Legea 10/2001. Decizia nr. 1801/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1801/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 1801/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1801
Ședința publică de la 11 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1471 din 05.07.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. M. și cu intimații-pârâți P. M. BUCUREȘTI – C. DE APLICARE A LEGII NR.10/2001, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și C. C. DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă P. M., personal și asistată de avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 09.11.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât Municipiul București prin Primarul General și intimații-pârâți P. M. București – C. de Aplicare a Legii nr.10/2001, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. C. de Stabilire a Despăgubirilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin registratura instanței, a unei cereri formulate de intimata-pârâtă C. C. de Stabilire a Despăgubirilor prin care solicită scoaterea subscrisei din prezenta cauză.
Apărătorul intimatei-reclamante arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apreciază că nu pot fi primite criticile formulate de pârât prin motivele de recurs, având în vedere că Legea nr.165/2013, reglementează doar modalitatea în care se face restituirea în natură, eventual compensarea și nu stabilește faptul că există interzicerea accesului persoanei îndreptățite la recunoașterea calității acesteia de către o instanță de judecată. Având în vedere că cererea a fost formulată de către reclamantă în anul 2011, această schimbare de regulă în timpul judecății, nu reprezintă o regulă care să poată fi stabilită clar de către instanța de judecată. În ceea ce privește soluționarea fondului, instanța nu a acordat măsuri compensatorii și nu a stabilit în ceea ce privește modalitatea în care ar fi trebuit să fie despăgubită de către stat. A stabilit însă, cum îi permiteau și dispozițiile Legii nr.165/2013, calitatea de persoană îndreptățită în baza Legii nr.10/2001 prevăzută de art.2 lit. h și din acest punct de vedere, apreciază că se impune respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 24.01.2011, astfel cum a fost precizată oral la termenul din 30.09.2011, reclamanta P. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, soluționarea pe fond a notificării înregistrate sub nr.1751/12.09.2001, în principal, prin compensarea cu terenul în suprafață de 153 mp, din București, ., sectorul 1, sau prin obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata echivalentului bănesc, având în vedere nefuncționalitatea Fondului Proprietatea, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu privire la terenul în suprafață de 181 m.p., situat la fosta adresă din București, .. 63, sector 1.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru terenurile menționate nu a fost soluționată până în prezent de P. M. București.
S-a învederat că autorii reclamantei au fost proprietarii imobilului, acesta fiind preluat în mod abuziv de stat.
Pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive și prematuritatea emiterii titlului de despăgubire.
La dosar a fost anexat, în copie, dosarul administrativ format în baza notificării reclamantei.
Excepțiile invocate de pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost respinse la data de 30.09.2011.
Prin sentința civilă nr.1471/5.07.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, formulată de reclamantă; a constatat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, că reclamanta are dreptul la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, cu privire la imobilul – teren de 171 mp din București, .. 63, sectorul 1; a respins celelalte solicitări ca neîntemeiate; a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General la 1100 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 12.09.2001, reclamanta a adresat notificarea nr. 1751 Primăriei M. București, prin B. I. R., conform art.22 din Legea nr.10/2001, în vederea restituirii prin echivalent a terenului în suprafață de 181 m.p., situat la fosta adresă din București, .. 63, sector 1, susținând că acesta a fost preluat abuziv de stat, prin expropriere pentru utilitate publică, utilitate care nu a fost dovedită până în prezent.
Soluționând pe fond cererea de restituire formulată de reclamantă, în conformitate cu dispozițiile obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr.XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut, că prin actul de donație autentificat de notariatul Sector 8 București sub nr._ din 21 decembrie 1872 (filele 115), defunctul P. C. a dobândit terenul și casa situată în București, ..63, fost sector 8.
În urma decesului lui P. C., reclamanta a devenit, prin moștenire (certificat de moștenitor nr. 2580/1994 emis de Notariatul sectorul 3 București – fila 118), proprietara deținătoare a drepturilor cuvenite de pe urma imobilului ce a aparținut defunctului.
În ceea ce privește suprafața terenului la data preluării de către stat, tribunalul a constatat, din raportul de expertiză topo efectuat de expert A. D., că aceasta era de 171 m.p. și este în prezent ocupată de detalii de sistematizare – alee, trotuar pietonal, parcaj auto aferent unui ., canalizare și apă (fila 211 și urm.).
S-a reținut că imobilul teren și construcție a fost expropriat în baza Decretului 205/26.07.1977, prin Decizia nr.305/1978 fiind achitate despăgubiri pentru construcții, iar în prezent, construcția este demolată.
În ceea ce privește terenul, instanța de fond a constatat că este ocupat de elemente de sistematizare, situație în care s-a apreciat că nu poate fi restituit în natură, reclamanta fiind îndreptățită să primească, în calitate de succesoare a fostului proprietar, măsuri compensatorii în condițiile legii speciale (Legea nr.165/2013), lege care se aplică și cauzelor în curs de judecată.
În ceea ce privește cererea de compensare, tribunalul a constatat că o acțiune având ca obiect acordarea în compensare a terenurilor din București, .. 21, sectorul 2, respectiv . A, sectorul 2, se impune a fi respinsă, în primul rând pentru că legea specială, respectiv Legea nr.165/2013, nu mai dă această posibilitate, iar în al doilea rând, întrucât P. M. București a comunicat că nu există posibilitatea atribuirii unor bunuri sau servicii în compensare, nefiind finalizată operațiunea de inventariere a acestora.
Din perspectiva tribunalului, simpla eventuală calitate a unui teren solicitat în compensare de a fi liber, s-a apreciat că nu conduce la posibilitatea automată de a fi atribuit notificatorului în compensare.
Dispozițiile legale privind posibilitatea atribuirii unor bunuri în compensare trebuie privite și interpretate în sensul că o astfel de măsură poate fi dispusă doar cu privire la bunuri ce au fost afectate acestui scop, printr-un act administrativ al primarului, după inventarierea patrimoniului municipiului București, în funcție și de opțiunile și proiectele ce țin de dezvoltarea și administrarea unității administrativ-teritoriale.
Întârzierea în emiterea unui astfel de act administrativ de afectare a unor bunuri pentru măsurile reparatorii constând în compensare, conform Legii nr.10/2001, poate fi sancționată prin sancțiunile specifice dreptului administrativ, care includ, finalmente, și despăgubiri directe (acțiuni reglementate de Legea nr. 554/2004).
S-a considerat că din lectura art. 10 alin. 10 din Legea 10/2001 nu rezultă obligativitatea acordării de bunuri în compensare, referirea textului la bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu notificarea ducând la concluzia că primăria, în exercițiul dreptului său de administrare a patrimoniului municipiului și a binelui general, poate aprecia că diferite bunuri, deși libere, nu este oportun a fi acordate în compensare (fie pentru că sunt aducătoare de venituri pentru municipalitate, deci și pentru comunitate, fie pentru că nu există posibilitatea desfășurării vreunui proiect urbanistic viitor, etc), fiind preferabilă acordarea de despăgubiri în condițiile legii.
În plus, tribunalul a reținut că, în speță, există și un al doilea impediment concret în acordarea în compensare a terenului din București, ., sectorul 1, respectiv faptul că existau asupra terenului, la data formulării cererii de compensare, cereri de restituire formulate în baza Legii 10/2001 și Legii nr. 18/1991, care la acest moment nu sunt soluționate, astfel cum rezultă din adresa 17/26.01.2012 a Primăriei sectorului 1 București, referitoare la cererea numitului T. M., precum și adresa nr.87/20.01.2012 a Primăriei M. București referitoare la două notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001, dintre care doar una a fost soluționată în instanță, dar nu irevocabil.
În al treilea, dar nu în ultimul rând, s-a reținut că valorile celor două imobile nu sunt echivalente, ceea ce reprezintă un alt motiv temeinic de respingere a cererii de compensare.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că nu poate fi primită, întrucât acordarea de despăgubiri nu revine acestui pârât, în condițiile existenței unei legii speciale și în considerarea deciziei nr.27/2011 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă la caracterul inadmisibil al solicitării de despăgubiri de la stat întemeiate pe alte dispoziții decât Legea nr.10/2001 în ipoteze precum cea din speță.
În baza art. 274 C.pr.civ. tribunalul a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert topo, reținând că acest pârât este de drept în întârziere cu privire la neîndeplinirea obligației de a răspunde notificării, eventualul său acord cu privire la temeinicia acțiunii reclamantei nerezolvând în nici un fel problema nesoluționării notificării și necesitatea recurgerii la o procedură judiciară pentru a-l determina să-și execute îndatorirea legală.
Instanța a apreciat însă că, celelalte cheltuieli, constând în onorariului plătit expertului evaluator se impune a fi suportate de către reclamantă, întrucât proba viza un capăt de cerere respins prin hotărârea pronunțată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a susținut că, potrivit Legii nr.165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, iar unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi. Conform art.1 alin.1 și 2, art.4, art.16 și art.50 din legea mai sus menționată, Municipiul București urma să fie obligat la emiterea unei dispoziții de compensare prin puncte pentru imobilul solicitat de reclamantă prin notificare.
S-a mai susținut de recurent că instanța de fond a greșit și atunci când a admis cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă, deoarece art.274 C.proc.civ. condiționează primirea unei astfel de cereri de existența culpei procesuale a părții adverse, iar în cauza de față nu există culpă procesuală a apelantului pârât, reclamanta având obligația de a depune la Serviciul de analiză al notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001.
Analizând recursul declarat de recurentul pârât, Curtea va reține că este nefundat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată, s-a admis în parte cererea, formulată de reclamantă; s-a constatat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, că reclamanta are dreptul la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, cu privire la imobilul – teren de 171 mp din București, .. 63, sectorul 1; s-au respins celelalte solicitări ca neîntemeiate; a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General la 1100 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Legea privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România este Legea nr. 165/2013, iar în considerentele sentinței s-a reținut expres că, în ceea ce privește terenul, instanța de fond a constatat că este ocupat de elemente de sistematizare, situație în care s-a apreciat că nu poate fi restituit în natură, reclamanta fiind îndreptățită să primească, în calitate de succesoare a fostului proprietar, măsuri compensatorii în condițiile legii speciale (Legea nr.165/2013), lege care se aplică și cauzelor în curs de judecată.
În condițiile în care instanța de fond a analizat legalitatea și temeinicia cererii de restituire formulată de reclamantă, în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, critica prin care recurentul susține tocmai incidența în cauză a acestei legi este, în mod evident nefondată.
Nefondată este și critica privind cheltuielile de judecată acordate reclamantei prin sentința recurată.
Prin această hotărâre s-a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtului, iar conform dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere la plata cheltuielilor de judecată.
Conform aceluiași text de lege, judecătorul nu poate micșora, din aceste cheltuieli, decât onorariul de avocat și numai dacă va constata motivat că este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau de munca depusă de avocat.
Suma acordată reclamantei de instanța de fond, cu titlu de cheltuieli de judecată, în cuantum de 1100 lei reprezenta onorariu de expert suportat de către aceasta pentru efectuarea expertizei topo și nu putea fi micșorat de instanță, conform textului legal mai sus menționat.
Culpa pârâtului în nesoluționarea la timp a notificării a fost reținută în mod corect de instanța de fond, din probele administrate nerezultând că aceasta și-ar fi îndeplinit obligația impusă de lege și ar fi solicitat reclamantei, în scris, completarea înscrisurilor anexate la notificare.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală, Curtea va dispune, în baza art. 316 cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat. Pe de altă parte, lipsa acestor înscrisuri ar fi putut fundamenta emiterea unei decizii/dispoziții de respingere a notificării, dar în nici un caz nu justifica depășirea, atât de mult, a termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1471 din 05.07.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. M. și cu intimații-pârâți P. M. BUCUREȘTI – C. DE APLICARE A LEGII NR.10/2001, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și C. C. DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/4.12.2013
----------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.E.F.
| ← Expropriere. Decizia nr. 304/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 276/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
