Legea 10/2001. Decizia nr. 278/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 278/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.278.A
Ședința publică de la 07.11.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
*****************
Pe rol se află pronunțarea, în rejudecare, a cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți S. A. și S. C., de apelantul pârât S. Ș. și de către apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 639 din 07.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._/3/2006.
P. are ca obiect – contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data 31.10.2013, apoi la de 07 noiembrie 2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.12.2006 pe rolul acestui Tribunal sub nr._/3/2006, reclamanții S. A. și S. C., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctei S. F., au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 6272/08.11.2006 emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând anularea dispoziției atacate și emiterea unei noi dispoziții în sensul restituirii în natură a imobilului teren în suprafață de 450 mp., situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sectorul 4.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 6272/08.11.2006, M. București prin Primarul General a dispus restituirea în natură a terenului situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sectorul 4, către pârâtul S. Ș.. Prin aceeași dispoziție, a fost respinsă notificarea formulată de reclamanți și de defuncta lor mamă S. F., pe motiv că nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, la baza respingerii notificării reclamanților stând certificatul de moștenitor nr. 1100/1993, menținut prin sentința civilă nr. 2585/08.04.2003a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 131/27.01.2005 pronunțată de Curtea de Apel București.·
Tribunalul București – Secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 639/07.05.2005 pronunțată în dosarul nr._/3/2006, a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 6727/2006 emisă de M. București, prin Primarul General și a obligat intimatul M. București, prin Primarul General să emită o nouă dispoziție în soluționarea notificărilor nr. 1000/16.07.2001 și nr. 1171/11.02.2002, prin care să restituie în natură terenul de 450 mp. situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sector 4, în cotă de ½ către S. Ș. și respectiv defuncta S. F..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
Prin notificarea nr. 1000/16.07.2001 formulată de S. Ș. prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc P. S. și înregistrată la Primăria Municipiului București la 17.07.2001, S. Ș., în calitate de moștenitor al mamei sale S. A., a solicitat recunoașterea și restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 450 mp., situat în Calea Văcărești nr. 387 (fost nr. 409) sectorul 4, teren liber și neocupat ce face parte integrantă din . mp. atribuiți lui N. I. prin titlu de proprietate nr. 1638/08.10.1921 și din care acesta a cedat nepoatei sale de soră, A. A. T. (căsătorită S.), mai multe bunuri, printre care și terenul de 450 mp. Se menționează că mama sa a fost obligată la 19.02.1975 să facă Statului Român o ofertă de donație pentru terenul menționat, ofertă autentificată sub nr. 1039 și acceptată.
Notificare formulează și numiții S. F., S. C. și S. A., prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc I. R., sub nr. 114/1 1.02.2002 și înregistrată la Primăria Municipiului București la 12.02.2002, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Calea Văcărești nr. 387, sectorul 4, imobil ce se compune din teren în suprafață totală de 2.500 mp. și o construcție, casă de locuit cu magazie și anexe gospodărești. Se precizează că terenul notificat este câmp nefolosit.
Aceste trei persoane notificatoare precizează că imobilul a aparținut bunicii, respectiv soacrei S. A., fostă T. A., Între anii 1962-1977, aceasta decedând la 23.03.1992, moștenită fiind de tatăl, respectiv soțul S. G., decedat la 22.01.2001.
Se solicită restituirea În natură a terenului și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată.
Soluționând notificările, Primăria Municipiului București emite dispoziția nr. 6727/08.11.2006 prin care se restituie, în natură, în proprietatea lui S. Ș. terenul În suprafață de 450 mp. situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sectorul 4 și se respinge notificarea formulată de S. F., S. A. și S. C., pe motiv că nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite.
Aceste ultime persoane, S. A. și S. C., atât personal cât și în calitate de moștenitori ai mamei lor S. F., decedată la 20.07.2005, au formulat contestația de față, criticând respingerea notificării lor.
Intimata a analizat calitatea de persoană îndreptățită strict prin prisma prezentării sau nu a unui certificat de moștenitor. Cum S. Ș. a prezentat certificatul de moștenitor nr. 1100/1993, certificat menținut ca valabil prin sentința civilă nr. 2585/08.04.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 131/27.01.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie, s-a considerat că acesta are calitatea de moștenitor față de autoarea S. A. și, deci, poate pretinde restituirea imobilului.
În cuprinsul contestației, se arată că imobilul din Calea Văcărești nr. 387 a aparținut bunicii paterne S. A., susținere întemeiată față de conținutul actului dotal autentificat sub nr._/28.11.1932. Din actele de stare civilă depuse la dosar, se reține că S. A. a avut trei copii, respectiv S. M., S. G. și S. Ș., acesta din urmă fiind pârât în cauză. Fiul S. G. a decedat la 01.01.2001, lăsând ca moștenitori pe soția supraviețuitoare S. F. și cei doi copii S. A. și S. C., aceștia trei fiind contestatorii cauzei de față. Prin urmare, între părți există relații de rudenie, contestatorii fiind nepoți de frate ai pârâtului.
Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 1I00/02.06.I993 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 3 București, de pe urma defunctei S. A., decedată la 22.03.1992, cu ultim domiciliu în București, Calea V. nr. 104, sectorul 3, se constată că natura succesiunii acesteia este legală, moștenitor fiind declarat fiul S. Ș. care culege întreaga succesiune în baza art. 669 Cod civil. Nu se precizează în certificat că ar exista renunțători la succesiune sau străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 Cod civil.
Valabilitatea acestui certificat de moștenitor a fost supusă cenzurii instanței de judecată, numiții S. M., S. F., S. C. și S. A. solicitând în contradictoriu cu S. Ș. să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1100/1993, cerere ce a format obiectul dosarului nr. 6349/2002pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București. Această acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2585/08.04.2003,ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. În esență, judecătoria a reținut că reclamanții, deși aveau calitate de succesibili, nu au făcut acte de acceptare a succesiunii nici exprese și nici tacite, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 700 Cod civil. Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă prin admiterea recursului prin decizia civilă nr. 131/27.01.2005pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ill-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie în dosar nr. 3501/2004. Și instanța de recurs a constatat că reclamanții nu au calitate de moștenitori pentru că nu au acceptat succesiunea.
În ciuda acestui certificat de moștenitor și acestei hotărâri irevocabile,
Tribunalul a considerat că moștenitorii lui S. G., au calitate de persoane îndreptățite la restituire în temeiul și în limitele art. 3 raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Această lege conține însă (similar unei alte legi de reparație, Legea nr. 18/1991), o normă specială de determinare a calității de moștenitor. Astfel, art. 4 alin. 3 prevede că succesibilii care după data de 06.03.1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.
Ori, ipoteza reglementată de această normă de excepție se regăsește în privința contestatorilor de față, care sunt succesibili ce nu au acceptat succesiunea în termenul legal și, cu toate acestea, Legea nr. 10/2001 le recunoaște calitatea de moștenitori, notificarea formulată în termenul legal având și valoarea de act juridic de acceptare a moștenirii.
Deși stabilirea calității de persoane îndreptățite este o chestiune prealabilă cercetării celorlalte aspecte necesar a fi lămurite în procedura administrativă (titlul statului, regimul juridic actual al bunului, posibilitățile de restituire în natură sau alte forme echivalente), Tribunalul a constatat că aceste aspecte au fost lămurite de intimată, deși nu prin raportare la notificarea contestatorilor, ci aceea a pârâtului S. C.; și că, rămâne câștigat acestei judecăți faptul că cei 450 mp., situați în Calea Văcărești nr. 387, sectorul 4, se găsesc în deținerea intimatei și pot face obiectul restituirii în natură.
Este adevărat că motivele contestației formulate de S. A. și S. C. se referă strict la justificarea calității lor de moștenitor și, prin urmare, de calitate de persoană îndreptățită la restituire, fără a face nici o referire la obiectul notificării sau la regimul juridic al bunului notificat.
Din acest punct de vedere, al limitelor în care instanța de judecată este învestită, "precizarea" contestației formulată la 23.04.2007, după închiderea dezbaterilor și repunerea cauzei pe rol, nu poate lega instanța pentru că nu este formulată procedural.
Notificarea nr. 114/2002 deși vizează restituirea în natură a unui teren de 2.500 mp, trebuie interpretată ca vizând în realitate terenul de 450 mp. restituit de altfel în natură, pentru că numai acest teren a fost donat statului, iar în considerentele notificării se face referire la durata de timp în care autoarea S. A. a deținut proprietatea, până în anul 1977, când a intervenit donația către stat. O atare situație este confirmată și de istoricul de număr poștal pentru acest imobil, identificat la nr. 387 pe Calea Văcărești. Și terenul de 2.500 mp. și terenul de 450 mp., au aceeași adresă poștală, dar terenul de 2.315 mp. identificat ca fiind în . nu face obiectul Legii nr. 10/2001 deoarece a urmat regimul transmiterii succesorale de la autoarea S. A. către pârâtul moștenitor S. Ș.. Acest teren este menționat în certificatul de moștenitor nr. 1100/1993, dobândit deci în deplină proprietate de pârât cu titlu de moștenire și, ca atare, exclus de la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Cum legea îi repune pe contestatori în termenul de acceptare a succesiunii numai pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, cum obiect al Legii nr. 10/2001 îl formează terenul de 450 mp. din Calea Văcărești nr. 387 (fost nr. 409), pentru că acesta a fost donat în mod forțat statului de către S. A., prin oferta de donație autentificată sub nr. 1039/19.02.1975 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București, acceptată prin decizia nr. 1720/08.11.1975 dată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, este evident că suntem în prezența unui imobilul preluat abuziv conform dispozițiilor art. 2 lit. c din Legea nr._.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât contestatorii cât și pârâții.
Apelanții S. A. și S. C. prin motivele de apel arată că sentința este netemeinică și nelegală, deoarece în mod greșit s-a dispus obligarea pârâtului Municipiului București, la restituirea în natură numai a terenului în suprafața de 450 mp. situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sector 4, și nu a fost obligat la restituirea întregii suprafețe notificate, respectiv 2.500 mp.
În dezvoltarea acestui motiv de apel se susține că prin notificările nr. 1000/16.07.2001 și nr. 1171/11.02.2002 au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.123 mp., iar prin precizările la acțiune, formulate la data de 23.04.2007 au arătat că solicită să fie obligat pârâtul – intimat la emiterea unei dispoziții care să se refere la întreaga suprafață.
Apelantul M. București prin Primar General solicită la rândul său, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât dispoziția nr. 6727/2006, ce a făcut obiectul dosarului civil nr._/3/2006 al Tribunalului București, în care s-a pronunțat sentința apelată, a fost revocată prin dispoziția nr. 7826/19.04.2007, și s-a declinat competenta de soluționare a notificării în favoarea Agenției Naționale pentru Sport – Complex Sportiv Național – S. Polivalentă, care are calitatea de unitate deținătoare.
Apelantul S. Ș. critică sentința pentru nelegalitate și anume:
- instanța de fond a schimbat în mod eronat cadrul procesual prin confundarea celor două imobile ce au făcut obiectul notificării și anume terenurile în suprafață de 450 mp. și respectiv 2.500 mp.
- soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale active, întrucât notificarea intimaților înregistrată sub nr. 114/202 se referă la o suprafață de 2.500 mp. care nu are nici o legătură cu suprafață de 450 mp. pentru care s-a emis dispoziția contestată.
Suprafața de 2.500 mp. nu a făcut niciodată obiectul Legii nr. 10/2001; conform certificatului de moștenitor nr. 1100/_, este unicul moștenitor al acestui teren.
Ulterior, apelantul și-a completat susținerile privind lipsa calității procesual active a contestatorilor, arătând că aceștia au renunțat expres la moștenirea tatălui, astfel încât nu mai pot veni la moștenirea autoarei Ș. A..
Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2008 s-a dispus suspendarea judecății apelului în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce a format obiectul dosarul civil nr._/3/2006 al Tribunalului București.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 30 iunie 2010.
Prin decizia civilă nr428/A/14.07.2010 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins apelurile formulate de apelanții – contestatori S. A., S. C., și apelantul – intimat M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 639 din 07.05.2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._/3/2006, ca nefondate; a admis apelul formulat de apelantul – intimat S. Ș., domiciliat în București, Calea V., nr. 104, ., . și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins ca nefondată contestația.
Referitor la apelul formulat de M. București prin Primar General, instanța de apel a apreciat că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei cauzei l-a format dispoziția nr. 6272/08.11.2006 prin care M. București prin Primarul General a dispus restituirea în natură a terenului situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sector 4 către pârâtul Ș. Ș.. Prin aceeași dispoziție a fost respinsă notificarea formulată de reclamanți și de defuncta lor mamă Ș. F., pe motiv că nu au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite.
În timpul soluționării acestei contestații intimata emite dispoziția nr.7862/19.04.2007 prin care revocă dispoziția nr. 6272/8.11.2006.
Această din urmă dispoziție a fost anulată prin decizia civilă nr. 340/4 mai 2009 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, decizie rămasă irevocabilă.
Ca atare, apelul pârâtului M. București prin Primar General, privind respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect a fost apreciat ca nefondat.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul Ș. Ș., instanța de apel a apreciat că acesta este întemeiat.
Imobilul situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sector 4, a fost proprietatea defunctei Ș. A., conform actului dotal autentificat sub nr._/28.11.1932.Ș. A. a avut trei copii, respectiv Ș. M., Ș. G. și Ș. Ș..Ș. A. a decedat la data de 22.03.1992, aceasta fiind moștenită de apelantul Ș. Ș., conform certificatului de moștenitor din data de 2 iunie 1993 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 3 București (fila 26 dos.fond).
Instanța de fond, având în vedere că în acest certificat nu se precizează că ar exista renunțători la succesiune, a reținut că petenții contestatori au calitate de persoane îndreptățite conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a putea beneficia însă de aceste dispoziții era necesar ca Ș. A. și Ș. C. să aibă calitatea de moștenitori al defunctului Ș. G., decedat la data de 01.01.2001, deoarece art. 4 alin. 3 din legea nr. 10/2001 prevede că succesibilii care după data de 06.03.1945 – nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi.
Ipoteza reglementată de această normă de excepție nu este îndeplinită în cauză întrucât, apelanții – contestatori au renunțat la succesiunea tatălui lor, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 181/22.11.2001 (fila 126 dos.fond).
Or, potrivit art. 696 cod civil „Eredele ce renunță este considerat că nu a fost niciodată erede”.
În ceea ce privește pe defuncta Ș. F. se constată că deși aceasta a acceptat succesiunea soțului său, nu poate veni la succesiunea defunctei Ș. A., deoarece potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 beneficiază de măsurile reparatorii „și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.
Ca urmare, pentru a putea să o moștenească pe Ș. A., Ș. F. ar fi trebuit să aibă calitatea de moștenitoare a acesteia, condiție ce nu este îndeplinită în cauză.
- Apelul formulat de contestatori, prin care solicită obligarea intimatului Municipiului București prin Primar General la emiterea unei dispoziții de restituire a unei suprafețe de 2.500 mp. în loc de 450 mp., este neîntemeiat, pentru aceleași considerente ce au determinat admiterea apelului intimatului – apelant Ș. Ș..
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții Ș. A. si Ș. C., invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În motivare, s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001. Reclamanții sunt moștenitori ai autorului notificării și ie sunt aplicabile dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.10/2001. Acest articol se aplică cu prevalență față de dispozițiile de drept comun din materia succesiunilor.
Instanța de apel a respins apelul declarat de reclamanți fără să intre în cercetarea motivelor prezentate de aceștia.
Prin decizia civilă nr.1392/17.02.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamanți, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că hotărârea dată în apel nu este motivată, că motivarea deciziei nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere în concret la criticile formulate de apelant și la argumentele de fapt și de drept pentru care acestea nu au putut fi primite.
Asupra apelului declarat de către reclamanții S. A. și S. C., instanța de apel s-a limitat a arăta că „este neîntemeiat, pentru aceleași considerente ce au determinat admiterea apelului intimatului - apelant S. Ș.". Nu a fost analizată critica privitoare la faptul că reclamanții nu pretind că au calitatea de persoane îndreptățite în calitate de moștenitori prin reprezentarea lui S. G., ci prin retransmiterea succesiunii pe care a dobândit-o S. F. de la S. G., moștenitor al lui S. A..In aceste condiții, s-a constatat că hotărârea este nelegală, criticile formulate întrunind cerințele art. 304 pct. 7 C proc. civ.
Neanalizarea apelului reclamanților echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 5 C.proc.civ. se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Întrucât casarea este totală, determinarea calității persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în sistemul Legii nr.10/2001 impunând și analiza fondului raportului juridic litigios, cu ocazia rejudecării urmând a fi cercetate toate apelurile ce au vizat sentința civilă nr. 639 din 7 mai 2007 pronunțată de Tribunalului București.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._ .
În rejudecare au fost administrate în cauză, la solicitarea părților probele cu înscrisuri și martori, fiind audiați în cauză: P. S., Pătrascu G., B. G. și D. V..
De asemenea la termenul de judecată din data de 06.10.2011, în temeiul art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, a pus în discuția părților necesitatea administrării în cauză a probei cu expertiza tehnică de specialitate, având ca obiectiv identificarea terenurilor ce fac obiectul notificărilor formulate de apelanții S., să se precizeze dacă există identitate intre terenul menționat în certificatul de moștenitor nr. 354/1960, respectiv certificatul de moștenitor nr. 1100/1993 și terenurile care fac obiect al cererilor de restituire formulate conform legii nr. 10/201, să se precizeze situația actuală și cea de la momentul intrării în vigoare a legii nr. 10/2001 în ceea ce privește terenurile obiect al notificărilor formulate conform legii nr. 10/2001, respectiv să se precizeze dacă acestea sunt afectate de rețele edilitare amenajări de utilitate publică, proba fiind încuviințată la același termen de judecată.
La data de 10.09.2011, la dosar a fost anexat raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de către expertul M. F.( filele 771-783).
La data de 30.10.2012, au fost anexate la dosar (filele 847-853) răspunsul expertului m M. F. la obiecțiunile formulate de apelanții S. și încuviințate de către instanța la termenul de judecată din data de 04.10.2012.
La data de 01.11.2012, apelantul S. S. a formulat cerere de efectuarea a unei noi expertize, cu aceleași obiective cerere încuviințată de către instanța la termenul de judecată din data de 08.11.2012. la data de 21.03.2012, a fost anexat la dosar raportul de expertiză întocmit de comisia de experti S. G., G. V. și A. C. (filele 897-942), iar la data de 18.06.2013 respectiv la data de .22.10.2013, au fost depuse la dosar completări ale raportului de expertiză de către comisia de experți, ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți și încuviințate de către instanță (filele 1107-1113 și respectiv 1197-1201).
Analizând actele și lucrările dosarului în limitele stabilite prin criticile formulate, și de dispozițiile art. 294 și 296 Cod procedură civilă, respectiv ale art. 315 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Tribunalul București – 28.12.2006- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul pârât M. București.
Curtea reține că, în esență, prin critica formulată acest apelant susține rămânerea fără obiect a acțiunii deduse judecății, ca urmare a emiterii, ulterior dispoziției contestate, a unei noi dispoziții –nr. 7827/19.04.2007- prin care apelantul pârât a declinat competența de soluționare a notificărilor cu care a fost sesizat de contestatori, către Agenția Națională pentru Sport, Complexul Sportiv „S. Polivalentă”.
În raport de această susținere, Curtea constată însă că ultima dispoziție emisă de apelantul pârât în cauză –nr. 7827/19.04.2007- prin care apelantul pârât a declinat competența de soluționare a notificărilor nr. 1000/16.07.2002 si nr. 1171/ 11.02.2002, cu care a fost sesizat de S. S., S. A., S. C. și S. F., în temeiul Legii nr. 10/2001 către Agenția Națională pentru Sport, Complexul Sportiv „S. polivalentă”, a făcut obiect al contestației soluționate prin sentința civilă nr. 256/06.02.2008 a Tribunalului București Secția a III a Civilă.
Prin această sentință civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3407/01.06.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 7827/19.04.2007, constatându-se nelegalitatea procedurii în cadrul căreia a fost emisă.
Or, ca efect al anulării dispoziției nr. 7827/19.04.2007, prin această hotărâre judecătorească irevocabilă, critica apelantului pârât în sensul rămânerii fără obiect a acțiunii cu care a fost sesizată prima instanță apare ca vădit nefondată, dispoziția civilă ce face obiect al contestației din prezenta cauză, continuând să-și producă efectele prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Curtea reține, totodată, că așa cum rezultă din acțiunea introductivă precizată, motivul de nulitate invocat în ceea ce privește cererea de anulare a dispoziției nr. 6727/2006, a vizat îndreptățirea contestatorilor S. A. si S. C., alături de notificatorul si beneficiarul dispoziției contestate- S. S., la restituirea în natură atât pentru imobilul teren în suprafață de 450 mp., situat în București, Calea Văcărești nr. 387, sectorul 4 dar si pentru imobilul teren în suprafață de 2.500 mp., situat în București, .. 387, sector 4 și casă de locuit, situată la aceeași adresă, solicitat a fi restituit conform notificării nr. 1171/2002, notificare în raport de care prin cererea precizatoare s-a susținut că nu a fost soluționată de pârât, în integralitatea sa.
Așadar, în cauză nu s-a invocat prin acțiunea introductivă, ca si motiv de nulitate a Dispoziției nr. 6727/2006, lipsa calității apelantului pârât de entitate deținătoare a imobilului care a fost solicitat a fi restituit prin notificările formulate de numiții S. S., S. F., S. A. și S. C., o atare cauză de nulitate fiind invocată pentru prima dată doar în apelul formulat de apelantul pârât.
Date fiind cauzele de nulitate a dispoziției nr. 6727/2006, explicit descrise de contestatori în cererea introductivă astfel cum aceasta a fost precizată la data de 23.04.2007 (fila 149 dosar fond), motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate în apelul pârâtului, tind la schimbarea cauzei cererii introductive formând obiectul unor pretenții noi.
Din această perspectivă, critica pârâtului, formulată pentru prima dată în apel, are caracterul unei cereri noi, constituindu-se într-o schimbare a cauzei cererii introductive în calea de atac, în măsura în care sunt invocate alte motive de ineficacitate a Dispoziției nr. 6727/2006, decât cele indicate în cererea introductivă precizată, iar nu un simplu mijloc de apărare.
Or, față de considerentele anterior expuse, motivele nou propuse prin cererea de apel formulată de apelantul pârât, nu pot fi invocate pentru prima dată în apel, prin raportare la art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, căci s-ar priva una din părți de beneficiul dublei jurisdicții.
În aceste condiții, Curtea urmează a retine incidența în cauză a prevederii înscrise în art. 294 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care: „în apel nu se poate schimba … cauza cererii de chemare în judecată si nici nu se pot face cereri noi”.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează a respinge apelul formulat de acest apelant ca nefondat.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul S. S..
Din analiza cererii de apel, formulate de această parte, Curtea retine că în esență, acesta susține lipsa calității procesuale active a contestatorilor S. A. si S. C., invocând pe de o parte că terenurile în suprafață de 450 mp. și respectiv 2.500 mp, sunt distincte, notificarea intimaților înregistrată sub nr. 1171/2002 având ca obiect o suprafață de 2.500 mp. care nu are nici o legătură cu suprafață de 450 mp. pentru care s-a emis dispoziția contestată, suprafața de 2.500 mp. nefăcând niciodată obiectul Legii nr. 10/2001 ci, conform certificatului de moștenitor nr. 1100/1993, a fost moștenit de acesta, iar pe de altă parte, renunțarea expresă a contestatorilor la moștenirea tatălui lor- S. G., astfel încât nu mai pot veni la moștenirea autoarei S. A..
Analizând aceste critici, în limitele stabilite prin cererea de apel și de instanța de casare prin decizia civilă nr. 1392/17.02.2011, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește lipsa calității contestatorilor S. C. si S. A. de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ca urmare a renunțării acestora la moștenirea tatălui.
Sub acest aspect, Curtea reține că prin notificarea nr. 1171/08.02.2002, S. F., S. A. si S. Conel, au solicitat în temeiul legii speciale de restituire - Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului în suprafața de 2.5000 mp. si a construcției casă de locuit din cărămidă acoperită cu tablă, magazie si anexe gospodărești, situat în București, Calea văcărești, nr. 387, sector 4.
Notificatorii au precizat că formulează notificarea în calitatea lor de moștenitori ai tatălui respectiv soțului lor, S. G., care a avut calitatea de moștenitor al numitei S. A..
Așa cum rezultă din actele de stare civilă anexate la dosarul cauzei (filele 68 si 75 dosar fond), S. G. a avut calitatea de fiu al defunctei S. A., decedată la data de 22.03.1992.
Potrivit certificatului de deces eliberat de Primăria Sectorului 4 București, S. G. a decedat la data de 01.01.2001, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Este adevărat că potrivit certificatului de moștenitor nr. 181/22.11.2001, eliberat de Biroul Notarului Public P. C. M., are calitatea de moștenitoare acestui defunct doar notificatoarea S. F., contestatorii S. A. si S. C., renunțând expres la moștenirea defunctului S. G., însă nu se poate face abstracție de faptul că, așa cum rezultă din notificarea nr. 1171/2002, această cerere a fost formulată, alături de cei doi renunțători la succesiune si de către soția supraviețuitoare a defunctului S. G.- S. F., care potrivit certificatului de moștenitor nr. 181/2001 are calitatea de moștenitor al defunctului S. G..
Deși în ceea ce îi privește pe contestatorii S. A. și S. C., prin renunțarea expresă la succesiunea defunctului S. G. aceștia nu puteau beneficia, în mod direct de prevederile legii speciale de restituire - Legea nr. 10/2001, prin formularea notificării nr. 1171/2002 - prevederile art. 4 alin. 3 fiind aplicabile doar în privința succesorilor neacceptanți în termen a succesiunii celui îndreptățit iar nu si pentru situația celor care au renunțat expres la moștenirea acestuia, care sunt socotiți de lege ca nefiind niciodată moștenitori, prin efectul renunțării, vocația lor succesorală fiind retroactiv desființată, Curtea apreciază că în cauză sunt pe deplin incidente prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 și cele ale art. 4 alin.2 din actul normativ de referință, în ceea ce o privește de notificatoarea S. F..
Astfel, așa cum s-a arătat anterior, S. F. are calitatea de unic moștenitor legal al defunctului S. G., fiind șotia supraviețuitoare a acestuia iar acesta din urmă a decedat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ceea ce are drept consecință, transmiterea către această succesoare inclusiv a dreptului de a formula notificarea pe care defunctul era îndreptățit să o formuleze în calitate de fiu al defunctei S. A., pentru imobilele care fac obiect al Legii nr. 10/2001, în contextul în care din actele cauzei nu a rezultat o renunțare expresă a acestui defunct (S. G.) la succesiunea mamei sale, S. A. iar potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.
Contrar susținerilor apelantului S. S., în cauză, S. F. era îndreptățită la a formula notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de succesor legal al defunctului S. G. (soție supraviețuitoare), întrucât deși potrivit art. 665-666 și art. 672 din Codul civil de la 1864, act normativ aplicabil în cauză, conform art. 91 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, privind Codul civil - aceasta nu beneficiază de reprezentarea succesorală, la data decesului defunctului S. G., termenul de 12 luni, pentru depunerea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu începuse să curgă (acesta având ca moment de început data de 14.02.2001).
Or, spre deosebire de reprezentarea succesorală, în caz de retransmitere a moștenirii, moștenitorul legal supraviețuind un timp cât de scurt defunctului, dobândește succesiunea acestuia din urmă și confundată cu a sa proprie, o lasă propriilor săi moștenitori legali, retransmiterea putând fi și succesivă.
În același timp, dovezile administrate în cauză nu atestă că defunctul S. G. ar fi renunțat expres la moștenirea mamei sale, astfel încât era îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001, să solicite măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ special pentru bunurile care fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001. Or, retransmiterea operează chiar dacă moștenitorul a decedat anterior sau înăuntrul termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât în patrimoniul retransmis este inclus și dreptul prevăzut de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 care poate fi exercitat de beneficiarul retransmiterii.
În cauză, S. F. este moștenitor al defunctului S. G., S. G. este descendent al defunctei S. A. și exista la data deschiderii succesiunii defunctei S. A., pentru situația acesteia operând retransmiterea succesiunii.
În plus, Curtea reține că potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001: ,,De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”, astfel că aplicând această normă în cauză, în ceea ce privește notificarea formulată de S. A., S. C. și S. F., concluzia care se impune este aceea că, S. F., prin formularea notificării nr. 1171/2002, era îndreptățită la a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare, prin retransmitere a defunctei S. A., pentru întreaga cotă de care ar fi beneficiat fiul acestei defuncte, S. G., din bunurile de care defuncta a fost deposedată abuziv, ce fac obiect al Legii nr. 10/2001.
Cum potrivit certificatului de moștenitor nr. 128/07.10.2005 emis de Biroul Notarului Public P. C. M. (fila 125 dosar fond), contestatorii S. A. și S. C. au calitatea de moștenitori legali ai defunctei S. F., critica formulată de apelantul S. S., vizând lipsa calității procesuale active a apelanților contestatori ca urmare a renunțării acestora la succesiunea defunctului S. G. apare ca nefondată, aceștia dobândind prin retransmitere de la defuncta S. F., toate drepturile aflate în patrimoniul acesteia la data deschiderii succesiunii, inclusiv dreptul de a exercita toate acțiunile civile pentru protejarea acestor drepturi, așadar inclusiv dreptul de a formula contestația ce face obiect al prezentei acțiuni.
În referire la critica formulată de apelantul S. S., vizând lipsa calității procesuale active a contestatorilor S. A. si S. S., motivat de faptul că terenurile în suprafață de 450 mp. și respectiv 2.500 mp, sunt distincte, notificarea intimaților înregistrată sub nr. 1171/2002 având ca obiect o suprafață de 2.500 mp. care nu are nici o legătură cu suprafață de 450 mp. pentru care s-a emis dispoziția contestată respectiv că suprafața de 2.500 mp. nu a făcut niciodată obiectul Legii nr. 10/2001 ci, conform certificatului de moștenitor nr. 1100/_, apelantul este unicul moștenitor al acestui teren.
Sub acest aspect, Curtea constată că la rândul lor apelanții contestatori, S. A. și S. C., susțin în motivarea apelului formulat, greșita nerestituire în favoarea lor, în temeiul Legii nr. 10/2001 și a imobilului teren în suprafață de 2.123 mp., care a făcut obiect al notificării nr. 1171/2002.
Date fiind limitele cercetării judecătorești, stabilite prin aceste critici, în raport de prevederile înscrise în art. 295 din Codul de procedură civilă, dar și interdependența criticilor cu analiza cărora a fost legal investită, Curtea urmează a răspunde acestor susțineri ale apelanților S. S., S. A. și S. C., prin următoarele considerente comune:
Astfel, așa cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, numitul N. I. a dobândit prin Titlul de proprietate nr. 1638/08.10.1921, încheiat cu Ministerul Agriculturii, suprafața de teren de 3.625 mp., situată în Vatra Moșiei Văcărești, județ I. (filele 65 și 122 dosar fond).
Același autor, N. I., a dobândit prin actul de vânzare încheiat cu G. D., nr._/06.06.1914, autentificat de Tribunalul I. Secția Notariat, un teren cu casele aflate pe el, situat în Calea Văcărești, nr. 409, având locul din față 32 m și 50 cm, fundul 39 metri și 50 cm., lungul pe o parte 55 m iar pe cealaltă parte 66 metri, învecinat la față cu Calea Văcăresti, pe de o parte cu Vatra Mânăstirii Văcărești, la fund cu C. S. și Vatra Mânăstirii Văcărești, iar pe cealaltă parte cu C. S..
La data de 28.11.1932, prin actul dotal nr._/1932, N. I., constituie în favoarea autoarei părților - S. A. - dotă având ca obiect suprafața de teren de 450 mp., situat în București, Calea Văcărești, nr. 409, teren învecinat la miazănoapte cu restul proprietății acestuia.
Potrivit adresei nr._/8335/19.05.2003 (fila 34 dosar fond), emisă de Primăria Mun. București - Direcția Patrimoniu, imobilul de pe .. 387 a purtat până la nivelul anului 1933 - nr. 409 pe Calea Văcărești, din anul 1933- nr. 395 pe Calea Văcărești, iar la nivelul anului 1948- nr. 387 pe Calea Văcărești.
În ceea ce privește suprafața de teren care a făcut obiect al acestui act dotal, Curtea reține că la data de 19.02.1975, S. A. formulează oferta de donație în favoarea Statului Român, aflată la fila 31 dosar fond, donație acceptată conform deciziei nr. 1720/08.11.1975 de către Consiliul Popular al Municipiului București - Comitetul Executiv.
În ceea ce privește individualizarea în plan a acestui teren, Curtea urmează a se raporta la opinia exprimată în cauză de către expertul G. S., membru al comisiei de experți și respectiv de către expertul M. F.- anexa A dar și la faptul că potrivit protocolului nr._/16.11.2006 acest teren a fost predat în posesie apelantului S. S..
Se reține, totodată, că așa cum rezultă din procesul verbal de inventariere succesiune datat 25.05.1951, de pe urma defunctului N. I., cu ultim domiciliu în .. 387, s-a constatat că activul succesoral era alcătuit din o parte teren arabil și o parte care avea ieșire la . închisoarea Văcărești, teren care făcea un singur corp comun, și care fusese cumpărat de defunct, prin cele două acte de proprietate anterior menționate.
În același proces verbal se menționează că la data efectuării inventarului, actul de vânzare autentificat sub nr. 0704/06.06.1914, autentificat de Tribunalul I. Secția Notariat, nu a putut fi prezentat de moștenitori, fiind depus la Curtea de Casație, unde se afla înregistrat un litigiu, respectiv că în timpul vieții, defunctul a înstrăinat următoarele suprafețe de teren: 450 mp, prin actul dotal nr._/1932; 300 mp cu actul taxat sub nr._/1949, fără a fi autentificat; 100 mp., cu actul autentificat sub nr._/1943: 300 mp cu actul autentificat sub nr._/1949 și respectiv 450 mp., prin actul autentificat sub nr. 815/1936.
Prin încheierea din data de 29.03.1951 emisă în dosarul nr. 217/1951 (fila 199 dosar apel), de Judecătoria Populară Mixtă București, s-a reținut că Sulca Z. are calitatea de moștenitor legal al acestui defunct, fiind soția supraviețuitoare.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 354/1960, Sulca Z. a decedat la data de 18.10.1960, având calitatea de moștenitoare a acesteia numita S. A. - moștenitor testamentar, conform testamentului nr. 6890/1954, ambele autentificate de Notariatul de stat N. B., prin care S. A. a fost instituită legatar universal (filele 25 și 27 dosar fond). În conformitate cu acest certificat de moștenitor, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Sulca Z. se afla doar terenul în suprafața de 2500 mp, teren agricol, situat în București, ., raionul N. B., deținut de defunctă în baza testamentului lăsat de soțul său, N. I., care îl deținea conform titlului de proprietate nr. 1638/1921 eliberat de Ministerul Agriculturii.
Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1100/1993, la data de 22.03.1992 a decedat S. A., singurul moștenitor acceptant al succesiunii acesteia fiind apelantul S. S., în calitate de fiu. În acest certificat de moștenitor se menționează că în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei S. A. intra terenul în suprafața de 2315 mp., situat în București, ., fost Calea Văcărești nr. 387, dobândit de defunctă potrivit certificatului de moștenitor nr. 354/1960.
În același sens, Curtea are în vedere procesul verbal de carte funciară nr._/1940, în care se menționează deschiderea cărții funciare pentru imobilul situat în București, Calea Văcărești, nr. 395- devenit potrivit adresei sus menționate, la nivelul anului 1948- nr. 387- la cererea autorului N. I., pentru S. A., pentru suprafață de 1873 mp., teren dobândit cu titlul de dotăși posesiune de fapt.
În raport de aceste probe, Curtea urmează a reține că terenul în suprafața de 450 mp, care a făcut obiect al donației realizate în favoarea Statului Român, de S. A., în anul 1975, nu este unul și același cu cel care a făcut obiect al certificatului de moștenitor nr. 350/1960 respectiv al certificatului de moștenitor nr. 1100/1992.
Astfel, câtă vreme terenul de 450 mp a fost constituit dotă în favoarea autoarei apelanților S. A. și își păstrase aceeași destinație și la data decesului înstrăinătorului N. I.- în cauză nefiind administrate dovezi în sensul că acesta ar fi reintrat în orice mod în patrimoniul înstrăinătorului - în mod firesc el nu a figurat în cadrul inventarului succesoral întocmit în 1951, pentru a se putea aprecia că ar fi fost moștenit de Sulca Z. și nici în certificatul de moștenitor nr. 350/1960, care nu face altceva decât să evidențieze masa succesorală aflată în patrimoniul defunctei Sulca Z. la data decesului acesteia.
Astfel, nu se poate face abstracție de faptul că acest certificat de moștenitor a fost întocmit tocmai la cererea autoarei comune, S. A., cea care, ulterior a și dispus de bunul constituit în favoarea sa ca dotă în favoarea statului român. Or, în măsura în care suprafața de teren de 450 mp., care a făcut obiect al donației realizate în favoarea statului la data de 19.02.1975, ar fi fost dobândită prin succesiune (aspect neconfirmat de probatoriile administrate în cauză), nu s-ar mai fi impus menționarea în chiar cuprinsul procesului verbal de inventariere din 1951, a înstrăinării lui și nici în cuprinsul ofertei de donație că aceasta a făcut obiect al dotei constituite prin actul dotal nr._/1932.
Tot astfel, nu se poate omite că pentru acest teren S. A. și-a deschis rol fiscal în anul 1952, anterior decesului testatoarei Sulca Z..
Este real că în ceea ce privește această suprafață de teren, care a făcut obiect al donației realizate de autoarea comună a apelanților - S. A. - în favoarea statului, la data de 19.02.1975, așadar în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, apelanții contestatori S. A. și S. C. au adoptat o poziție procesuală oscilantă în sensul că au precizat că terenul care face obiectul notificării nr. 1171/2002 a fost dobândit de autoarea acestora S. A., prin moștenire - potrivit titlului de proprietate nr. 1638/1921 (cererea precizatoare aflată la fila 149 dosar fond) iar cu prilejul rejudecării, în prezenta fază procesuală au invocat deținerea de către această autoare a terenului obiect al notificării cu titlu de moștenire, conform actului de vânzare nr._/06.06.1914, autentificat de Tribunalul I. Secția Notariat, respectiv în temeiul procesului verbal de carte funciară anterior menționat. Cu toate acestea, Curtea retine că prin chiar cererea de chemare în judecată, apelanții contestatori au susținut că terenul în suprafața de 450 mp., situat în Calea Văcărești nr. 387, care a făcut obiect al măsurilor reparatorii dispuse prin dispoziția contestată, a aparținut bunicii lor S. A., conform actului dotal nr._/1932 și a făcut obiect al donației realizate de aceasta către stat, acest act procedural fiind cel care a stabilit cadrul procesual în raport de care instanța are obligația de a proceda la analiza pretențiilor deduse judecății, neputând fi ignorat.
În aceste condiții, Curtea reține că, întrucât așa cum s-a arătat notificarea nr. 1171/2002 are ca obiect un imobil situat în Calea Văcărești nr. 387, iar prin dispoziția contestată s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafața de 450 mp, situat la această adresă nu pot fi primite susținerile apelantului S. S. în sensul că în realitate prin această notificare autoarea contestatorilor ar fi solicitat măsuri reparatorii pentru un alt imobil, distinct de cel care a făcut obiect al donației realizate în favoarea statului de defuncta S. A..
Curtea are în acest sens în vedere chiar prevederile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care: „notificarea va .. elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia”, or, în cauză, așa cum s-a arătat anterior, în cuprinsul notificării nr . 1171/2002 se menționează neechivoc că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 este situat în București, Calea Văcărești nr. 387.
Pe de altă parte, însăși apelantul S. S., prin formularea notificării nr. 1000/2002, dar și prin actele de procedură realizate în cauza de față, recunoaște că această suprafață de teren este distinctă de cea care a făcut obiect al certificatelor de moștenitor nr. 354/1960 și nr. 1100/1992 și face obiect al Legii nr. 10/2001. De altfel, acesta nu a înțeles să conteste dispoziția nr. 6727/2006, prin care M. București a constatat că acest imobil, care a fost preluat de stat, în anul 1972, a fost proprietatea autoarei părților S. A., în temeiul actului dotal nr._/1932 iar nu în temeiul testamentului întocmit de Sulca Z. și face obiect al Legii nr. 10/2001, fiind preluat abuziv de stat în perioada de referință menționată în chiar titlul acestui act normativ.
În ceea ce privește, modul în care acest teren a intrat în proprietatea autorului N. I., Curtea, reține că deși inițial prin cele două titluri de proprietate anterior menționate, acest autor a dobândit două loturi distincte, potrivit procesului verbal de inventariere întocmit în anul 1951, la data decesului lui N. I., acesta și moștenitoarea sa - Sulca Z. stăpâneau un singur lot, corp comun, din care parțial terenul deținut avea destinația de teren agricol iar parțial avea deschidere către .>
Aceeași stare de fapt rezultă fără echivoc din depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză la propunerea apelanților S.: P. S., Pătrascu G., B. G. și D. V., aceștia declarând că au cunoștință de faptul că Sulca Z. și ulterior, S. A. au deținut o singură proprietate care avea ieșire la Calea Văcărești, casa edificată pe terenul de la adresa din Calea Văcărești fiind demolată aproximativ în anul 1988, când a fost sistematizată întreaga zonă.
Tot astfel, martorii P. S. și Pătrascu G. au arătat că această proprietate se învecina cu . avea ieșire la această stradă iar potrivit actului de înstrăinare încheiat de N. I. aflat la filele 198 și urm. dosar apel, rezultă că terenul înstrăinat de N. I. în anul 1949, era învecinat cu restul proprietății acestuia, având adresa poștală în . acestui act se menționează, de asemenea, că terenul vândut a fost dobândit de vânzător conform titlului de proprietate nr. 1638/1921.
În același sens, Curtea are în vedere faptul că în procesul verbal de inventariere întocmit în anul 1951 se menționează că în ceea ce privește actul de proprietate din anul 1914, acesta nu a putut fi prezentat de către moștenitori, întrucât cu privire la terenul astfel dobândit exista un litigiu și că aceste mențiuni se impun a fi coroborate și cu mențiunile din cuprinsul borderoului populației aflat la fila 211 dosar apel, potrivit cu care, N. I., deținea la data inventarierii -1948, suprafața de 2000 mp.- o parcelă, în .. 395 ( ulterior 387).
Tot astfel în registrul agricol întocmit la nivelul anului 1964-1968 (fila 1090 dosar apel) S. A. apare menționată cu o suprafață totală de 2500 mp.- teren agricol, situat în Calea Văcărești nr. 387).
Curtea retine, totodată, că potrivit istoricului de adresă poștală comunicat de Primăria Mun. București - Direcția Patrimoniu, conform adresei nr._/8335/19.05.2003 (fila 34 dosar fond), imobilul de pe .. 387, a purtat până la nivelul anului 1933, nr. 409 pe Calea Văcărești, din anul 1933, nr. 395 pe Calea Văcărești, iar la nivelul anului 1948, nr. 387 pe Calea Văcărești și că potrivit adresei nr._/_/_/16.08.2011, emisă de Primăria Mun. București - Direcția Patrimoniu, nu există date referitoare la istoricul de adresă poștală pentru . și nr. 18, respectiv că artera de circulație Calea Văcărești, nu a purtat alte denumiri, în urma sistematizării zonei o secțiune din aceasta fiind desființată.
În același sens, Curtea are în vedere concluziile expertizei judiciare realizate în apel de către experții S. G., A. C. și G. V. - filele 897-937, potrivit cu care imobilele care fac obiect al notificărilor formulate de apelanți S. au ca obiect terenul dobândit de ce a aparținut proprietății lui N. I., conform actului de vânzare nr._/1914, în timp ce terenul menționat în certificatele de moștenitor nr. 354/1960 și respectiv 1100/1992, a fost cumpărat de N. I. conform titlului de proprietate nr. 1638/1921, cele două corpuri funciare fiind limitrofe. În prezent, așa cum rezultă din aceeași expertiză, suprafața de 450 mp. este identificabilă în incinta de 20.793 mp., al corpului imobiliar înregistrat cu numărul cadastral 7939 pe Calea Văcărești, nr. 391, ca proprietate a statului m Român, fiind afectată de zona de racordare la Calea Văcărești a drumului de acces la hipermarketul Sun Plaza, edificată conform autorizației de construire nr. 597/_/23.08.2006 și nr. 420/15.10.2009 iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, avea regimul juridic de teren intravilan, aflat în proprietatea Statului Român.
Curtea s-a raportat la concluziile expertizei realizate de comisia de experți apreciind că aceasta prezintă cel mai fidel situația rezultată din actele de proprietate și planurile anexate, opiniile exprimate de cei trei experți fiind amplu motivate și cu trimitere la starea de fapt constatată, spre deosebire de celelalte expertize judiciare și extrajudiciare anexate la dosar.
În plus, aceste concluzii sunt sprijinite și de restul probatoriilor administrate în cauză dar sunt concordante și cu statuările intrate în putere de lucru judecat din cadrul sentinței civile nr. 2064/2012 a Tribunalului București secția a IV a Civilă, așa cum se va arăta în cele ce urmează, acesta fiind considerentele pentru care nu a fost validată cererea apelanților contestatori de a fi avută în vedere si omologată expertiză realizată de expertul parte al apelanților contestatori M. C..
De asemenea, Curtea are în vedere că, potrivit adresei nr._/16.12.2002 (fila 91, dosar fond) coroborat cu adresa nr. IIB/13.07.2011 (filele 139-141- dosar apel), ambele emise de Consiliul Local Sector 4 București - DITL, în ceea ce privește terenul în suprafața de 450 mp., deținut de S. A. potrivit actului dotal nr._/1932, a fost deschis rol fiscal în anul 1952, imobilul fiind menționat ca având adresa poștală: Calea Văcărești nr. 387 iar ulterior fiind preluat de stat în baza ofertei de donație din 16.02.1975, partida fiind închisă.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 2500 mp, deținut de Sulca Z. și S. A. potrivit certificatului de moștenitor nr. 354/1960, potrivit adresei nr. IIB/13.07.2011, ambele emise de Consiliul Local sector 4 București - DITL, acesta apare înscris la rolul fiscal ca având adresa poștală ., ulterior în anul 1980, în mențiunile fiscale apărând înscrisă S. A. cu o suprafață totală de 2315 mp, la adresa poștală: ., fără a exista o justificare referitoare la temeiul acestor mențiuni, respectiv referitor la schimbarea adresei poștale a imobilului. De altfel, așa cum rezultă din adresa nr._/06.08.2005, emisă de DITL Sector 4, conform matricolei 527 în ., figura Sulca Zingvia, cu teren în suprafața de 2.500 mp., potrivit adresei nr. IIB/924.05/23.08.2011 emisă de DITL Sector 4, rezultând că la matricola 392 și 643, Volovăt 18, figurează S. A. proprietar teren iar numitul P. P., figurează ca și proprietar construcție arsă pe data de 28.05.1984.
Or, în raport de toate aceste elemente probatorii, Curtea concluzionează că terenul în suprafața de 450 mp este o parte componentă a imobilului dobândit de N. I. prin actul de vânzare nr._/1914 ulterior devenit corp comun, cu terenul dobândit conform titlului de proprietate nr. 1638/1921, ca urmare a stăpânirii exercitate și declarate ca atare atât de N. I., la momentul întocmirii borderoului populației din 1948 cât și de către Sulca Z., la momentul inventarierii din 1951, acesta fiind individualizat la momentul întocmirii actului dotal și înscris ca atare în evidențele de carte funciară și ale autorităților cu competențe în materie fiscală.
Curtea reține că apelantul S. S. a invocat excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2064/20.11.2012 a Tribunalului București Secția a IV a Civilă, irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 1770 R/ 22.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă.
Sub acest aspect, Curtea reține că prin această hotărâre s-a constatat că N. I. a avut în proprietate terenul obținut prin cumpărare de la G. D. în anul 1914 înregistrat sub nr_/1914 și terenul deținut în baza titlului de proprietate nr 1638/1921 eliberat de Ministerul Agriculturii în suprafață de 3625 mp, că ulterior, Sulca Z. a lăsat prin testament numitei S. A., terenul deținut în baza titlului de proprietate nr 1638/1921, eliberat de Ministerul Agriculturii, în suprafață de 3625 mp, respectiv că nu s-a făcut dovada că S. A., ar fi moștenit și terenul menționat în actul de vânzare cumpărare nr._/06.06.1914, prin urmare reclamanții din acea cauză - apelanții contestatori S. C. și S. A.- nu au făcut dovada calității de moștenitori ai persoanei îndreptățite, în sensul art. 4 alin 2 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reținut că terenul ce figurează în certificatul de moștenitor nr. 1100/1993 de pe urma defunctei S. A. nu a fost niciodată expropriat, că ultimul imobil expropriat pe Calea Văcărești se află la nr. poștal 383 și că întrucât Legea 10/2001 condiționează acordarea măsurilor reparatorii de dovada preluării de către stat a proprietății moștenite în mod abuziv, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 10/2001, în privința reclamanților pentru acest teren.
Așadar, prin această hotărâre judecătorească chestiunile litigioase care au făcut obiect al analizei instanțelor investite cu soluționarea acțiunii care a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București Secția a IV a Civilă, sub nr. unic_/3/2011, intrate în puterea lucrului judecat, vizează pe de o parte, statuarea în sensul că S. A. nu a moștenit terenul menționat în actul de vânzare cumpărare nr._/06.06.1914 respectiv aceea că terenul ce figurează în certificatul de moștenitor nr. 1100/1993 de pe urma defunctei S. A., a fost dobândit conform titlului de proprietate nr. 1638/1921, nu a fost niciodată expropriat și nu face obiect al Legii nr. 10/2001.
Or, în referire aspectele intrate în putere de lucru judecat, Curtea reține că, în prezenta cauză, obiect al dispoziției contestate ( având în vedere că prin notificările formulate atât S. S. cât și S. F. au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru un teren situat în București, Calea Văcăresti nr. 387) îl constituie terenul în suprafața de 450 mp. situat în București, Calea Văcărești, nr. 387, dobândit de S. A. prin actul dotal nr._/1932, teren preluat de stat în perioada de referință a Legii nr.10/2001, în temeiul deciziei nr. 1720/1975, prin care a fost acceptată donația realizată în favoarea statului de către S. A..
Prin urmare, contestația cu care a fost investită instanța de fond în prezenta cauză, are ca obiect un teren care nu a făcut obiect al analizei instanței care a pronunțat decizia civilă nr. 1770/2013, care s-a raportat exclusiv la bunurile dobândite de S. A. prin moștenire, teren dobândit de S. A. printr-un act între vii - actul dotal nr._/1932- și care, așa cum s-a stabilit în cadrul Dispoziției contestate, face obiect al Legii nr. 10/2001 (aspect de altfel, necontestat nici în calea de atac a contestației exercitate conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 și nici în apel), astfel încât nu se poate reține incidența excepției puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2064/2012 a Tribunalul București secția a IV a Civilă, în prezenta cauza, în privința acestei chestiuni litigioase.
Așa fiind, având în vedere și considerentele anterior reliefate relative la îndreptățirea autoarei apelanților contestatori - S. F.- ca efect al retransmiterii succesiunii defunctului S. G., la a formula notificarea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și de a beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii defunctei S. A., pentru bunurile ce fac obiect al Legii nr. 10/2001- Curtea constată că în mod judicios s-a reținut în cadrul hotărârii apelate calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul teren în suprafața de 450 mp., atât în ceea ce îl privește pe apelantul S. S., căruia ii revine o cotă de ½ din acest teren cât și pentru apelanții contestatori, în calitate de moștenitori ai defunctei S. F., moștenitoare a defunctului S. G., în cotă de 1/2.
În ceea ce privește însă susținerile apelanților contestatori în sensul că în mod eronat prima instanța nu a constatat calitatea lor de persoane îndreptățite pentru suprafața de teren de 2500 mp., menționată în cuprinsul notificării nr. 1171/2002, Curtea reține că acestea sunt nefondate.
Sub acest aspect, Curtea reține în primul rând ca fiind justă susținerea apelantului S. S. referitoare la incidența puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2064/2012 pronunțată de Tribunalul București secția a IV a Civilă, prin raportare la ambele chestiuni litigioase care au făcut obiect al analizei în cadrul acestui litigiu, respectiv că S. A. nu a moștenit de la Sulca Z., terenul dobândit de N. I. conform actului de vânzare nr._/1914, iar terenul ce figurează în certificatul de moștenitor nr. 1100/1993 de pe urma defunctei S. A. nu a fost niciodată expropriat și prin urmare nu face obiect al Legii nr. 10/2001.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1100/1993, are calitatea de unic moștenitor al defunctei S. A., apelantul S. S., în calitate de fiu. În cuprinsul acestui certificat, se menționează că masa succesorală este alcătuită din terenul în suprafața de 2315 mp., teren situat în București, .( fost Calea Văcărești nr. 387), sector 4, dobândit prin moștenire în baza certificatului de moștenitor nr. 354/1960, act în cuprinsul căruia se face mențiunea că terenul transmis pe cale succesorală a fost dobândit de Sulca Z., prin moștenire, de la N. I., conform Titlului de proprietate nr. 1638/1921.
Se reține, totodată, că prin sentința civilă nr. 2585/08.04.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, irevocabilă a fost respinsă cererea formulată de autoarea apelanților contestatori S. F. având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 1100/1993, reținându-se neeacceptarea succesiunii defunctei S. A. de către S. G., conform dreptului comun.
De asemenea, Curtea are în vedere prevederile înscrise în art. 23 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială, potrivit cu care: „Până la anulare prin sentința judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada în ce privește calitatea de moștenitor și cota bunurilor ce revin fiecărui moștenitor”.
Așa cum s-a statuat irevocabil prin decizia civilă nr. 1770/2013 a Curții de apel București Secția a IV a Civilă, acest teren nu a fost preluat de stat și nu face obiect al Legii nr. 10/2001, astfel încât contestatorii nu pot pretinde că au calitatea de persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru terenul dobândit de N. I. conform titlului de proprietate nr. 1638/1921, acesta nefăcând obiect al Legii nr. 10/2001 și nici pentru terenul dobândit de N. I. conform actului de vânzare nr._/1914, acesta nefiind moștenit de către S. A.. Or, așa cum rezultă din raportul de expertiza realizat de comisia de experți, anterior evocat, terenul care este menționat în notificarea nr. 1171/2002, a fost stăpânit de N. I. conform actului de vânzare nr._/1914.
Împrejurarea că, așa cum s-a rezultă din întregul material probator, administrat în cauză, N. I. a dobândit prin Titlul de proprietate nr. 1638/08.10.1921, încheiat cu Ministerul Agriculturii și prin actul de vânzare încheiat cu G. D., autentificat sub nr._/06.06.1914, autentificat de Tribunalul I. Secția Notariat două terenuri limitrofe care, la data decesului acestuia, constituiau un corp comun, nu poate fi de natură a susține o altă concluzie, în contextul în care nu s-a probat că acest autor ar fi dobândit teren la adresa din Calea Văcărești nr. 387 în temeiul unui alt titlu decât cele două, anterior evocate, contestatorii neavând posibilitatea de a administra probe contrare prezumției irefragabile instituite de art. 1200 alin. 4 și art. 1202 alin. 2 din Codul civil de la 1864.
Mai mult, așa cum rezultă din procesul verbal de inventariere, parte din terenul posedat de succesoarea lui N. I. (1570 mp.) era inutilizabil, acesta a înstrăinat în mod cert, o suprafață de 1.600 mp. ( 1 lot care avea număr și adresă poștală pe . 1949), în cuprinsul actul de înstrăinare nr._/1949, menționându-se că terenul înstrăinat este parte din terenul dobândit conform Titlului de proprietate din 1921.
Tot astfel, în ceea ce privește terenul dobândit prin actul de vânzare nr._/1914, exista la data inventarului un litigiu aflat pe rolul Curții de Casație, fiind deci posibilă delăsarea terenului impropriu folosinței fără intervenția statului respectiv pierderea parțială a dreptului de proprietate în urma soluționării acelui litigiu.
În acest sens, Curtea are în vedere și faptul că martorii audiați în cauză au relatat în mod unitar că S. A. ca și Sulca Z. a deținut o singură proprietate care avea ieșire pe Calea Văcărești, proprietate situată în vecinătatea Mânăstirii (Închisorii) Văcărești, atât martorul P. S. cât și Bojogea G., menționând că respectiva proprietate se afla pe Calea Văcărești, nr. 387, martorul P. S. apreciind că această proprietate avea cca. 3.000 mp, martora Pătrasacu G., aprecind că respectiva proprietate avea cca. 2.700 mp iar martora D. V., cca. 2.000 mp., iar aceste depoziții se coroborează cu mențiunile din Borderoul Populației din anul 1948, din care rezultă că însuși autorul N. I., a declarat că locuia la adresa Calea Văcărești nr. 387 și deținea un singur lot de teren în suprafața de 2000 mp., dar și cu mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 350/1960, cu mențiunile din registrul agricol aflat la fila 598 dosar apel, din care rezultă că Sulca Z. deținea o suprafața de teren de 2500 mp respectiv cu cele din registrul agricol întocmit pentru perioada 1964-1968, din care rezultă că S. A. apare înscrisă cu o suprafața de 2500 mp, teren arabil în Calea Văcărești nr. 387.
În acest context, împrejurarea că la momentul deschiderii rolului fiscal, pentru imobilul deținut de Sulca Z., în evidentele fiscale s-a menționat că acesta are adresa poștală pe . (la adresa din Calea Văcărești nr. 387, fiind înregistrată cu rol fiscal S. A. pentru proprietatea dobândită cu titlul de dotă), nu poate conduce la concluzia că terenul menționat în certificatul de moștenitor nr. 354/1960 și respectiv în certificatul de moștenitor nr. 1100/1993, este altul decât cel dobândit de N. I. prin titlul de proprietate nr. 1638/1921 și rămas în proprietatea acestuia în urma litigiilor/ înstrăinărilor voluntare realizate de acesta.
Curtea retine în acest sens și concluziile expertizei realizate de comisia de experți potrivi cu care terenul din Volovăt nr. 8, a fost identificat ca având la nivelul anului 1975 o suprafața de 440 mp., aflat în posesia numitului B. I..
Tot astfel, nu se poate face abstracție de faptul că testamentul întocmit de Sulca Z. o instituia pe S. A. ca legatar universal. Or, dacă în patrimoniul testatoarei s-ar fi aflat o suprafață de teren mai mare, firesc ar fi fost ca succesoarea testamentară să declare la momentul trimiterii sale în posesia succesiunii, întregul patrimoniu al autoarei sale iar nu exclusiv suprafața de teren de 2.500 mp., mai ales în contextul în care martorii audiați în cauza au reliefat că nu au cunoștința ca S. A. sau Sulca Z. să fi fost deposedate de vreo suprafața de teren de către stat, la momentul la care au făcut aceste declarații, respectiv la momentul dezbaterii succesiunilor la care s-a făcut referire, respectiv că au cunoștință că întreaga zonă – Văcărești - a făcut obiect al sistematizării doar în perioada 1987/1988.
În același sens, Curtea nu poate primi susținerile apelanților contestatori referitoare la calitatea acestora de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin raportare la mențiunile din procesul verbal de carte funciară nr._/1940 ( fila 28 dosar fond), câtă vreme în sistemul de publicitate imobiliară aplicabil pentru imobilul în cauză, înscrierea în cartea funciară nu avea efect constitutiv de drepturi, fiind incidente prevederile înscrise în art. 5 din Legea nr. 242/1947. Tot astfel, Curtea reține incidența prevederilor înscrise în art. 111 și art. 130 alin. 9 din Decretul lege nr. 115/1938, norme care impun deținerea de către titularul dreptului înscris, a unui titlu de proprietate respectiv a unei hotărâri judecătorești „desăvârșite” prin care să se fi constatat intervenită uzucapiunea, prevederile art. 165 din acest act normativ impunându-se a fi interpretate în directă corelație cu art. 166 alin. 1 pct. 1 și 3 și art. 168 din același act normativ, texte de lege care nu constituie norme derogatorii de la regula anterior menționată, în ceea ce privește posesiunea de fapt.
Tot astfel, Curtea are în vedere regulile speciale în materie probatorie prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv art. 23 astfel cum această normă a fost interpretată prin H.G. nr. 250/2007, or, în cauză, așa cum rezultă din chiar acest proces verbal, singurul titlu de proprietate exhibat și deținut de autoarea S. A. cu privire la acest imobil, la momentul întocmirii cărții funciare invocate este actul dotal nr._/1932 prin care aceasta a fost înzestrată cu suprafața de 450 mp, procesul verbal de carte funciară, în ceea ce privește suprafața posedată, în fapt, ce excede suprafeței de 450 mp, menționată în actul dotal nr._/1932, nefiind sprijinit de celelalte probatorii administrate în cauză.
Concluzionând, în raport de toate aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondate susținerile apelanților contestatori în sensul că în fapt terenul dobândit de N. I. a avut o întindere mai mare și ca acesta a fost preluat de stat în perioada regimului comunist, respectiv că fără a se lua în considerare certificatul de moștenitor nr. 354/1960, aceștia ar fi îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și pentru o suprafață de 2123 mp, obiect al notificării nr. 1171/2002.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior evocate, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea, găsind nefondate criticile apelanților, va dispune respingerea cererilor de apel cu analiza cărora a fost investită, ca nefondate.
În aplicarea prevederilor înscrise în art. 298 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 274 din Codul de procedură civilă, întrucât apelul formulat de apelantul S. S. a fost constatat nefondat, Curtea, apreciind că acesta a căzut în pretenții și prin urmare se află în culpă procesuală, va respinge cererea formulată de acest apelant având ca obiect cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții – contestatori S. A., domiciliat în București, ., ., ., sector 4 și S. C., domiciliat în București, ., ., sector 4, și apelantul – intimat M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291 - 293, sector 6, și de apelantul – intimat S. Ș., domiciliat în București, Calea V., nr. 104, ., ., . și cu domiciliul ales la av.T. G., în București, . nr.39, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 639 din 07.05.2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._/3/2006, ca nefondate.
Respinge cererea având ca obiect cheltuieli de judecată formulată de apelantul intimat S. S., ca nefondată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
7 ex/29.11.2013
------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – C.A.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 276/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 187/2014.... → |
|---|
