Anulare act. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 9/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 9

Ședința publică de la 13.01.2015

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - S. G.

JUDECĂTOR - M. H.

JUDECĂTOR - I. S.

GREFIER - S. R.

Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul – reclamant D. A., de recurenții – pârâți D. M. – M. și D. K. T., împotriva deciziei civile nr.547 A din data de 07.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă D. M..

Obiectul pricinii – anulare act – certificat de moștenitor.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei pe lista amânărilor fără dezbateri, se prezintă avocat C. – D. G., în calitate de reprezentant al recurentului – reclamant D. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (fila 11) și avocat A. P., în calitate de reprezentant al recurenților – pârâți D. M. – M. și D. K. T., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 29) lipsind intimata – pârâtă D. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ce învederează că prin serviciul registratură s-a depus la data de 07.01.2015, întâmpinare, fiind comunicată, potrivit mențiunilor existente pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare (filele 30-31), iar în cursul dimineții (ora 08,37) a fost depusă prin fax, întâmpinare formulată de intimata – pârâtă D. M..

Recurentul – reclamant D. A., prin apărător, având cuvântul, învederează că apărătorul intimatei D. M. se află în imposibilitate de prezentare medicală, pentru acest termen de judecată, aflându-se în concediu de maternitate și depune întâmpinare.

Curtea față de împrejurarea că la acest moment nu sunt prezente toate părțile, pentru a da posibilitatea studierii întâmpinărilor depuse și pentru ca reprezentanții părților să formuleze precizări în scris cu privire la D. M., D. K. T. și D. A., respectiv indicarea domiciliului pentru a fi citați în România, dispune lăsarea cauzei la ordine, la a doua strigare.

La ordine, la a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat C. – D. G., în calitate de reprezentant al recurentului – reclamant D. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (fila 11) și avocat A. P., în calitate de reprezentant al recurenților – pârâți D. M. – M. și D. K. T., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 29), lipsind intimata – pârâtă D. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenții – pârâți, prin apărător, depun cerere precizatoare privind domiciliul procesual ales al celor doi recurenți D. M. M., D. K. T., respectiv sediul Cabinetului de Avocatură „A. P.” – București, ., ..1, ..

Curtea pune în discuție excepția de tardivitate a întâmpinărilor depuse la acest termen de judecată.

Recurenții – pârâți, prin apărător, solicită admiterea excepției tardivității, considerând că întâmpinarea depusă astăzi de intimata D. M. a fost depusă cu depășirea termenului legal de 5 zile.

Recurentul – reclamant D. A., prin apărător, având cuvântul, susține că în ceea ce privește întâmpinarea depusă de D. M., a fost depusă tardiv, iar întâmpinarea pe care a depus-o solicită a fi avută în vedere ca și concluzii scrise.

Curtea, în urma deliberării, va califica concluzii scrise întâmpinarea depus de intimata D. M., nefiind depusă în termenul procedural de 5 zile înaintea termenului de judecată, iar în privința actului de procedură intitulat „întâmpinare” depus de recurentul – reclamant, va lua act de precizarea apărătorului că înțelege să îl valorifice cu titlu de note scrise.

Va lua act de precizările formulate de apărătorul recurenților cu domiciliul în străinătate în privința domiciliul procesual ales în România unde înțelege să li se comunice actele de procedură.

Curtea acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului, invocate pe calea întâmpinării de către recurentele – pârâte.

Recurentele – pârâte, prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea excepției nulității recursului declarat de reclamant, raportat la faptul că recursul reiterează apărările formulate în apel. Din motivele de recurs nu transpare motivul de nelegalitate care să conducă la concluzia că motivele s-ar putea încadra chiar și în lipsa indicării exprese a unui motiv prevăzut de art.304 din Codul de procedură civilă.

În opinia sa, recursul reprezintă doar o reiterare a aprecierilor cu privire la probatoriului administrat și la împrejurări de fapt pe care instanța de apel le-a avut în vedere.

Recurentul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea excepției nulității, ca neîntemeiată, având în vedere că recursul a fost încadrat legal în motivele prevăzute de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.

Curtea, în urma deliberării, respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului apreciind că în dezvoltarea motivelor de recurs se regăsesc și critici relative la schimbarea obiectului de analiză care se impunea în contextul acțiunii promovate, aspect care interesează legalitatea hotărârii și care chiar și în situația în care nu a fost corespunzător circumscris unui motiv de recurs prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, este susceptibil de analiză potrivit atribuției conferite instanței, prin art.306 alin.1 din Codul de procedură civilă, de a proceda ea însăși la încadrarea în drept a criticii formulate.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul – reclamant D. A., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea deciziei ca nelegală și netemeinică, pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, având în vedere următoarele argumente:

Susține că obiectul prezentului litigiu îl constituie anularea certificatului de moștenitor obținut în mod fals prin declarații false, de fratele acestuia. În baza certificatului de calitate, reclamantul a continuat demersurile, obținând bunuri ce au aparținut părinților lor.

Apreciază că în mod greșit, instanța de apel a considerat că acțiunea promovată de M. G. și continuată de fiul său, D. A., nu are nici o eficiență, nefiind formulată notificare în temeiul Legii nr.10/2001 în cauză. Calitatea de moștenitoare a autoarei a fost recunoscută de fratele acesteia, aspect dovedit prin suma pe care i-a trimis-o – 6.000 euro, astfel fiindu-i acesteia recunoscută calitatea de moștenitoare.

Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în valoare de 2.000 lei, potrivit chitanței nr._ din data de 14.08.2014 (pe care o depune).

Recurenții – pârâți D. M. – M. și D. K. T., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de reclamant, menținerea hotărârii atacate, având în vedere că și în concluziile pe fond, cât și în cuprinsul recursului se face o confuzie cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, partea adversă a învestit Judecătoria Sectorului 2 București cu o cerere vizând constatarea nulității absolute a unui certificat de moștenitor. Instanța trebuia să constate dacă vocația succesorală generală pe care o aveau cei doi moștenitori s-a transformat prin acte de acceptare tacită sau expresă, într-o vocație concretă la moștenire.

Mai solicită a se reține că nu au fost făcute acte de acceptare expresă sau tacite a moștenirii de către M. G. (autoarea lui D. A.), neputând fi vorba de o acceptare prin raportare la prevederile art.700 din Codul civil care reglementează raporturile juridice dintre părți, având în vedere data decesului și data emiterii certificatului de moștenitor, situație în care nu poate fi făcut apel. Niciodată nu a fost depusă o notificare în formă scrisă prin intermediul executorului judecătoresc de M. G. care să aibă valoarea unei acceptări a succesiunii pentru imobilele care fac obiectul Legii nr.10/2001. Din actele dosarului nu rezultă că M. G. și-ar fi transformat vocația succesorală generală în vocație succesorală concretă la moștenire, săvârșind acte de acceptare a succesiunii.

Solicită admiterea recursului promovat de pârâți astfel cum a fost formulat, apreciind că s-a făcut o analiză și o interpretare greșită a dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, din perspectiva interpretării și aplicării dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă. Acest text de lege reglementează reducerea cheltuielile de judecată prin raportare la munca depusă de avocat și la valoarea pricinii.

Instanța de apel a avut în vedere un alt criteriu care nu își găsește aplicabilitate legală, respectiv complexitatea redusă cauzei.

Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în valoare de 3.000 lei, potrivit facturii nr.139 din data de 29.09.2014 (pe care o depune).

Recurentul – reclamant D. A., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de pârâți, ca neîntemeiat, având în vedere că instanța de fond a cenzurat corect cuantumul cheltuielilor onorariului de avocat; motivele de recurs reprezintă o reiterare a motivelor de apel, iar complexitatea cauzei a fost corect apreciată de instanța de apel.

În replică, cu privire la susținerea reprezentantului părții adverse, în sensul că nu s-a făcut dovada acceptării tacite și că nu s-a făcut nici o probă, există chiar recunoașterea domnului D. M. în ceea ce privește declarația dată urmare plângerii penale formulate, prin care acesta recunoaște că a existat o înțelegere cu sora sa pentru demararea procedurilor pe Legea nr.10/2001, existând și dovada plății efectuate către sora sa privind chiria pe care a încasat-o.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sector 3 București la data de 24.10.2007, sub nr._/300/2007, reclamanta M. G. a chemat în judecată pe pârâtul D. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se declare nulitatea certificatului de moștenitor nr. 251/20.11.2002 emis de BNP T. Constatinescu de pe urma defuncților D. I. și D. Leivi, să dispună emiterea unui nou certificat de moștenitor în care să fie menționată și reclamanta ca având calitatea de moștenitor al defuncților D. I. și D. Leivi, obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumelor încasate cu titlu de chirii sau despăgubiri pentru proprietățile aparținând defuncților în orașul Bacău, ., nr. 13, în suprafață de 546 mp, proprietate redobândită de acesta în baza Legii nr. 10/2001, proporțional cotei sale succesorale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 651, 653 Cod Civil.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 21.11.2007 a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale active, lipsa de interes, lipsa capacității de folosință, lipsa calității de reprezentant, iar cu referire la fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă

La data de 13.06.2008, reprezentantul reclamantei a învederat instanței de judecată decesul reclamantei M. G., indicând drept moștenitor pe fiul acesteia, D. A.. Prin cererea din data de 02.06.2008, continuatorul cererii introductive de instanță a învederat că nu mai insistă în soluționarea capătului 3 din cererea introductivă având ca obiect pretenții, instanța luând act în mod corespunzător.

Prin încheierea din data de 21.11.2007, Judecătoria sector 3 București a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, cauza fiind repusă pe rol la data de 19.01.2009.

Prin sentința civilă nr. 354 pronunțată de Judecătoria sector 3 București la data de 19.01.2009 în dosarul nr._/300/2007, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2009 sub nr._ .

La data de 12.03.2010, pârâtul a înaintat la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 2 București și, totodată, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 14 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din data de 19.04.2010, instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și în consecință, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 14 Cod procedură civilă, suspendând soluționarea cauzei pe perioada soluționării excepției.

La data de 01.08.2011, Curtea Constituțională a României a înaintat la dosarul cauzei în copie, Decizia Curții Constituționale prin care a fost soluționată în sensul respingerii, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 14 Cod procedură civilă, invocată de pârâtul D. M. în dosarul nr._, cauza fiind repusă pe rol la data de 10.10.2011.

Prin încheierea din data de 10.10.2011, instanța a luat act de lămuririle aduse de către reclamantă cu referire la obiectul cererii, în sensul că se solicită declararea nulității certificatului de moștenitor contestat și a calității de moștenitor a reclamantei în cotă de ½ alături de pârât, a luat act de renunțarea pârâtului prin reprezentant la excepțiile necompetenței teritoriale, a lipsei de folosință și a lipsei calității de reprezentant; instanța a calificat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală ca fiind o apărare de fond, nu o veritabilă excepție procesuală, făcând așadar obiectul analizei fondului cauzei; a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active, prescripției dreptului material la acțiune, a lipsei de interes, invocate de pârât. Prin încheierea menționată, instanța a calificat prescripția dreptului de opțiune succesorală invocată de către pârât ca fiind o veritabilă apărare de fond în raport de pretențiile expuse în cererea introductivă. Instanța a avut în vedere împrejurarea că aspectul învederat nu constituie o veritabilă excepție procesuală și nici o pretenție proprie susceptibilă a fi valorificată pe cale reconvențională, cu atât mai mult cu cât finalitatea urmărită în invocarea sa era respingerea cererii de chemare în judecată, ca atare natura sa juridică este aceea a unei veritabile apărări de fond.

Prin sentința civilă nr.1645/07.02.2012, Judecătoria sector 2 a admis cererea precizată, a declarat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 251 emis la data de 20.11.2002 de BNP T. C. eliberat de pe urma defunctului D. Leivi, decedat la data de 20.10.1952, referitor la moștenitorii rămași de pe urma acestuia, în sensul de a se trece că are calitatea de moștenitor, alături de defuncta D. J. în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, pârâtul D. M., în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și defuncta M. G., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și de pe urma defunctei D. J., decedată la data de 19.01.1990, referitor la moștenitorii rămași de pe urma acesteia, în sensul de a se trece că are calitatea de moștenitor, alături de pârâtul D. M., în calitate de fiu cu o cotă de 1/2 și defuncta M. G. în calitate de fiică cu o cotă de 1/2 din masa succesorală.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la momentul rămânerii ei irevocabile către notarul public competent în vederea eliberării unui nou certificat de moștenitor în sensul arătat în precedent.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.019,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin certificatul de moștenitor legal nr. 251/20.11.2002 emis de BNP T. C. s-a reținut că de pe urma defunctului D. Leivi, decedat la data de 20.10.1952 au rămas în calitate de moștenitori legali D. J., căreia în calitate de soție i-a revenit o cotă de ¼ din masa succesorală și D. M., căruia în calitate de fiu i-a revenit o cotă de ¾ din masa succesorală, iar de pe urma defunctei D. J., decedată la data de 19.01.1990 a rămas în calitate de moștenitor legal D. M., căruia în calitate de fiu i-a revenit întreaga masă succesorală.

Prin ordonanța din data de 13.09.2006 emisă de P. de pe lângă Judecătoria sector 3 București în dosarul nr._/P/2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 292 Cod penal a învinuitului D. M., scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 260 Cod penal a învinuitei C. S., aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei învinuitului D. M. și învinuitei C. S..

În considerentele ordonanței menționate, s-a reținut că numitul D. M. s-a prezentat la data de 20.11.2002 în fața notarului public T. C. solicitând deschiderea succesiunii de pe urma defuncților Leivi D. și I. D., ocazie cu care a declarat în mod fals că este unicul moștenitor al acestora, nedeclarând și despre existența surorii sale, M. G., făcând această declarație pentru a obține un certificat de unic moștenitor pe care să-l folosească pentru a dobândi în baza Legii nr. 10/2001 un teren cu construcție care a aparținut părinților săi. De asemenea, prin ordonanța menționată s-a mai reținut că învinuitul a avut o înțelegere cu sora sa care și-a dat acordul pentru ca acesta să se ocupe de revendicarea imobilului.

Potrivit art. 85 alin. 1 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, cei care se considera vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplina în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte. A.. 2 stipulează că în cazul anulării certificatului de moștenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. În acest scop, instanțelor judecătorești le revine obligația de a trimite la biroul notarului public competent în soluționarea cauzei, o copie de pe hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, împreună cu dosarul notarial, daca a fost cerut în timpul judecății.

Art. 81 din Legea nr. 36/1995 stipulează că în cazul în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operațiuni de durată și moștenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moștenitor.

Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita în temeiul prezentei legi.

În ceea ce privește cererea reclamantei de a se constata calitatea sa de moștenitor de pe urma defuncților săi părinți, instanța reține că apărarea pârâtului s-a întemeiat pe împrejurarea că aceasta nu ar fi acceptat în termenul legal de opțiune succesorală, moștenirea rămasă de pe urma celor doi defuncți.

Sub acest aspect, instanța reține că finalitatea urmărită de către pârât cu prilejul formulării cererii de emitere a certificatului de calitate de moștenitor criticat în cadrul procedurii judiciare de față, a constat în preconstituirea unor înscrisuri în vederea dovedirii calității sale de persoană îndreptățită în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a rezultat din considerentele ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, necontestată de către pârât și din răspunsul acestuia la întrebarea nr. 3 din cadrul interogatoriului administrat în cauză.

Rezultă așadar că pârâtul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care stipulează că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.

De asemenea, instanța a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a relevat efectuarea unor acte de acceptare a succesiunii de către pârât în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii celor doi defuncți, termen prevăzut de art. 700 cod civil din 1864, dispoziții de drept comun incidente în speță, de altfel neexistând la acel moment interesul efectuării unor astfel de acte câtă vreme din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în masa succesorală de pe urma celor doi defuncți nu existau alte bunuri mobile sau imobile.

Chiar dacă pentru parcurgerea procedurii administrative reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu era necesară prezentarea unui atare certificat de moștenitor, fiind suficientă producerea altor înscrisuri care atestau calitatea de moștenitor legal, spre exemplu, acte de stare civilă, instanța apreciază relevantă finalitatea urmărită de pârât cu ocazia procurării certificatului de calitate de moștenitor sub aspectul analizei susținerilor sale referitoare la prescripția dreptului de opțiune succesorală în persoana reclamantei M. G.. Aceasta din urmă este deopotrivă vizată de dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, beneficiind de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile vizate de acest act normativ.

Odată stabilite aceste premise, instanța a reținut că probatoriul administrat în cauză a relevat existența unei înțelegeri între pârâtul D. M. și autoarea cererii introductive, M. G. pentru ca cel dintâi să efectueze demersurile de restituire a unor imobile în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, înțelegere anterioară formulării notificării de către pârât, aspect rezultat din următoarele elemente:

Din răspunsul nr._/11.10.2005 emis de Primăria Mun. Bacău, a rezultat că instituția menționată a răspuns cererii formulate de M. G. prin care solicita lămuriri privind cererea de restituire a imobilului situat în Bacău, ., nr. 11/13 „depusă de D. M.”, aducându-se la cunoștință acesteia că dosarul a fost soluționat prin emiterea Dispozițiilor nr. 1386/03.06.2003 și 4079/03.12.2004. Cererea reclamantei adresată unei autorități denotă pe de o parte, că aceasta cunoștea că fratele său efectuase demersuri în temeiul legii speciale, că între părți relațiile erau bune, în cuprinsul cererii referindu-se la autorul cererii ca fiind fratele său, acționând cu convingerea sa că acesta din urmă ar fi formulat notificarea în favoarea amândurora, rezultând totodată interesul său în modul de soluționare a notificării „depuse” de către fratele său.

În același sens sunt și considerentele reținute în cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, necontestate de către pârât, prin care s-a reținut fapta pârâtului de a fi declarat în fals că este unicul moștenitor al acestora, nedeclarând și despre existența surorii sale, M. G. făcând această declarație pentru a obține un certificat de unic moștenitor pe care să-l folosească pentru a dobândi în baza Legii nr. 10/2001 un teren cu construcție care a aparținut părinților săi, deși exista o înțelegere cu sora sa care și-a dat acordul pentru ca acesta să se ocupe de revendicarea imobilului. Dacă pârâtul ar fi fost de bună-credință, acesta ar fi declarat în fața notarului public existența unui colateral privilegiat, or conduita pârâtului denotă voința sa de a o înlătura de la moștenire pe reclamantă, fără ca aceasta să fie citată în cursul dezbaterii notariale, tocmai pentru ca aceasta să aibă credința că fratele său acționează deopotrivă pentru apărarea intereselor sale.

Nu mai puțin însă, instanța a constatat că probatoriul administrat în cauză a relevat că pârâtul însuși a săvârșit acte de recunoaștere a calității de moștenitor a autoarei cererii introductive de instanță, concluzie întemeiată pe împrejurarea că la data de 27.10.2005 acesta a emis o dispoziție de plată a sumei de 6850 de lei reprezentând „chirie teren Bacău”, însoțită de o notă de calcul pentru perioada 03.06._05 în care se evidențiază „încasări de la BRD Bacău”, „impozite, cheltuieli diverse”.

Cu prilejul interogatoriului administrat în cauză la domiciliul pârâtului, acesta a recunoscut că a întocmit nota de calcul menționată, arătând însă că „acesta reprezenta o justificare către bancă a sumei depuse pentru d-na M. G.”, iar suma de bani a fost trimisă „nu cu titlu de chirie pentru terenul moștenit, ci ca ajutor pentru o soră bolnavă și în vârstă”. Or, este greu de acceptat teza pârâtului, câtă vreme în cuprinsul dispoziției de plată menționate, pârâtul însuși a caracterizat plata ca reprezentând chiriile obținute pentru un imobil din Bacău, aspect neconcordant cu teza unei liberalități, iar o notă de calcul a sumei trimise nu este necesară și nici solicitată în mod curent de către instituțiile bancare pentru efectuarea unor viramente în conturile bancare. O atare conduită a pârâtului constituie o recunoaștere implicită a drepturilor reclamantei asupra veniturilor imobilului menționat.

Concluzia existenței unei înțelegeri între părți în sensul arătat este consolidată și prin răspunsurile pârâtului la interogatoriul administrat în cauză. Astfel, întrebat fiind dacă au existat discuții între părți în sensul efectuării unor demersuri pentru restituirea în natură a imobilului situat în Bacău, ., nr. 13, pârâtul a răspuns negativ (întrebarea nr. 1 interogatoriu administrat din oficiu de instanță); întrebat fiind dacă a comunicat autoarei cererii introductive, formularea unei notificări în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului menționat, pârâtul a răspuns afirmativ (întrebarea nr. 3 din cadrul interogatoriului administrat din oficiu), însă a arătat că nu își aduce aminte care a fost reacția acesteia; cu toate acestea, pârâtul admite manifestarea unui interes al autoarei cererii introductive pentru modul de soluționare a notificării în cadrul răspunsului la întrebarea nr. 4 din cadrul interogatoriului formulat de reclamant. Or, este greu de crezut că pârâtul care este capabil să facă diferența între noțiuni tehnico-juridice cum ar fi cea de „certificat de moștenitor” respectiv „certificat de calitate de moștenitor” și care a răspuns fără ezitare și cu acuratețe la alte întrebări formulate în cadrul interogatoriului administrat în cauză care vizau momente situate la un interval considerabil în trecut, nu a putut preciza care a fost reacția autoarei cererii introductive la vestea formulării unei notificări exclusiv în numele său în temeiul dispozițiilor legii speciale.

Fără a statua asupra validității Dispozițiilor de restituire nr. 1386/03.06.2003 și nr. 4079/03.12.2004, aspect care nu face obiectul învestirii acestei instanțe, s-a reținut că reclamanta M. G. și-a manifestat voința de acceptare a succesiunii în termenul de acceptare prevăzut de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv anterior formulării notificării de către pârât, astfel că este îndreptățită în egală măsură cu pârâtul, a figura în cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor criticat în cadrul acestei proceduri.

Nulitatea parțială a certificatului de moștenitor contestat se impune deopotrivă și prin prisma reglementării cuprinse în prezent la dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c ind. 1 raportat la art. 249 Cod procedură penală (astfel cum aceste dispoziții au fost modificate prin punctul 132 din Lege nr. 356/2006 începând cu 06.09.2006), care prevăd că prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală se dispune totodată asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Ca atare, având în vedere că certificatul de moștenitor contestat a fost emis ca urmare a unei declarații false a pârâtului în sensul că este unic moștenitor al celor doi defuncți și în temeiul unei mărturii mincinoase a martorului C. S. în sensul arătat, soluția de netăgăduit care se impune este aceea a desființării acestuia. Soluția contrară ar conduce la concluzia de neacceptat ca un act la emiterea căruia au stat săvârșirea unor fapte interzise de legea penală să rămână în ființă, ceea ce nu poate fi primit.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 669 Cod civil din 1864, instanța a admis cererea.

În raport de soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3.019,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, respingând cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâtul D. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelante, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii intimatei, ca neîntemeiată; obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, cheltuieli reprezentând onorariu avocat.

La data de 16.04.2013, intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea apelului ca nefondat, apreciind că motivele de apel sunt o reiterare a punctului de vedere exprimat de pârât și prin întâmpinarea depusă cu prilejul judecării pe fond a cauzei, iar instanța de fond în hotărârea apelată a analizat întregul material probator administrat în cauză considerând pe bună dreptate că cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, este legală și temeinică.

Urmare decesului apelantului D. M., au fost introduse în cauza moștenitoarele acestuia care au justificat această calitate prin Certificatul de Moștenitor nr.74/04.09.2013 (fila 37), acestea dobândind calitatea de apelante pârâte urmare transmiterii calității procesuale.

Apelantele au completat motivele de apel formulate de autorul comun la data de 27.02.2014 (fila 39).

Prin decizia civilă nr.547 A/07.05.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantele pârâte D. M., D. K. T., D. M. M., împotriva sentinței civile, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată și a obligat intimatul la plata către apelante a cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu avocat, în sumă de 3.310 lei.

Analizând sentința apelată din perspectiva motivelor de apel, tribunalul a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a fost învestită cu anularea Certificatului de Moștenitor nr. 251/20.11.2002 emis de BNP T. C., pentru motivul că la emiterea acestuia a fost omisă de la succesiune, reclamanta, deși avea vocație succesorală, având calitatea de descendent al defuncților.

Din conținutul acestui Certificat de Moștenitor, rezultă că tatăl reclamantei și al pârâtului a decedat la data de 20.10.1952, iar mama acestora a decedat la 19.01.1990.

Din perspectiva excluderii de la succesiune prin neindicarea reclamantei ca succesibil în cererea de dezbatere succesorală, tribunalul a constatat că la dezbaterea succesiunii, defunctul pârât D. M. a solicitat notarului Public T. C., prin cererile datate 20.11.2002 (filele 6,13 dosar fond), să dezbăta succesiunea defuncților D. Leivi și D. I., indicându-se ca unic moștenitor.

Astfel, reclamanta nu a fost citată la dezbaterea succesorală a defuncților, nu a fost indicată ca moștenitor al acestora, atitudinea culpabilă a pârâtului defunct D. M. pe aceste aspecte fiind evidentă.

Cu toate acestea, deși avea vocație la succesiune, în calitate de fiică, reclamanta nu a făcut dovada faptului că a acceptat în termenul de 6 luni succesiunea autorilor săi, prin acte materiale exprese sau tacite, în condițiile art. 689 Cod civil, nu a susținut că nu a avut cunoștința de decesul părinților săi și nu a solicitat din această perspectivă o repunere în termenul de acceptare, astfel devenind incidente dispozițiile art.700 Cod Civil, potrivit cu care dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.

De altfel, din conținutul întâmpinării formulate de intimat, rezultă că defuncta D. J. (I.) a locuit în ultimii 25 de ani de viață, în Germania, împreună cu autoarea intimatului, deci avea cunoștință de data decesului defuncților D. Leivi și D. I..

Astfel, tribunalul a reținut că motivele de apel care vizează lipsa acceptării în termen a succesiunii sunt fondate, lipsa interesului în acceptarea succesiunii până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, neputând înlătura dispozițiile legale imperative în ce privește acceptarea succesiunii, în termenul defipt de lege.

Din perspectiva constatării calității de moștenitor al autoarei intimatului, defuncta M. G., cu consecința constatării calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii impuse de Legea nr.10/2001, din toate actele dosarului rezultă că aceasta nu a formulat notificarea prevăzută de art.22 din Legea nr.10/2001.

În lipsa unei astfel de notificări, intervine sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, așadar decăderea din drepturile pe care legea le stabilește pentru persoanele îndreptățite.

Reclamanta a ales să conteste Certificatul de Moștenitor nr.251/20.11.2002, deși existența acestui certificat nu o excludea de la dreptul de a solicita pe calea unei notificări, măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv după martie 1945, în temeiul Legii nr.10/2001.

Formularea unei astfel de notificări prin intermediul pârâtului defunct D. M., ar fi repus-o în termenul de acceptare a succesiunii din perspectiva art.4 din Legea nr.10/2001, potrivit cu care de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite, care nu au acceptat moștenirea, dar care sunt repuși în termenul de acceptare pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi.

Astfel, doar existența unei notificări formulate în temeiul Legii nr.10/2001, ar fi repus-o pe reclamantă în termenul de acceptare doar cu privire la bunurile ce intră sub incidența acestei legi, notificarea ce o putea îndreptăți la contestarea deciziei emise doar în favoarea defunctului D. M..

Tribunalul a constatat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că finalitatea urmărita de pârâtul D. M., de a beneficia singur de măsurile reparatorii acordate pe temeiul Legii nr.10/2001, o repune pe reclamantă în termenul de acceptare în virtutea unei înțelegeri verbale recunoscute de pârât, înțelegere care ar valora mandat în formularea notificării, că sumele virate de pârât în contul reclamantei pe seama fructelor obținute din imobilul care a făcut obiectul notificării, ar valora o recunoaștere a calității de moștenitor.

Această recunoaștere nu este de natură a valora calitate de moștenitor, întrucât lipsește manifestarea de voința a succesibilului cu vocație la succesiune în a accepta această succesiune, întrucât potrivit art.686 Cod civil, nimeni nu este obligat a accepta o succesiune ce i se cuvine, iar manifestarea de voința în sensul acceptării trebuie manifestată așa cum s-a arătat în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, termen impus de art.700 Cod Civil.

Față de cele reținute, tribunalul a constatat că motivele de apel care se circumscriu ideii că intimata pârâtă nu a acceptat succesiunea nici prin modalitatea pusă la dispoziție de art.4 din Legea nr.10/2001, sunt fondate.

Pentru aceleasi considerente, apărările intimatului bazate pe recunoașterea defunctului D. M. (pârât) că a formulat notificare după o înțelegere prealabilă cu sora sa, autoarea intimatului, nu au fost reținute ca fondate.

Pentru cele reținute, tribunalul a constatat apelul ca fondat, astfel că în baza art.296 Cod Procedură Civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul ca a respins acțiunea ca nefondată.

Cum intimatul reclamant a căzut în pretenții, acestuia aparținându-i culpa procesuală, în baza art.274 Cod Procedură Civilă, a fost obligat la plata către apelante, a cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu avocat.

Cu privire la cuantumul onorariului de avocat, tribunalul a apreciat că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă, instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma care reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.

În raport de complexitatea cauzei, tribunalul a apreciat excesiv onorariul de avocat, astfel că, în baza art.274 pct.3 Cod Procedură Civilă, acest onorariul a fost redus până la limita sumei de 3.310 lei.

Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs reclamantul D. A. și pârâtele Dimer M. M. și D. K. T..

Recurentul – reclamant D. A. a criticat decizia instanței de apel pentru motive prevăzute de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă:

După ce a expus istoricul cauzei, recurentul - reclamant a precizat că soluția pronunțată de instanța de apel este neîntemeiată și în contradicție cu materialul probator administrat în cauză, material probator administrat cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, deoarece în apel apelantele-pârâte nu au făcut nici o dovadă în sprijinul motivelor de apel, ci doar afirmații fără suport bazat pe înscrisuri.

În mod cu totul nelegal instanța de apel deplasează obiectul acțiunii - nulitatea Certificatului de Moștenitor nr. 251/20.11.2002 emis de BNP T. C. pe motiv că la emiterea acestuia a fost omisă în mod deliberat prin declarații false, mama recurentului – reclamant, la Legea nr.10/2001 și consecințele formulării sau nu, a notificării în baza acestei legi. Instanța de apel își dezvoltă motivarea pe neacceptarea în termenul legal de acceptare a succesiunii de către autoarea recurentului – reclamant, de neformularea în termen legal a notificării în baza Legii nr.10/2001 și deci, o lipsă de interes în promovarea acțiunii introductive.

Instanța de apel ignoră aspectul esențial în soluționarea speței de față și anume faptul că certificatul de moștenitor contestat a fost emis ca urmare a unei declarații false a pârâtului (n.n. D. M.) în sensul că este unic moștenitor al celor doi defuncți și în temeiul unei mărturii mincinoase a martorului C. S. în sensul arătat, soluția de netăgăduit care se impune fiind aceea a desființării acestuia. Soluția contrară ar conduce la concluzia de neacceptat ca un act la emiterea căruia au stat săvârșirea unor fapte interzise de legea penală, să rămână în ființă.

Certificatul de Moștenitor nr. 251/20.11.2002 emis de BNP T. C. de pe urma defuncților D. Levi și D. lulia (părinții lui D. M. și Monoliu G., mama recurentului – reclamant) a fost obținut prin declarație falsă în sensul că D. M. s-a declarat unic moștenitor, excluzând-o pe sora sa M. G..

Pentru fapta sa, P. de pe lângă Judecătoria Sector 2 București a dispus prin Ordonanța din data de 5.04.2006 aplicarea unei sancțiuni sub forma unei amenzi în cuantum de 1000 lei și recunoașterea pârâtului cu ocazia cercetării penale concretizate în declarația dată în fața organelor de cercetare penală, a faptului că într-adevăr a existat o înțelegere între el și sora sa pentru recuperarea bunurilor care au aparținut părinților lor, că aceasta și-a dat acordul pentru a se ocupa de revendicarea imobilului, însă nu a inclus-o în demersurile sale, aceasta fiind cetățean german, motiv pentru care nu putea să beneficieze de prevederile Legii nr.10/2001, dar urma ca eventualele beneficii să fie împărțite în mod egal.

Practic, între mama recurentului - reclamant și pârât, a existat un mandat tacit.

Având totală încredere în fratele său în sensul că toate procedurile impuse de legile retrocedării vor fi făcute și în numele mamei recurentului - reclamant, aceasta nu a făcut o verificare imediată la unitatea deținătoare a bunului imobil, în speță Primăria Orașului Bacău, dar permanent l-a întrebat pe pârât despre evoluția demersurilor întreprinse. D. M. de totală rea-credință, o asigura că lucrurile decurg normal, dar procedura restituirii este greoaie și o va înștiința de îndată ce se va da o decizie de către organele abilitate.

În acest fel a fost mințită mama recurentului - reclamant, din anul 2001 și până în anul 2005 când a decis să facă o cerere către Primăria Orașului Bacău pentru a afla în mod oficial care este stadiul soluționării notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001 privind averea care a aparținut părinților săi D. Levi și D. J. (zisă lulia).

Această scrisoare a fost adresată Primăriei Orașului Bacău în data 19.09.2005 și răspunsul oficial al Primăriei Orașului Bacău prin care i s-a comunicat că notificarea formulată de D. M. a fost soluționată din anul 2003 prin emiterea Dispozițiilor nr. 1386/03.06.2003 și 4079/03.12.2004 poartă, data de 12.10.2005.

Din conținutul celor două dispoziții, rezultă fără putință de tăgadă ca D. M. și-a încălcat mandatul tacit primit de la mama recurentului - reclamant, în sensul că nu a inclus-o în demersurile privind restituirea averii care a aparținut părinților, însușindu-și în totalitate aceste bunuri.

Revoltată de răspunsul primit l-a întrebat pe pârât motivul pentru care a înlăturat-o de la succesiune și din demersurile având ca obiect restituirea, însă acesta s-a eschivat în a da un răspuns.

Față de această situație, simțindu-se rănită și profund nedreptățită, în data de 02.12.2005, M. G. a formulat o plângere penală împotriva fratelui său, D. M., întemeiată pe dispozițiile art. 292 Cod penal.

D. M. a încălcat mandatul tacit primit de la sora sa, declarând în fals în fața notarului că este unicul succesor al părinților lui D. J. (zisă lulia) și D. Levi și formulând notificări în nume personal, excluzând-o pe sora sa.

În cadrul procedurii succesorale notariale finalizate prin emiterea Certificatului de Moștenitor nr. 251/20.11.2002, nimic nu îl împiedica pe D. M. să declare că mai are o soră, pe M. G., despre a cărei existență știa și cu care convenise să întreprindă formalitățile legale pentru redobândirea unor bunuri ale părinților.

Dezbaterea succesiunii și notificarea făcută în baza Legii nr.10/2001, doar în nume propriu, a determinat ca toate bunurile să-i revină lui D. M. în totalitate.

Simțindu-se vinovat de încălcarea mandatului și urmare plângerii penale formulate de mama recurentului - reclamant, în baza unei dispoziții de plată din 2006, îi trimite mamei recurentului – reclamant, suma de 6850,27 euro cu titlu de chirii. Suma este cota de ½ din cuantumul chiriilor încasate de el pe perioada anilor 03.06._05. Acest lucru rezultă și din lista întocmită de pârât privind toate cheltuielile făcute pentru redobândirea bunurilor. Din chiria trimisă au fost deduse cheltuielile făcute, în sensul că cheltuielile au fost împărțite la 1/2.

Aceasta este dovada că pârâtul a recunoscut calitatea de moștenitoare a mamei recurentului - reclamant și existența mandatului tacit. Nici un alt motiv nu l-a determinat să facă această plată și justificarea cheltuielilor, fapt recunoscut cu ocazia interogatoriului luat acestuia la domiciliul său în data de 24.01.2012, ocazie cu care recunoscut că înscrisul privind cheltuielile atașat ordinului de plată pentru suma de 6850,27 euro, este scris și semnat de el.

Mai mult decât atât, în întâmpinarea și cererea reconvențională aflate Ia fila 31 din dosar în pagina 5 din reconvențională, pârâtul însuși recunoaște că i-a trimis mamei recurentului - reclamat, M. G., din sumele încasate de el în calitate de cesionar al terenului restituit prin dispozițiile primarului nr. 1386/3.06.2003 și 4079/3.12.2004, suma de_ rol (echivalentul a 6850.27 euro), reprezentând jumătate din suma primită de la cesionarul BRD aferentă anilor 2003, 2004, 2005.

Banii au fost trimiși pentru că mama recurentului – reclamant, M. G., era succesoarea părinților săi și avea aceleași drepturi ca și pârâtul.

Din materialul probator administrat, a reieșit ca pârâtul-apelant însuși nu a făcut acte de acceptare a succesiunii în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii celor doi defuncți conform art. 700 Cod civil, el recurgând doar la prevederile Legii nr. 10/2001, sens în care a urmărit și obținerea Certificatului de Moștenitor.

Existența unei înțelegeri între pârâtul-apelant și autoarea recurentului - reclamant pentru ca acesta să efectueze demersurile de restituire a unor imobile în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, este relevată de următoarele elemente din materialul probator administrat pe fondul cauzei:

- Răspunsul nr._/11.10.2005 emis de Primăria Municipiului Bacău la cererea formulată de autoarea recurentului - reclamant M. G. prin care solicita lămuriri privind cererea de restituire a imobilului situat în Bacău, . nr. 11-13 (cerere depusă de D. M.) în sensul că i s-a comunicat că dosarul a fost soluționat prin emiterea Dispozițiilor nr. 1386/3.06.2003 și respectiv 4079/3.12.2004.

Această cerere atestă faptul că autoarea recurentului - reclamant cunoștea că fratele său, pârâtul-apelant efectuase demersuri în baza legii speciale, că relațiile de familie erau bune și convingerea acesteia că notificarea fusese făcută în favoarea amândurora.

- Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, necontestată de altfel de către pârâtul-apelant, prin care s-a reținut fapta acestuia de a fi declarat în fals că este unicul moștenitor al părinților săi, nedeclarând și despre existența surorii sale M. G., făcând declarația în vederea obținerii unui certificat de moștenitor pe care să-l folosească pentru a dobândi în baza Legii nr.10/2001, un teren cu construcție care a aparținut părinților, deși exista o înțelegere cu sora sa, M. G., care și-a dat acordul pentru ca acesta să se ocupe de revendicarea imobilului. Conduita pârâtului-apelant denotă voința sa de a o înlătura de la moștenire pe autoarea recurentului - reclamant tocmai pentru ca aceasta să aibă credința că pârâtul-apelant lucrează deopotrivă și pentru apărarea intereselor sale.

- Apelantul-pârât însuși a săvârșit acte de recunoaștere a calității de moștenitor a autoarei recurentului - reclamant prin Dispoziția de plată din data de 27.10.2005 emisă de acesta în favoarea mamei recurentului - reclamant pentru suma de 6850 euro, reprezentând chirie teren Bacău și a notei de calcul pentru perioada 3.06._05 din care se evidențiază „încasări de la BRD Bacău", „Impozite, cheltuieli diverse".

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere pe parcursul soluționării pe fond a cauzei prin probele administrate, probe care nu au fost combătute în apel, nefiind înlăturate de alte probe propuse sau administrate de către apelantele-pârâte.

Cu ocazia soluționării pe fond a cauzei în cadrul probei cu interogatoriu, D. M. (autorul apelantelor-pârâte) a recunoscut că a comunicat surorii sale M. G. (mama recurentului - reclamant), formularea unei notificări în temeiul Legii nr.10/2001 și de asemenea, că aceasta a fost interesată de această notificare (a se vedea în acest sens răspunsul la interogatoriu la întrebările nr. 3 din interogatoriul luat din oficiu de instanță; nr. 4 din interogatoriul formulat de recurentul - reclamant).

Toate aceste aspecte dovedesc calitatea de acceptantă a succesiunii de către autoarea recurentului - reclamant prin atitudinea acesteia în sensul de a trimite certificatul de deces al Iui D. lulia fratelui său, D. M., pentru dezbaterea succesiunii, sume de bani și totodată faptul că a primit de la D. M. cota-parte din chiria care îi revenea după bunurile care au fost restituite în baza Legii nr.10/2001 sume din care i s-au reținut cheltuielile făcute cu toate formalitățile administrative, notariale pentru redobândirea bunurilor.

Toate aceste cheltuieli au fost făcute având convingerea că autoarea recurentului – reclamant este acceptanta succesiunii și de asemenea, să acopere nedreptatea care i s-a făcut prin neincluderea sa în Certificatul de Moștenitor nr. 251/20.11.2002.

Instanța de apel nu a analizat în nici un fel aceste probe, a ignorat însăși recunoașterea lui D. M. (autorul apelantelor-pârâte) și a pronunțat o soluție total nefondată și ceea ce este mai important, a ignorat total faptul că certificatul de moștenitor contestat a fost emis ca urmare a unei declarații false a pârâtului (n.n. D. M.) în sensul că este unic moștenitor al celor doi defuncți și în temeiul unei mărturii mincinoase a martorului C. S. în sensul arătat, soluția de netăgăduit care se impune fiind aceea a desființării acestuia. Soluția contrară ar conduce la concluzia de neacceptat că un act la emiterea căruia au stat săvârșirea unor fapte interzise de legea penală, să rămână în ființă.

Față de cele de mai sus, recurentul - reclamant solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 547A/7.05.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în tot și pe cale de consecință, admiterea acțiunii.

Recurentele – pârâte Dimer M. M. și D. K. T. critică decizia recurată pentru următoarele motive:

În ceea ce privește modalitatea prin care instanța de apel, respectiv Tribunalul București, a soluționat solicitarea pârâtelor privind acordarea cheltuielilor de judecată în acest dosar, solicită modificarea în parte a deciziei nr. 547A din 07.05.2014 sub aspectul admiterii în tot a cererii pârâtelor privind acordarea cheltuielilor de judecată, dispunând obligarea intimatului - reclamant D. ALEXANPER la plata către acestea, în totalitate a cheltuielilor de judecată pe care le-au făcut în faza procesuală a apelului, mai precis a onorariului de avocat pe care l-au achitat și care a fost în cuantum total de 6600 lei.

Criticile recurentelor – pârâte se subsumează punctului 9 al art. 304 din Vechiul Cod de procedură civilă, deoarece apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, sens în care solicită analizarea următoarelor considerente:

Tribunalul a motivat decizia sub aspectul cheltuielilor de judecată, pe complexitatea cauzei care nu ar fi justificat în opinia sa, acordarea în totalitate a onorariului de avocat solicitat.

Apreciază recurentele – pârâte că această abordare a instanței de apel excede cadrului de reglementare al dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă, text de lege avut în vedere Ia pronunțarea hotărârii sub acest aspect, această dispoziție legală având în vedere două ipoteze expres prevăzute în cuprinsul său și anume "valoarea pricinii" sau "munca îndeplinită de avocat".

Așadar, este cât se poate de evident că norma de drept care acordă judecătorului posibilitate de apreciere asupra cuantumului onorariului avocațial, instituie două criterii de apreciere, iar aceste criterii sunt expres și limitativ prevăzute de lege tocmai din perspectiva obiectului lor de reglementare și anume reducerea sau majorarea cuantumului onorariului de avocat.

Instanța de apel a avut în vedere un alt criteriu pe care textul de lege nu îl prevede și care oricum, nu se justifică din punct de vedere al aplicabilității la cauza concretă dedusă judecății.

Astfel, recurentele – pârâte solicită să se observe că instanța de apel utilizează ca și criteriu de apreciere asupra justeței cuantumului onorariului avocațial, gradul de complexitate al cauzei pe care îl găsește redus și impropriu a justifica onorariul solicitat.

Abordarea este greșită din următoarea perspectivă:

Cauza în care s-a asigurat reprezentarea are fără îndoiala un grad de complexitate ridicat și a presupus o analiză temeinică a tuturor premiselor legale care intră în componența raționamentelor juridice pe care recurentele – pârâte le-au înfățișat instanței de judecată.

Consideră recurentele – pârâte că avocatul care a asigurat reprezentarea, a desfășurat o activitate care justifică plata unui astfel de onorariu, cu atât mai mult cu cât valoarea cauzei era semnificativă, miza fiind dreptul de proprietate asupra unui teren care se afla situat în centrul orașului Bacău și pe care este construit sediul unei bănci importante.

De asemenea, munca depusă de avocat a constat în studierea dosarului, acordarea unui număr mare de consultații cu privire la acest dosar, în urma cărora le-a fost prezentată recurentelor – pârâte situația exactă a procesului, s-au depus motive de apel și note de ședință care au presupus ore efective de studiu și analiză și s-a asigurat reprezentarea la termenele de judecată în fața tribunalului.

Este cât se poate de frustrantă aprecierea instanței de apel cu privire la cuantumul acestui onorariu dacă se au în vedere onorariile exorbitante ale unui executor judecătoresc spre exemplu care pentru transmiterea unei somații și deschiderea unui dosar de executare în care argumentația și analiza juridică sunt practic inexistente, percepe sume cuprinse între 10,000 - 60.000 lei, fără a exista posibilitatea reducerii din oficiu de către instanță a acestor sume, cu atât mai mult cu cât este știut faptul că din cuantumul onorariului de avocat cota de 16% reprezintă impozit pe profit, cota de 11% reprezintă taxa lunară către UNBR, iar cota de 5,5% reprezintă cota legală la fondul asigurărilor de sănătate.

În concluzia tuturor argumentelor expuse mai sus, recurentele - pârâte solicită admiterea recursului în limitele în care l-au formulat.

Recurentul – reclamant a formulat întâmpinare, calificată ulterior note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului recurentelor – pârâte, ca neîntemeiat.

Recurentele – pârâte au formulat întâmpinare la recursul recurentului – reclamant, prin care au solicitat pe cale de excepție, constatarea nulității recursului pentru nemotivarea acestuia prin raportare la motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod de procedură civilă și respingerea recursului ca nefondat. Excepția nulității a fost soluționată în sensul respingerii sale, prin încheierea de judecată de la acest termen de judecată.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, calificată drept note scrise, solicitând respingerea recursului declarat de către reclamant.

În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentele recursuri, date fiind prevederile art. 3, art. 299 Cod de procedură civilă.

Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererilor de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursurile promovate, ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

I. În privința recursului declarat de recurentul reclamant, Curtea constată că potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, hotărârea unei instanțe, poate fi modificată când este pronunțată fără temei legal, când este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

1. Curtea constată faptul că în cauză a fost corect aplicată și interpretată de către tribunal, dispoziția legală incidentă la care recurentul reclamant a realizat trimitere implicită prin motivele sale de recurs, art. 689 Cod civil.

Astfel, Curtea realizează în prealabil, mențiunea potrivit căreia recursul este o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 304 Cod de procedură civilă, din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 9 din respectivul text procesual, precum și din abrogarea în mod expres, a vechilor motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct. 11 Cod de procedură civilă (când soluția dată este rezultatul unei grave erori de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor), prin Legea nr. 219/2005 și OUG nr. 138/2000, aceste ultime două motive repunând în discuție temeinicia hotărârii și nu legalitatea sa, deci reaprecierea situației de fapt, prin intermediul reaprecierii probelor administrate. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe.

Or, aprecierea unor acte materiale sau juridice ca fiind sau nu, acte de acceptare tacită a succesiunii, implică aprecierea situației de fapt, respectiv analiza poziției psihice, subiective, a celor ce le-au realizat, în legătură cu efectuarea acestor acte, instanța de recurs nefiind competentă să reaprecieze situația de fapt, așa cum am arătat.

Poziția psihică în realizarea unor asemenea fapte lato sensu, reprezintă un element subsumat situației de fapt (care include atât aspecte de ordin material, cât și de ordin subiectiv), instanța de recurs, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, conform art. 304 alin. 1 din Cod de procedură civilă, grefându-se însă, pe situația de fapt care a fost stabilită de instanțele de fond.

Din acest punct de vedere, se observă că instanța de apel a stabilit definitiv că autoarea recurentului reclamant „nu a făcut dovada faptului că a acceptat în termenul de 6 luni succesiunea autorilor săi, prin acte materiale exprese sau tacite, în condițiile art. 689 Cod civil, nu a susținut că nu a avut cunoștința de decesul părinților săi și nu a solicitat din această perspectivă o repunere în termenul de acceptare, astfel devenind incidente dispozițiile art.700 Cod Civil, potrivit cu care dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii” (pagina 18 a deciziei).

Pe de altă parte, astfel cum corect a reținut și instanța de apel, conform art.4 pct.3 din Legea nr.10/2001, succesibilii ce, după data de 6.03.1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii.

Așadar, la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, în patrimoniul autoarei recurentului reclamant s-a născut și dreptul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiect al Legii nr.10/2001, care au aparținut părinților dumneaei. Acest drept este un drept nou, oferit din considerente de echitate și egalitate de legiuitor, drept care în cauză, a fost exercitat, potrivit situației de fapt conturate de tribunal, prin prisma probelor administrate, exclusiv de autorul intimatelor-pârâte, prin notificarea administrativă formulată: „defuncta M. G., (…) din toate actele dosarului rezultă că aceasta nu a formulat notificarea prevăzută de art.22 din Legea nr.10/2001. (…) Față de cele reținute, tribunalul a constatat că motivele de apel care se circumscriu ideii că intimata pârâtă nu a acceptat succesiunea nici prin modalitatea pusă la dispoziție de art.4 din Legea nr.10/2001, sunt fondate” (pagina 19 a deciziei).

Aserțiunea cu valoare de concluzie este contrapusă de tribunal, inclusiv mijlocului de apărare al recurentului reclamant aferent formulării de către autoarea sa, a notificării, prin mandatar, respectiv în temeiul unui mandat acordat fratelui, în acest sens special: „Pentru aceleași considerente, apărările intimatului bazate pe recunoașterea defunctului D. M. (pârât) că a formulat notificare după o înțelegere prealabilă cu sora sa, autoarea intimatului, nu pot fi reținute ca fondate” (pagina 19 a deciziei). Acest considerent al tribunalului echivalează în mod necesar, prin prisma interpretării sale sistematice cu celelalte constatări anterioare din decizia recurată, cu aprecierea relativă inexistenței unui mandat având ca obiect formularea notificării (și) în numele autoarei.

Curtea constată de asemenea, faptul că în recurs, nu au fost administrate probe noi, potrivit art. 305 Cod de procedură civilă, nefiind așadar, schimbată situația de fapt reținută de tribunal în mod definitiv.

Continuând, Curții îi va reveni în acest context, doar sarcina de a verifica legalitatea soluției, plecând însă, de la aceste premise menționate – elemente ale situației de fapt - constând în lipsa oricărui act de acceptare a moștenirii după părinți în termenul de 6 luni de la deschidere și lipsa vreunei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, formulate personal sau prin mandatar, a autoarei recurentului reclamant.

Reaprecierea probelor în recurs, inclusiv a ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală, a corespondenței purtate de autoare cu entitatea învestită în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a dispoziției de plată din 27.10.2005, pentru a determina concluzia intervenirii unui acord de voință între frați, în vederea formulării notificării și în numele autoarei reclamantului recurent, pentru a conchide în final, în sensul aplicării greșite în cauză, a unor dispoziții legale, nu echivalează cu generarea unui control doar de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu stabilirea unei noi situații de fapt, la care se vor aplica prevederile legale. Întrucât tribunalul a reținut definitiv, aspectele factuale menționate, inclusiv inexistența unui mandat în scopul evocat, Curtea nu poate decât să constate corecta aplicare a prevederilor legale incidente, la această situație de fapt.

Ca atare, criticile recurentului reclamant privind caracterul netemeinic al deciziei recurate, în contradicție cu probatoriul administrat cauzei; privind ignorarea ordonanței organului penal de scoatere de sub urmărire penală cu statuările sale; privind depășirea mandatului tacit de către autorul pârâtelor; privind demersurile penale realizate ulterior de către autoarea recurentului reclamant; privind recunoașterea de către autorul pârâtelor, a calității de moștenitor a mamei sale și a existenței mandatului, prin plata sumei de bani aferente cotei-părți a surorii sale; privind existența în temeiul probelor administrate expuse și dezbătute de recurent - ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală, corespondența purtată de autoare cu entitatea învestită în temeiul Legii nr. 10/2001 sau dispoziția de plată din 27.10.2005, precum și interogatoriul administrat pârâtului decedat întretimp - a unui mandat acordat de autoarea reclamantului, autorului pârâtelor, pentru formularea notificării și în numele dumneaei, vizează situația de fapt greșit reținută, în aprecierea recurentului reclamant. Ca atare, ele nu pot realiza obiectul controlului exercitat de instanța de recurs, situându-se în afara limitelor sale jurisdicționale și neputând fi astfel reținute ca întemeiate.

Raportat la situația de fapt stabilită, ilustrată anterior, Curtea constată că în cauză, s-a realizat de către instanța de apel o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale invocate ale art. 689 Cod civil și art.4 pct.3 din Legea nr.10/2001.

2. Curtea observă de asemenea, că nu este întemeiată nici susținerea infirmării prin hotărârea pronunțată, de către o instanță civilă, a ordonanței judiciare penale de scoatere de sub urmărire penală și sancționare în temeiul art. 18¹ din Codul de Procedură Penală, a autorului pârâtelor, cu amendă administrativă pentru fapta penală săvârșită, cu efectul menținerii astfel, a actului rezultat al falsului constatat.

Astfel, potrivit ordonanței judiciare menționate, autorul pârâtelor a fost sancționat în temeiul art. 292 Cod Penal („Falsul în declarații”) pentru nedeclararea altor succesibili, categorie juridică în rândul cărora intra și sora sa. Calitatea de succesibil a unei persoane este însă, distinctă din punct de vedere juridic, de calitatea de moștenitor, aceasta din urmă reprezentând obiectul analizei din prezentul litigiu, cu concluzia neconfirmării sale, potrivit considerentelor deja expuse.

Din această perspectivă, nu se constată nici o contradicție între statuările organelor judiciare penale și civile.

Aceeași concluzie se impune și în privința atestărilor procurorului din cuprinsul ordonanței, în sensul „Învinuitul a avut înțelegere cu sora sa care și-a dat acordul pentru ca acesta să se ocupe de revendicarea imobilului, fără a acționa și în numele ei, deoarece aceasta este de cetățenie germană și urmare a acestui fapt, nu ar putea să beneficieze de prevederile Legii 10/2001, urmând ca eventualele beneficii obținute să fie împărțite în mod egal” (ordonanță parchet - fila 35 dosar fond).

Aceste statuări sunt tranșant și deplin convergente situației de fapt reținute de tribunal, ilustrate la punctul 1, în sensul neconferirii fratelui, de către autoarea recurentului reclamant, a unui mandat de formulare a notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, și în numele dumneaei, întrucât ele atestă existența unei alte înțelegeri între frați, respectiv aceea ca, având cetățenie română, fratele să procedeze exclusiv în nume propriu, la efectuarea demersurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă eventualele beneficii care vor fi obținute după epuizarea procedurii, să fie împărțite în mod egal între frați.

Această înțelegere (invocată de altfel, într-un anumit fel, relativ, și de recurentul reclamant prin motivele de recurs: „Existența unei înțelegeri între pârâtul apelant și autoarea mea pentru ca acesta să efectueze demersurile de restituire a unor imobile în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, este relevată de următoarele elemente din materialul probator administrat pe fondul cauzei:” - fila 9 dosar recurs) reprezintă însă, un act juridic distinct de mandatul invocat a fi fost conferit pentru formularea notificării și în numele surorii. Întradevăr, existența unei înțelegeri între frați de împărțire ulterioară (evident, după finalizarea procedurii pe Legea 10/2001), a beneficiilor obținute, are un obiect distinct de mandatul invocat care vizează declanșarea procedurii, respectiv formularea notificării.

Din acest motiv, această înțelegere nu este relevantă în algoritmul juridic al cauzei prezente, determinat de obiectul cererii de chemare în judecată înțeles ca pretenția concretă dedusă judecății, algoritm focalizat pe notificarea promovată în temeiul Legii nr. 10/2001 și ca atare, această înțelegere distinctă nu poate face obiectul prezentului litigiu, în sensul verificării valabilității și al valorificării sale, prin prisma efectelor sale juridice.

3. În contextul constatării inexistenței unor acte de acceptare ale mamei recurentului reclamant, a succesiunii autorilor părților, în cadrul termenului legal de opțiune succesorală, în mod evident discuția juridică s-a mutat asupra verificării incidenței în privința autoarei recurentului, a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, concret a art. 4 pct.3 din lege, ca ultimă posibilitate juridică de recunoaștere a calității de moștenitor a autoarei, imobilul obiect al masei succesorale încadrându-se în domeniul obiectiv de aplicare al acestui act normativ special.

Din această perspectivă, devine nefondată critica recurentului reclamant aferentă nelegalei deplasări a obiectului acțiunii de către tribunal, către Legea nr. 10/2001 și consecințele sale juridice din prisma formulării sau nu a unei notificări în temeiul său.

Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciază că recursul reclamantului recurent se impune a fi respins ca nefondat.

II. În privința recursului pârâtelor, legat de modul de aplicare a art. 274 al. 3 Cod Procedură Civilă („Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”), Curtea observă că el este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

i. Calificând acest motiv de recurs în prevederile art. 304 pct. 5 Cod Procedură Civilă (și nu pct. 9, potrivit încadrării efectuate de recurentele pârâte), conform art. 306 al.3 Cod Procedură Civilă, Curtea observă că acest al cincilea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă.

Critica privind greșita diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată aduce în discuție modul de aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare la aplicarea art. 274 al. 3 Cod Procedură Civilă, ceea ce permite încadrarea ei în cazul prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, nu în cel de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.

Conform art.105 Cod procedură civilă: „Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

Premisa îndeplinirii actelor cu neobservarea formelor legale are în vedere situațiile în care instanța fie nu recurge la textele de lege aplicabile speței, fie recurge, dar ori le încalcă, în litera sau spiritul lor, ori le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege face distincție, motivul de recurs vizează încălcarea legii de drept procesual.

Prin concept, motivul de recurs nu include deci și cazurile în care greșeala instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză.

Referitor la înțelesul sintagmei „îndeplinirea actelor cu neobservarea formelor legale”, trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri, numai de o anumită marjă de apreciere.

ii. Circumscriind aceste considerații motivului de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea constată că întradevăr, raportat la criteriile evocate de dispozițiile art. 274 pct. 3 Cod Procedură Civilă, se impunea reducerea corespunzătoare a cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului ales.

Ab initio, Curtea observă că, interpretând teleologic, dar și sistematic, considerentele tribunalului arondate aspectului cheltuielilor de judecată, mențiunea acestuia referitoare la complexitatea litigiului a fost arondată criteriului legal enunțat expres al muncii îndeplinite de avocat, întrucât o cauză mai complexă determină în principiu, o activitate susținută, mai dificilă pentru avocat, tot astfel cum o cauză ordinară va presupune o activitate mai restrânsă de asistență juridică.

Din această perspectivă, nu se poate invoca în mod fondat, faptul că instanța de apel ar fi cenzurat cuantumul cheltuielilor de judecată în temeiul unui criteriu neprevăzut în mod legal.

De altfel, inclusiv recurentele evaluează în continuarea motivelor de recurs, munca îndeplinită de avocat, și prin prisma aspectului complexității litigiului: „Cauza în care s-a asigurat reprezentarea are fără îndoială un grad de complexitate ridicat și a presupus analiza temeinică a tuturor premiselor legale care intră în componenta raționamentelor juridice pe care le-am înfățișat instanței de judecată” (pagina 4 dosar recurs).

Procedând în continuare, la evaluarea muncii realizate de doamna avocat ales A. P. în faza apelului, Curtea constată următoarele elemente:

În primul rând, avocatul ales A. P. a depus delegație de asistență juridică la dosar, în cursul judecării apelului, ulterior secundului termen de judecată acordat în cauză (la data de 06.12.2013, filele 19,20 dosar apel).

În apel, ulterior angajării doamnei avocat, au fost acordate exclusiv 3 termene de judecată:

- la primul, în data de 27.02.2014, doamna avocat a solicitat introducerea în cauză a moștenitoarelor pe care le reprezenta și a depus motive de apel, cerere încuviințată de instanța de apel ce, dată fiind lipsa de procedură cu moștenitoarea D. M., nu a mai analizat sau pus în discuție alte aspecte;

- la al doilea termen de judecată, în data de 27.03.2014, doamna avocat a fost de acord cu redeschiderea judecății pricinii și a formulat cerere de amânare pentru a studia răspunsul față de motivele de apel, realizat de intimatul reclamant, cerere încuviințată de instanță, cauza fiind amânată fără alte dezbateri;

- la al treilea termen, în data de 24.04.2014, cauza s-a judecat, formulându-se concluzii orale inclusiv asupra excepției de tardivitate a depunerii motivelor de apel și depunându-se concluzii scrise de către doamna avocat.

Se constată astfel, că pe parcursul apelului, nu s-au solicitat probe noi, nu au fost formulate alte cereri sau excepții, iar concluziile scrise depuse de doamna avocat preiau sub aspectul fondului, în mod firesc, statuări regăsite și în motivele de apel.

Nu mai puțin, Curtea observă că invocatele ore de consultanță cu clienții, nu sunt în nici un fel dovedite de părțile recurente, potrivit obligației procesuale derivate din art. 1169 Cod Civil, art. 129 Cod Procedură Civilă, nedepunându-se nici un document în acest sens (exempli gratia, desfășurătoare telefonice, corespondență cu părțile, procese-verbale de convocare, de întâlnire).

De altfel, chiar și în ipoteza demonstrării lor, Curtea ar observa că ele reprezintă acte premergătoare actelor procedurale efectuate de avocat pe parcursul apelului, fiind înglobate de acestea din urmă a căror evaluare prin prisma criteriului muncii îndeplinite de avocat, prevăzut de art. 274 Cod Procedură Civilă, instanța de recurs a realizat-o deja.

Aceeași ultimă aserțiune este valabilă și în privința timpului de consultare a dosarului, în vederea realizării motivelor de apel, doamna avocat formulând doar două cereri în acest sens (filele 20, 28 dosar apel).

Curtea observă de asemenea, că obiectul cauzei l-a reprezentat constatare nulitate certificat de moștenitor, obiect întâlnit în mod frecvent în cadrul litigiilor de drept civil.

De asemenea, lecturând cele două hotărâri pronunțate în cauză, dar și ansamblul probelor din dosar în ambele sale faze de judecată, Curtea prezentă observă că problema de drept a speței nu a prezentat nici caracter de noutate și nici de complexitate sau mare dificultate. Astfel, respingerea cererii în apel, a rezultat în mod evident, din faptul negativ determinat al lipsei oricărui act de acceptare a succesiunii.

Observând argumentele instanței de apel, Curtea apreciază că problema de drept nu era dificilă, ea fiind rezolvată în temeiul unor norme juridice notorii în dreptul civil.

Instanța de apel sau cea de fond nu au realizat nici un fel de considerații legate de survenirea în cauză, a unor elemente de noutate față de jurisprudența internă, neefectuând trimiteri nici la noile dispoziții din Codul Civil nou sau la eventuale elemente de drept comparat ori de drept comunitar care să îi fi circumscris raționamentul juridic.

Așadar, în temeiul tuturor acestor considerente expuse, Curtea apreciază că prezenta cauză a reprezentat și din această perspectivă, un litigiu comun, lipsit de complexitate, care nu a impus o muncă suplimentară sau mai dificilă din partea doamnei avocat.

Nu mai puțin, Curtea observă că de la momentul angajării acestui avocat în apel, această fază procesuală a mai durat aproximativ 5 luni.

În temeiul tuturor acestor considerente expuse, Curtea apreciază în consonanță cu tribunalul, că munca avocatului ales, desfășurată pe un interval de circa 5 luni, concretizată în actele procedurale evocate, a fost una obișnuită, chiar minimală, elementele invocate conjugate determinând o pondere mai mică în cadrul bilanțului evaluator determinat de art. 274 pct. 3 Cod Procedură Civilă, a subcriteriului mizei procesului, întradevăr nelipsite de importanță prin raportare la dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în Bacău în care s-ar afla sediul unei bănci care plătește chirie.

Trimiterea recurentelor la onorariile percepute de executorii judecătorești, este neavenită în cauză, cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial fiind guvernat de regimul juridic imutabil al textului procesual enunțat.

De asemenea, ansamblul regulilor legale privind reținerile operate față de avocat, în privința onorariului său, este distinct de regimul juridic al cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat, acesta din urmă fiind aplicabil în cauză.

Prin prisma tuturor acestor considerente, Curtea constată în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, că în mod legal, onorariul de avocat de 6600 lei a fost redus (ca și cheltuială de judecată) într-o proporție corespunzătoare, soluția instanței de judecată de apel ce a procedat la acordarea în limita sumei de 3300 lei, fiind judicioasă, ea fiind realizată printr-un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, instanța nedepășind prin reducerea operată, limitele marjei sale de apreciere date de textul de lege analizat și necauzând astfel, o vătămare recurentelor, prin neobligarea părții adverse la o sumă mult mai mare decât cea care se impunea.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate, recursurile promovate, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

Reținând culpa procesuală a ambelor părți procesuale în declanșarea și desfășurarea prezentelor căi de atac, dată fiind soluția de respingere a ambelor recursuri promovate, Curtea va respinge în temeiul prevederilor art. 274 Cod Procedură Civilă, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de recurentul – reclamant D. A. și de recurentele – pârâte D. M. M. și D. K. T., împotriva deciziei civile nr.547 A/07.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – pârât D. M..

Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. S. M. H. I. S.

GREFIER

S. R.

Red.M.H.

Tehdact.R.L./M.H.

2 ex./TB-S.5 – F.L., S.C.

Jud.S.1 – C.M.I.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 558/2014. Curtea de Apel...		Contestaţie la executare. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Decizia nr. 1833/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1862/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 1876/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 558/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI