Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 616/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 616/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 616/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 616
Ședința publică de la 15.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - D. A. JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă, G. V., împotriva deciziei civile nr.754.A. din 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât, F. D. A..
P. are ca obiect – constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15.05.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâtul F. D. A..
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei stipulate în contractul de împrumut cu garanție imobiliară și contractul de novație obiectivă autentificat sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociati R. C. si B. H. prin care s-au stabilit penalități de 1% pe zi de întârziere.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de novație obiectivă inserat în cuprinsul contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociati R. C. si B. H..
S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2908 lei.
A fost obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 5796,2 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de scutire ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 08.03.2010 sub nr._, reclamanta G. V. a solicitat instantei in contradictoriu cu pârâtul F. D. A. ca, prin hotararea ce va pronunta,
- sa constate nulitatea absoluta a contractului de împrumut cu garanție imobiliara si contract de novatie obiectiva aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociati R. C. si B. Harangus in ceea ce privește clauza stipulata in acest contract prin care s-a stabilit o dobânda moratorie de 1% pe zi de intarziere, adica 30% pe luna pentru suma împrumutata, cat si pentru perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala si perceputa anticipat, pentru cauza ilicita si frauda la lege;
- sa se constate ca contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. si B. Harangus are ca obiect împrumutarea sumei de 26.000 Euro, iar nu a sumei de 32.750 euro;
- sa se constate nulitatea absoluta a contractului de novatie obiectiva grefat in contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. si B. Harangus; cu cheltuieli de judecata.
In motivare, se arată că s-a înțeles cu paratul F. D. sa-i împrumute suma de 26.000 euro, dobânda ceruta fiind în sumă 6750 euro, pe care paratul i-a cerut sa fie incluși in contractul de împrumut ca fiind tot sumă împrumutata, și să nu figureze cu titlu de dobânda, insistând ca in contractul de împrumut sa se specifice ca împrumutul se face fara dobânda.
Mentioneaza ca fiind constrânsa de faptul ca trebuia sa-i achite lui P. R. M. suma de 20.390 euro din contractele de împrumut aut. sub nr. 147/2009 si nr. 1118/2003, cat si lui S. V. I. suma de 2400 euro, a acceptat ca in contractul de imprumut încheiat cu paratul suma împrumutata sa fie cea de 32.750 euro, in loc de suma reala luata cu imprumut si care era 26.000 euro, astfel cum a mai acceptat sa fie inclusa si o clauza de novare a contractului de împrumut într-o promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea sa.
Invedereaza ca din suma de 26.000 euro, paratul i-a dat personal doar suma 3200 euro, iar diferența de 22.800 euro a fost înmânata lui P. R. M. si lui S. V. I..
Mentioneaza că paratul nu numai ca i-a perceput o dobânda mascata cu mult mai mare decât dobânda legala, dar aceasta a fost perceputa anticipat de către parat, fapt de asemenea interzis de lege.
Mai mult, in contract a fost stipulata o clauza care prevede ca in situația in care suma împrumutata nu se restituie la termenul scadent, va achita de la data scadentei daune-interese de 1% pe zi din suma împrumutata, clauza penala interzisa de dispozițiile Legii nr.313/1879 și ale Decretului-Lege nr.1700/1933 și sanctionata cu nulitate absoluta.
De asemenea, reclamanta arată că pe contractul de împrumut a fost grefat si un contract de novatie obiectiva cu schimbare de obiect, prin care contractul de împrumut urma sa se transforme într-o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare a apartamentului proprietatea sa in caz de nerestituire la termen a sumei imprumutate si daca creditorul F. D. A. nu optează pentru executarea sa silita, iar suma împrumutata împreuna cu daunele-interese sa se transforme in prețul pentru vânzarea imobilului.
Or, contractul de novatie, pentru a fi valabil, trebuie sa îndeplinească atat condițiile de valabilitate ale contractelor in general, cat si alte condiții specifice. Una dintre aceste condiții specifice este cea privitoare la existenta unei obligații valabile care urmează a se stinge prin novatie. Daca aceasta obligație este lovita de nulitate absoluta, atunci ea nu poate forma obiectul unei novatii.
Intrucat clauza care prevede obligația sa de a plati daune interese de 1 % pe zi de întârziere este nula absolut, aceasta obligație nu poate forma obiectul unei novatii. Pe cale de consecința, contractul de novatie obiectiva este nul absolut, astfel incat si o eventuala promisiune de vanzare-cumparare ar fi nula absolut.
In drept, au fost invocate disp. art.1598 C.civ.
In dovedire, au fost depuse inscrisuri (filele 7-18).
La data de 14.06.2010 reclamanta a depus la dosar cerere prin care a evaluat fiecare capat de cerere la suma de_ lei (f.26).
In sedinta publica de la 08.11.2010, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizari cu privire la cererea de chemare in judecata (f.31-36), prin care a dezvoltat susținerile din cererea de chemare în judecată.
În drept a indicat dispozițiile Legii nr. 313/1879, Decretului-Lege nr. 1700/1933, art. 5, 1088, 948,964, 966-968, 1589 C.Civ, OG 9/2000.
Prin încheierea de ședință din data de 28.02.2011 (f.57), a fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentă și s-a dispus scutirea acesteia de 50% din valoarea de 8724 lei a taxei judiciare de timbru aferentă primelor două capete ale cererii, iar pentru suma de 4362 lei rămasă în sarcina petentei s-a stabilit eșalonarea în 48 rate lunare.
Prin încheierea de ședință din data de 23.05.2011 (f.77), instanța a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4332,13 lei pentru cel de-al treilea capăt al cererii, iar prin încheierea de ședință din 27.07.2012, a fost admisă cererea de reexaminare, dispunându-se scutirea reclamantei de plata taxei judiciare de timbru de 4332,13 lei aferente celui de-al treilea capăt al cererii.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză, iar în ședința publică din data de 05.09.2011 a depus o cerere (f.79) prin care a achiesat la pretențiile reclamantei din primul capăt de cerere, arătând că este de acord ca instanța să constate nulitatea clauzei penale privind penalități de 1% pe zi de întârziere.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriile reciproce.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta reține urmatoarele:
În fapt, la data de 26.08.2009, între pârâtul F. D. A., în calitate de împrumutător și reclamanta G. V., în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția intitulată ,,contract de împrumut cu garanție imobiliara si contract de novatie obiectiva” autentificată sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociati R. C. si B. H., prin care s-a stipulat faptul că pârâtul dă cu împrumut reclamantei suma de_ euro, pe care aceasta o va restitui până la data de 25.11.2009.
În acest înscris se arată că suma împrumutată a fost remisă împrumutatei pentru stingerea altor obligații de plată după cum urmează: suma de 2400 euro în scopul stingerii obligației de plată față de creditorul S. V. I., suma de 20.400 euro pentru stingerea unei obligații față de creditorul P. R. M., suma de 4100 euro pentru stingerea altei obligații față de creditorul P. R. M., iar suma de 5850 se remite pentru folosința personală a reclamantei.
Se mai menționează în înscris că împrumutul este fără dobândă, iar executarea obligației de restituire este garantată cu ipotecă asupra apartamentului nr. 126 situat în București, ., ., ., proprietate a împrumutatului.
De asemenea, contractul mai cuprinde clauza conform căreia în situația în care împrumutul nu se restituie la termenul din 25.11.2009, acest termen se prelungește până la 05.01.2010 însă debitorul va achita pe lângă suma împrumutată și daune interese de 1% pe zi de întârziere, iar în cazul depășirii acestui termen întreaga sumă împrumutată, precum și daunele interese, devin exigibile, iar împrumutătorul are dreptul să solicite executarea silită asupra imobilului ipotecat.
În contract se mai stipulează faptul că, în situația în care împrumutătorul nu dorește să înceapă executarea silită, împrumutatul este de acord să intervină o novație obiectivă cu schimbare de obiect, în sensul transformării contractului de împrumut într-o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a apartamentului pentru care s-a instituit ipoteca, iar suma împrumutată împreună cu daunele interese să se transforme în prețul stabilit pentru vânzarea imobilului. Părțile convin ca, în cazul intervenirii novației, data acesteia să fie 05.01.2010, dată la care ambele părți se obligă să se prezinte la notar pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare, clauza ținând loc de notificare și punere în întârziere.
În ceea ce privește primul capăt al cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, instanța reține că, de fapt, prin acest capăt reclamanta formulează două cereri cu finalități și motivări diferite. Astfel, se solicită atât constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate sub nr. 865/26.08.2009 pentru perceperea anticipată a unei dobânzi mai mari decât cea legala, respectiv suma de 6750 euro pe care reclamanta susține că nu a primit-o ci s-a adăugat la suma împrumutată ca dobândă mascată, cât și constatarea nulității absolute a clauzei prin care s-au stabilit penalități de 1% pe zi de întârziere. În ambele ipoteze, se invocă motivele de nulitate reprezentate de cauza ilicita si frauda la lege.
Referitor la nulitatea clauzei prin care s-au stabilit penalități de 1% pe zi de întârziere, instanța are în vedere următoarele:
Clauza penală, reglementată de art. 1066 și urm. C.civil, este acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat cuantumul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
O astfel de clauză este, prin urmare, o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului („compensație a daunelor-interese”, conform art. 1069 alin. 1 C.civil) pe cale convențională și este incidentă în măsura în care sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, printre care si culpa debitorului.
În conformitate cu art. 1088 C.civ., la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate.
În același sens, cu referire strictă la contractul de împrumut, clauza penală prin care părțile stabilesc o anumită penalitate pentru neexecutarea obligației la termen, este declarată nulă expres prin art. 1 din Legea nr. 313/1879.
Față de caracterul imperativ al acestor texte legale, sancțiunea incidentă este cea a nulității absolute a clauzei penale.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța constatând că dispoziția contractuală prin care reclamanta și-a asumat obligația de a plăti penalități de întârziere de 1% pe zi este nulă de drept, va admite cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a acestei clauze.
Referitor la cererea privind constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate sub nr. 865/26.08.2009 pentru perceperea anticipată a unei dobânzi mai mari decât cea legala, respectiv suma de 6750 euro pe care reclamanta susține că nu a primit-o ci s-a adăugat la suma împrumutată ca dobândă mascată, aceasta urmează să fie analizată împreună cu capătul al doilea al cererii, prin care se solicită să se constate că obiectul împrumutului l-a constituit suma de 26.000 euro, și nu suma de 32.750 euro cum apare în contract.
Cu privire la susținerile reclamantei în sensul că ar fi primit de la pârât doar suma de 26.000 euro, și nu suma de 32.750 euro, întrucât cei 4100 euro nu au fost remiși lui P. R. M., iar suma destinată pentru folosința reclamantei a fost de 3200 euro și nu de 5850 euro, instanța reține că acestea nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă.
Astfel, în susținerea afirmațiilor sale, reclamanta a depus la dosar mai multe chitanțe (f.15-16) despre care afirmă că au fost eliberate de creditorul P. R. M., pentru a dovedi că suma de 4100 euro despre care se menționează în contract că va fi remisă acestui creditor, fusese deja achitată anterior datei de 26.08.2009.
În acest sens, instanța reține că înscrisurile sub semnătură privată menționate nu sunt apte să dovedească afirmațiile reclamantei, putând susține cel mult teza că destinația unei părți din împrumut a fost alta decât cea menționată în contract, respectiv că suma de 4100 euro nu a fost împrumutată pentru a stinge datoria față de P. R. M., ci în alt scop.
De asemenea, reclamanta afirmă că suma destinată pentru folosința sa a fost de 3200 euro și nu de 5850 euro cum s-a stipulat în contract, iar diferența de 2650 euro s-a adăugat la cei 4100 euro menționați anterior, constituind astfel dobânda mascată de 6750 euro, însă nici aceste afirmații nu sunt susținute cu nici un mijloc de probă.
În concluzie, atât timp cât reclamanta a declarat în fața notarului că a primit suma de_ euro cu împrumut și și-a asumat această declarație prin semnătură, nu se poate reține că împrumutul a avut ca obiect o altă sumă de bani.
În plus, și în situația în care pârâtul ar fi recunoscut faptul că cei 6750 euro constituie o dobândă mascată, sancțiunea care ar fi intervenit pentru stabilirea unei dobânzi peste limitele prevăzute de OG 9/2000 ar fi fost nulitatea parțială a contractului, respectiv în limita acestei sume, neexistând nici un temei pentru anularea în totalitate a convenției de împrumut, în condițiile în care reclamanta recunoaște împrumutul pentru suma de 26.000 euro.
Instanța mai are în vedere că acțiunea în constatarea împrejurării că obiectul împrumutului l-a constituit suma de 26.000 euro, și nu suma de 32.750 euro încalcă prevederile art. 111 C.pr.civ., partea având la dispoziție o acțiune în realizare, respectiv acțiunea în anularea contractului, pe care, de altfel, reclamanta a exercitat-o prin capătul de cerere anterior.
Pentru aceste considerente, instanța consideră neîntemeiate cererile privind constatarea nulității absolute a convenției autentificate sub nr. 865/26.08.2009 și constatarea împrejurării că obiectul împrumutului l-a constituit suma de 26.000 euro, și nu suma de 32.750 euro
Cu privire la cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de novație obiectivă inserat în cuprinsul contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 865/26.08.2009, se rețin următoarele:
Prin convenția autentificată sub nr. 865/26.08.2009 părțile au stipulat faptul că, în situația în care împrumutătorul nu dorește să înceapă executarea silită, împrumutatul este de acord să intervină o novație obiectivă cu schimbare de obiect, în sensul transformării contractului de împrumut într-o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 126 pentru care s-a instituit ipoteca, situat în București, . împrumutată împreună cu daunele interese să se transforme în prețul stabilit pentru vânzarea imobilului.
În cuprinsul convenției se mai arată faptul că la data încheierii acesteia, apartamentul în cauză era grevat de o ipotecă în favoarea numitului P. R. M. pentru suma de 20.400 euro și de o somație în favoarea lui S. V., emisă de B. Staiculescu D. în dosarul de executare nr.4/2009.
Anterior încheierii acestei convenții cu pârâtul F. D. A., la data de 26.01.2009 reclamanta încheiase cu P. R. M. un contract de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 147/26.01.2009 (f.12-14), prin care împrumutase de la acesta suma de_ euro, garantată cu ipotecă asupra apartamentului menționat, pe care se obliga să o restituie până la 26.07.2009. Conform celor înscrise în acest contract, din suma de_ euro, 500 euro au fost împrumutați în scopul radierii somației de plată emise de executorul I. R. în dosarul de executare nr. 70/2008 asupra apartamentului reclamantei, iar 8159,76 lei au fost remiși unei societăți de creditare pentru plata împrumuturilor acordate reclamantei în anul 2007 de această instituție, împrumuturi care, de asemenea, fuseseră garantate cu ipotecă pe același apartament.
De asemenea, la data de 11.05.2009, reclamanta a mai împrumutat de la P. R. M. suma de 4100 euro, scadența fiind 11.11.2009, conform convenției autentificate sub nr. 1118 (f.11-12), iar la data de 10.04.2009 fusese înscrisă în Cartea Funciară, la cererea B. Staiculescu D., o somație în favoarea lui S. V. I. pentru apartamentul în cauză (f.72).
Astfel, la data încheierii contractului de novație cu pârâtul – 26.08.2009, situația reclamantei era următoarea: reclamanta datora 2400 euro lui S. V., care începuse deja executarea silită prin înscrierea unei somații imobiliare în Cartea Funciară la data de 10.04.2009, iar împrumutul de 20.400 euro acordat de P. R. M. devenise scadent la 26.07.2009. De asemenea, creditorul P. R. M. deținea un drept ipotecă asupra locuinței reclamantei, iar sumele împrumutate de acesta au servit pentru stingerea unor datorii mai vechi ale reclamantei, care fuseseră garantate cu ipotecă pe apartament sau erau în curs de executare silită.
Pe acest fond se situează demersurile făcute de pârât, in scopul de a obtine de la reclamantă perfectarea antecontractului de vanzare-cumpărare pentru imobilul din .> Potrivit art. 966 cod civil „obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea nici un efect” iar potrivit art 968 Cod civil, „cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice”.
In raport de materialul probator administrat, instanta apreciaza ca antecontractul de vanzare cumparare se fundamenteaza pe o cauza imorala, scopul mediat urmarit de pârât fiind acela de a profita de starea materială precară a reclamantei pentru a obtine proprietatea asupra apartamentului acesteia.
Mai mult, în aceasta promisiune de vanzare –cumparare determinată de imprumutul acordat de parat, lipseste scopul imediat, datorită lipsei intentiei de a vinde si lipsei contraprestatiei (a pretului), actul fiind incheiat ca si garantie, si nu pentru ca vanzatorul sa incaseze pretul si cumparatorul sa dobandeasca proprietatea apartamentului.
In cauza dedusa judecatii, vointa reala a partilor, motivul pentru care acestea au incheiat promisiunea de vanzare cumparare, nu a fost acela de a vinde apartamentul, respectiv de a-l cumpăra, ci de a o constrânge pe reclamantă să restituie suma împrumutată, precum și daunele-interese stipulate în contract. De asemenea, prețul nu a fost negociat si nici stabilit la valoarea de piață a apartamentului, ci a rezultat din suma datorata de reclamantă paratului, aflată mult sub valoarea de circulație a imobilului, care, conform publicației de vânzare din 17.12.2010 (f.76), era de 228.123 lei (53.299 euro la cursul BNR din 17.12.2010).
Considerand ca este evidentă intenția pârâtului de a specula starea de nevoie în care se afla reclamanta ca urmare a împrumuturilor succesive și a actelor de executare silită derulate asupra locuinței sale, instanta apreciaza ca acesta a actionat cu incalcarea normelor de conduita morala si a celor de convietuire sociala, fundamentandu-si antecontractul de vanzare cumparare pe o cauză imorală, imprejurare de natura a atrage nulitatea absoluta a acestuia in conditiile art. 966 și art. 968 Cod civil.
Având în vedere că novația, ca și contract, presupune atât existența unei obligații valabile care se stinge prin novație, condiție îndeplinită în cauză, cât și nașterea unei obligații noi valabile, ceea ce nu s-a întâmplat, promisiunea de vânzare-cumpărare fiind nulă absolut, instanța reține că novația nu îndeplinește condițiile de valabilitate, fiind, la rândul său, lovită de nulitate.
Pentru motivele arătate, instanța urmează să constate nulitatea absolută a contractului de novație obiectivă inserat în cuprinsul contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 865/26.08.2009.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, proporțional cu pretențiile admise.
Constatând că taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantei după admiterea primei cereri de ajutor public a fost de 4362 lei, iar instanța a considerat întemeiate două dintre cele trei capete de cerere formulate, pârâtul va fi obligat să achite reclamantei suma 2908 lei (2/3 din 4362 lei) cu titlul de cheltuieli de judecată.
Conform art. 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Reținând că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru în cuantum de 8694,3 lei, iar pârâtul a căzut în pretenții doar cu privire la două capete de cerere din cele trei formulate, instanța va obliga pârâtul la plata către stat a sumei de 5796,2 lei (2/3 din 8694,3 lei), reprezentând contravaloarea taxei de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de scutire ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar”.
Împotriva sentinței civile nr._/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, au formulat apel reclamanta G. V. și pârâtul F. D. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel cum s-a reținut în decizia din apel:
„Prin apelul său, reclamanta G. V. a criticat sentința considerând că este nelegală și netemeinică.
Aceasta a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, iar pe fondul cauzei să se admită cererea sa și în ceea ce privește:
- constatarea nulității absolute a Contractului de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus pentru clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut încheiat, prin fraudarea dispozițiilor legale în vigoare;
- constatarea ca Contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus are ca obiect împrumutarea sumei de_ Euro iar nu a sumei de_ Euro.
Astfel, arată că prin sentinta civila nr._ din data de 21.12.2012 instanța de fond a admis doar în parte cererea de chemare sa în judecată în sensul:
- constatării nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus în ceea ce privește clauza stipulata în acest contract prin care s-a stabilit o dobânda moratorie de l % pe zi de întârziere, adică 30% pe luna pentru suma împrumutata ;
- constatării nulității absolute a contractului de novație obiectiva grefat în contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, astfel încât sub acest aspect hotărârea instanței de fond este nelegala și netemeinică.
Susține că, fără sa pună în discuția părților clarificarea obiectului cererii de chemare în judecata, din proprie inițiativa în mod greșit instanța de fond a stabilit ca obiectul primului capăt de cerere ar fi „ constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate sub nr. 865/26.08.2009 privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat”.
Sub acest aspect, arată că ea a investit instanța de fond cu o cerere prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a următoarelor clauze din contractul de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus:
- clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva încheiat cu pârâtul, prin fraudarea dispozițiilor legale în vigoare; iar în raport de aceasta clauza a solicitat instanței de judecata constatarea ca contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus are ca obiect împrumutarea sumei de_ Euro iar nu a sumei de_ Euro ;
- clauza stipulata în acest contract prin care s-a stabilit o dobânda moratorie de l/% pe zi de întârziere, adică 30% pe luna pentru suma împrumutata.
Susține că acest lucru rezulta din cererea introductiva de instanța cât și din cererea precizatoare formulata la termenul de judecata din data de 08.11.2010 în care a arătat în mod expres, că: „primul capăt de cerere are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus în ceea ce privește clauza stipulata în acest contract prin care s-a stabilit o dobânda moratorie de 1% pe zi de întârziere, adică 30% pe luna pentru suma împrumutata cât și pentru perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat”.
Acest capăt de cerere privește doua aspecte:
- constatarea nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus pentru clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva încheiat cu pârâtul, prin fraudarea dispozițiilor legale în vigoare si,
- constatarea nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus în ceea ce privește clauza stipulata în acest contract prin care s-a stabilit o dobânda moratorie de l % pe zi de întârziere, adică 30% pe luna pentru suma împrumutata.
Reclamanta consideră că a cerut constatarea nulității absolute parțiale în ceea ce privește aceste clauze, nu a investit instanța de judecata cu „ constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate sub nr. 865/26.08.2009” pentru perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, însă prima instanță a calificat greșit acțiunea juridică cu care a fost investită.
În opinia sa, în mod nelegal instanța de fond a stabilit ca obiectul cererii de chemare în judecata ar fi „ constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate sub nr. 865/26.08.2009” pentru perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat.
In realitate, instanța de judecata poate doar sa statueze asupra calificării juridice a cererii de chemare în judecata, iar nu asupra calificării obiectului cererii de chemare în judecata așa cum în mod greșit a procedat instanța de fond în motivarea hotărârii atacate, astfel încât, consideră că hotărârea apelata este nelegala și netemeinică, instanța de fond a făcut o aplicare greșita a dispozițiilor legale care reglementează principiul disponibilității părților și principiul rolului activ al instanțelor de judecata.
Astfel, din motivarea sentinței civile nr._ din data de 21.12.2012 rezulta ca instanța de fond face o confuzie intre calificarea obiectului cererii de chemare în judecata și calificarea juridica a cererii de chemare în judecata, precum face o confuzie și intre posibilitatea și dreptul instanței de judecata de a schimba obiectul cererii de chemare în judecata și posibilitatea și dreptul instanței de judecata de a schimba temeiul de drept al cererii de chemare în judecata în raport de motivele de fapt invocate de către reclamanți.
Invocă faptul că justiția se înfăptuiește de către instanțele judecătorești în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, cu respectarea anumitor principii și reguli de drept stabilite prin acte normative speciale.
Liberalismul procesual al părților nu se poate manifesta decât în cadrul și în limitele legii, deoarece drepturile și obligațiile lor au un caracter legal, realizându-se pe baza și în condițiile legii.
In consecința, consideră că în cadrul prezentului dosar trebuie determinat dacă instanța de judecata poate schimba cauza cererii de chemare în judecata, potrivit dispozițiilor procedurale civile în vigoare, astfel că se impune analiza a doua principii, deopotrivă aplicabile dreptului procesual civil și anume cel al disponibilității și cel al rolului activ al judecătorului.
Astfel, potrivit art.129 alin.(4) C.pr.civ. cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invoca în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept sa le ceara acestora sa prezinte explicații, oral sau în scris, precum și sa pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Instanța de judecata are dreptul, potrivit art.129 alin.4 C. Pr.Civ., sa pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare .
Instanța de judecata se poate și pronunța asupra acestor împrejurări, legiuitorul făcând distincție intre dreptul instanței de a,cere părților „sa prezinte explicații” și de a „ pune în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept”.
Consideră că din conținutul art.129 C. pr. civilă rezulta ca, în virtutea rolului activ judecătorul are posibilitatea și dreptul sa dea cererii de chemare în judecata calificarea juridica exacta, adică sa stabilească temeiul de drept corect aplicabil în cauza.
Aceasta deoarece, spre deosebire de obiectul cererii de chemare în judecata care leagă instanța de judecata sesizata și care nu poate fi schimbat, temeiul juridic nu leagă instanța de judecata care poate sa dea calificarea juridica exacta, alta decât cea data de reclamant prin cererea de chemare în judecata .
Deși dispozițiile art. 129 C.pr.civilă permit judecătorului sa pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept ale spetei, consideră că nu exista niciun text de lege care sa acorde judecătorului dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretenției deduse judecații.
Ori, conform art.129 alin. (6) C.pr.civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații.
Din aceste dispoziții legale rezulta, ca regula generala, ca instanța de judecata nu poate schimba din oficiu obiectul cererii dedusă judecații.
Mai mult decât atât, arată că în codul de procedura civila nu exista reglementari speciale care sa reglementeze strict modalitatea în care se poate schimba cauza cererii de chemare în judecata, așa cum, de exemplu, exista în ceea ce privește intervenirea altor părți în proces (art.49 și urm. ), astfel ca în acest caz se aplica regulile generale,
Totodată, art.84 C.pr.civilă nu stabilește decât dreptul, ci si obligația instanței de judecata de a da o calificare juridica corecta a cererii, independent de denumirea la care s-a oprit cel care a formulat-o, dar nu-i conferă posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt și de drept pe care reclamantul isi întemeiază pretenția.
Consideră că regula „iura novit curia” nu este de natura sa conducă la concluzia ca judecătorul ar putea schimba din oficiu cauza cererii de chemare în judecata, deoarece prin aceasta regula se înțelege faptul ca judecătorul nu este ținut de textul de lege invocat de parte, ci el trebuie sa aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt calificata juridic.
In concluzie, judecătorul stabilește situația de fapt a spetei, fără sa poată da o alta calificare juridica, iar apoi va aplica textul de lege corespunzător acestei situații, indiferent de eventualele dispoziții legale invocate de părți.
Consideră că aplicarea rolului activ al instanței nu trebuie sa suplinească voința părților sau sa aducă atingere principiului disponibilității. Acest principiu este recunoscut părții reclamante prin prevederile art. 129 al. 6 c.pr.civ., în sensul ca judecătorul hotărăște numai asupra obiectului cererii dedusă judecații.
Prin aceasta se înțelege faptul ca părțile pot determina nu numai existenta procesului, prin declanșarea procedurii judiciare ci și conținutul acestuia prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului, a participanților în proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
Aceasta deoarece principiul disponibilității consta în posibilitatea părților de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale de apărare a dreptului material dedus judecații.
In conținutul acestui principiu este cuprins dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecata cu privire la obiect (pretenția concreta exprimata), cu privire la care art. 129 alin 6 c.pr.civilă. obliga judecătorul sa se pronunțe numai asupra obiectului cererii dedusă judecații și cu privire la părți.
C. procesul este stabilit de partea reclamanta care menționează în cererea de chemare în judecata obiectul acesteia, iar instanța chiar dacă nu este ținuta de calificarea juridica data de reclamant acțiunii, nu poate schimba obiectul acesteia.
Cu alte cuvinte, instanța nu poate depăși limitele obiectului fixate de reclamant în sensul ca nu poate acorda mai mult sau mai puțin decât s-a solicitat.
Daca formulările reclamantului sunt improprii, ambigui și nu se poate determina exact obiectul cererii, instanța are obligația, în baza rolului activ, sa ceara părții sa facă precizările necesare .
Arată că potrivit doctrinei și practicii judiciare care este unanima în aceasta materie, cauza cererii de chemare în judecata este data de cauza dreptului (causa debendi - cauza raportului juridic sau al obligației puse în discuție), aceasta constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenția .
Cauza cererii de chemare în judecata, adică temeiul juridic, poate fi pusa în discuția părților de către instanța de judecata, spre deosebire de cauza acțiunii (causa petendi - cauza raportului juridic sau al obligației puse în discuție, adică scopul către care se îndreaptă voința celui care reclama, scop explicat prin împrejurările și motivele speciale care au determinat partea sa acționeze) acesta constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenția.
Consideră că orice schimbare a cauzei pretentiilor formulate determina depășirea rolului judecătorului, care este ținut de limitele cererii cu care a fost sesizat, ca limita a rolului sau activ . Judecătorul va retine numai faptele care sunt dovedite și nu va putea adaugă la acestea, dar va putea pune în discuție orice aspect de fapt chiar nementionat de părți, în raport de atitudinea acestora și de posibilitatea lărgirii cadrului procesual obiectiv, urmând sa se pronunțe .
Astfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civila și de proprietate intelectuala prin decizia civila nr. 4714 din 5 iulie 2008 a statuat ca „Este de principiu ca procesul civil se particularizează prin disponibilitate, care consta în posibilitatea conferita de lege părților de a se adresa cu cereri instanțelor judecătorești și de a dispune de obiectul litigiului, iar cadrul în care se desfășoară activitatea în materie civila este prevăzut de art.129 alin.(6) C.pr.civ., care dispune „ în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații”.
Ori, în opinia apelantei, prin sentința civila nr._ din data de 21,12.2012, instanța de fond practic a procedat la schimbarea din oficiu a cauzei cererii de chemare în judecata, definita ca fiind situația de fapt calificata juridic, din constatarea nulității absolute parțiale a clauzei privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva încheiat cu pârâtul, prin fraudarea dispozițiilor legale în vigoare (iar în raport de aceasta clauza constatarea ca contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus are ca obiect împrumutarea sumei de_ Euro iar nu a sumei de_ Euro ), în „constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate sub nr. 865/26.08.2009” pentru perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, aspect care a condus la nerespectarea de către instanța de fond a principiului disponibilității părții, principiu care este de esența procesului civil, cât și a principiului rolului activ al judecătorului.
In consecința, reclamanta consideră că prin nerespectarea de către instanța de fond a principiului disponibilității părții, principiu care este de esența procesului civil, cât și a principiului rolului activ al judecătorului în ceea ce privește primul capăt de cerere astfel cum l-a precizat, în mod greșit instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii apelate ca ar fi formulat doua cereri cu finalități și motivări diferite, apreciind că ar fi solicitat:
- „atât constatarea nulității absolute a întregii convenții” privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat,
-”cat și constatarea nulității absolute a clauzei prin care s-au stabilit penalități de l%pe zi de întârziere „ .
În opinia sa, hotărârea apelata este nelegala și netemeinica întrucât instanța de fond a făcut o aplicare greșita a dispozițiilor legale care reglementează principiul disponibilității părților și principiul rolului activ al instanțelor de judecata .
Menționează că în cuprinsul cererii de chemare în judecata apelanta a arătat ca situația de fapt o constituie perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva încheiat cu pârâtul, clauza care este nula prin fraudarea dispozițiilor legale în vigoare .
Conform art. 1586,1587 Cod civil, arată că pentru un împrumut în bani părțile pot stipula daunele interese care nu pot cuprinde decât dobânda legala sau contractuala (Decizia I.C.CJ nr. 11/24.10.2005 ) și care se datorează „ de la ziua cererii prin judecata „ ; așa cum de altfel și art, 2 alin. 2 și 3 din Decretul nr. 311/1954 prevede ca obligația de a plați o dobânda mai mare este nula de drept.
Pe de alta parte, odată cu . O.G. nr. 9/2000 a fost stabilit cuantumul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, fiind statuat în mod expres faptul ca „ în raporturile civile obligația de a plați o dobânda mai mare decât cea stabilita în condițiile prezentei ordonanțe este nula de drept” (art. 9). Având în vedere sancțiunea ce intervine în cazul nesocotirii acestei prevederi, este nula absolut clauza prin care părțile au convenit asupra unei dobânzi mai mari decât cea legala, așa cum este și în speța de față.
Totodată, arată că doctrina și practica judiciara în materie este unanima în ceea ce privește faptul ca inserarea unei eventuale clauze într-un contract de împrumut, în sensul obligației de a plați o dobânda mai mare decât cea stabilita în condițiile prezentei ordonanțe este nula de drept, atrage nulitatea respectivei clauze, iar nu a însuși contractului de împrumut.
Practic, sancțiunea consta doar în privarea împrumutătorului de prestațiile ce exced restituirii împrumutului și a daunelor interese limitate la dobânda prevăzuta de lege, o altfel de măsura relevându-se neoportuna și inechitabila pentru acesta .
Ori, în condițiile în care apelanta a recunoscut împrumutul pentru suma de 26.000 Euro, arată că a solicitat constatarea nulității absolute parțiale în ceea ce privește clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala si perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva încheiat cu pârâtul, prin fraudarea dispozițiilor legale în vigoare, iar nu nulitatea în totalitate a convenției de împrumut; iar în raport de aceasta clauza a solicitat instanței de judecata constatarea ca contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus are ca obiect împrumutarea sumei de 26.000 Euro iar nu a sumei de_ Euro .
Cu alte cuvinte, tocmai ca, pentru a sancționa intenția de fraudare a legii și de îmbogățire ilicita, legiuitorul nu a dispus reducerea dobânzii stabilite prin acordul părților la cuantumul dobânzii legale, ci insasi nulitatea absoluta a clauzei privind dobânda, apelanta a solicitat nulitatea absoluta parțiala în ceea ce privește clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat și constatarea faptului ca suma împrumutata este de 26.000 Euro iar nu_ Euro, ea nesolicitând „ constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificată sub nr. 865/26.08.2009” pentru perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat.
Prin urmare, cauza de nulitate expres invocată de apelanta privește doar clauzele ilicite contrare Legii nr. 313/1879, iar nu contractul propriu-zis de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond în hotărârea apelata .
Consideră că Hotărârea instanței de fond este nelegala și netemeinica întrucât pe de o parte a reținut ca cererea sa de a se constata ca contractul de împrumut cu garanție are ca obiect împrumutarea sumei de 26.000 Euro iar nu a sumei de_ Euro încalcă prevederile art. 111 C.pr.civilă. și ca ar avea la dispoziție o acțiune în realizare, iar pe de alta parte pentru ca deși nu a pus în discuția părților aceasta excepție de inadmisibilitate și-a motivat hotărârea în acest sens.
Apelanta arată că cererea sa de chemare în judecata are mai multe capete de cerere principale vizând nulitatea absoluta parțiala a unora dintre clauzele contractului de împrumut, printre care și clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut, iar ca urmare a anularii acestei clauze sa se constate ca de fapt suma datorata este de 26.000 Euro.
Prin urmare, instanța a fost investita cu mai multe capete de cerere, primele întemeiate pe dispozițiile art. 2 și art. 11 din Decretul-Lege nr. 1700/1938; pe dispozițiile art. 1088, art. 5, ale art. 948 ,art. 964, art. 966- 968 și art. 1589 Cod civ.; pe dispozițiile art. l din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, ale Legii nr.313/1879, pe dispozițiile Legii nr. 356/2002, pe dispozițiile art. 111 C.pr.civilă. și pe dispozițiile Legii nr. 356/2002.
Arată că acțiunea în constatarea nulității unui act juridic este o acțiune în realizare și nu în constatare întrucât prin pronunțarea nulității actului se produce în fapt o modificare a raporturilor juridice dintre părți si, nicidecum, o acțiune în constatarea existentei sau inexistentei unui drept, adică o acțiune în confirmare, și nicidecum, o acțiune în constatarea existentei sau inexistentei unui drept, adică o acțiune în confirmare.
In condițiile în care nu a contestat existenta dreptului de creanța al pârâtului, ci doar cuantumul sumei datorate cu titlu de împrumut ca urmare a includerii dobânzii percepute în suma împrumutata, și nici nu a solicitat sa se constate inexistența dreptului de creanța al pârâtului împotriva sa ci doar nulitatea clauzei prin care s-a perceput o dobânda peste limita legala și inclusa în suma împrumutata, apelanta consideră că nu poate fi primita teza susținuta de instanța de fond ca astfel se încalcă dispozițiile art. 111 C.pr.civilă.
Chiar dacă ea a invocat dispozițiile art. 111 C. pr. civilă, consideră că instanța de fond nu era obligata sa tina seama de ele, ci trebuia sa aplice normele legale în raport de finalitatea urmărita de reclamantă prin cererea de chemare în judecata .
Ca urmare a anularii clauzei privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, consideră că instanța de judecata trebuia să stabilească faptul că suma de 6750 Euro reprezintă diferența dintre suma de 26.000 Euro împrumutata și suma de_ Euro trecuta în contractul de împrumut; astfel ca se produce în fapt o modificare a raporturilor juridice dintre părți, în sensul ca pârâtul va avea o creanța împotriva sa de 26.000 Euro și nu de_ Euro.
In consecința, apelanta consideră că prin constatarea nulității clauzei, instanța de judecata modifica de fapt raporturile juridice dintre părți și este astfel obligata sa stabilească și cuantumul sumei datorate de aceasta, așa cum a solicitat printr-o cerere subsidiară.
Astfel, consideră că în mod nelegal, instanța de fond plecând de la limitele investirii prin raportare la obiectul acțiunii, deși motivarea pe acest capăt de cerere a făcut-o prin prisma excepției de inadmisibilitate, a respins ca neîntemeiata solicitarea sa de a se constata ca de fapt suma datorata este de 26.000 Euro.
Apelanta critică reținerea de către instanța de fond ca chitanțele liberatorii de plata scrise și semnate de către creditorul P. R. M., care au fost depuse de aceasta la dosarul cauzei, nu ar fi apte sa dovedească afirmațiile apelantei și ca pot susține cel mult teza ca destinația unei părți din împrumut nu ar fi fost pentru stingerea datoriei către acesta, ci pentru un alt scop .
Consideră că această motivare a instanței de fond nu poate fi primita pentru că însăși instanța de fond vorbește despre o posibilitate iar nu despre o certitudine în aceasta privința, în condițiile în care i-a refuzat încuviințarea probei testimoniale care ar fi putut fi lămuritoare sub toate aspectele și s-ar fi coroborat atât cu înscrisurile depuse de aceasta la dosar, cât și cu interogatoriul luat pârâtului F. D. A..
Consideră că instanța de fond nu si-a exercitat rolul activ pentru lămurirea acelor înscrisuri depuse de ea la dosar și că chiar dacă ea nu ar fi solicitat proba testimonială, această probă ar fi trebuit administrată, însă prima instanță nu i-a încuviințat administrarea acestei probe care ar fi dus la aflarea adevărului.
Arată că în contractul de împrumut s-a făcut mențiunea ca apelanta a primit de la pârât suma împrumutata și ca potrivit încheierii de autentificare întocmita de notarul public, părțile au citit actul și au consimțit la autentificarea acestuia, semnând toate exemplarele lui.
Insă, apelanta a solicitat constatarea nulității unor clauze ale contractului pentru cauza ilicita și frauda la lege, printre care și includerea dobânzii la suma împrumutata și neremiterea întregii sume de către pârât apelantei, ci doar a sumei de 2650 Euro, art. 968 Cod civil prevăzând ca este nelicita cauza, „când este prohibita de legi, când este contrara bunelor moravuri și ordinii publice”.
In speța dispozițiile O.G. nr. 9/2000, art. 9 au fost încălcate, în clauzele contractului fiind prevăzuta o penalitate de 1% pe zi, aferenta sumei împrumutate la data scadenta, ceea ce reprezintă și o încălcare a Legii nr. 313/1879 întrucât contractul cuprinde o clauză prohibita de acele normative arătate.
Arată că atât în doctrina cât și în practica judiciara s-a statuat în sensul ca proba cu martori este admisibila ori de cate ori se dorește probarea viciilor de consimțământ sau absenta sau falsitatea cauzei, frauda la lege, întrucât toate aceste elemente presupun existenta unor elemente de fapt care nu pot fi dovedite decât cu proba testimonială.
Dovada cauzei ilicite se poate face cu orice mijloc de proba, art. 1191 Cod civil permițând și dovada cu martori în contra sau peste cuprinsul unui înscris. Intre excepțiile instituite de Codul civil, în care se permite proba cu martori sau orice alte dovezi, în contra sau peste cuprinsul unui înscris figurează și situațiile în care se pune problema unei fraude la lege. Proba testimoniala este utila și admisibila pentru a se stabili ca exista un prejudiciu sigur și incontestabil, ca faptul din care rezulta prejudiciul este nelegal și ca acel fapt a fost săvârșit de acela căruia i se imputa, în speța pârâtul.
In consecință, consideră că hotărârea instanței de fond este nelegala și netemeinica și pentru aceste considerente.
Din chitanțele liberatorii de plata, scrise și semnate de creditorul P. R. M. și depuse la dosar, rezulta ca, cu mult timp înainte de încheierea contractului de împrumut cu pârâtul F. D. A., din totalul sumei de_ Euro împrumutata de reclamantă de la acest creditor, prin contractele de împrumut autentificate sub nr. 147/2009 de BNP M. G. O. și nr. 1118/2009 de același birou notarial, i-a achitat acestuia în total o suma de 4110 Euro, rămânând sa-i mai achite numai suma de_ Euro.
Apelanta susține că aceste chitanțe liberatorii de plata se coroborează cu declarația creditorului P. R. M. data în fata organelor de cercetare penala în care acesta a declarat ca „ în decursul mai multor luni doamna G. V. mi-a achitat, în mai multe transe, diferite sume de bani . 4100 Euro, pentru fiecare suma în parte eu a încheiat de mana cate o chitanța........revin și arat ca suma de bani care mi-a fost înmânata (adică suma de_ Euro ) a fost numărata în fata notarului public”.
Mai mult decât atât, pârâtul F. D. A. în contractul de împrumut a cărui nulitate o invocă, a trecut clauza potrivit căreia „ suma împrumutata se va distribui astfel: suma de 2400 Euro a remis-o doamnei G. V. în numerar în vederea stingerii obligației și radierii somației.........făcuta în favoarea creditorului chirografar S. V. loan” .
Arată însă, că în data de 26.08.2009 (tot în ziua semnării contractului), pentru suma de 2400 Euro achitata lui S. V. I., pârâtul F. D. A. a obligat-o sa semneze un înscris sub semnătura privata intitulat declarație, înscris în care s-a menționat ca ea a primit cu titlu de împrumut suma de 2400 Euro și ca „ suma respectiva o va folosi pentru stingerea împrumutului și a somației în favoarea domnului S. V. I. „; înscris pe care instanța de fond nici nu s-a pronunțat, așa cum rezulta din considerentele hotărârii apelate.
Consideră că acest înscris sub semnătura privata intitulat declarație a fost întocmit la cererea pârâtului F. D. A. care dorea ca ea sa precizeze ca suma de 2400 Euro i-a fost data numai pentru stingerea datoriei către S. V. I., înscris sub semnătura privata care a fost semnat atât de către ea, cât și de către pârâtul F. D. A..
Faptul ca pârâtul F. D. A., concomitent cu încheierea contractului de împrumut în forma autentica, a obligat-o sa încheie un înscris sub semnătura privata numai pentru suma de 2400 Euro, nu și pentru sumele de 4100 Euro și de_ Euro, demonstrează ca suma de 4100 Euro era o parte din dobânda perceputa anticipat de către pârâtul F. D. A. și ca a fost mascata astfel în contractul de împrumut încheiat cu apelanta (suma de 4100 Euro pe care ea nu a primit-o niciodată de la pârât, așa cum de altfel nu a primit-o nici P. R. M. de la pârâtul F. D. A., aceasta suma de 4100 Euro fiind achitata de aceasta cu mult timp înainte de încheierea contractul de împrumut a cărui nulitate o invocă).
Tocmai pentru ca suma de 4100 Euro era o parte din dobânda perceputa anticipat pârâtul F. D. A. nu i-a cerut sa întocmească și sa semneze un înscris sub semnătura privata intitulat declarație și pentru suma de 4100 Euro, așa cum a procedat pentru suma de 2400 Euro achitata lui S. V. I..
Pe de alta parte, arată că la instanța de fond a fost administrata proba cu interogatoriul ambelor părți, insă instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceasta proba, nici măcar în sensul înlăturării acesteia de la dosar, așa ajungând la concluzia ca susținerile sale, privitoare la existenta unei dobânzi mascate prin includerea acesteia în suma împrumutata, nu sunt dovedite întrucât chitanțele liberatorii de plata, scrise și semnate de creditorul P. R. M. nu s-ar corobora cu nici un alt mijloc de probă.
Arată că prin răspunsurile la interogatoriu, pârâtul F. D. A. a precizat inițial ca el i-ar fi cerut cu împrumut suma de_ Euro, pentru ca ulterior neputând s-a explice cum s-a ajuns la suma de_ Euro care este trecuta în contractul de împrumut a cărui nulitate o invocă, ceea ce demonstrează ca nu este reala suma de_ Euro.
Mai mult decât atât, apelanta arată că la termenul de judecata din data de 23.05.2011, la interogatoriul luat din oficiu de către instanța de judecata pârâtului F. D. A. (fila 77 dosar), acesta deși inițial a răspuns ca nu știa ca nu va putea plati banii și ca nu ar fi avut cunoștința de o eventuală insolvabilitate a sa, ulterior a răspuns ca a acordat împrumutul în eventualitatea obținerii casei.
Aceste răspunsuri dovedesc, pe de o parte nesinceritatea pârâtului F. D. A. în ceea ce privește răspunsurile la interogatoriu întrucât, înainte de încheierea contractul de împrumut a cărui nulitate o invocă, pârâtul F. D. A. cunoștea faptul ca ea avea nevoie de bani pentru a achita alte doua împrumuturi notariale în valoare totala de_ Euro creditorilor P. R. M. și S. V. I., fiind astfel evidentă insolvabilitatea sa la acel moment, iar pe de alta parte mai dovedește ca împrumutul s-a făcut cu dobânda, aceasta cu atât mai mult cu cât este greu de crezut ca o persoana poate acorda un împrumut fără dobânda unei alte persoane pe care abia a cunoscut-o fără a urmări un folos în schimb.
Apelanta arată că a depus la dosar mai multe înscrisuri obținute de pe sistemul ECRIS al instanțelor de judecata, din care reiese ca pârâtul F. D. A. se ocupa cu cămătăria, acesta încheind, . de timp, mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare care sunt de fapt tot contracte de împrumut mascate, în condițiile în care acesta nu a făcut nici o dovada a provenienței licite a banilor, inclusiv a celor împrumutați acesteia, ceea ce dovedește faptul ca pârâtul F. D. A. în mod curent se ocupa cu împrumutarea cu camătă a diverselor sume de bani pentru care percepe dobânzi cu mult peste limita legala .
Rezulta astfel din probele menționate, că numai pentru a putea obține împrumutul ea a acceptat ca în contractul de împrumut sa fie trecut ca ar fi primit suma de_ Euro, lucru care nu corespunde realității întrucât ea a împrumutat suma de_ Euro, iar diferența de 6750 Euro a fost de fapt dobânda perceputa anticipat de către pârâtul F. D. A. și mascata astfel în contractul de împrumut încheiat.
Totodată, din probele menționate mai rezulta ca, tocmai pentru a putea obține împrumutul de la pârâtul F. D. A., ea a mai acceptat ca în contractul de împrumut sa se menționeze ca toate sumele de bani datorate de către aceasta către creditorii P. R. M. și S. V. I., i-ar fi fost înmânate personal, cu toate ca în realitate acestea au fost înmânate personal de către pârâtul F. D. A. celor 2 creditori, respectiv lui P. R. M. și lui S. V. I..
In consecința, în raport de chitanțele liberatorii de plata scrise și semnate de creditorul P. R. M. depuse de aceasta la dosar, de răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului F. D. A., precum și de declarația creditorului P. R. M. data în fata organelor de cercetare penala, a făcut dovada ca:
- este nereala clauza care prevede ca suma de 4100 Euro este suma pe care pârâtul F. D. A. i-ar fi dat-o personal la notariat în vederea remiterii acesteia către P. R. M.;
- suma de 4100 Euro i-a fost achitată creditorului P. R. M. cu mult timp înainte de încheierea contractului de împrumut a cărui nulitate o invocă;
- de fapt suma de 4100 Euro este o parte din suma de 6750 Euro;
- pârâtul F. D. A. i-a perceput dobânda pentru împrumutul acordat și care este de 6750 Euro;
- suma de bani împrumutata de reclamantă de la pârâtul F. D. A. este de_ Euro și nu de_ Euro;
- ea trebuie sa-i restituie pârâtului F. D. A. suma de_ Euro și nu suma de_ Euro.
Apelanta arată că pârâtul F. D. A., nu numai ca i-a perceput o dobânda mascata cu mult mai mare decât dobânda legala, lucru interzis de lege, dar mai mult decât atât, aceasta dobânda este o dobânda perceputa anticipat față de data scadentei creanței, fapt de asemenea interzis de lege.
Pe de alta parte, consideră că în cauza trebuie administrata și proba testimoniala în raport de teza probatorie arătata mai sus .
F. de cele arătate, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecata în sensul ca instanța de apel:
- să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva autentificat sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus pentru clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, prevăzuta mascat în contractul de împrumut încheiat, prin fraudarea dispozițiilor legale în vigoare;
- să se constate ca contractul de împrumut cu garanție imobiliara aut. sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus are ca obiect împrumutarea sumei de_ Euro iar nu a sumei de_ Euro.
In drept, apelanta G. V. a invocat dispozițiile art. 282 și următoarele C. pr. civilă.
Împotriva Sentinței civile nr._/21.12.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._, a declarat apel și pârâtul F. D. A., considerând că este netemeinica și nelegală.
Motivând apelul în fapt, arată că prin sentința menționată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. V. și s-a constatat nulitatea absoluta:
- a clauzei stipulată în Contractul de împrumut cu garanție imobiliara și contractul de novație obiectiva autentificat sub nr. 865/26.08.2009 de BNP R. C. și B. Harangus, prin care s-au stabilit penalități de 1%/zi de întârziere;
- a contractului de novație obiectiva inserat în cuprinsul Contractului de împrumut cu garanție imobiliara mai sus menționat.
Totodată apelantul, în calitate de parat, a fost obligat la plata sumei de 8704.2 lei reprezentând cheltuieli de judecata în valoare de 2908 lei și contravaloarea taxei de timbru de 5796.2 lei.
In motivarea Hotărârii atacate, Instanța de fond a reținut faptul ca deși apelantul nu a formulat întâmpinare, în ședința publica din data de 05.09.2011 a achiesat la pretențiile reclamantei privind primul capăt de cerere, arătând ca este de acord ca instanța sa constate nulitatea clauzei penale privind penalități de întârziere de 1% pe zi.
Conform art. 275 C.pr.civilă, arată că: „Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.”
Potrivit dispozițiilor art. 134 C. pr. Civ., „este socotita prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii”.
Consideră că din cuprinsul tuturor încheierilor de ședință, rezultă că în data de 05.09.2011, când paratul a achiesat fata de pretențiile primului capăt al Cererii de chemare în judecata, nu se poate considera ca fiind la prima zi de înfățișare.
După 13 termene cu privire la plata taxei de timbru, abia în data de 08.10.2012 se poate considera ca instanța a fost legal investita prin îndeplinirea obligației cu privire la plata taxei de timbru și tot atunci data la care părțile legal citate erau în măsura de a pune concluzii.
Astfel, trage concluzia ca este nelegal ca paratul sa fie obligat la plata cheltuielilor de judecata, în măsura în care a achiesat în totalitate la pretențiile reclamantei.
Cu privire la capătul de cerere privind contractul de novație obiectiva inserat în cuprinsul Contractului de împrumut cu garanție imobiliara, solicită să se constate că acest capăt de cerere este lipsit de interes, în condițiile în care înainte de promovarea cererii de chemare în judecata, de către reclamantă, apelantul a înțeles sa aleagă executarea Contractului de împrumut cu garanție imobiliara, prin intermediul Executorului judecătoresc.
Menționează că în cadrul dispozițiilor finale ale Contractului de împrumut cu garanție imobiliara și novație obiectiva, este stipulat în mod expres ca apelantul în calitate de împrumutător, în cazul în care debitoarea nu-si respecta obligațiile, are posibilitatea de a alege fie executarea contractului de împrumut prin intermediul executorului judecătoresc, fie să solicite instanței de judecata competente sa constate intervenita novația, prin nerespectarea obligațiilor Contractului de împrumut de către împrumutat.
Consideră că atâta timp cât apelantul a înțeles sa se adreseze unui executor judecătoresc în vederea executării silite a Contractului de împrumut este evident ca a renunțat la Contractul de novație obiectiva.
In acest sens, arată ca în februarie 2010 a formulat Cerere de executare silita în Dosarul execuțional nr. 2/2010 al B. M. D., iar la data de 10.12.2010 reclamanta a formulat Contestație la executare, formându-se astfel Dosarul nr._/301/2010, ce a fost suspendat la data de 13.09.2013 până la soluționarea prezentei cauze.
Prin urmare, capătul de cerere cu privire la Novația obiectiva este lipsit de interes, excepție pe care apelantul a invocat-o încă de la începutul procesului, susținuta și dezvoltata în cadrul notelor scrise depuse la dosar.
Apelantul-pârât arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei de interes.
In ceea ce privește nulitatea absoluta a Contractului de Novație, Instanța de fond a avut în vedere principiul conform căruia, un Contract lovit de nulitate absoluta nu poate permite convertirea acestuia . novație perfect legal, motivând ca prețul novației obiective ar fi acela format din suma împrumutului efectiv și penalitățile de 1%/zi.
Astfel, singurul lucru pe care Instanța de fond l-a constatat a fost cu privire la nulitatea clauzei ce privește penalitățile de 1% pe zi, așa cum și apelantul a arătat, încă dinainte de a se împlini prima zi de înfățișare, fiind de acord cu aceasta solicitare, potrivit art. 275 C.pr.civilă. Acest lucru nu face însă ca novația în cauza sa fie considerată inadmisibila, condițiile ce reglementează aceasta materie fiind îndeplinite în totalitate.
Consideră că în mod temeinic, instanța de fond nu a constatat nulitatea absoluta a Contractului de împrumut cu garanție imobiliara și nici nu a admis capătul de cerere prin care s-a solicitat sa se constatate ca obiectul împrumutului ar fi mai mic.
Astfel, pentru toate motivele menționate solicită admiterea apelului său astfel cum a fost formulat, urmând ca instanța să constate lipsa de interes cu privire la Contractul de novație.
In condițiile în care se va trece peste acest lucru, solicită sa se constate ca novația în cauza nu e lovita de nulitate absoluta.
Totodată, solicită înlăturarea obligației de plata a apelantului - parat la plata cheltuielilor de judecata și obligarea paratei la plata către stat a sumei de 5796,2 lei reprezentând contravaloare taxa de timbru.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 403 alin. 9 C.pr.civilă.
În faza de apel nu au fost administrate alte probe, tribunalul valorificând probele administrate la prima instanță”.
Nu s-au administrat noi probe în apel.
Prin decizia civilă nr.754/A/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, potrivit art.296 C.proc.civ., s-au respins ca nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:
„Analizând cererile și apărările părților, probele administrate în cauză, sentința primei instanțe și motivele concrete de apel invocate de părți, tribunalul apreciază că ambele apeluri sunt nefondate și urmează să fie respinse conform art. 296 C. pr. civilă, prim a instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Referitor la criticile aduse de către reclamanta G. V., tribunalul constată că prima instanță nu a calificat greșit obiectul juridic al acțiunii cu care a fost sesizată și nici nu a încălcat principiile disponibilității părților în procesul civil, respectiv, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.
Reclamanta G. V. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul F. D. A., sa constate nulitatea absoluta a Contractului de împrumut cu garanție imobiliara și contract de novație obiectiva autentificat sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociati R. C. și B. Harangus în ceea ce privește clauza stipulata în acest contract prin care s-a stabilit o dobânda moratorie de 1% pe zi de întârziere, adica 30% pe luna pentru suma împrumutata, cât și pentru perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legala și perceputa anticipat, pentru cauza ilicita și frauda la lege.
Instanța a reținut că este vorba despre o acțiune în constatarea nulității absolute, iar în ceea ce privește prima parte a cererii, pârâtul F. D. A. a achiesat la cererea reclamantei, acceptând că au fost încălcate dispozițiile legale imperative care interziceau inserarea unei astfel de clauze.
Prin cel de-al doilea capăt al cererii, reclamanta apelantă a solicitat să se constate nulitatea aceluiași act juridic, pe motiv că în contract a fost inserată totuși, o dobândă mascată, constând în faptul că suma reală împrumutată a fost de 26.000 Euro și nu de 32.750 euro, așa cum ambele părți au declarat în fața Notarului public, diferența constituind de fapt, dobânda mascată despre care a făcut ample referiri și pe care nu ar datora-o.
Apelanta-reclamantă a susținut că de fapt, dacă nu accepta să facă această declarație în fața Notarului Public, nu ar fi obținut împrumutul de la acesta.
Reclamanta G. V. a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de novație obiectiva grefat în contractul de împrumut cu garanție imobiliara autentificat sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus, iar subsidiar constatării nulităților de mai sus, a solicitat să se constate ca contractul de împrumut cu garanție imobiliara autentificat sub nr. 865/26.08.2009 de BNP Asociați R. C. și B. Harangus are ca obiect împrumutul sumei de 26.000 Euro și nu al sumei de 32.750 euro, cum s-a consemnat în actul autentic.
Referitor la primul capăt al cererii de chemare în judecată prima instanța a reținut că, de fapt, prin acest capăt reclamanta a formulat două cereri cu finalități și motivări diferite.
A reținut că se solicită atât constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate sub nr. 865/26.08.2009 pentru perceperea anticipată a unei dobânzi mai mari decât cea legala, respectiv suma de 6750 euro pe care reclamanta susține că nu a primit-o ci s-a adăugat la suma împrumutată ca dobândă mascată, cât și constatarea nulității absolute a clauzei prin care s-au stabilit penalități de 1% pe zi de întârziere, reținând că în ambele ipoteze erau invocate motivele de nulitate reprezentate de cauza ilicita și frauda la lege.
Referitor la acțiunea de constatare a nulității, prima instanță a reținut că clauza penală, reglementată de art. 1066 și următoarele C.civil, este acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat cuantumul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
O astfel de clauză este o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului („compensație a daunelor-interese”, conform art. 1069 alin. 1 C.civil) pe cale convențională și este incidentă în măsura în care sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, printre care și culpa debitorului.
Conform art. 1088 C.civ., s-a reținut că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate.
Cu referire strictă la contractul de împrumut, s-a reținut că clauza penală prin care părțile stabilesc o anumită penalitate pentru neexecutarea obligației la termen, este declarată nulă expres prin art. 1 din Legea nr. 313/1879, iar față de caracterul imperativ al acestor texte legale, s-a reținut că sancțiunea incidentă este nulitatea absolută a clauzei penale.
Prima instanța a constatat că dispoziția contractuală prin care reclamanta și-a asumat obligația de a plăti penalități de întârziere de 1% pe zi este nulă de drept, astfel că a admis această cerere și a constatat nulitatea absolută a clauzei.
Prima instanță s-a referit și la cererea privind constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificată sub nr. 865/26.08.2009 pentru perceperea anticipată a unei dobânzi mai mari decât cea legala, respectiv suma de 6750 euro pe care reclamanta a susținut că nu a primit-o ci s-a adăugat la suma împrumutată ca dobândă mascată, această cerere fiind analizată împreună cu capătul al doilea al cererii, prin care s-a solicitat să se constate că obiectul împrumutului l-a constituit suma de 26.000 euro și nu suma de 32.750 euro cum apare în contract.
Cu privire la susținerile reclamantei în sensul că ar fi primit de la pârât doar suma de 26.000 euro și nu suma de 32.750 euro, întrucât cei 4100 euro nu au fost remiși creditorului P. R. M., iar suma destinată pentru folosința reclamantei a fost de 3200 euro și nu de 5850 euro, instanța a reținut că acestea nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, tribunalul constatând că această concluzie a primei instanțe, corespunde probelor administrate în cauză în condițiile legii.
Conform art. 1191 alin. 2 C. civil de la 1864 aplicabil în cauză, proba cu martori nu poate fi administrată împotriva celor cuprinse în actul autentic, astfel că, în mod legal și temeinic, prima instanță a respins cererea reclamantei-apelantă de audiere eventual, a martorului P. R. M., care să-și confirme sau să infirme propriile declarații, persoană care este un terț față de raporturile juridice încheiate între părțile de față.
Astfel, s-a reținut că în susținerea afirmațiilor sale, reclamanta a depus la dosar mai multe chitanțe (f.15-16) despre care afirmă că au fost eliberate de creditorul P. R. M., pentru a dovedi că suma de 4100 euro despre care se menționează în contract că va fi remisă acestui creditor, fusese deja achitată anterior datei de 26.08.2009.
Prima instanța a reținut în mod întemeiat că înscrisurile sub semnătură privată menționate nu sunt apte să dovedească afirmațiile reclamantei, putând susține cel mult teza că destinația unei părți din împrumut a fost alta decât cea menționată în contract, respectiv că suma de 4100 euro nu a fost împrumutată pentru a stinge datoria față de creditorul anterior P. R. M., ci în alt scop, situație care nu dovedește că reclamanta ar fi primit de la pârât o altă sumă decât cea care rezultă din actul autentic, ce corespunde chiar declarației pe care a dat-o reclamanta în fața notarului public.
Chiar dacă a analizat sancțiunea nulității din perspectiva întregului act juridic, prima instanță s-a referit în concret la pretinsa dobândă mascată de 6750 euro, invocată de reclamantă, însă a constatat că aceste afirmații nu sunt susținute cu nici un mijloc legal de probă.
În concluzie, atât timp cât reclamanta a declarat în fața notarului că a primit suma de_ euro cu împrumut și și-a asumat această declarație prin semnătură, prima instanța a apreciat în mod întemeiat că nu se poate reține împotriva înscrisului, că împrumutul a avut ca obiect o altă sumă de bani.
Cum reclamanta a invocat și dispozițiile art. 111 C. pr. civilă, tocmai ținând cont de principiul disponibilității părților în procesul civil, prima instanță a avut în vedere cererea reclamantei și din perspectiva acțiunii în constatare referitor la obiectul material al împrumutului (26.000 euro și nu 32.750 euro), reținând că cererea nu poate fi admisă pe acest temei, față de caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, reținând că reclamanta are la îndemână acțiunea în realizare, respectiv acțiunea în anularea contractului, astfel că motivele de apel legate de încălcarea principiului disponibilității sub acest aspect sunt nefondate.
Totodată, respingerea cererii de administrare a probei cu martori împotriva celor cuprinse în actul autentic, în condițiile în care legea nu o permite decât cu acordul pârâtului, iar acesta nu a fost de acord cu administrarea probei, nu este echivalentă cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului pentru aflarea adevărului, astfel cum susține apelanta-reclamantă.
Reclamanta-apelantă a solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de novație obiectivă inserat în cuprinsul contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 865/26.08.2009.
Aceasta a arătat că pe contractul de împrumut a fost grefat și un contract de novație obiectiva cu schimbare de obiect, prin care contractul de împrumut urma sa se transforme într-o promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea sa în caz de nerestituire la termen a sumei împrumutate și dacă creditorul F. D. A. nu optează pentru executarea sa silita, iar suma împrumutata împreuna cu daunele-interese sa se transforme în prețul pentru vânzarea imobilului.
A susținut că contractul de novație, pentru a fi valabil, trebuie sa îndeplinească atât condițiile de valabilitate ale contractelor în general, cât și alte condiții specifice, respectiv, existența unei obligații valabile care urmează a se stinge prin novație.
În cazul de față ar fi vorba despre obligația principală de restituire a împrumutului, dar și de plată a accesoriilor (penalități și dobânzi legale), care ar urma să se stingă prin novație, dar și de obligațiile specifice contractului de vânzare cumpărare, respectiv, obligația reclamantei de predare a apartamentului cu care a garantat împrumutul.
Dacă una din aceste obligații este lovita de nulitate absoluta, atunci ea nu poate forma obiectul novației.
Dacă nu se poate reține nulitatea obligației reclamantei de restituire a împrumutului, în mod legal și temeinic a stabilit prima instanță, că obligația reclamantei de predare a apartamentului, specifică contractului de vânzare-cumpărare este nulă întrucât novația obiectivă are la bază o cauză falsă, imorală, din partea pârâtului F. D. A..
Nulitatea clauzei penale referitoare la dobânda moratorie de 1% pe zi de întârziere, constatată de prima instanță, nu atrage nulitatea întregii obligații a reclamantei de restituire a împrumutului.
Prima instanță a reținut că prin convenția autentificată sub nr. 865/26.08.2009 părțile au stipulat faptul că, în situația în care împrumutătorul nu dorește să înceapă executarea silită, împrumutatul este de acord să intervină o novație obiectivă cu schimbare de obiect, în sensul transformării contractului de împrumut într-o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 126 pentru care s-a instituit ipoteca, situat în București, . împrumutată împreună cu daunele interese să se transforme în prețul stabilit pentru vânzarea imobilului, convenție care este lovită de nulitate, astfel cum a stabilit prima instanță, motivul de apel invocat de către apelantul-pârât fiind nefondat.
Despre novația obiectivă cu schimbare de obiect (în sensul transformării contractului de împrumut într-o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 126 pentru care s-a instituit ipoteca, situat în București, . întemeiat a reținut prima instanță, că la data încheierii acesteia, apartamentul în cauză era grevat de o ipotecă în favoarea numitului P. R. M. pentru suma de 20.400 euro și era emisă o Somație de executare silită imobiliară pentru recuperarea creanței de către creditorul S. V., emisă de B. Staiculescu D. în dosarul de executare nr.4/2009.
Prima instanță a reținut pe larg contractele de împrumut pe care le-a încheiat reclamanta și datoriile pe care le avea aceasta anterior încheierii convenției cu pârâtul F. D. A., împrumuturi care, de asemenea, fuseseră garantate cu ipotecă pe același apartament și pe care apelantul-pârât le-a cunoscut din moment ce principalul scop pentru care a fost acordat împrumutul de față, a fost achitarea acestor datorii și evitarea executării silite imobiliare privind apartamentul ce a constituit și obiectul material al novației.
Astfel, în mod întemeiat a reținut prima instanță că la data încheierii contractului de novație cu pârâtul – 26.08.2009, situația reclamantei era una precară, iar sumele împrumutate de aceasta au servit pentru stingerea datoriilor mai vechi care fuseseră garantate cu ipotecă pe apartament sau erau în curs de executare silită.
Pe acest fond se situează demersurile făcute de pârât, în scopul de a obține de la reclamantă perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul din . instanță a apreciat în mod corect că antecontractul de vânzare cumpărare se fundamentează pe o cauza imorala, scopul mediat urmărit de pârât fiind acela de a profita de starea materială precară a reclamantei pentru a obține proprietatea asupra apartamentului acesteia.
Art. 966 Cod civil de la 1864, prevede că „obligatia fără cauză sau fondată pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea nici un efect” iar potrivit art 968 Cod civil, „cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.
În speța de față, în mod întemeiat a reținut prima instanță, că promisiunii de vânzare–cumpărare prevăzută în contractul de novație și determinată de împrumutul acordat de pârât, îi lipsește scopul imediat (intenția reclamantei de a vinde și de a primi prețul sub forma sumei împrumutate), actul juridic nefiind încheiat cu scopul ca vânzătorul sa încaseze prețul și cumpărătorul să dobândească proprietatea asupra apartamentului.
Voința reala a părților pentru care au încheiat promisiunea de vânzare cumpărare (obiect al novației), nu a fost aceea de a vinde apartamentul, respectiv de a-l cumpăra, ci de a o constrânge pe reclamantă să restituie suma împrumutată și daunele-interese stipulate în contract, clauza privind daunele-interese de 1%/zi de întârziere fiind lovită de nulitate absolută.
Pretinsul-preț nu a fost stabilit în raport de valoarea de piață a apartamentului, fiind astfel dovedită intenția pârâtului F. D. A. de a specula starea de nevoie în care se afla reclamanta ca urmare a împrumuturilor succesive și a actelor de executare silită derulate referitor la locuința sa.
Faptul că pârâtul nu a înțeles până în prezent, să uzeze de convenția de novație obiectivă și că a demarat executarea silită pentru realizarea obligației de restituire a împrumutului cu garanție imobiliară, nu determină lipsa interesului reclamantei (a folosului practic ce poate fi realizat de către reclamantă), privind promovarea acțiunii de constatare a nulității absolute a convenției de novație, astfel că în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut cauza ilicită și imorală a convenției sub acest aspect și a constatat nulitatea convenției de novație obiectivă inserată în cuprinsul contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 865/26.08.2009, promisiunea de vânzare-cumpărare fiind nulă absolut.
Pentru motivele de drept și de fapt menționate mai sus, tribunalul apreciază că motivul de apel invocat de către pârâtul F. D. A., privind lipsa de interes, este neîntemeiat, în mod legal și temeinic, prima instanță constatând nulitatea absolută a contractului de novație obiectivă.
Totodată, tribunalul reține că aspectul că o mare parte din împrumut nu i-a fost predată reclamantei-apelantă, ci, a fost predată direct creditorilor anteriori ai acesteia, nu atrage nulitatea convenției de împrumut încheiată între reclamantă și pârât, referitor la pretinsa dobândă mascată, apelul reclamantei fiind nefondat, întrucât nu se poate reține vreo cauză, de natura să atragă nulitatea absolută a convenției sub acest aspect.
Prin apelul declarat de pârâtul F. D. A. împotriva Sentinței civile nr._/21.12.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._, acesta a susținut că sentința este nelegală și netemeinică și sub aspectul obligațiilor de restituire a ajutorului public judiciar acordat reclamantei, precum și sub aspectul obligării acestuia la cheltuieli de judecată.
Analizând sentința primei instanțe și motivele de apel sub acest aspect, tribunalul reține că pârâtul F. D. A. a fost de acord cu constatarea nulității convenției privind clauza penală care prevedea penalități de 1%/zi de întârziere, recunoscând astfel parțial pretențiile reclamantei, astfel că nu poate beneficia de dispozițiile art.275 C,. pr., civilă decât referitor la această cerere.
Așa cum s-a reținut și din motivele de apel expuse mai sus, pârâtul F. D. A. nu a fost de acord cu constatarea nulității convenției privind novația obiectivă, cerere care a fost admisă de către prima instanță, astfel că pârâtul a căzut în pretenții, în sensul prevăzut de art. 274 C. pr. civilă.
Prima instanță l-a obligat pe pârâtul F. D. A. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2908 lei, precum și la plata către stat a sumei de 5796,2 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de scutire ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, corelativ cererilor admise.
Prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 274 C. pr. civ. l-a obligat pe pârâtul F. D. A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, proporțional cu pretențiile admise.
Constatând că taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantei după admiterea primei cereri de ajutor public a fost de 4362 lei, iar instanța a considerat întemeiate două dintre cele trei capete de cerere formulate, pârâtul a fost obligat să-i achite reclamantei suma 2908 lei (2/3 din 4362 lei) cu titlul de cheltuieli de judecată.
Conform art. 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, s-a reținut în mod întemeiat că cheltuielile pentru care reclamanta a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar, trebuie să fie puse în sarcina pârâtului, care a căzut în pretențiile sale, apelul acestuia fiind nefundat și sub acest aspect”.
Împotriva deciziei civile nr.754/A/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, a formulat recurs reclamanta G. V., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței civile nr._/12.12.2012, apelate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și nu cum au interpretat instanțele de apel și de fond – în ceea ce privește:
- constatarea nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliară și contract de novație obiectivă autentificat sub nr.865/26.08.2009 de B.N.P. Asociați R. C. și B. Harangus pentru clauza privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legală și percepută anticipat, prevăzută mascat în contractul de împrumut încheiat, prin fraudarea legislației în vigoare;
- constatarea că susmenționatul contract de împrumut are ca obiect împrumutarea sumei de 25.750 euro, și nu a sumei de 32.750 euro.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel, prin menținerea soluției instanței de fond, a încălcat principiul disponibilității părții și a principiului rolului activ al judecătorului, reținând în mod eronat că s-ar fi solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea nulității absolute a întregii convenții autentificate, pentru perceperea unei dobânzi legale mai mari decât cea legală și percepută anticipat și de asemenea, că s-ar fi formulat două capete de cerere cu finalitate diferită: 1. constatarea nulității absolute a contractului privind perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legală și percepută anticipat; 2. cât și constatarea nulității absolute a clauzei prin care s-au stabilit penalități de 1% pe zi de întârziere.
Or, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a parțiale a contractului privind clauza având ca obiect perceperea unei dobânzi legale mai mari decât cea legală și percepută anticipat, prevăzută mascat în contractul de împrumut, astfel încât suma reală împrumutată este de 25.750 euro recunoscută de către reclamantă, și nu cea menționată în contract de 32.750 euro, dar și clauza privind stabilirea unei dobânzi moratorii de 1% pe zi de întârziere, adică 30% pe lună pentru suma împrumutată.
În mod greșit instanța de apel a respins criticile susmenționate pe care reclamanta le-a menționat în apelul formulat împotriva hotărârii primei instanțe, decizia recurată fiind nelegală și pentru lipsa motivării instanței de control judiciar, care reia doar situația de fapt stabilită de instanța de fond și considerentele acesteia.
Ambele instanțe – de fond și de apel – au făcut confuzie între calificarea obiectului cererii de chemare în judecată și calificarea juridică a cererii de chemare în judecată, respectiv dreptul instanței de judecată de a schimba temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, în raport de motivele de fapt invocate de către reclamanți.
Or, potrivit art.129 alin.6 C.proc.civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, pe care nu-l pot schimba, iar potrivit art.84 C.proc.civ. privind rolul activ al judecătorului privind calificarea corectă din punct de vedere juridic a cererii, temeiul juridic, independent de denumirea la care s-a oprit cel care a formulat-o fără posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt și de drept pe care reclamantul și-a întemeiat pretenția.
Instanța, potrivit art.129 alin.6 C.proc.civ., nu poate acorda mai mult sau mai puțin decât ceea ce s-a solicitat.
Cauza de nulitate expres invocată de către reclamantă privește doar clauzele ilicite contrare Legii nr.313/1879, iar nu contractul propriu-zis de împrumut cu garanție imobiliară și contract de novație obiectivă, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond în hotărârea apelată.
Hotărârea recurată este nelegală și pentru reținerea greșită de către instanța de apel, în ceea ce privește constatarea faptului că obiectul contractului este împrumutarea sumei de 26.000 euro, iar nu a sumei de 32.750 euro, că reclamanta ar avea la îndemână acțiunea în realizare, iar nu o acțiune în constatare potrivit art.111 C.proc.civ.
Or, acțiunea în constatarea nulității unui act juridic nu este o acțiune în constatare, ci una în realizare, întrucât prin pronunțarea nulității actului se produce în fapt o modificare a raporturilor juridice dintre părți și nicidecum, o acțiune în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, adică o acțiune în confirmare.
Reclamanta a solicitat constatarea cuantumului real al sumei contractului, și nu să se constate inexistența dreptului de creanță al intimatului pârât împotriva sa, iar printr-o astfel de constatare se produce o modificare a raporturilor juridice dintre părți, în sensul că intimatul va avea o creanță împotriva recurentei reclamante, de 26.000 euro, iar nu de 32.500 euro – aspect ce trebuie stabilit de către instanța de judecată în cadrul aceluiași dosar, spre a se tranșa definitiv aspectele litigioase dintre părți, cuantumul sumei datorate fiind un capăt de cerere subsidiar celui privind constatarea nulității absolute a clauzelor nelegale din contract invocate.
- Hotărârea este nelegală și pentru că instanța de apel nu s-a pronunțat pe critica din apel privind contrarietatea existentă între dispozitiv și considerentele hotărârii instanței de fond, astfel în dispozitiv se respinge ca neîntemeiată cererea pe capătul privind constatarea sumei datorate de 26.000 euro, iar nu de 32.750 euro, pentru ca în considerente instanța să motiveze soluția pe excepția de inadmisibilitate – excepție care, în plus, nu a fost pusă în prealabil, în discuția părților.
- Hotărârea recurată este nelegală și pentru că s-au respins cele două capete de cerere din acțiunea reclamantei, ca neîntemeiate, prin respingerea apelului formulat împotriva sentinței apelate, greșit reținându-se că reclamanta nu a dovedit cu nici un mijloc de probă faptul că ea a primit de la intimat doar suma de 20.666 euro, iar nu suma de 32.750 euro, că suma de 4.100 euro nu a fost remisă creditorului P. R. M., că suma de 3.200 euro este singura sumă pe care reclamanta a primit-o de la intimatul-pârât, iar nu suma de 5.850 euro – și că înscrisurile sub semnătură privată depuse de reclamantă la dosar nu ar fi apte să dovedească afirmațiile acesteia în această privință.
În mod nelegal, ambele instanțe au înlăturat de la dosarul cauzei înscrisurile sub semnătură privată depuse de recurentă – chitanțele liberatorii de plată, scrise și semnate de P. R. M., care se coroborează cu declarațiile acestuia date în fața organelor de cercetare penală, din care rezultă inclusiv că „suma de bani care mi-a fost înmânată este de 20.400 euro”.
Astfel, reclamanta a dovedit că suma de 4.100 euro nu a fost împrumutată niciodată de către intimatul F. D. A., acesteia, ci această sumă cu titlu de dobândă a fost inclusă direct în suma din contractul de împrumut cu eludarea dispozițiilor privind plata impozitului pentru venitul realizat cu titlu de dobândă din contractul de împrumut.
Instanța nu s-a pronunțat nici asupra înscrisului intitulat „declarație” întocmit de către recurenta reclamantă, la solicitarea intimatului F. D. A., din data de 26.08.2009 (în data încheierii contractului de împrumut în cauză, dar înainte de semnarea acestuia), din care rezultă primirea cu titlu de împrumut de către reclamantă a sumei de 2.400 euro, pe care urma să o folosească pentru stingerea împrumutului și a somației, în favoarea numitului S. V. I..
Instanța nu s-a pronunțat nici cu privire la proba cu interogatoriul luat pârâtului F. D. A., în care a precizat că reclamanta i-ar fi cerut suma de 30.000 euro, fără a putea explica cum s-a ajuns la suma trecută în contract de 32.750 euro, în fapt fiind primită suma de 26.000 euro, diferența de până la 32.750 euro constituind dobânda inclusă nelegal în împrumut, acesta recunoscând că a acordat împrumutul în eventualitatea obținerii casei, așadar cunoscând faptul că recurenta avea nevoie de bani spre a achita alte două împrumuturi notariale în valoare totală de 22.800 euro, creditorilor P. R. M. și S. V. I..
Din aceste răspunsuri rezultă acordarea împrumutului cu dobândă, fiind greu de crezut că o persoană poate acorda împrumut cu dobândă unei alte persoane, fără a urmări un folos în schimb.
S-a solicitat admiterea recursului, cu invocarea prevederilor art.304 pct.6, 7, 8 și 9 C.proc.civ. și administrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul pârât F. D. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, nefiind încălcate principiile de drept invocate de către recurentă prin decizia recurată, care s-a referit în concret la întreaga dobândă mascată de 6.750 euro susținută de către reclamantă, constatându-se că aceste afirmații nu sunt susținute cu nici un mijloc legal de probă. Mai mult, pretențiile sunt contrazise de întreaga instituție a documentelor autentice.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
- Mai întâi, Curtea constată că prima critică vizând calificarea cererii de chemare în judecată și încălcarea principiului disponibilității de către cele două instanțe de fond și de apel nu poate fi reținută, întrucât astfel cum a reținut în mod legal instanța de apel, fie că nulitatea privește contractul de împrumut în cauză în partea referitoare la perceperea unei dobânzi mai mari decât cea legală și respectiv de penalități pe fiecare zi de întârziere de 1%, fie în mod direct aceste clauze, acțiunea privește o nulitate parțială de contract având ca obiect clauzele susmenționate și care rezultă cu claritate din conținutul acțiunii deduse judecății.
Pretinsa confuzie a instanței de apel privind calificarea obiectului cererii de chemare în judecată cu calificarea juridică a cererii de chemare în judecată invocată de către recurentă este astfel greșită, întrucât în cauză nu s-a procedat la o calificare juridică de acțiune pe de o parte, iar pe de altă parte, instanțele de fond și de apel au avut în vedere dimpotrivă, strict obiectul cererii de chemare în judecată, conform art.129 alin.6 C.proc.civ., fără a-l depăși ori a-l înlocui cu un altul care nu a fost dedus judecății, astfel cum se susține, cu încălcarea principiului disponibilității .
- Curtea constată – în al doilea rând însă, că sunt fondate celelalte critici formulate în recurs privind reținerea de către instanța de apel a valorii împrumutului acordat prin contractul dintre cele două părți de 32.750 euro, în loc de cea care ar fi fost reală în cuantum de 26.000 euro, fără a se motiva decizia din apel în raport de criticile pe care recurenta reclamantă le-a formulat în mod clar, detaliat în apelul său, ci confirmând doar generic soluția reținută de către prima instanță, fără o reapreciere a probatoriului, astfel cum se impunea, față de criticile din apel și față de caracterul devolutiv al apelului.
Se constată că într-adevăr, criticile din apel au fost expuse în considerente pe larg, dar la care instanța de apel nu a și răspuns argumentat, pentru a respinge apoi apelul reclamantei, ca nefondat.
Or, reclamanta a invocat - proba cu martori reiterată în apel fiind respinsă – mai multe elemente ale probatoriului administrat, spre a fi analizate în scopul dovedirii împrumutului real, al dobânzii și penalităților de întârziere stabilite peste cele permise de lege, dar pretins inserate în mod imoral, ilicit în împrumutul din contractul autentificat la notar:
- înscrisurile sub semnătură privată – chitanțe liberatorii scrise și semnate de P. R. M.;
- declarațiile date de P. R. M. în fața organelor de cercetare penală – și care au valoarea pentru cauza civilă pendinte unui început de dovadă scrisă ce poate fi coroborat cu martori și prezumții, respectiv cu celelalte probe administrate în cauză: înscrisuri, interogatorii;
- declarația recurentei din 26.08.2009 (data încheierii contractului) vizând primirea cu titlu de împrumut a sumei de 2.400 euro în scopul stingerii împrumutului și somației, în favoarea numitului S. V. I.;
- răspunsurile la interogatoriul luat pârâtului reclamant F. D. A. privind sumele de bani solicitate de către reclamantă cu titlu de împrumut, în cuantum scăzut de cel menționat în contractul de împrumut autentificat, scopul împrumutului, etc.
Toate aceste critici din apel au fost prezentate pe larg în considerente, fără însă a fi analizate de către instanța de apel, care trebuia să procedeze la analizarea lor concretă, în mod argumentat, astfel încât să rezulte situația de fapt exactă reținută și căreia să-i corespundă și soluția în drept, respectiv pentru care motive, criticile apelantei nu au fost primite, clarificându-se în mod cert raporturile juridice reale dintre părțile contractante în actul juridic în cauză, cu referire la clauzele invocate.
Dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil reglementat de articolul 6 C.E.D.O., presupune a se răspunde fiecărui capăt de cerere cu care instanța a fost învestită prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată, iar motivarea hotărârii judecătorești este o garanție a procesului echitabil, a respectării principiului bunei administrări a justiției și care își găsește aplicarea în mod corespunzător, în prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ.
Exigența motivării impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor, criticilor și propunerilor de probe prezentate de părți și de a indica într-o măsură clară și concretă – nu generică – motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul – nemotivarea în sensul arătat echivalând cu nepronunțarea asupra fondului.
În speță, instanța de apel urma să analizeze în concret – printr-o reapreciere a întregului probatoriu al celui administrat la fond, dar și al celui din apel – motivele, criticile, argumentele, probele invocate, etc., pe care reclamanta le-a invocat în sprijinul apelului său – și să răspundă explicit și argumentat la toate acestea pentru a tranșa litigiul din perspectiva argumentelor esențiale ale apelantei, apreciate ca fiind determinante pentru legala soluționare a cauzei.
Neprocedând astfel, apelantei reclamante i s-a creat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată, decât prin constatarea nulității parțiale a hotărârii recurate, casarea în parte și rejudecarea apelului reclamantei sub aspectele reținute.
Este fondată și critica din recurs privind nepronunțarea de către instanța de apel asupra criticii din apel având ca obiect contrarietatea dintre dispozitivul sentinței apelate prin care se respinge ca neîntemeiată cererea pe capătul privind constatarea sumei datorate de 26.000 euro în loc de 32.750 euro, și respectiv considerentele sentinței care motivează soluția pe excepția de inadmisibilitate – excepție care în plus, nu a fost pusă în prealabil, în discuția părților.
Curtea mai constată că litigiul poartă asupra nulității clauzelor susmenționate din contract privitoare la dobânda nelegală și penalitățile nelegale percepute și pretins inserate mascat în împrumutul menționat în contractul autentificat la notar, astfel că solicitarea ca și consecință a faptului că împrumutul în mod real acordat a fost în cuantum de 26.000 euro și nu de 32.500 euro reprezintă nu o acțiune în constatare dedusă ca atare, în temeiul art.111 C.proc.civ., instanței, ci soluția finală vizată de reclamantă, tranșarea litigiului, în sensul arătat, în urma constatării nulității parțiale a contractului în partea referitoare la clauzele invocate.
Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va casa în parte decizia apelată și va trimite în rejudecarea apelului reclamantei, cauza, la aceeași instanță – în limitele criticilor admise – fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă G. V., împotriva deciziei civile nr.754/A/12.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât F. D. A..
Casează decizia recurată – în parte – și trimite cauza spre soluționarea apelului reclamantei G. V. aceleiași instanțe – Tribunalul București.
Menține soluția privind respingerea apelului pârâtului F. D. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. D. A. M. H.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/12.06.2015
------------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – S.V.
- S.O.
Jud.Sector 3 – I.D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 75/2015. Curtea de Apel... | Anulare act. Hotărâre din 20-05-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
