Legea 10/2001. Decizia nr. 662/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 662/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 662/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA CIVILA NR.662
Ședința publică de la 27.05.2015
Curtea constituită din:
P. - A. P. B.
JUDECATOR - C. B. T.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă C. E. împotriva sentinței civile nr.1034 din 18.09.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și cu intimatul intervenient ȘALARIU I. M. A..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocatul P. P. în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante C. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/04.03.2015, eliberate de Baroul București – Cabinet de avocat, aflate la fila 26 din dosar și consilierul juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în baza delegației aflate la fila 27; lipsește intimatul-intervenient ȘALARIU I. M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, arată că nu este în măsură să prezinte înscrisurile de la CNSAS, întrucât a fost în imposibilitate de a le obține, învederând că i s-a comunicat faptul că fondul arhivistic pe care trebuie să-l gestioneze este foarte mare (a încercat să obțină aceste relații pentru o perioadă de timp, însă i s-a adus la cunoștință că nu este posibil, întrucât parte din documente se află la sediul CNSAS și majoritatea dosarelor care privesc proprietățile se află la Arhiva din Popești Leordeni).
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate, în totalitate, urmând să se constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, ca moștenitoare a autorilor proprietății care face obiectul notificării pe Legea nr.10/2001.
Arată că hotărârea recurată s-a fundamentat pe faptul că există o încheiere din 22.02.1950 cu privire la adjudecarea imobilului către autorul intervenientului din prezenta cauză. Atât la instanța de fond, cât și în recurs și în prezența copiei dosarului nr.163/1948 de la Arhivele Naționale, arată că nu se regăsește ordonanța de adjudecare.
Mai mult decât atât, la fila 252 încheierea care li s-a opus, există și în dosarul de la arhive, respectiv la fila 251 un referat ulterior încheierii din 22.02.1950, efectuat în data de 24.03.1950 în care se menționează următoarele: prețul de adjudecare a fost depus tardiv și termenul limită de 30 de zile era cel prevăzut de art.544 din codul de procedură civilă de la acea vreme, nu s-a plătit nicio taxă de înregistrare a obligațiunii. Creanța nu a putut fi dată ca preț al executării silite și pentru acest motiv ordonanța de adjudecare nu a putut fi efectuată pentru că era o creanță care nu era în grad de creanță ipotecară și nici de rang util, fapt pentru care apărările intervenientului prin întâmpinarea la recurs cu privire la prezumția de proprietate în absența ordonanței de adjudecare se lovește de proba contrarie, respectiv de acest referat, care se regăsește la fila 250.
Potrivit textului procedurii civile în art.558 doar ordonanța de adjudecare era cea care făcea executarea silită definitivă și trecea bunul nemișcător din proprietatea celui executat în proprietatea adjudecatarului.
În cazul în care nu s-ar lua în considerare aceste aspecte de drept, urmează a se constata că instanța de fond și-a întemeiat concluziile și pe faptul că reclamanta nu a făcut dovada modului în care a fost preluat bunul și din patrimoniul cui a plecat. La fila 119 din dosarul de la Arhivele Naționale se arată că, în data de 4.10.1949 (adresă prin care i se răspunde lui A. C.), prin adresa nr._/L imobilul nu se mai află în proprietatea acestora, ci a Ministerul Afacerilor Interne. Astfel că, înainte de executare, de emiterea ordonanței de adjudecare acest imobil nu mai era în patrimoniul contestatoarei, ci era în patrimoniul Statului Român.
Totodată, în susținerea celor menționate, solicită să se constate că la fila 123 din același dosar de executare în iulie 1951 M. Ș. arăta că își rezervă dreptul de a continua executarea imobiliară ce face obiectul prezentului dosar, deși acesta nu mai avea ce să execute încă din anul 1950.
În dosarul administrativ de la primărie există o adresă de la DITL Sector 1 care reflectă faptul că la rolul fiscal în intervalul 1948 până în 1951, în mod constant au fost impuși T. C.C. și A. C. atât pentru teren, cât și pentru construcții.
Consideră că toate aceste documente reflectă în mod concret și continuu că ceea ce au afirmat la instanța de fond cu privire la faptul că acest imobil nu a ieșit din proprietatea autorilor contestatoarei și nu a fost adjudecat. Mai mult decât atât, s-a făcut dovada că la nivelul anului 1949 imobilul se afla în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne și la momentul la care s-a emis hotărârea Consiliului de Miniștrii în 1953 apare gestionarea acestuia alături de un alt imobil de către Ministerul Securități Statului, motiv pentru care a înțeles să se adreseze CNSAS – ului (existând o urmă a istoricului imobilului).
Având în vedere cele expuse și faptul că nu s-a emis o ordonanță de adjudecare din perspectiva că era în imposibilitatea legală de a se emite, față de faptul că în luna februarie 1950 acea încheiere nu arată decât un stadiu al executării silite, în fapt nu s-a complinit, iar imobilul a fost preluat de către stat înaintea executării silite.
Pe aspectele legate de cererea reconvențională urmează ca instanța să se pronunțe, însă înțelege să nu formulează concluzii și lasă la aprecierea instanței, determinat de faptul că cererea reconvențională este pendinte de modalitatea de soluționare a căii principale formulate.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită raportat la dispoziția pe care au atacat-o și care a fost respinsă fundamentându-se pe faptul că nu au calitate de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, mai puțin a apartamentului nr.1 care a fost vândut în anul 1947 de către autorii contestatoarei. Pe cale de consecință, cererea de intervenție pe care a critica-o pe larg în motivele de recurs din punct de vedere juridic și pe aspectul lipsei calității procesuale, considerând că instanța fondului s-a limitat numai la înscrisurile pe care au putut să le procure la acel moment, deși aspectele legate de ordonanța de adjudecare au fost invocate la tribunal, dar nu fost luate în considerare.
Dacă instanța de fond ar fi avut în vedere aceste critici cu privire la modul în care se transfera patrimoniul, ar fi trebuit să dea o deslușire pe lipsa calității procesuale a intervenientului determinată, pe de o parte și de felul în care s-a formulat acea cerere de intervenție, care are caracter de cerere principală. Însă instanța fondului nu s-a pronunțat și a considerat-o cerere accesorie voluntară, deși aceasta tinde către crearea unui drept pentru intervenient. Instanța trebuia să analizeze aspectele cu privire la tipul de intervenție și de unde emană această calitate procesuală a intervenientului, care intră în proces pe aspectul că sprijină apărarea primăriei, când în fapt acesta tinde către a-și contura un drept, aspect care se reflectă și în modul în care s-a dispus de către instanța fondului admiterea cererii și stabilirea calității acestei persoane.
De asemenea, solicită și casarea cu trimitere la rejudecare pentru administrare de probe noi și a avut în vedere la momentul redactării recursului expertiza tehnică pentru acest imobil. În măsura în care instanța va aprecia că nu se impune casarea cu trimitere la rejudecare, solicită să se ia act de toate considerentele expuse pe larg care se regăsesc și în concluziile scrise.
Depune la dosar și concluzii scrise.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În opinia sa, instanța de fond în mod corect a respins cererea reconvențională ca fiind inadmisibilă raportat la caracterul accesoriu al acestei cereri de intervenții. La instanța de fond s-a admis o cerere de intervenție accesorie în sprijinul primăriei ca pârât și consideră că, nu se putea din punct de vedere juridic să se formuleze o cerere reconvențională la o cerere de intervenție accesorie, raționamentul instanței de fond fiind corect. Din punctul său de vedere și al instanței de fond în cauză este vorba de o cerere de intervenție accesorie.
În ceea ce privește fondul recursului, solicită menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fiind de acord cu motivarea hotărârii succinte și punctuale. Referitor la nedovedirea calității de persoană îndreptățită a reclamantei după autorul acesteia A. C., solicită să se mențină soluția instanței de fond și pe cale de consecință și dispoziția Primarului G. care a soluționat notificarea părții adverse, urmând să se aibă în vedere întreg materialul probator care a fost administrat atât la fond, cât și în fața instanței de recurs. Opinia sa fiind aceeași, în sensul că imobilul nu se mai afla în patrimoniul autorului reclamantei-recurente în baza dosarului de executare silite, a ordonanței de adjudecare, iar la momentul preluării abuzive de către Statul Român nu mai era în patrimoniul autorului reclamantei și pe cale de consecință aceasta nu justifică o calitate de persoană îndreptățită care să aibă dreptul la măsuri reparatorii sau la restituirea în natură.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresata Tribunalului București la data de 06.07.2009 și înregistrata sub nr. _, reclamanta C. E., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCURESTI prin PRIMAR G., sa constate nulitatea deciziei Primarului Municipiului București nr._/09.06.2009, prin care s-a respins notificările privind restituirea în natura a imobilului situat în București, . nr.24, sector 1, obligarea pârâtului la plata sumei de 100 milioane lei daune morale și 10,000.00 lei daune cominatorii pe zi de întârziere pana la executarea sentinței.
În motivarea cererii, reclamanta arata ca la data de 10 mai 2001 a adresat paratei, în calitate de unitate deținătoare, notificarea înregistrată sub nr. 3190/23.05.2001 în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. 1901/2001 dosar Legea 10, prin care solicita restituirea imobilului situat în București, ., nr. 24, sectorul 1.
A arătat în notificare că imobilul a fost proprietatea soțului sau C. A., a cărui soție supraviețuitoare este, răposatul sau soț fiind unicul proprietar al imobilului.
A solicitat ca având în vedere existența la data preluării abuzive a unei săli de spectacol în clădire, să se dispună măsuri reparatorii în ce privește utilajele și instalațiile preluate de intimată odată cu clădirea sălii de spectacole.
A solicitat expres să fie chemată în fața comisiei ce se va constitui pentru a-și susține cererea personal.
A precizat valoarea imobilului și faptul că nu a primit vreo despăgubire pentru imobilul preluat.
A depus în copie toate documentele cerute de lege pentru dovedirea cererii.
De la această dată - 10.05.2001 și până la data de 1 august 2006, deși a depus numeroase sesizări și memorii, intimata nu i-a răspuns, verbal sau scris.
Față de această tăcere, mai mult decât suspectă - având în vedere că imobilul în discuție este un . la parterul căruia se afla teatrul "Ț." - în condițiile în care în presă se vehiculau date despre mafia imobiliară și falsurile pe baza cărora obțin proprietăți de la Primar, a chemat la 1 august 2006 în judecată Municipiul București prin P. G. solicitând instanței obligarea pârâtei unei Dispoziții motivate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Deși în instanță pârâta s-a împotrivit, motivând că nu ar fi depus actele cerute de lege, instanța a constatat nesinceritatea acesteia și a obligat-o să emită o Dispoziție motivată ca răspuns la notificarea formulată în urmă cu 5 ani.
Intimata nu a respectat această hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței, refuzând să răspundă în continuare solicitărilor sale repetate.
La începutul lunii iunie 2009 reprezentanții săi legali au comunicat șefei de cabinet a intimatului că au pregătit o plângere către Direcția Națională Anticorupție având ca subiect situația imobilului.
Urmare a acestei discuții peste o săptămână a primit prin poștă o Dispoziție prin care se constata că nu este îndreptățită să solicite imobilul.
În cuprinsul dispoziției se face referire la faptul că imobilul a fost adjudecat numitului Ș. M. în anul 1950 printr-o încheiere a Tribunalului I. pronunțată în dosarul nr. 163/1949.
Dar, susține reclamanta deține documente din care rezultă că sala de spectacole a teatrului "Ț." - aflată la parterul imobilului -se află în proprietatea Primăriei Capitalei la data de 02.10.1948, ceea ce contrazice conținutul dispoziției atacate,soțul sau fiind proprietarul imobilului până la data preluării abuzive de către Stat.
În susținerea cererii întemeiata pe dispozițiile Legii nr.10/2001, art.998-999 C.civ., și disp.art 580/3 C.pr.civ., reclamanta a depus un set de înscrisuri.
La data de 11.03.2018, s-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Municipiul București, de către S. D., pe calea acestei cereri intervenientul solicitând respingerea contestației ca nefondata.
În susținerea cererii de intervenție, intervenientul arata ca este moștenitor al fostului proprietar al imobilului situat în București, . nr.24, sector 1, imobil dobândit prin Încheierea pronunțată de Tribunalul I. - Secția I civila și comerciala în dosar nr.163/1949 formulând împreuna cu ceilalți moștenitori notificări pentru acordarea de masuri reparatorii în baza legii nr.10/2001, notificări ce nu au fost încă soluționate.
Mai arata ca autorul contestatoarei a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului prin efectul adjudecării acestuia în favoarea lui Selariu M., astfel ca în mod corect a fost respinsa notificarea reclamantei, aceasta nefiind persoana îndreptățită la măsuri reparatorii.
În susținerea cererii de intervenție, intervenientul a depus la dosar un set de înscrisuri.
Prin cererea reconvenționala formulata de reclamanta în data de 28.05.2010, aceasta solicita obligarea intervenientului la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru abuzul de drept și reaua credința cu care a afirmat ca are calitate de persoana îndreptățita la restituirea imobilului, apreciind contestația reclamantei ca neîntemeiata și bazându-se pe documente cu veridicitate îndoielnica.
În cauza s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a atașat o copie a dosarului administrativ.
Prin sentința civilă nr.1034/18.09.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondată contestația formulata de reclamanta C. E. PRIN PROCURATOR G. S. E., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCURESTI prin PRIMAR G., a admis cererea de intervenție accesorie formulata de intervenientul S. D. și continuata de S. I. M. A. și a respins cererea reconvenționala ca inadmisibilă, menționând următoarele:
Prin Dispoziția nr._/09.06.2009, s-a respins Notificarea formulata de reclamanta întemeiata pe Legea nr.10/2001, motivat de faptul ca aceasta nu are calitatea de persoana îndreptățita.
Din conținutul înscrisurilor atașate notificării, tribunalul a constatat ca imobilul situat în București, . nr.24, sector 1 a fost dobândit de către A. C. și C. C., în baza contractului de vânzare cumpărare aut.sub nr._/05.11.1945 (fila 77), din construcția aflata la aceasta adresa dobânditorii înstrăinând către M. Weissbuch apartamentul nr.1 situat la etajul 1 al imobilului (fila 41).
Ulterior, imobilul rămas în proprietatea numiților A. C. și C. C. a fost scos la vânzare silita, fiind adjudecat în mod definitiv în favoarea adjudecatarului provizoriu S. M., așa cum rezulta din Încheierea pronunțata de Tribunalul I. Secția I civila și comerciala în dosar nr.163/1949(fila 66).
Reclamanta este unica moștenitoare a defunctului A. C., așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr.52/11.07.2001 emis de BNP O. I. M.(fila 62).
Potrivit art.3-4 din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, sau moștenitorii acestora.
În speța, reclamanta a făcut dovada faptului ca este succesoarea defunctului A. C., insa la momentul preluării imobilului în patrimoniul statului, acesta nu mai era în patrimoniul defunctului câta vreme prin adjudecare fusese transmisa proprietatea în favoarea adjudecatarului S. M..
Cum din actele dosarului rezulta ca imobilul situat în București, . nr.24, sector 1 a fost scos din patrimoniul autorului reclamantei, aceasta nu îndeplinește calitatea de persoana îndreptățita la măsuri reparatorii pentru acest imobil, susținerea sa din cererea de chemare în judecata în sensul ca clădirea în care funcționează teatrul "Ț." - aflată la parterul imobilului - este în proprietatea Primăriei Capitalei la data de 02.10.1948, este fără relevanță câta vreme nu s-a dovedit preluarea acestui spațiu din patrimoniul defunctului A. C..
Constatând ca în mod corect, pârâta a stabilit ca reclamanta nu are calitatea de persoana îndreptățita la măsuri reparatorii, Dispoziția contestata fiind legala, tribunalul a respins contestația ca nefondata.
Față de soluția data asupra cererii principale, în sensul ca nu se poate retine o culpa a paratei la emiterea dispoziției contestate, tribunalul a respins cererea reclamantei în acordarea de despăgubiri și daune cominatorii ca nefondată.
Față de aceleași considerente, cererea de intervenție accesorie care sprijină apărarea pârâtului care nu a căzut în pretenții, a fost găsită întemeiată și a fost admisa în consecința.
Cum prin cererea reconvenționala pârâtul poate avea o pretenție proprie împotriva reclamantului iar în speța, reclamanta formulează pretenții împotriva intervenientului accesoriu, deci cererea nu îndeplinește condițiile impuse de art.119(1) C.p.civ., tribunalul a respins cererea reconvenționala ca inadmisibila.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamanta C. E., pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie și solicită admiterea recursului cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, pentru următoarele motive:
Consideră că neregularitățile procedurale ce le arata mai jos, au dus la nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil și solicită instanței ca în baza prevederilor art. 312 să caseze sentința civilă 1034/18.09.2014 și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru:
• a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate de către contestatoare, inclusiv asupra excepției invocate fata de cererea de
intervenție (așa după cum a fost ea formulata și depusa în instanța
fondului de către intervenient), excepție care consta în lipsa
calității procesuale a intervenientului
• a se pronunța asupra naturii juridice a cererii de intervenție raportat
la temeiul de drept indicat de acesta și a nu schimba calitatea
acestuia dintr-un terț care susține apărarea Primăriei .>care își reclama propriul interes, iar cu sprijinul nemijlocit al
instanței de judecata sa își „confecționeze" un drept asupra
proprietății autorilor recurentei - reclamante
• a stărui în prezentarea de către pârât și intervenient a înscrisurilor
pe care își fundamentează apărarea și respectiv dreptul, în acest
sens indică documentele solicitate prin nota de probatorii,
nelimitându-se doar la acestea
• ca judecarea cauzei în faza de fond sa nu fie lipsita de un probatoriu
care sa contribuie la soluționarea cauzei într-un mod judicios cu
referința la identificarea imobilului care face obiectul contestației.
Maniera lapidara a judecării cauzei cu un probatoriu redus la
înscrisuri cu respingerea expertizei tehnice solicitate de către
contestatoare, permite prin soluția de fond data sa creeze dreptul
interveninetului la restituirea în natura a unui imobil identificat doar
printr-o adresa postală
Recurenta – reclamantă consideră sentința pronunțata criticabila pentru motive de nelegalitate ce privesc următoarele aspecte de drept:
1. a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind necesara administrarea de probe noi - situație reglementata de alin.3 și 5 al art.312 C. Proc. Civila
2. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive
contradictorii-situație reglementata de pct. 7 al art. 3041 C. Proc. Civila
3. instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat
natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia-situație
reglementata de pct. 8 al art. 3041 C.Proc. Civila
4. hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal și a fost data cu
aplicarea greșita a legii-situație reglementata de pct. 9 al art. 3041 C.Proc. Civila.
ÎN FAPT:
La data de 16.07.2009 recurenta a formulat în termen legal contestație la Dispoziția Primarului G. al Municipiului București nr._ din 9.06.2009 comunicată la data de 18.06.2009 semnată de P. G. cu sediul în București ..47 sectorul 5, prin care i s-au respins notificările formulate privind restituirea în natură a imobilului situat în București . nr.24 sectorul 1 pentru lipsa calității de persoană îndreptățită.
Prin contestația formulata recurenta - reclamantă a solicitat instanțe admiterea acesteia, obligarea intimatului la restituirea către aceasta a proprietății imobilului de la adresa mai sus menționata cu obligarea la plata a intimatei a sumei de 100 milioane lei daune morale și la plata de daune cominatorii în valoare de 10,000.00 lei/zi până la executarea sentinței.
A arătat în conținutul contestației ca la data de 23 mai 2001 s-a adresat intimatei, în calitate de unitate deținătoare, notificarea înregistrată sub nr. 3190/23.05.2001 în temeiul Legii nr.10/2001 și înregistrată sub nr.1901/2001 dosar Legea 10, prin care solicita restituirea imobilului situat în București . nr.24 sectorul 1.
Recurenta - reclamantă a arătat în notificare ca imobilul a fost proprietatea soțului său C. A., a cărui soție supraviețuitoare este.
A solicitat ca având în vedere existența la data preluării abuzive a unei săli de spectacol în clădire, să se dispună măsuri reparatorii în ce privește utilajele și instalațiile preluate de intimată odată cu clădirea sălii de spectacole.
A solicitat expres să fie chemată în fața comisiei ce se va constitui pentru a-și susține cererea personal.
A precizat valoarea imobilului și faptul că nici soțul său și nici recurenta - reclamantă nu au primit vreo despăgubire pentru imobilul preluat.
A depus în copie toate documentele cerute de lege pentru dovedirea cererii, cu toate acestea Primăria i-a refuzat în mod sistematic emiterea Dispoziției neargumentând aceasta atitudine, ceea ce evident a condus la o acțiune în obligarea instituției la emiterea documentului solicitat. Astfel a fost pronunțata sentința civila nr.1523/2006 investita cu titlu executor la data de 23.07.2008 prin care Primăria era obligata la emiterea dispoziției în cauza, aceasta fiind eliberata un an mai târziu.
Prin Dispoziția Primarului i se respinge recurentei – reclamante restituirea în natura a imobilului cu justificarea ca nu are calitate de persoana îndreptățită, „având în vedere încheierea Tribunalului I. secția I din anul 1950 pronunțata în Dosarul nr.163/1949 imobilul a fost
adjudecat definitiv numitului M. S., cu excepția apartamentului 1 vândut de către autorul notificatoarei".
În decursul judecării cauzei la data de 12.03.2010 se depune o Cerere de Intervenție în Interesul Municipiului București, formulata în baza art.49 alin 3 C.Proc.Civ. promovata de către intervenientul ȘALARIU D., prin care se solicita de către acesta admiterea intervenției în principiu și pe fondul contestației respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședința de la termen se consemnează faptul ca pârâtul este lipsa și totodată se menționează ca ȘALARIU D. „titularul cererii de intervenție prin apărător solicita admiterea în principiu a cererii de intervenție având în vedere ca este moștenitorul proprietarului la momentul naționalizării, arătând ca a formulat notificare în baza Legii 10/2001.
Instanța încuviințează în principiu, cererea potrivit art. 49 alin 3 Cod Procedura Civila, considerând în baza temeiului juridic indicat de către intervenient, ca aceasta reprezintă o cerere de intervenție voluntara accesorie formulata de către ȘALARIU D., dispunând introducerea în cauza a acestuia în calitate de intervenient în interesul pârâtului și comunicarea cererii către pârât.
În apărarea drepturilor sale, recurenta – reclamantă a înțeles sa opună intervenientului pe fond inadmisibilitatea cererii sale având ca temei de drept indicat de către acesta art. 49 alin 3 Cod Procedura Civila, ceea ce determina caracterizarea cererii ca fiind o intervenție voluntara accesorie, caracterizata de ceea ce doctrina definește ca fiind cererea prin care un terț ce justifica un interes solicita introducerea sa într-un litigiu în curs de desfășurare pentru a apară drepturile uneia dintre părțile inițiale. Aceasta forma de intervenție are un scop limitat iar terțul nu poate invoca o pretenție proprie și nu poate urmări obținerea unei hotărâri care sa ii folosească lui ci prin apărările pe care le face dorește ca instanța sa pronunțe o soluție în favoarea pârtii pentru care a intervenit, în mod evident cu condiția ca intervenția sa fie acceptata de partea în sprijinul căreia se face.
Cererea formulata de către intervenient nu a fost și nici nu este o cerere voluntara accesorie așa cum aparent lasă sa se înțeleagă prin indicarea temeiului de drept art. 49 alin 3, ci în esența este o cerere de intervenție voluntara principala ce are drept scop apărarea unui drept personal astfel cum afirma „doar subsemnatul am calitatea de persoana îndreptățită la restituirea în sensul art.4 alin 2 din Legea 10/2001" solicitând pe cale de consecința „pe fondul contestației, respingerea acesteia ca neîntemeiata" ori de la justificarea unui interes și pana la a invoca o pretenție proprie se impunea o recalificare a cererii de intervenție.
Față de aceste apărări instanța a uitat sa se pronunțe atât la termenul în care admite în principiu cererea de intervenție și nici prin sentința civila pronunțata ulterior, fapt ce echivalează cu nejudecarea fondului raportat la apărările făcute de către reclamanta.
Totodată recurenta - reclamantă a solicitat instanțe de fond în cazul în care va trece totuși peste aceste aspecte sa observe ca înscrisul pe care intervenientul îl opunea și care consta în ÎNCHEIEREA din 22.02.1950 data în dosarul 163/1949 pronunțata de către TRIBUNALUL I. secția I civila prin care:
„adjudecatarului provizoriu M. Ș. i se adjudeca definitiv imobilul situat în .. 24 așa cum este descris în afipte și publicația de vânzare cu obligațiunea pentru adjudecatarul definitiv de a se conforma art. 544 și 558 din procedura civila", prețul adjudecării fiind de 584.000 lei.
Nu reprezintă titlul de proprietate al presupusului autor al intervenientului, nefăcând dovada preluării imobilului din patrimoniul autorilor recurentei - reclamante în cel al presupusului autor al său, ci doar a existenței unei creanțe la nivelul anului 1950 al cărui beneficiar era M. Ș..
Mai mult pe parcursul judecării cauzei interveninetul a fost în imposibilitatea sa depună documentele din care sa rezulte descrierea imobilului presupus adjudecat și nici publicația de vânzare, aspect pe care instanța fondului îl omite apreciind ca „ la momentul preluării imobilului în patrimoniul statului acesta nu mai era în patrimoniul defunctului cată vreme prin adjudecare fusese transmisa proprietatea în favoarea adjudecatarului Ș. M."
Ori așa cum arată recurenta – reclamantă și prin întâmpinarea formulata față de cererea de intervenție care i se opune, adjudecarea imobilului este sub condiția îndeplinirii prevederilor art. 544 și 558 (Cod de Procedura Civila în vigoare în 1950),
Astfel în baza art. 544 adjudecatarul era obligat sa depună la Casa de Consemnațiuni sau administrația financiara de județ prețul în numerar pentru emiterea ordonanței precum și taxa de înregistrare în termen de o luna de la data adjudecării definitive.
În urma îndeplinirii acestor obligații ordonanța de adjudecare rămasa definitiva și executata, trece adjudecatarului dreptul ce avea asupra și urmăritul asupra bunului, imobilul rămâne liber de orice privilegiu sau ipoteca de care era supus (art. 558).
Deci adjudecarea se complinește cu emiterea ordonanței pe adjudecare și conform art.551 Codului de Procedura Civila în vigoare în 1950, ordonanța este cea care va cuprinde pe scurt:
1. jurnalul de adjudecare desăvârșita
2. individualizarea nemișcătorului adjudecat
3. numele fostului proprietar și al adjudecatarului, arătarea plații
prețului în întregime a taxelor de executor judecătoresc, timbrul și
impozitul proporțional
4. Completul judecătoriei va semna atât originalul Ordonanței ce se va
preda pârtii cat și cel ce va rămâne la dosar. Aceasta ordonanța se
va transcrie în registrele de mutații ținute de notariatul de stat
corespunzător instanței de executare.
Față de aceste prevederi legale Încheierea din 22.02.1950, pe care se sprijine intervenientul, implicit Primăria și își fundamentează și instanța fondului sentința, în susținerea afirmației ca autorul contestatoarei a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului nu se poate constitui ca titlu al sau având în vedere ca doar ordonanța de adjudecare este titlul de proprietate în baza căreia se operează și transferul proprietății.
Intervenientul nu a putut proba pe parcursul judecății cauzei ca pretinsul autor al său și-a executat creanța care s-a finalizat cu adjudecarea imobilului proprietatea autorilor recurentei – reclamante.
Este greu de înțeles cum instanța fondului în motivarea sa lapidara, presupunând ca a analizat actele și lucrările dosarului poate constata:
„ulterior, imobilul rămas în proprietatea numiților A. C. și C. C. a fost scos la vânzare silita fiind adjudecat în mod definitiv în favoarea adjudecatarului provizoriu Ș. M. așa cum rezulta din încheierea pronunțata de Tribunalul I. Secția I civila și comerciala în dosarul 163/1949 fila 66"
Instanța fondului în mod evident nu a făcut o judecare a cauzei pe fond ci a promovat mai degrabă o sentința ce cuprinde în fapt o dezlegare ce echivalează cu o antepronuntare, fiindcă numai așa se poate explica de ce a refuzat sa dea valoare juridica înscrisurilor depuse de care recurenta - contestatoare.
În urma demersurilor efectuate la Arhivele Naționale prin care recurenta - reclamantă a solicitat să-i fie pusa la dispoziție atât hotărârea pe care se bazează atât intervenientul cât și primăria, precum și ordonanata de adjudecare a imobilului către M. Ș. pretinsul antecesor al lui ȘALARIU D., prin adresa de răspuns cu nr. 4582SANIC/06.10.2011 i se precizează următoarele:
-NU va putem elibera publicația de vânzare privind imobilul situat în . nr. 24 deoarece cercetându-se evidentele pe care le avem în păstrare de la Tribunalul I. secția I civ. . s-a constatat ca nu deținem dosarul 163/1949
-menționam ca s-au cercetat opisele alfabetice la literele
„C"și „S" de transcripții și inscripții de la Tribunalul I.
secția I civ. .-1952 și s-a constatat ca nu
figurează ordonanța de adjudecare pe numele M. Ș.
Ori este evidenta eroarea Primăriei care (indică fila 7 din dosarul înaintat cauzei de către Primărie, Direcția Juridica) comunica contestatoarei în 2002, faptul ca Tribunalul I. secția a III a civila (și nu a I civila așa cum figurează în încheiere) executa în 1948 pe autorul contestatoarei, adjudecând pentru suma de 400.000 lei imobilul în favoarea creditorului M. ȘALARIU, „care devine proprietar și are dreptul sa solicite restituirea imobilului", aprecieri care nu se sprijină pe niciun înscris.
Mai mult în istoricul sau imobilul de la adresa G-ral E. G. nr. 24 a fost preluat de către stat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr 587/1953 și transmis spre administrarea teatrului prin DECIZIA CONSILULUI POPULAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI nr. 1737 din 02.10.1978.
Totodată în istoricul de rol fiscal al imobilului din . în evidentele DITL în perioada 1945-1951 pentru imobilul de mai sus au figurat cu rol fiscal numiții A. C. și Const. C..
În mod evident toate aceste date coroborate sunt în măsura sa stabilească ca M. Ș. deși poate a avut un drept de creanța în mod sigur nu și-a adjudecat imobilul și nu a devenit proprietarul acestuia și care ar conduce la justificarea interesului pretinsului sau moștenitor Șalariu D., făcând cererea inadmisibila atât ca forma cât și ca fond.
Prin analizarea făcută de ICCJ în promovarea Deciziei 27 din 14/11/2O11 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 120 din_, privind recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 28/2011 se arata ca C.E.D.O a statuat că nu va fi considerată "bun", în sensul articolului menționat, speranța de a redobândi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp ori o creanță condițională care a devenit caducă prin neîndeplinirea condiției.
În Cauza lonescu și M. împotriva României, C.E.D.O. a constatat că reclamantele se puteau eventual prevala de o creanță condiționată, deoarece problema îndeplinirii condițiilor legale pentru a li se restitui imobilul trebuia să fie soluționată în cadrul procedurii judiciare pe care o demaraseră.
Prin urmare, C.E.D.O. a considerat că în momentul sesizării instanțelor interne și autorităților administrative, această creanță nu putea fi considerată suficient stabilită pentru a fi o "valoare patrimonială" care să necesite protecția art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
C. E.D.O. a arătat că a stabilit deja că o creanță nu poate fi considerată ca având valoare patrimonială decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu, atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor.
C.E.D.O. a observat că această creanță de restituire, de care reclamanții s-ar putea prevala, este o creanță sub condiție, deoarece problema întrunirii condițiilor legale pentru restituirea imobilului ar trebui rezolvată în cadrul procedurilor judiciare și administrative pe care le-au promovat, în consecință, C.E.D.O. a considerat că, la momentul sesizării jurisdicțiilor interne și a autorităților administrative, creanța nu putea fi considerată ca fiind suficient stabilită pentru a fi considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
Conform principiilor ce se degajă din jurisprudență C.E.D.O., "bunul actual" presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct ori indirect dreptul de proprietate.
La momentul sesizării instanței de judecată, intervenientul în cadrul contestației nu are un "bun actual", pentru că nu exista o decizie administrativă sau judecătorească definitivă care să îi recunoască direct ori indirect dreptul de proprietate.
El a inițiat doar o procedură administrativă prin care a urmărit să beneficieze de măsuri reparatorii, asupra bunului meu consecința a unui drept de creanța ăl presupusului sau autor și al cărui moștenitor se pretinde.
Sentința fondului astfel după cum a fost judecata cauza este cea care îi creează astfel un drept de proprietate în absenta înscrisurilor care sa confirme transferul imobilului dintr-un patrimoniu în altul, opozabil atât recurentei - reclamante cât și Primăriei având drept consecința o profund și nelegala restituire în folosul intervenientului.
Cum poate oare instanța fondului sa aducă drept argument al respingerii contestației faptul ca recurenta - reclamantă nu a dovedit preluarea de către Stat a imobilului din patrimoniul autorilor săi și în același timp să „creeze sporirea patrimoniului " intervenientului fără ca acesta sa facă dovada intrării în patrimoniul autorului sau al aceluiași imobil? În mod evident dacă prezervam calitatea logicii juridice atunci explicația nu poate fi decât a dublului standard în materia actului de justiție
Totodată pentru ca Primăria sa îi nege recurentei - reclamante dreptul la restituirea imobilului în natura, consecința a unei deposedări abuzive a autorilor săi, cu justificarea „oferita" de intervenient conform căruia acesta are calitate de persoana îndreptățită fie și la o restituire în echivalent conform cererii sale, ar fi trebuit sa demonstreze prin ordonanța de adjudecare pe numele M. Ș., a intrării în patrimoniul acestuia a imobilului.
Ori așa după cum rezulta și din actele dosarului ordonanța de adjudecare pe numele M. Ș. nu exista, ceea ce conduce la soluție cel puțin dubioasa a cererii intervenientului care știind ca nu poate demonstra adjudecarea fizica a imobilului în patrimoniul autorului sau se refugiază în solicitarea despăgubirii în echivalent bănesc pornind de la menționarea unui drept de creanța ce nu a fost niciodată executat.
Deși intervenientul justifica aparenta unui interes, în raport de cererea formulata recurenta - reclamantă a considerat ca nu face dovada calității sale, fapt pentru care a invocat prin întâmpinarea depusa la dosar pe cale de excepție lipsei calității procesuale.
- ȘALARIU D. afirma ca este moștenitorul defunctului Ș. M. alături de ceilalți moștenitori S. I., S. E. și P. M., formulând prima notificare cu nr.877/2001 înregistrata la Primăria Municipiului București în data de 02.07.2001, prin care se cerea restituirea în natura a imobilului situat în . G. nr. 24, ulterior în 07.02.2002 toți cei trei solicita restituirea în echivalent bănesc
- în baza declarațiilor de renunțare la restituirea imobilului formulate de către ceilalți trei moștenitori și datate 24.10.2008, S. D. se considera singurul moștenitor
- certificatul de moștenitor (calitate) nr. 251/16.07.1999 emis de către notar public C. I. consemnează ca de pe urma defunctului S. M. decedat la data de 27.03.1996 cu ultimul domiciliu lapidar identificat ca fiind B., jud. I. (lipsa adresa de domiciliu a decedatului) moștenitor legal este desemnat S. D. în calitate de nepot de frate în baza art. 86 din Legea 36/1995, neexistând renunțători la succesiune
- în data de 08.10.2008, anterior declarațiilor de renunțare la restituirea imobilului date de ceilalți presupuși moștenitori se consemnează declarația a doua persoane (înregistrata la același notar public care în 1999 a semnat înscrisul numit certificat de moștenitor -certificat calitate) prin care numiții S. I. M. A. născut în 1967 și I. Ș. născut în 1930 își amintesc ca numitul S. M. mai era cunoscut și ca S. M., ȘARARIU M., Ș. M. fiind una și aceeași persoana cu S. M.
Se încearcă să se creeze astfel o aparență de drept și o identitate, fără a se observa
1. Certificatul de moștenitor - certificat calitate nr.
251/16.07.1999 emis de către același notar public C. I.
consemnează ca defunctul este S. M. și nu
S. M.: iar declarația mai sus menționata nu
consemnează și acesta posibilitate astfel încât sa lege presupusul
autor S. M. de cel ce se pretinde moștenitorul acestuia
respectiv S. D.;
2. Certificatul de moștenitor - certificat calitate nr.
251/16.07.1999 stabilește ca moștenitor a defunctului
S. M. pe S. D. în calitatea acestuia de
nepot de frate în baza prevederilor art.86 din Legea nr.36/1995 doar ca temeiul juridic în baza căruia se eliberează un certificat de moștenitor este art.83 al Legii nr.36/1995.
3. indicarea art. 86 din Legea nr. 36/1995 ca temei al emiterii înscrisului sus amintit operează doar pentru emiterea certificatului pe moștenitor suplimentar, atunci când se impune completarea masei succesorale, iar alin. 2 al aceluiași articol arata ca eliberarea unui certificat suplimentar se face „cu acordul tuturor moștenitorilor"
4. dacă admitem ca notarul nu a emis un certificat de
moștenitor (pentru ca se afla în absenta existenței masei
succesorale cum este cazul de față) și a emis un certificat
de calitate de moștenitor acesta se emitea în baza art.
84 al Legii nr. 36/1995 „în cazul în care nu s-a făcut dovada
existentei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea
acestora necesita operațiuni de durata și moștenitorii solicita sa li se
stabilească numai calitatea se poate emite certificat de calitate de
moștenitor" și nu art. 86 din aceeași lege
5. calitatea de moștenitor se stabilește o singura data fie
eliberându-se un certificat de moștenitor fie unul de calitate de
moștenitor, notarul trebuie sa administreze probe în acest sens,
acte, declarații, simpla cerere nefiind suficienta pentru stabilirea
calității de moștenitor. Nu se emit mai multe certificate de
calitate pentru fiecare persoana care se reclama
drept succesibil al decedatului
6. dacă în baza certificatul de calitate de moștenitor din 1999 s-a
stabilit ca ȘALARIU D. este singurul moștenitor și ca
nu sunt renunțători la moștenire, cum puteau oare să se
pretindă moștenitori la data înregistrării notificării în 2001 și
S. I., S. E. și P. M. anexând în susținerea și dovedirea calității lor doar „certificatul de moștenitor al lui Șalariu D." care așa cum se observa nu îi conține și pe aceștia
7. notificările formulate de cei trei fac trimitere la documentele
pe care se bazează în dovedirea dreptului pretins printre care
și certificatul de deces a lui ȘALARIU M. pe care recurenta - reclamantă nu îl mai depune în cauza precum și o pretinsa publicație de vânzare ce poarta nr. 163/1949 nici aceasta depusa. Ceea ce atașează este un certificat de deces aparținând lui S. M. eliberat în
07.10.2008 și care ca înscris în mod evident nu este cel care a
însoțit notificarea.
Deși poate părea cinica afirmația, decesul intervenientului intervine convenabil pentru a nu răspunde unor solicitări dealtfel legitime și totodată contribuind în mod efectiv la înlăturarea cercetării falsului cu care a fost sesizata instanța civila, aceasta derobându-se de aspectul falsului .
Astfel la termenul din 16.03.2012 în baza art.183 C.Proc.Civ., instanța a dispus suspendarea procesului determinat de procedura cercetării falsului cu sesizarea procurorului de către instanța civila.
Prin rezoluția nr.2584/P/2012 din 19.12.2012 s-a dispus NUP față de numitul Șalariu D., bazat pe faptul ca acesta a decedat la data de 02.04.2012, în fapt neefectuându-se niciun fel de cercetare pe aspectul falsului, cu toate ca actele defăimate produc în continuare efecte în circuitul civil.
Omite instanța fondului sa arate modalitatea prin care suspendând judecarea cauzei în vederea cercetării falsului și ulterior repunerii judecării pe rol citează recurenta la o adresa de domiciliul procedural care nu era actuala și dispune suspendarea cauzei consecința a neprezentării părții, cu riscul eventual al unei binevenite perimări.
Prin cererea de repunere pe rol aflata la dosarul cauzei, recurenta - reclamantă a arătat viciile procedurale care au condus la o asemenea stare de fapt, ulterior reluându-se judecarea dosarului cu introducerea în cauza a moștenitorului intervenientului.
Instanța de fond admite cererea intervenientului în condițiile în care judecarea sa a fost efectuata în absenta moștenitorului legal citat, care nu și-a susținut în mod evident cererea celui pe care îl moștenise și fără sa observe ca nu s-a solicitat nicio clipa judecarea în lipsa.
Cererea reconvențională respinsa de către instanța de fond ca inadmisibila pe considerentul ca nu respecta condițiile impuse de art. 119 alin.1 este o soluție desprinsa dintr-un considerent juridic pe care însăși instanța nu a vrut sa îl analizeze, respectiv a fost investita cu o cerere care sprijină apărările Primăriei sau cu o cerere în interes propriu? raportat atât la temeiul de drept invocat cât și la conținutul cererii de intervenție „doar subsemnatul am calitatea de persoana îndreptățită la restituirea în sensul art.4 alin 2 din Legea 10/2001" solicitând pe cale de consecință.
Atâta vreme cât prin sentința civilă pronunțată se admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenient în considerarea propriului său drept, dezlegarea nu ar putea fi inadmisibilitatea raportat la art.119 alin.1 ci netemeinicia acesteia, partea contestatoare cazând în fapt în pretenții față de pârât și intervenient.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 și următoarele Cod Proc Civ. așa după cum au fost ele menționate pe parcursul motivării recursului, precum și pe Legea nr.10/2001 cu normele de aplicare. În susținerea cererii solicită proba cu înscrisuri.
Față de toate aspectele în fapt și drept invocate în prezenta cauza recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului așa după cum a fost formulat casarea sentinței civile criticate și întoarcerea la judecarea în fond cu speranța ca aceasta cauza își va găsi o justa și temeinica analiza, fără a lasă dubiul și lapidarul sa creeze drepturi reale în favoarea unor persoane ce par mai degrabă desprinse dintr-un scenariu și distribuite sa joace roluri în folosul altora și în detrimentul celor care și-au pierdut o proprietate în mod abuziv, riscând ca la 65 de ani după evenimentele istorice care au contribuit la o anume stare de fapt sa își piardă și speranța legitima ca își vor recâștiga proprietatea.
Intimatul – intervenient Șalariu I. M. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pentru următoarele motive:
În privința solicitării de casare a sentinței civile nr. 1034/18.09.2014 cu trimitere spre rejudecare, urmează să se aibă în vedere că nu se justifică această soluție în raport de motivele de recurs.
Chiar dacă instanța de judecată s-ar fi putut pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale a intervenientului, astfel cum invocă recurenta, nepronunțarea asupra unei excepții nu este de natură să atragă casarea cu trimitere spre rejudecare atât timp cât recurenta o poate invoca din nou în faza procesuală a recursului.
Pe de altă parte, având în vedere că autorul intimatului – intervenient a justificat un interes în cauză, cererea de intervenție a fost admisă în principiu și astfel a dobândit calitatea de parte în proces, situație în care nu se pune problema invocării excepției lipsei calității procesuale, cu privire la care recurenta nu precizează dacă este activă sau pasivă.
Instanța de fond s-a pronunțat asupra naturii juridice a cererii de intervenție formulată de către autorul intimatului – intervenient și a apreciat că este o cerere accesorie, în interesul pârâtului, Municipiul București.
Faptul că recurenta dorește calificarea acestei cereri ca fiind principală, fără ca intimatul – intervenient să pretindă pentru el, în cadrul acestui proces, dreptul dedus judecății, nu este de natură a schimba natura juridică a cererii de intervenție, în prezenta cauză ne aflăm într-o contestație împotriva Dispoziției de respingere a notificării privind restituirea în natură a imobilului către recurentă, situație în care autorul intimatului – intervenient nu putea să valorifice pretenții proprii în calea de atac a contestatoarei, ci doar urmând aceeași procedură prevăzută de Legea nr.10/2001.
Contrar celor menționate de către recurentă, instanța de fond a cercetat fondul pricinii, iar hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii, aspecte ce rezultă din lecturarea dispozitivului și considerentelor sentinței atacate.
Dispozițiile art. 304 pct. 8 C proc. Civ. sunt impropriu invocate de către recurentă, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretarea probelor, iar interpretarea probelor este o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății.
Referitor la criticile vizând soluția pe fondul cauzei, intimatul – intervenient precizează următoarele:
În actele premergătoare încheierii din 22.02.1950, respectiv titluri executorii, publicații de vânzare, încheiere de adjudecare provizorie din 08.02.1950, autorul intimatului – intervenient figurează cu numele de Ș. M., și nu M. Ș., cum figurează în încheierea de adjudecare definitiva din 22.02.1950.
În actele de stare civila și în certificatul de moștenitor acesta figurează cu numele de S. M..
Neconcordanțele de nume din aceste înscrisuri sunt simple inadvertențe de scriere justificate pentru anii în care au fost întocmite.
Un argument în plus în sprijinul acestei susțineri îl constituie și faptul ca demersurile de executare silita au fost întreprinse de către autorul intimatului – intervenient și semnate de către acesta cu apelativul Ș. M., cum era cunoscut în societate, și nu ȘALARIU MIHAl, cum figura în actele de stare civila, declarația de notorietate făcuta de persoanele care l-au cunoscut fiind concludenta sub acest aspect.
Pe de altă parte, încheierea de adjudecare definitiva coroborata cu dovada depunerii creanței drept preț, în conformitate cu dispozițiile art. 545 Cod proc.civ,, generează prezumția de proprietate a imobilului în favoarea autorului intimatului – intervenient, prezumție ce nu a fost răsturnata prin probe contrare.
Lipsa ordonanței de adjudecare din dosarul de executare nr. 163/1949, este justificata de Arhivele Naționale prin adresa nr. 571/SANIC/03.03.2011 de nedeținerea de către aceasta instituție a evidențelor complete de la Tribunalul I., secția l civila, comerciala, din anii 1949 - 1952, și nu de inexistenta acesteia.
Dacă ar fi fost respinsă cererea de emitere a ordonanței, atunci ar fi trebuit să existe în dosarul de executare, fie dovezi care sa ateste declararea apelului împotriva hotărârii prin care creanța s-a respins, așa cum prevede art. 545 alin.3) Cod proc.civ, fie dovada scoaterii bunului din nou la licitație, așa cum prevede art. 546 și urm. din Cod proc.civ.
Sub un ultim aspect, criticile privind soluția instanței de fond asupra cererii reconvenționale sunt neîntemeiate, în mod corect, instanța de judecată reținând că, prin cererea reconvențională pârâtul poate avea o pretenție proprie împotriva reclamantului, iar, în speță, contestatoarea formulează pretenții împotriva intervenientului accesoriu, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 119 alin. 1 C proc. Civ.
În recurs s-au administrat probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art.306 alin. 3 rap. la art. 304 pct.7 și 9 C.proc.civ.,Curtea constată că recursul este fondat.
În mod fondat solicită recurenta casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași primă instanță ce a pronunțat formal o soluție lipsită de considerente, observându-se că din aceasta nu rezultă nici măcar din ce era compus imobilul obiect al judecății(construcție sau construcție si teren), în condițiile în care Curtea observă din dosarul primei instanțe că notificarea reclamantei în baza Legii nr.10/2001 priveste un teren de 1000 mp si o construcție cu 4 etaje, precum și că în acest dosar al primei instanțe se regăsesc înscrisuri parțiale, care nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, nici măcar cel de la impozite locale unde recurenta-contestatoare pretinde că s-a înscris autorul său în perioada 1945-1951(pentru care nu se poate stabili nici măcar ce număr de filă apartine dosarului Tribunalului, deoarece poartă două numerotări nejustificate de vreun proces-verbal sau referat, 167 și respectiv 149) nefiind certificat pentru conformitate cu originalul, în vreme ce, depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul la recurs, în vol. 2 la fila 2 din dosarul de recurs, se regăsesc: un alt înscris de la Secțiunea Financiară a Sfatului Popular al RaionuluiV Stalin ce indică faptul că a fost impus numai apartamentul nr.2 . A și care a fost apoi scăzut deoarece a fost naționalizat cu proces-verbal nr.65/30.07.1951 operat cu borderou 105/1951; referatul din dosarul nr.163/1949, al Tribunalului I. ce a emis încheierea din 22.02.1950 menționată de prima instanță pentru a reține adjudecarea, referat care este întocmit în baza delegației din 24.03.1950 și care atestă că prin petiție la 24 martie 1950 adjudecatarul care era și creditor urmăritor a depus drept preț al adjudecării cele două creanțe ale sale, dar acestea au fost depuse ca preț al adjudecării la 24 martie adică după expirarea termenului de 30 zile prevăzut de ART.545 C.proc.civ., astfel că depunerea este tardivă, nu a plătit nici taxa de înregistrare pretinsă de același text legal, și nici nu s-au respectat dispozițiile Codului Fiscal deoarece nu s-a comunicat cererea de depunere a prețului Comitetului Provizoriu pentru ca acesta să fie în măsură să-și formuleze obiectiunile sale, iar din tabloul de ordine provizorie a creditorilor se constată că s-a înscris ipoteca asupra imobilului în litigiu în favoarea Administrației Financiare Sectorul G. până la concurența sumei de 94.165 lei care nu este radiată, astfel că art. 545 C.proc.civ.stabileste că adjudecarul poate depune prețul în creanță doar dacă este creditor ipotecar sau privilegiat în rang util, ceea ce nu este cazul adjudecatarului din speță deoarece înaintea lui este înscris fiscul și nu este garantată cu vreo ipotecă sau privilegiată creanța adjudecatarului(fila 250 vol. 1 dosar recurs); cererea autorului contestatoarei Al C. ce indică faptul că imobilul construcție a fost atribuit în întregime Ministerului Construcțiilor care a început executarea lucrărilor de finisare și învestește 20.000.000 lei(fila 258 vol.1); adresa nr._/9.11.1949 a Ministerului Construcțiilor către proprietarul A. C. ce-i comunica faptul că în urma petiției sale din 28.10.1949, nr._, imobilul proprietatea sa s-a repartizat Ministerului, același minister aprobând repartizarea imobilului ce se afla în stadiul la roșu pentru finisare și utilizare către Secția Spațiului Locativ al Capitalei(fila 119 vol.1); cererea creditorului Șalariu M. din 7.07.1951 de a i se restitui originalele titlurilor sale de creanță din dosarul Tribunalului nr. 163/1949 deoarece doreste să execute averea mobilă a debitorului A.. C. și își rezervă și dreptul de a continua executarea imobiliară, menționând că până la data cererii nu a primit niciun ban (fila 123 vol. 1) . De asemenea cererea de interventie în cauză nu apare lămurită de prima instanță, câtă vreme în cererea de interventie s-a solicitat admiterea acelei interventii si ei i s-au atasat copii de pe înscrisuri pretins doveditoare ale dreptului de proprietate al intervenientului.
În consecință conform art. 312 alin.5 C.proc.civ., constatatând soluționarea formală a cauzei fără ca prima instanță să fi analizat fondul său, Curtea va dispune casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, Tribunalul va solicita părților copii conforme cu originalul ale tuturor înscrisurilor de care înteleg să se folosească, altele decât cele din recurs, și va lămuri pretenția din cererea de intervenție punând în discuție calificarea ei juridică prin raportare la ce pretinde intervenientul și la probele prin care doreste dovedirea pretențiilor sale, urmând a se stabili dacă este o simplă cerere accesorie( în care este suficientă dovedirea depunerii unei notificări în termenul legal ce ar privi dreptul la soluționare a notificării pentru intervenient, în baza Legii nr. 10/2001, intervenient care ar justifica o asemenea interventie printr-un interes de păstrare a bunului notificat de intervenient în patrimoniul unității notificate), stabilindu-se și din ce este descris în notificare ca fiind compus imobilul notificat de intervenient, sau dacă este o intervenție principală pe care intervenientul o dorește admisă în dovedirea pretinsului său drept de proprietate pe un anumit imobil(art. 129, respectiv 84 C.proc.civ).De asemenea, cu ocazia rejudecării prima instanță va proceda la analiza fondului cererii principale de chemare în judecată, în măsura în care nu se relevă niciun impediment procesual al vreunei excepții procesuale legale care să împiedice analiza fondului cauzei așa cum stabilește art.137 C.proc.civ., stabilind atât din ce este compus imobilul notificat în baza Legii nr.10/2001, cât și la ce dată și în ce mod, total sau partial, în fapt și în drept sau numai în fapt, acesta a intrat în proprietatea Statului, în cazul în care a intrat în proprietatea statului anterior anului 1990, de la ce persoană proprietară a trecut în proprietatea statului, total sau în parte, după ce va continua probațiunea cu înscrisuri cum s-a menționat și va solicita de la Arhivele Naționale pentru lămurirea cauzei și înscrisurile lămuritoare ale autorizatiei de construire nr. 17 C/8.07.1946 a Primăriei Municipiului București-Direcțiunea Planului și Sistematizării-Serviciul Autorizatiilor: procesul verbal nr.410/16.04.1946 al Comisiei de Spectacole și avizul CS nr. 264/3.05.1946, și va pune în discuție efectuarea unei expertize topografice care să individualizeze imobilul teren în litigiu, cu dimensiuni, suprafață, vecinătăți, numere topografice, înscrisuri în care se regăsește atestat în proprietate din cele de la dosar, urmând ca, după administrarea tuturor înscrisurilor menționate în copii certificate pentru conformitate cu originalul(si după certificarea de către părțile ce le-au depus, pentru conformitate cu originalul, a celor necertificate din dosarul primei instanțe), să stabilească măsura în care, în raport cu componența imobilului notificat de contestatoare, este utilă sau nu și efectuarea unei expertize în construcții care să identifice construcția notificată în raport de înscrisurile doveditoare de la dosar, rămasă după vânzarea parțială din 31.07.1947(indicată de partea înscrisului de la fila 41/23 din dosarul Tribunalului, ce se va solicita de Tribunal în copie conformă cu originalul de la Arhivele Naționale).
Conform art. 304 pct. 7 și 9 rap. la art. 312 alin. 5 teza 1 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă C. E. împotriva sentinței civile nr.1034 din 18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și cu intimatul intervenient ȘALARIU I. M. A..
Casează decizia recurată și trimite cauza Tribunalului București, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex./
TB-S.5 – F.L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 637/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Fond funciar. Decizia nr. 1949/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
