Legea 10/2001. Decizia nr. 547/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 547/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 547/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 547 R
Ședința publică de la 07 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - D. M. G.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant P. M. București împotriva sentinței civile nr.1669 din 02.10.2013 pronunțată Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți P. G. al M. București și B. A..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 30 aprilie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 07 mai 2015.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul P. M. București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București și A. B., anularea Dispoziției nr. 6270/14.08.2006, emisă de P. G. al M. București, în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, urmare a exercitării dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, atribuție conferită Prefectului de prevederile art. 19 alin. 1 litera e) din Legea nr. 340/2004, republicată, art. 5 din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, punctul 2.2 din Capitolul III "Măsuri instituționale", din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 9 alin. 5 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art.16 alin. 2l din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare și punctul 16.93 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, consideră că actul administrativ de putere, anterior menționat, a fost emis cu încălcarea prevederilor legale.
În fapt, reclamantul a arătat că prin actul administrativ atacat a fost soluționată notificarea nr. 6642/2001, depusă de notificatoarea A. B., acordându-i-se beneficiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu încălcarea prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Prin Dispoziția nr. 6270/2006 s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 436 mp situat în București, actuala . de parcelare al Hipodromului Floreasca Proprietatea SNIC (fostă . pe fosta . A..
Unul dintre principiile de soluționare a notificărilor este acela că sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a și ale art. 23 din lege.
Potrivit art. 24 alin. 1 din lege se instituie o prezumție relativă de proprietate, întinderea dreptului de proprietate prezumându-se a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, dar doar în absența unor probe contrare, or în speța de față prin înscrisurile atașate la dosar nu se face dovada proprietății asupra imobilului pretins, decât pentru cota de 1/2.
Astfel, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1949, domnul M. Cismașiu a cumpărat pentru fiicele sale minore A. Cismașiu și D. Cismașiu, un teren în suprafață de 436 mp, proprietarii imobilului sunt cele două fiice ale acestuia, dintre care numai doamna A. B. (fostă Cismașiu) a depus notificare.
Concluzionând, în cazul în care numai o parte din foștii proprietari au solicitat restituirea, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora, în cazul de față partea din imobil ce îi revine doamnei A. B. fiind de 1/2.
Având în vedere aspectele de nelegalitate menționate, dosarul a fost returnat Primăriei M. București prin adresa nr. OM/9741/P/25.06.2012, până în prezent actul administrativ criticat nefiind modificat sau completat.
Față de încălcarea prevederilor legate anterior menționate și raportat la termenul de prescripție prevăzut de Legea contenciosului administrativ, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și să se dispună anularea actului administrativ criticat, respectiv Dispoziția Primarului G. al M. București nr. 6270/14.08.2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/ 2004, republicată, art. 5 din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, pct. 2.2 din Capitolul III din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 9 alin. 5 din H.G. nr. 361/ 2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 16 alin. 2 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare și pct. 16.93 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. l alin. 8 și art. 3 alin. l și 3 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prin încheierea de ședință de la 12.03.2013, instanța a admis excepția necompetenței funcționale, a declinat competența funcțională în favoarea uneia dintre Secțiile civile și a dispus înaintarea dosarului uneia dintre Secțiile Civile ale Tribunalului București.
S-a reținut prin încheiere că litigiile izvorând din aplicarea Legii nr. 10/2001 aduc în discuție exclusiv raporturi de drept material cu caracter civil.
Contestațiile formulate împotriva dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 urmează regimul juridic prevăzut de art. 26 din această lege, care stabilește ca instanță competentă secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
Din economia prevederilor Legii nr. 10/2001 reiese că dispoziția în discuție este un act administrativ atipic, care nu poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ. Prevederile art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu pot justifica promovarea acțiunii pe această cale, o asemenea dispoziție privind procedura de contestare neregăsindu-se în Legea nr. 10/2001. Or, normele metodologice nu pot adăuga la legea în aplicarea căreia au fost adoptate.
Nici întemeierea acțiunii pe prevederile Legii nr. 554/2004 nu poate scoate litigiul din sfera dreptului material civil pentru a-l transfera în domeniul contenciosului obiectiv. În cererile având obiectul celei de față, prefectului nu îi sunt aplicabile, prin simpla sa calitate de autoritate administrativă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, deoarece, raportat la natura civilă a raporturilor juridice deduse controlului, numai instanțele civile pot cenzura procedurile declanșate în temeiul legii speciale – Legea nr. 10/2001.
Cauza a fost astfel înregistrată la data de 14.05.2013, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._ .
Pârâta B. A. nu a formulat întâmpinare, însă la termenul din 11.09.2013 a arătat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.
P. G. al M. București a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii dispoziției nr. 6270/17.08.2006.
Prinsentința civilă nr. 1669/02.10.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilăa respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P. M. București, în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București și B. A..
Analizând actele dosarului, tribunalul a constatat că la data de 16.11.2001, pârâta B. A. a adresat Primăriei M. București notificarea nr. 6642/15.11.2001 formulată prin intermediul executorului judecătoresc în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 436 mp situat în . Floreasca) din București.
Notificarea a fost soluționată prin dispoziția nr. 6270/14.08.2006 emisă de P. G. al M. București, prin care s-a respins cererea privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 436,00 mp situat în București, actuala . de parcelare al Hipodromului Floreasca Proprietatea SNIC (fosta parcelă nr. 326 de pe fosta ., pentru că este afectat de elemente de sistematizare, și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest teren persoanei îndreptățite, B. A..
Tribunalul a constatat că reclamantul solicită anularea Dispoziției nr. 6270/14.08.2006 emisă de P. G. al M. București motivat de faptul că s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru întregul imobil, deși notificatoarea a probat dreptul de proprietate doar pentru cota de ½ din imobil.
Acest motiv este însă neîntemeiat, prin înscrisurile depuse în dosarul administrativ notificatoarea B. A. probând calitatea sa de moștenitor al proprietarului imobilului notificat.
Astfel, din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/19.12.1949 de fostul Tribunal I. - Secția Comercială rezultă că autorul notificatoarei, M. C., a cumpărat pentru fiicele sale minore, A. C. și D. C., un teren în suprafață de 436 mp, situat pe . S.N.I.C..
Ca urmare, în baza acestui act juridic, dreptul de proprietate asupra terenului nu a intrat în patrimoniul fiicelor minore ale cumpărătorului, în cote indivize de ½, ci în patrimoniul cumpărătorului M. C.. Mențiunea din cuprinsul actului referitoare la faptul că M. C. a cumpărat terenul pentru fiicele sale minore are doar rolul de a stabili scopul pentru care cumpărătorul a înțeles să dobândească acest teren, respectiv pentru ca ulterior acest teren să revină fiicelor; prin încheierea actului de vânzare-cumpărare dreptul de proprietate s-a transmis în patrimoniul cumpărătorului.
Din certificatul de moștenitor nr. 1098/10.08.1988 eliberat de fostul notariat de Stat Sector 2 București rezultă că de pe urma defunctului C. M., decedat la 23.12.1984, au rămas ca moștenitori C. A., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de ¼ din masa succesorală, și Brand A. (pârâta din prezenta cauză), în calitate de fiică, cu cota de ¾ din masa succesorală, cealaltă fiică, Kaufman D., fiind străină de succesiune prin neacceptare.
Având în vedere mențiunile din certificatul de moștenitor și lipsa unui înscris care să probeze faptul că anterior preluării terenului în proprietatea statului, în anul 1955, cumpărătorul M. C. ar fi făcut vreun act de dispoziție în favoarea fiicelor sale, tribunalul a constatat că notificatoarea este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru întreaga suprafață de teren preluată de la tatăl său, sora sa neacceptând moștenirea rămasă de pe urma tatălui.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că dispoziția atacată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale normelor de aplicare a legii, astfel că a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței tribunaluluia declarat recurs reclamantul P. M. București.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal.
Recurentul reclamant a susținut că în mod greșit instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de către prefectul municipiului București privind anularea dispoziției nr.6270/14.08.2006 emisă de primarul general al M. București.
Prin sentința civilă nr. 1669/02.10.2013, instanța a respins acțiunea introdusă de prefect în exercitarea prerogativelor sale de verificare a legalității actelor ca fiind neîntemeiată, fără a se ține cont de următoarele aspecte:
Motivul formulării cererii de chemare în judecată a constat în faptul că s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat cu încălcarea prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr.10/2001.
Potrivit art. 24 alin. 1 din lege se instituie o prezumție relativă de proprietate, întinderea dreptului de proprietate prezumându-se a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, dar doar în absența unor probe contrare, or în speța de față prin înscrisurile atașate la dosar nu se face dovada proprietății asupra imobilului pretins, decât pentru cota de 1/2.
Astfel, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1949, domnul M. Cismașiu a cumpărat pentru fiicele sale minore A. Cismașiu și D. Cismașiu, un teren în suprafață de 436 mp, proprietarii imobilului sunt cele două fiice ale acestuia, dintre care numai doamna A. B. (fostă Cismașiu) a depus notificare.
Potrivit art. 338 Titlul IX- Despre puterea părintească (codul civil din
1864 aplicabil la data cumpărării imobilului), „tatăl în timpul căsătoriei, și,
după desfacerea căsătoriei, acel din doi soți rămas în viață, conservă dreptul de folosință asupra averii copiilor lor până la vârsta de 20 ani deplini sau până la emanciparea lor, dacă se va face înainte de această etate".
Prin urmare, tatăl Cismașiu M. avea doar un drept de folosință și administrare asupra imobilului notificat, art. 343 din același cod civil stipulând că tatăl, în timpul căsătoriei, administrează averea personală a copiilor săi minori, neputând fi considerat proprietarul din patrimoniul căruia a fost expropriat imobilul.
Astfel, mențiunea din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare referitoare la faptul că M. Cismașiu a cumpărat terenul pentru fiicele sale minore nu are rolul de a stabili scopul pentru care a fost achiziționat imobilul, cum eronat a reținut instanța de fond, scopul fiind acela de a cumpăra imobilul în numele acestora, care minore fiind, nu aveau capacitate de exercițiu necesară încheierii unui act de vânzare-cumpărare.
Având în vedere aceste aspecte, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 din lege, potrivit cărora în cazul în care numai o parte din foștii coproprietari au solicitat restituirea, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora, în cazul de față partea din imobil ce îi revine doamnei A. B. fiind de 1/2.
În final, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civilă recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
La termenul de judecată din 30.04.2015, Curtea a invocat din oficiu și a luat în dezbatere un motiv de recurs de ordine publică, respectiv excepția necompetenței materiale funcționale a Tribunalului București Secția Civilă, față de dispozițiile art.123 din Constituția României și ale art. 21 pct.6 din H.G. nr. 250/2007, în condițiile în care dispozițiile Primarului se atacă de Prefect pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004.
Analizând cu prioritatea dată de art. 137 Cod pr. civilă, excepția menționată, se reține:
Prealabil analizei, Curtea notează că excepția necompetenței materiale funcționale a instanței civile în soluționarea cererii, poate fi invocată în orice stare a pricinii, de oricare dintre părți, sau de instanță din oficiu, datorită caracterului de excepție absolută, de ordine publică.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 19.11.2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/16.05.2013, care conține în art. 35, dispoziții exprese privind competența materială de soluționare a secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității notificate potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin urmare, în privința competenței materiale de soluționare a cererii de restituire în natură a imobilului preluat în mod abuziv, sunt aplicabile dispozițiile procedurale în vigoare la data introducerii acțiunii.
În speță, printr-o încheiere premergătoare pronunțată de secția de contencios administrativ a tribunalului, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată la secția considerată a fi fost competentă. Competența materială funcțională a instanței nefiind stabilită prin hotărâre irevocabilă, atâta vreme cât nu s-a pus problema intervenirii unui conflict de competență, Curtea apreciază că excepția poate fi invocată din oficiu în prezentul recurs declarat împotriva sentinței tribunalului-secția civilă
În conformitate cu art. 123 din Constituția României, prefectul poate ataca în fața instanței de contencios administrativ un act al Consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ca fiind ilegal.
Totodată, art. 21 pct. 6 din HG nr. 250/2007 (în vigoare atât la data introducerii acțiunii și a verificării competenței de către instanță, cât și în prezent, deoarece nu a fost modificat prin HG nr. 923/2010) prevede că „instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau notificatorul nu face dovada calității de moștenitor al fostului proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare și al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.”
Potrivit acestor dispoziții, cererea de față se judecă în primă instanță de către Secția de C. Administrativ din cadrul Tribunalului București.
Curtea notează că prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea contestării la secțiile civile a deciziilor sau dispozițiilor emise de P. G. se referă la „persoana îndreptățită” și nu la orice reclamant. În măsura în care titularul contestației este P. M. București, iar contestația este formulată ca urmare a exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative emise de autoritățile administrației publice locale, devin pe deplin aplicabile dispozițiile legale speciale privitoare la competența instanței de contencios administrativ (art. 123 din Constituția României, Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 340/2004).
În acest sens, practica instanței supreme este lămuritoare, după cum rezultă inclusiv din decizia nr. 6627/29.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr._ .
Prin urmare, reținând că dispozițiile art. 21 pct. 6 din HG nr. 250/2007 nu contravin dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Curtea constată că sentința recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 6 rap. la art. 304 pct. 3 C.pr.civ. va admite recursurile fără a mai analiza motivele invocate în conținutul acestora, va casa sentința și va trimite cauza pentru soluționare în primă instanță Tribunalului București - secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul reclamant P. M. București împotriva sentinței civile nr.1669/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți P. G. al M. București și B. A..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului București - Secția de C. Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. G. S. D. M. G.
GREFIER
G. C. A.
Red. ACB
Tehnored. GC/ACB/ 2 ex
Jud. fond E. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 490/2014. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 542/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
