Obligaţie de a face. Decizia nr. 182/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 182/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 182
Ședința publică de la 04.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți C. M. M., C. G., împotriva deciziei civile nr.521/10.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ț. G. și Ț. M..
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul S. V., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți C. M. M., C. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberată de Baroul București, intimatul-pârât Ț. M., personal și asistat de avocatul substituent, P. G., în baza delegației de substituire nrl.020/04.02.2013, dată de avocatul L. F., intimata-pârâtă Ț. G. prezentă personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se procedează la identificarea intimatului-pârât Ț. M., care prezintă C.I. . nr._/24.09.2009, eliberată de SCLEP-Br.4, precum și a intimatei-pârâte Ț. G., care prezintă C.I.. nr._ din 30.09.2009, eliberată de SPCEP-S1.
Avocatul intimatului pârât, Ț. M. depune la dosar o întâmpinare la motivele de recurs formulate de recurenții-reclamanți, C. M. M. și C. G..
Curtea, având în vedere prevederile art. 114 pct.1 C.p.civ. pune în discuție, dacă, întâmpinarea depusă astăzi în ședință publică, respectă aceste dispoziții.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul cu privire la aspectul pus în discuție de instanță, arată că întâmpinarea depusă de intimații-pârâți, nu a fost depusă cu respectarea celor 5 zile înainte de termenul de judecată.
Avocatul intimaților-pârâți solicită ca întâmpinarea pe care au formulat-o să fie apreciată drept concluzii scrise.
Avocații ambelor părți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri prealabile.
Curtea ia act de precizarea făcută de reprezentanții ambelor părți, constată cauzam în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Avocatul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate; obligarea intimaților-pârâți la ridicarea construcțiilor edificate în mod abuziv pe terenul proprietatea reclamanților, situat în .. sector 1.
Precizează că reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 480 mp, situat în .. sector 1, dobândit de autorii acestora, prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 534/31.03.1951 de fostul notariat de Stat București și transcris sub nr. 1013/04.04.1951 de Tribunalul I.-Secția Civilă.
Mai mult, pentru acest teren reclamanții plătesc impozite aferente proprietății, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, emise de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1.
Intimații-pârâți au edificat clădirea pe terenul reclamanților, fără a avea o autorizație de construire. Or, intimații pârâți au dobândit prin actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare nr. 561/03.03.2005, imobilul situat în ., sector 1, teren care nu are nicio legătură cu terenul reclamanților.
În realitate, terenul pe care pârâții au edificat construcția în mod fraudulos, este terenul de la nr. 26, fiind învecinat cu terenul de la nr. 28, unde există o casă de locuit, iar pârâții nu au contestat nici un moment dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului din ., sector 1.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Doamna avocat P. G., ce are delegație pentru a-l substitui pe domnul avocat L. F., arată că depune delegația sa ce este exclusiv pentru a depune concluziile scrise la dosar.
În cererea depusă se precizează că intimații solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9165/13.05.2011 Judecătoria Sector 1 București a respins acțiunea formulată de reclamanții C. M. M. și C. G. ca neîntemeiată, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâților Ț. M. și Ț. G. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin dispoziția Primarului General al Municipiului București nr.1776/16.07.1996 (fila 9) s-a restituit în proprietatea reclamanților C. M. M., C. G. și a numitei C. F. (al cărei moștenitor este reclamantul C. M. M. potrivit certificatului de moștenitor nr. 78/2001 eliberat de BNP M. J. - fila 15) terenul în suprafață de 480 mp situat în ., sector 1, București, reclamanții fiind puși în posesie prin procesul verbal nr. 492/1998 încheiat de executorul Judecătoresc A. P. ( fila 10).
Potrivit adresei nr._/01.10.2007 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1 (fila 16) la rol 1.128.509 matricola 367.394 figurează C. M. și C. G. cu teren intravilan în suprafață de 480 mp situat în ..
Prin actul de dezmembrare și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 561/03.03.2005 de BNP E. M. Schuster . SRL (fila 56-58) a vândut pârâtei Ț. G., căsătorită cu Ț. M. imobilul - lotul 2 situat în București, ., sector 1, având număr cadastral provizoriu_/2, compus din teren în suprafață totală de 349,86 mp și construcția existentă pe acesta, respectiv C9 în suprafață construită la sol de 36,01 mp.
Așa cum reiese din certificatul fiscal emis la data de 10.06.2005 (fila 59) de Consiliul Local Sector 1 București titularul de rol fiscal în ceea ce privește imobilul situat în . este Tutu G..
Prin încheierea nr. 3353/08.03.2005 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară București sector 1 s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în . cu nr. cadastral_/2 înscris în CF cu nr._ al localității București, sector 1 în favoarea lui Tutu G. și Tutu M. cu titlu de cumpărare.
Potrivit certificatului nr._/9738/30.08.2005 eliberat de Primăria Municipiului București - serviciul Nomenclatură Urbană (fila 52) imobilul ce face obiectul actului de dezmembrare și contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 561/03.03.2005 de BNP E. M. Schuster, întabulat în CF nr._ conform încheierii nr. 3353/08.03.2005, lotul 2 pentru care s-a folosit numărul 77 pe . București, va purta provizoriu numărul 24A pe . București, în conținutul certificatului s-a menționat că, identificarea imobilului s-a făcut în baza planurilor prevăzute de documentația cadastrală tehnică avizată de OCGCMB cu numărul cadastral_/2, iar definitivarea adresei poștale se va realiza după întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară cu adresa poștală atribuită.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de expert B. D. terenul reclamanților este situat în ., sector 1, București, are o suprafață de 480 mp și se învecinează la Nord cu restul proprietății . SRL; la sud cu . cu fosta proprietate a . SRL și la vest cu proprietar B. D..
Din punct de vedere al amplasamentului, terenul ocupat de pârâți în suprafață de 354 mp, situat la nr. 24 A, pe . în terenul cu suprafață de 480 mp retrocedat reclamanților pe același amplasament, situat la nr. 26 din . pârâților, suprapus peste terenul reclamanților s-a edificat o construcție cu suprafața construită la sol egală cu 88 mp și destinație de locuință familială pentru care s-a prezentat autorizația de construire nr. 1019/100/M/_ din data de 27.10.2007, fiind identificată totodată o fundație de construcție C2 cu suprafață de 36 mp existentă la data dobândirii terenului de către pârâți.
Instanța de fond a reținut că în speță nu sunt incidente prevederile art.494 Cod de procedură civilă, întrucât pârâții nu au calitatea de constructori de rea credință întrucât au construit pe terenul proprietatea lor.
Instanța a apreciat că pârâții nu sunt constructori de rea – credință întrucât prin autorizația de construire nr. 1019/100/M/_/25.10.2007, au fost autorizați să execute lucrări de construire pentru locuință unifamilială pe terenul situat în ..
Prin decizia civilă nr.521 A/10.05.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de apelanții-reclamanții C. M. M. și C. G., împotriva sentinței civile nr. 9165/13.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, ca nefondat, și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că terenul în suprafață de 480 mp situat în ., sector 1, București este proprietatea apelanților reclamanți.
Imobilul compus din teren în suprafață totală de 349,86 mp și construcția existentă pe acesta, respectiv C9fundație, în suprafață construită la sol de 36,01 mp cu nr. cadastral provizoriu_/2 intabulat în CF_, intabulat în Cartea Funciară nr._ și cu număr cadastral_/2 în Registrul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, sectorul 1, căruia i s-a atribuit numărul provizorii 24 A pe ., București, este proprietatea intimaților pârâți. În baza autorizației de construire nr.1019/100/M/_ din data de 25.10.2007 aceștia au edificat pe terenul sus menționat o construcție cu o suprafață totală de 88 mp, recepționată în baza procesului - verbal nr. 1/31.01.2008 de Primăria Sector 1 București.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B. D., rezultă că terenul ocupat de intimații - pârâți în suprafață de 354 mp, situat la nr. 24 A, pe . în terenul cu suprafață de 480 mp proprietatea apelanților reclamanți pe același amplasament, situat la nr. 26 din .> Tribunalul a observat că intimații - pârâții au edificat construcția în baza unei autorizații de construcție, pe terenul ce aparține cu titlu de proprietate, astfel că nu este incidentă în speță, situația descrisă în art. 494 Cod de procedură civilă, motiv pentru care s-a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
În conformitate cu prevederile art. 494 (1) Cod civil, proprietarul unui teren are dreptul de a solicita persoanei care cu rea credință a construit pe proprietatea sa, desființarea construcțiilor realizate, în consecință, prin constructor de rea - credință se înțelege acea persoană care ridică o construcție pe un teren, cunoscând că acel teren nu îi aparține, ci este proprietatea unei alte persoane.
Buna sau reaua-credință a constructorului care efectuează lucrări pe terenul altuia trebuie apreciată la momentul începerii edificării construcției. Or, atât timp cât pârâții au avut un drept de proprietate asupra terenului pe care au construit, nu se poate vorbi despre rea - credință.
Buna-credință este o condiție în funcție de care trebuie stabilite drepturile și obligațiile care revin subiecților raporturilor juridice născute ca urmare a construirii pe un teren străin. Ea semnifică atitudinea sau voința persoanei de a se conforma normelor dreptului, atitudine sau voință întemeiată pe credința eronată în existența unei situații juridice conformă cu norma dreptului.
În cazul intimaților - pârâți nu se poate vorbi despre rea-credință, atât timp cât aceștia aveau înainte de edificarea construcției, un drept de proprietate asupra terenului pe care au construit, drept ce a fost înscris și în Cartea Funciară, fiind opozabil terților.
Tribunalul nu a primit susținerile apelanților în sensul că reaua credință a intimaților pârâți rezultă și din faptul constatării realizării construcției fără autorizație de construire, întrucât sancționarea contravențională a avut în vedere nerespectarea legislației în vigoare în materie, nu și chestiuni referitoare la amplasamentul construcției.
. Ț. G. a fost sancționată contravențional prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 171/20.08.2007 pentru lucrările de construire din . A, sector 1, București, însă ulterior a obținut autorizația de construire nr.1019/100/M/_/25.10.2007, prin care s-a dat autorizarea de a executa lucrări de construire pentru locuință unifamilială pe terenul situat în . A.
Obținerea ulterioară a autorizației de construire a avut la bază, în mod obligatoriu, întocmirea unei documentații, operațiune care a constatat și faptul că edificiul se face pe terenul beneficiarilor.
Tribunalul a înlăturat susținerile apelanților - reclamanți în sensul că, intimații - pârâți au încadrat în mod fraudulos terenul proprietatea lor din ., ca fiind situat la nr. 24A, întrucât „așa zisa" „încadrare" nu a fost realizată exclusiv de intimații - pârâți, ci de instituțiile statului care în urma verificărilor efectuate au dat un număr poștal, iar ulterior toate operațiunile efectuate s-au raportat la acest număr postal. S-au efectuat măsurători cadastrale, în baza cărora s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate al terenului.
Necontestarea titlului de proprietate deținut de apelanții - reclamanți de către intimații - pârâți nu reprezintă un aspect ce ar duce la ideea că aceștia din urmă sunt de rea - credință și că au știut că au construit pe un teren ce nu le aparține. Din moment ce intimații - pârâți aveau acte de proprietate și autorizație de construire aveau reprezentarea că realizează construcția pe terenul lor. Faptul suprapunerii celor două terenuri este un aspect ce nu implică vina uneia dintre părțile litigante.
În concluzie, s-a observat că intimații - pârâți au un drept de proprietate recunoscut asupra terenului și cp au respectat prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții, aspect ce rezultă din înscrierile din Cartea Funciară - fila 278 fond, motiv pentru care nu s-a putut reține în persoana acestora reaua credință, iar datorită acestui aspect nu sunt incidente prevederile art. 494 Cod de procedură civilă, iar acțiunea formulată este neîntemeiată, cum corect a fost apreciată și de instanța de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții C. M. M. și C. G., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv intimații – pârâți au edificat clădirea pe terenul proprietatea recurenților, fiind constructori de rea-credință, astfel că prezumția de bună-credință a pârâților a fost răsturnată.
Prin concluziile scrise depuse astăzi intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece sunt proprietari atât asupra terenului cât și a construcției edificate pe acest teren, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate în dosar.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
Se impune precizarea aspectelor legate de cadrul procesual de învestire din perspectiva cauzei cererii de recurs, deoarece recurenții în cererea lor de recurs fac o descriere a situației de fapt. Recurenții - reclamanți invocă drept cauză a cererii formulate prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă – ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de caracterul nondevolutiv al căii de atac a recursului, Curtea în prezenta cauză, va răspunde punctual motivelor de recurs ce pot fi susținute și analizate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă. Părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt fiind configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Recurenții au invocat prin cererea introductivă de instanță prevederile art.494 alin.1 Cod civil, solicitând ca pârâții să fie obligați să ridice construcțiile edificate în mod abuziv pe terenul proprietatea lor situat în ., sector 1.
Ambele instanțe au apreciat corect că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.494 Cod civil, deoarece ambele părți au exhibat câte un titlu de proprietate și se pretind proprietari exclusivi ai terenului în litigiu.
Reclamanții au invocat ca titlu pentru terenul în suprafață totală de 480 mp Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr.1776/16.07.1998, prin care s-a restituit în proprietatea reclamanților C. M. M., C. G. și a defunctei C. F. (al cărei moștenitor este reclamantul C. M. M.), terenul în litigiu. Este de precizat că decizia mai sus menționată a fost emisă în urma pronunțării sentinței civile nr.1659/27.04.1998, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, sentință definitivă la momentul emiterii dispoziției. Recurenții au fost puși în posesia asupra terenului prin procesul – verbal nr.492/1998 încheiat de executorul judecătoresc A. P..
Intimații au invocat ca titlu pentru terenul în litigiu actul de dezmembrare și contractul de vânzare – cumpărare autentificat la nr.561/03.03.2005 la BNP E. M. Schuster. Prin contractul de vânzare – cumpărare intimata Ț. G. a cumpărat de la . SRL lotul 2 situat în București, ., sector 1, având număr cadastral provizoriu, terenul în suprafață de 349,86 mp și construcția existentă pe teren. Dreptul de proprietate al intimatei a fost întabulat la 08.03.2005 și Primăria Municipiului București – Serviciul Nomenclatură Urbană a acordat provizoriu pentru terenul proprietatea intimatei nr.24 A pe ..
Intimații au edificat o construcție pe terenul cumpărat pentru care s-a emis autorizație de construire la 25.10.2007. Este de menționat că cererea introductivă de instanță a fost promovată ulterior acestui moment la 20.11.2007.
Pentru a fi aplicabil în cauză alin.1 al art.494 cod civil ar fi presupus un constructor de rea-credință pe terenul altui proprietar. Putem încadra în acest raport juridic detentorul precar, cel care uzucapează terenul sau cel care îl deține pe baza unui titlu ale cărui vicii în sunt cunoscute.
Nu se poate reține că intimații Ț. sunt constructori de rea-credință, adică au ridicat o construcție pe terenul care știau că nu e proprietatea lor.
Din contră, intimații au cumpărat un teren și o construcție și au avut convingerea că edifică o nouă construcție pe terenul proprietatea lor. Intimații au cumpărat un teren dezmembrat din imobilul aflat în ., ulterior instituțiile statului, în urma verificărilor efectuate, au dat un alt număr poștal, provizoriu, 24 A, . făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu și la edificarea noii construcții au respectat prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții, noua clădire fiind intabulată în cartea funciară.
Curtea a constatat că ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.494 Cod civil, astfel că recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții – reclamanți C. M. M. și C. G., împotriva deciziei civile nr.521/10.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți Ț. G. și Ț. M..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./13.02.2013
TB-S.4 – L.I.F.; L.Gh.Z.
Jud.S.1– G.O.O.
← Sechestru asigurător. Decizia nr. 172/2013. Curtea de Apel... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 24/2013.... → |
---|