Legea 10/2001. Decizia nr. 57/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 57/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 57 R
Ședința publică de la 14.01.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
……………………..
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulată de recurentul reclamant V. A. și de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 758/12.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant V. A. reprezentat de avocat Toia P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului reclamant V. A. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant V. A. solicită admiterea recursului declarat de reclamant, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii. Apreciază că motivarea instanței de fond, în sensul că pentru teren nu este admisibilă cererea pentru că prin notificare a precizat că solicită măsuri reparatorii doar pentru construcție este neîntemeiată. Consideră că s-a efectuat o interpretare restrictivă a acestei notificări. Arată că reclamantul a formulat notificare și a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru casă. Faptul că nu s-a detaliat că se solicită și terenul aferent este o scăpare a acestuia, dar intenția lui a fost să solicite și pentru teren. Arată că legea 10/2001 este o lege reparatorie și trebuie interpretată solicitarea în sensul că restituirea imobilului are în vedere și restituirea imobilului aferent. Precizează expres că nu mai susține recursul privind acordarea de daune morale.
Cu privire la recursul pârâtului formulat de M. București prin Primarul General solicită respingerea acestuia ca nefondat. Apreciază că în mod legal instanța de fond obligat M. București prin Primarul General, ca unitate deținătoare, să înainteze dosarul aferent notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Având în vedere soluționarea notificării de către instanța de judecată, consideră că nu se mai impune efectuarea controlului de legalitate.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă la data de 25.04.2012, reclamantul V. A. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună soluționarea pe fond a notificării nr.3108/2001 privind imobilul situat în București, . sector 4, format din teren în suprafață de 330 mp și construcție în suprafața de 132 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natura sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiză efectuată pe baza standardelor internaționale de evaluare; obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării nr. 3108/2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; obligarea Statului Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București; obligarea paratului M. București la repararea prejudiciului cert actual creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civilă nr. 758/12.04.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiunea modificată de reclamantul V. A., în contradictoriu cu paratul M. București prin Primarul General, a constatat calitatea de persoana îndreptățita a acestuia la restituire prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 4, format din construcție demolata în suprafața de 132 mp și a dispus obligarea pârâtului să înainteze dosarul administrativ nr._ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Totodată, a respins în rest pretențiile, ca neîntemeiate și a obligat pe pârâtul M. București prin Primarul General la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul retine următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr._/26.09.1934 de Tribunalul I. – Secția notariat, numiții V. D. și V. M. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului viran în suprafața de 330 mp, situat în .>
Prin Decretul nr. 271/1962, poziția 62, V. D. și V. M. au fost expropriați de imobilul situat în București . teren în suprafața de 330 mp și construcție în suprafața de 132 mp. Pentru imobilul în cauza nu au fost stabilite despăgubiri conform adresei nr. 112/31.01.2008 emisa de . (fila 33).
Reclamantul a formulat notificarea nr. 3108/2001, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului construcție situat în București ..
In temeiul art. 4 alin. 4 Legea nr. 10/2001, tribunalul a retinut ca, desi de pe urma celor doi autori, potrivit celor doua certificate de moștenitor depuse la dosar, calitatea de moștenitor legal a fost recunoscuta și altor persoane, în cauza de fata, întrucât doar reclamantul a formulat notificare, numai acesta va avea calitate de persoana îndreptățită.
Tribunalul are in vedere Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțata de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție in recurs in interesul legii.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în principiu, imobilele preluate abuziv se restituie în natură. Însă, în speța dedusa judecații, restituirea în natura asupra imobilului construcție nu mai este posibila, acesta fiind demolat, astfel cum reiese din nota de reconstituire, însoțita de planul de situație efectuat în anul 2009 (filele 125-128 din dosar). Prin urmare, văzând prevederile art. 10 alin 1, teza finala din Legea nr. 10/2001, tribunalul a dispus restituirea imobilului format din construcție demolata în suprafața de 132 mp prin echivalent.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind imobilul teren, tribunalul constata ca aceasta este neîntemeiata, văzând conținutul notificării nr. 3108/2001 și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. În concluzie, câtă vreme legiuitorul a instituit o cale de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor care intra în domeniul de referința al Legii nr. 10/2001, dar mai ales un termen în interiorul căruia se face solicitarea transpusa într-o notificare adresata unității deținătoare, nerespectarea normelor imperative ale legii nu poate fi acoperita printr-o eventuala cerere de chemare în judecata. Reclamantul a înțeles să solicite, prin intermediul notificării nr. 3108/2001, restituirea „casei” părinților săi. Or, față de Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul soluționează aceasta notificare.
Pentru rațiuni de celeritate, dispune obligarea paratului la înaintarea dosarului administrativ nr._ format ca urmare a emiterii notificării nr. 3108/2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor deîndată, în vederea obținerii de către reclamanta a satisfacției echitabile.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea paratului la plata daunelor morale cuantificate la suma de_ lei, tribunalul retine netemeinicia acestuia, expunand pe larg considerentele acestei solutii.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat, in termen legal, prezentele recursuri reclamantul V. A. și pârâtul M. București prin Primarul General, care au susținut următoarele:
Recurentul-reclamant V. A. a criticat sentința pentru următoarele motive:
1. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește imobilul pentru care a formulat cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant face următoarele precizări:
Prin notificarea aflată la dosar rezultă că el a făcut decât anumite precizări cu privire la imobil, subliniind faptul că pe . aceștia au avut o casă ce a fost demolată, din aceasta instanța de fond trăgând concluzia că, prin notificare ar fi solicitat numai măsuri reparatorii pentru construcție.
Astfel, deși în notificare nu a precizat cu claritate imobilul pentru care am solicitat măsuri reparatorii, ci a indicat numai adresa și faptul că acolo se afla o casă, trebuie interpretat coroborat cu toate probele anexate atât notificării, cât și depuse ulterior.
Din toate actele aflate la dosar rezultă intenția sa clară de a solicita măsuri reparatorii atât pentru teren, cât și pentru construcție.
Mai mult, prevederile act. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată, definește noțiunea de imobile ca fiind terenurile cu sau fără construcție, astfel că solicitarea de restituire a imobilului are în vedere în mod implicit atât suprafața de teren, cât și construcția demolată aflată pe acesta;
De asemenea, finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptățiți potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, Decizia nr. 6185 din 23 iunie 2006.);
Interpretarea prevederilor act. 22 din Legea nr. 10/2001 are în vedere faptul că în notificare trebuie menționate doar elementele necesare și suficiente în vederea identificării imobilului, nu și modul în care persoana îndreptățită înțelege să i se soluționeze notificarea.
Dând eficienta legislativa principiului general de drept restitutio în integrum, măsurile reparatorii trebuie să aibă în vedere repararea integrală a prejudiciului.
Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, ca act procedural care inițiază procedura de restituire a imobilelor, trebuie soluționată pe baza probelor depuse de către persoana îndreptățită, probe din care reiese clar că se impune acordarea de măsuri reparatorii atât pentru teren, cât și pentru construcție.
2. Recurentul dezvolta apoi critici impotriva solutiei data capătului 3 din cererea de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Prin recursul declarat de pârâtul M. București, s-au dezvoltat următoarele critici:
În mod greșit instanța a constatat că reclamantul are calitatea de persoana îndreptățita la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și a obligat M. București să inainteze dosarul administrativ catre CCSD.
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi.
Conform art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50 din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
In al doilea rand, in ce priveste inaintarea directa a dosarului catre CCSD, se arata ca paratul are obligatia sa inainteze inainte dosarul pentru avizul de legalitate al Prefectului.
La termenul de azi recurentul reclamant a aratat ca nu mai intelege sa sustina criticile indreptate impotriva solutiei data capatului 3 de cerere.
Soluționând recursurile formulate în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea va admite recursul declarat de reclamant astfel cum a fost restrâns, doar cu privire la soluția dată referitor la teren, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, în notificarea nr. 3108/2001 formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul face referire la „casa” părinților de pe ., demolată în anul 1962.
Curtea nu împărtășește, însă, interpretarea restrictivă a acestei redactări dată de către tribunal, ci are în vedere intenția reală a reclamantului, în contextul în care modul de redactare a notificării, în ansamblul său, relevă că aceasta nu a fost întocmită de o persoană cu studii juridice.
Trebuie avut în vedere, consideră Curtea, faptul că în limbajul uzual, comun, general răspândit, termenul „casă” desemnează un imobil care include în egală măsură și teren aferent unei construcții, acest termen nefiind folosit în limbajul curent, nejuridic, cu accepțiunea restrânsă de ”construcție”.
Mai degrabă, în limbajul general, nejuridic, comun, termenul „casă” desemnează construcție și teren, prin opoziție cu situația imobilului apartament în .>
Așadar, Curtea constată că notificarea nu este redactată cu folosirea termenului foarte specific și concret de „construcție”, situație în care nu se putea interpreta decât că a vizat doar construcția, ci este redactată cu folosirea unui termen care este interpretabil și care în limbajul curent, nespecific mediilor juridice desemnează nu numai construcția, ci și terenul aferent al acesteia, ca un ansamblu unitar.
Trebuie avut în vedere și contextul actelor depuse de notificator la dosarul administrativ, printre care se află și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1934 (f. 19-20 dosar fond), contract prin care autorii reclamantului, părinții săi, au dobândit teren loc de casă, în suprafață de 330 mp, construcția fiind edificată ulterior pe acest teren.
În concluzia celor expuse, Curtea concluzionează că notificarea în discuție a vizat în egală măsură și terenul, contrar celor reținute de tribunal, astfel încât este îndeplinită condiția existenței unei notificări pentru constatarea calității de persoană îndreptățită în favoarea reclamantului.
Curtea constată, totodată, că s-a făcut proba preluării abuzive de către stat în baza Decretului nr. 271/1972 a terenului în suprafață de 330 mp, de la autorii reclamantului, această probă fiind făcută cu extrasul din anexa la decret, unde, la poziția 62, figurează autorii reclamantului V. D. și M., cu teren preluat în suprafață de 330 mp (și construcția de 132 mp), mențiune din actul de preluare care este deplin concordantă cu actul de vânzare-cumpărare titlu de proprietate al autorilor reclamantului autentificat sub nr._/1934.
În consecință, în condițiile art. 3 raportat la art. 4 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru acest teren de 330 mp, iar în privința naturii măsurii reparatorii, aceasta este reprezentată de măsurile reparatorii în echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură, întrucât terenul este afectat de elemente de sistematizare (cinematograf Flamura și trotuar de protecție), astfel cum a reieșit din nota de reconstituire întocmită de Primăria Municipiului București (f. 125 dosar fond).
În concluzia celor expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurentul-reclamant V. A., va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va constata dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul de 330 mp situat în București, ., sector 4, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
La termenul de astăzi recurentul-reclamant a precizat că nu mai insistă în criticile împotriva soluției date capătului 3 de cerere referitor la daunele morale, situație în care, Curtea nu va mai analiza aceste critici.
Soluționând recursul formulat de parat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Este nefondată critica recurentului legata de interventia Legii nr. 165/ 2013 si inaplicabilitatea Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, deși la momentul pronunțării sentinței recurate, 12.04.2013, Legea nr. 165/2013 nu intrase în vigoare și deci, judecătorul fondului a soluționat cauza în mod perfect legal, în raport de cadrul normativ existent la data pronunțării, Curtea constata că la momentul soluționării prezentului recurs a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care, pe de o parte, în art. 4 prevede că dispozițiile sale se aplică și acțiunilor și proceselor în curs, iar pe de altă parte, abrogă din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 dispozițiile referitoare la stabilirea și acordarea despăgubirilor.
Așa fiind, Curtea constată că măsurile reglementate de această lege referitoare la compensarea prin puncte devin aplicabile și litigiului prezent.
Pe de alta parte, Curtea constata ca in sentinta recurata nu s-a facut nicio mentiune de trimitere la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care sa impuna necesitatea de a fi modificata in prezentul recurs.
Curtea constată că nu este necesară abandonarea formulării „restituire prin echivalent”, folosita de tribunal in dispozitiv, formulare care este în perfect acord cu Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013, compensarea prin puncte fiind în esență o măsură reparatorie prin echivalent, astfel cum chiar art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 arată.
IN ce priveste solutia de inaintare directa a dosarului catre CCSD, fata de dispozitiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 si ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 care stabilesc cerinta de inaintare a documentatiei catre Prefect pentru emiterea avizului de legalitate, Curtea constata ca in cauza intregul control de legalitate, sub toate aspectele cauzei, a fost efectuat in mod direct de catre instanta de judecata, situatie in care controlul de legalitate din partea Prefectului nu mai poate fi efectuat, fiind asadar nu doar inutil, ci in mod legal imposibil de efectuat. Aceasta intrucat ar fi de neconceput ca acest control de legalitate din partea organului administratiei publice sa cenzureze insasi hotararea instantei de judecata, dupa cum nu exista vreo cale de atac pe care Prefectul sa o poata exercita impotriva sentintei tribunalului ( controlul de legalitate conferit de lege in atributiile Prefectului in domeniul Legii nr. 10/ 2001 fiind conceput ca un control exclusiv pentru faza administrativa a procedurii Legii nr. 10/ 2001, cand prefectul poate contesta dispozițiilor de restituire emise de primari ).
In cauza prezenta toate aspectele puse in discutie in cauza, de la dreptul la masuri reparatorii al reclamantului, calitatea acestuia de persoana indreptatita si natura masurilor reparatorii cuvenite, au fost transate de instanta de judecata, solutionarea propriu-zisa si efectiva, in mod irevocabil, a notificarii s-au facut de catre instanta de judecata competenta, prin hotarare judecatoreasca, asadar legalitatea acordarii de masuri reparatorii a fost stabilita de instanta. Asa fiind, este exclusa procedura de inaintare a documentatiei notificarii catre Prefect pentru exercitarea controlului de legalitate, acest control de legalitate exercitandu-se exclusiv asupra actelor emise de primari si fiind exclus a se concepe un control de legalitate pe care Prefectul l-ar exercita asupra hotararii judecatoresti.
Este, in mod evident, excesiv si total nejustificat in contextul cerintelor impuse de art. 6 din CEDO, sa fie inaintata documentatia catre Prefect doar ca aceasta institutie sa o inainteze in mod centralizat catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, centralizarea la nivelul Prefectului a documentatiilor administrative nefiind un scop in sine, o etapa delimitata ca atare – cu un anumit scop- in cadrul procedurii, ci inaintarea documentatiei catre Prefect are ca scop controlul de legalitate, centralizarea reprezentand o simpla metoda de lucru.
In ce priveste dispozitiile Legii nr. 165/ 2013, aplicabile litigiului, astfel cum s-a dezvoltat mai sus, Curtea constata ca aceasta lege contine prevederi absolut similare, in art. 21 alin. 3 din Lege reglementandu-se ca dispozitiile autoritatilor administratiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/ 2001 se transmit Secretariatului Comisiei Nationale dupa exercitarea controlului de legalitate de catre prefect.
Asadar, aceleasi argumente dezvoltate mai sus raman pe deplin valabile si la acest moment in contextul Legii nr. 165/ 2013, cu singura diferenta ca se impune inaintarea catre entitatea nou creata prin aceasta lege noua, in locul celei indicate la declansarea litigiului.
În concluzie, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul paratului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 758/12.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul-reclamant V. A..
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant V. A. împotriva aceleiași sentințe civile.
Modifică în parte sentința recurată, astfel:
Constată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul de 330 mp situat în București, ., sector 4.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. F. C. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
17.01.2014
Jud. fond: C. L. B.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 60/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 512/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
