțată asupra apelului, intimatul reclamant are calitatea de parte căzută în pretenții în raport de apelanta ., Curtea constată că solicitarea acestei apelante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel este conformă prevederilor art. 274 alin. 1 din C.pr.civ., urmând a o admite.
Ținând însă seama de împrejurarea că apelul a fost exercitat în comun cu pârâta apelantă . – în privința căreia soluția primei instanțe a fost menținută -, că aspectele care au suscitat o mai mare complexitate a apărărilor susținute în cauză de apelante au fost cele relative la fondul cauzei (referitoare la obligația ce a fost stabilită în sarcina acestei pârâte apelante, și care a fost menținută de instanța de apel), precum și că durata procedurii derulate în fața instanței de apel s-a limitat la un singur termen de judecată, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 276 stabilind obligația intimatului reclamant de a plăti apelantei . suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1000 lei reprezintă taxa de timbru proporțional cu pretenția găsită întemeiată în apel, iar 1000 lei reprezintă onorariu pentru asistența juridică, redus potrivit art. 274 alin. 3 din C.pr.civ. corespunzător efortului apreciat util formulării și susținerii căii de atac în limitele în care a fost găsită întemeiată.
Cum, față de soluția menținerii sentinței în ce o privește pe pârâta apelantă ., această parte are poziția procesuală de parte căzută în pretenții, în sensul prevederilor art. 274 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea va încuviința și cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând a dispune obligarea acestei apelante la plata către intimatul reclamant a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul pentru asistență juridică. Față de faptul că pretențiile îndreptate împotriva intimatului au fost numai în parte găsite nefondate, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 276 C.pr.civ., în raport de care se justifică acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul pentru asistență juridică în limita sumei de 3000 lei.
Văzând și dispozițiile art. 299 și următoarele din C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantele – pârâte S.C. T. RESITA S.A., cu sediul în Reșița, ..36, județ C. S. și ., cu sediul în București, ..2, parter, sector 1, împotriva sentinței civile nr.741/06.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D.-LÖTE R. N., cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate de Avocatură „C. I. și M.”, în București, ..21, ..2, ., sector 3 și intimații – pârâți CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA - FRĂȚIA (C.N.S.L.R. - FRĂȚIA), cu sediul în București, ..1-3, sector 1, și în .. 36, sector 1, București, și T. A. – C., cu domiciliul ales în București, ., sector 3.
Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată împotriva ., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă, și înlătură obligația acestei pârâte de a plăti reclamantului cheltuieli de judecată.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul reclamant la plata către apelanta . a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Obligă apelanta . la plata către intimatul apelant a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. S. M. H.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
7 ex./_
TB-S.5 – A.R.B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 105/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 340/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
