Anulare act. Decizia nr. 525/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 525/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 525/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.525 R
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECATOR - M. S. C.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-petenți F. C. M. și F. S. împotriva deciziei civile nr. 1096 A/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Cererea de chemare în judecată are ca obiect: „plângere împotriva încheierii de carte funciară”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin cererea formulată în data de 25.03.2015 recurenții-petenți F. C. M. și F. S. au solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendare în temeiul art.242 alin.1 pct.2 c.pr.civ. și au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, repunere cauza pe rol, conform cererii recurenților reclamanți, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 c.pr.civ. .
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2/09.01.2012, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Civilă a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de petenții F. S. și F. C. M., prin care s-a solicitat anularea încheierilor nr._/2011 și_/2011 ale Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sector 4 București, precum și să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din București, ., ., ., sector 4.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Legiuitorul a reglementat în mod precis regula și excepțiile referitoare la plata impozitului, iar în alineatul 6 a reglementat unitar cu prevederea din alineatul 1 și obligația corelativa a registratorului de carte funciara. In aceste condiții, instanța nu se poate substitui legiuitorului prin introducerea noțiunii de „transfer voluntar” al dreptului de proprietate. De altfel, din punctul de vedere al petentei, transferul de proprietate în patrimoniul său este voluntar, iar, în măsura în care este interesată de înscrierea în cartea funciara, ea are posibilitatea să achite impozitul în numele și pe seama vânzătorului, urmând a se întoarce împotriva acestuia pentru recuperarea sumei cheltuite. Din punctul de vedere al înstrăinătorului, chiar dacă vânzarea s-a făcut în cadrul executării silite, întrebuințarea noțiunii de transfer voluntar nu este utilă, deoarece impozitul este prevăzut de lege nu în considerarea specificului volitiv al actului juridic translativ de proprietate, ci în considerarea venitului obținut de înstreinator în urma încheierii contractului. Este de necontestat ca înstrăinătorul a obținut un venit, chiar dacă acest venit sau numai o parte din el a fost întrebuințat pentru stingerea unei creanțe a înstrăinătorului.
În ce privește cauza CEDO Brumarescu contra României, invocata de petenta, instanța a reținut ca aceasta nu are nici o legătura cu prezenta cauza. Anumite pasaje din motivarea acelei cauze pot părea aplicabile în prezenta speță, dar aceasta numai din cauza scoaterii acelor pasaje din context.
Împotriva acestei sentințe, petenții au declarat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivarea apelului, s-a susținut că prima instanță a considerat în mod greșit că în speță sunt aplicabile prev. art. 771, alin. 1 Cod fiscal, întrucât ei, fiind proprietari prin adjudecare, această obligație de achitare a impozitului cade în sarcina fostului proprietar, în acest sens indicând o decizie de speță a Tribunalului B..
S-a mai susținut că în situația în care ei ar fi obligați să plătească acest impozit, s-ar înlesni situația ANAF care nu ar mai trebui să parcurgă o procedură de recuperare, de la fostul proprietar.
O altă critică formulată, a susținut neanalizarea unei a doua cereri și anume aceea care vizează radierea sarcinilor - inscripție ipotecară și interdicție de închiriere, notate cu privire la acest imobil.
Prin decizia civilă nr.1096A/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul petenților.
Tribunalul a constatat că în ceea ce privește așa numita cerere completatoare, depusă de către reclamanți în ședința publică de la data de 09.01.2012, era depășit termenul legal prev. de art. 132 C.pr.civ. pentru modificarea și completarea acțiunii principale, astfel încât instanța, nu era ținută a se pronunța și asupra acesteia, câtă vreme nu a fost legal investită.
Referitor la acțiunea principală, s-au constatat ca nefondate apărările apelanților.
Așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile art. 771 alin. 6 Cod fiscal, reglementează situația transferului dreptului de proprietate prin acte între vii, legea neprevăzând o reglementare expresă și distinctă în ceea ce privește impozitul pe transferul de proprietate de la debitor, în procedura executării silite.
O precizare expresă în acest sens, apare în normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, art. 151/7 din acesta, în care se stipulează că în cazul transferului dreptului de proprietate prin executare silită, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, prin depunerea documentelor aferente transferului.
Ca atare, cumpărătorul, în cadrul executării silite, respectiv adjudecatarul sau organul de executare, au obligația de a solicita decizia de impunere, calculul impozitului și evident obligația de plată, fără a cărei îndeplinire, registratorul de carte funciară are atribuții de a respinge, refuza, solicitarea de intabulare a dreptului de proprietate dobândit (transferat către cumpărător) în această procedură.
Așa cum a reținut și instanța de fond, fostul proprietar, executat silit, nu se îndestulează în mod direct și nu beneficiază de o sporire a patrimoniului său.
Susținerile apelanților sunt nefondate, așadar, obligația de plată a impozitului în cazul de față, revenindu-le, astfel că, instanța de fond, în mod corect le-a respins plângerea, astfel că, în raport de prev. art. 296 C.pr.civ., și apelul a fost respins.
Împotriva deciziei civile nr.1096A/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, au declarat recurs petenții F. C. M. și F. S., solicitând modificarea în tot a deciziei apelate, în sensul admiterii apelului iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii precizate, casarea încheierilor nr._/14.04.2011 și nr._/07.07.2011 pronunțate de O. de C. și Publicitate Imobiliara București Sector 4, dispunându-se atât intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ., ., sector 4, cât și radierea sarcinilor (inscripția ipotecară și interdicția de închiriere) ce sunt notate asupra acestui imobil.
În motivarea recursului, petenții au arătat că termenul de judecată din 09.01.2012 a fost primul (și singurul) termen de judecata, fiind astfel îndeplinite condițiile impuse de art. 132 C.pr.civila referitoare la prima zi de înfățișare și momentul până la care cererea introductiva poate fi modificata ori completata. Instanța de apel nu a observat ca instanța de fond nici măcar nu a atins aceasta problema, nepronunțându-se asupra ei. Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat tardivă modificarea acțiunii, însă nu indica decât normele prevăzute de art. 132 C.pr.civila, fără a motiva, în fapt, de ce apreciază în acest mod.
În mod greșit, instanța de apel a considerat ca fiind aplicabile dispozițiile art.771 alin.1 alin.6 Cod Fiscal.
Instanța de apel nu motivează de ce apreciază incidente dispozițiile legale mai sus-menționate, ci doar le citează, față a arăta pe ce se bazează convingerea acesteia.
Art. 771 alin. 1 C. Fiscal a impus că, în cazul transferurilor dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii, contribuabilii să fie obligați la plata impozitului pe tranzacție.
Din interpretarea literala a textului de lege mai sus-enunțat, a observat că acesta se referă la acte juridice între vii, iar obligația plății impozitului incumba întotdeauna celui care înstrăinează, indiferent în ce maniera, imobilul.
In cauză, petenții adjudecatari sunt cumpărători ai imobilului, astfel încât nu poate să cadă în sarcina lor această obligație. "Numai fostul proprietar are calitatea de contribuabil și deci obligația de a achita impozitul aferent imobilului cu privire la care se transmite dreptul de proprietate, respectiv persoana pe numele căreia este înscris dreptul de proprietate în CF (T. BV - dec civ. nr. 1256). Împrejurarea că dreptul lor de proprietate nu poate fi înscris, întrucât fostul proprietar al imobilului adjudecat nu a plătit impozitul, indiferent de natura acestui impozit, este de natură a aducere atingere dreptului de proprietate al petenților.
Practic, prin obligarea petenților să achite acest impozit în locul fostului proprietar, nu se face altceva decât să se faciliteze încasarea acestui impozit de către ANAF, care nu trebui să mai parcurgă o eventuală procedura de executare silita.
În drept s-au invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este întemeiat,pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost învestită cu plângerea petenților (completată la termenul din 09.01.2012) împotriva încheierilor de carte funciară nr._/14.04.2011 și nr._/07.07.2011 pronunțate de O. de C. și Publicitate Imobiliara București Sector 4, solicitându-se instanței să se dispună anularea acestora și întabularea dreptului de proprietate al petenților asupra imobilului din București, ., ., ., sector 4, cu radierea sarcinilor ce sunt notate asupra imobilului.
Cu titlu prealabil, Curtea reține din punct de vedere procedural, contrar celor consemnate în decizia de apel atacată, că cererea introductivă de instanță poate fi completată până la prima zi de înfățișare în fond, conform dispozițiilor art. 132 Cod pr. civilă.
În speță, completarea (prin atacarea și a încheierii de carte funciară nr._/14.04.2011) a fost solicitată cu respectarea acestei condiții, la primul și unicul termen de judecată în primă instanță (fila 6 dosar fond), iar soluția primei instanțe a fost pronunțată cu omisiunea soluționării acestei învestiri.
Problema de drept în discuție este măsura în care poate fi întabulat cu titlu definitiv, dreptul de proprietate al cumpărătorului adjudecatar al unui imobil (cum este cazul petenților), în lipsa dovezii de plată a impozitului pe venitul din transferul dreptului de proprietate, datorat de debitorul ce a fost proprietar al imobilului.
Instanțele anterioare, respingând plângerea, au făcut referire la interpretarea dispozițiilor art. 771 alin. 6 Cod fiscal, reținând că obligația de plată a impozitului în cazul de față, revine petenților, cumpărători adjudecatari.
Soluția este greșită și nu concordă concluziilor de neconstituționalitate desprinse din decizia nr. 662/11.11.2014 a Curții Constituționale.
În dispozitivul acestei decizii, se reține cu titlu definitiv și obligatoriu pentru instanțe, conform prevederilor art. 3307 alin. 4 Cod pr. civilă, că „dispozițiile art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care legea nu îl obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.”
Prin urmare, este întemeiată plângerea împotriva încheierilor de carte funciară prin care s-a argumentat contrar acestei soluții obligatorii, ceea ce atrage sancțiunea anulării încheierilor, cu consecința de intabulare a dreptului de proprietate al petenților-recurenți asupra imobilului situat în București, . A, .,..
Observând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (aplicarea greșită a legii), Curtea va constata că se impune admiterea recursului, în baza art. 312 Cod procedură civilă, cu modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului petenților, în baza art. 296 Cod pr. civilă și schimbării în tot a sentinței civile apelate, prin admiterea plângerii.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 31 și urm. din Legea nr. 7/1996, se va dispune anularea încheierilor atacate, intabularea dreptului de proprietate al recurenților și comunicarea prezentei hotărâri către Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-petenți F. C. M. și F. S. împotriva deciziei civile nr. 1096 A/06.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Modifică în tot decizia civilă recurată, în sensul:
Admite apelul formulat de petenții F. S. și F. C. M. împotriva sentinței civile nr.2/09.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Schimbă în tot sentința civilă apelată, în sensul:
Admite plângerea.
Anulează încheierile nr._/2011 și nr._/2011 ale Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sector 4 și dispune intabularea dreptului de proprietate al recurenților asupra imobilului situat în București, . A, .,., sector 4.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri către Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. M. S. C. P. F.
GREFIER
G. – C. A.
RED.ACB/ Tehnored./MȘ/ 2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 419/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 517/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
