Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 24/2013
Dosar nr._
(_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.24
Ședința publică de la 04.02.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții – reclamanți U. V. și P. M. I., împotriva sentinței civile nr. 149 din 04.02.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. V. și M. B., precum și împotriva sentinței civile nr. 307 din 02.03.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. V. și ..
Obiectul pricinii – hotărâre care să țină loc de act autentic și nulitate absolută act juridic.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 24.01.2013, consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat consecutiv pronunțarea la 31.01.2013 și apoi la 04.02.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 decembrie 2008, pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă sub nr._ , precizată ulterior, reclamanții U. V. și P. M. I. au chemat în judecată pe pârâții P. V. și M. B. și au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul situat în Popești-Leordeni, județul I., menționat în titlul de proprietate nr._ din 20 octombrie 2008, eliberat de Comisia județeană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu excepția loturilor 2, 6 și 7.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâții au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare ce are ca obiect terenul în suprafață de 100.000 mp., pentru care a fost stabilit dreptul de proprietate conform legii fondului funciar nr. 18/1991. Ulterior, la data de 20 octombrie 2008, a fost eliberat de Comisia județeană și titlul de proprietate pentru acest teren. Promitentul-cumpărător M. B. a cedat drepturile și obligațiile sale prin actul de cesiune sub condiție, autentificat sub nr. 2683 din 12 iulie 2007, mai multor persoane fizice, în final, prin mai multe cesiuni, rămânând titulari ai dreptului cedat, reclamanții U. V. și P. M. I.. Au mai arătat că toate condițiile stipulate în actul de cesiune nr. 2683 din 12 iulie 2007 au fost îndeplinite, iar pârâtul P. V., deși a fost notificat, refuză să încheie în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare.
Reclamanții au invocat dispozițiile prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8439 din 23 mai 2007; actul de cesiune autentificat sub nr. 2683 din 12 iulie 2007; contractul de mandat autentificat sub nr. 3532 din 25 noiembrie 2008; actul de cesiune autentificat sub nr. 3710 din 16 decembrie 2008; titlul de proprietate nr._ din 29 octombrie 2008.
La data de 11 martie 2009, pârâtul P. V. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia. A susținut că a vândut întreaga suprafață de teren prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2201 din 17 noiembrie 2008. Pârâtul a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii.
La dosarul cauzei a fost depus în copie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2201 din 17 noiembrie 2008.
La data de 31 august 2009, pârâtul B. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Tribunalul a unit excepțiile invocate cu fondul cererii de chemare în judecată, la termenul de judecată din data de 04 februarie 2010.
Prin sentința civilă nr. 149 din 04 februarie 2010, Tribunalul București – Secția a III a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. V. și M. B. ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamanții U. V. și P. M. I. împotriva pârâților P. V. și M. B., ca neîntemeiată; a obligat reclamanții la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul P. V..
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a analizat actele și lucrările dosarului, reținând în fapt, următoarele:
Între pârâți a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8439 din 23 mai 2007 la Biroul Notarilor Publici „Ivanca Riba”, prin care promitentul-vânzător P. V. s-a obligat să-i vândă promitentului-cumpărător M. B., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 100.000 mp, situat în Popești-Leordeni, județul I.. Pârâții au stabilit că vor încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică în momentul în care va fi eliberat titlul de proprietate asupra acestui teren, conform Legii nr. 18/1991. Promitentul-cumpărător M. B. a cedat drepturile și obligațiile sale prin actul de cesiune sub condiție, autentificat sub nr. 2683 din 12 iulie 2007, mai multor persoane fizice și în final, prin mai multe cesiuni, au rămas titulari ai dreptului cedat reclamanții U. V. și P. M. I..
Pârâtul P. V. a vândut întreaga suprafață de teren în litigiu, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2201 din 17 noiembrie 2008 la Biroul Notarilor Publici „I. A.”.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. V. și la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. B., tribunalul a considerat că aceste excepții sunt neîntemeiate și le-a respins. Între acești pârâți a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8439 din 23 mai 2007 la Biroul Notarilor Publici „Ivanca Riba”, iar obiectul acestuia este terenul în litigiu, situație în care tribunalul a considerat că s-a făcut dovada existenței unei identități între acești pârâți și persoanele ce ar putea fi obligate în raportul juridic dedus judecății. Faptul că în prezent terenul în litigiu nu se mai află în posesia acestora, tribunalul a considerat că această împrejurare nu dovedește lipsa calității procesuale pasive a acestora, ci acest lucru urmează să fie avut în vedere la analiza ce urmează să fie făcută pe fondul cererii de chemare în judecată, ținând cont de obiectul acesteia.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul, de asemenea, a constatat că este neîntemeiată și a respins-o. Obiectul cererii deduse judecății este pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, pentru terenul în suprafață de 100.000 mp., situat în Popești-Leordeni. O asemenea cerere este admisibilă, neexistând nici o dispoziție legală care să interzică formularea unei cereri de chemare în judecată prin care să se solicite ca instanța de judecată să confirme consimțământul părților la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Pe fond, tribunalul a constatat că cererea dedusă judecății este neîntemeiată și a respins-o. Așa cum s-a arătat mai sus, terenul în litigiu a fost în proprietatea pârâtului P. V., conform titlului de proprietate nr._ din 29 octombrie 2008, emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor I.. În prezent, pârâtul nu mai este proprietarul acestui teren, întrucât l-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2201 din 17 noiembrie 2008 la Biroul Notarilor Publici „I. A.”. În aceste condiții, reclamanții nu-și mai pot valorifica în natură pretențiile pe care le au împotriva pârâtului P. V., rezultate din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8439 din 23 mai 2007 la Biroul Notarilor Publici „Ivanca Riba”, aceștia putând să uzeze de clauzele speciale prevăzute în acesta.
În consecință, pentru considerentele expuse, tribunalul a respins cererea formulată de reclamanții U. V. și P. M. I. ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, a obligat reclamanții la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul P. V., reprezentând onorariu pentru avocat.
Totodată, Curtea observă că prin sentința civilă nr. 307 din 02.03.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2009, s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, respingerea excepției lipsei de interes ca neîntemeiată și respingerea acțiunii formulate de către reclamanții P. M. și U. V. în contradictoriu cu pârâții . și P. V., ca neîntemeiată, fiind obligați reclamanții la plata către pârâtul P. V. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut în fapt că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.03.2009, reclamanții U. V. și P. M. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții ., și P. V., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr. 2201/2008, a antecontractului de vânzare – cumpărare nr. 564/2008, a actului adițional nr. 1942/2008 și a actului adițional nr. 2151/2008.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâtul P. V. a încheiat cu M. B. un antecontract de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafață de 10 ha și că acesta din urmă, la rândul său, a cesionat drepturile datorate din antecontract având acordul expres al promitentului vânzător.
Vânzarea – cumpărarea s-a realizat în frauda drepturilor promitentului cumpărător cu atât mai mult cu cât pârâtul P. V. a încălcat obligația impusă prin antecontract de a nu încheia nici un fel de acte cu alte persoane.
În drept au fost invocate disp.a rt. 969, art. 972, art. 978, art. 948, art. 966 și art. 970 C.civ.
În susținerea cererii, reclamanții au depus contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2201/2008, antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1273/2007, titlu de proprietate nr._/2008.
Pârâtul P. V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii învederând că reclamanții nu au calitate procesuală activă deoarece nu a existat nici un raport juridic cu aceștia, raporturile juridice existând cu M. B. și că actul încheiat între acesta și reclamanți nu îi este opozabil.
Pârâta . a depus întâmpinare prin care a solicitat de asemenea respingerea cererii învederând că reclamanții nu au interes deoarece aceștia sunt persoane complet străine de contractul de vânzare – cumpărare a cărui nulitate se solicită a se constata.
Totodată s-a mai precizat că antecontractul de vânzare – cumpărare nefiind un act translativ de proprietate promitentul vânzător, proprietarul bunului poate să dispună în orice mod de bunul respectiv.
În același timp nu poate fi înlăturată buna-credință atât timp cât nu s-a făcut dovada existenței unui litigiu sau a vreunei sarcini și servituți la data perfectării contractului de vânzare – cumpărare.
La termenul din data de 17.11.2009, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.pr.civ., tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanții au solicitat a se constata nulitatea absolută pentru fraudă la lege.
Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes (părțile actului juridic, alte persoane care nu au participat la încheierea actului, dar au un interes propriu).
În ceea ce privește interesul ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în practică, s-a stabilit astfel: interesul ca cerință esențială de exercițiu a acțiunii civile trebuie să fie născut, actual, personal și legitim, folosul practic urmărit de titularul unui demers judiciar în mod necesar trebuind să întrunească aceste însușiri.
Având în vedere antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1273/2007 și actul de cesiune autentificat sub nr. 2683/2007, tribunalul apreciază că reclamanții au interesul în formularea acțiunii, aceștia având posibilitatea valorificării drepturilor ce rezultă din actele menționate.
În consecință, tribunalul a respins aceste excepții ca nefondate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Între pârâtul P. V. și M. B. a fost încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1273/2007, acesta din urmă cesionând în favoarea reclamanților drepturile și obligațiile ce rezultă din antecontract, astfel cum rezultă din actul de cesiune autentificat sub nr. 2683/2007.
Între părți a fost încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 564/2008, actul adițional autentificat sub nr. 1942/30.09.2008, actul adițional autentificat sub nr. 2151/6.11.2008, promisiunea de vânzare – cumpărare finalizându-se prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2201/17.11.2008.
Antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1273/2007 este de fapt o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare, întrucât vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat să încheie contractul, deși s-au înțeles asupra prețului, vânzarea – cumpărarea neputând fi considerată încheiată.
În situația în care promitentul – vânzător nu-și respectă obligația și vinde lucrul unei alte persoane, această vânzare este valabilă deoarece dreptul de proprietate al promitentului vânzător se află în patrimoniul său, promitentul – cumpărător având doar un drept de creanță.
În această situație nu se poate reține că actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2201/2008, cât și actele adiționale au fost încheiate în frauda legii deoarece prin aceste acte nu au fost nesocotite normele legale, imperative aplicabile în momentul încheierii lor, pârâtul P. V. fiind proprietarul terenului care a făcut obiectul vânzării.
A frauda legea înseamnă a eluda prescripțiile ei, care sunt aplicabile raportului juridic al părților, concretizată în adoptarea unor mijloace licite în aparență, dar îndreptate împotriva obligațiilor impuse de norma juridică.
Atât timp cât în sarcina promitentului cumpărător M. B., persoană care a cesionat drepturile sale din antecontract reclamanților, s-a născut numai un drept de creanță, actele încheiate de către părți sunt întocmite cu respectarea normelor juridice aplicabile raportului juridic al părților.
La data de 16 aprilie 2010 au declarat apel U. V. și P. M., împotriva sentinței civile nr. 149 din 04 februarie 2010, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, formându-se dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția a III a Civilă.
În motivare, au arătat că:
1. Solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul situat în orașul Popești-Leordeni, județ I. și evidențiat în titlul de proprietate nr._ din 29 octombrie 2008 eliberat de Comisia județeană I. de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Au relevat că autorul lor, M. B., a încheiat cu intimatul-pârât P. V. un antecontract cu privire la înstrăinarea terenului, însă acesta din urmă, prin fraudarea intereselor lor, a refuzat să respecte antecontractul indicat.
Menționează că în ceea ce îi privește și-au îndeplinit toate obligațiile contractuale începând cu plata arvunei și terminând cu notificarea pârâtului de a se prezenta la notariat pentru perfectarea contractului autentic și încasarea diferenței de preț.
2. După promovarea acțiunii în justiție, au aflat că pârâtul-intimat P. V. a înstrăinat terenul unei societăți comerciale, sens în care au formulat în fața instanței judecătorești o acțiune în anularea respectivului contract încheiat prin fraudarea intereselor lor și care a format obiect al dosarului nr._/3/2009 pe rolul aceluiași tribunal și aceleiași secții, respectiv Tribunalul București – Secția a III a Civilă.
Au solicitat instanței întâi investite cu judecarea cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, conexarea celor două cauze și pronunțarea unei singure hotărâri, în scopul evident al unei bune administrări a justiției, față de împrejurarea conform căreia între cele două pricini există o strânsa legătura atât a obiectului cât și a cauzei.
Instanța în mod cu totul greșit a respins cererea apelanților motivând că nu există identitate de obiect și cauză între cele două pricini.
În concret, instanța confundă două instituții ale dreptului procesual civil și anume conexitatea și litispendența.
În cazul apelanților, al conexității, ca o trăsătură definitorie a acesteia, pricinile nu sunt identice prin obiect și cauză între ele, iar ca rezultat al conexării, își păstrează independența.
3. Ulterior au solicitat aceleiași instanțe suspendarea judecării pricinii până la soluționarea de către același tribunal a cererii lor de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare fiind evident că prima cerere depinde de modul de soluționare a celeilalte.
În concret, admițându-se cererea de anulare a contractului, terenul revine în proprietatea intimatului-pârât P. V. care este astfel obligat să execute antecontractul încheiat cu autorul apelanților.
Cu privire la cererea de suspendare instanța a rămas în pronunțare, dar a repus cauza pe rol pentru a se face dovada existentei pe rolul instanței judecătorești a celei de-a doua pricini, cu toate ca la dosar existau înscrisuri pertinente în acest sens, nemaivorbind de faptul ca aceiași instanța respinsese cererea apelanților de conexare, pronunțându-se asupra părților, obiectului și cauzei celor două pricini.
La primul termen după repunerea cauzei pe rol, pentru a nu amâna judecarea cauzei, au depus certificat de grefă privind cel de-al doilea litigiu, însă instanța a respins cererea de suspendare, motivând greșit că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru a dispune o asemenea măsura conform art. 244 alin. 1 Cod de procedură civilă.
În ceea ce îi privește, din conținutul motivării respingerii cererii de suspendare nu se poate deduce cu claritate care a fost de fapt motivul acestei respingeri: fie conținutul certificatului de grefă era incomplet, fie dezlegarea pricinii nu depindea de existența sau inexistența unui drept care făcea obiectul unei alte judecăți.
Ambele motivări sunt eronate, chiar dacă conținutul certificatului de grefă era incomplet, apelanții au solicitat acordarea unui termen pentru remedierea eventualului neajuns, însă cererea sub acest aspect a fost respinsă. Incidența în cauza a dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, era mai mult decât evidentă, căci constatându-se nulitatea contractului, pârâtul redobândea dreptul de proprietate asupra terenului, urmând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
4. În mod de asemenea greșit a respins cererea apelanților de încuviințare a probei cu interogatoriul pârâților, în urma căreia se putea deduce adevărata poziție a pârâtului P. V., desprinsă din fapte personale și care conducea la dezlegarea pricinii.
Toate cele prezentate, îi îndreptățesc să afirme că instanța a adoptat o poziție vădit partizană pârâtului, nemanifestând echidistantă față de părți, fiind departe de o abordare detașată care se așteaptă de la o hotărâre judecătorească, încălcând dreptul la un proces echitabil.
5. Respingerea cererilor apelanților de conexare, suspendare și admitere a probei cu interogatoriu, nu au urmărit de fapt decât un singur scop: respingerea cererii lor explicată de un unic motiv: pârâtul nu mai este proprietarul terenului, deși astfel cum au arătat anterior, nulitatea contractului și repunerea părților în situația anterioară conducea în mod nemijlocit la reintrarea terenului în patrimoniul pârâtului-intimat P. V..
6. Instanța a omis să sesizeze și să interpreteze clauzele contractuale în sensul ca potrivit art. 7 alin. final din contract, partea care și-a exercitat obligația are dreptul de a apela la instanța competentă în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și că antecontractului i se aplică principiul forței obligatorii conform art. 969 Cod civil.
În nici un caz pârâtul-intimat nu se poate apăra invocând necunoașterea existenței antecontractului, care de altfel, a fost și notat la Cartea funciară, context în care reaua credință a pârâtului apare ca fiind lesne de probat.
Față de cele arătate, apelanții solicită să se admită apelul și să modifice în tot sentința atacată, admițând cererea astfel cum a fost formulată.
În drept, și-a întemeiat motivarea pe baza dispozițiilor art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă.
La data de 18 mai 2010 a depus la dosarul cauzei întâmpinare P. V., prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
La data de 28 aprilie 2010 au declarat apel reclamanții U. V. și P. M., împotriva sentinței civile nr. 307 din 02 martie 2010, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, formându-se dosarul nr._/3/2009 al Curții de Apel București – Secția a IX a Civilă.
În motivare, au arătat că actele juridice contestate au fost încheiate prin fraudarea drepturilor lor, întrucât părțile contractante cunoșteau de existența antecontractului ai cărei beneficiari erau reclamanții.
Greșit s-a susținut de instanță că actele nu au fost încheiate în frauda legii, apelanții reclamanți nesusținând niciodată acest lucru, ci doar fraudarea intereselor reclamanților, în temeiul adagiului frauda corupe totul, exemplificând în acest sens, cu literatură și practică juridică.
Vânzarea-cumpărarea s-a realizat în frauda intereselor reclamanților, în contextul complicității și pe riscul cumpărătorului, astfel cum rezultă cu evidență din conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare. Mai mult, antecontractul reclamanților a fost înscris și în cartea funciară, fiind evidentă reaua-credință a părților contractante.
În mod greșit s-a respins proba cu interogatoriu pentru demonstrarea relei-credințe.
Greșit s-a susținut că reclamanții au dobândit doar un drept de creanță, atât timp cât prin antecontract, s-a stipulat posibilitatea apelării la instanță pentru obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii.
Prin încheierea de ședința din data de 09 septembrie 2010 din dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția a III a Civilă, instanța de apel a dispus conexarea dosarului nr._/3/2009 al Curții de Apel București – Secția a IX a Civilă la dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția a III a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 644/A din 18 noiembrie 2010 și 288/A/17.03.2011, Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de apelanții reclamanți U. V. și P. M. I., împotriva sentinței civile nr. 149 din 04 februarie 2010, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. V. și M. B., precum și împotriva sentinței civile nr. 307 din 02.03.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. V. și .; a respins cererea intimatului pârât, privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.
La data de 11 ianuarie 2011 au declarat recurs reclamanții U. V. și P. M. I., împotriva deciziilor civile.
Prin decizia nr. 2342 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția tardivității invocată de intimata .; a admis recursurile declarate de reclamanții U. V. și P. M. I. împotriva deciziei nr. 664/A din 18 noiembrie 2010 și a deciziei nr. 288/A din 17 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pe care le-a casat și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut în esență că deciziile menționate sunt nelegale din perspectiva art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, motivarea hotărârilor nerespectând prevederile art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă.
La data de 14 iunie 2012 cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._ .
În rejudecare, s-a administrat proba cu mărturisirea prin intermediul interogatoriilor administrate apelanților – reclamanți U. V. și P. M. I. și intimatei ..
La termenul de judecată din data de 06.09.2013, intimata . a invocat excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamanților, unită cu fondul cauzei.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentele apeluri, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 282 și urm. Cod de procedură civilă.
Verificând sentința apelată, în limitele cererilor de apel, conform prevederilor art. 295 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că apelurile prezente sunt nefondate, pentru următoarele considerente comune:
1. În privința excepției lipsei de calitate procesuală activă a reclamanților, invocată de intimata ., Curtea observă că nulitatea juridică a unor acte juridice poate fi invocată de orice persoană, fie ea și terț, afectată de consecințele juridice determinate prin actul juridic, astfel încât, întrucât încheierea actelor contestate i-a lipsit pe reclamanții apelanți de bunul promis prin antecontract, rezultă că aceștia au calitate procesuală activă în cauză, excepția fiind nefondată.
2. În privința motivelor de apel relative greșitei nedispuneri de către instanța de fond, a măsurii conexării celor două cauze sau măcar a suspendării judecății dosarului având ca obiect perfectarea antecontractului, până la soluționarea celui vizând nulitatea absolută a actelor de înstrăinare a bunului promis, Curtea constată că ele au rămas fără obiect, prin dispunerea conexării celor două dosare în apel, astfel cum s-a ilustrat anterior, cu consecința judecării lor concomitente.
3. În privința motivelor de apel relative greșitei neîncuviințări de către instanțele de fond, a probei cu mărturisirea prin intermediul interogatoriilor, Curtea observă că și acest motiv de apel a rămas fără obiectul criticii, întrucât în apel a fost încuviințată această probă pentru apelanții reclamanți, fiind luat interogatoriul intimatei . (filele 58-61 dosar apeluri prezent), interogatoriul nemaiputând fi administrat (deși încuviințat la termenul de judecată din data de 06.09.2013) și pârâtului intimat P. V., din motive obiective medicale (a se vedea încheierea de dezbateri din 24.01.2013 și actele medicale de la filele 38,57 dosar apel prezent din care rezultă că intimatul – pârât P. V. este în vârstă de 82 ani, cu o stare de sănătate precară și dezorientare în spațiu, fiind bolnav de Alzheimer stadiu moderat sever).
Sub același aspect, este de menționat că nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod Procedură Civilă în referire la intimata ., astfel cum au solicitat apelanții prin concluziile scrise depuse la dosar, ca urmare a faptului că răspunsul acestei părți la interogatoriu nu ar fi fost semnat de parte, prin reprezentant, ci de avocat, fără procură specială, întrucât verificând conținutul răspunsului, Curtea observă că s-a aplicat la rubrica intimată, ștampila societății și o semnătură distinctă de semnătura avocatului acestei părți, existentă la filele 33, 35 dosar prezent. Mai mult, nu s-a evidențiat nici mențiunea specifică în astfel de cazuri, „prin avocat”. Dimpotrivă, semnătura aplicată este similară, potrivit observării proprii sensibus, cu semnătura reprezentantului societății existentă pe antecontractul de vânzare – cumpărare nr. 564/2008, pe actul adițional nr. 1942/2008 și pe actul adițional nr. 2151/2008, încheiate de pârâții intimați (de exemplu, fila 94 verso dosar fond_/3/2009), ceea ce instituie prezumția simplă că răspunsul a fost semnat de reprezentantul societății și nu de avocat.
4. În privința motivului de apel relativ greșitei respingeri a cererii de perfectare a antecontractului, Curtea observă că potrivitprevederilor de drept substanțial ale art. 1073 și art. 1077 Cod civil, „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”, respectiv „nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului”.
Promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare este un contract prin care ambele părți se obligă să încheie în viitor la prețul stabilit, contractul de vânzare – cumpărare. Promisiunea bilaterală reprezintă un antecontract, oricare dintre părți putând cere încheierea contractului. Întrucât vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat numai să încheie în viitor contractul, deși s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului, vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată. În schimb, obligația de a încheia contractul în viitor (și cu respectarea dispozițiilor speciale, dacă este cazul), este valabilă.
Dacă promitentul – vânzător nu își respectă obligația și vinde lucrul unei alte persoane, atunci beneficiarul-cumpărător nu va putea cere predarea lucrului, întrucât nu a devenit proprietar, iar vânzarea încheiată cu o altă persoană – sub rezerva fraudei (fraus omnia corrumpit) – este valabilă. El poate cere într-o atare situație, daune – interese (a se vedea în același sens, Profesor Universitar Doctor D., F. – „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Editura Universul Juridic, București, 2001, pag.25-26).
Dacă însă lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, pe lângă posibilitatea acordării daunelor – interese sau obligării promitentului, sub sancțiunea daunelor cominatorii sau a amenzii civile, la încheierea contractului, oricare dintre părțile antecontractului de vânzare – cumpărare poate cere instanței de judecată, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe în baza art. 1073 și art. 1077 Cod civil, o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare – cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne definitivă.
Într-adevăr, în ceea ce privește executarea obligațiilor de a face și de a nu face - obligația de a încheia contractul în viitor, reprezentând o obligație de a face, principiul este acela al executării în natură și numai dacă acest lucru nu este posibil ori dacă executarea ar fi incompletă sau puțin utilă sau, deși posibilă și utilă, ar necesita întrebuințarea unor mijloace violente, contrare libertății individuale, atunci aceasta se va putea realiza și în mod indirect, prin plata despăgubirilor. Această regulă era rezumată în trecut, în formula nemo praecise potest cogi ad factum.
În lumina tuturor acestor considerente, s-a statuat că pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, în condițiile art. 1073 – art. 1077 Cod civil, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, cu excepția consimțământului.
Recunoașterea expresă legislativă a acestei posibilități, se regăsește în cadrul dispozițiilor art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005: „(2) În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.
Or, în cauză, la momentul solicitării perfectării, bunul nu se mai află în patrimoniul promitentului – vânzător, astfel încât în mod corect cererea de pronunțare a unui contract de vânzare-cumpărare a fost respinsă de tribunal, neintervenind, astfel cum se va arăta în continuare, nici nulitatea actului de înstrăinare în temeiul adagiului evocat - fraus omnia corrumpit.
Nu mai puțin, Curtea observă în temeiul acelorași argumente evidențiate, că apelanții realizează o confuzie evidentă între natura juridică a dreptului născut prin antecontract (drept material, substanțial, de creanță) și cea a dreptului la acțiune judiciară pentru perfectare (drept procesual), cele două drepturi fiind distincte, indiferent de aspectul stipulării lor sau a unuia dintre ele, în actul juridic.
5. În privința motivului de apel relativ greșitei nerețineri a relei-credințe a părților intimate contractante ale actelor juridice a căror nulitate absolută se solicită, ca fundament al principiului fraus omnia corrumpit, Curtea observă că în cauză, în pofida probelor administrate inclusiv în apel, nu s-a realizat în privința cumpărătorului, această dovadă de către reclamanții apelanți.
Astfel, potrivit mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții P. V. și ., reiese că potrivit extrasului de carte funciară, imobilul nu era grevat de sarcini sau servituți (fila 5 verso dosar fond_/3/2009).
Această probă (reprezentând un înscris autentic întocmit de notar, în exercitarea atribuțiilor sale specifice) se coroborează cu răspunsurile 6,7 din interogatoriul administrat intimatei . (filele 58-61 dosar apeluri prezent) potrivit cărora această societate nu a cunoscut preexistența antecontractului apelanților, întrucât extrasul de carte funciară atesta mențiunea „fără sarcini”, notarul ocupându-se de formalitățile legale pentru încheierea și a antecontractului acestei intimate.
Nici cuprinsul antecontractului de vânzare – cumpărare nr. 564/2008, al actului adițional nr. 1942/2008 sau al actului adițional nr. 2151/2008 (filele 91-94 dosar fond_/3/2009), nu relevă aspecte contrarii situației de fapt ilustrate anterior, antecontractul conținând aceeași mențiune realizată de promitentul vânzător în sensul că imobilul nu este grevat de sarcini (fila 91 verso dosar fond_/3/2009).
Din perspectiva acestor elemente, Curtea observă că susținerea apelanților că antecontractul dumnealor ar fi fost întabulat în cartea funciară, devenind astfel opozabil terților, nu este sprijinită de nici o probă, singurul document existent la dosar în acest sens, fiind încheierea de autentificare a antecontractului de vânzare-cumpărare al reclamanților apelanți, unde la final, se precizează că s-a perceput de către notar, taxa de notare a antecontractului pentru ANCPI (fila 13 dosar fond_/3/2009). Or, această mențiune pe care se întemeiază și apelanții, dovedește doar faptul că notarul urma să noteze actul juridic, potrivit uzanței notariale, nu și faptul însuși al notării.
Așadar, potrivit probelor administrate până la acest moment în cauză, nu s-a realizat dovada relei-credințe a cumpărătorului la momentul încheierii actelor juridice contestate. Având în vedere că principiul fraus omnia corrumpit presupune prin concept, existența relei-credințe a părților contractante (ce urmăresc să fraudeze interesele altei persoane), va rezulta aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, că în cauză nu este aplicabil principiul ilustrat de adagiul respectiv, devenind inutilă analiza în continuare, a poziției psihice a promitentului-vânzător (devenit ulterior vânzător) la momentul încheierii actelor juridice contestate.
Având în vedere aceste considerente care înlocuiesc argumentele primei instanțe de judecată în acest sens, dar care conduc către aceeași soluție de respingere a cererii conexate, Curtea observă că rămâne fără eficiență juridică critica apelanților referitoare la raportarea primei instanțe de judecată la frauda la lege și nu la frauda intereselor terțelor persoane în temeiul unei conivențe frauduloase a părților contractante.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate, apelurile promovate, reținând că prima instanță de judecată a pronunțat hotărâri judecătorești legale și temeinice.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, va obliga apelanții să plătească intimatului P. V., cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocați aleși (fila 17 bis dosar apeluri prezent și fila 38 dosar nr._/3/2009 al Curții de Apel București – Secția a IX a Civilă).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de calitate procesuală activă, ca nefondată.
Respinge apelurile formulate de apelanții – reclamanți U. V. și P. M. I. ambii cu domiciliul în Popești-Leordeni, ., ., . și în ., județ I. și cu domiciliul ales la mandatar Ș. P. în Popești-Leordeni, ., județ I., împotriva sentinței civile nr. 149 din 04.02.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. V. cu domiciliul în București, . – 14, sector 5, M. B. domiciliat în București, .. 28, ., . și împotriva sentinței civile nr. 307 din 02.03.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. V. și . cu sediul ales la C..Av. „Elenina Nicut” în București, ., .. 1, ., sector 3, ca nefondate.
Obligă apelanții să plătească intimatului P. V., cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. H. I. D. S. R.
Red.M.H.
Tehnodact.M.H./C.F.
11ex./10.05.2013
T.B.-S.3.-A.D.B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 182/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 190/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
