Pretenţii. Decizia nr. 276/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 276/2013
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 276 A
Ședința publică de la 07.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant G. M., împotriva sentinței civile nr. 963 din 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect - petenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul - reclamant G. M. personal și asistat de avocat I. R. în baza împuternicirii avocațiale nr. 127 eliberat de Baroul București (fila 6 dosar), lipsind intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de14.10.2013, apelantul - reclamant a depus cerere precizatoare și un set de înscrisuri, care au fost comunicate părții adverse.
Curtea procedează la legitimarea apelantului - reclamant G. M. cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCEPS5 biroul nr. 3 la 2.10.2009.
Apărătorul apelantului - reclamant depune la dosar precizări/concluzii scrise, la care sunt anexate o . înscrisuri.
La interpelarea președintelui de complet a apelantului - reclamant G. M. dacă înțelege să formuleze cerere de recuzare a sa în prezenta cauză, având în vedere că există o altă cauză cu aceeași parte, în care aceasta a solicitat președintelui să formuleze cerere de abținere, dat fiind existența altor cauze soluționate în complet din care a făcut parte și președintele acestui complet, partea prezentă, respectiv apelantul - reclamant G. M., învederează că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare în prezenta cauză.
La interpelarea președintelui completului de judecată, cu privire la împuternicirea avocațială depusă de avocat I. R., aceasta arată că face parte din Baroul București, cu sediul în București, . - 6 și că Legea nr. 51/1995 a fost modificată în anul 2004, precizând că structura baroului a fost înființată legal, nefiind desființată până la acest moment, având dovezi în acest sens, urmând a le depune.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului apelantului - reclamant că dovezile prezentate nu confirmă faptul că acesta face parte din structura prevăzută de art. 1 din Legea nr.51/1995.
Față de cele de mai sus urmează ca apelantul - reclamant sau apărătorul acestuia să facă dovada că baroul din care face parte este o structură înființată conform Legii nr. 51/1995.
Apelantul - reclamant personal arată că înțelege ca doamna avocat I. R. să îl reprezinte în cauză, în calitate de mandatar.
Curtea ia act că apelantul - reclamant înțelege să mandateze o persoană cu cunoștințe juridice, situație în care aceasta se va prezenta ca mandatar cu toate limitele de rigoare impuse de codul de procedură civilă.
Mandatarul apelantului - reclamant arată că nu mai are alte cereri sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Mandatarul apelantului - reclamant solicită admiterea apelului, avându-se în vedere concluziile scrise depuse la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2012 la Tribunalul București – secția a IV-a civilă sub nr._, reclamantul G. M. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale și materiale provocate de procurorii Parchetului Judecătoriei sectorului 5 București, avocații persoanelor reclamante ca făptuitori și de ofițerii și subofițerii organelor de cercetare penală (Secția 19 Poliție), pentru modul nelegal în care au fost soluționate dosarele penale nr._/P/2010; nr. 9482/P/2010; nr.9486/P/2010 și nr. 673/P/2011.
Reclamantul a precizat oral, la data de 26.04.2013, că pârâtul chemat în judecată este doar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, celelalte persoane fiind menționate în acțiune ca autori ai prejudiciului, însă cel răspunzător fiind doar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
La dosar au fost depuse înscrisuri, copii ale diferitelor reclamații adresate de reclamant diverselor instituții și organe al statului, rezoluții emise de procurori în diferite dosare.
Prin sentința civilă nr.963/26.04.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin diferite rezoluții date de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la diferite persoane acuzate de reclamant ca fiind autoare ale unor fapte de natură penală în ceea ce îl privește.
Aceste soluții date de organele în drept în urma anchetelor desfășurate sunt considerate de către reclamant a fi soluții eronate, nelegale și abuzive. Caracterul eronat, nelegal și abuziv al soluțiilor date de organele în drept în urma anchetelor desfășurate la cererile formulate de reclamant nu este dovedit și nu poate fi apreciat prin simplele susțineri ale reclamantului, în condițiile în care instanțele și organele judiciare, în urma procedurilor specifice reglementate de Codul de procedură penală (plângerea împotriva rezoluției procurorului, căile de atac împotriva hotărârii primei instanțe și cele extraordinare împotriva hotărârilor instanței de recurs) sunt singurele care au posibilitate de a verifica temeinicia și legalitatea unor astfel de soluții.
În speță, nu s-a dovedit că respectivele soluții ar fi fost infirmate în urma căilor de atac specifice și nici că ar fi fost declanșate astfel de căi de atac.
Instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantului privind prejudiciul cauzat prin pretinse soluții eronate ale procurorilor și organelor de cercetare penală au fost respinse, ca nedovedite, în raport de dispozițiile art. 1169 C.Civ.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul G. M. solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivare, apelantul reclamant a arătat că s-a adresat cu cerere instanței solicitând acordarea sumelor specificate în acțiune. La data de 11.09.2012, s-a acordat termen la 26.04.2013, când, fără a se comunica pârâtei acțiunea și fără întâmpinarea pârâtei, instanța a constatat cauza în stare de judecare, respingând acțiunea sa fără a se administra alte probe.
Plângerile penale le-a formulat cu ocazia săvârșiri a fiecărei fapte de către autorii menționați și nu este vina sa că cei însărcinați cu atribuții specifice nu își fac treaba cum trebuie.
Apelantul a arătat că, în dovedirea susținerilor sale, stau alte cazuri notorii, condamnări ale unor magistrați, polițiști, avocați.
A mai susținut acesta că în mod greșit nu a i-a fost admisă nicio probă, instanța nedovedind un rol activ, precum și că în mod eronat instanța de fond a apreciat că numai prin condamnarea unora dintre magistrați este îndreptățit la repararea prejudiciului ce i s-a creat.
În calea de atac a apelului nu au fost solicitate probe noi.
Curtea, analizând criticile de apel, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
Teza susținută de reclamant constă în faptul că acesta a suferit un prejudiciu moral și material ca urmare a modului în care au fost instrumentate dosarele penale nr._/P/2010; nr.9482/P/2010; nr.9486/P/2010 și nr. 673/P/2011, prejudiciul fiind provocat de magistrați, organe ale poliției și avocați.
În referire la susținerea apelantului în sensul că acțiunea sa s-a judecat fără a se comunica pârâtului cererea de chemare în judecată, Curtea constată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost citat în fața instanței de fond, acesta neinvocând vreo vătămare în legătură cu necomunicarea cererii de chemare în judecată. Or, sancțiunea care putea interveni pentru o asemenea vătămare este prevăzută de dispoziții supletive, numai partea vătămată putând invoca o asemenea vătămare, în cazul în care aceasta s-ar fi produs.
Cum apelantul nu poate invoca o asemenea critică, neavând un interes legitim, aceasta urmează a nu fi validată de către instanța de apel.
De asemenea, Curtea nu poate valida susținerea apelantului reclamant în sensul că instanța în mod greșit a procedat la soluționarea cauzei fără a avea întâmpinare depusă la dosar de către pârât. Astfel, Curtea reține că întâmpinarea este actul prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere față de pretențiile reclamantului. Prin întâmpinare, pârâtul este obligat să prezinte toate excepțiile pe care înțelege să le formuleze, apărările de fond, mijloacele de apărare. Pentru nerespectarea obligațiilor înscrise în dispozițiile în art. 118 alin. 1 Cod procedură civilă, relative la obligația depunerii întâmpinării în termenul stabilit de art. 114/1alin. 2 Cod procedură civilă, sunt incidente dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, sancțiunea care intervine fiind decăderea pârâtului de a mai formula ulterior acest act procedural. Astfel, pârâtul nu mai are posibilitatea de a invoca excepțiile relative pe care trebuia să le ridice prin întâmpinare, nu mai are dreptul de a mai propune probe, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 138 Cod procedură civilă. Or, în cauza de față, pârâtul nedepunând întâmpinare, și-a asumat riscul aplicării acestei sancțiuni.
Împrejurarea că pârâtul nu a depus întâmpinare nu are alte consecințe juridice decât cele prezentate mai sus, procesul continuând în condițiile cerute de Codul de procedură civilă, instanța fiind obligată a se pronunța asupra pretențiilor reclamantului, pe baza probatoriului administrat de către acesta.
Curtea nu poate valida susținerile reclamantului în sensul că instanța de fond nu a administrat alte probe în prezenta cauză decât cele aflate la dosarul cauzei de vreme ce reclamantul nu a solicitat încuviințarea unui probatoriu prin indicarea în concret a acestuia, respectiv a înscrisurilor ce urmează a se depune la dosarul cauzei, și a tezei probatorii ce se solicită a se dovedi, instanța nefiind în măsură să aprecieze asupra utilității acestora.
De altfel, reclamantul a învestit instanța de fond cu cererea sa de chemare în judecată la data de 13.09.2012, stabilindu-se termen de judecată la data de 26.04.2013, acesta având un termen suficient de lung de aproape 5 luni de zile timp în care avea posibilitatea de a atașa la dosar toate probele de care înțelegea să se folosească în susținerea cererii sale.
Mai mult, nici în calea de atac a apelului, cale devolutivă, apelantul nu a solicitat încuviințarea unor anume probatorii pentru dovedirea tezei juridice susținute.
Actele depuse, în urma analizării acestora, nu fac dovada înregistrării unui prejudiciu de către reclamant ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite de către persoanele la care a făcut referire reclamantul.
Reclamantul a fost parte în dosarele penale sus-menționate, însă, în legătură cu instrumentarea acestor dosare nu s-a dovedit existența niciunui fapt ilicit săvârșit de către persoanele care au participat la soluționarea acestora. Mai mult, angajarea răspunderii statului pentru erori săvârșite de magistrați în cauzele instrumentate poate avea loc în condițiile art. 504 și următoarele Cod procedură civilă. Or, reclamantul este cel care figurează în respectivele dosare penale pe poziția de parte vătămată, neputând fi atrasă incidența art. 504 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că s-au pronunțat soluții de condamnare față de alți magistrați, organe ale poliției sau avocați, în legătură cu alte cauze, nu poate constitui un temei suficient pentru admiterea pretențiilor reclamantului, față de dispozițiile cerute de art. 998 – 999 Cod civil, care impun dovedirea existenței unei fapte ilicite în persoana celor care au participat la soluționarea cauzelor penale invocate de către reclamant, a unui prejudiciu înregistrat de acesta, precum și dovedirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul invocat, ca și vinovăția celor la care face trimitere reclamantul în cererea introductivă.
Or, reclamantul nu a produs asemenea dovezi, astfel cum îi incumba art. 1169 Cod civil, afirmându-și doar nemulțumirea față de soluțiile pronunțate în asemenea cauze.
Codul de procedură penală reglementează proceduri specifice legale în care organele judiciare ale parchetului și instanțele exercită controlul temeiniciei și legalității soluțiilor pronunțate, în acest sens fiind reglementată plângerea împotriva rezoluției procurorului, căile de atac împotriva hotărârii primei instanțe și cele extraordinare împotriva hotărârilor instanței de recurs, în cadrul acestora realizându-se controlul ierahic superior al soluțiilor pronunțate.
Or, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că respectivele soluții date în dosarele sus-amintite nu au fost infirmate în urma căilor de atac specifice, respectiv că nici nu au fost declanșate căile de atac la care reclamantul era îndreptățit, ceea ce nu face decât să susțină concluzia anterioară referitoare la lipsa incidenței răspunderii civile delictuale în cauză a persoanelor la care s-a făcut referire.
În consecință, Curtea, față de considerațiile mai sus arătate, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant G. M., domiciliat în București, ., ..A, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.963/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
I. A. G.
Red.D.I.
Tehnored.D.I/B.I.
4 ex/3.12.2013
------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.E.F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1801/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 278/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
