Grăniţuire. Decizia nr. 1945/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1945/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 1945/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1945
Ședința publică de la 19.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. CONSTATINESCU
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți S. V. și S. A., împotriva deciziei civile nr.2605/08.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Ș. NĂSTAE L. și H. (fostă Ș.) M..
P. are ca obiect – grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul. Cernavodeanu I., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți, S. V. și S. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, avocatul P. L., pentru intimații-pârâți, Ș. N. L. și H. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea unei întâmpinări la dosar, din partea intimaților pârâți, la data de 27.11.2014 și care a fost comunicată recurenților-reclamanți și prin care s-a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului .
Curtea, în continuare acordă cuvântul avocatului intimaților pârâți, Ș. N. L. și H. M., în susținerea excepției de inadmisibilitate a recursului.
Având cuvântul, avocatul intimaților pârâți, solicită admiterea excepției de inadmisibilitate de recursului, potrivit dispozițiilor art. 299 alin.1 C.p.civ. potrivit căruia ” sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel”. Obiectul dosarului de față îl constituie decizia civilă nr. 2605/08.09.2014 a Tribunalului București, care a fost dată cu recurs, în complet de trei judecători.
Față de aceste dispoziții legale, coroborate cu art. 166 C.p.civ. care au consacrat principiul lucrului judecat și cu cele ale art. 377 alin.2 C.p.civ. care au instituit principiul unicității recursului, rezultă că recursul exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile, este inadmisibil.
Concluzionând, solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a recursului și în consecință să se respingă recursul, ca inadmisibil.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea excepției de inadmisibilitate a recursului.
Învederează faptul că, atât Constituția, cât și normele internaționale la care România a aderat, garantează dreptul părților la un recurs efectiv. Invocă prevederile art. 457 N.c.p.civ. care prevede modalitatea de rezolvare a recalificării căii de atac, înțelegând că dintr-o eroare sau alta părțile nu pot fi împiedicate în exercitarea efectivă a căii de atac.
Consideră că prima instanță a indicat greșit calea de atac ca fiind apel, cale pe care recurenții-reclamanți, fiind de bună credință au și urmat-o, convinși că fac ceea ce trebuie, având în vedere emitentul hotărârii.
Apreciază că devine aplicabil și principiul ”error communis facit ius”, conform căruia acela care a acționat cu bună credință, pe o eroare general admisă ca adevăr,Tribunalul București a produs recurenților o vătămare procesuală esențială și prejudicii foarte mari, în situația menținerii sancțiunii nulității recursului, ceea ce echivalează cu împiedicarea dreptului părților la calea de atac. De asemenea, arată că nu s-a discutat repunerea în termen a motivelor de apel, ca motive de recurs, pentru a se fa eficiență legii de a fi exercitată efectiv calea de atac.
Depune note scrise și practică judiciară.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 23.08.2011 sub nr._, reclamanții S. V. și S. A. au chemat în judecată pe pârâții H. M. și Ș. N. L., solicitând să dispună: obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștita posesie terenul în suprafață de 5 mp situat în București, . și localizat în spatele casei reclamanților, stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile parților, obligarea pârâților să contribuie la ridicarea gardului despărțitor care va fi ridicat pe linia de hotar dintre proprietăți și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/11.06.2013, Judecătoria sectorului 2 București a admis în parte acțiunea, a stabilit linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților situat în București, ., sector 2, de imobilul proprietatea pârâților situat în București, ., sector 2, pe coordonatele 7-8, conform planului de situație anexa a raportului de expertiza efectuată de expert I. A.,a respins restul petitelor ca neîntemeiate,a obligat pârâții la 9,50 lei cheltuieli de judecată; a compensat restul cheltuielilor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul_/13.10.1998 la BNP M. Șerbanescu reclamantul S. A. a dobândit, înainte de căsătorie, de la vânzătorii A. A. și A. F., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 252 mp situat în București, ., sector 2 și construcția din paiantă edificată pe acesta, dreptul de proprietate astfel dobândit de către reclamant fiind intabulat pe numele său, în calitate de proprietar, sub numărul cadastral_.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.914/17.11.2000 la BNP G. I., pârâții Ș. N. L. și H. M. au dobândit proprietatea în cote de ½, asupra terenului în suprafața de 168 mp, situat în București, ., sector 2, și construcția edificată pe acesta, imobilul fiind înscris cu numărul cadastral 5583.
În privința modului de delimitare dintre cele două proprietăți, instanța a reținut că reclamantul și pârâții au convenit asupra construirii pe hotar, prin declarații notariale(f.58, f.59) date la data 04.07.2005 la BNP B. N..
Referitor la identificarea imobilului–teren în suprafața de 5 mp care face obiectul capătului de cerere privind revendicarea, sub aspectul situării acestuia, instanța a constatat o zonă de suprapunere virtuală - generată de redarea repetată în plan grafic a coordonatelor topografice - situată la limita de N-E a proprietății reclamanților respectiv la limita de N-V a proprietății pârâților dar și ca ambele terenuri au o suprafața real măsurata mai mică decât cea scriptic înregistrată, adică pârâții au cu 5 mp iar reclamanții au cu 1.59 mp, așa cum reține și expertul.
Instanța a reținut că din analiza ansamblului probator nu s-a conturat un excedent nejustificat de teren care, raportat la întinderea titlurilor de proprietate ale părților, privite comparativ, să justifice o admitere a acțiunii în revendicare așa cum a fost formulată de reclamanți, deoarece ambele imobile, au suprafețe mai mici decât cele arătate în actele de dobândire, 1.59 mp reclamanții și 6 mp pârâții.
Instanța a apreciat că diferența pană la suprafața de 252 mp scriptic atestată prin titlul de proprietate al reclamantului S. A. - contract de vânzare cumpărare autentificat sub numărul_/13.10.1998 la BNP M. Șerbanescu - reprezintă rezultatul cumulativ a 2 factori obiectivi: 1.grosimea gardului confecționat din zid și așezat pe aliniamentul actual în baza consimțământului reciproc exprimat de parți în forma autentică și 2.toleranța tehnică de măsurătoare admisă conform art.7 alin.(4) din Regulamentul din_ privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în Cartea Funciară, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.1048 din_, care prevede că în cazul realizării măsurătorilor într-un sistem local de coordonate, cu integrarea în sistemul național de proiecție stereografic 1970 cu ajutorul unor puncte determinate grafic,eroarea de poziție absolută a punctelor nu va depăși ± 1,50 m.
Pentru aceste motive văzând și diferența negativă de 6 mp teren fața de suprafața scriptic atestată prin titlul de proprietate al pârâților, instanța a respins capătul de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiat.
Capătul de cerere privind grănițuirea a fost admis numai în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților și imobilul proprietatea pârâților pe coordonatele 7-8 conform planului de situație anexă a raportului de expertiză efectuat de expert ing. I. A., motivat de faptul că părțile, în calitate de proprietari ai terenurilor învecinate situate în București, . respectiv . au obligația reciprocă de a contribui la grănițuire prin reconstituirea hotarului real și fixarea semnelor corespunzătoare fără a contesta dreptul de proprietate asupra fondului învecinat, așa cum rezultă și din modul de soluționare al capătului de cerere privind revendicarea.
Instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea paraților la suportarea cheltuielilor ocazionate de ridicarea în viitor a gardului despărțitor deoarece, față de situația de fapt reținută de instanță în sensul că proprietățile învecinate ale părților nu sunt delimitate prin gard doar pentru linia de hotar nou confirmată intre punctele 7-8 plan anexa nr 2 expertiză, art. 585 cod civil conferă unuia dintre proprietari doar dreptul de a solicita jumătate din cheltuielile de edificare a gardului deja edificat, devenind astfel zid comun (prin interpretarea coroborată cu dispozițiile art.598 Cod civil) sau de a solicita obligarea celuilalt proprietar de a edifica jumătate din gardul despărțitor, cealaltă jumătate fiind deja edificată.
Cât privește cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art.276 Cod procedură civilă, admiterea doar a petitului referitor la stabilirea liniei de hotar, precum și taxele de timbru achitate de către reclamnați-232 lei și onorariu de expert suportat în mod egal de către reclamanți și pârâți, instanța a obligat pe pârâți la plata doar a sumei de 9,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, reclamanții S. V. și S. A., însă având în vedere valoarea capătului principal de cerere - revendicarea terenului în suprafață de 19 mp. care valorează sub 100.000 lei conform susținerii apelanților, calea de atac a fost calificată ca fiind recurs.
Tribunalul, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității recursului ca urmare a nemotivării în termenul legal, reținând că potrivit art. 303 pct.1 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Recurenții au declarat recursul la data de 19.02.2014, fără a expune motivele.
Or, potrivit art. 301 Cod proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Din coroborarea textelor invocate rezulta concluzia ca recurenții trebuiau să expună motivele de recurs odată cu cererea de declarare a recursului sau separat, dar în interiorul termenului de recurs.
Totodată, tribunalul a considerat că, deși la data de 14.04.2014 recurenții au expus motivele de apel, totuși, fiind calificată calea de atac corectă în cauza, cea a recursului, acestea nu pot fi analizate, întrucât privesc critici ce sunt permise numai în fața instanței de apel, recursul având o reglementare legală specială.
Împotriva acestei decizii, la data de 22.09.2014 au declarat recurs recurenții - reclamanți S. V. și S. A. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 13.10.2014.
În motivarea recursului lor, recurenții – reclamanți au arătat că prezentul recurs este admisibil, întrucât se referă numai la legalitatea căii de atac, judecătorul având îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind rezilierea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor pârâților din proces, lucru care, în cazul de față, nu s-a materializat.
Astfel, hotărârea primei instanțe nu poate fi pusă în executare, întrucât litigiul cu care a fost investită, nu se stinge doar prin stabilirea în parte a liniei de hotar, așa cum s-a întâmplat în cazul de față, aceasta echivalând cu o nepronunțare asupra fondului dedus judecății. Aplicarea sancțiunii nulității recursului, nu a mai permis cercetarea pe fond a motivelor de apel, fapt ce împiedică punerea în executare a hotărârii rămasă definitivă și irevocabilă.
De asemenea, există neregularitatea cererii de chemare în judecata privind absenta evaluării obiectului cererii și neaplicarea de către prima instanță a sancțiunilor expres prevăzute de art.114 și art.133 din Cod procedură civilă anterior sancțiuni care, dacă ar fi fost aplicate, nu aduceau prejudicii recurenților-reclamanți, ca cele aduse prin respingerea recursului ca nemotivat.
Totodată, prima instanță a indicat greșit în dispozitivul sentinței calea de atac ca fiind calea de atac a apelului pe care recurenții-reclamanți au și urmat-o având în vedere emitentul hotărârii. Deși nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, totuși nu se poate cere parților ca sa cunoască mai bine legea decât însăși instanța care a pronunțat hotărârea, sens în care invocă jurisprudența CEDO, respectiv cauza L. împotriva României.
Arată că, în apel sau în recurs nu poate fi modificat obiectul cererii de chemare în judecata, aspect dedus din interdicția expresa conținuta de prevederile art. 294 alin.1(pentru apel) și art. 316 coroborat cu art. 294 alin.1 (pentru recurs) din Codul de procedura civila anterior (C. ant.), astfel ca, instanța de recurs nu era îndreptățită să aprecieze ca, neregularitatea cererii de chemare în judecată privind absenta evaluării obiectului cererii a fost acoperita în etapa recursului prin aprecierea subiectivă a avocatului, care a răspuns la interpelarea instanței că, terenul ar putea avea o valoare sub 100.000 lei.
Consecința negativa a respingerii recursului, ca nemotivat, în urma recalificării caii de atac, din apel în recurs, neaplicarea de către prima instanță a sancțiunilor imperative prevăzute de Cod procedură civilă anterior pentru neregularitatea cererii de chemare în judecata (art.114 și art.133), consta în grave prejudicii aduse recurenților-reclamanți, motiv pentru care apreciază că recursul de față este admisibil, având în vedere și noile dispoziții legale referitoare la procedura recalificării căii de atac (art.457 alin.4 Noul Cod de procedură civilă).
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții arată că, recalificând calea de atac, completul de apel avea obligația de a înainta dosarul în vederea repartizării aleatorii unui complet de recurs. Totodată, la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că cel de-al treilea judecător ar fi fost desemnat din lista de permanență.
Astfel, prin nerespectarea dispozițiilor privitoare la calificarea căii de atac, compunerea completului de judecată și repartizarea aleatorie a cauzei, recurenților și s-a produs o vătămare procesuala esențiala, constând în aplicarea sancțiunii nulității recursului, nulitate ce nu a mai permis cercetarea pe fond a motivelor de apel, . cărei complexitate este data de obiectul și de miza acestei valori pentru reclamanți, ceea ce echivalează cu împiedicarea dreptului părților de acces la calea de atac.
Referitor la neregularitatea cererii de chemare în judecată în sensul absenței evaluării obiectului cererii arată că apărătorul care i-a reprezentat în acea etapă procesuală a modificat, prin susțineri orale, cererea precizatoare, în sensul că a restrâns suprafața de teren revendicată de la 19 mp. la 5 mp., în condițiile în care nu există la dosar o procură specială dată în acest sens.
Prin urmare, în speță au fost încălcate dispozițiile imperative ale art.82, 112, 114, 132 și 133 Cod procedură civilă atât de către recurenți, cât și de către instanță, în sensul că recurenții-reclamanți nu au depus nici un înscris/document din care sa rezulte la ce suma au evaluat capătul de cerere privind revendicarea celor 19 mp de teren, iar prima instanța nu le-a pus în vedere ca exista aceasta neregularitate a cererii de chemare în judecata și consecințele care decurg din nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute de art.112 coroborate cu art.114, art. 132 și art. 133 C. (ant.).
În concluzie, solicită admiterea recursului, iar pe fondul cauzei, să se dispună casarea hotărârii și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 și 5 Cod procedură civilă, iar la rejudecarea cauzei, instanța:
a) sa pună în vedere recurenților-reclamanți sa-și evalueze în scris capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren, timbrajul urmând a se face după stabilirea valorii suprafeței de teren revendicat, în raport cu prevederile art.3 din Legea nr.146/1997, în vigoare la data introducerii acțiunii,
b) sa procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale părților litigante, operațiune care ține de esența revendicării și să dispună completarea expertizei tehnice de specialitate după realizarea acestei operațiuni,
c) sa cerceteze fondul pentru soluționarea legală și corecta a procesului, urmând sa stabilească linia de demarcație între proprietățile recurenților-reclamanți și a intimaților-pârâți pe toată lungimea lor, așa cum rezulta din actele de la dosar,
e) să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită prin cererea de chemare în judecata, astfel cum a fost precizată.
La data de 27.11.2014, intimații au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art.299 alin.1 coroborat cu art.166 Cod procedură civilă care consacră principiul puterii de lucru judecat și de cele ale art.377 alin.2 Cod procedură civilă care instituie principiul unicității recursului.
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă la Judecătoriei sectorului 2 București - 23.08.2011 - prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865 conform art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Examinând decizia civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și deliberând cu prioritate, în temeiul art.2137 alin.1 Cod procedură civilă asupra excepției procesuale a inadmisibilității recursului, invocată de intimații Ș. NĂSTAE L. și H. (fostă Ș.) M., Curtea reține următoarele:
Prin art.129 coroborat cu art.126 din Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția juridică a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat și dreptul exercitării căilor de atac.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.129 alin. (1) Cod procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea procesuală nu a prevăzut-o.
Conform dispozițiilor art. 2821 alin. (1) Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind (...) litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821 Cod procedură civilă, desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de Secțiile Unite că „cererea este actul de învestire a instanței, (...) obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac".
Față de dispozițiile art.2821 Cod procedură civilă și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că valoarea terenului revendicat din cererea introductivă de instanță este după prețuirea părților sub 100.000 lei, în raport de care calea de atac este potrivit art. 2821 Cod procedură civilă, recursul.
Curtea reține că legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
Indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 2821 Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Golder c. Regatului Unit, 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Referitor la valoarea obiectului cererii, Curtea reține că, art.112 pct.3 Cod procedură civilă impune și o evaluare a obiectului cererii după prețuirea reclamanților atunci când prețuirea este cu putință.
În speță, cererea de chemare în judecată precizează în mod concret obiectul – revendicarea unei suprafețe de 19 mp. teren situat în ., - ce reprezintă pretenția reclamanților, folosul concret urmărit prin formularea cererii de chemare în judecată.
Stabilirea valorii obiectului cererii este lăsată la aprecierea reclamanților, iar în ipoteza în care nu este precizată, sancțiunea aplicabilă nu este nulitatea cererii de chemare în judecată, cum în mod greșit susțin recurenții, ci ar putea reprezenta un impediment în continuarea procesului civil, temporizare care, dacă este plasată în pasivitatea culpabilă a reclamantului impune o altă sancțiune procesuală, respectiv – suspendarea judecății în baza art.1551 Cod procedură civilă.
Prin urmare, din analiza art.112 pct.3 Cod procedură civilă și art.133 Cod procedură civilă invocate de recurenți, rezultă că nu se confundă cerința de a exista un obiect al cererii cu cerința de a exista o prețuire a obiectului cererii, astfel încât sancțiunea nulității operează numai pentru lipsa obiectului, nu și a valorii sale.
Pe de altă parte, instanța în baza rolului activ poate avea în vedere la stabilirea valorii obiectului cererii valoarea unui teren similar celui în litigiu astfel cum rezultă din grila notarilor publici de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În acest sens, se va avea în vedere că, la data introducerii cererii de chemare în judecată – 23.08.2011 – prețul estimativ stabilit în Grila notarilor publici 2011 pentru un metru pătrat teren situat în . conform grilei) era de 320 euro/mp.
Având în vedere suprafața revendicată (19 mp.) și cursul euro la data introducerii acțiunii – 4,2579 lei, Curtea constată că, la data introducerii cererii, valoarea obiectului acestuia, conform grilei notarilor publici era de 25.880 lei.
Totodată, pe tot parcursul procesului, recurenții – reclamanți au beneficiat de asistență juridică calificată – exercitându-și drepturile procedurale prin avocat (fila 25 dosar fond), conform art.67 și următoarele Cod procedură civilă, mandatul fiind presupus dat pentru toate actele judecății.
Prin urmare, Curtea apreciază că prețuirea valorii obiectului cererii de către avocatul ales al recurenților – reclamanți s-a realizat în baza puterii de reprezentare conferită avocatului de dispozițiile art.68 Cod procedură civilă, o eventuală depășire a limitelor mandatului încredințat, conform contactului de asistență juridică neputând fi invocată în procesul de față.
În ceea ce privește vătămarea invocată de recurenții – reclamanți prin neindicarea valorii imobilului revendicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Curtea reține și împrejurarea că potrivit art.108 alin.4 Cod procedură civilă nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriu său fapt. Fiind o aplicare a principiului potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția legii, Curtea apreciază că recurenții – reclamanți nu pot invoca o neregularitate pe care au săvârșit-o pentru a obține anularea unui act de procedură.
Așadar, acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821 Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. în consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că recursul la recurs formulat în cauză apare ca fiind inadmisibil.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 din Constituția României.
Așa fiind, în temeiul art.2821 raportat la art.299 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este inadmisibil.
În ceea de privește cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea constată că, în raport de prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, apelanții urmează a fi obligați să suporte numai cheltuielile efectuate de partea adversă, considerate necesare și cu caracter rezonabil.
Ținându-se cont de durata apelului și de dificultatea redusă a aspectelor asupra cărora a avut a se pronunța, pe de o parte, iar pe de altă parte, de limitele cuantumului onorariului perceput de regulă, în cauze cu un grad de dificultate asemănător, Curtea apreciază că se impune reducerea onorariului avocatului intimatului,
În raport de considerentele mai sus expuse, Curtea în temeiul art.2821 raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art.274 alin.3 Cod procedură civilă recurenții vor fi obligați la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații Ș. NĂSTAE L. și H. (fostă Ș.) M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții - reclamanți S. V. și S. A., împotriva deciziei civile nr.2605/08.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-
a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Ș. NĂSTAE L. și H. (fostă Ș.) M..
Obligă recurenții la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații Ș. NĂSTAE L. și H. (fostă Ș.) M., constând în onorariu de avocat – redus conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.M.C.
Tehnored.C.S./M.C.
Ex.2/2015
T.B.Secția a III-a Civilă - C.T.
- Ș.Ț.
- D.A.D.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1919/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1957/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
