Conflict de competenţă. Sentința nr. 42/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 42/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2016 în dosarul nr. 42/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 42 /2016
Ședința publică din data de 7 martie 2016.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR D. F. B.
GREFIER: V. Ș.
Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București Secția a V-a Civilă și Judecătoria Sectorului 2 București în cauza civilă privind pe reclamanții B. M., S. V., S. A., V. I., S. I., S. A., S. M., N. C., M. T. și S. T., toți cu domiciliul ales la Cav Ș. M. în București, ., ., ., sector 2 și pe pârâtul M. București prin P. cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6.
Fără citarea părților.
CURTEA
În deliberare asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, la data de 02.02.2015 sub nr._, reclamanții B. M., S. V., S. A., V. I., S. I., S. A., S. M., N. C., M. T. și S. T. au revendicat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar G., imobilul din ., sector 2, București, teren intravilan în suprafață de 500 mp, preluat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 397/01.12.1986 privind exproprierea unor terenuri și construcții, demolarea și realizarea unor artere de circulație, solicitând restituirea în natură a imobilului teren intravilan în suprafață de 500 mp din ., sector 2, București, având în vedere că este liber de sarcini și poate fi restituit, și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 4 alin. 2 și 3, art. 21, 22 și 25 alin. L, art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare prin Legea 165/2013, Legea 368/2013.
P. sentința civilă nr.588/15.05.2015, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că litigiul de față este unul civil iar, potrivit art. 94 pct.1 lit. j C.proc.civ judecătoria judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei. În cauză, chiar dacă reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în concret au învestit tribunalul cu o pretenție având drept obiect revendicare imobiliară, o cerere evaluabilă în bani. Judecătorul nu este ținut de temeiul de drept, acesta fiind chiar obligat să dea calificarea juridică corectă cererii, în temeiul art. 22 alin 4 C.proc.civ., fiind ținut de motivarea în fapt a raportului juridic supus controlului judiciar.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București sub nr._ .
P. sentința civilă nr. 13.623/9.12.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, a constatat ivirea conflictului negativ de competență și a trimis cauza Curții de Apel București în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, așa cum au arătat reclamanții în motivarea acțiunii și în fața prezentei instanțe, aceștia au solicitat revendicarea/restituirea imobilelor revendicate în baza Legii nr. 10/2001, pentru care au depus notificare; au apreciat că se tergiversează analizarea notificării și că sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri conform acestei legi. Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că reclamanții au solicitat soluționarea notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001 situație în care a admis excepția de necompetență și a declinat cauza în favoarea tribunalului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă, sub nr. 43._ .
Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 2 București și Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, Curtea reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 500 mp situat în ., sector 2 și preluat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 397/1.12.1986 și acordarea despăgubirilor bănești pentru construcția demolată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că au formulat notificarea nr. 1492/20.08.2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat revendicarea și punerea în posesie cu privire la suprafața de teren de 500 mp și au depus toate actele necesare. Reclamanții au arătat că Legea nr. 10/2001 a fost modificată ulterior prin Legea nr. 165/2013 iar procedura de restituire cuprinsă la Capitolul III, prin art. 22 alin. 1 prevede că terenurile și construcțiile preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care se află în posesia autorităților administrației publice centrale sau locale, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
Reclamanții au considerat că se tergiversează analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 privind imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Reclamanții au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001 modificată, arătând că, în ipoteza în care construcțiile au fost demolate integral, se va dispune restituirea în natură a terenului liber iar pentru construcție și pentru terenul imposibil de restituit în natură urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre cele două măsuri prevăzute la art. 10 alin. 10 din lege ori măsurile reparatorii combinate.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 4 alin. 2 și 3, art. 21, 22 și 25 alin.1, art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare prin Legea nr.165/2013, Legea nr.368/2013 și au solicitat să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 500 mp, situat în ., sector 2, București.
Calificând actele și faptele deduse judecății, în temeiul art. 22 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, prin cererea dedusă judecății, reclamanții, nemulțumiți de nesoluționarea în termenul legal a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat instanței să se pronunțe asupra solicitărilor formulate prin notificare.
În această situație, instanța de fond a fost sesizată cu o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a unei notificări formulate în condițiile Legii nr. 10/2001. În conformitate cu decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite, asupra recursului în interesul legii, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
Împrejurarea că, la termenul de judecată din 15.05.2015, apărătorul reclamanților a folosit termenul de „revendicare”, nu poate conduce la concluzia că acțiunea reclamanților este întemeiată pe dreptul comun și nu pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, dat fiind conținutul cererii de chemare în judecată. Astfel, simpla denumire folosită de parte nu îndreptățește instanța să califice actele și faptele deduse judecății numai în raport de această denumire, art. 22 alin. 4 din codul de procedură civilă stabilind că judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. Mai mult, în cauză nu se impunea o restabilire a calificării juridice, aceasta fiind clar și corect exprimată de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, care, astfel cum s-a arătat mai sus, reprezintă o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a unei notificări formulate în condițiile Legii nr. 10/2001.
În această situație, competența de soluționare a cererii revine, față de prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în speță, Tribunalul București.
În consecință, în temeiul art. 135 din Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B. M., S. V., S. A., V. I., S. I., S. A., S. M., N. C., M. T. și S. T., toți cu domiciliul ales la Cav Ș. M. în București, ., ., ., sector 2 și pe pârâtul M. București prin P. cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
D. F. B. V. Ș.
RED.DFB
Tehhnored.MȘ/ 13 ex.
10.03.2016
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 252/2016. Curtea de Apel... | Strămutare. Decizia nr. 211/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
