Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 447/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 447/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 447-A
Ședința publică de la 20 .10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul-reclamant, T. A. M., împotriva sentinței civile nr.2182/16.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, FEDERAȚIA R. DE FOTBAL.
P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2014, 20.10.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2182/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de reclamantul T. A. M. în contradictoriu cu pârâtul FEDERAȚIA R. DE FOTBAL.
S-au respins capetele de cerere 1 și 3, ca prescrise.
S-a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului 2 de cerere și s-a respins capătul 2 de cerere, ca rămas fără obiect.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 64.659 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a sepronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul T. A. M. a chemat în judecată pe pârâta Federația R. de Fotbal solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei Federația R. de Fotbal la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale suferite prin atingerea, în mod nejustificat, a reputației și a imaginii publice de care se bucură;
- obligarea pârâtei Federația R. de Fotbal să prezinte, pentru a fi comunicate la dosarul prezentei cauze, spre luare la cunoștința, toate actele și documentele care au stat la baza Hotărârii Adunării Generale din data de 12.05.2008, precum și toate actele și documentele în baza cărora a fost adoptată Hotărârea Adunării Generale a Federației Romane de Fotbal, întrunită în ședința sa ordinară din data de 25.01.2010;
- obligarea pârâtei Federația R. de Fotbal de a publica, pe cheltuiala sa, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, pe prima pagină a unui cotidian de nivel național, a unui material prin care să se adreseze scuze public reclamantului, pentru atingerile aduse reputației, prestigiului și imaginii publice de care se bucură, precum și publicarea, integral, a dispozitivului sentinței ce se va da în prezenta cauză;
- obligarea pârâtei Federația R. de Fotbal la plata cheltuielilor de judecata, ocazionate de desfășurarea prezentului litigiu.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că la data de 13.05.2008 a fost publicat în cotidianul "Telegraful" articolul „Teo, persona non-grata" - Anexa nr. 1 - din cuprinsul căruia rezultă că " ... Adunarea Generala a FRF l-a declarat la data de 12.05.2008, persona non-grata pe A. T., fost oficial la mai multe cluburi din ligile inferioare, acum la CSM FC Ploiești, în urma unor sesizări făcute de C. A. (Tricolorul B.) și Auras Brasoveanu (Dunărea G.), privind tentative de corupție ...".
In cuprinsul articolului sus-menționat se mai arată și faptul că domnul M. S., Președintele FRF și reprezentant legal al pârâtei din prezenta cauza a declarat că " ... probabil vor mai apărea cazuri de persona non-grata în fotbalul românesc ... am început cu cei mai mici, sper să înceteze și cei mai mari cu încercările de a câștiga fraudulos ...".
Fără să țină seama de consecințele juridice pe care urma să le atragă aceste susțineri, care nu au fost și, de altfel, nu pot fi probate, așa cum rezultă din cuprinsul articolului sus-menționat, prin Hotărârea adoptată în cadrul ședinței Adunării Generale din data de 12.05.2008 a fost declarat "persona non-grata", fapt care a fost de natură să aducă o atingere gravă reputației, prestigiului și imaginii publice de care se bucura, în condițiile în care:
a) Nu a beneficiat de dreptul la apărare, drept recunoscut legal și constituțional, motiv pentru care Hotărârea este lovită de nulitate absolută.
b) Nu a săvârșit vreo abatere disciplinară, în condițiile în care faptele de care a fost acuzat nu au fost probate și, de altfel, nu pot fi probate.
c) Sancțiunea disciplinară ce i-a fost aplicată, constând în declararea sa ca "persona non-grata" a fost luată cu încălcarea normelor prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare a Statutului Federației Romane de Fotbal, respectiv de Regulamentul Disciplinar al Federației Romane de Fotbal, referitoare la răspunderea disciplinară a persoanelor fizice.
In conformitate cu dispozițiile art. 13 lit. g) din Regulamentul Disciplinar aprobat de Comitetul Executiv al FRF, aplicabil începând cu data de 10.07.2007, în vigoare la data de 12.05.2008, data adoptării Hotărârii Adunării Generale - Anexa nr. 3 - declararea ca "persona non grata" reprezenta o sancțiune disciplinară aplicabilă numai persoanelor fizice.
Însă la data "sancționării disciplinare" prin Hotărârea Adunării Generale a FRF din data de 12.05.2008, nu deținea calitatea de subiect al răspunderii disciplinare, nu deținea nicio calitate din cele precizate la art. 4 din Regulamentul Disciplinar al FRF - Anexa nr. 4 - care să îl plaseze sub incidența dispozițiilor referitoare la răspunderea disciplinară prevăzute de acest regulament.
Acest fapt a fost certificat de către Clubul Sportiv Municipal Fotbal Club Ploiești (în prezent Asociația Fotbal Club Astra G.) care, la data de 12.05.2008, prin adresa sa nr. 544/12.05.2008 - Anexa nr. 5 - a comunicat pârâtei FRF faptul că "... domnul A. M. T. nu are nici o funcție oficiala la Clubul Sportiv Municipal Fotbal Club Ploiești .... ", precum și faptul că, reclamantul nu deținea, la data respectiva, calitatea de " ... salariat al CSMFC Ploiești...".
Sancțiunea disciplinară aplicată și declararea sa ca "persona non grata", a presupus faptul că, începând cu data de 12.05.2008, nu a mai fost agreat în structurile fotbalului și, de asemenea, nu a mai avut dreptul să participe la nici o activitate legată de fotbal, ca voluntar sau într-o funcție remunerată.
Ca urmare a sancțiunii disciplinare aplicate în cadrul ședinței Adunării Generale din data de 12.05.2008 i-au fost afectate, în mod direct și fără echivoc, reputația și onoarea, precum și situația profesională și socială și, astfel, a suferit un prejudiciu moral.
A fost afectat din punct de vedere moral, datorită acestor acuze care nu au avut nici o legătură cu realitatea, în condițiile în care s-a produs un subiect de dezbatere publică referitor la activitatea sa profesională și socială, ajungând să își dea cu părerea despre această activitate persoane fără nici o pregătire în materie, în speță participanții la ședința Adunării Generale din data de 12.05.2008.
Prin Hotărârea nr. 17/25.01.2010, adoptată în cadrul ședinței sale desfășurata la data de 25,01,2010, Adunarea Generală Ordinară a Federației Romane de Fotbal a procedat la revocarea " ... sancțiunii impuse domnului A. T. prin Hotărârea Adunării Generale a FRF din data de 12 mai2008 ...".
Prin raportare la cele prezentate, în cauza de față, sunt întrunite elementele răspunderii delictuale a pârâtei Federația Româna de Fotbal, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 1349 Cod civil.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus un set de înscrisuri.
Pârâta a depus note scrise la primul termen de judecată prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive iar la termenul de astăzi, tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, precum și pe lipsa de obiect pe capătul 2 de cerere, pe care tribunalul a invocat-o din oficiu, excepții prorogate prin încheierile din 17.06.2013 și 16.09.2013.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive tribunalul va respinge această excepție întrucât calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, altfel spus, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care este obligată în cadrul raportului juridic respectiv.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
In speța dedusă judecății, tribunalul apreciază că pârâta are calitate procesuală pasivă întrucât între reclamant și pârâtă există un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere, iar acest raport este dat de faptul că reclamantul solicită acordarea unor daune suferite printr-o activitate ilicită a pârâtei, respectiv prin emiterea hotărârii adunării generale din 12.05.2008.
Susținerea pârâtei că nu are calitate întrucât fapta imputată ar fi publicarea în cotidianul Telegraful a unui articol de presă defăimător nu poate fi reținută, întrucât modalitatea prin care reclamantul invocă prejudiciul este tocmai adoptarea hotărârii din 12.05.2008, iar menționarea cotidianului Telegraful s-a făcut doar pentru a se arăta mijlocul prin care reclamantul a luat la cunoștință despre această hotărâre și nicidecum că acel cotidian i-ar fi produs vreun prejudiciu.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pe temeiul de drept reprezentat de art. 1349 Cod civil, tribunalul reține că reclamantul invocă existența unor daune morale care i-au fost produse de către pârâtă prin adoptarea hotărârii generale din 12.05.2008 prin care a fost declarată persona non grata reclamantul (persoană neagreată în structurile fotbalului), fost manager sportiv la CSM FC Ploiești (fila 42).
Conform propriilor susțineri ale reclamantului, acesta a luat cunoștință de această situație la data de 13.05.2008, în urma publicării în cotidianul Telegraful a articolului „ Teo, Persona non grata” (fila 11).
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Totodată potrivit art. 7, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit art. 8 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În consecință, în speța dedusă judecății dreptul reclamantului de a solicita daune materiale și morale ce i-au fost produse prin adoptarea hotărârii generale din 12.05.2008 prin care a fost declarată persona non grata s-a născut la data producerii prejudiciului, 12.05.2008 însă nu mai târziu de data de 13.05.2008, data la care reclamantul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale și de potențialul prejudiciu care i s-ar fi produs.
Așadar, având în vedere că de la data 13.05.2008 și până la promovarea prezentei acțiuni au trecut circa 5 ani și 9 luni, în speța dedusă judecății, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris, fiind incidente dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/1958.
Totodată, precizăm că la dosarul cauzei reclamantul nici nu a invocat și nici nu a făcut dovada vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției.
Susținerile reclamantului în sensul că termenul curge de la data de 25.01.2010, dată de la care prin hotărârea adunării generale a pârâtei s-a revocat sancțiunea aplicată (filele 109 - 110), nu pot fi luate în considerare în raport de considerentele sus menționate și de dispozițiile legale aplicabile care prevăd în mod expres că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Ori, această dată este data prin care s-a luat măsura prin care reclamantul a fost prejudiciat, respectiv 12.05.2008 și nicidecum data la care pârâta a revenit asupra măsurii, neexistând nici o dispoziție legală care să argumenteze susținerea reclamantului iar hotărârea din 25.01.2010 în nici un caz nu echivalează cu act întrerupător de prescripție în temeiul art.16 lit. a din decretul nr. 167/1958.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge capetele de cerere 1 și 3, ca prescrise, cu mențiunea că în prezenta cauză capătul 3 de cerere este accesoriu primului capăt de cerere în sensul că ar putea fi admis doar dacă se admite primul capăt de cerere și nu are o existență de sine stătătoare și prin urmare admiterea prescripției pe primul capăt de cerere se răsfrânge și asupra capătului 3 de cerere.
Tribunalul constată că în ceea ce privește capătul doi de cerere acțiunea a rămas fără obiect, având în vedere că la solicitarea tribunalului pârâta a depus la dosarul cauzei cele două hotărâri ale adunării generale precum și actele care au stat la baza emiterii lor (filele 41 - 113) astfel încât obligația menționată prin capătul doi de cerere a fost îndeplinită pe parcursul soluționării cauzei chiar în sensul solicitat de către reclamant.
În consecință, tribunalul va respinge acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.
Totodată tribunalul va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 64.659 lei cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
S-a făcut aplicarea art. 274 C.pr.civ. ”
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 17.03.2014 - potrivit art. 281 C.pr.civ. - din oficiu, instanța a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 2182/2013 sus menționată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 16.446 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, și nu de 64.659 lei, cum s-a consemnat eronat.
Împotriva sentinței civile nr. 2182/16.12.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a formulat apel reclamantul T. A. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, dar a aplicat în mod greșit prescripția dreptului la acțiune, or termenul de prescripție de 3 ani, începe să curgă potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 „de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspundere de ea”, cerințele trebuind a fi îndeplinite cumulativ.
În speță, acest termen începe să curgă de la data de 25.01.2010, dată la care pârâta a revocat sancțiunea aplicată neîntemeiat privind declararea sa ca „persona non grata” - dată la care au încetat efectele negative și vătămătoare, cu privire la interdicția apelantului de a mai desfășura activități în domeniul sportului, și la care a fost cunoscută paguba produsă de pârâtă prin fapta sa ilicită.
Astfel, din calculele corespunzătoare, rezultă că termenul de prescripție s-ar fi împlinit abia la data de 24.01.2013, or acțiunea s-a formulat anterior, respectiv la 14.01.2013.
În plus, chiar dacă s-ar considera că termenul ar fi început să curgă la data de 12.05.2008, acesta a fost întrerupt prin recunoașterea pârâtei efectuată prin Hotărârea din 25.01.2010, de revocare a sancțiunii potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, astfel că după data de 25.01.2010, a început să curgă un nou termen de prescripție.
Acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanța de judecată, argumentele apelantului - reclamant nefiind contrazise prin motivarea hotărârii judecătorești.
2. Privitor la cheltuielile de judecată acordate, cu titlu de onorariu avocat, s-a arătat că acestea au un nivel exagerat și nejustificat, nici de complexitatea cauzei, nici de durata ori de cantitatea ori calitatea muncii depuse de avocatul pârâtei.
Astfel, s-a formulat o întâmpinare la dosar de 2 pagini prin care s-au invocat două excepții, excepția lipsei calității procesuale pasive motivată hilar și excepția prescripției - care a și fost admisă.
Cheltuielile de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat nu au fost necesare, justificate și rezonabile, ci într-un cuantum stabilit, doar pentru îngreunarea situației celui care va cădea în pretenții.
S-a solicitat, admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, trimiterea cauzei în rejudecare la instanța de fond pentru continuarea judecăți, iar în subsidiar, să se dispună cenzurarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, până la un nivel rezonabil și, în concordanță cu complexitatea cauzei, munca efectivă și utilitatea acesteia.
În drept s-au invocat prevederile de la recurs - art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 ind. 1 C.pr.civ.
Intimata – pârâtă Federația R. de Fotbal (FRF) a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat – în esență – pentru faptul că hotărârea apelată este temeinică și legală, prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiunea reclamantului la repararea pagubei solicitate pentru atingerea adusă imaginii, onoarei sale etc. – potrivit art.3 coroborat cu art.8 din Decretul nr.167/1958 întrucât de la data de 13.05.2008 când reclamantul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel răspunzător de producerea ei, - și până la data sesizării instanței – 14.01.2013, s-au scurs 5 ani, fiind depășit termenul legal de prescripție de 3 ani, iar Hotărârea din 25.01.2010 nu a reprezentat o recunoaștere a dreptului reclamantului la daune morale, care să întrerupă cursul prescripției în baza art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958 – Hotărârea susmenționată a sancțiunii disciplinare a fost luată ca urmare a memoriilor formulate de către reclamant, privind situația sa familială și de sănătate, ca un gest umanitar din partea reprezentanților Federației.
Critica privind cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată este de asemenea, nefondată, raportat la valoarea litigiului de 2.000.000 lei, asistență juridică acordată pârâtei la fond care a presupus depunerea întâmpinării, note scrise, și participarea la cele patru termene de judecată în instanță, făcându-se aplicarea art.274 Cod procedură civilă în mod legal, reclamantul fiind partea căzută în pretenții în litigiul dedus judecății, iar prevederile art.274 alin .3 Cod procedură civilă vizează prin excepție, reducerea onorariului, măsură menită să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite beneficiarului o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului – text apreciat inaplicabil speței, fiind citată și practica judiciară în materie, inclusiv jurisprudența C.E.D.O. privind caracterul rezonabil al onorariului avocațial (c.C. P. contra României 2012).
Nu s-au administrat noi probe în apel.
Apelul este fondat pentru considerentele ce succed.
Curtea constată că nu poate fi primită critica pe fondul pricinii, respectiv soluția primei instanțe de respingere a acțiunii (pentru capetele 1 și 3), prin admiterea excepției invocate de către pârâta F.R.F. privind prescripția dreptului material la acțiunea privind acordarea daunelor morale în cuantum de 2.000.000 lei pentru prejudicierea recurentului cu privire la reputația, onoarea și imaginea sa publică, prin declararea sa „persona non-grata”, prin Hotărârea Adunării Generale a F.R.F. din data de 12.05.2008.
Astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar potrivit art.8 din Decret, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Este cert că în cauză, reclamantul a cunoscut cel mai târziu la data de 13.05.2008 cu privire la prejudiciul creat prin Hotărârea F.R.F. din 12.05.2008 când au fost publicate într-un cotidian, mai multe articole privind declararea sa de către Adunarea Generală a F.R.F. „persona non grata” în fotbalul românesc – fost manager la C.S.M. FC Ploiești și pe cel răspunzător de producerea lui – pârâtul în cauză.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 termenul general de prescripție privind dreptul la acțiune este de 3 ani, care în cauză s-a împlinit la data de 12.05.2008, așadar anterior datei formulării acțiunii – 14.01.2013 -, pe care l-a depășit cu 2 ani și 9 luni.
Pe cale de consecință, s-a respins cererea de daune morale, constatându-se prescris dreptul material la acțiune de către prima instanță, raportat la textele legale susmenționate, incidente speței.
Susținerea apelantului că termenul de prescripție de 3 ani s-a întrerupt ca urmare a revocării sancțiunii de însăși F.R.F. prin Hotărârea dată la data de 25.01.2010 potrivit art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, având ca efect, curgerea unui nou termen de prescripție de 3 ani începând cu data de 25.01.2010,astfel că acțiunea promovată la data de 14.01.2013 s-ar situa în termen, nu poate fi primită.
Potrivit art.16 alin.1 lit.a din Decretul privitor la prescripția extinctivă nr.167/1958, prescripția se întrerupe „prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie,făcută de cel în folosul căruia curge prescripția”.
Curtea constată că Hotărârea din 25.01.2010 privind revocarea sancțiunii aplicate de FRF, reclamantului, nu este o „recunoaștere a dreptului” privind acordarea de daune morale solicitate – ce face obiectul acțiunii pendinte (sublin.red.) astfel încât să constituie un caz de întrerupere în sensul art.16 lit.a) din Decretul n.167/1958, a prescripției dreptului.
O astfel de recunoaștere este necesar a fi clară, neîndoielnică, iar nu presupusă, sugerată, dedusă din actul susmenționat, pentru a atrage incidența cazului de întrerupere de prescripție analizat.
Prezentele considerente au menirea să complinească motivarea sentinței apelate cu privire la aptitudinea Hotărârii invocate ca act întrerupător de prescripție – cu referire la criticile de insuficientă motivare de la fond, pe acest aspect, menționate în apelul formulat.
Curtea constată însă, că sunt fondate criticile privind cuantumul nerezonabil al cheltuielilor de judecată la care a fost obligat reclamantul căzut în pretenții la fond, potrivit art.274 Cod procedură civilă – suma de 16.446 lei cu titlu de onorariu de avocat.
Într-adevăr, onorariul avocatului trebuie să se înscrie în limitele tarifare avocațiale date de cuantumul pretențiilor deduse judecății (în cauză 2.000.000 lei) achitate de către beneficiarul serviciilor de asistență juridică – pârâtul F.R.F. potrivit legii.
În același timp însă, pentru partea căzută în pretenții (reclamantul) acestea pot fi reduse de către judecător în baza art.274 alin.3 Cod procedură civilă, astfel încât să permită accesul reclamantului la justiție și să asigure un proces echitabil în cauză potrivit art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se apreciază astfel că suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond se înscrie în limitele unui cuantum rezonabil privitor la onorariul de avocat pus în seama părții care a pierdut procesul – în partea principală a acestuia cu privire la solicitarea daunelor morale, inclusiv din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. invocate.
O modificare a cuantumului cheltuielilor de judecată datorate la fond se impunea și din altă perspectivă, aceea privind admiterea parțială de acțiune, conform art.276 Cod procedură civilă, în condițiile în care, capătul al doilea de cerere privind obligarea pârâtului la a preda toate actele care au stat la baza emiterii celor două hotărâri ale F.R.F. – a fost respinsă ca rămasă fără obiect – pârâtul depunând documentația corespunzătoare, în cadrul dosarului de la fond.
Având în vedere considerentele reținute potrivit art.296 Cod procedură civilă, va fi admis apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pe reclamant la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Se va lua act, potrivit art.274 Cod procedură civilă, că intimata – pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant, T. A. M., cu domiciliul în B., ., ., . și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat L. Tinjala în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.2182/16.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, FEDERAȚIA R. DE FOTBAL cu sediul ales în București, Șoseaua N. T. nr.4-8, clădirea America House, ., etaj 8, sector 1 la SCA Ț., Z. și Asociații.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pe reclamant la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – reduse conform art.274 ain.3 Cod procedură civilă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red. FP
Tehnored.GIA/C.S.
Ex.4/27.11.2014
TB - S. a IV-a civ. - I. Târțău
| ← Cereri. Decizia nr. 1543/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1489/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
