Legea 10/2001. Decizia nr. 105/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 105/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 105 R/2016
Ședința publică din data de 02.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: Z. D.
JUDECĂTOR: G. D. F.
JUDECĂTOR: M. D. L.
GREFIER: V. S.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. M., împotriva sentinței civile nr. 788/10.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. București și intimatul pârât P. G. al M. București, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-pârâtă S. M. reprezentată de avocat J. I., cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât P. G. al M. București prin consilier juridic C. Vivien, cu delegație la dosar, lipsind intimatul-reclamant P. M. București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei pârâte S. M. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar în cadrul acestei probe copia sentinței civile nr. 799/12.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2014, prin care autoarea lor s-a judecat în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și prin care s-a stabilit că aceasta era îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii. Comunică și părții adverse o copie de pe acest înscris.
Reprezentantul intimatului pârât P. G. al M. București arată că este de acord cu această probă. În opinia lor această hotărâre nu are nici o relevanță, dat fiind faptul că nu se analizează întinderea dreptului de proprietate.
După deliberare, Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-pârâtă S. M. și constată administrată această probă.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului recursului.
Apărătorul recurentei pârâte S. M. solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe cale de consecință respingerea cererii introductive. Consideră că hotărârea atacată a fost dată că încălcarea și aplicarea greșită a legii. Arată că prin sentința civilă nr. 1445/2011, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6/2012, Curtea de Apel București a recunoscut dreptul subscrisei la acordarea de măsuri reparatorii, astfel cum au fost dispuse prin dispoziția ce face obiectul prezentei cauze. Instanța de fond a apreciat că hotărârea Curții de Apel nu a analizat legalitatea titlului deținut de recurentă, soluționând această cauză pe excepție.
Arată ca 2 instanțe au pronunțat două hotărâri prin care s-a constatat legalitatea subsemnatei de a primi măsuri reparatorii, fără a se analiza legalitatea titlului și cu obligarea Comisiei pentru stabilirea despăgubirilor la emiterea dispoziției. Consideră că nu se putea întâmpla acest lucru fără a se analiza legalitatea unui titlu.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimatului pârât P. G. al M. București solicită respingerea recursului. Reanalizând notificarea și actele care au stat la baza acesteia, consideră că acțiunea petentului este justificată, având în vedere că reclamanta face dovada dreptului de proprietate doar pentru jumătate din imobil.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 22.12.2010, sub nr._/3/2010, reclamantul P. M. București a chemat în judecată pe pârâții P. G. al Municipiul București și Stânga M., solicitând instanței modificarea dispoziției nr.4806/31.10.2005 emisă în baza Legii nr.10/2001 in sensul de a se propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din apartamentul notificat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr.4806/31.10.2005 s-au acordat notificatoarei masuri reparatorii pentru . situat în București, ..34, ., iar din actele depuse la dosar rezultă că parata S. M. face dovada dreptului de proprietate doar pentru cota de ½ din imobilul notificat.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.19 al.1 lit. e din Legea nr.340/2004, art.5 Titlul II din OUG nr.184/2002, pct.2.2 din Cap. III și pct.21.6 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 9 al. 5 din HG nr.361/2005, art.1 al.8, art.3 al.1 si 3 din Legea nr.554/2004.
Reclamantul a solicitat judecarea in lipsa.
Pârâta S. M. a depus întimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate fata de sentința civila nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal prin care Statul R. prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligat sa emită decizie de acordare a titlului de despăgubiri aferente dispoziției nr.4806/31.10.2005 a PMB.
Pârâta S. M. a depus dosarul constituit în baza Legii nr.10/2001 și sentința civilă nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel Bucureștii Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal.
Prin încheierea tribunalul a admis excepția necompetentei funcționale și a înaintat dosarul conducerii tribunalului în vederea repartizării aleatorii la una dintre secțiile civile.
Prin sentința civilă nr.1658/18.09.2012 Tribunalul București - Secția a IV-a Civila a admis exceptia lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins în consecință acțiunea.
Prin decizia civila nr.1774/23.10.2013 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București cu mențiunea că dispoziția contestată reprezintă un act administrativ.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civila, care prin încheierea din data de 04.02.2014 a admis excepția necompetenței funcționale și a înaintat dosarul Secției a IX-a C. Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 2728/10.04.2014 s-a admis cererea s-a dispus modificarea dispoziției nr.4806/31.10.2005 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de P. G. în sensul de a se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din apartamentul nr.3 din imobilul situat în București, ..34, ., către pârâta Stangă M..
Prin decizia civilă nr. 6940/30.09.2014, Curtea de Apel București a constatat nulitatea recursului formulat de recurentul-pârât P. G. al M. București împotriva sentinței civile nr. 2728/10.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. București; a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă S. M. împotriva sentinței civile nr. 2728/10.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. București; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 17.04.2015, sub număr_ .
Prin sentința civilă nr. 788/10.06.2015 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăa admis cererea formulată de reclamantul P. M. București în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București și S. M. și a dispus modificarea Dispoziției nr.4806/31.10.2005 emisă de P. G. al M. București, în sensul de a propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent persoanei îndreptățite S. M. pentru cota de ½ din apartamentul nr. 3, situat în București, .. 34, ..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamantul P. M. București a chemat în judecată pe pârâții P. G. al Municipiul București și S. M., solicitând instanței modificarea dispoziției nr.4806/31.10.2005 emisă în baza Legii nr.10/2001 în sensul de a se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din apartamentul notificat, motivat de faptul că prin dispoziția contestată s-au acordat notificatoarei măsuri reparatorii pentru . situat în București, ..34, ., iar din actele depuse la dosar rezultă că pârâta S. M. face dovada dreptului de proprietate doar pentru cota de ½ din imobilul notificat.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 2083/20.07.2001 la B.E.J. Bombeș V., pârâta S. M. a solicitat Primăriei M. București acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr.10/2001, pentru . situat în București, ..34, ., trecut in proprietatea statului în baza Decretului nr. 217/1989, iar prin dispoziția contestată, cu nr.4806/31.10.2005 emisă de P. G. al Municipiul București s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 3 persoanei îndreptățite S. M..
Imobilul notificat a fost dobândit de pârâta S. M. (fosta M.) în timpul căsătoriei cu soțul său, M. T., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8907/29.08.1985. Ulterior soții au divorțat prin acord (astfel cum rezultă din sentința civilă nr.5294/12.06.1997 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, iar pârâta a revenit la numele avut înainte de căsătorie, S.. În ceea ce privește bunurile dobândite în timpul căsătoriei, foștii soți au încheiat un act de partaj voluntar, autentificat sub nr.6770/12.06.1997 de B.N.P. I. Șaimovici, în care nu era menționat și apartamentul nr.3 situat in București, ..34, ., întrucât acesta era trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.217/12.09. 1989.
Rezultă că la data partajului apartamentul nr.3 nu se afla în patrimoniul foștilor soți, dar prin actul de partaj voluntar menționat s-a reținut o cotă de contribuție egală a foștilor soți, cotă ce se aplică tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, deci și asupra apartamentului în litigiu (potrivit art.30 C.fam.).
Rezultă astfel că pârâta S. M. deținea numai cota de ½ din apartamentul notificat.
Cu toate acestea, pârâta S. M. a formulat singură notificarea nr.2083/20.07.2001 pentru întregul apartament, și nu numai pentru cota de ½ ce-i revenea, notificare ce a fost soluționată prin dispoziția nr.4806/31.10.2005 ce a fost emisă numai pe numele acesteia, dispunându-se acordarea de despăgubiri pentru întreg apartamentul nr. 3.
Acest aspect a fost adus la cunoștința pârâtei Primăria M. București de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin adresa nr._/CC/16.02.2010, iar aceasta prin adresa nr. 4685/24.02.2010 a solicitat beneficiarei să depună înscrisuri din care să rezulte că are calitatea de persoana îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001 și pentru cota de ½ din apartament, în condițiile în care apartamentul notificat de acesta a fost dobândit împreună cu fostul soț în timpul căsătoriei și nu a fost inclus în actul de partaj voluntar menționat. Cum aceste înscrisuri nu au fost depuse de pârâta S. M., tribunalul a constatat că acesta nu a făcut dovada calității de proprietar pentru întreg apartamentul nr. 3, astfel că dispoziția contestată a fost emisă în mod nelegal.
Se vor avea în vedere dispozițiile art. 3 al.1 lit. a din Legea nr.10/2001 potrivit cărora: “Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”, precum și cele prevăzute de art. 4 al.1 lit. a din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: “În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.”
Apărările pârâtei S. M. raportate la sentința civilă nr.1445/25.02.2011a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal prin care Statul R. prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligat să emită decizie de acordare a titlului de despăgubiri aferente dispoziției nr.4806/31.10.2005 a PMB, nu pot fi reținute de tribunal, cât timp în acel litigiu nu s-a analizat legalitatea dispoziției nr.4806/31.10.2005, aspect care rezultă din modul de soluționare a excepției de nelegalitate a dispoziției nr.4806/31.10.2005, respectiv respingerea ca inadmisibilă tocmai pentru motivul ca Legea nr. 10/2001 prevede o procedură specială de contestare a dispoziției, procedură urmată prin soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâta S. M..
În motivarea recursului, se aduc critici hotărârii recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta consideră că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea si aplicarea complet greșită a legii, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1445/25.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 6/10.01.2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție a fost recunoscut dreptul pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii, așa cum au fost stabilite prin Dispoziția nr. 4806/2005 emisă de P. M. București.
Recurenta pârâtă a menționat că Dispoziția nr. 4806/2005 a fost supusă controlului judecătoresc prin acțiunea ce au format obiectul dosarului nr. 5010/2010 aflat pe rolul Curții de Apel București, această instanță, cât și Înalta Curte de Casație si Justiție au recunoscut dreptul pârâtei de a primi măsuri reparatorii conform celor stabilite prin Dispoziția nr. 4806/2005 a cărei anulare în mod netemeinic o solicită intimatul-reclamant.
Față de susținerile intimatei-reclamante referitoare la motivele de nelegalitate ale dispoziției, recurenta pârâtă a menționat că în dosarul nr._, a fost soluționată, pe cale de excepție, nelegalitatea Dispoziției nr. 4806/2005, fiind respinsă definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1445/2011, rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 6/10.01.2012, o nouă invocare a acelorași motive de nelegalitate intrând în sfera autorității de lucru judecat.
Față de motivarea instanței de fond, potrivit căreia, Curtea de Apel prin sentința civilă nr. 1448/25.02.2011 nu a analizat legalitatea titlului deținut de către recurenta, soluționând cauza pe excepție, întrebarea care se pune este: cum au putut pronunța două instanțe (inclusiv ICCJ prin decizia civila nr. 6/10.01.2012), două hotărâri prin care s-a constatat calitatea recurentei-pârâte de persoana îndreptățită de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, dispunându-se totodată și obligarea Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea dispoziției, fără să analizeze legalitatea titlului recurentei-pârâte.
Prin adresa nr. CB/227.3865/P/05.03.2012 emisă de însuși P. M. București către ANRP - București și spre știința recurentei pârâte și anexată la dosar, se precizează faptul că dosarul aferent Dispoziției nr. 4806/2005 este remis acestei instituții în original în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 1445/25.02.2011. pronunțata de Curtea de Apel București, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului".
Recurenta-pârâtă a mai precizat că prin adresa nr._/21.06.2010 Primăria M. București retrimisese anterior întreaga documentație către ANRP cu mențiunea expresă în text că a fost completată "cuprinzând întreaga documentație". Această precizare subliniază eroarea instanței în afirmația din sentința civilă nr._ cum că Stânga M. nu ar fi depus actele pretinse de reclamantul P. M. București în susținerea modificării Dispoziției nr. 4806/2005. Mai mult decât atât, se învederează că instanța de fond nu a reținut în sentința civilă sus menționată că legalitatea Dispoziției nr. 4806/2005 a fost cenzurată și de alte instanțe.
În chiar motivarea deciziei nr. 6/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție contrazice susținerile ANRP/CCSD, și, implicit ale Prefecturii M. București prin sublinierea expresă a faptului că prin adresa nr._ din 21 iunie 2010 Primăria M. București comunica Secretariatului CCSD retransmiterea dosarului cuprinzând întreaga documentație.
Recurenta-pârâtă a precizat că prin cererea modificării dispoziției mai sus menționate, reclamantul pune în pericol stabilitatea și securitatea raporturilor juridice fixate intre părți cu caracter definitiv, principiul stabilității fiind prevăzut alături de cel al celerității soluționării notificările în chiar primul capitol din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, alături de principiul respectării reglementarilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului, prezentând relevanță deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, respectarea exigențelor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În final, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către intimata-reclamantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant P. M. București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare, se arată că sentința civila nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal prin care Statul R. prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost pronunțată în contradictoriu cu P. M. București și că nu s-a analizat legalitatea dispoziția nr.4806/31.10.2005 emise de către Municipiul București prin Primar G., prin care s-au acordat notificatoarei măsuri reparatorii în cotă de 1/1 pentru . situat în București, ..34, ..
În calea de atac a recursului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în sentința civilă nr. 799/12.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2014.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din codul de procedură civilă este fondat, având în vedere următoarele aspecte:
Dispozițiile legale sus-menționate se referă la douã ipoteze:
a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor Juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;
b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.
În cauza de față, se susține de către recurenta-pârâtă S. M. că nu au fost respectate dispozițiile art. 1200-1202 din Codul civil din 1864, deoarece a fost înlăturată puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal, rămase irevocabile prin respingerea recursului, prin care Statul R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligat să emită decizie de acordare a titlului de despăgubiri aferente dispoziției nr.4806/31.10.2005 a PMB.
Curtea constată că, prin sentința civilă invocată a fost admisă cererea reclamantei și a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei titlul de despăgubiri aferent imobilului pentru care fusese emisă Dispoziția nr. 4806/31.10.2005 de către P. M. București, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în temeiul Legii nr. 10/2001. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului, prin decizia civilă nr. 6/10.01.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal. În cadrul acestui litigiu a fost invocată excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 4806/31.10.2005 emise de către P. M. București, cu motivarea că S. M. este îndreptățită numai la cota de ½ din imobilul notificat, și nu la întreaga cotă de 1/1. Această excepție de nelegalitate a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu motivarea că nu poate face obiectul pe calea controlului administrativ, fiind necesar să se promoveze o acțiune separată în acest sens.
În raport de considerentele hotărârilor judecătorești menționate, Curtea învederează că dreptul recurentei-pârâte la cota de 1/1 sau la cota de ½ din imobilul notificat nu a fost cercetat pe fond de către instanțele de judecată, până în momentul declanșării prezentului litigiu.
Curtea învederează că hotărârea judecătorească produce, ca orice act jurisdicțional, efecte obligatorii pentru părțile care au participat la judecata finalizată prin pronunțarea hotărârii, efecte întemeiate pe principiul relativității, dar și efecte de opozabilitate față de terți.
Altfel spus și având în vedere dispozițiile art. 1200 pct. 4 C.civil, pentru părțile din proces statuările din hotărârile irevocabile au valoarea de prezumții legale cu caracter absolut. Pentru terți, persoane care nu au participat în proces, aceste statuări își produc de asemenea efecte, aceștia neputând ignora hotărârea, aceasta producându-se însă doar sub forma unei prezumții cu caracter relativ, câtă vreme terții nu au participat la dezbaterea finalizată cu pronunțarea hotărârii și deci nu și-au putut face propriile apărări. Ca atare, într-un proces ulterior, terțul are posibilitatea să răstoarne prezumția invocată de parte, prin administrarea de probe care să conducă la o situație diferită de cea reținută prin hotărâre, câtă vreme aceasta are doar caracterul unei prezumții relative.
Raportat la datele speței, trebuie observat că recurenta-reclamantă invocă puterea de lucru judecat a hotărârii irevocabile sub aspectul existenței și întinderii dreptului său la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 10/2001, susținând că o nouă reevaluare sub acest aspect nu mai este permisă, fiind împiedicată de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal, prin care Statul R. prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligat să emită decizie de acordare a titlului de despăgubiri aferente dispoziției nr.4806/31.10.2005 a PMB.
Curtea constată că efectul puterii de lucru judecat invocat de recurenta-pârâtă S. M. trebuie analizat în cauză din perspectiva obiectului judecății finalizate prin hotărârea la care s-a făcut referire.
Astfel, pe de o parte, din cuprinsul sentinței civile nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal prin care Statul R. prin Comisia Centrala pentru Stabilirea rezultă că cererea a vizat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia conținând titlul de despăgubiri pentru . situat în București, ..34, ..
Prin niciuna din mențiunile ce alcătuiesc considerentele de fapt și de drept ale hotărârii prin care s-a adoptat soluția arătată nu se face vreo analiză cu privire la existența și întinderea dreptului recurentei-pârâte de a primi despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001. Situația este identică și în ceea ce privește decizia civilă nr. 6/10.01.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal. Astfel, în cuprinsul deciziei se arată că, deși dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu prevăd un termen în cadrul căruia trebuie să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, totuși etapa evaluării și emiterii deciziei trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil.
De altfel, trebuie observat că o astfel de analiză, asupra dreptului la despăgubiri, nici nu era necesară raportat la obiectul cererii și la dispozițiile legale în vigoare la data judecății. Astfel, prin cererea de chemare în judecată a fost reclamată omisiunea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor de a finaliza procedura privind dosarul de despăgubiri ce o privea pe reclamant.
Or, potrivit dispozițiilor art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală avea ca singură atribuție analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, fără posibilitatea de a mai aprecia, în această etapă a procedurii administrative, asupra existenței ori întinderii dreptului persoanei îndreptățite menționate în dispoziția/decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001. Singurul aspect cu privire la care Comisia Centrală avea competența de a aprecia asupra legalității acestor din urmă dispoziții ori decizii se referea la măsura respingerii cererii de restituire în natură.
Așa fiind, câtă vreme în cadrul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârilor menționate nu a fost efectuată o analiză pe fond a dreptului recurentei-pârâte de a obține în temeiul Legii nr. 10/2001 despăgubiri pentru imobilul preluat, ci doar a fost obligată pârâta Comisia Centrală să finalizeze procedura administrativă ce se desfășura în fața sa potrivit dispozițiilor legale ale Titlului VII, prin emiterea deciziei conținând titlul de despăgubiri, în mod cert nu se poate reține existența puterii de lucru judecat sub aspectul calității recurentei-pârâte de persoană îndreptățită la despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, o astfel de judecată nefiind efectuată.
În aceste condiții, în mod corect a procedat Tribunalul București la stabilirea întinderii dreptului lui S. M., prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Curtea constată că recurenta nu a formulat critici referitoare la faptul că s-a reținut calitatea sa de persoană îndreptățită numai pentru cota de ½, nu pentru întreaga cotă de 1/1 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat . situat în București, ..34, ..
Criticile sale au avut în vedere numai efectele sentinței civile nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal rămase irevocabile prin respingerea recursului.
În ceea ce privește susținerea conform căreia se aduce atingere dreptului său de proprietate, consfințit în raport de Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și că se pune în pericol stabilitatea și securitatea raporturilor juridice fixate între părți cu caracter definitiv, Curtea o va înlătura cu motivarea că nu se poate pune problema unor atingeri aduse vreunui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, nu a fost confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect și nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.
În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 269/07.05.2014 (referitor la art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013) în cuprinsul căreia a arătat „că scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească”.
Mai mult, Curtea constată că Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a validat în întregime Dispoziția nr. 4806/31.10.2005 emisă de către P. M. București, ci numai parțial prin decizia nr. 668/13.03.2014, respectiv numai pentru cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat.
Pe cale de consecință, nu a fost recunoscut recurentei dreptul la despăgubire pentru cota de 1/1 pentru a se reține că au fost afectate dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește existența sentinței civile nr. 799/12.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2014, depuse în calea de atac a recursului, Curtea învederează că această hotărâre judecătorească nu este definitivă, fiind în calea de atac a apelului și că hotărârea judecătorească menționată s-a întemeiat pe Dispoziția nr. 4806/31.10.2005 emisă de către P. M. București.
Această dispoziție a fost motivată prin sentința civilă pronunțată de către Tribunalul București, care a fost recurată și care formează obiectul analizei prezentului recurs.
Atâta timp cât această dispoziție nr. 4806/31.10.2005 emisă de către P. M. București, a fost modificată în prezenta cauză, în mod definitiv și irevocabil, Curtea învederează că este lipsită de relevanță în soluționarea prezentei cauze sentința civilă nr. 799/12.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2014.
Pentru motivele expuse, constatând că nu este întemeiată critica formulată cu privire la efectele sentinței civile nr.1445/25.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a - VIII- a C. Administrativ si Fiscal, prin care Statul R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligat să emită decizie de acordare a titlului de despăgubiri aferente dispoziției nr.4806/31.10.2005 a PMB, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de procedură civilă, Curtea, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S. M., împotriva sentinței civile nr. 788/10.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. București și intimatul pârât P. G. al M. București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S. M., împotriva sentinței civile nr. 788/10.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. București și intimatul pârât P. G. al M. București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Z. D. F. G. D. L. M.
GREFIER
S. V.
Red. DZ/10.02.2016
Tehnored. GC 2 ex
Jud. fond
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 94/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 21/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
