Partaj judiciar. Decizia nr. 579/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 579/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 579/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 579 R
Ședința publică de la 19.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă G. V., împotriva deciziei civile nr. 517A/24.09.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. E., D. D. C. și D. L. E., în calitate de moștenitori ai defunctului D. P., C. M., D. C., P. C., B. V., A. E., A. D., A. F., D. P., B. G. și G. N. M. și intimatul reclamant D. M., având ca obiect „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă G. V. reprezentată de mandatar G. F., cu procură la dosar (fila 55 vol. II dosar fond) și intimata pârâtă D. P. reprezentată de avocat S. G., cu împuternicire avocațială la dosar lipsind intimații pârâți D. E., D. D. C., D. L. E., C. M., D. C., P. C., B. V., A. E., A. D., A. F., B. G. și G. N. M. și intimatul reclamant D. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către recurenta reclamantă G. V. concluzii scrise.
Curtea acordă cuvântul părților pe excepția nulității recursului pentru neinvocarea unor critici de nelegalitate și în subsidiar pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatei pârâte D. P. arată că din lecturarea motivelor de recurs nu a dedus că ar fi vorba despre o critică de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs, fiind doar interpretări sau analize ale probelor, dar nici măcar ale probelor care au fost analizate în decizia din apel, ci sunt critici noi care nu au fost invocate la fond sau în apel.Să se constate că dosarul este pentru a doua oară în recurs, iar recurenta a avut posibilitatea să invoce în al doilea apel și să le probeze. Pentru că aceste critici din recurs nu pot fi reținute sau dezvoltate la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.pr.civ., consideră că acest recurs este nemotivat și în consecință solicită a se constata că sunt incidente dispozițiile art. 306 C.pr.civ.
Instanța procedează la identificarea mandatarului recurentului, numitul G. F., care se legitimează cu C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP Jilava, la data de 15.04.2015.
Mandatarul recurentei reclamante G. V., la solicitarea instanței, precizează că nu are studii juridice.
Curtea îi pune în vedere mandatarului recurentei reclamante G. V. că nu are dreptul de a pune concluzii în fața instanței, în raport de dispozițiile art. 68 alin. 4 și 5 C.pr.civ., neavând studii juridice.
Apărătorul intimatei pârâte D. P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Primul motiv de recurs se referă la criticile aduse deciziei pronunțată în apel, în sensul că în mod greșit ar fi reținut instanța că nu ar fi acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C.civ. și că în realitate recurenta ar fi singura care ar fi acceptat această succesiune. Să se observe că în decizia Tribunalului la pagina 15 au fost analizate toate probele și s-a ajuns la concluzia că nu s-a acceptat tacit succesiunea în termen de 6 luni.
Pe motivele invocate de recurentă pe situația de fapt și care ar putea dovedi că aceasta a acceptat tacit această succesiune, arată că acele situații de fapt nu corespund realității. Autorul recurentei vorbește despre D. I. care ar fi locuit în aceeași casă cu defuncta D. E. și ar fi preluat bunurile aceleia. Să se constate că autorul recurentei, numitul D. I. a decedat în 1995, în timp ce moștenirea sau succesiunea care face obiectul dosarului privind pe defuncta care privește acest dosar a decedat în anul 1997, deci nu putea autorul recurentei să purceadă la moștenirea din prezenta cauză.
Pe de altă parte se arată că ar fi locuit unul dintre reclamanți, fratele recurentei D. M. cu defuncta D. E. și ar fi avut aceeași adresă și implicit ar fi trebuit să accepte succesiune. Analizându-se actele din dosar se poate observa că în certificatul de deces D. E. a locuit la o altă adresă decât cea unde locuia D. M..Arată că instanța de apel a analizat și în mod corect a motivat faptul că și dacă ar fost vorba despre aceeași adresă, se poate observa că în acțiune terenul aferent nu face parte din masa succesorală și nici nu s-a cerut că face parte din masa succesorală.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 31.07.2007, sub nr._, reclamanții D. M. si G. V. în contradictoriu cu pârâții D. P., C. M., D. C., P. C., B. V., A. E., A. D. Și A. F. au solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctei D. E., decedată la data de 09.02.1997, cu ultimul domiciliu în loc. 1 Decembrie, ., județul I.; să se constate calitatea de moștenitori legali a părților; să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din teren în suprafață totală de 1 ha și 1.200 mp., conform titlului de proprietate nr._/28.10.1998 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor I.; să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma defunctei.
Pârâții A. E., A. D. și A. F. au formulat cerere reconvențională, solicitând admiterea cererii, dar nu sunt de acord cu masa succesorală și cotele pe care reclamanții le susțin. Arată că sunt îndreptățiți la o cotă de ½ din masa succesorală.
Prin încheierea din data de 26.11.2008 a fost dispusă introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei D. P.,
La data de 30.10.2009, reclamanții și-au precizat cererea în sensul că înțeleg să se judece și cu numiții G. N. M. și B. G., persoanele care au cumpărat terenul de la pârâta D. P..
Prin sentința civilă nr. 1369/06.04.2012, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală în ceea ce privește acceptarea succesiuni defunctei D. E., a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a respins acțiunea, așa cum a fost completată, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, a respins cererea reconvențională ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că, potrivit certificatului de deces . nr._ (f. 6), defuncta D. E. a decedat la data de 09.02.1997.
Moștenirea s-a dezbătut în cadrul procedurii succesorale notariale, la data de 25.07.2006, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 212/2006, de B.N.P. M. V. (f. 148). Moștenirea defunctei a fost culeasă de pârâta D. P., în calitate de nepoată de frate, acesta fiind moștenitor unic. P. C., nepoată de frate, a renunțat la moștenire.
Analizând excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, invocată de pârâtele P. C. și B. M., prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
Au fost avute in vedere disp. art. 700 alin. 1, art. 651, art. 654 și art. 655 din Codul civil si se arata ca, pentru a dobândi drepturi asupra patrimoniului succesoral, reclamanții trebuiau să dovedească faptul că a acceptat în termen succesiunea de pe urma mătușii lor, D. E..
Așa cum rezultă din analiza prevederilor art. 689 C.civ., acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită. Acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat și este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l poate săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă (indirect, dar) neîndoielnic intenția sa de acceptare a succesiunii.
Termenul de prescripție a început să curgă la data de 09.02.1997, împlinindu-se la data de 09.08.1997.
Instanța a constatat că din probele administrate în cauză reținând și susținerile părților în fața instanței în legătură cu posesia bunurilor succesorale nu rezultă că reclamanții și pârâții D. C., Colibasanu M., D. P., A. E., A. D. I. și A. F. să fi efectuat acte de acceptare tacită a moștenirii defunctei D. E..
Instanța a mai observat că, în cauză, nu s-a probat că ar fi operat suspendarea cursului termenului de prescripție al dreptului de opțiune succesorală în privința reclamanților și pârâților D. C., Colibasanu M., D. P., A. E., A. D. I. și A. F..
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 31.07.2007, la aproape 10 ani de la expirarea termenului de exercitare a dreptului de opțiune succesorală, instanța va admite excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al reclamanților cu privire la succesiunea defunctei D. E., decedată la data de 09.02.1997, invocată de pârâtele P. C. și B. M., prin întâmpinare.
Prin decizia civilă nr. 260/A/19.11.2013, Tribunalul I. a admis apelul declarat impotriva acestei sentinte de reclamanții D. M., G. V. și pârâții C. M., D. C., a anulat sentința civilă apelată, a reținut procesul pentru rejudecare, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pârâți, a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâților reclamanți, a respins cererea, astfel cum a fost modificată și precizată, precum și cererea reconvențională ca fiind formulate de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Cu referire la nulitatea sentinței civile apelate invocată din oficiu de către tribunal, s-a reținut următoarele:
Sentința civilă apelată a fost pronunțată în contradictoriu și cu pârâtul D. P., persoană decedată la data de 20.02.2012, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor . nr._ aflat la fila 32 dosar apel.
Având în vedere că sentința civilă apelată a fost pronunțată la data de 06.04.2012, tribunalul a reținut că aceasta a fost dată în contradictoriu cu o persoană decedată, care nu mai avea capacitatea procesuală de folosință, tinandu-se seama de incidența prevederilor art. 41 alin. 1 C.proc.civ..
Procedând la rejudecarea fondului pricinii, tribunalul a reținut următoarele:
Au fost avute in vedere disp. art. 655, 700 alin. 1, art. 689, 690, 691, 703 și 712 din Codul civil de la 1864, si s-a retinut ca, din probele administrate la dosar, că nici reclamanții-pârâți și nici pârâții-reclamanți nu și-au manifestat dreptul de opțiune succesorală prin acte de acceptare expresă și că, în cauză, nu se poate reține acceptarea forțată a moștenirii de către aceștia.
Constatând că nici reclamanții și nici pârâții nu au vocație succesorală concreta la moștenirea defunctei D. E. și că nu au acceptat în termen moștenirea, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală atât a reclamanților-pârâți, cât și a pârâților-reclamanți și a constatat că aceștia sunt străini de succesiunea defunctei D. E., decedată la data de 09.02.1997, prin neacceptare.
Prin decizia civila nr. 756/ 30.04.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 3-a civila a fost respinsa exceptia nulitatii recursului si a fost admis recursul declarat impotriva acestei decizii de reclamanta G. V., a fost casata in parte decizia recurata si trimisa cauza pentru rejudecare, fiind mentinuta solutia de admitere a apelului si anulare a sentintei.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut, in esenta, urmatoarele:
Indicarea greșită de către parte a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora a făcut posibilă încadrarea lor în motivele de recurs arătate mai sus, concluzie la care a ajuns instanța prin raportare la art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă.
Ca urmare, de vreme ce criticile de recurs pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge ca nefondată excepția nulității recursului invocată de către intimata pârâtă D. P. ca nefondată.
Întrucât recurenta a susținut și că nu a beneficiat de o judecată propriu-zisă în apel, Curtea a procedat cu prioritate la analizarea considerentelor hotărârii instanței de apel din perspectiva dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 din Codul de procedură civilă, conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În ceea ce privește cauza de față, Curtea a reținut că motivarea instanței de apel s-a rezumat la statuarea asupra situației de fapt, la aprecierea generică a probelor administrate, fără a preciza care au fost probele care vin în susținerea acestei concluzii, prin indicarea dovezilor valorificate în acest sens, ceea ce nu poate echivala cu o veritabilă analiză a probatoriului.
Tribunalul a apreciat că în privința reclamanților pârâți și pârâților reclamanți s-a prescris dreptul de opțiune succesorală, făcând trimitere la probele administrate în dosar în mod generic, fără a argumenta prin raportare la care probe în concret instanța a ajuns la soluția din dispozitiv. Într-adevăr, instanța a precizat faptul că reclamanții-pârâți și pârâții reclamanți au învederat în mod expres că nu au făcut acte de acceptare a succesiunii, însă instanța de apel a pierdut din vedere faptul că aceștia nu au avut o apărare calificată, instituția juridică a acceptării succesiunii necesitând cunoștințe juridice de specialitate.
Curtea a avut în vedere faptul că în apel apelanții au susținut că „niciunul dintre succesori nu a cerut succesiunea în timp de șase luni de la deces”, înțelegându-se prin aceasta că nu s-a solicitat deschiderea succesiunii în termenul de opțiune succesorală, respectiv că nu au fost făcute acte de acceptare expresă, însă tot în cererea de apel apelanții au arătat că „trebuie analizate probele depuse la dosar care atestă faptul că nepoții după frate ai defunctei au drept de moștenire”, în acest fel apelanții solicitând să se constate că au acceptat succesiunea printr-un alt mod, și acesta nu poate fi decât în mod tacit. Astfel, instanța de apel avea a da valență probei cu martori, din care rezultă că defuncta a avut o casă, în sprijinul acestor afirmații testimoniale fiind și sentința nr.514/08.06.1979 pronunțată de Judecătoria G., aflată la fila 104-105 dosar fond. Mai mult, instanța în rejudecare trebuia să analizeze declarația testimonială prin care s-a arătat că această construcție a fost demolată, respectiv dacă acest fapt se înscrie în rândul actelor de acceptare a moștenirii, având valența unui act de dispoziție sau nu. De asemenea, Curtea constată că relativ la terenul rămas de pe urma defunctei, teren loc de casă și cel obținut în temeiul legii fondului funciar, instanța de apel nu a făcut nicio analiză, prin raportare la care să se deducă dacă au fost făcute acte de administrare, de către cine și în ce calitate.
Pe rolul Tribunalului I. dosarul a fost înregistrat sub nr._ la data de 05.06.2014.
Prin decizia civilă nr. 517A din 24.09.2014, Tribunalul I. – Secția Civilă a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți D. M. și G. V. și de apelanții-pârâți C. M. și D. C., în contradictoriu cu intimații D. E., D. D. C., D. L. E., P. C., B. V., A. E., A. D., A. F., D. P., B. G. și G. N. M., a anulat sentința civilă apelată și a reținut procesul pentru rejudecare. Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți, a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâților-reclamanți și a respins cererea, astfel cum a fost modificată și precizată, precum și cererea reconvențională ca fiind formulate de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Cu referire la nulitatea sentinței civile apelate, reține că:
Sentința civilă apelată a fost pronunțată în contradictoriu și cu pârâtul D. P., persoană decedată la data de 20.02.2012, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor . nr._ aflat la fila 32 dosar apel, deci hotărârea pronunțată de prima instanță este lovită de nulitate, fata de disp. art. 41 C.pr.civ..
Procedând la rejudecarea fondului pricinii, tribunalul reține următoarele:
Sunt avute in vedere iarasi disp. Art. 655, 700 alin. 1, 689, 690, 691, 703 si 712 din Codul civil de la 1864 ( aplicabil în raport de data deschiderii succesiunii ) si se apreciază că pot fi considerate acte de acceptare a succesiunii . folosința bunurilor succesorale, care prin natura, numărul și valoarea lor exced ideea unor amintiri de familie, mutarea definitivă în casa moștenită, demolarea unor construcții, efectuarea unor lucrări care nu comportă urgența, edificarea unor construcții pe terenul succesoral.
Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză tribunalul reține că reclamanții pârâți și pârârții reclamanți nu au dovedit că au acceptat expres sau tacit succesiunea lăsată de defunct în termenul legal prevăzut de art. 700 cod civil - 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Pe cale de consecință constată că aceasta nu au vocație succesorală concretă la moștenirea lăsată de defuncta D. E..
Omisiunea părților de a efectua acte neechivoce de acceptare tacită rezultă din coroborarea răspunsurilor la interogatoriu - în cuprinsul cărora unele părți au recunoscut că nu au acceptat moștenirea întrucât nu le-a întrebat nimeni iar altele au recunoscut că nu s-au ocupat de cultivarea terenului rămas de pe urma defunctei – cu declarațiile martorilor. Astfel, martorul I. E. a declarat că nu poate preciza cine a lucrat pământul defunctei ( menționat în titlul de proprietate în legătură cu care s.a solictat ieșirea din indiviziune ) iar martorul R. M. a arătat că de teren s-au ocupat D. P. și P. C.. Declarațiile vizând casa despre care se afirmă că a fost demolată nu prezintă relvenață în cauză câtă vreme nu s-a susținut că această construcție ar fi un bun succesoral și nu s-a solicitat includerea lui ( sau a valorii acestuia )în masa partajabilă.
Totodată Tribunalul reține că părțile nu au înțeles să suplimenteze probatoriul administrat în fața primei instanțe deși au avut această posibilitatea în fața ambelor instanțe de apel, iar sarcina probei în dovedirea acceptării tacite a moștenirii le incumba.
Pentru aceste considerente, constatând că nici reclamanții și nici pârâții nu au vocație succesorală concreta la moștenirea defunctei D. E. și că nu au acceptat în termen moștenirea, instanța constată prescris dreptului de optiune succesorală a atât a reclamanților-pârâți, cât și a pârâților-reclamanți și constata că aceștia sunt străini de succesiunea defunctei D. E., decedată la data de 09.02.1997, prin neacceptare.
Avand în vedere ca atât reclamanții-pârâți, cât și pârâții-reclamanți sunt străini de succesiunea defunctei D. E., ca efect al neacceptarii mostenirii în termen, rezulta ca în patrimoniul acestora nu s-a transmis prin efectul mostenirii dreptul de proprietate asupra bunurilor succesorale, motiv pentru care instanta apreciaza intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamanților-pârâți, cât și a excepția lipsei calității procesuale active a pârâților-reclamanți.
Împotriva acestei ultime decizii a tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamanta G. V., care a susținut următoarele critici:
In mod corect tribunalul a invocat din oficiu și totodată a admis excepția nulității sentinței civile apelata, întrucât a fost pronunțata în contradictoriu cu o persoana decedată.
În mod eronat atât instanța de fond cat și instanța de apel, admițând apelul, a respins acțiunea principală, motivat de faptul ca în ceea ce o privește nu a făcut dovada calității procesuale active.
Ambele instanțe au reținut ca nu a acceptat succesiunea în termenul legal de opțiune succesorala (6 luni), ca nu a făcut acte de acceptare expresa și ca nu a acceptat nici pur și simplu succesiunea prin acceptare tacita.
Recurenta-reclamantă învederează că au fost singurii care au acceptat în mod tacit succesiunea, întrucât, mătușa D. E. a locuit în aceeași clădire din aceeași curte cu părinții lor, respectiv tatăl D. I.. De asemenea, exista la dosar și certificatul de deces al tatălui lor din care rezulta clar ca la data decesului avea domiciliul în localitatea I Decembrie, județul I., .. Locuind în aceeași clădire, și respectiv aceeași curte, ei au fost singurii care au acceptat în mod tacit succesiunea, în sensul ca au luat în posesie cea mai mare parte din bunurile casnice ale mătușii, și anume, obiecte de menaj, lenjerie, cuverturi, paturi, mobilierul a fost preluat de tatăl lor și implicit după decesul acestuia de către ei, reclamanții. Mai mult de atât, reclamantul D. M. a locuit și locuiește și în continuare în acel imobil, după decesul mătușii lor, cel care a plătit impozitul până la decesul sau a fost tatăl lor, D. I., și apoi, după decesul tatălui a plătit ea, recurenta-reclamantă și fratele său, reclamantul D. M. (depunând la dosar chitanțe de plată a impozitului imobilului situat în .).
Chiar daca nu sunt considerate acte de acceptare tacita administrarea și conservarea imobilului, mai întâi tatăl D. I., și pe urma ea împreuna cu fratele său, s-au ocupat de acel imobil, au preluat aproape toate bunurile din casa mătușii, pentru că faptic, mătușa a locuit o viata întreaga alături de tatăl lor.
Era absolut imposibil ca, locuind în aceeași clădire, tatăl lor și implicit ei sa nu o viziteze pe mătușă în timpul vieții și după decesul său, sa nu preia din bunurile moștenirii. De altfel, arată recurenta-reclamantă, ei au fost singurii care au îngrijit-o la bătrânețe pe mătușa lor.
Mergând mai departe, parata D. P. a deschis succesiunea prin notariat fiind singura care era în posesia titlului de proprietate.
Rezulta fara putința de tăgada, faptul ca a acționat în mod fraudulos, declarând în fals faptul ca este unica moștenitoare. Învederează, recurenta-reclamantă că în dosar exista anexa 24 de la Starea Civila a Primăriei Comunei 1 Decembrie, din care rezulta ca unica moștenitoare după D. E. este D. P.. De asemenea, exista la dosar și declarația data în fata ofițerului de Stare Civila a paratei D. P. ca este unica moștenitoare după D. E., și ca nu mai exista alți moștenitori.
Consideră ca în mod eronat ambele instanțe nu au constatat nulitatea certificatului de moștenitor motivat de următoarele aspecte:
-D. P. nu era unica moștenitoare și a făcut aceasta dovada;
-D. P. nu a acceptat succesiune nici măcar tacit după D. E..
Precizează ca nu a luat niciun bun din casa mătușii, pentru ca tatăl său și fratele său au fost permanent în acea casa; în mod eronat Biroul Notarial i-a emis certificatul de moștenitor. Aceasta condiție a termenului de acceptare a succesiunii (6 luni) era valabila și în cazul dezbaterii procedurii succesorale prin notariat (instanța a reținut ca nici parata D. P. nu a acceptat tacit succesiunea).
In mod eronat a apreciat Tribunalul I. ca ea împreună cu fratele său nu au acceptat tacit succesiunea de pe urma defunctei mătuși, susținând ca "nu au dovedit ca au acceptat expres au tacit succesiunea lăsata de defunctă în termenul legal prevăzut de art. 700 Cod civil".
Chiar tribunalul prin decizia pronunțată arata ca "pot fi considerate acte de acceptare a succesiunii . folosința bunurilor succesorale, care prin natura, numărul și valoarea lor exced ideea unor amintiri de familie, mutarea definitiva în casa moștenita, demolarea unor construcții, efectuarea unor lucrări care nu comporta urgenta, edificarea unor construcții pe terenul succesoral".
Recurenta-reclamantă învederează că ea și fratele său au fost singurii care au acceptat în mod tacit succesiunea, întrucât, mătușa D. E. a locuit în aceeași clădire din aceeași curte cu părinții lor, a locuit în casa moștenita de la părinții lor, totodată arătând că la dosar există și certificatul de deces al tatălui din care rezulta clar ca la data decesului avea domiciliul în localitatea 1 Decembrie, județul I., ..
Locuind în aceeași clădire și respectiv aceeași curte, ei au fost singurii care au acceptat în mod tacit succesiunea, în sensul ca au luat în posesie toate bunurile casnice ale mătușii.
Arată că ea a demolat alături de fratele său, D. M., mai multe anexe din curte (cotețe, magazii), care aparținuseră defunctei, iar pe locul acestora, fratele său a ridicat altele noi întrucât cele vechi erau în stare avansata de degradare și nu mai puteau fi folosite.
Toate aceste acte au valoare de acceptare tacita, numărul și valoarea lor excedând ideea unor amintiri de familie.
In consecința, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii și a anularii certificatului de moștenitor emis de Biroul Notarial public M. V..
În drept, invocă dispozițiile art. 304 punctul 5 și 9 Cod procedură civilă.
Soluționând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea va respinge, înainte de toate, excepția nulității recursului, apreciind că din cererea de recurs s-au formulat critici de nelegalitate care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că se invocă că în mod greșit tribunalul a reținut că anumite acte și fapte săvârșite de recurentă nu ar valora acceptare tacită de succesiune, punându-se, așadar, în discuție calificarea unor acte ca fiind acceptare sau neacceptare tacită de succesiune, ceea ce reprezintă o chestiune de drept.
Dacă acele acte au fost efectuate sau nu și dacă au fost reținute de tribunal în cadrul situației de fapt sau nu, acestea sunt chestiuni de temeinicie care, într-adevăr, nu poate face obiectul recursului, care este reglementat ca o cale de atac pentru motive exclusiv de nelegalitate și, ca atare, aceste aspecte nu vor fi analizate în recurs.
Însă, invocând greșita apreciere de către tribunal a valenței acestor acte de a fi acte tacite de acceptare a succesiunii, aceasta reprezintă o critică de nelegalitate.
Curtea constată, de altfel, că în ciclul procesual anterior recursul a fost formulat absolut identic, iar prin decizia civilă nr. 756/30.04.2014 a Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a fost respinsă excepția nulității recursului.
Soluționând pe fond recursul formulat, Curtea îl constată nefondat și, în baza art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge ca atare.
Astfel, Curtea constată că recurenta invocă, în esență, că greșit s-a interpretat de către tribunal că nu a acceptat succesiunea în mod tacit, în condițiile în care a efectuat anumite acte și fapte, pe care le enumeră ca atare în cuprinsul recursului, fiind vorba, în esență, de preluare de bunuri casnice, obiecte de menaj, obiecte de lenjerie, cuverturi, paturi, mobilierul, de către tatăl reclamantei și, după decesul acesteia, de către reclamantă și fratele său, locuirea în casă de către fratele său, plata impozitului de către tatăl recurentei și apoi, de către ea și fratele său, demolarea de construcții (anexe din curte – cotețe, magazii), de către recurentă și fratele său, ridicarea de noi construcții de către fratele său.
Or, analizând decizia recurată, Curtea constată că tribunalul nu expune în cuprinsul deciziei cu referire la situația de fapt niciuna din aceste împrejurări și, în consecință, nici nu le apreciază mai departe relevanța juridică.
Recursul este reglementat ca o cale de atac pentru motive de nelegalitate, în care nu se poate pune în discuție situația de fapt și modalitatea de apreciere a probatoriului.
În condițiile în care tribunalul nu a reținut situațiile de fapt la care face referire recurenta, aceasta nu poate în recurs să le pună în discuție și nu poate să pună în discuție nici faptul că tribunalul nu le-a reținut, atâta timp cât nu invocă o critică de nelegalitate care să fi avut ca rezultat această nereținere.
Numai în măsura în care tribunalul ar fi reținut această situație de fapt, în cadrul recursului Curtea, luând ca atare situația de fapt reținută de tribunal, putea să aprecieze asupra valențelor juridice ale acestei situații de fapt de a fi acte de acceptare tacită a succesiunii. Sau, în situația în care tribunalul nu a reținut această situație de fapt în raport de probatoriul administrat, în recurs, reclamanta trebuia să invoce o critică de nelegalitate, în sensul de a demonstra că în mod nelegal tribunalul nu a reținut această situație de fapt.
Nu ar fi fost suficient, asadar, să se susțină doar că în mod greșit tribunalul nu a reținut această situație de fapt care ar fi rezultat din probele administrate, pentru că, într-o astfel de abordare, susținerea viza temeinicia deciziei recurate, modul în care tribunalul a apreciat probatoriul.
Trebuia să se invoce si sa se dovedească de către reclamantă faptul că această nereținere a situațiilor de fapt invocate de ea prin cererea de recurs este consecința nu a unei gresite aprecieri a probatoriului administrat, ci a unei încălcări a legii de către tribunal, pentru ca astfel critica să devină una de nelegalitate (să se demonstreze, de pildă, că partea a solicitat instanței administrarea unui anumit probatoriu relevant pentru dovedirea acestor situații de fapt, dar instanța, în mod nelegal, a respins probatoriul etc.)
Nefiind în prezența unor asemenea critici și văzând că decizia tribunalului nu a reținut niciuna din situațiile de fapt invocate de recurentă în cererea de recurs, Curtea nu poate concluziona decât că în mod corect tribunalul a reținut că nu s-a făcut de către recurentă acceptarea tacită a succesiune și, deci, nu avea calitate procesuală activă în cauză.
Ca atare, rămân irelevante și criticile recurentei referitoare la nulitatea certificatului de moștenitor eliberat în favoarea pârâtei D. P., în mod corect tribunalul reținând că, atâta timp cât reclamanta nu are ea însăși calitatea de succesor raportat la succesiunea defunctei D. E., nu are deschisă posibilitatea contestării certificatului de moștenitor emis de pe urma acestei defuncte, fiind terță persoană, străină de succesiune.
In ce priveste sustinerile facute de reclamanta referitor la faptele de acceptare de succesiune efectuate de fratele sau, Curtea constata ca nu pot primi relevanta in recursul declarat de reclamanta G. V., atata timp cat fratele sau nu a formulat recurs si, in ce il priveste, decizia tribunalului a ramas irevocabila.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă G. V., împotriva deciziei civile nr. 517A/24.09.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. E., D. D. C. și D. L. E., în calitate de moștenitori ai defunctului D. P., C. M., D. C., P. C., B. V., A. E., A. D., A. F., D. P., B. G. și G. N. M. și intimatul reclamant D. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG/Tehnored. DFG/PS 2 ex./05.06..2015
| ← Anulare act. Hotărâre din 20-05-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 637/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
