Succesiune. Decizia nr. 1061/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1061/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 1061/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1061R
Ședința publică de la 13 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - P. F.
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - M. S. C.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii C. I. și S. L. G., împotriva deciziei civile nr.1419R/12.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. E. și C. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea S. L. G., personal și asistată de avocat R. M., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 23), contestatorul C. I., reprezentat de același avocat, intimata C. E., reprezentată de avocat Beldica I., fără delegație la dosar, lipsind intimatul C. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată. Doamna avocat Beldica I., care a răspuns pentru intimata C. E., nu are împuternicire avocațială la dosar.
Dosarul a fost strigat pe lista de amânări.
Doamna avocat Beldica I. solicită amânarea cauzei pentru a face dovada calității de reprezentant pentru intimata C. E..
Curtea, verificând actele dosarului, constată că doamna avocat Beldica I. nu are împuternicire avocațială pentru reprezentarea intimatei C. E., nu poate formula cereri în cauză și dispune strigarea cauzei la ordine.
La strigarea cauzei la ordine se prezintă contestatorii, reprezentați de avocat R. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații.
Apărătorul contestatorilor invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției de tardivitate a contestației în anulare, invocată de intimata C. E. prin întâmpinare și, totodată, asupra fondului contestației în anulare.
Apărătorul contestatorilor solicită respingerea excepției de tardivitate a contestației în anulare. Arată că există două hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar momentul depunerii contestației în anulare nu poate fi considerat de la pronunțarea primei hotărâri, deoarece aceasta îi era favorabilă și ar fi fost lipsită de interes. Momentul de la care putea face contestație în anulare era de la pronunțarea celei de-a doua hotărâri. Astfel, a formulat contestație în anulare împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, prin care s-a schimbat în tot soluția din recurs.
În timpul dezbaterilor, se depune la dosar, prin fax, cerere din partea intimatei C. E., prin care solicită acordarea unui termen în vederea dovedirii calității de reprezentant a apărătorului ales.
Apărătorul contestatorilor lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare a cauzei.
Curtea respinge cererea formulată de intimata C. E., motivat de faptul că s-a acordat deja cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Apărătorul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și întemeiată pe dispozițiile art.318 C.pr.civ., fără cheltuieli. Arată că instanța de recurs în mod greșit a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, în condițiile existenței unor contradicții între dispozitiv și minută și a ignorat actele aflate la dosarul cauzei. Consideră că nu se poate modifica o hotărâre printr-o cerere de îndreptare eroare materială.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.02.2014 pe rolul Curții de apel București secția a IV-a civilă sub nr._, contestatorii S. L. G. și C. I. au formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei civile nr. 1419R/12.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă.
În motivarea contestației în anulare, contestatorii au susținut următoarele:
1. Instanța de recurs în mod greșit a admis îndreptarea de eroare materială, în condițiile existenței unor contradicții între dispozitiv și minută.
Nneconcordanța dintre considerente și dispozitiv sau dintre minută și dispozitiv nu poate fi îndreptată prin mijlocul procedural reglementat de art. 281 C.pr.civ., cum în mod greșit a considerat instanța de recurs.
Contestatorii mai arătă că prin îndreptarea de eroare materială nu poate fi modificat dispozitivul, ceea ce practic se dorește în prezenta cauză, ci se pot doar îndrepta anumite erori cuprinse în dispozitiv, legate de numele părților implicate, calitatea și susținerile lor, deci aspecte puțin importante, care presupun doar o simplă verificare a actelor depuse la dosar.
Or, instanța de recurs a folosit acest mijloc procedural pentru a modifica dispozitivul, în sensul schimbării totale a hotărârii. Practic, instanța de recurs a dat o nouă hotărâre, opusă celei inițiale, folosind în mod greșit dispozițiile art. 281 C.pr.civ.
În opinia contestatorilor, recurenta avea la dispoziție alte mijloace procedurale pentru a anula hotărârea instanței de recurs care conținea o inadvertență între dispozitiv si minută, și nu îndreptarea de eroare sau lămurirea dispozitivului. Instanța de recurs însă a ales în mod greșit o cale procedurală ușoară, dar fără aplicabilitate în prezenta cauză.
2. Instanța de recurs în mod greșit a ignorat actele aflate la dosarul cauzei și solicitările părților.
Verificarea legalității hotărârii instanței de apel trebuie să aibă în vedere toate actele aflate la dosarul cauzei, precum și toate solicitările părților, și nu doar cele menționate în hotărârea din apel. Practic, instanța de recurs nu poate ignora ce s-a întâmplat în apel, în condițiile în care reanalizează probele menționate de instanța de apel în hotărârea ei.
Astfel, instanța de recurs în mod greșit a ignorat acte aflate în dosar, depuse la tribunal, pronunțând o soluție fără să le aibă în vedere.
Contestatorii au arătat că probatoriul nou administrat în fața instanței de apel a inclus mai multe înscrisuri care au fost ignorate atât de instanța de apel, cât și de cea de recurs la momentul reanalizării probatoriului din apel. Astfel, au depus două declarații de martori care arătau faptul că au făcut acte de acceptare a moștenirii. De asemenea, au depus la data de 02.04.2013 adresa venită de la Biroul Notarial Libra, prin care se arată faptul că, contestatorii nu au fost doar menționați ca succesori, ci au făcut demersuri (inclusiv prin prezența lor în fața notarului public) pentru a accepta moștenirea în termenul prevăzut de lege. Au înaintat instanței de apel și actele cu privire la locul de veci, prin care au achitat o datorie a moștenirii, arătând că au făcut acte de acceptare a succesiunii.
Se precizează că instanța de recurs nu le menționează, deși aceste acte existau la dosar la momentul pronunțării, în mod greșit au fost ignorate de instanța de recurs, acest lucru fiind evident la analizarea dosarului notarial, unde instanța nu face nicio referire la adresa venită de la biroul notarial prin care se arată clar că, contestatorii s-au prezentat la acel birou. De asemenea, nu se face nici un fel de mențiune cu privire la declarațiile notariale depuse, deși acestea au stat și ele la baza deciziei din apel.
Contestatorii au mai arătat că au solicitat de nenumărate ori în apel administrarea probei cu martori, pe care instanța a respins-o, lăsând-o astfel fără un mijloc de probă valid.
Instanța de recurs a preluat această eroare, nedând nici un fel de importanță faptului că, contestatorii nu au putut administra proba cu martori. Mai mult, nu a dat nici un fel de importanță celor două declarații notariale depuse la dosarul cauzei, în fapt, acesta nici măcar nu le menționează, ca și cum nu ar exista în dosar.
Este evident faptul că instanța de recurs în mod greșit a ignorat acte aflate la dosarul cauzei, dând o soluție care nu ține seama de ele.
În consecință, solicită admiterea contestației în anulare, rejudecarea recursului și respingerea recursului ca nefondat.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C.pr.civ.
Intimata C. E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare, arătând că decizia contestată a fost pronunțată la data de 12.09.2013, contestatorii luând cunoștință de decizie la data de 17.12.2013 când intimata a formulat cererea de îndreptare a erorii materiale; pe fond a solicitat respingerea contestației în anulare întrucât nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 318 C.pr.civ. întrucât nu se arată în concret care este eroarea materială ce a determinat o greșită dezlegare a pricinii.
Istoricul dosarului nr._ :
Prin sentința civilă nr. 4812/08.04.2011 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți, invocată de pârâta-reclamantă; a respins cererea principală astfel cum a fost precizată de reclamanții-pârâți S. L. G., C. I. și C. F., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. E., pentru lipsa calității procesuale active; a admis cererea conexă; a admis în parte cererea reconvențională astfel cum a fost modificată; a constatat deschisă succesiunea defunctului C. P., decedat la data de 22.08.2007, având ultimul domiciliu în București, ., ., sector 2; a constatat că unicul moștenitor legal acceptant al defunctului C. P. este numita C. E., în calitate de soție supraviețuitoare, căreia i se cuvine întreaga masă succesorală; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. P. se compune din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ., sector 2, precum și din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310 L, cu număr de înmatriculare_, anul fabricației 1998, număr de identificare UU1R11711W2725260; a respins cererea pârâtei-reclamante vizând constatarea caracterului de bun propriu a imobilului situat în București, ., ., sector 2, ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei-reclamante vizând includerea în masa succesorală a dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1300, cu număr de înmatriculare 17-B-9189, ca neîntemeiată; a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată; a stabilit că taxa judiciară de timbru în cuantum de 4911 lei, ce a făcut obiectul cererii de ajutor public judiciar, rămâne în sarcina statului.
Prin decizia civilă nr. 345A/03.04.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă s-a admis apelul formulat de apelanții reclamanți pârâți S. L. G., C. I. și C. F., a desființat sentința civilă nr. 4812/2011 și a trimis cauza spre rejudecare.
Împotriva deciziei civile nr. 345A/2013 a declarat recurs pârâta-reclamantă C. E..
Prin decizia civilă nr. 1419R/12.09.2013 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă-reclamantă C. E. împotriva deciziei civile nr.345A/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți C. F., C. I. și S. L. G..
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 C.pr.civ., în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, dat fiind că reclamanții-pârâți nu au solicitat stabilirea calității de moștenitor, este nefondat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a constatat că este întemeiat, hotărârea instanței de apel fiind dată cu încălcarea prevederilor legale invocate de recurenta pârâtă-reclamantă, deoarece actele considerate de instanța de apel ca fiind o dovadă a intenției intimaților de însușire a calității de moștenitor nu au semnificația acceptării succesiunii în termenul prevăzut de lege.
Curtea a constatat că în mod greșit a reținut instanța de apel că intimații reclamanți pârâți au acceptat moștenirea autorului în termenul prevăzut de lege și justifică legitimare procesuală activă în cauză, decizia fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 700, 685 și art. 689 din Codul civil din 1864.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de recurenta pârâtă-reclamantă, a modificat în tot decizia recurată și a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți-pârâți.
La data de 9.12.2012 recurenta pârâtă-reclamantă C. E. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 1419R/2013.
Prin încheierea din data de 23.01.2014 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 1419R/2013, în sensul că acesta va avea conținutul conform cu minuta, și anume: "Admite recursul. Modifică în tot decizia recurată, în sensul că: Respinge apelul, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013".
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a constatat că în cuprinsul deciziei nr.1419R/12.09.2013 s-a strecurat în mod evident o eroare materială, deoarece dispozitivul acesteia nu este conform cu minuta și cu considerentele hotărârii.
Astfel, deși minuta pronunțată în condițiile art. 258 Cod procedură civilă este în sensul admiterii recursului, modificării în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului, ca nefondat, în același sens fiind și considerentele hotărârii, în dispozitivul deciziei se menționează în mod greșit “respinge recursul ca nefondat”, ceea ce reprezintă în mod indubitabil o eroare materială ce se impune a fi îndreptată în condițiile art. 281 C.pr.civ.
Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după ., deci după data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012 așa cum a fost modificat prin OUG nr. 4/2013.
Contestația în anulare de față este o cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză promovate pe rolul instanței de judecată la data de 23.01.2009, prin urmare îi sunt aplicabile dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția de tardivitate a contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. 2 C.pr.civ. „Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.
Contestația în anulare de față este introdusă împotriva unei decizii prin care instanța de recurs a admis recursul, a modificat în tot decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de apelanții reclamanți-pârâți împotriva sentinței de fond. Prin urmare, decizia pronunțată în recurs atacată cu contestația în anulare de față nu cuprinde nicio dispoziție susceptibilă de executare silită, deoarece nu cuprinde nicio obligație în sarcina vreuneia din părțile litigiului.
În consecință, Curtea constată incidența tezei de II-a a dispozițiilor art. 319 C.pr.civ., potrivit cărora contestația se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când a rămas irevocabilă.
Rezultă că instanța trebuie să verifice respectarea de către contestatori atât a termenului subiectiv, de 15 zile de la data la care au luat cunoștință de hotărârea atacată; cât și a termenului obiectiv, de un an calculat de la data rămânerii irevocabile a acesteia.
Dispozițiile legale anterior citate menționează faptul că momentul subiectiv trebuie să se situeze până la împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, acesta fiind limita maximă până la care partea interesată poate formula contestația în anulare.
Astfel, examinând respectarea termenului subiectiv de 15 zile de la data la care contestatorii au luat cunoștință de hotărâre, Curtea reține că se invocă de către intimata C. E. faptul că ambii contestatori au luat cunoștință de decizie la momentul formulării cererii de îndreptare eroare materială.
Curtea va respinge această susținere, constatând că sunt întemeiate susținerile contestatorilor conform cărora nu aveau interes, la acel moment procesual, să formuleze contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1419R/12.09.2013, deoarece dispozitivul hotărârii la acel moment nu fusese încă îndreptat în procedura îndreptării de eroare materială.
Având în vedere faptul că încheierea din Camera de Consiliu din data de 23.01.2014, prin care s-a îndreptat dispozitivul deciziei civile nr. 1419R/2013, este o hotărâre irevocabilă care nu s-a comunicat părților, Curtea va reține că momentul subiectiv de 15 zile, care curge de la data la care partea a luat cunoștință de hotărârea contestată, astfel cum a fost îndreptată – termen care trebuie să se situeze înăuntrul termenului maxim de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii, nu a fost dovedit în cauză.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză termenul de introducere a contestației în anulare se raportează la cel de-al doilea moment prevăzut de art. 319 alin. 2 teza a II-a C.pr.civ., care reprezintă un termen obiectiv stabilit de legiuitor ca limită maximă până la care se poate formula o contestație în anulare, pentru respectarea principiului securității juridice.
Hotărârea contestată, astfel cum a fost îndreptată în procedura îndreptării erorilor materiale, a rămas irevocabilă la data de 23.01.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs.
Contestația în anulare de față a fost introdusă de contestatori la data de 21.02.2014, cu respectarea termenului limită de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii contestate.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 319 C.pr.civ. Curtea va respinge excepția de tardivitate a contestației în anulare, ca nefondată.
Pe fondul contestației în anulare, Curtea reține faptul că se invocă de către contestatori motivul de contestație prevăzut de art. 318 alin. 1 teza I C.pr.civ., când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
În susținerea acestui caz, se arată că în mod greșit instanța de recurs a admis cererea de îndreptare de eroare materială, că instanța de recurs a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 281 C.pr.civ., că instanța de recurs a modificat dispozitivul hotărârii deși nu era în situația unei contradicții între dispozitiv și minută, sau că instanța de recurs a ales în mod greșit calea prevăzută de art. 281 C.pr.civ., dispoziții legale care nu aveau aplicabilitate în speță.
Curtea învederează că noțiunea de „greșeală materială” reprezintă acea eroare materială evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea în mod greșit ca tardiv a unui recurs, sau ca netimbrat deși la dosar se afla plicul de depunere la poștă în termen sau dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, sau anularea lui pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, deși la dosar se afla procura respectivă, și altele asemănătoare.
Conform dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza I C.pr.civ., greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanța de recurs a unui act de procedură, cu condiția ca asupra acelui act de procedură instanța de recurs să nu fi făcut nicio judecată, să nu-i fi cunoscut existența.
Or, în cauza de față, asupra cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de către intimata C. E., instanța de recurs s-a pronunțat prin încheierea din data de 23.01.2014, după citarea părților, într-o procedură contradictorie, și a arătat motivele în fapt și în drept pentru care a considerat cererea ca fiind întemeiată.
Criticile formulate de contestatori la pct. 1 al contestației în anulare reprezintă în realitate critici de nelegalitate aduse hotărârii pronunțate de instanța de recurs.
Aspectele susținute de contestatori nu constituie o „eroare materială” în înțelesul art. 318 alin. 1 C.pr.civ., ci contestatorii aduc critici cu privire la o problemă de procedură soluționată în mod irevocabil de instanța de recurs, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei instanței de față, deoarece, în caz contrar, s-ar transforma într-o instanță de control judiciar a instanței de recurs, ceea ce este inadmisibil.
Se mai susține de către contestatori faptul că instanța de recurs în mod greșit a ignorat actele aflate la dosarul cauzei și solicitările părților, că instanța de recurs a ignorat probele administrate în faza de apel, cum ar fi declarațiile de martori sau adresa emisă de Biroul Notarial Libra, actele cu privire la locul de veci, dosarul notarial, declarațiile notariale, probe care au stat la baza deciziei din apel; se mai susține că instanța de recurs a pronunțat o soluție fără a dispune de toate probele considerate necesare de către contestatori.
De asemenea, și cu privire la aspectele susținute la pct. 2 al contestației în anulare, Curtea arată că modul de administrare și de apreciere a probelor de către instanța de recurs nu constituie o „eroare materială” în înțelesul art. 318 alin. 1 C.pr.civ.
În realitate, contestatorii aduc critici cu privire la reținerea situației de fapt, aprecierea probelor și aplicarea legii la această situație de fapt, chestiuni care au fost soluționate în mod irevocabil de instanța de recurs.
Aceste motive nu se circumscriu cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I C.pr.civ., deoarece modul de administrare și de apreciere a probelor de către instanța de recurs nu echivalează cu condiția expresă a textului de lege, aceea ca dezlegarea dată asupra recursului să fie rezultatul unei erori materiale evidente.
Curtea arată că, în examinarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, instanța de retractare nu poate să reexamineze fondul litigiului sau să reaprecieze probele.
Pentru aceste considerente, întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, deschisă părților doar pentru situațiile limitativ prevăzute de lege, în temeiul dispozițiilor art. 318 teza I C.pr.civ., Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția de tardivitate a contestației în anulare.
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii C. I. și S. L. G. împotriva deciziei civile nr. 1419R/12.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații C. E. și C. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. R. P. M. S. C.
GREFIER
G.-M. V.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/07.07.2014
2 ex
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1039/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1000/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
