Conflict de competenţă. Sentința nr. 36/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 36/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 36/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.36 F/2016
Ședința din Camera de Consiliu din data de 02.03.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. E. F.
GREFIER: F. J.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria sector 6 București și Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, privind cererea formulată de reclamantul S. C. I. în contradictoriu cu pârâții U. A. T. P. M. București prin P. G., P. general al M. București, M. V. A., M. C., M. M., I. V. A., L. B. A. M., I. A. și T. T..
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică de la 24.02.2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 02.03.2016 când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a II-a C. A. și Fiscal, la data de 23.08.2013, sub nr._/3/2013, reclamantul S. C. I. a chemat în judecată U. A. T. – P. M. București și Reprezentată de P. G. O. M. S., P. G. al M. București, Mușeteanu V. A., Mușeteanu C., M. M., L. B. A. M., I. V. A., I. A. și T. T., solicitând anularea în totalitate a actului administrativ, respectiv a Dispoziției nr._, emisă de pârâta, P. M. București, la data de 15.02.2010 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a precizat că a fost efectuată procedura prealabilă cu P. M. București pe data de 09.07.2013, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat reexaminarea și revocarea în totalitate a dispoziției nr._/15.02.2010, emisă de P. M. București și să îi fie prezentată documentația care a stat la baza emiterii dispoziției respective.
La acea data a luat la cunoștință de conținutul dispoziției respective, pentru prima data și de suspiciunile create, cerându-i-se acordul de a fi inițiată procedura prealabilă.
De asemenea, anterior, a transmis o petiție către P. M. București, pe data de 01.07.2013, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat Primăriei M. București să-i fie comunicată o copie a dispoziției nr._/15.02.2010, emisă de P. M. București. P. nu i-a comunicat dispoziția contestată și n-a dat niciun răspuns la solicitările acestuia.
Deși au fost efectuate de acesta numeroase demersuri către P. M. București, n-a primit răspunsurile cuvenite pentru a-și forma convingerea că dispoziția respectivă a fost emisă în mod legal și obținută în baza unor înscrisuri care îndeplinesc rigorile legii.
Astfel, i-a fost alimentată suspiciunea referitoare la nelegalitatea emiterii dispoziției nr._/15.02.2010, dar și a actelor depuse de către persoanele împroprietărite/îndreptățite, conform Legii nr. 10/2001.
P. M. București, cu rea-credință, n-a răspuns la solicitările și întrebările din cereri, dând doar un singur răspuns formal, superficial, la cererea prealabila din data de 28.06.2013.
Reclamantul a precizat că este proprietarul garajului nr. 12 și este în posesia terenului aferent acestuia din anul 1991, situat în .. 15, sector 4, București, în spatele blocului nr. 9, de la aceeași adresă, iar prin dispoziția nr._/15.02.2010, s-a restituit în natură, în proprietatea numiților Museteanu F.-V. (decedată), Museteanu C., Museteanu V.-A., M. M. C., L. B. A. M. și I. V. Andre, terenul cu o suprafață de 422,90 mp, situat în București .. 16, sector 4. Persoanele împroprietărite pretind că, pe terenul care le-a fost repartizat, se află garajul și terenul aferent aflate în posesia lui.
A precizat că se consideră vătămat atât în drepturile constituționale (dreptul la informație, dreptul la proprietate privata, dreptul de petiționare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică s.a.m.d.), cât și în interesele legitime, prin emiterea în condiții nelegale și netemeinice a dispoziției nr._/15.02.2010 și prin nesoluționarea în termen legal a cererilor pe care le-a adresat Primăriei M. București, după cum sunt prezentate toate acestea, pe larg, în cuprinsul prezentei cereri, fiind încălcate și prevederile art. 1, art. 6 și art. 17 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
A menționat că trebuie revocată/anulată dispoziția nr._/15.02.2010, deoarece terenul revendicat nu poate fi restituit persoanelor îndreptățite, cuvenindu-se, eventual, măsuri reparatorii prin echivalent conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
Totodată, a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ, respectiv a dispoziției nr._, emisă de pârâta P. M. București la data de 15.02.2010, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, nefiind concordanta intre conținutul actului administrativ și conținutul legii, au fost depășite limitele competentei impuse de lege, nerespectându-se și neurmărindu-se scopul legii; actul este neoportun, nelegal și a fost emis în mod abuziv.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a dispoziției nr._, emisă de pârâta P. M. București la data de 15.02.2010 și a actelor autentice/doveditoare depuse de către persoanele fizice solicitante; depășirea competenței, nerespectarea termenelor depunerii înscrisurilor doveditoare, lipsa înscrisurilor doveditoare și nerespectarea formelor de validitate ale acestora; lipsa calității de persoană îndreptățită, a capacității de folosință a acestora, așa cum cer prevederile imperative ale Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, valabile la momentul emiterii dispoziției nr._/2010.
În drept, dispozițiile art. 1 și art. 11 alin. 1-2 din Legea nr. 554/2004, pe Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001; Noul cod civil și Noul Cod de procedură civilă; art. 2 alin. 12 raportat la art. 601 alin. 1 lit. f, teza finala din Legea nr. 192/2006, cu modificările și completările ulterioare; art. 2 din Decret nr. 167/1958; Constituția României, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
La data de 18.11.2014, reclamantul a formulat cerere modificatoare a cererii introductive de instanță, prin care a solicitat: modificarea, în citativ, a titulaturii P.M.B. și introducerea în cauză în calitate de părți pârâte, a beneficiarilor actului atacat, moștenitorii lui Alimanescu G., precizați în Dispoziția contestată nr._/15.02.2010, Museteanu V.-A., Museteanu C., M. M., L. B. A. M., I. V. A., reprezentați de Cabinet individual de avocat S. D. și pe moștenitorii lui I. A., adevăratul proprietar ai parcelei. (Deoarece reclamantul n-a putut obține informațiile necesare de la Camera Notarilor Publici din București, a solicitat instanței să emită o adresa către aceasta instituție pentru identificarea moștenitorilor lui loan A..), precum și pe funcționarii publici ai U.A.T.-P.M.B, semnatari ai Dispoziției contestate nr._/15.02.2010 emisă de U.A.T.-P.M.B: T. T., secretar general al UAT-PMB; I. A., director executiv al direcției juridice și obligarea pârâților-funcționari publici ai U.A.T.- P.M.B., la plata unor despăgubiri de 1 leu, pentru repararea pagubelor conform art. 16 lit. B din O.U.G. nr. 80/2013; obligarea Primarului G. al municipiului București, la plata unei despăgubiri de 1 leu, pentru repararea pagubelor conform art. 16 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013.
A arătat că trebuie reținute de către instanța și constatările Corpului de control al Guvernului din anii 2012-2013, binecunoscute prin intermediul mass-media, care a găsit foarte multe nereguli în activitatea A.N.R.P. referitoare la retrocedarea imobilelor.
Prin sentința civilă nr. 522 din data de 27 ianuarie 2015 pronunțată în dosarul nr._/3/2013 al Tribunalului București – Secția a II-a C. A. și Fiscal a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției a II a C. și s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia Secției Civile spre soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a IV-a Civile din cadrul Tribunalului București la data de 14 mai 2015 sub nr. de dosar_/3/2013**.
La data de 26 iunie 2015, reclamantul S. C.-I. a depus la dosar o cerere modificatoare prin care a modificat obiectul cererii, solicitând anularea parțială a dispoziției nr._/15.02.2010 numai asupra suprafeței de teren pe care este așezat garajul reclamantului, respectiv garajul nr. 12 situat în .. 15, sector 4, București, în spatele blocului 9, a indicat valoarea obiectului cererii ca fiind 4500 lei și a ridicat excepția necompetenței funcționale a Secției civile a Tribunalului București motivat de faptul că cererea sa de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
La termenul din 28.10.2015, tribunalul a pus în discuția părților excepția necompetenței funcționale a Secției a IV-a Civile, invocată de reclamant, și excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu.
Prin sentința civilă nr. 1252 pronunțată în dosarul nr._/3/2013**, Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins excepția necompetenței funcționale și a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoare Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. dosar_ la data de 27 noiembrie 2015.
În ședința publică din data de 19 ianuarie 2016, reclamantul a depus cerere de modificare a cererii introductive de instanță, în sensul că și-a restrâns cadrul procesual, renunțând la judecată împotriva: P. G. al M. București, dl. O. M. Sori, moștenitorilor lui I. A., funcționarilor publici ai UAT-PMB T. T. și I. A.. De asemenea, reclamantul a solicitat și noi dovezi.
Prin sentința civilă nr. 303/19.01.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și s-a dispus dispune trimiterea dosarului instanței competente de îndată. A fost constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Judecătoria a reținut că reclamantul S. C. I. a chemat în judecată U. A. T.–P. M. București și Reprezentată de P. G. O. M. S., P. G. al M. București, Mușeteanu V. A., Mușeteanu C., M. M., L. B. A. M., I. V. A., I. A. și T. T., solicitând anularea în totalitate a actului administrativ, respectiv a Dispoziției nr._, emisă de pârâta P. M. București, la data de 15.02.2010.
Prin dispoziția nr._/15.02.2010 emisă în baza Legii nr. 10/2001, P. G. al M. București a dispus restituirea în natură în proprietatea lui Mușeteanu V. A., Mușeteanu C., M. M., L. B. A. M. și I. V. Andre, terenul în suprafață de 422,90 mp, situat în București, .. 16, sector 4, care se identifică conform raportului de expertiză construcții întocmit de expert B. D..
Reclamantul a solicitat anularea acestei dispoziții, motivat de faptul că este proprietarul garajului nr. 12, și este în posesia terenului aferent acestuia din anul 1991, situat în .. 15, sector 4, București, iar prin dispoziția nr._/15.02.2010, s-a restituit în natură, în proprietatea numiților Museteanu F.-V. (decedată), Museteanu C., Museteanu V.-A., M. M. C., L. B. A. M. și I. V. Andre, terenul cu o suprafață de 422,90 mp, situat în București .. 16 sector 4, pe care se află garajul și terenul aferent aflat în posesia lui.
Chiar dacă la solicitarea instanței reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat anularea dispoziției nr._/15.02.2010 numai în privința suprafeței de teren pe care este așezat garajul, respectiv 30 de metri și a evaluat terenul la suma de 4500 lei, instanța a apreciat că în cauză competența de soluționare a prezentei cauze nu se stabilește în funcție de valoarea bunului potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă, care prevăd judecătoria judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, ci în funcție de dispozițiile speciale din art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art.26 alin 3 din același act normativ.
Astfel, instanța a avut în vedere că prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, se prevede că "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
În același sens, prin art. 25 alin. (1) din legea menționată se mai prevede că "În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Potrivit dispozițiile art.26 alin. 3 din actul normativ, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Instanța a reținut, de asemenea, că potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Mai mult, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. IX/2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă.
Deși dispozițiile legale analizate nu prevăd în mod expres faptul că acțiunea având ca obiect contestarea de către un terț a dispoziției de restituire în natură a unui imobil este de competența tribunalului, instanța, având în vedere natura litigiului, faptul că, în concret, constatarea legalității emiterii dispoziției presupune analizarea procedurii urmate în baza Legii nr. 10/2001 de organul emitent al dispoziției, având în vedere și modul de reglementare a raporturilor specifice vizate de actul normativ analizat, instanța a apreciat că rațiuni de simetrie impun ca și în cazul acesta să poată fi formulată cerere tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul, așa cum prevede art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tocmai pentru a se asigura respectarea sistemului unitar de soluționare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Ca atare, din aceleași rațiuni avute în vedere de Înalta Curte de Casație de Justiție în Decizia nr. IX/2006, competența de soluționare a căilor de atac împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise în temeiul Legii nr.10/2001 trebuie sa revină acelorași instanțe indiferent de persoana care supune actul controlului instanțelor judecătorești.
Competența materială a secției civile a tribunalului de a soluționa asemenea litigii este impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu.
De aceea, în caz de contestare, protecția juridică a drepturilor care au fost constatate potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției. Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, din moment ce obiectul unei asemenea pricini privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă, dar obligatorie potrivit art. 193 din Codul de procedură civilă, pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în Legea nr. 10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică a tribunalului, conform prevederilor art. 26 și 27 din această lege, neputându-se crea o situație diferită unor terți sau în funcție de soluția adoptată prin dispoziție.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța a apreciat că revine Tribunalului M. București competența de soluționare a cauzei și, pe cale consecință, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M. București și a dispus trimiterea dosarului instanței competente de îndată.
Potrivit art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, există conflict de competență atunci când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
În consecință, în temeiul art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispune înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, instanța în drept să hotărască asupra acestuia.
Sesizată cu conflictul ivit, Curtea constată juste argumentele tribunalului, în sensul că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat anularea parțială a Dispoziției nr._/15.02.2010 a Primarului G. prin care s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea pârâților persoane fizice, terenul în suprafață de 422,90 mp situat în București, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege privind restituirea imobilului persoanelor îndreptățite și pentru încălcarea de către P. M. București a dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Raportul juridic dedus judecății este unul cu caracter civil, dată fiind natura civilă a actului ce face obiectul cererii în anulare formulată de reclamant. Aceasta, întrucât, dispoziția emisă de primar în soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 este un act civil, relevant pentru stabilirea naturii juridice a dispoziției fiind faptul că, soluționând notificările transmise pe temeiul acestui act normativ de reparație, primarul nu acționează ca reprezentant al puterii executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice (unitatea administrativ-teritorială) deținătoare a bunului. De aceea, dispoziția de restituire având ca emitent primarul nu întrunește caracteristicile unui act administrativ de autoritate, nefiind emisă în regim de putere publică (în soluționarea unor raporturi bazate pe inegalitate juridică, adică pe subordonarea părților, specifică raporturilor administrative).
Tribunalul reține că sub aspectul determinării competenței materiale funcționale în judecarea cauzei, este irelevantă împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată s-au indicat de către reclamant ca temei juridic al pretențiilor sale dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ, dată fiind, pe de o parte, natura civilă a raportului juridic dedus judecății care atrage competența instanței civile, iar pe de altă parte, regimul juridic al competenței în soluționarea cauzei, competența materială, inclusiv sub aspect funcțional, fiind de ordine publică, astfel că părțile nu o pot în nici un fel înlătura, principiul disponibilității negăsindu-și aplicare sub acest aspect procesual.
Așa fiind, raportat la natura civilă a raportului juridic dedus judecății, competența materială de judecare a cauzei aparține instanței civile, iar raportat la valoarea bunului ce face obiectul actului ce se cere anulat, respectiv valoarea de 4500 lei, ce nu depășește pragul valoric stabilit de art. 94 lit. k Cod procedură civilă, judecătoria este competentă material, iar prin raportare la dispozițiile art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 6 București.
Acțiunea formulată de un terț pentru anularea dispoziției emisă de primar în temeiul legii 10/2001 nu poate fi asimilată unei contestații în sensul prevăzut de art. 26 din legea specială, care e deschisă doar notificatorului nemulțumit, astfel că acțiunea de față e supusă regulilor de drept comun privind competența.
În acest sens, în baza art. 135 Cod procedură civilă va fi stabilită competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul S. C. I. cu domiciliul ales la C.. Av. S. T. A., în București, ., nr. 4, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâții U. A. T. P. M. București prin P. G., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, P. G. al M. București cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, M. V. A., M. C., M. M., I. V. A. și L. B. A. M., toți cu domiciliul în București, .. 3-5, ., sector 1, I. A. și T. T., ambii cu domiciliul ales în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.03.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. E. F. F. J.
Red. L.E.F.
Tehnored. T.I./PS 12 ex.
03.03.2016
Jud. JS6: C. I. C.
Jud. TB – S4: E. A.
| ← Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 898/2014. Curtea de... | Conflict de competenţă. Decizia nr. 35/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
