Conflict de competenţă. Sentința nr. 48/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 48/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.48F
Ședința din Camera de consiliu din data de 11 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. R. T.
GREFIER – M. C.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în cauza privind pe petenta Federația S. Democratice a Polițiștilor din România „A.I.C.”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința din Camera de consiliu de la data de 04.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.03.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. – Secția Civilă la data de 19.06.2014 sub nr._, petenta Federația S. Democratice a Polițiștilor din România „A.I.C.” a solicitat instanței să ia act de modificarea Statutului federației, cu referire la organele de conducere și atribuțiile președintelui, de completarea Biroului Executiv Central cu încă un membru, modificări aprobate prin Hotărârea Congresului Național Extraordinar nr.1/18.06.2014.
Totodată, s-a solicitat înregistrarea în registrul special ținut la Grefa Tribunalului I. a modificărilor intervenite.
Prin sentința civilă nr.2410/02.07.2014, Tribunalul I. a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
A reținut Tribunalul I. că sunt incidente dispozițiile art.49 alin.1 din Legea nr. 62/2011, astfel că modificările statutului federației se aduc la cunoștința tribunalului unde federația s-a înregistrat, iar Legea nr.62/2011 este lege specială și ulterioară față de OG nr.26/2000, petenta dobândind personalitate juridică prin sentința civilă FED nr.20/14.11.2013 a Tribunalului București, instanță care ține și Registrul special al federațiilor și confederațiilor sindicale.
La data de 08.07.2014, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr._
Prinsentința civilă nr. 15FED/19.08.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului I.. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competentă, a suspendat judecata cauzei și a sesizat Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.20FED/14.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă s-a luat act de modificarea statutului petentei în privința sediului, stabilit în județul I., dispunându-se înregistrarea acestor modificări în registrul special ținut de Tribunalul București.
Totodată, a constatat tribunalul că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.42 alin.2 și art.46 din Legea nr. 62/2011 nu rezultă că orice înregistrare a modificării statutului trebuie să fie soluționată de Tribunalul București, ci după înregistrarea în registrul special ținut la instanța de la sediul federației, este necesar să se realizeze o mențiune și în registrul ținut de Tribunalul București.
A considerat instanța că din prevederile art.49 alin.1 din Legea nr. 62/2011 nu reiese că toate modificările ulterioare trebuie să fie înregistrate de instanța unde a fost înregistrată inițial federația, ci după schimbarea sediului ele se înregistrează de instanța de la sediul federației.
Pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă cauza a fost înregistrată la data de 09.02.2015 sub nr._ .
Soluționând conflictul de competență cu care a fost învestită, curtea reține că în mod judicios a apreciat Tribunalul I. că interpretarea corectă a dispozițiilor art.49 alin.1 din Legea nr. 62/2011 dă în competența tribunalului unde s-a înregistrat federația sindicală soluționarea modificărilor aduse ulterior statutului.
Deși soluția contrară, adoptată de Tribunalul București, este logică în raport cu consecințele unei schimbări a sediului federației pe raza teritorială a altui tribunal, curtea reține că norma incidentă (art.49 alin.1 din lege) este clară și lipsită de echivoc, astfel încât interpretarea dată de Tribunalul București nu poate fi primită, deoarece ar constitui o încălcare a textului legal.
Cât timp legea se referă la „tribunalul unde s-a înregistrat”, iar petenta federație sindicală s-a înregistrat la Tribunalul București, schimbarea ulterioară a sediului, în lipsa unei norme care să atribuie competența tribunalului de la noul sediu, nu atrage competența acestuia din urmă.
În consecință, apreciind aplicabile prevederile art.49 alin.1 din Legea nr. 62/2011, în temeiul art.135 Cod proc.civ., va stabili competența de soluționare a cauzei
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cererii formulată de petenta Federația S. Democratice a Polițiștilor din România „A.I.C.”, cu sediul în Orașul B., nr.45, ., județul I., în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. R. T. M. C.
Red. IRT
Tehnored. IRT
3 ex./17.04.2015
Tribunalul I. – judecător A. M. C.
Tribunalul București – judecător A. C. T.
← Pretenţii. Decizia nr. 1000/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 113/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|