Pretenţii. Decizia nr. 419/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 419/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 419/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.419
Ședința publică de la 31.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - N. - C. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. F..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant G. F. V., împotriva sentinței civile nr. 959 din data de 07.05.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul – reclamant G. F. V., personal, lipsind reprezentantul intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul dosarului, împrejurarea că pricina a fost suspendată la data de 14.01.2014, în baza dispozițiilor art.242 pct.2 din codul de procedură civilă și civilă și că la data de 16.02.2015, din oficiu, s-a repus pe rol în conformitate cu dispozițiile art.252 din Codul de procedură civilă în vederea discutării excepției perimării, acordându-se termen în acest sens la data de 31.03.2015.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției perimării.
Recurentul-reclamant G. F. V. solicită respingerea excepției perimării.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se constate perimat recursul, având în vedere împrejurarea că această cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an.
Curtea, constatând închise dezbaterile, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 11.09.2012 pe rolul Tribunalului B.;ti prin declinare de la Judecătoria sectorului 6 București, reclamantul G. F. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., să se constate că timp de 22 ani a fost supus unor metode securisto-mafiote de către reprezentanții statului – poliție, justiție, administrație, solicitând daune materiale și morale de 1 milion de EURO având în vedere nerespectarea Constituției și abuzurile din partea decidenților statului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că toate probele se află în posesia statului german unde a cerut azil politic în anul 1992, iar alte probe vor fi prezentate de Serviciul secret pentru Apărarea Constituției.
În finalul cererii, reclamantul a solicitat ca acțiunea să fie strămutată la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind o speță complexă, având conexiuni internaționale.
La judecătorie au fost citați în calitate de pârâți: Parlamentul României, Guvernul României și Președintele.
Prin întâmpinarea depusă la 22.05.2012, Guvernul României a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția nulității cererii pentru lipsa timbrajului, excepția lipsei calității procesual pasive.
Prin întâmpinarea depusă la 21.06.2012 Camera Deputaților a formulat întâmpinare în care a invocat nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa obiectului.
Prin întâmpinarea depusă la 20.06.2012, Senatul a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, excepția inadmisibilității Senatului (!) României, iar pe fond, secretarul general al Senatului a menționat că: nu există faptă a Senatului României de a se opune drepturilor cerute de reclamant.
La 27.06.2012, reclamantul depune o cerere precizatoare a acțiunii în care arată că începând din 1990 a fost supus unor amenințări și presiuni din partea foștilor și actualilor conducători ai României, iar înainte de 1989 a fost tot timpul supravegheat și persecutat. Reclamantul invocă totodată că i-au fost sustrase sume de bani obținute de o întreprindere economică pe care a înființat-o, dar cercetările în acest sens nu au condus la un rezultat deși a formulat mai multe sesizări la poliție. Fiind intimidat de amenințări cu moartea, a cerut și primit azil politic în Germania.
Având în vedere valoarea pricinii, cauza a fost declinată la Tribunalul București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul tribunalului sub nr._ . La termenul din 09.04.2013 reclamantul a indicat că înțelege să se judece cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând daune morale și materiale de 1 milion EURO pentru presiuni. Reclamantul a atașat copie după dosarul aflat în arhiva CNSAS cu referire la acțiuni ale sale din 1987, acte privind L. Internațională a Românilor.
La termenul din 07.05.2013 reclamantul a arătat că solicită daunele morale și materiale pentru persecuții politice la care a fost supus de la vârsta de 6 ani și a indicat că acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru. Reclamantul a a invocat Legea nr. 193/2008 care este legea de aprobare a OUG nr 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Tribunalul a apreciat, față de invocarea motivelor în susținerea temeiniciei solicitării reclamantului la plata daunelor morale și materiale în contradictoriu cu S. R. prin MFP, anume persecuții politice, că cererea se încadrează juridic în dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 959/07.05.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, acțiunea formulată de reclamant G. F. V. în contradictoriu cu pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a invocat supunerea sa la persecuții politice, depunând în acest sens acte obținute de la CNSAS. Din actele depuse, tribunalul a constatat că reclamantul a fost supus unor măsuri de control din partea organelor de securitate față de aspectul că acesta a frecventat Biblioteca Italiană din București. În afară de trei rapoarte privind prezența sa la cursuri și împrejurarea că nu a absolvit aceste cursuri, din actele depuse la dosar și aflate în evidența CNSAS nu rezultă că reclamantul a fost supus vreuneia din măsurile cu caracter politic reglementate de Legea nr. 221/2009. Deși reclamantul a invocat caracterul politic al unor represiuni din partea autorităților statului, acesta nu a făcut dovada nici a vreunei acțiuni de represiune, persecutare ori altă măsură de acest fel, și nici caracterul politic al acestora.
În drept, văzând prevederile din Legea nr.221/2009, tribunalul a constatat că singura măsură rezultată din actele comunicate de CNSAS, anume măsura de supraveghere a reclamantului la nivelul anilor 1980 cât timp a frecventat cursuri de limba italiană nu s-a concretizat într-o măsură de condamnare politică ori măsură administrativă în sensul art.3 din Legea nr.221/2009 (dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu), prin urmare tribunalul constată că reclamantul nu a fost supus vreunei măsuri de persecuție politică care să atragă incidența beneficiilor reglementate de Legea nr.221/2009. Cât privește persecuțiile politice invocate față de tatăl său, reclamantul nu a făcut dovada vreunei măsuri luate împotriva acestuia în sensul Legii nr. 221/2009 astfel că și cererea pentru acordarea de daune pentru aceste pretinse persecuții e neîntemeiată.
În afara acestui cadru legal, tribunalul a mai apreciat totodată că invocarea unor măsuri de persecuție de orice natură ar fi fost acestea (inclusiv măsuri de urmărire sau supraveghere) cu încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei garantate de Constituția României anterior anului 1989, dar și ulterior se putea realiza doar în cadrul termenului general de prescripție de la producerea faptelor invocate, iar în cazul faptelor anterioare anului 1989 cel mai târziu de la înlăturarea regimului comunist. Or, reclamantul a solicitat la nivelul 2012 daune pentru pretinse fapte de persecuție ale organelor statului, petrecute anterior anului 1989 și ulterior până la nivelul anului 1992 când a cerut, conform spuselor reclamantului, azil în Germania. Pretențiile acestuia apar astfel ca evident neîntemeiate.
Tribunalul a notat că precizarea acțiunii reclamantului în sensul stabilirii cadrului procesual pasiv față de S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și invocarea persecuțiilor cu caracter politic a determinat scoaterea din cauză a pârâților citați la judecătorie, astfel că excepțiile invocate de aceștia nu au fost analizate. Cât privește cererea de strămutare depusă de reclamant la judecătorie, pe de o parte o astfel de cerere ar fi trebuit depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe de altă parte aceasta apare ca o cerere de declinare a competenței către ÎCCJ cu justificarea invocată de reclamant, cerere cu privire la care tribunalul nu are obligația a o analiza în mod distinct câtă vreme s-a verificat și constatat competența tribunalului cu privire la acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, la data de 02.08.2013 a formulat recurs reclamantul G. F. V. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 07.08.2013.
La termenul de judecată din data din data de 31 03 2015, Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției perimării, pusă în discuția părților din oficiu, având în vedere că judecata recursului a fost suspendată la data de 14 01 2014, în temeiul dispozițiilor art 242 pct 2 cod procedură civilă față de lipsa nejustificată a părților la termenul de judecată, procedura de citare fiind completă cu ambele părți, care nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, în condițiile dispozițiilor art 242 alin 2 cod procedură civilă.
Pentru soluționarea acestei excepții, Curtea pornește de la natura juridică a instituției perimării, astfel cum a fost elucidată această chestiune în literatura de specialitate. Perimare este considerată a avea natură juridică mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme îndelungată. Din economia dispozițiilor legale care reglementează această instituție juridică, precum și din dispozițiile art 252 alin 1 cod procedură civilă, Curtea reține că perimarea operează de drept la împlinirea termenului de perimare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele cerințe: organul judiciar să fie investit cu o cerere, care a declanșat o judecată în prima instanță sau într-o cale de atac, cauză să rămână în nelucrare timp de un an în materie civilă, din culpa părții. Aceste condiții, care circumstanțiază incidența instituției perimării rezultă din interpretarea prevederilor art 248 cod procedură civilă, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, cu mențiunea expresă a legiuitorului că partea nu este considerată în culpă, în cazul în care actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul de perimare, fiind un termen procedural legal peremptoriu ar trebui să curgă continuu, fără posibilitatea de a fi întrerupt sau perimat, dar normele codului de procedură derogă de la această regulă, statuând că termenul de perimare cunoaște instituția suspendării cât și a întreruperii. Potrivit dispozițiilor art 249 cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Așa cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale, actul întrerupător de perimare trebuie să provină de la partea interesată și să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol în vederea judecării litigiului, arătându-se în doctrină că de exemplu cererea de perimare nu poate întrerupe termenul de perimare, așa cum de altfel, niciunui act extrajudiciar nu i se poate recunoaște acest efect procedural( de exemplu o notificare). În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, literatura de specialitate este unanimă în a arăta că este vorba de data ultimului act de procedura îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din culpa părții, de actele procesuale ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât dosarul a rămas în nelucrare. Făcând aplicarea acestei reguli, în ipoteza în care judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art 242 pct 2 cod procedură civilă, momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data încheierii de ședință prin care luat măsura suspendării, deoarece din acest moment, oricare dintre părți poate efectua un act de procedura eficient pentru reluarea judecății.
Interpretând dispozițiile art 249 cod procedură civilă, prin raportare la toate celelalte norme procedurale care reglementează instituția perimării, Curtea ajunge la concluzia că pentru a fi apt să producă efectul întreruptiv de perimare actul procesual( pe lângă faptul că trebuie să provină de la partea care justifică un interes și să aibă ca obiectiv repunerea pe rol) trebuie să fie și eficient, în sensul că sunt îndeplinite toate cerințele pentru ca, în concret, cauza să fie repusă pe rol. O interpretare contrară ar fi de natură să lase la latitudinea părților prelungirea nejustificată a procesului, prin depunerea la dosar a unor înscrisuri, respectiv formularea unor cereri( care vizează soluționarea cauzei) în timpul suspendării judecății, dar care nefiind precedate de solicitarea repunerii pe rol a cauzei nu conduc practic la rezolvarea litigiului, ci doar la întinderea duratei acestuia, organul judiciar fiind împiedicat să constate pasivitatea părților și să aplice sancțiunea procedurală corespunzătoare. În egală măsură, interpretarea contrară ar fi de natură să contravină și concepției legiuitorului, reflectată prin dispozițiile art 252 cod procedură civilă, în sensul că perimarea operează de drept la împlinirea termenului, putând fi constată din oficiu de către instanță sau la cererea părții interesate.
Față de această situație, constatând că părțile au avut o atitudine pasivă, nesolicitând reluarea judecății recursului, nefăcând nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condițiile prevăzute de dispozițiile art 249 cod procedură civilă și nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea va da eficiență prevederilor art 252 cod procedură civilă și va constata din oficiu că a intervenit perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de recurentul-reclamant G. F. împotriva sentinței civile nr.959/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
C. N. I.
Red.I.S.
Tehnored.C.S./IS
Ex.2/07.04.2015
T.B.Secția a III-a Civilă – R.M.C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1449/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 525/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
