Anulare act. Decizia nr. 359/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 359/2014
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 359
Ședința publică de la 6.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți I. F. și I. C. împotriva deciziei civile nr. 54 din 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Z. I., Z. V. și V. S..
P. are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. I. în calitate de reprezentant al recurenților - reclamanți I. F., I. C., în baza împuterniciri avocațiale nr._ eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimații - pârâți Z. I., Z. V., V. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de instanță prin rezoluție.
Apărătorul recurenților-reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, respectiv facturile nr. MAN00000610 din 6.03.2014 în valoare de 52,00 lei și M._ din 6.03.2014 în valoare de 615, 00 lei și timbru judiciar de 5,00 lei.
Arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea procedează la anularea dovezilor de achitare a taxei judiciare de timbru, după care având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27.08.2007, reclamanta I. F. a chemat în judecată pe pârâții Z. I. și Z. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 705 din 27.05.2002.
În fapt s-a arătat că Z. M., fratele reclamantei și Z. I. au vândut lui Z. V. și V. S., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . G., compus din teren în suprafață de 2800 mp și construcție, înscris în Cartea Funciară nr. 36N a localității Adunații C., județul G., conform încheierii nr. 5570 din 29.09.2000. În contract s-a menționat că vânzătorii au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin edificare în timpul căsătoriei iar terenul a fost dobândit de Z. M. prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr._ din 25.07.1995.
Arată reclamanta că un drept de proprietate exclusiv asupra acestui imobil dobândit prin moștenire de pe urma tatălui său Z. G., conform Certificatului de moștenitor nr. 507/1971 emis de notariatul de Stat Local G., în cotă de ¾ restul de ¼ fiind moștenit de soția supraviețuitoare Z. E.. Z. E. i-a vândut reclamantei în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1386 din data de 07.06.1996 dreptul său indiviz de 5/8 din imobilul menționat, dobândit prin certificatul de moștenitor nr. 507/1971.
În final, se arată că după decesul mamei sale s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 499/17.07.2006, fără ca în masa succesorală să fie inclus și imobilul menționat.
S-au anexat acțiunii certificat de urbanism nr. 18 din data de 06.06.1996, contract de vânzare-cumpărare din data de 07.06.1996, certificat de moștenitor nr. 50 din data de 12.11.1971 de pe urma defunctului Z. V..
La termenul de judecată din data de 26.10.2007, reclamanta a precizat cadrul procesual solicitând introducerea în cauză în calitatea de pârât a soțului său I. C..
La termenul de judecată din data de 01.02.2008, reclamanții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii arătând că vânzarea bunului altuia nu reprezintă o cauză de nulitate absolută ci un caz de nulitate relativă prescriptibilă într-un termen de prescripție 3 ani, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților. Pe fond se arată că imobilul a fost proprietatea vânzătorilor, terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate pe numele vânzătorului Z. M. iar construcția a fost edificată în timpul căsătoriei vânzătorilor. Se mai arată că imobilul era înscris în Cartea Funciară, nu era înscrisă interdicție de vânzare-cumpărare, fiind astfel cumpărători de bună-credință.
În final se arată că reclamanta a solicitat anularea titlului de proprietate al vânzătorului Z. M. cu privire la suprafața de 2800 mp teren intravilan, acțiune care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 996/2004 a Judecătoriei G., irevocabilă prin decizia civilă nr. 1422/2005 a Curții de Apel București, iar imobilul în litigiu nu se mai găsește în patrimoniul acestora, fiind înstrăinată în anul 2003 o suprafață de teren de 1000 mp din totalul de 2800 mp precum și construcția, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2555/2003.
S-au anexat contractul de vânzare-cumpărare nr. 250 din 31.01.2008, sentința civilă nr. 996 din 20.04.2004 a Judecătoriei G..
Prin sentința civilă nr. 3440/02.06.2011, Judecătoria G. a respins prescripția dreptului la acțiune invocat de pârâți și a respins, ca nefondată, acțiunea promovată de reclamanta I. F..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că motivul invocat pentru susținerea nulității de reclamantă este cauza ilicită a actului de vânzare-cumpărare, se referă la o condiție de fond esențială a actului, astfel încât nulitatea adusă în dezbatere, este una absolută, imprescriptibilă.
Verificând actele de proprietate ale vânzătorilor Z. M. și Z. I. în legătură cu obiectul vânzării-cumpărării autentificate sub nr. 705/27.05.2002, aceiași instanță a constatat că, acele persoane își justificau dreptul cu TP nr._/25.07.1995 pentru teren, iar pentru construcție operează prezumția accesiuni, ce în cadrul litigiului nu a fost răsturnată.
Dreptul în discuție a fost înscris în cartea funciară, astfel că, a stabilit instanța de fond, erau îndeplinite, cel puțin aparent, toate condițiile pentru ca pârâții-cumpărători să fie considerați dobânditori de bună credință, că au considerat că imobilul aparține vânzătorilor.
Instanța de fond, luând în considerare că vânzătorii aveau titlu și posesia imobilului, a apreciat că au fost și ei de bună credință.
Faptul că vânzătorii știau că și reclamanta I. F. are un titlu, a decis instanța de fond, nu reprezintă prin el însuși, o dovadă că au fost de rea-credință, deoarece puteau crede că titlul lor este cel bun, preferabil.
Titlul în discuție, titlul vânzătorilor a fost considerat de instanțele judecătorești valid, așa cum dovedește sentința CIVILĂ NR. 996/20.04.2004 A Judecătoriei G. și decizia civilă nr. 1422/25.10.2005 a Curții de Apel București, într-o acțiune în anulare a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel I. F. și I. C. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
S-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, deoarece, la data vânzării imobilului pârâții nu dețineau acte de proprietate, astfel, la momentul înstrăinării, vânzarea s-a făcut pentru un imobil ce nu le aparținea, deci obiectul vânzării nu exista și, în astfel de condiții, conform art. 948 cod civil vânzarea nu este validă, pentru că nici vânzătorii nu dețineau calitatea legală pentru a vinde.
S-a susținut că înscrierea dreptului de proprietate al pârâților în cartea funciară, nu poate anula sau rezoluționa dreptul de proprietate al reclamantei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.
În apel au fost încuviințate pentru apelanți proba cu înscrisuri, interogatoriu și audierea unui martor, iar pentru intimați proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 26.04.2013 apelanții, prin apărător, au depus la dosar, interogatoriu pentru intimate - pârâte Z. I., V. S. și intimatul - pârât Z. V. și a învederat, că renunță la administrarea probei testimoniale admise.
Prin decizia civilă nr. 54 din26.04.2013 Tribunalul G. - Secția Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți I. F. și I. C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Z. I., intimatul-petent Z. V., intimata- pârâtă V. S..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamanților a vizat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Z. M., vânzător și Z. V., V. S. cumpărători, autentificat sub nr. 705/27.05.2002,pentru cauza ilicită, în contra dispozițiilor art. 948 Cod civil.
S-a apreciat de reclamanți că vânzătorii și cumpărătorii știau că pentru imobilul obiect al vânzării-cumpărării altă persoană deține un titlu și, în atare condiții,vânzarea-cumpărarea nu are cum să opereze în favoarea lor deoarece lipsește obiectul acesteia.
Această situație a fost analizată de instanța de fond, în baza probelor administrate, conform cărora, a constatat că vânzătorul, la rândul său a dobândit un titlu, constatat valid de către instanțele judecătorești, într-un litigiu cu reclamanții, deci titlu opozabil acestora și, chiar dacă aveau știința că mai există un titlu în legătură cu imobilul, buna lor credință, ca fundament al cauzei licite a actului de înstrăinare, nu are cum a fi pusă la îndoială.
Critica formulată de reclamanții - apelanți privește greșita apreciere de instanța de fond a probelor administrate, deoarece aceasta n-ar fi avut în vedere că reclamanții au un titlu din 1971 asupra imobilului, deci un titlu preferabil, în raport cu ce opun pârâții, chiar dacă aceștia din urmă au înscris în cartea funciară conform Legii nr. 7/1996.
Această critică nu este fondată pentru că acțiunea reclamanților a urmărit anularea vânzării-cumpărării autentificate sub nr. 705/2002, act subsecvent titlului de proprietate nr._/25.07.1995 emis pe numele înstrăinătorului Z. M., or dacă acest titlu a fost găsit, irevocabil valid de instanțele judecătorești, actul ce decurge direct din acesta nu are cum a fi nul pe aceleași cauze pentru care primul a fost verificat.
Însăși instanța de fond a arătat, în considerentele sale că, dacă interesul reclamanților este de a se compara titlul lor cu cel al pârâților, nu au decât să promoveze o acțiune în revendicarea imobilului, în cadrul căreia, în prezența a două titluri, deopotrivă valabile se va proceda la compararea acestora pentru a se stabili care are justificarea dreptului preferabilă.
Împotriva acestei decizii civile pronunțate de Tribunalul G. au formulat recurs reclamanții I. F. și I. C., recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 06.12.2013.
Prin motivele de recurs recurenții - reclamanți critică decizia Tribunalului și sentința instanței de fond în parte deoarece au fost date cu aplicarea greșita a legii.
Astfel prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27.08.2007, reclamanta loniță F. a chemat în judecată pe pârâții Z. I. și Z. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 705 din 27.05.2002.
S-a arătat pe situația de fapt că Z. M., fratele reclamantei și Z. I. au vândut lui Z. V. și V. S., dreptul de proprietate asupra imobilului situat in corn. Adunați C., județul G., alcătuit din teren în suprafața de 2.800 mp și construcție, înscris în cartea funciară nr. 36N din Adunații C., județul G., conform încheierii nr. 5570 din 29.09.2000.
In acel contract s-a specificat că vânzătorii au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin edificare în timpul căsătoriei iar terenul a fost dobândit de Z. M. prin reconstituirea dreptului de proprietate conform temeiul Legii nr. 18/1991, și a titlului de proprietate nr._/25.07.1995.
Reclamanta a arătat că are un drept de proprietate exclusiv asupra acestui imobil dobândit prin moștenire de la tatăl sau Z. G., urmare certificatului de moștenitor nr. 507/1971 emis de Notariatul de Stat Local G., în cota de 3/4restul de ½fiind moștenit de soția supraviețuitoare Z. E..
Aceasta i-a vândut reclamantei conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1386 din data de 07.06.1966 dreptul sau de 5/8 din imobilul menționat, dobândit prin certificatul de moștenitor nr. 507/1971.
La termenul de judecată din data de 01.02.2008 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii menționând că vânzarea bunului altuia nu reprezintă o cauză de nulitate absolută ci un caz de nulitate relativă prescriptibilă într-un termen de 3 ani, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, iar pe fond s-a arătat că imobilul a fost proprietatea vânzătorilor, terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate pe numele vânzătorului Z. M. iar construcția a fost edificată în timpul căsătoriei vânzătorilor.
Arată recurenții - reclamanți că prin sentința civila nr. 3440/02.06.2011, Judecătoria G. a respins prescripția dreptului la acțiune invocat de pârâți și a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamanta loniță F..
Critică cele doua hotărâri judecătorești deoarece acestea au fost date cu aplicarea greșita a legii.
Astfel cele două instanțe de judecată nu au avut în vedere faptul că acel imobil înstrăinat nu era proprietatea vânzătorului.
În condițiile în care nu deții în proprietate un teren nu se poate vorbi de înstrăinarea acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosar se poate trage concluzia că cele două instanțe de judecată nu au dat eficiență materialului probator aflat la dosarul cauzei, nu au coroborat corect probele administrate în cauză.
In altă ordine de idei apreciază că instanța de judecată a fost în eroare atunci când a analizat probele depuse la dosar și a pronunțat o astfel de soluție.
În continuare recurenții - reclamanți arată că datorită acestei aprecieri de către instanța de judecată se află în situația în care imobilul proprietatea lor a fost înstrăinat de către o persoana care nu-l deținea în proprietate cu alte cuvinte și-a însușit un bun ca pretins proprietar și l-a înstrăinat la o altă persoană.
S-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, deoarece la data vânzării imobilului pârâții nu dețineau acte de proprietate, astfel în momentul înstrăinării vânzarea s-a făcut pentru un imobil ce nu le aparținea deci obiectul vânzării nu exista și în astfel de condiții conform art. 948 C.civ.
De asemenea cele doua instanțe de judecată nu au avut în vedere faptul că reclamanții au un titlu din 1971 asupra imobilului deci un titlu preferabil în raport cu ce opunea pârâții.
Astfel instanța de judecată nu a avut în vedere, actul de proprietate al reclamanților și faptul că acesta produce efecte juridice.
Mai arată recurenții reclamanți că înțeleg să critice aceste hotărâri date în dosar deoarece actul de proprietate al lor a fost pur și simplu înlăturat fără a se ține seama de el în raport de dreptul de proprietate avut de reclamanți asupra imobilului din litigiu.
În drept își motivează recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând decizia recurată si actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Deși motivul de recurs invocat expres de recurenți – motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. – are în vedere lipsa de temei legal a hotărârii recurate sau interpretarea ori aplicarea eronată a unor dispoziții legale, Curtea trebuie să remarce că aceștia critică, în esență, pe această cale, decizia instanței de apel doar sub aspectul greșitei aprecieri a probatoriului administrat, respectiv, se tinde la stabilirea unei alte situații de fapt .
Or, în fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurenții au beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
În acest context, Curtea reține că, fiind devolutiv, apelul este calea de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 295 C.proc.civ., instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, ce decurge din actuala formulare a textului art.304 din vechiul Cod de procedură civilă are în vedere tocmai faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (judecăți în fond) care au stabilit situația de fapt și au aplicat, prin raportare la aceasta, normele juridice incidente.
Curtea constată în acest context că, în privința incidenței motivului de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 705/27.05.2002 invocat în cauză, tribunalul a reținut prin coroborarea probelor administrate de părți – confirmând astfel, sub acest aspect, sentința apelată – că vânzătorul, la rândul său, a dobândit un titlu, validat de instanțele judecătorești, într-un litigiu cu reclamanții, deci titlu opozabil acestora și, chiar dacă aveau știința că mai există un titlu în legătură cu imobilul, buna lor credință, ca fundament al cauzei licite a actului de înstrăinare, nu are cum a fi pusă la îndoială.
Or, trebuie arătat că vânzarea lucrului altuia perfectată în condițiile în care părțile știau că obiectul contractului este proprietatea altei persoane are o cauză ilicită și este, ca atare, nulă absolut, în conformitate cu prevederile art. 984 din Codul civil de la 1865. De asemenea, în practica judecătorească s-a statuat în mod constant că, în cazul în care contractul s-a încheiat de către vânzător în frauda drepturilor proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, contractul va fi nul, în aplicarea regulii fraus omnia corrumpit.
Aceste condiții nu se regăsesc însă în cauza dedusă judecății, având în vedere cele reținute anterior.
Curtea constată totodată că recurenții au susținut și prin cererea de apel că instanța de fond ar fi apreciat greșit probelor administrate, deoarece nu ar fi avut în vedere că au un titlu de proprietate din anul 1971 asupra imobilului, deci, în opinia lor, un titlu preferabil în raport de titlul exhibat de pârâți, chiar dacă aceștia din urmă și-au înscris titlul în cartea funciară conform Legii nr. 7/1996.
Referitor la acest aspect, Curtea apreciază că în mod corect, față de obiectul acțiunii dedus judecății, instanța de apel a statuat în sensul că chestiunea comparării titlurilor de proprietate ridicată de recurenți nu are relevanță în prezenta acțiune, fiind specifică unei acțiuni în revendicare imobiliară, pe care aceștia o pot formula în măsura în care – având în vedere și înstrăinările succesive ale imobilului în litigiu – recurenții vor justifica interesul promovării unei asemenea acțiuni reale petitorii împotriva pârâților.
In consecință, constatând că motivul de nelegalitate invocat nu este incident în cauză, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți I. F. și I. C., împotriva deciziei civile nr. 54 din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Z. I., Z. V. și V. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 6.03.2014.
P., JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-A. I. D. M. I.
N.-G.
GREFIER,
I. A. G.
.
.
Red.M.
Tehnored. GIA/M.
2 ex.
Tribunalul G. - I. C.-M., G. T.
Judecătoria G. - M. A. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 416/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
