Legea 10/2001. Decizia nr. 821/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 821/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 821/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.821 R
Ședința publică din data de 10.09.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. S.
JUDECĂTOR: A. C. B.
JUDECĂTOR: A. M. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află rejudecarea – după admiterea contestației în anulare – a recursului declarat de recurenta pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.338/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. Ș., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General reprezentată de consilier juridic C. Vivien, cu delegație la fila 73 și intimatul reclamant T. M. Ș. reprezentat de avocat P. M., cu împuternicire avocațială la fila 15.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte P. M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, conform motivelor scrise de recurs. Arată că actul de vânzare-cumpărare al autorilor reclamantului este din anul 1941, imobilul a trecut în proprietatea statului printr-un decret de expropriere din anul 1951, în care, însă, figurează cu totul alte persoane, motiv pentru care apreciază că reclamantul nu are calitate de persoană îndreptățită. Mai mult, nu s-a făcut dovada despăgubirilor acordate la data exproprierii, în situația în care se consideră că este vorba despre unul și același imobil.
Apărătorul intimatului reclamant T. M. Ș. lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea recursului, având în vedere ultimele relații comunicate de P. M. București, documente despre care reclamantul nu a avut cunoștință.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a III a civilă, reclamantul T. M. Ș. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, P. M. București și Primarul General al M. București și cu V. G. A. D.,în calitate de intervenient forțat, cf. art. 57 și urm. C.pr. civ., să se constate că reclamantul și V. G. A. D. sunt persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 300 mp din București, . și să înainteze dosarul format către Comisia Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
La termenul din 04.03.2014, reclamantul T. M. Ș. a declarat, asistat de avocatul său ales, că renunță la judecarea capătului 2 de acțiune.
Prin sentința civilă nr.338/12.03.2014 Tribunalul București Secția a III a Civilă a admis cererea formulată de reclamantul T. M. Ș., în contradictoriu cu pârâtul V. G. D. A. și cu pârâtul Municipiul București prin Primar General; a constatat calitatea reclamantului T. M. Ș. și a notificatorului V. G. D. A. de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cotele de 5/8 pentru reclamantul T. M. Ș. respectiv de 3/8 pentru pârâtul V. G. D. A., pentru terenul identificat de expert I. I. D. la adresa . nr. 47, în suprafața de 302,41 mp cu vecinătățile: E: . pe 12,43 m; la S- imobilul din . pe 24,72 m, la V- imobilul din .. 42 pe 11,97 m și la N imobilul din ..3 pe 24,86 m; a obligat Municipiul București, prin Primar General la emiterea dispoziției în acest sens; a luat act de renunțarea la capătul 2 de acțiune; a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 2403/2001 la P. M. București, V. G. A. D. și T. C. au solicitat în conformitate cu Legea nr. 10/2001 măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul teren de 300 mp din București, parcela 115B fostă . act autentic sub nr._/27.09.1941 și transcris sub nr._/1941 de către autorii lor, soții V. P. și T.. Conform certificatului de moștenitor nr. 101/14.09.2001 emis de BNP P. S. V. P. a fost moștenit de soția V. T. (2/8), fiul V. G. A. D. (3/8) și fiica T. C. (3/8), iar conform certificatului de moștenitor nr._.08.2001 emis de BNP Societatea Civilă Mentor, V. T. a fost moștenită doar de T. C. în calitate de fiică. Tribunalul a constatat că notificatorului V. G. D. A. îi revine cota de 3/8 din terenul notificat, moștenită de la tatăl său, V. P., însă notificatoarei T. C. îi revenea cota de 5/8, alcătuită din cota de 3/8 de la tatăl ei și cota de 2/8 de la mama sa în calitate de moștenitor unic. Reclamantul T. M. Ș. este unicul moștenitor al mamei sale T. C., prin urmare reclamantul a preluat cota de 5/8 din întregul teren notificat, în timp ce pârâtul chemat în judecată V. G. D. A. are dreptul la cota de 3/8 din teren.
Din procesul emis de Comisiunea Cărților Funciare la 04.09.1942 a reieșit că o suprafață de teren de 300 mp fusese înscrisă provizoriu de către V. T. în baza contractului încheiat cu Societatea Națională pentru Îmbunătățirea Rasei Cailor (SNIC) autentificat de Trib I. nr._/27.09.1941 și transcris sub nr._/1941. Actul a fost comunicat la dosarul tribunalul de către Arhivele Naționale, cumpărătoarea fiind T. V..
Serviciul cadastru a identificat . fosta stradă G unde exista parcelarea SNIC. . cu nr. 91 pe ., în 1959 a purtat nr. 39, în 1971 a fost renumerotată cu nr. 47 până în 1986 când încă mai exista imobilul cu nr. 47 pe ..
Terenul ce a alcătuit . parcelare SNIC, conform relațiilor comunicate de Direcția Patrimoniu din cadrul PMB figurează la poziția 2 din tabelul nr. 3 al decretului nr. 54/1951 pentru declararea de utilitate publică și expropriere a unor imobile, date în folosința Sfatului Popular al Capitalei în baza Decretului nr. 117/21.04.1955 la rubrica proprietarului fiind trecuți A. și Ef. L.. În 1986 la adresa . nr. 47 era înscris teren de 294 mp cu construcții de 84 mp, ca proprietate particulară aparținând G. M. și E., P. E. V., T. P. și Aure. În 1992-1994 figurau pe rolul fiscal, G. M. și E. cu 150 mp în folosință, P. E. V. T. cu teren de 150 mp în folosință.
Tribunalul a constatat așadar că terenul, fostă parcelă 115B, a fost numerotat cu numerele indicate de Serviciul Cadastru pe . și a fost expropriat în baza decretului nr. 54/1951 și în 1955 repartizat spre folosință Sfatului Popular al Capitalei care a dat în folosință terenul particularilor, alte persoane decât fosta proprietară, V. T., în vederea construirii de locuințe.
Văzând că terenul a fost repartizat persoanelor fizice care în decursul timpului din anul 1955 până în prezent au edificat locuințe, precum și constatarea de către expert a ocupării terenului de către o astfel de locuință alături de rețele edilitare, constatând îndeplinită situația premiză prevăzută de Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut dreptul reclamantului în cotele menționate, stabilirea măsurilor reparatorii urmând a se realiza în cadrul procedurii instituite prin legea specială, Legea nr. 165/2013.
Prin încheierea din data de 24.06.2014, Tribunalul București- Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamant iar în temeiul art. 281 C.pr.civ. a dispus îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul hotărârii în sensul că se va reține reclamantul T. M. Ș. ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul teren notificat și imobilul teren notificat ca fiind situat în sectorul 1 București, urmând a se considera: paragraful 1 din dispozitiv înlocuit cu paragraful: ”Admite cererea formulată de reclamant T. M. Ș. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General” și paragraful 2 din dispozitiv înlocuit cu paragraful următor:”Constată calitatea reclamantului T. M. Ș. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul identificat de expert I. I. D. la adresa din București, sector 1, . nr. 47, în suprafața de 302,41 mp cu vecinătățile: E: . pe 12,43 m; la S- imobilul din . pe 24,72 m, la V- imobilul din .. 42 pe 11,97 m și la N imobilul din .. 3 pe 24,86 m. S-a respins cererea privind îndreptare a erorii materiale cu privire la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în considerente s-a analizat dreptul reclamantului la cota de 5/8 din terenul notificat și dreptul intervenientului V. G. A. D. la cota de 3/8 din teren, însă instanța a omis dintr-o regretabilă eroare a consemna cesiunea de drepturi litigioase care a operat la termenul din 26.11.2013, termen la care tribunalul a consemnat transmiterea calității de parte a intervenientului către reclamantul T. M. Ș. prin cesiune, urmând ca părți în dosar să fi fost consemnate în ECRIS doar reclamantul T. M. Ș. și pârâtul Municipiul București (ceea ce nu s-a operat, fiind menținute în continuate în ECRIS părțile inițiale),
Împotriva sentinței civile nr.338/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă au declarat recurs ambele părți.
Recurentul reclamant T. M. Ș. a criticat sentința întrucât a ignorat faptul că a cesionat drepturile pârâtului V. G. D. A., dobândind astfel în integralitate drepturile la măsuri reparatorii cu privire la imobil, precum și faptul că i s-a diminuat partea din cheltuielile de judecată cuvenite .
Recurentul pârât Municipiul București a criticat sentința arătând că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci, unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, iar Legea nr. 165/2013 prevede compensarea prin puncte.
Recurentul a mai arătat că soluția instanței este total eronată deoarece măsurile reparatorii la care face referire Legea nr. 10/2001 vizează imobil efectiv preluat abuziv în proprietatea statului. Acesta este și raționamentul pentru care legiuitorul a înțeles să precizeze în art. 24 că, „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării”.
Recurentul a criticat și soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 1820 R/26.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca tardiv formulat recursul formulat de Municipiul București prin Primar General împotriva sentinței civile nr.338/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă și s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant T. M. Ș. împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că recursul pârâtului este tardiv, deoarece sentința a fost comunicată pârâtului la 1.04.2014, recursul fiind declarat la 18.04.2014, depășind termenul de 15 zile libere în care putea fi declarată calea de atac și care se împlinea la 17.04.2014
În privința recursului reclamantului, Curtea a constatat că prima critică a fost deja rezolvată de către tribunal prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 24.06.2014, iar în ceea ce privește a doua critică s-a constatat că a fost făcută o corectă aplicare a prevederilor art.274 alin.2 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatorul Municipiul București, prin Primarul General, susținând că în mod greșit recursul declarat de acesta a fost respins ca tardiv formulat, fiind incidente prevederile art. 318 teza I Cod procedură civilă .
Prin decizia civilă nr. 210 R 12.02.2015 Curtea de Apel București secția a I. civilă, a respins ca nefondată excepția tardivității, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul Municipiul București, prin Primarul General, a anulat în parte decizia civilă nr.1820R/26.11.2014 în privința soluției de respingere ca tardiv a recursului pârâtului, a menținut celelalte dispoziții ale deciziei și a acordat termen pentru rejudecarea recursului pârâtului Municipiul București, prin Primarul General la 16 aprilie 2015, C 9 R.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că instanța de recurs a constatat în mod eronat că recursul a fost declarat la data de 18.04.2014, din viza de primire a cererii înregistrate la Registratura tribunalului rezultând că data respectivă este 08.04.2014, dată în raport cu care recursul a fost declarat în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
În rejudecarea recursului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere și dispozițiile art. 304 ind. 1 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Critica recurentului pârât referitoare la faptul că potrivit art. 22 din Legea 10/2001, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să se pronunțe asupra cererii de restituire prin decizie sau dispoziție motivată este vădit nefondată, aspectul în discuție fiind tranșat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia dată în recurs în interesul legii nr. XX /19.03.2007, publicată în Monitorul Oficial din 12.11.2007, prin care s-a statuat că lipsa răspunsului la notificare în termenul prevăzut de lege îndreptățește persoana care a formulat notificare să solicite valorificarea în instanță a dreptului pretins, conform art. 26 alin 3 din Lg. 10/2001, care a fost interpretat prin decizia menționată în sensul că “instanța de judecată este competentă să soluționeze în fond… și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”.
Prin urmare, respectând această decizie, obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.pr.civ., în mod legal a procedat tribunalul soluționând pe fond cererea formulată de reclamant.
Pe fondul cauzei, Curtea constată însă, că în mod greșit s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în litigiu.
Astfel, prima instanță a reținut că terenul respectiv a aparținut autoarei reclamantului, V. T. și a fost expropriat în baza Decretului nr. 54/1951.
Prima instanță a avut în vedere procesul-verbal emis de Comisiunea Cărților Funciare la 04.09.1942(fila 26 dosar TB), din care reiese înscrierea în cartea funciară în favoarea doamnei V. T. a suprafeței de teren de 300 mp, cumpărată în temeiul contractului încheiat cu Societatea Națională pentru Îmbunătățirea Rasei Cailor (SNIC) autentificat de Tribunalul I. sub nr._ din 27.09.1941 și transcris sub nr._/1941(filele 57-59).
Prima instanță nu a verificat însă condiția prevăzută la art. 3 lit. a din Legea nr. 10/2001, aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea autoarei reclamantului la data preluării.
O asemenea verificare era absolut necesară în condițiile textului legal enunțat mai sus și se impunea a fi fost făcută și în contextul înscrisurilor privind situația juridică a imobilului depuse la dosarul cauzei din care rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 54/1951 de la foștii proprietari A.. și Ef. L., iar nu de la autoarea reclamantului (adresele nr._/672/09.05.2013, nr._/_ din 08.08.2013, emise de P. M. București, Direcția Patrimoniu, Serviciul Evidența Domeniu Public și Privat – filele 46, 74).
Or, potrivit relațiilor comunicate de Arhivele Naționale conform adresei nr. BRP-3288-C/02.06.2015, Curtea constată că la data exproprierii, autoarea reclamantului nu mai era proprietarul terenului, acesta făcând obiectul înstrăinării potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 05.08.1946 de fostul Tribunal I. – Secția notariat (filele 84 – 88 dosar recurs).
În acest act se menționează că T. V. vinde domnilor E. I. L. și A. L. (așadar, persoanele care figurau ca proprietari la data preluării abuzive) terenul în suprafață de 300 mp situat în București, . nr. 115 B, dobândit de vânzătoare în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 27.09.1941 și transcris sub nr._ din 27.09.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat (act menționat în procesul-verbal emis de Comisiunea Cărților Funciare la 04.09.1942).
Prin urmare, la data preluării abuzive autoarea reclamantului nu mai era proprietara terenului în litigiu, trecerea în proprietatea statului făcându-se, de altfel, de la persoanele cărora aceasta le-a vândut terenul anterior preluării.
Ca atare, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, reținând calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea, în rejudecare, va admite recursul declarat de pârât, va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Rejudecând recursul pârâtului:
Admite recursul declarat de pârâtul P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.338/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. Ș..
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. A. C. B. A. M. M.
GREFIER
M. D.
Red: MAM
Tehnored. T.I. /PS 2 ex
Jud. TB: R. M. C.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 836/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 816/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
