Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1347/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1347/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 1347/2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA CIVILA NR.1347

Ședința publică de la 16.12.2015

Curtea constituită din:

P. - A. P. B.

JUDECATOR - C. B. T.

JUDECATOR - M.-G. R.

GREFIER - S. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât D. R. E., împotriva deciziei civile nr.641 A din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. I. - O. și cu Autoritatea – Tutelară PRIMĂRIA C. – SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ.

P. are ca obiect – exercitarea autorității părintești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. A., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât D. R. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/13.08.2015, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 4 dosar, intimata-reclamantă D. I. - O., personal și asistată de avocat M. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/21.10.2015, emisă de Baroul București – Cabinet de avocat, aflată la fila 172 dosar, lipsind Autoritatea – Tutelară PRIMĂRIA C. – SERVICIUL DE AUTORITATE TUTELARĂ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că avocatul recurentului-pârât a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 20.11.2015, adresa de înaintare, prin care înțelege să depună, în copii conforme cu originalul, dovada comunicării înscrisurilor și a răspunsului la întâmpinare către intimata D. I. O., anexând copia facturii emise de Poșta Română SA, copie notă de inventar, copia confirmare de primire. Totodată a atașat înscrisuri (extras Rolul Tatălui conform ANPDC, extras rolul judecătorilor în protecția și promovarea drepturilor copilului, articol „Importanța Tatălui”); la data de 8.12.2015, respectiv 9.12.2015, a depus note scrise.

Avocatul intimatei-reclamante depune la dosar dovada privind ultima corespondență între părți, respectiv planificarea pentru petrecerea vacanței din această iarnă.

Se procedează la identificarea intimatei-reclamante D. I. O., legitimată cu CI . nr._, eliberată de SPCEP S3 biroul nr.2, la data de 18.08.2014.

La interpelarea instanței, avocatul intimatei-reclamante arată că susține în continuare excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Curtea acordă cuvântul în susținerea excepției de nulitate a recursului și a excepției rămânerii fără obiect invocate prin întâmpinare.

Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea excepției nulității recursului, având în vedere că motivele invocate de către recurent nu se încadrează celor enumerate de art.304 din Codul de procedură civilă, urmând a se constata faptul că în majoritate toate probele depuse și motivele invocate se referă la chestiuni de fond ale cauzei, chestiuni care au fost analizate atât de către instanța de fond, cât și de instanța de apel.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, urmează a se constata faptul că locuința minorului a fost stabilită de către instanța de apel în mod permanent, în mod permanent și statornic la mama sa, având în vedere programul menționat de aceasta. Mai mult, inclusiv recurentul afirmă că la momentul de față copilul are locuința stabilită în mod permanent și statornic la mama sa, aspect pe care nu îl contestă și a cărei schimbare nu o dorește, și în aceste condiții prezentul recurs rămâne fără obiect.

Curtea acordă cuvântul avocatului recurentului-pârât în combaterea excepțiilor invocate.

Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea acestor două excepții, considerând că sunt netemeinice pentru următoarele:

În raport cu prima excepție privind nulitatea recursului, solicită să se constate că atât în notele scrise cât și în răspunsul la întâmpinare, cât și în cererea de recurs a invocat criticile arătate în raport cu decizia civilă recurată, care au fost încadrate în dispozițiile art.304 pct.7 din codul de procedură civilă și art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, astfel că motivele de recurs invocate în raport cu decizia civilă atacată se referă la carențele de nelegalitate și de netemeinicie existente cu privire la această hotărâre, arătând în principal că a fost pronunțată cu interpretare și încălcarea dispozițiilor naționale, atât din Codul civil, cât și din Legea nr.272/2004 ce privesc ocrotirea interesului superior al copilului, precum și drepturile părinților mai ales ale părinților separați de copilul lor prin divorț de a avea legături personale cu acesta. Pe de altă parte, a considerat totodată că decizia a fost motivată necorespunzător și, la final ceea ar atrage incidența art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă.

Pe lângă aceste aspecte ce priveau încălcarea dispozițiilor naționale, a invocat și încălcarea dispozițiilor internaționale pertinente în materie, CEDO, art.6 și 8, Revoluțiile Consiliului Europei, precum și Convenția privind Drepturile Copilului.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a recursului, consideră că intimata face o confuzie între două instituții juridice, prima instituției a stabilirii locuinței minorului după divorț la unul dintre părinți care este prevăzută de art.400 din Noul Cod Civil, iar cu privire la acest aspect părțile s-au înțeles la momentul divorțului ca locuința copilului să fie stabilită în mod statornic la mamă. Prin urmare, în toate actele oficiale și în viitor, în Cartea de Identitate copilul va avea domiciliul la adresa mamei, însă în ceea ce privește programul de legături personale la care tatăl are dreptul în raport cu minorul său, fiind incident art.401 din Noul Cod civil, părțile s-au înțeles la momentul divorțului ca minorul să petreacă alternativ o săptămână cu mama, o săptămână cu tatăl, pentru a beneficia în mod echitabil de prezența și afecțiunea ambilor părinți. Ulterior, intimata a considerat că acest program de legături personale nu îi mai satisface interesele și l-a atacat în instanță, astfel că prezent obiect al acestui litigiu nu este locuința copilului, ci larghețea dreptului tatălui de a-și vedea copilul și de a avea legături personale cu acesta.

Curtea, în urma deliberării, respinge ambele excepții, constată că prin motivele de recurs au fost formulate critici ce se încadrează în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă, iar în privința celei de a doua excepții, constată că prin recurs, recurentul critică dispoziția de restrângere a programului de legături personale cu minorul.

La interpelarea instanței cu privire la solicitarea de probe, avocatul recurentului-pârât și avocatul intimatei-reclamante, având pe rând cuvântul, arată că înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Curtea pune în vedere intimatei-reclamante să indice dacă deține adresa nr.1014c/1384/9.10.2014 a Colegilor Medicilor din România la care s-a referit în întâmpinare.

Avocatul intimatei-reclamate învederează că este depusă în dosarul de apel. Depune astăzi răspunsul Colegiului Psihologilor din România cu nr.1014.c/1384/09.10.2014, pentru termenul din 13.10.2014, din apel.

Curtea constată că prin întâmpinare se afirmă că prin această adresă s-a comunicat că acel psiholog care a realizat raportul pe care reclamanta l-a depus nu ar fi avut toate abilitările necesare și acordă cuvântul pe acest aspect.

Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul, arată că a formulat apărări și prin răspunsul la întâmpinare cu privire la acest aspect (privind pe d-na psiholog C. D.) și are cunoștință despre acest document.

Avocatul intimatei-reclamante înmânează o copie de pe acest document avocatului recurentului.

Curtea, în urma deliberării și în raport de dispozițiile art.305 din Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, constată că aceasta a fost administrată.

Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.

Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată și cu amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

În ceea ce privește dezvoltarea motivelor de recurs, în primul rând consideră că modificarea programului de legături personale convenit de către părți cu ocazia divorțului și confirmat de către Judecătoria C. este nelegal și contravine principiului respectării interesului superior al minorului, în acest sens, în interpretarea art.262 din Noul cod civil coroborat cu art.403 numai pentru motive temeinice și numai în cazul în care se constată o schimbare a împrejurărilor, s-ar fi putut dispune modificarea programului de legături personale. Cu toate acestea, instanța de apel prin hotărâre nu a arătat care sunt acele motive temeinice care au impus limitarea excesivă a dreptului recurentului de a-și vedea propriul copil, de la 2 săptămâni, la 4 zile pe lună, însă a efectuat și o aplicare greșită a art.403 din Noul Cod civil, interpretând în mod netemeinic și nelegal noțiunea de schimbare a împrejurărilor.

Urmează a se constata faptul că hotărârea instanței de apel se bazează exclusiv pe evaluarea psihologică depusă de intimată, cu ignorarea tuturor celorlalte probe administrate în cazul judecății, inclusiv evaluarea psihologică depusă de către recurent. Arată că a fost efectuată o evaluare psihologică de d-na expert D. C., fiind avizată de Colegilor Psihologilor, ceea ce demonstrează pregătirea sa în a efectua respectiva evaluare asupra minorului, precum și pertinența constatărilor sale, iar la dosarul din apel se regăsește un extras din tabelul deținut de Colegiul Psihologilor, în care se arată pregătirea acesteia și faptul că este înregistrată.

În ceea ce privește timbrele profesionale pe care avocatul intimatului arată că evaluarea depusă de recurent nu le-ar fi avut, urmează a se constata că potrivit legilor psihologilor d-na expert D. C. este un psiholog cu liberă practică, este un practician autonom și prin urmare are dreptul de a efectua aceste evaluări, iar legalitatea acestei evaluări nu este condiționată de existența acelui timbru.

Totodată, însăși legalitatea Hotărârii Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România, hotărâre prin care s-a impus acest timbru profesional, această legalitate este constatată în instanță, litigiu ce face obiectul dosarului nr._/3/2014 care în prezent se află pe rolul Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.

La interpelarea instanței în sensul dacă a invocat aceste aspecte în recurs, avocatul recurentului-pârât arată că au fost invocate atât la judecata în fond ca apărări în raport cu obiecțiunile apelantei față de evaluarea psihologică depusă de către actualul recurent, ele au fost susținute și în fața instanței de judecată și totodată au fost susținute și prin concluziile scrise depuse, aspecte care au fost reluate cu ocazia acestei judecăți în recurs, la momentul la care d-na avocat prin întâmpinare a făcut din nou referire la acea adresă de la Colegiul Psihologilor și a contestat încă o dată temeinicia evaluării psihologice depuse de recurent în cursul judecății în apel. Astfel că, există două grade procesuale în care a combătut obiecțiunile intimatei cu privire la raportul de evaluare.

Mai arată că hotărârea instanței, chiar dacă s-ar fi ignorat raportul său de evaluare, ar fi trebuit să motiveze exact de ce nu l-a luat în considerare și de ce nu a luat în considerare și celelalte probe administrate în fond și apel, înscrisuri, declarații de martori, interogatorii și altele, întrucât este vorba de o hotărâre care se întemeiază pe o multitudine de probe.

O altă critică de nelegalitate vizează încălcarea Legii nr.272/2004, precum și a art.8 din CEDO privind dreptul la viață personală și, în acest sens, apreciază că este în interesul superior al minorului păstrarea tatălui în viața sa într-o manieră activă, constantă care să-i permită să exercite rolul de tată așa cum a făcut până în prezent, în cei 3 ani, în care programul de legături personale cu săptămâna alternativă s-a aplicat.

În cazul în care va continua să se aplice acest nou program de 4 zile pe lună în care tatăl își vede copilul, acesta va ajunge în final să devină „un simplu finanțator al nevoilor copilului” și copilul nu se va mai bucura de prezența și afecțiunea tatălui și se va „simți alienat față de acesta”.

Totodată, urmează să se aibă în vedere că după cum s-a apreciat și la judecata în fond sentimentul de apartenență nu se referă la un spațiu geografic, ci apartenența necondiționată la un grup de persoane, iar din toate înscrisurile depuse rezultă că minorul D. C. este un copil sociabil, că înțelege situația actuală a părinților, îi place să petreacă timp atât cu mama și familia acesteia, cât și cu tatăl, cu noua sa familie și cu noua sa surioară.

La pronunțarea deciziei recurate nu s-a ținut cont nici de noile orientări intervenite la nivel european cu privire la respectarea dreptului la viața de familie și al promovării egalității dintre părinți în raport cu copilul lor și se referă la Rezoluțiile Consiliului Europei nr.1921/2013 și nr.2079/2015.

Ultima critică vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, existând 2 mențiuni și urmează a se constata că în cadrul hotărârii recurate, instanța de apel s-a referit pe 8-9 pagini la apărările făcute de către apelantă, pe când obiecțiunile pârâtului au fost sintetizate în 3 – 4 paragrafe. De asemenea, la momentul la care s-a motivat hotărârea, instanța de apel nu a arătat motivul pentru care a ignorat celelalte probe, declarații de martori, înscrisuri, evaluarea psihologică depusă de către recurent, ci din contră a arătat în două paragrafe faptul că se impune schimbarea programului de vizită și a citat din evaluarea psihologică depusă de către intimată.

Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată și depune în original factura . nr.553/29.09.2015 și chitanța nr.360/16.102.105.

Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind legală și temeinică, amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, având în vedere volumul mare de acte depus.

Instanța de apel a constatat faptul că sunt îndeplinite condițiile art.402 din Noul Cod civil, astfel că situația s-a schimbat și a depus un raport de expertiză extrajudiciar în domeniul psihologiei și nu un raport de evaluare psihologică cum susține avocatul recurentului. Recurentul a depus un raport de evaluare psihologică care a fost întocmit de către o doamnă psiholog care, conform răspunsului de la Colegiul Psihologilor nu avea acest drept; aceștia sunt obligați când trimit astfel de acte oficiale, cu caracter oficial să aplice un timbru care să ateste de fapt că acel raport are o anumită valabilitate și reprezintă o expresie a unei persoane care are o pregătire specială.

Urmează a se constata că prin răspunsul la întâmpinare, recurentul și-a extins motivele de recurs, or acestea nu mai pot fi primite, prezentul proces trebuie judecat după motivele de recurs pe care acesta a înțeles să le depună în termenul stipulat de Codul de procedură civilă, în 15 zile de la comunicare.

Un alt aspect, recurentul invocă faptul că nu i s-a respectat dreptul la un proces echitabil în condițiile în care nu s-au administrat probe. Arată că pe tot parcursul apelului a solicitat instanței să administreze, să suplimenteze probatorii cu înscrisuri, cu martori, cu interogatorii, cu expertiză psihologică și în afară de înscrisuri i s-au respins toate cererile, iar cererile reclamantei au fost contracarate de către actualul recurent, care s-a opus la toate probele pe care le-a solicitat, inclusiv la raportul de expertiză psihologică, întrucât, în opinia acestuia numai DGASPC poate să efectueze acest fel de raport psihologic, în ciuda tuturor probelor pe care le-au depus la dosar.

În opinia sa, în aceste condiții recurentul își invocă propria culpă în neadministrarea unor probe, întrucât s-a propus administrarea tuturor probelor depuse de reclamantă.

Urmează a se constata că recurentul acuză instanța de faptul că nu s-a dat o hotărâre în care să extindă programul. Arată că la instanța de fond a intervenit la ultimul termen de la Judecătoria C. și arată că acesta a fost programul normal de vizitare care se solicită în astfel de dosare existente în România.

Recurentul nu a înțeles să solicite pe cale reconvențională un program extins, în subsidiar în cazul în care instanța ar fi dorit să aplice acest program.

Consideră că avocatul recurentului încearcă să inducă în eroare instanța și urmează a se observa că din toate actele depuse la dosar care, deși, sunt pe fondul cauzei și totuși cu privire la acest program mama nu impune acest program, însă, a solicitat tatălui să lase copilul să doarmă într-un loc pentru a se obișnui și, în schimb tatăl își vede zilnic copilul.

Curtea pune în vedere să formuleze apărări în raport de criticile formulate.

Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, mai arată că urmează a se constata că s-a respectat inclusiv decizia nr.2232/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care statuează că specialiștii într-un anumit domeniu de activitate pot realiza expertize tehnice judiciare, pot realiza expertize tehnice judiciare sau extrajudiciare pe lângă experții tehnici autorizați, astfel că respectivul raport de expertiză extrajudiciară este legal și poate constitui o probă pertinentă.

În ceea ce privește programul de vizitare, arată că este un program care a fost solicitat de către reclamantă, pârâtul nu a solicitat pe cale reconvențională un alt program, iar față de invocarea faptului că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri date în România, precum și de către CEDO, nu este îndeplinită condiția triplei identitate impusă de către Codul de procedură civilă.

În opinia sa, hotărârea instanței de apel este motivată, au fost luate în considerare toate probele depuse la dosar, urmează a se constata faptul că situația s-a schimbat, având în vedere că acest copil la acest moment, inclusiv din raportul de evaluare depus de către recurent în apel, a început să „aibă fantasme cu privire la faptul că ar locui într-o locuință în care stă și cu familia extinsă și cu familia acestuia, tatăl își învață copilul că are două mame, iar acum mama îi arată poze copilului pentru a vedea că aceasta este mama sa adevărată”.

Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar facturile nr.81/01.11.2014, nr.86/10.12.2014, nr.87/06.01.2015, însoțite de ordinele de plată nr.1 din data 17.11.2014, 16.12.2015 și 15.01.2015.

Avocatul recurentului-pârât, solicită acordarea cuvântului în replică.

Curtea pune în vedere avocatului recurentului să formuleze o replică numai pe aspectul referitor la completarea motivelor.

Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul, arată că nu s-a adus o completare a motivelor de apel, că avocatul intimatei nu a precizat ce înțelege prin această completare și nu a menționat care sunt temeiurile pe care le consideră că recurentul le-a adus față de cererea de recurs.

Mai arată nerespectarea de către Tribunal I. prin hotărârea recurată și a dispozițiilor internaționale care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, învederând că dispozițiile internaționale la momentul la care ele sunt gratificate de către Statul Român devin parte din dreptul intern și prin urmare instituțiile statului, inclusiv instanțele judecătorești au obligația de a le respecta.

În ceea ce privește faptul că s-au opus probelor, arată că nu au procedat astfel, având în vedere că la dosarul cauzei din apel erau deja depuse două evaluări psihologice, una efectuată de către intimată și una de către recurent, a considerat că nu se impune al treilea raport de evaluare psihologică.

Curtea reține pricina în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei C. la data de 22.01.2013 sub nr._, prin declinare de la Judecătoria Sectorului 5 București (dosar nr._/302/2012, reclamanta D. I. O. a chemat în judecata pârâtul D. R. E., solicitând revocarea în parte a convenției încheiate în procedura divorțului, exercitarea autorității părintești în ce-l privește pe minorul D. C. doar de către reclamantă, stabilirea pentru pârât a unui program de legături personale cu minorul și încasarea alocației de stat de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr.6276/01.10.2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. I. O. iar prin încheierea de ședință din data de 17.09.2013 a fost respinsă cererea reclamantei de efectuare a unui referat de conciliere psihologică a minorului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.01.2013 sub nr._, prin declinare de la Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti (dosar nr._/302/2012, reclamanta D. I. O. a chemat în judecata pârâtul D. R. E., solicitând revocarea în parte a conventiei încheiate în procedura divortului, exercitarea autoritătii părintesti în ce-l priveste pe minorul D. C. doar de către reclamantă, stabilirea pentru pârât a unui program de legături personale cu minorul, încasarea alocatiei de stat de către reclamantă.

În motivare se arată că prin conventia încheiată la data de 31.05.2012 autentificată sub nr. 776 de BNP A. D. s-au stabilit: desfacerea căsătoriei dintre părti, exercitarea în comun a autoritătii părintesti în ce-l priveste pe minorul D. C., născut la data de 28.01.2009, stabilirea locuintei minorului la mama acestuia, stabilirea contributiei pârâtului la cheltuielile de crestere și educare a minorului la suma de 1.400 lei lunar, stabilirea modalitătii de exercitare a dreptului de a păstra legături personale cu minorul – în prima și a treia săptâmână din lună (câte o săptămână alternativ cu mama minorului).

Imediat după semnarea acestei convenții pârâtul nu a respectat niciunul din angajamentele luate.

Se arată că programul de legături personale stabilit este mult prea încărcat pentru minor, iar mediul în care stă minorul nu este unul adecvat unei bune cresteri și educări.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 398, art. 401 C.civ., art. 15 din Legea nr. 272/2004.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiate și mentinerea dispozitiilor conventiei încheiate în procedura divortului cu copii nr. 776/31.05.2012, întrucât este în interesul minorului ca autoritatea părintească să se exercite de ambii părinti, minorul urmează cursurile unei grădinite ale cărei costuri sunt suportate de pârât, este implicat în diverse activităti extrascolare ale căror costuri sunt suportate tot de pârât.

Se arată că reclamanta nu a invocat niciun motiv care să determine exercitarea autoritătii părintesti doar de unul dintre părinti.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 115 și urm.C.proc.civ., art. 397, art. 400-401 C.civ.

A solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori, anchetă socială la domiciliul ambelor părti.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.

Din examinarea actelor și lucrarilor dosarului, prima instanța de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Părtile au fost casatorite și din casatorie a rezultat minorul D. C., născut la data de 28.01.2009.

Prin certificatul de divort nr. 4411/31.05.2012, casatoria partilor a fost desfacuta prin divort, iar prin conventia încheiată în procedura divortului cu copii minori autentificată sub nr. 776/31.05.2012 părtile au convenit exercitarea în comun, de către ambii părinti, a autoritătii părintesti asupra minorului D. C., născut la data de 28.01.2009, stabilirea locuintei minorului la domiciliul mamei, contributia tatălui la cheltuielile de crestere, educare, învătătură și pregătire profesională a minorului va fi de 1.400 lei, legăturile personale ale tatălui cu minorul se vor derula în prima și a treia săptâmână din lună (câte o săptămână alternativ cu mama minorului), precum și jumătate din timpul afectat vacantelor scolare și sărbătorilor legale.

Conform art. 403 C.civ. ”În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți”.

Prin urmare în prezenta cauză instanța de fond a trebuit să analizeze dacă fată de momentul când a intervenit întelegerea părtilor materializată în cuprinsul conventiei autentificate sub nr. 776/31.05.2012 și până la momentul sesizării instanței au intervenit care să justifice modificarea măsurilor stabilite de părti.

Masura modificării măsurile cu privire la minor îsi gaseste justificare numai în acele situatii în care se constata ca starea de fapt retinuta initial a suferit modificari semnificative, iar interesul superior al copilului pledeaza pentru aceste modificări. Altminteri, schimbarile dese, interventiile inoportune în viata familiala a minorului, contrazicând principiul stabilitatii și continuitatii în îngrijirea, cresterea și educarea copilului, pot avea consecinte daunatoare asupra evolutiei acestuia.

În ce priveste autoritatea părintească instanța de fond a retinut că art.397 și urm. C.civ. consacră, regula exercitării autorității părintești în comun de către ambii părinți, excepția constituind-o exercitarea de către un singur părinte, când există motive temeinice pentru a se dispune în acest sens. Instanța de fond a trebuit să aibă în vedere interesul superior al copilului, acest principiu prevalând în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, astfel cum impune și textul art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Principiul superior al copilului presupune analiza corelată a mai multor criterii, precum comportarea părinților, gradul de atașament și de preocupare pe care l-au manifestat față de copil, legăturile afective care s-au stabilit între părinți și minor, vârsta copilului, precum și orice alt criteriu care să garanteze respectarea principiului menționat.

Exercitarea autorității părintești în comun, dacă nu s-au semnalat motive temeinice care să determine instanța de tutelă să opteze pentru altă soluție, este de natură să servească cel mai bine interesului superior al minorului, evitându-se în acest mod sancționarea părintelui care nu a greșit în mod esențial și iremediabil în îndeplinirea rolului parental.

S-a constatat că din probele administrate în cauză nu s-au evidențiat elemente care să conducă instanța la concluzia că pârâtul nu ar avea căderea morală să se ocupe de creșterea și educarea minorului sau s-ar fi făcut vinovat de fapte de natură să pericliteze siguranța fizică și psihică a acestuia. Din probele administrate în cauză nu s-au evidențiat situații în care pârâtul să fi avut un comportament neconform ori periculos la adresa copilului, sustinerile reclamantei fiind lipsite de suport probator.

Pe cale de consecință, în prezența cauză, în lipsa dovedirii unor situații excepționale care să justifice soluția autorității părintești exclusive, instanța de fond a apreciat că nu există nicio modificare a situatiei de fapt fată de momentul 31.05.2012, toate prerogativele parentale urmând vor fi exercitate în comun de către ambii părinți.

Instanța de fond a reținut, din rapoartele de anchetă socială efectuate la domiciliile ambelor părți, că fiecare dintre acestea dispune de condiții locative corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorului, în ambele locații copilul beneficiind de o cameră proprie. De asemenea, din adeverințele de salariu depuse de părți la dosar reiese că acestea dispun de posibilități materiale suficiente pentru a acoperi nevoile minorului.

Relația părinte-copil stă la baza dezvoltării acestuia ca individ. Aceasta relație se poate hrăni în funcție de cele două dimensiuni ale părinților: funcțiile mamă și tată. Când exprimarea acestor funcții este în armonie sau corespunde nevoilor copiilor, atunci este asigurată o dezvoltare armonioasă a copiilor. Este recunoscut faptul că în cadrul familiei copilul își dezvoltă simțul identității. O relație pozitivă și consistentă cu părinții, în care aceștia reușesc să vină în întâmpinarea nevoilor sale este cadrul ideal pentru dezvoltarea minorului. Orice măsură luată în ceea ce privește copilul, care nu ține cont de faptul că minorul are nevoie de ambii săi părinți are un efect negativ direct asupra copilului, mărind perioada de instabilitate din viața acestuia și reducând posibilitățile de adaptare ale copilului.

Stabilirea programului de legături personale cu minorul alternativ pentru părinti, în cazul în care nu afectează programul obișnuit al minorului, nu este în măsură să creeze un sentiment de neapartenență, respectiv, nu îi afectează sentimentul de siguranță și stabilitate, în condițiile în care minorul este egal atașat de ambii părinți. Acesta va permite ca interacțiunea copilului cu fiecare dintre cei doi părinți să fie fluentă, fără sincope și prea multe transferuri de autoritate părintească de la un părinte la altul. Interpretarea modernă a „sentimentului de stabilitate și de apartenență” este legată mai degrabă de calitatea relațiilor pe care minorul le dezvoltă cu părinții decât de un anumit spațiu „geografic” (un anumit apartament, de exemplu). Un copil are nevoie de legături emoționale stabile, de sentimentul apartenenței necondiționate la un grup de persoane (în esență, familia sa), de un mediu securizant care să-i permită experiențe normale de viață.

Instanța de fond a retinut din declaratiile martorilor audiati că minorul este fericit și nu există indicii că programul de legături personale stabilit prin conventia din 31.05.2012 l-ar afecta în sens negativ, astfel că aceste activităti în măsura în care au în vedere vârsta minorului și nevoile specifice acesteia nu pot fi considerate ca dăunătoare, ci dimpotrivă contribuie la o dezvoltarea fizică și psihică optimă.

De asemenea instanța de fond a apreciat că este benefic pentru minor să dezvolte relatii normale cu noii parteneri ai părintilor.

Concluzionând, reclamanta nu a dovedit că au intervenit măcar schimbări partiale ale conditiilor care în ansamblul lor au motivat la un moment dat încheierea conventiei din 31.05.2012 și de asemenea nu a făcut dovada încasării alocatiei de stat de către pârât.

Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins actiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Retinând culpa procesuală a reclamantei, în baza art. 274 C.proc.civ., instanța de fond a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri și împotriva încheierii de ședință din data de 17.09.2013 a declarat apel reclamanta D. I. O. prin care a solicitat admiterea actiunii astfel cum a fost formulata; schimbarea încheierii din data de 17.09.2013 prin care i-a fost respinsă, ca mijloc de proba, Ancheta specializata psihosociala efectuata de un psiholog autorizat care sa opineze cu privire la un program de vizita în beneficiul copilului și nu al adulților, în sensul admiterii acesteia; cu cheltuieli de judecata.

Arată că instanța de fond nu a analizat interesul copilului, posibilitatile sale reale de acceptare a unui astfel de program, disfunctiile psihice ale copilului datorate acestui program, precum și impactul și consecintele acestuia în viitor.

Desi i-a respins cea mai importanta proba care ar fi trebuit sa fie dispusa din oficiu în virtutea rolului sau activ, instanța, fără studii de specialitate, opineaza cu privire la psihicul copilului, care, inacceptabil, i se pare acesteia ca reiese din declaratiile martorilor. În plus, intreaga motivare este plina de contradictii, instanța referindu-se în dese randuri la nevoia de stabilitate a copilului, a apartenentei acestuia la un grup, la obiceiuri și dezvoltare armonioasa, în schimb respinge actiunea care ar fi dus exact la respectarea acestor principii și la o dezvoltare normala a copilului la aceasta varsta fragedă.

Mentionează ca pentru a avea un probatoriu de specialitate, cu opinii pertinente și temeinice, a apelat la serviciile unui psiholog clinician, și anume dna. Psih. N. E. Penelopa, inregistrat în Tabloul Expertilor psihologi. Aceasta i-a eliberat Raportul de expertiza extrajudiciara în materie psihologie clinica și judiciara nr. 20/19.02.2014, raport ce nu numai ca sprijina cele afirmate, dar ridica probleme mult mai grave cu privire la psihicul copilului din cauza programului stabilit.

Exercitarea drepturilor și indeplinirea indatoririlor parintesti trebuie subsumate interesului superior al copilului. Legea nu determina notiunea concreta de "interes al minorului", dar acesta include toate drepturile sale, fără a se limita la acestea. Principiul a fost enuntat legal inca din anul 2004 prin adoptarea Legii 272/2004, notiunea fiind exprimata foarte general și cuprinzator în preambulul Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata de Romania prin Legea 18/1990, republicata.

În sens juridic, interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor fundamentale, astfel cum rezulta din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturite copitului și Constitutia Romaniei, cum ar fi: dreptul la viata și la integritate fizica și psihica, dreptul la identitate, dreptul la libera exprimare și dreptul la libertatea de gandire, dreptul la protecția impotriva oricaror forme de violenta, vatamare, abuz fizic sau mental, abandon și neglijenta, dreptul la invatatura etc.

Rezultata din utilizarea conceptului legal de "interes al copilului", "superioritatea" interesului copilului trebuie inteleasa în sensul ca spre realizarea acestor drepturi trebuie sa convearga, sa se subordoneze si la aceste drepturi sa se raporteze actiunite tuturor factorilor responsabili, de la părinți la societate în ansamblul ei, conform art. 2 din Legea 272/2004. Ceea ce este cel mai important, respectarea interesului copilului presupune, totodata, obligatia de a comunica în mod constant, deschis și la nivelul lui de cunoastere și intelegere, dar și de a-l implica în luarea deciziilor care îl privesc, de a-I asculta, deoarece nu este suficient ca masurile luate de părinți sa fie bune în sine, ci este la fel de important ca acestea sa fie intelese și percepute astfel și de copil. Potrivit art. 6 din 19. 272/2004, respectarea și garantarea drepturilor copilului presupun "ascultarea opfniei copilului și luarea în considerare a acesteia, tinand cont de varsta și de gradul sau de maturitate." Schimbarile legislative au dus la marcarea unei schimbari de conceptie legislative și de tratament în ceea ce priveste copilul ca subiect titular de drepturi și indatoriri, și nu ca "obiect" al autoritatii parintesti.

Se arată că specialistul ridica și problema programului din timpul saptamanii, la care tatăl îl obliga pe minor și îl pedepseste daca îl incalcă. Astfel, gandirea, memoria, atentia, structura osoasa și musculara sunt în plina dezvoltare și modelare. Programul copilului incepe la ora 8 la gradinita și se termina la 19 -20 cand are activitati extrascolare. Un astfel de program incarcat determina "oboseala cronica și poate chiar surmenaj pe termen lung la un copil de 5 ani". Astfel se explica și refuzurile repetate ale baietelului de a mai merge la toate aceste activitati extrascolare -FTK, patinoar și inot."

La acest moment, copilul refuza sa mai mearga la inot și patinaj, rugandu-l pe tată sa-l inscrie la cursurile de pian de la gradinita și eventual tenis, tatăl refuza categoric și îl pedepseste pe copil pentru ca nu vrea sa se duca la activitatile impuse de acesta.

Apreciază că, părerile psihologului sunt în sprijinul afirmatiilor apelantei și anume: pastrarea unui singur habitat stabil, evitarea factorilor stresori, cum ar fi plimbarea de la o casa la alta, stabilirea habitatului la mama de care se simte cel mai atasat și mai în siguranta, și ar duce la scaderea controlului exagerat al emotiilor copilului datorate schimbarilor de domiciliu de la o săptămână la alta, de la o persoana de referinta la alta și ar diminua sentimentul de insecuritate și inadaptare, prezent în toate testele. Mama în ochii unui copil de 5 ani este psihologic important sa fie permanenta, satisfacandu-i astfel o necesitate fundamentala.

Consideră că nu au fost interpretate probele administrate, și anume interogatoriile iar faptul ca tatăl hotaraste în privinta tuturor aspectelor vietii copilului, punand accent pe activitati extracuriculare, pe ajutorul strainilor și pe lipsa unui program adecvat varstei sale și omite aspectele cele mai importante ale vietii unui copil de nici 5 ani și anume, afectiunea, afectivitatea, emotia, familia extinsa, denota despotism, autoritarism, obtuzitate, iresponsabilitate, nestiinta și faptul ca acesta nu exercita o custodie .. Se mai arată că nu au fost avute în vedere declaratiile martorilor, fiind incorect interpretate de instanța.

Astfel cum este definita de art.487 NCC, autoritatea parinteasca are caracter legal și imperativ. Propriile convingeri ale parintelui, ca manifestare a libertatii gandirii și a opiniilor, precum și a libertatilor credintelor religioase, trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc față de libertatea gandirii, opiniilor și credintelor celorlalti, în considerarea unor valori umane general acceptate și a unor limite impuse de Constitutie cu privire la dreptul de exprimare. Propriile convingeri ale parintelui - formate la randul lor în raport de propria experienta de viata, capacitatea intelectuala etc, - constituie un criteriu subiectiv în evaluarea modului de exercitare a drepturUor sau de indeplinire a obligatiilor ce revin parintelui pentru cresterea copilului. În aceeasi masura, drepturile și indatoririle parintesti trebuie orientate și adaptate în realizarea lor, insusirilor și nevoilor copilului, fiind un element esential pentru realizarea interesului copilului, care trebuie evaluat pornind de la premisa ca fiecare copil este o entitate pe cât de complexa, pe atât de diferita de celelalte; fiecare copil trebuie privit în individualitatea sa, iar interesul stabilit printr-o continuă și responsabilă raportare la ansamblul relațiilor sociale de care depinde evoluția și dezvoltarea copilului.

Arată că din intreg parcursul întampinarii paratului nu reiese decât ca tatăl are drepturi, doreste drepturi mai egale decât mama, dar nu este reliefat în niciun fel dreptul copilului, interesul superior al acestuia, sunt emise numai dorintele tatalui cu privire la exercitarea acestora, omitandu-se cel mai important aspect: "interesul superior al copilului, dorintele acestuia, nevoile și posibilitatile aeestuta". Nici faptul ca un copit la o varsta atât de frageda nu poate face față unui astfel de program nu este luat în considerare.

În drept, art. 287 C.pr.civ.și urm, Lg. 272/2004.

La data de 13.05.2014 intimatul – pârât a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr.6276/01.10.2013 ca fiind legale și temeinice și pe cale de consecință menținerea dispozițiilor convenției încheiată în procedura divorțului cu minori nr.776/31.05.2012, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că apelanta reclamantă nu a dovedit schimbarea împrejurărilor, pentru ca instanța de judecată să modifice măsurile cu privire la drepturile subsemnatului statornite prin Conventia nr. 776/31.05.2012.

Conform art. 403 din Noul C.civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți. Conditia esentială impusă de art. 403 din Noul C.civ. pentru ca instanța de judecată să poată modifica la cererea unuia dintre părinți, modalitatea prin care subsemnatul îmi exercit dreptul de a avea legături personale cu minorul și exercitarea autorității părintești în comun, ce au fost statornicite prin Convenția nr. 776/ 31.05.2012, este ca, de la momentul încheierii Conventiei și până la momentul formulării cererii de chemare în judecată de către reclamantă, să se schimbe împrejurările avute în vedere la data încheierii Conventiei.

Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru modificarea măsurilor agreate prin Convenția nr. 776 din 31.05.2012 întrucât a dovedit că a respectat intru totul Convenția nr. 776/31.05.2012, indeplinindu-și intocmai obligațiile asumate.

Astfel, prin probele administrate în fața instanței de fond (inscrisuri, interogatoriul reclamantei) a dovedit că suma pe care o achită lunar pentru a-și indeplini obligația de intreținere a minorului depășește suma de 2.500 de lei și include și cheltuielile cu cursurile de inot, patinaj, de dezvoltare personală Fast Track Kids, excursii în cadrul grădiniței cât și în afara școlii, costurile de hrană, de imbrăcăminte și de agrement. Așadar cheltuielile lunare cu minorul sunt de aproximativ 2.500 de lei, în condițiile în care apelanta reclamantă câștigă în jur de 2.500 de lei pe lună și minorul stă două săptămâni pe lună la fiecare părinte acasă.

Cu privire la solicitarea reclamantei de schimbare a regimul de exercitare a autorității părintești din autoritatea comună, convenită prin Convenția nr. 776/ 31.05.2012 în exercitarea exclusivă de către aceasta a autorității părintești intimatul arată că în mod corect instanța de fond a apreciat analizând probele administrate în cauză că, în prezenta cauză, în lipsa dovedirii unor situații excepționale, care să justifice soluția autorității părintești exclusive, nu există nicio modificare a situatiei de fapt.

Cu privire la solicitarea reclamantei de schimbare a programului de legături personale dintre tată și minor și dintre reclamantă și minor, convenită prin Convenția nr. 776/ 31.05.2012, arătă că în mod corect instanța de fond a apreciat analizând probele administrate în cauză că, stabilirea programului de legături personale cu minorul alternativ pentru părinți, astfel cum a fost stabilit de părinți prin Convenție, nu este în măsură să creeze un sentiment de neapartenență și nu îi creează un sentiment de nesiguranță în condițiile în care minorul este egal atașat de ambii părinți.

Intimatul – pârât apreciază că instanța de judecată a concluzionat în mod corect că apelanta reclamantă nu a dovedit că au intervenit nici măcar schimbări parțiale ale condițiilor care au motivat Ia un moment dat încheierea convenției din 31.05.2012 și de asemenea apelanta recI amantă nu a făcut dovada susținerilor sale și anume faptul că ar fi încasat alocația de stat a minorului, astfel încât în mod corect a respins acțiunea acesteia ca neîntemeiată.

Consideră că instanța de judecată a respins în mod corect prin Încheierea de ședintă din data de 17.09.2013, administrarea unei asemenea probe cu expertiza psihologică a unui minor de 5 ani, întrucât a apreciat în urma administrării probatoriului încuviiințat (înscrisuri, martori, interogatoriu) că nu există indicii care să conducă la concluzia că ar fi necesară o astfel de expertiză. Consideră expertiza extrajudiciară în materie psihologică depusă de apelantă în prezenta cauză fără să fi fost încuviințată de instanța de judecată, ca fiind o probă neutilă și neconcludentă cauzei și solicită să nu o ia în seamă și să respingă administrarea unei asemenea probe. Raportul de expertiză în materie psihologică este neutil întrucât din probele administrate în fața instanței de judecată nu au fost indicii că ar fi fost cazul unei asemenea probe asupra unui minor de 5 ani despre care martorii au afirmat că este fericit alături de tatăl său, că este încântat cu privire la activitățile specifice vârstei pe care le întreprinde.

În drept, art. 115, art. 242 alin. 1, art. 289 alin. 2 din C.proc.civ.

Prin decizia civilă nr. 641A/23.10.2014 Tribunalul I. a respins apelul formulat împotriva încheierii de ședința din data de 17.09.2013, a admis apelul formulat de apelanta – reclamantă D. I. O. în contradictoriu cu intimatul – pârât D. R. E., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte în parte acțiunea și a stabilit un program de păstrare a legăturilor personale, dintre pârât și minor, după cum urmează:

- în primul și al treilea weekend de vineri orele 16,00 până duminică orele 16,00.

- în vacanța de iarnă alternativ câte o săptămână.

- de crăciun și paste alternative.

- în vacanța de vară alternativ câte o lună.

A menținut în rest dispozițiile sentinței civile apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

1. În ceea ce privește apelul formulat împotriva încheierii de ședința din data de 17.09.2013, prin care s-a respins ca mijloc de proba „ ancheta specializata psihosociala’ efectuata de către un psiholog autorizat, tribunalul l-a respins ca nefondat, având în vedere ca instanța la momentul opunerii probelor și încuviințării acestora este suverana a se pronunța cu privire la utilitatea acestora, iar la acel moment nu a considerat pertinent a se administra o astfel de proba.

2. În ceea ce privește apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 6276/01.10.2013 a Judecătoriei C., tribunalul a constatat următoarele:

În ceea ca privește exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, în speța de către mamă, tribunalul a constatat ca potrivit art. 397 Noul Cod civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

Dispoziția legii este imperativă și constituie regula în ceea ce privește încredințarea autorității părintești. Numai pentru motive temeinice și dacă interesul superior al copilului impune, potrivit art.398 alin. 1 Noul Cod civil, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.

În cazul de fată, regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți se impune în continuare.

Pentru determinarea interesului superior al copilului, tribunalul a apreciat că trebuie avut în vedere întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, interesând vârsta acestuia, legăturile afective statornicite intre părinți și copil, atașamentul și preocuparea manifestată de către fiecare dintre părinți, mijloacele materiale și condițiile de locuit de care dispun fiecare dintre părinți, interesul minorului trebuind a fi evaluat în concret, prin conjugarea tuturor acestor elemente.

Totodată, tribunalul a avut în vedere și disp. art. 14 alin.(1) și art.30 și urm. din Legea nr. 242/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

Din ansamblul acestor dispoziții legale rezulta ca legiuitorul consacra atât dreptul părintelui de a menține legături personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește creșterea și educarea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale atât cu ambii părinți, cât și cu rudele sale și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de apropiate, dat fiind ca între drepturile copilului se înscrie și acela de a creste în familie.

Prin prisma dispozițiilor art.4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15.05.2003 și ratificată de Romania prin Legea nr.87/2007 și art.16 din Legea nr.272/2004 privind promovarea drepturilor copilului, relațiile personale constante dintre copil și părinții săi nu pot fi restrânse sau excluse decât atunci când există motive temeinice, de natură a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.

Cum, în speță, nu s-a făcut dovada unor atare împrejurări care să justifice luarea unei astfel de măsuri și având în vederea considerentele expuse anterior, precum și textele legale indicate, tribunalul a apreciat că cererea apelantei-reclamante nu este întemeiată, minorul nefiind într-o situație care să reclame acordarea custodiei exclusive mamei.

Astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, rezultă ca tatăl este atașat de minor, se preocupa de dezvoltarea fizica și psihica a acestuia și își îndeplinește obligația de întreținere stabilita prin convenția de divorț.

Exercitarea autorității părintești se concretizează în luarea deciziilor importante cu privire la cresterea și educarea copilului, actele curente privind cresterea și educarea acestuia fiind indeplinite de părintele la care copilul locuieste.

Autoritatea părintească se referă la orientarea generală a copilului și la ceea ce este important pentru el, iar nu la decizii care privesc viața de zi cu zi, iar aceasta trebuie să se exercite în comun și după divorț.

Autoritatea părintească poate fi asimilată unui drept subiectiv, care nu se pierde de nici unul dintre părinți în nici o circumstanță, ea fiind un dat născut din legătura naturală dintre părinte și copil.

Neînțelegerile dintre părinți cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești nu este un motiv de natura a determina acordarea custodiei exclusive apelantei-reclamante, legiuitorul dând o rezolvarea acestei situații prin art.486 cod civil, aceste neînțelegeri fiind soluționate de către instanța de tutela.

În ceea ce privește modalitatea de a păstra legăturile dintre intimatul-pârâtă și minor, tribunalul a constatat următoarele:

Prin convenția de divorț nr.776/31.05.2012 autentificata la BNP „A. D.” s-a hotărât de comun acord în ceea ce privește modalitatea de a păstra legăturile dintre părintele separat și copil, respectiv tată, să se realizeze în prima și a treia săptămâna din luna (cate o săptămână alternativ la mama), precum și jumătate din timpul afectat vacantelor școlare și sărbătorilor legale.

Dar, astfel cum rezulta din raportul de expertiza extrajudiciara (f. 29-42) un astfel de program nu îi este benefic minorului, nefiind satisfăcuta nevoia de intimitate, identitate și stabilitate a unui habitat personal.

Prin instituirea unui astfel de program, tribunalul a apreciat ca ar predispune copilul la o tulburare de personalitate, domiciliul sau fiind într-o continua schimbare, iar acesta nu ar fi capabil sa gestioneze o astfel de schimbare, greu de suportat și pentru o persoana matura.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că se impune schimbarea programului de vizitare, nefiind în interesul minorului ca acesta să continue în maniera în care a fost stabilit prin convenția de divorț.

Prin urmare, susținerile apelantei-reclamante sunt întemeiate sub acest aspect, drept pentru care, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința civila apelată în sensul ca a admis în parte acțiunea și a stabilit un program de păstrare a legăturilor personale dintre pârât și minor, după cum urmează:

- în primul și al treilea weekend de vineri orele 16,00 până duminică orele 16,00.

- în vacanța de iarnă alternativ câte o săptămână.

- de crăciun și paste alternative.

- în vacanța de vară alternativ câte o lună.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței civile apelate ca legale și temeinice.

Împotriva acestei decizii, la data de 06.11.2014 a declarat recurs pârâtul DinuRăzvan E. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 26.08.2015.

În motivarea recursului său, recurentul pârât a arătat următoarele:

Instanța de apel a pronunțat Decizia nr.641/23.10.2014 cu aplicarea în mod greșit a

dispozițiilor legale cuprinse în art.262 alin.2, art.263 alin. 1 coroborat cu art. 401 și art. 403

Noul Cod Civil, fără a lua în considerare și prin urmare cu încălcarea prevederilor și principiilor prevăzute de Legea nr. 272/20~4 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Din interpretarea coroborata a dispozițiilor art.262 alin. 2 și 263 alin. 1 Noul Cod Civil rezulta faptul ca minorul care locuiește separat de unul dintre părinți are dreptul legal de a avea legături personale cu acesta din urma. "Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât ( ... ) pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului. "

Noțiunea de ,,motive temeinice" se interpretează în relație cu prevederile art. 403 Noul Cod Civil, conform acestora numai în cazul schimbării împrejurărilor instanța de tutela poate modifica masurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori.

Prin schimbarea împrejurărilor" se înțelege orice modificare esențială intervenită de la momentul încheierii Convenției din procedura divorțului și până la momentul formulării cererii de celălalt părinte, în relația dintre copil și părintele față de care se solicită modificarea drepturilor.

După cum a arătat atât la judecata în prima instanța, cât și în apel, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru modificarea măsurilor agreate prin Convenția nr.776 din 31.05.2012, întrucât de la momentul încheierii sus amintitei convenții și până în prezent, nu s-au produs schimbări în raport cu situația de fapt a fiului lor.

Astfel, la momentul de față copilul are locuința stabilita în mod permanent și statornic la mama sa, aspect pe care nu îl contestă și a cărui schimbare nu o doresc. Totodată, obligația de întreținere este îndeplinita cu regularitate, iar tatăl nu s-a opus și nu a contestat niciodată autoritatea mamei asupra copilului.

Prin ,urmare la momentul de față, toate aspectele stabilite prin Convenția din 31.05.2012 sunt respectate, însă intimata dorește mai mult decât atât, respectiv un control exclusiv asupra fiului părților, cu negarea drepturilor mele de a avea legături personale cu C., dar cu păstrarea tuturor obligațiilor financiare.

Mai mult decât atât, recurentul a probat în cursul acestei judecații inclusiv în față instanței de apel faptul ca:

Minorul D. C. poseda o dezvoltare psihico-emoționala potrivita pentru vârsta sa, neexistând motive și/sau probe care sa conducă la o alta concluzie;

Minorul D. C. are corect formata reprezentarea mentală a celor doi părinți și ale celor doua cămine, fără a exista confuzii privind apartenenta sociala și afectiva;

După cum reiese din Evaluarea Psihologica depusa de către recurent, înscris la care instanța de apel a avut acces, băiatul nu are o problema cu modul în care întreține relațiipersonale cu ambii părinți, fiindu-i chiar pe plac.

Acest fapt reiese și din desenul atașat Raportului de Evaluare depus de către recurent în cadrul căruia minorul i-a identificat în mod distinct pe membrii familie respectiv: mami, tati și ralu.

Susținerile intimatei din cadrul judecații în apel conform cărora băiatul, în săptămână când este la tată, sta numai cu partenera acestuia sunt rău-intenționate și nereale.

Recurentul se ocupă în mod diligent de fiul lor și în niciun caz nu "pasează aceasta responsabilitate către partenera sa. Aceasta îl ajuta din când în când, însă acest fapt nu prejudiciază interesele minorului odată ce relația acestuia cu R. este "calda și prietenoasa .... pare a fi vorba de un atașament real." (A se vedea Raportul de Evaluare depus de recurent).

Cu toate acestea instanța de apel a ignorat în mod complet Raportul de evaluare și celelalte probe depuse de recurent, din cuprinsul deciziei atacate se poate observa cu ușurința faptul că Tribunalul I. și-a bazat întregul raționament juridic exclusiv pe Raportul de evaluare depus de intimata, înscris subiectiv, întocmit cu vădita intenție de a sprijini susținerile nerealiste ale intimatei.

În plus, a probat ca fiul lor are toate cele suficiente unei vieți confortabile atât la locuința mamei, cât și la locuința tatălui. Băiatul este luat cu mașina de tată in săptămână în care sta la acesta și prin urmare stresul deplasării este inexistent.

Și de aceasta dată instanța de apel a ignorat în mod complet aspectele relevant invocate de recurent și a incalcat, respectiv a aplicat în mod greșit dispozițiile legale prevăzute în art.262 alin. 2, art.263 alin. 1 coroborat cu art. 401 și art. 403 Noul Cod Civil, care subroga orice schimbare în viața minorului, inclusiv în ceea ce privește programul de legături personale pe care îl are cu cei doi părinți, respectării interesului superior al copilului.

În acest sens prin pronunțarea deciziei recurate și limitarea timpului pe care recurentul îl petrece cu minorul la doar 4 (patru) zile pe luna, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 403 Noul Cod Civil și a incalcat în mod complet principiul interesului superior al minorului prevăzut de art. 262 alin. 2 și art. 263 alin. 1 Noul Cod Civil.

Instanța, de apel în baza unei corecte și temeinice analize a dosarului cauzei ar fi trebuit sa ajungă la justa concluzie ca în viața băiatului nu a intervenit o schimbare a împrejurărilor de fapt care sa implice incidenta art. 403 Noul Cod Civil și sa conducă la restrângerea timpului pe care recurentul îl poate petrece cu C.. Toate probele administrate în cadrul prezentului litigiu (de ex. declarații de martori, înscrisuri, rapoartele de evaluare depuse etc.) atesta faptul ca minorul D. C. are judecații corect formata reprezentarea mentala a celor doi părinți și ale celor doua cămine, precum și faptul ca este în beneficiul acestuia ca programul de legături personale stabilit la divorț sa continue sa fie aplicat.

Aceasta interpretare a situației de fapt este în concordanta cu dispozițiile art. 17 din Legea nr.272/2004 care consacră dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinți, cât și acela de a crește în familie (A se vedea art. 27 alin.1 din Legea nr.272/2004 consacră dreptul copilului la protecția vieții sale de familie).

La pronunțarea deciziei recurate, instanța de apel "a incalcat dispozițiile anterior mentionate și a nesocotit în mod complet dreptul copilului la o viața de familie echilibrata, în care sa se simtă în mod egal atașat de ambii părinți, fără a i se crea sentimentul alienării în raport cu tatăl •

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul ca .interesul minorului D. C. este de a avea un program de relații personale adecvat cu tatăl sau, la fel ca și pana acum, de cu păstrarea continuității și a rutinei cu care copilul s-a învățat în ultimii ani, neglijenta familiei ce se concretizează după cum a precizat în încălcarea directa a art.262 alin.2 și art. 263 alin.1 Noul Cod Civil.

Mai mult, conform art.19 alin. din Legea nr.272/2004 "Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți ( ... )."

Prin implementarea programului de legături personale stabilit prin decizia recurata contactul direct dintre tată și copil se va reduce în mod semnificativ, ceea ce va conduce alienarea băiatului în raport cu recurentul și la o încălcare a dreptului copilului de a menține relații personale concrete și eficiente, în interesul sau superior, cu ambii părinți în conformitate cu dispozițiile din Noul Codul Civil și din Legea nr.272/2004 citate anterior,

Nesiguranța în raport cu cadrul și timpul în care își poate vedea tatăl o să-i creeze fiului său un disconfort emoțional, acesta fiind prea mic ca sa înțeleagă schimbările ce ar interveni în viața sa cotidiana și sa accepte lipsa tatălui.

Consecințele negative ale separării părinților "nu pot fi înlăturate decât prin păstrarea legăturilor firești dintre ambii părinți și copil, părinții fiind chiar obligați sa depășeasca animozitățile existente intre ei, tocmai pentru a nu influenta negativ procesul de creștere al copilului."!

Totodată, Dna. Psiholog I. Sullivan a opinat în mod întemeiat faptul ca dezvoltarea normala psio-sexuala a băieților este condiționata de prezenta modelului patern și de calitatea relației tată-fiu.

"Pentru orice băiat, principalul model masculin este tatăl sau și încă din stadiul dezvoltării oedipiene (4-6 ani), băiatul își dorește în mod inconștient sa se transforme în tatăl sau ( ... ) Dl. D. reprezintă însă prototipul tatălui care își înțelege rolul, și-I asuma și

își dorește sa participe activ la educarea și formarea fiului sau C. (…) Restrângerea timpului petrecut în prezenta fiului sau nu poate decât sa fie damnatoare copilului (…")""

Totodată, la pronunțarea Deciziei nr. 641/23.10.2014 instanța de apel a nesocotit jurisprudența constanta în materie, inclusiv aspectele de fond precizate în Sentința pronunțata de Judecătoria C. în prima instanța, conform căreia " Interpretarea moderna a "sentimentului de stabilitate și de apartenentă" este legată mai degrabă de calitatea relațiilor pe care minorul le dezvoltă cu părinții decât de un anumit spațiu "geografic" (un anumit apartament, de exemplu). Un copil are nevoie de legături emoționale stabile, de sentimentul apartenentei necondiționate la un grup de persoane (în esență, familia sa), de un mediu securizat care să-i permită experiențe normale de viață.

Minorul D. C. participa cu plăcere activitățile extra-curriculare;

După cum am arătat la judecata în fond, precum și în apel, intimata nu dispune de timpul și resursele necesare pentru a permite copilului continuarea acestor activități (Fast Track Kids, înot etc.).

De la momentul desfacerii căsătoriei între parți și până în prezent, recurentul a fost cel care l-a susținut pe cel mic atât din punct de vedere afectiv, cât și financiar în raport cu activitatea sa educativa (i.e. plata grădiniței private), cât și în raport cu activității extra-curriculare pe care acesta a dorit sa le practice (i.e. patinaj, înot etc).

Cheltuielile lunare ale recurentului cu minorul sunt de aproximativ 2.500 de lei, în condițiile în care intimata câștigă în jur de 2.500 de lei pe lună și minorul stă două săptămâni pe lună la fiecare părinte acasă.

Reducerea timpului petrecut cu minorul D. C. la doar 4 (patru) zile pe luna ar însemna în concret imposibilitatea obiectiva a acestuia de a mai participa la activitățile extra-curriculare.

Instanța de apel nu a ținut cont Ia pronunțarea Deciziei nr.641/23.10.2014 de apărările formulate de către recurent, de faptul ca reducerea timpului de legături personale în raport cu recurentul-tată la doar 4 (patru) zile pe luna, numai în weekenduri, va avea drept consecința directa imposibilitatea băiatului de a mai participa la activitățile extrașcolare.

După cum am arătat, mama-intimata nu va putea timp sa îl duca pe copil la activități și nici nu va putea sa acopere costul acestora, totodată aceasta a manifestat o continua opoziție în ceea ce privește posibilitatea ca recurentul sa se ocupe de băiat și sa îl ducă la activitățile extrașcolare în afara programului de legături personale al fiecărui părinte.

Imposibilitatea brusca de a participa la activitățile pe care le iubește atât de mult îi va crea fiului lor o stare accentuata de disconfort psihic și fizic, la vârsta sa frageda acesta din urma nu va înțelege schimbările ce vor interveni în viața sa odată cu aplicarea noului program de legături personale.

Participarea la activitățile extra-curriculare reprezintă o componenta esențiala a vieții sociale a minorului D. C., creându-i posibilitatea de a lega prietenii cu alți copii de vârsta lui și de a-și dezvolta abilitățile de integrare socială.

Pe cale de consecința, prin pronunțarea Deciziei nr.641/23.10.2014 și limitarea programului de legături personale la doar 4 (patru) zile pe luna în raport cu recurentul tată a fost incalcat atât interesul superior al minor ului a cărui protejare este instituita prin dispozițiile Codului civil amintite în cadrul prezentului Recurs, cât și prevederile art. 51 alin. 1 și ale art. 53 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 conform cărora: "Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale ( .. .) Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă și vacanță, să participe în mod liber la activități recreative proprii vârstei sale și la activitățile cultura le, artistice și sportive ale comunității ..

Punerea în aplicare a programului de legături personale stabilit prin decizia recurata semnifica negare brusca a acestor drepturi ceea ce îl va transforma pe copil .>

introvertit, îi va afecta capacitățile de comunicare cu alți copii, cât și în raport cu lumea înconjurătoare.

Ținând cont de cele prezentate, apreciază ca la pronunțarea Deciziei nr.611/23.10.2014, instanța de apel ar fi trebuit sa respecte dispozițiile art.262 alin.2 și art.263 alin. 1 Noul Cod Civil și prevederile art. 51 alin. 1 și ale art. 53 alin. 2 din Legea nr.272/2004 și sa constate ca interesului superior al copilului impune dreptul acestuia de a participa în continuare în mod regulat la activitățile extra-curriculare, în cadrul programului de legături personale cu care s-a obișnuit în ultimii 2 (doi) ani și jumătate.

Instanța de apel a pronunțat Decizia nr. 641/23.10.2014 cu încălcarea prevederilor Convenției cu privire la drepturile copilului ( ratificată de România prin Legea nr.18/1990), și al art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (ratificată de România la data de 20 iunie 1994).

Potrivit jurisprudenței CEDO "( ... ) pentru un părinte și copilul său, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat, și că măsuri interne care îi împiedică să fie împreună constituie o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție ( ... ) art. 8 implică dreptul unui părinte la măsuri care să îl reunească pe el și pe copilul său și obligația autorităților naționale de a lua astfel de măsuri ÎI (Johansen împotriva Norvegiei, 7 august 1996, pct. 52, Elsholz împotriva Germaniei (CC), nr._/94, pct. 43, Nuutinen împotriva Finlandei, nr._/96, pct. 127).

Interesul suprem al copilului înseamnă păstrarea tatălui în viața sa într-o maniera care sa îi permită sa funcționeze ca tată, sa își exercite rolul deplin, nu formal. Prin pronunțarea Deciziei nr. 641/23.10.2014 și adoptarea noului program de vizita, s-a încalce tocmai acest drept al copilului și al recurentului ,de a relaționa în mod normal și eficace, astfel încât cel mic sa simtă cu adevărat ca ambii părinți 11 sunt aproape și (tatăl nu l-a părăsit și/sau ignorat după divorț.

Nu înțelege cum instanța de apel a considerat ca viața de familie a persoanelor implicate, și în special a minorului D. C. va fi apărata și protejata prin excluderea tatălui din viața sa, deoarece limitarea timpului de legături personale numai 4 (patru) zile pe luna echivalează în fapt cu lipsa constanta a recurentului din viața fiului său.

Totodată, prin pronunțarea deciziei recurate s-au incalcat și dispozițiile art.9 din Convenția cu privire la drepturile copilului (ratificată de România prin Legea nr.18/1991 conform căruia statele părți vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții să decât dacă această separare este în interesul suprem al copilului, iar limitarea exercită acestui drept se poate realiza în condițiile legii, dacă există motive temeinice, de natură periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Prin Decizia nr. 641/23.10.2014 instanța de apel nu a motiva în mod temeinic de se impune schimbarea programului de legături personale și reducerea drastica a timpul pe care recurentul îl voi petrece cu fiul meu. Nici măcar nu s-a argumentat îl mod temeinic beneficiile noului program de vizita și de ce acesta ar prima în raport vechiul program stabilit prin Convenția încheiata cu ocazia divorțului.

Simpla preluare a programului de legături personale propus de către intimata, fără

argumentarea valida a înlăturării vechiului program de alternanta săptămânala, se concretizează în încălcarea art. 8 din CEDO și a art. 9 din Convenția cu privire la drepturi copilului.

III. Instanța de Apel a pronunțat Decizia nr.641/23.10.2014 fără a avea la baza probe sau temeiuri noi care sa răstoarne situația de fapt constatată prin Sentința nr.6276/01.10.2013 pronunțata de Judecătoria C. ceea ce implica o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

În cadrul judecații în apel, instanța nu a administrat probe noi și pertinente îl baza căruia să răstoarne situația de fapt și de drept constatata prin Sentința nr.6276/01.10.2013. Cu toate acestea, prin decizia recurata organul de judecata a considerat în mod neîntemeiat ca este în interesul superior al minorului ca legăturile acestuia din urma recurentul-tată sa fie limita te la 4 (patru) zile pe luna.

Nu înțelege cum instanța de apel a putut ajunge la o asemenea judecată odată ce intimata nu a făcut proba schimbării împrejurărilor în raport cu viața fiului lor care determine modificarea programului de vizita în conformitate cu art.403 Noul Cod Civil nici instanța de apel nu a dispus administrarea unor probe noi care sa justifice modificare legăturilor personale din copil și tată.

În contradicție totala cu principiul dreptului la un proces echitabil, instanța de apel fără a avea la baza probe noi (declarații de martori, ascultare minor etc.) a reanalizat probele din prima instanța, respectiva reanalizat declarațiile de martor și interogatoriile părților, deși ea nu a participat la administrarea acestora, și a pronunțat o hotărâre prin care a schimbat pur și simplu sentința pronunțata de Judecătoria C..

Prin urmare, în baza aceluiași set de probe în raport cu care prima instanța a considerat în mod întemeiat faptul ca programul de relații personale stabilit prin Convenția din 2012 este în interesul superior al minorului, instanța de apel pe baza acelorași probe la a căror administrare nu a participat a considerat ca respectivul program de vizita nu este adecvat și l-a schimbat în totalitate.

Din întregul probatoriu administrat în prezenta cauza reiese în mod clar faptul ca băiatul este fericit de faptul ca poate beneficia în mod egal de atenția și afecțiunea ambilor părinți. Copilul are reprezentarea corecta a ambelor spatii de locuit și conștientizează faptul ca este iubit de către părinți, fără a prefera pe vreunul în mod special.

Nu înțelegem în baza cărui raționament logic instanța de apel a răsturnat în totalitate sentința Judecătoriei C. în raport cu programul de legături personale aplicat minorului D. C..

În cazul în care instanța de apel ar fi avut dubii cu privire la temeinicia celor constatate prin Sentința nr.6276/01.10.2013 în raport cu programul de legături personale al minorului D. C., atunci conform principiului rolului activ și al respectării dreptului la un proces echitabil Tribunalul I. avea obligația de a dispune din oficiu administrarea unor probe noi (de ex. expertiza psihologica a minorului, martori) pe baza cărora sa se stabilească situația de fapt a minorului și daca se impune sau/nu schimbarea programului de legături personale.

Singura explicație logică este ca Tribunalul I. la pronunțarea deciziei recurate a ignorat sau au interpretat, greșit mijloacele de probă administrate în prima instanța.

Neefectuarea unei examinări temeinice și efective a probelor existente în dosarul cauzei reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil (A se vedea Hotararea pronunțata în cauza V. de Hurk împotriva Tarilor de Jos, pct. 59, Cauza M. contra României)

În față Instanței de apel, recurentul a susținut în mod oral cât și în baza probelor existente la dosarul cauza (declarațiile de martor din prima instanța, interogatoriile etc.) faptul ca nu a avut loc o schimbare a condițiilor de viața ale copilului care să justifice o modificare în sensul restrângerii timpului petrecut de acesta cu tatăl.

Băiatul are formata reprezentarea celor doua cămine, el s-a obișnuit cu programul de legături personale și este pe deplin mulțumit cu modalitatea în care își împartă timpul intre cei doi părinți.

Cu toate acestea instanța de apel nu a ținut cont de susținerile întemeiate ale recurentului deși art. 6 din CEDO implica în special, în sarcina "instanței", obligația de a proceda la o analiza efectiva a mijloacelor, argumentelor și propunerile de probe ale părților (Pcrez împotriva Franței [MC] nr. 47.287/99, pct. 80, CEDO 2004-1, și V. de Hurk, citată mai sus, pct. 59, Cauza M. contra României)

Având în vedere toate cele de mai sus, consideră ca la judecata în apel și pronunțarea deciziei recurate s-a incalcat principiul dreptului la un proces echitabil prevăzut de CEDO și prin urmare se nasc întemeiate îndoieli cu privire la legalitatea și temeinicia deciziei recurate. .

În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanța interna care nu și· motivat decât pe scurt hotărârea sa fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecații (Helle, citata mai sus, § 60).

IV. Prin pronunțarea Deciziei nr. 641/23.10.2014 instanța de apel a incalcat principiul autorității de lucru judecat și al securității raporturilor juridice ceea ce implica o încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței constante a CEDO, incertitudinea jurisprudențiala este de natura a reduce încrederea justițiabililor în justiție și contravine principiului securității raporturilor juridice ca element esențial al preeminentei dreptului.

Noțiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemei de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

În acest sens, în cadrul judecații în apel a fost depusă jurisprudența irevocabila și pertinenta pronunțata de instanțele naționale în cauze similare, în cadrul respectivei jurisprudențe instanțele naționale au hotărât faptul ca stabilirea unui program vizitare alternativ o săptămână la mama, o săptămână la tată nu este în măsura sa creeze un sentiment de neapartenență minorilor.

„Interpretarea modernă a sentimentului de stabilitate și de apartenentă" este legată mai degrabă de calitatea relațiilor pe care minorul le dezvoltă cu părinții decât de un anumit spațiu „geografic" (un anumit apartament de exemplu). Un copil are nevoie de legături emoționale stabile de sentimentul apartenentei necondiționate la un grup de persoane (în esență, familia sa), de un mediu securizat care să-i permită experiențe normale de viață.

Cu toate acestea instanța de apel nu a ținut cont de jurisprudența irevocabila depusă de subsemnatul-recurent, și nici de faptul ca hotărârile care stabileau temeinicia programului de legături personale alternativ o săptămână la mama, o săptămână la tată a

fost pronunțate în cauze a căror situație de fapt era identica, daca nu cel puțin similara cu cea din cauza de fața.

Refuzul instanței de apel de "a urca pe umerii" celorlalți, adică de a valorifica jurisprudența anterioară, pe lângă faptul ca îi conferă un atribut de inutilitate acestei jurisprudențe, ne condamna la o perpetua fază incipienta a preeminentei dreptului.

Mai mult decât atât, prin atitudinea sa ignoranta instanța de apel nu a luat în considerare jurisprudența pertinentă invocata de către recurent ale cărei iluzii definitorii sunt:

Orice măsură luată în ceea ce privește copilul, care nu ține cont de faptul că minorul are nevoie de ambii săi părinți are un efect negativ direct asupra copilului, mărind perioada de instabilitate din viața acestuia și reducând posibilitățile de adaptare ale copilului.

Stabilirea unui domiciliu alternativ pentru minor nu este în măsură să creeze un sentiment de neapartență, respectiv, nu îi afectează sentimentul de siguranță și stabilitate, în condițiile în care minorul este egal atașat de ambii părinți. Acesta va permite ca interacțiunea copilului cu fiecare dintre cei doi părinți să fie fluentă, fără sincope și prea multe transferuri de autoritate părintească de la un părinte la altul.

(A se vedea jurisprudența depusa atât în cadrul judecații în apel, cât și în cadrul judecații în recurs, respectiv hotărârile nr. 4080/2013 și nr. 9865/2012).

Toate aceste aspecte sunt de natura sa conducă la crearea unei incertitudini în port cu corectitudinea și fluenta soluțiilor la care se poate aștepta subsemnatul. Astfel, deși cred în temeinicia programului de vizitare stabilit prin Convenția încheiata cu ocazia divorțului și în dreptul meu de a avea legături personale cu minorul, precum și în jurisprudența constantă în materie care a confirmat justețea programului alternativ, s-a aflat pus în situația în care o instanța naționala a ignorat cu totul aceste aspecte și a aplicat un program cu totul în dezinteresul fiului lor.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele D. contra României,

P. contra României, Beinn contra României, Statos Pintio contra Portugaliei, Baranowski contra Poloniei, Sovtransanto Holding contra Ucrainei), impune concluzia ca principiul securității juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societății, iar incertitudinea jurisprudențiala este de natura sa reducă încrederea justițiabililor în sistemul judiciar și contravine acestui principiu.

V. Decizia nr. 641/23.10.2014 pronunțata de instanța de apel a fost motivata în mod necorespunzător și incomplet ceea ce implica incidenta art. 304 pct. 7 din Vechiul Cod de Prac. Civ, precum și o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut: de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenței pertinente în materie, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din Vechiul Cod de Proc. Civ. este incident și în situația în care" hotărârea recurata este motivata în mod lacunar și incomplet, respectiv nu este" motivata în mod corespunzător ținând cont "de situația de "fapt și de argumentele de drept invocate de către parți.

În cadrul jurisprudenței Curții de la Strasbourg s-a stabilit cu titlu de principiu faptul ca "Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, acesta trebuie să-și justifice activitatea precizând motivarea deciziilor luate." (A se vedea cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36)

În acest sens garanțiile implicite ale art. 6 alin. 1 din CEDO includ și obligația instanței de apel de a motiva în mod temeinic și complet hotărârea recurata (A se vedea cauza H. împotriva Belgiei, pct. 36), numai o decizie motivata oferă parților siguranța ca prezenta cauza a fost analizata în mod fondat, cu respectarea dispozițiilor legale și cu analiza tuturor probelor și argumentelor invocate de către acestea.

Cu toate acestea, după cum se poate observa Decizia nr. 641/23.10.2014 nu a fost motivata cu respectarea exigentelor prevăzute de legislația naționala și de prevederile CEDO.

Astfel, decizia recurata cuprinde o motivare lacunara, incompleta și netemeinica.

Instanța de apel nu numai ca nu a justificat schimbarea în întregime a programului de legături personale stabilit prin Convenția nr.776/31.05.2012 și ulterior confirmat prin sentința nr.6276/01.10.2013 dar nu a justificat în mod temeinic de ce a ignorat și/sau înlăturat constatările cuprinse în Raportul de Evaluare psihologica depus de către reclamant precum și susținerile noastre referitoare la faptul ca:

Negarea sau limitarea în mod excesiv a contactului dintre minor și intimat ar afecta în mod ireversibil dezvoltarea sa psihica și fizica. Nesiguranța în raport cu cadrul și timpul în care își poate vedea tatăl o sa-i creeze fiului lor un disconfort emoțional, acesta fiind prea mic ca sa înțeleagă schimbările ce ar interveni în viața sa cotidiana și să accepte lipsa tatălui.

Echilibrul socio-afectiv și viața de familie pot fi asigurate numai în baza actualului program de vizitare. Alternanta de o săptămână la mama, respectiv o săptămână la tată îi conferă minorului sentimentul unei siguranțe în ceea ce privește iubirea părinților săi și stabilitatea mediului familiar. În concret, fiul nostru identifica clar pe membrii familiei sale și conștientizează faptul ca în ciuda separării acestora el este iubit în egala măsura de mama și de față.

Conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg atunci când un motiv (argument), invocat de o parte este decisiv pentru rezultatul procedurii, acest aspect impune din partea instanței de judecata un răspuns specific și explicit (A se vedea cauza B. ct. României pct. 67, Hiro Balani împotriva Spaniei pct.28).

După cum a arătat, instanța de Apel .nu a ținut seama de Raportul de Evaluare întocmit de Dna. Expert D. C., conform căruia:

"În timp ce desenează oameni, C. repeta schema corporala (așa am învățat la grădiniță și așa m-a învățat bunica), inventariind fiecare parte a corpului (. .. .) C. este un copil extravert, cu simțul umorului, sociabil și dornic sa se împrietenească. Dezinvolt, are bune abilitați sociale (. .. )"

Atitudinea copilului la examinare a fost fireasca. Pe parcursul evaluării copilul începe să dezvolte un comportament relațional facil, cu o politețe ce respecta normele sociale și atitudinale în acord cu vârsta cronologica;

Tonul folosit era unul liniștit, natural, ceea ce arata ca a integrat bine ideea celor doua cămine. iar acesta nu este un subiect deranjant pentru el (. . .) Relația cu R., partenera tatălui, este o relație calda și prietenoasa, C. nu face nici o clipa confuzia intre ea și mama sa.

Mai mult decât atât, în cadrul Deciziei Recurate instanța de apel nu arătat în mod clar și temeinic care au fost motivele pentru care a ignorat și/ . constatărilor cuprinse în Raportul de Evaluare depus de către Dna. Expert D. C..

În același timp, instanța de apel nu a motivat în mod temeinic de ce a ținut cont de raportul de evaluare depus de către mama-intimata, raport al cărui concluzii recurentul le-a contestat în mod justificat validitatea, bazat pe faptul ca:

Evaluarea are caracter subiectiv, necorespunzător realității, fiind în mod evident întocmita pentru a satisface interesele apelantei-reclamante;

- la momentul efectuării acestuia tatăl-intimat nu a fost încunoștințat despre evaluarea ce se dorea a fi făcuta asupra fiului sau și nu i s-a acordat posibilitatea de a își prezenta propriile opinii și background personal, cum i s-a permis mamei-apelante. Dna. Expert N. E. Penelopa a declarat în mod clar faptul ca nu a elaborat o opinie de specialitate cu privire la relația copil-tată și abilitățile parentale ale tatălui.

Mai mult decât atât, solicită să se observe faptul ca evaluarea psihologica a fost întocmita în data de 19.02.2014, acum mai bine de 10 luni. Ținând cont de vârsta minorului (6 ani) și de dezvoltările rapide pe care copii le parcurg în aceasta etapa a vieții, apreciază că constatările cuprinse în acest înscris nu mai prezintă relevanta la acest moment.

Toate constatările prezentate de în cadrul evaluării depuse de către mama au la baza exclusiv desenele realizate de minorul D. C..

Desenele amintite sunt analizate în mod mecanic prin folosirea repetitiva a citatelor din literatura de specialitate și fără a se lua în considerare faptul ca:

a.Subiectul supus evaluării este un copil de 5 ani (la acea data), și nu un mare maestru în pictura. La aceasta vârsta este normal ca reprezentările grafice ale lumii înconjurătoare (membrii familiei, elemente din natura etc.) să fie desenate într-un mod care poate părea rudimentar pentru adulți. Faptul ca minorul a ales sa creioneze "copacul fără rădăcini, sau ochii sub forma de puncte" sunt opțiuni normale pentru vârsta sa. În acest sens nu credem ca exista copii de 5 ani care să deseneze ființele umane sau lumea înconjurătoare . ca pictorii profesioniști. "

b. Niciuna dintre constatările ce au la baza desenele realizate de copil nu reprezintă

opinii proprii ale expertului evaluator și nu sunt relaționate în raport cu minorul.

Solicită să se observe ca toate explicațiile oferite în ceea ce privește desenele sunt pur și simplu citate din cărti de specialitate;

c. Aprecierea stării psihico-emoționale a minorului doar pe baza de desene are un grad de incertitudine ridicat, mai ales atunci când aceasta apreciere nu este coroborata cu alte tehnici de evaluare: Totodată, prin Decizia Recurata instanța de judecata nu a arătat în mod specific și explicit motivele pentru care a înlăturat argumentele pertinente ale recurentului în raport cu protejarea interesului superior al minorului prin continuarea acestuia de a avea legături personale cu ambii părinți conform Convenției nr.776/31.05.2012.

Păstrarea respectivei modalități de a interacțiune cu părinții este cu atât mai justificata cu cât, în baza probelor administrat,e nu s-a făcut dovada schimbării situației de fapt în raport cu fiul părților după cum impune art. 403 alin.1 Noul Cod civil.

Din contra, în baza Raportului de Evaluare depus de către recurent și a celorlalte probe administrate în cadrul judecații în prima instanța s-a demonstrează faptul ca minorul D. C. are corect formata reprezentarea mentala a celor doi părinți și ale celor două cămine și prin urmare este în interesul sau superior sa întrețină legături personale cu părinții ca și pana acum, alternativ o săptămână la mama o săptămână la tată, după cum s-a obișnuit de la divorțul părinților.

După cum s-a reținut și în Recomandarea întocmita de Dna. I. Sullivan "Fiecare dintre cei doi părinți sunt jumătate din identitatea copilului. Pentru ca un copil sa crească armonios și stabil din punct de vedere emoțional, fizic și intelectual, el are nevoie să petreacă timp cu amândoi părinții ( ... ) fără teama de a-l trăda pe celalalt ( ... ) dreptul de vizitare al tatălui redus de la doua săptămâni pe luna la două weekenduri pe lună limitează accesul lui C. la tatăl sau, nivelul și calitatea interacțiunii și a educației primite de la acesta, intensitatea schimbărilor afective și gradul de integrare al lui C. în familia tatălui sau."

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 641/23.10.2014 nu s-a motivat respingerea susținerii recurentului referitoare la caracterul șicanator al apelului introdus de către intimata, caracter argumentat în mod întemeiat. După cum a specificat în cadrul judecații în apel, prin depunerea cererii introductive, precum și a cererii de apel intimata a urmărit șicanarea recurentului și limitarea legăturilor personale cu minorul D. C..

O dovada în acest sens o constituie și faptul ca intimata D. I. O. a început demersurile pentru a pune în executare Decizia, nr. 641/23.10.2014 încă dinainte ca respectiva hotărâre sa fie redactata și comunicata. Astfel, recurentul a fost somat prin intermediul executorului judecătoresc de a aplica programul de vizitare stabilit prin hotărârea anterior menționata.

Mama fiului lor nu l-a încunoștințat cu privire la acest demers și nici nu i-a dat posibilitatea de a-și exprima o opinie în acest sens și de a discuta efectele pe care schimbarea programului de legături personale le va avea asupra copilului.

Aceasta cu de la sine putere a ales în mod aleatoriu momentul de la care a înțeles sa invoce prevederile nelegale și netemeinice ale Deciziei nr.641/23.10.2014 în raport cu modalitatea în care băiatul va întreține relații cu recurentul - tată, chiar daca hotărârea nu fusese încă redactata.

Conduita mamei și pronunțarea deciziei recurate fără a ține conte de probele existente la dosar și argumentele recurentului în sensul caracterului șicanator, de rea-credința a cererii de apel și a cererii introductive introduse de intimata încalcă dispozițiile art.36 alin.2 din Legea nr.272/2004 "Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

Exercitarea unor asemenea drepturi nu trebuie să aibă drept scop final asigurarea îndeplinirii intereselor intimatei, respectiv preluarea controlului asupra celui mic cu negarea oricărui drept de legături personale al recurentului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 262 alin. 2, art. 263 alin. 1 coroborat cu art. 401 și art. 403 Noul Cod Civil, Legea nr. 272/2004, CEDO, Convenția cu privire la drepturile copilului, art. 304 pct.7 și pct. 9 din Vechiul Cod de Procedura Civila.

Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 304 pct. 9 și 7 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, decizia recurată, deși concisă, tratând în esență chestiunea esențială a procesului pe capătul de cerere privind legăturile personale ale recurentului cu fiul său minor și, astfel, redând în esență situația de fapt în privința stării psihice a minorului de la data sa, față de care a considerat în interesul superior concret al acestuia stabilirea unui alt program de legături personale cu tatăl, decât cel stabilit de cei doi părinți la data divorțului din 2012, care să-i permită minorului, cu sprijinul celor doi părinți ai săi, să se reechilibreze emoțional față de confuziile și neînțelegerile acestuia, la o vârstă destul de mică, asupra schimbărilor ce se succedau cu repeziciune în privința habitatului său și activităților sale cotidiene extrașcolare stabilite de fiecare părinte în săptămâna aflată la el, nefiind contrară normelor invocate de recurent în recurs sau dreptului părintelui la măsuri care să-l reunească pe acesta cu copilul său cum susține recurentul, ci, dimpotrivă, pronunțându-se în interesul superior actual al copilului si neîncălcând principiul autorității de lucru judecat și al securității raporturilor juridice cum nefondat susține recurentul. În cadrul competențelor sale legale, instanța de apel a schimbat în mod legal soluția dată de prima instanță, iar ascultarea directă de instanță a minorului cu vârstă redusă nu era obligatorie sau în interesul copilului, potrivit dispozițiilor legale și respectiv față de cele 2 rapoarte de evaluare psihologică depuse de cei doi părinți părți în cauză. Nu se poate reține o omisiune a instanței de apel de a motiva respingerea apărării intimatului în apel cu privire la introducerea în mod șicanator de reclamantă a apelului, câtă vreme instanța de apel a schimbat soluția primei instanțe tocmai pentru că apelul împotriva sentinței primei instanțe nu avea caracter sicanator, ci, dimpotrivă, s-a apreciat de Tribunal întemeiat. Nu se poate considera că instanța de apel ar fi încălcat principiul securității juridice pentru faptul că nu a copiat soluția altor instanțe din alte cauze câtă vreme soluția din speța de față a dat-o în raport cu interesul superior concret al minorului din această speță, neputând să extragă din jurisprudență doar interpretările generice de drept care să stabilească soluția procesului de față fără a ține cont de situația de fapt concretă a minorului din speța sa sau să aplice fără analiza stării psihologice a copilului doar interpretarea modernă a sentimentului de apartenență și stabilitate, cum tinde a obține recurentul, situația concretă a minorului din speță fiind legal cea în raport de care se stabilește cum se aplică normele de drept referitoare la interesul superior al copilului și în consecință la programul de legături personale care trebuie adaptat nevoilor acestuia apărute după aplicarea celui convenit de părți în 2012. Firește că în viitor părinții pot căuta și găsi variante care să corespundă cât mai bine minorului în dezvoltarea căruia trebuie să se implice mai ales emoțional și prin sprijin moral mai ales că în perioada adolescenței nevoile minorului pot deveni diferite sub aspectul întinderii în timp/spațiu a programului legăturilor personale, esențială fiind păstrarea permanentă a unei relații apropiate între fiecare din părinți și minor oricare ar fi întinderea programului în timp al legăturilor personale ale tatălui cu minorul. Așadar, instanța de apel a respectat obligația sa legală de a se pronunța în raport cu interesul superior concret al minorului, nu contra lui, interes superior asupra căruia a apreciat în concret pe baza celor rezultate din evaluările de specialitate ale celor doi psihologi extrajudiciari specializați pe aspectele de dezlegat de Tribunal pe baza lor și, astfel, concludente spre deosebire de declarațiile de martor sau de opiniile părților din interogatorii și apărări, invocate de recurent. Este adevărat că decizia recurată indică doar unul dintre cele două rapoarte de expertiză extrajudiciare, cel depus de mamă, fără să reia și cele menționate în raportul depus de tată și întocmit de doamna psiholog clinician și consilier psihologic C. D.(filele 180-185 dosar apel), dar această situație nu poate determina casarea sau modificarea deciziei recurate câtă vreme în esență cele două rapoarte nu se deosebesc asupra concluziei privind situația minorului de la data procesului din apel, în condițiile în care, după primele ședințe în care a considerat că minorul este echilibrat, pentru finalul ședințelor (filele 183-185 dosar apel) doamna psiholog C. D. relevă nevoia minorului de stabilitate la locuința unde s-a stabilit domiciliul mamei și al său și de consens al părinților, nu doar în privința regulilor educaționale, cât și în privința modului de petrecere a timpului din afara grădiniței.

Văzând și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., față de toate cele arătate, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul – pârât D. R. E., împotriva deciziei civile nr.641A/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă D. I. O. și cu Autoritatea Tutelară – Primăria C., iar conform art. 274 C.proc.civ. va obliga recurentul – pârât la plata către intimata – reclamantă a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată pricinuite în recurs reprezentând onorariul avocațial conform chitanței de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul – pârât D. R. E. împotriva deciziei civile nr.641A/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă D. I. O. și cu Autoritatea Tutelară – Primăria C..

Obligă pe recurentul – pârât la plata către intimata – reclamantă a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. P. C. B. M. G.

B. T. R.

GREFIER

Ș. P.

Red. C.B.T.

Tehnored.C.S./C.B.T.

2 ex. /…

Tribunalul I. - L.G.A.

- E.V.

Jud. C. - C.O.Budei

← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 174/2014. Curtea...		Nulitate act. Decizia nr. 595/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 136/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 174/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Nulitate act. Decizia nr. 595/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Strămutare. Sentința nr. 151/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 153/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI