Legea 10/2001. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 46/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.46
Ședința publică de la 15.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - M.-G. R.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenta-pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (fost A.V.A.S.), împotriva sentinței civile nr.1206 din 31.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2010*, în contradictoriu cu intimata-reclamantă W. E..
P. are ca obiect - Legea nr.10/2001.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08.01.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 15.01.2014, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2010 pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr._ , reclamanta W. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. București și S.C. Sarmis .. Sibiu, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul construcții notat „cantină și seră” în CF nr._ nr. top 4049/1/1/1 și nr.4049/1/5/2/2/1, situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 137 a fost preluat în mod abuziv de Statul Român; să fie obligate pârâtele să emită decizie prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri pentru imobilul mai sus identificat, iar, în caz de refuz, solicită ca sentința să țină loc de decizie, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 28.10.2010, reclamanta a depus o precizare de acțiune, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâta A.V.A.S. și că renunță la acțiune față de S.C. Sarmis ..
Prin sentința civilă nr. 1244/25.11.2010, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2010, la data de 14.12.2010.
Prin sentința civilă nr. 1267 din 22.06.2011, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis cererea; a constatat că imobilul construcții, compus din cantină și seră, situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 137, înscris în CF nr._ Sibiu, nr. top. 4049/1/1/1, 4049/1/5/2/2/1 a fost preluat abuziv de Statul Român și a obligat pârâta să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru imobilului construcții, compus din cantină și seră, situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 137, înscris în CF nr._ Sibiu, nr. top. 4049/1/1/1, 4049/1/5/2/2/1 și să înainteze documentația aferentă către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii despăgubirilor.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 287/08.08.2001 la B.E.J. T. F. L., reclamanta a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului proprietatea mamei sale Zavazal T., imobil situat în mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii, fost O. G., județ Sibiu, compus din construcții și teren.
Prin sentința civilă nr. 189/01.03.2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1235/2005, definitivă prin decizia civilă nr. 118 A din 23.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._ și irevocabilă prin decizia nr. 140/15.01.2008 pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr._ s-a reținut în mod irevocabil că suprafața corpului funciar de 1030 m.p. a fost înscrisă în CF_ Sibiu, sus forma a două parcele: una cu nr. topo 4049/1/1/ cu o suprafață de 996 m.p., loc de casă și una cu nr. topo 4049/1/5/2/2, grădină de 34 m.p., proprietar fiind mama reclamantei, Zavazal Teresa. S-a mai reținut în această sentință că autoarea reclamantei a cumpărat la 10.10.1949 o casă compusă din parter și mansardă, casă existentă pe nr. topo 4049/1/1, 4049/1/5/2/2. Această construcție nu a fost notată în CF la data cumpărării de către autoarea reclamantei, ci prin încheierea de CF nr. 5106/08.05.1996 s-a notat faptul că pe imobilul din CF_ Sibiu este construită o cantină și o seră, construcție ce are o vechime de aproximativ 70 de ani, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară, și reținut de instanța care a dat sentința menționată.
Prin aceeași hotărâre s-a reținut că la data exproprierii era deja edificată o casă, care a trecut în proprietatea statului, cu titlu de expropriere, conform încheierii nr. 9101/1947.
Tribunalul a constatat că s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului construcție (Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare și Legea nr. 177/1947 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 187/1945) și dovada că reclamanta este persoană îndreptățită a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Aceste aspecte au fost reținute și prin sentința menționată, care a fost schimbată în parte numai sub aspectul calității procesuale pasive a persoanei obligate să emită dispoziția de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru construcțiile edificate și notate în CF_ Sibiu, nr. topo 4049/1/1/1, 4049/1/5/2/2/1, în sensul că S.C. Tursib S.A. Sibiu nu are calitate de persoană deținătoare a bunului preluat abuziv, cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 140/15.01.2008 pronunțată de Î.C.C.J. în dosar nr._, întrucât aceasta a înstrăinat imobilul situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 137, reprezentat de cantină și seră către S.C. Sarmis .. (prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 72/17.01.2002 de B.N.P. B. L.).
Întrucât persoana deținătoare a imobilului este S.C. Sarmis .., în raport de dispozițiile art. 21 și art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, care se vor propune de către instituția publică care a efectuat privatizarea, în speță pârâta A.V.A.S.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 26.09.2011 a declarat recurs pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, la data de 18.10.2011, iar prin decizia civilă nr. 374/01.03.2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței civile nr. 1267/22.06.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă W. E., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași primă instanță.
P. a decide astfel, Curtea a reținut că în mod temeinic a reținut instanța de fond în ceea ce privește situația de fapt că prin notificarea înregistrată sub nr. 287/08.08.2001 la B.E.J. T. F. L., reclamanta a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului proprietatea mamei sale Zavazal T., imobil situat în municipiul Sibiu, Calea Dumbrăvii, fost O. G., județ Sibiu, compus din construcții și teren, înscris în CF_ Sibiu, cu nr. top. 4049/1/1, 4049/1/5/2/2.
Prin dispoziția nr. 158/24.01.2005 emisă de Primarul Municipiului Sibiu a fost respinsă notificarea formulată de W. E..
Prin sentința civilă nr. 189/01.03.2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1235/2005, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea W. E. în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului Sibiu și S.C. Tursib S.A.; a fost anulată dispoziția nr. 158/24.01.2005 emisă de Primarul Municipiului Sibiu și au fost obligați intimații să emită fiecare o dispoziție prin care să acorde contestatoarei în compensare alte bunuri sau servicii ori să-i propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor și apoi să predea dispoziția împreună cu întreaga documentație Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Primarul Municipiului Sibiu pentru terenul de 464 m.p. cu nr. top. 4049/1/1/2, 4049/1/5/2/2/2 din CF_ Sibiu și pentru terenul înscris în CF_ Sibiu nr. top. 4049/1/1/1, 4049/1/5/2/2/1 în suprafață de 566 m.p., iar intimata S.C. Tursib S.A. pentru construcțiile edificate și notate în CF_ Sibiu nr. top. 4049/1/1/1, 4049/1/5/2/2/1 cu destinația de cantină și seră.
Prin dispoziția nr. 158/24.01.2005 emisă de Primarul Municipiului Sibiu, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 464 m.p., înscris în CF_ Sibiu sub nr. top. 4049/1/1/2, 4049/1/5/2/2/2 și a imobilului teren în suprafață de 566 m.p. înscris în CF nr._ Sibiu sub nr. top. 4049/1/1/1, 4049/1/5/2/2/1, formulată de persoana îndreptățită W. E., în considerarea faptului că terenul în suprafață de 464 m.p. este afectat de construcții și amenajări de utilitate publică, iar pe terenul în suprafață de 566 m.p. sunt amplasate construcțiile (cantină și seră) proprietatea S.C. Sarmis .., care nu pot fi restituite în natură, și s-a propus acordarea de titluri de despăgubire pentru aceleași imobile.
Prin decizia civilă nr. 118/A/23.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția Civilă în dosarul nr._, au fost respinse apelurile declarate de către contestatoarea W. E. și intimata S.C. Tursib S.A. împotriva acestei sentințe.
Prin decizia nr. 140/15.01.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a fost admis recursul declarat de intimata S.C. Tursib S.A. împotriva acestei decizii și a fost modificată în parte decizia în sensul că a fost admis apelul declarat de intimata S.C. Tursib S.A. împotriva sentinței civile nr. 189/01.06.2006 a Tribunalului Sibiu – Secția Civilă pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins contestația în contradictoriu cu S.C. Tursib S.A. – Sibiu, pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. P. a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 72 din 17.01.2002 la B.N.P. B. L., S.C. Tursib S.A. Sibiu a înstrăinat imobilul situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 137, reprezentat de cantină și seră, intabulat în CF_ Sibiu nr. top. 4049/1/1/1 și 4049/1/5/2/2/1 către ..
Prin notificarea înregistrată sub nr._/20.07.2009 la Primăria Municipiului Sibiu, reclamanta a solicitat acesteia să se pronunțe asupra despăgubirilor pentru construcțiile edificate pe teren.
Cu adresa nr._/07.08.2009 Primăria Municipiului Sibiu a comunicat reclamantei faptul că pentru construcția existentă pe terenul înscris în CF nr._ Sibiu sub nr. top. 4049/1/1/1 și 4049/1/5/2/2/1 competența de soluționare a notificării nu revine Primăriei Municipiului Sibiu, ci S.C. Sarmis .., astfel că întreg dosarul va fi înaintat acestei societăți.
Cu adresa nr._/10.08.2009, Primăria Municipiului Sibiu a înaintat către S.C. Sarmis .. notificarea împreună cu întreaga documentație, în considerarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În acest context, reclamanta s-a adresat la data 08.02.2010 Tribunalului Sibiu cu cererea de emitere a unei decizii prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcții, compus din cantină și seră, notat în CF nr._, nr. top. 4049/1/1/1, 4049/1/5/2/2/1, îndreptată împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și .., care formează obiectul prezentului dosar.
La data de 10.05.2010, reclamanta s-a adresat și .., solicitându-i să înainteze dosarul cu toată documentația la A.V.A.S. București.
A reținut Curtea de Apel București că este adevărat că nu s-a făcut dovada că recurenta pârâtă ar fi primit până în prezent notificarea formulată inițial de reclamantă nici de la aceasta, nici de la Primăria Municipiului Sibiu și nici de la S.C. Sarmis .., motiv pentru care s-ar putea susține că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al său de a o soluționa.
Pe de altă parte, însă, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.02.2010 pe rolul Tribunalului Sibiu constituie manifestarea neechivocă a voinței persoanei îndreptățite de a solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcții, compus din cantină și seră, putând fi astfel asimilată unei notificări.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 10.09.1949, înscris în cartea funciară de Judecătoria populară mixtă Sibiu, secția cărților funciare, cu nr. 1140/12.10.1940, autoarea reclamantei, Thereza Zavazal a dobândit „pentru totdeauna și în mod irevocabil întreg dreptul de proprietate asupra imobilului cuprins în protocolul fundular 10.546 al comunei Sibiu, nr. top. 4049/1/1 și 4049/1/5/2/2 în întindere totală de 286 st. P. casă constătătoare din una cameră și una bucătărie la parter și 2 camere la mansardă și dependințe și curte”. În foaia de avere nr._ a comunei Sibiu au fost înscrise imobilele cu nr. top. 4049/1/1 - loc de casă în . nr. top. 4049/1/5/2/2 - grădină.
Compunerea construcției rezultă din schițele depuse la dosarul nr. 1235/2005 al Tribunalului Sibiu, pe care apare mențiunea că autorizația de construcție s-a dat sub 3978/1941, iar autorizația de locuire (folosire) s-a dat sub nr. 9718/1942.
Din procesul verbal încheiat la data de 15.11.2005 cu ocazia cercetării locale, de către Tribunalul Sibiu în același dosar, rezultă că instanța a constatat că pe teren există o construcție care în partea din față, dinspre stradă, corespunde ca formă cu cea observată în planul depus la dosar de contestatoare. În prelungirea construcției vechi, în partea stângă și în spate este edificată o construcție nouă, care face corp comun cu construcția veche. Prezent la fața locului, un angajat al S.C. Tursib a arătat că de când lucrează la această societate, din anii 1980, construcția veche există, iar construcțiile noi au fost edificate recent, cea din spate fiind construită pe locul fostei sere, iar casa veche a avut destinația de cantină.
Este de menționat și faptul că, în expertiza efectuată în dosarul nr. 1878/2000 al Tribunalului Județean Sibiu, în cadrul unui litigiu între S.C. Sarmis .. și S.C. Tursib S.A., având ca obiect încheierea contractului de vânzare cumpărare, s-a constatat că pe terenul cu nr. top. 4049/1/1/1 și 4049/1/5/2/2/1 se află două construcții: cantină și seră - solar. Cu privire la construcția cantină s-a constatat că are parter, mansardă și pivniță la subsol și perioada în care a fost construită a fost aproximată la anii 1930-1931, iar cu privire la seră s-a constatat că este realizată din țeavă și profile metalice laminate cu geamuri din sticlă.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: „În situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București”.
De aceea, recurenta pârâtă are obligația de a propune acordarea de măsuri reparatorii numai pentru construcțiile care mai existau fizic la data formulării notificării, nu și pentru cele demolate anterior (pentru care calitatea de entitate competentă să soluționeze notificarea persoanei îndreptățite aparține unității administrativ teritoriale) și nici pentru construcțiile noi (pentru care intimata reclamantă nu justifică niciun drept).
În aceste condiții, a considerat Curtea că apare necesară lămurirea următoarelor împrejurări de fapt: - dacă imobilul construcție dobândit de autoarea reclamantei în anul 1949, edificat pe terenul cu nr. top. 4049/1/1/1 și 4049/1/5/2/2/1, mai exista fizic la data formulării notificării sau a fost demolat anterior, în tot sau în parte; - în cea de-a doua ipoteză, identificarea părții de construcție care mai exista la data formulării notificării.
În fine, contrar susținerilor recurentei pârâte, instanța de fond nu a obligat-o să acorde măsuri reparatorii prin echivalent intimatei reclamante, ci să propună acordarea măsurilor respective, astfel încât criticile sale sunt sub acest aspect lipsite de obiect.
Față de aceste considerente, reținând că este necesară administrarea unei expertize tehnice de specialitate și că potrivit art. 305 Cod procedură civilă o asemenea probă este inadmisibilă în această fază procesuală, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași primă instanță. În rejudecare, Tribunalul va ordona efectuarea unei expertize specialitatea construcții cu obiectivele prezentate anterior (pct. II.2).
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2010*, la data de 08.05.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 21.12.2012, tribunalul a încuviințat proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții, care urmează a fi efectuată prin comisie rogatorie, cu următorul obiectiv: stabilirea împrejurărilor dacă imobilul construcție dobândit de autoarea reclamantei, T. Zavazal în anul 1949, edificată pe terenul cu nr. topo 4049/1/1/1 și 4049/1/5/2/2/1, situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii fostă O. G., nr. 137, mai exista fizic la data formulării notificării, anume 08.08.2001 sau a fost demolat anterior, în tot sau în parte, iar dacă a fost demolat parțial, să se identifice partea de construcție care mai exista la data notificării și a dispus înaintarea dosarului cauzei către Tribunalul Sibiu pentru efectuarea expertizei tehnice specialitatea construcții, prin comisie rogatorie, urmând ca această instanță să numească expertul și să fixeze și onorariul de expert.
Prin sentința civilă nr.1206/31.05.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis, a constatat că imobilul construcție situat în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 137, înscris în CF nr._, nr. TOP 4049/1/1/1; 4049/1/5/2/2/1 /cantină și seră) a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, a obligat A. ca prin dispoziție motivată să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul sus-menționat și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
A reținut tribunalul că s-a constatat cu putere de lucru judecat că reclamanta W. E. are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent Zavazal Tereezia situat în Mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii, fost O. G., jud. Sibiu, compus din construcții și teren, înscris în C.F._ Sibiu, cu nr. top. 4049/1/1, 4049/1/5/2/2.
S-a mai constatat că pe acest teren există o construcție, ipoteză în care A. pentru Valorificarea Activelor Statului, poate fi obligată, potrivit art. 21 și 29 alin. 3 din Lega 10/2001, către reclamantă la măsuri reparatorii prin echivalent în calitate de instituție publică care a efectuat privatizarea imobilului deținut de către ., dacă acest imobil exista fizic la data formulării notificării.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat prin comisie rogatorie de către expertul constructor G. A. din raza Tribunalului Sibiu cu obiectivele fixate de către Tribunalul București, potrivit deciziei de casare rezultă că imobilul construcție care a fost identifica în teren ca existent în Sibiu, Calea Dumbrăvii 137 (fostă O. G.) este unul si același imobil cu imobilul evidențiat în planul întocmit în anul 1941 și care a aparținut mamei reclamantei, preluat de către Statul Român în baza Legii Reformei Agrare 177/1947, expropriere notată în CF la B5 prin încheierea nr. 9101/09.10.1947, dată retroactiv, iar în prezent are alipit un adaos cu destinația salon – restaurant.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, precum și dispozițiile art. 29 – 31 din Legea nr.10/2001, față de împrejurarea că imobilul ce formează obiectul prezentei cauze a fost trecut în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis cererea reclamantei și obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1.500 lei, onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii promovată în contradictoriu cu AAAS, în temeiul dispozițiilor art.282 și următoarele Cod de procedură civilă.
Sub un prim aspect, arătă recurenta – pârâtă că procedura administrativă, prealabilă, necontencioasă, stabilită de dispozițiile Legii nr.10/2001 nu a fost urmată de către intimata reclamantă în ceea ce privește AAAS. Subliniază că în evidențele instituției nu se regăsește o notificare formulată de către petenta W. E., prin care să se solicite acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcții notat "cantină și seră" în CF nr._ nr.top 4049/1/1/1 si nr.4049/1/5/2/2/1 situat in Sibiu, Calea Dumbrăvii nr.137, județ Sibiu. Ca urmare, recurenta – pârâtă apreciază că cererea de chemare in judecată astfel formulată era inadmisibilă.
Conform dispozițiilor Legii nr.10/2001, s-a instituit o procedura necontencioasă la finalizarea căreia ar trebui să fie definit statutul juridic al unor astfel de imobile. Notificarea se comunică AAAS (instituție publică implicată în privatizare), numai conform art.29 (3) din lege, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Astfel, pentru ca recurenta - pârâtă să poată emite decizie de propunere de acordare de măsuri reparatorii este imperios necesar ca in prealabil AAAS să fie notificată, pentru ca apoi, în baza documentelor depuse, să constate calitatea de persoana îndreptățită a petentei.
AAAS nu are obligația de a face demersuri pentru a intra in posesia notificării intimatei-reclamante, această obligație revine petenților sau celorlalte autorități investite cu soluționarea notificării, în situația in care se considerau necompetente.
Chiar dacă instanța de fond, în rejudecare, a reținut că Primăria Municipiului Sibiu a comunicat petentei W. E. cu adresa nr._/07.08.2009 faptul că . este competentă să soluționeze notificarea și dosarul va fi înaintat către aceasta, societatea nerăspunzând petentei, AAAS nu poate fi obligată în acest sens, în condițiile în care nu a fost învestită cu soluționarea notificării.
Apreciază, în plus, recurenta că . ar fi trebuit să fie parte in cauză și să fie obligată să înainteze dosarul administrativ către AAAS.
O doua critică vizează împrejurarea că potrivit dispozițiilor art.29 (3) din Legea nr.10/2001, AAAS are competența doar de a propune acordarea de despăgubiri, nu să acorde despăgubiri, cum greșit a reținut instanța de fond, în rejudecare.
Prin Legea nr. 247/22.07.2005, art.1 (1) Titlul VII se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001.
In acest sens, art.13 (1) capitolul III din Legea nr.247/22.07.2005, precizează că „P. analizarea si stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie in subordinea cancelariei Primului ministru, instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, in condițiile art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Din analiza acestor texte legale se dovedește că AAAS nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii prin echivalent/despăgubiri, ci doar propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005.
In ceea ce privește al treilea motiv de recurs, recurenta – pârâtă arătă că nelegal au fost stabilite și în sarcina AAAS plata cheltuielilor de judecată in suma de 1.500 lei, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 274 (1) Cod de procedură civilă. Aceast, întrucât AAAS a aplicat dispozițiile legale și nu a tergiversat nejustificat soluționarea cauzei.
Mai mult, AAAS a fost obligată nelegal la plata acestora, deoarece nu se poate reține reaua credință sau comportare neglijentă pricinuită prin apărarea sa în acest proces.
De asemenea, cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.
Față de aceste considerente, recurenta – pârâtă consideră că, cheltuielile de judecată stabilite în sarcina AAAS sunt nelegale si nejustificate si solicită exonerarea acesteia de la plata acestora.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 si urm. C. procedură civilă, precum si pe celelalte dispoziții legale invocate.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat, sub aspectele ce vor fi arătate în continuare:
În ce privește prima critică, prin care se susține de către recurentă că nu avea nicio obligație să propună măsuri reparatorii în favoarea reclamantei câtă vreme nu a fost învestită cu aceasta prin formularea unei notificări, Curtea constată că nu este de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții decât aceea de obligare la emiterea unei astfel de dispoziții.
Aceasta, întrucât, chiar în condițiile în care nu s-a dovedit că recurentei i-a fost înaintată de către Primăria Sibiu ori de către . formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantă (prin care aceasta solicita atât restituirea terenului, cât și a construcțiilor), trebuie observat că începând cu data la care împotriva sa a fost formulată în fața instanțelor de judecată (în speță Tribunalul Sibiu) pretenția de soluționarea a notificării, recurenta avea această obligație.
De altfel, aceeași concluzie s-a reținut cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 374/01.03.2012 a Curții de Apel București- Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin care s-a dispus casarea primei hotărâri pronunțate de tribunal numai în vederea lămuririi aspectelor de fapt legate de existența construcțiilor pentru care s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii.
Referitor la cea de-a doua critică, vizând soluția de obligarea a recurentei de a acorda măsuri reparatorii, AAAS susținând că are competența doar de a propune acordarea de despăgubiri, iar nu de a acorda aceste despăgubiri, Curtea constată că susținerile recurentei sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art.29 (3) din Legea nr.10/2001, în situația imobilelor prevăzute la alin. 1) si (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art.26 alin.(1) fiind aplicabile in mod corespunzător.
Ca atare, în mod cert, acordarea de despăgubiri direct de către unitatea deținătoare ori de instituția care a efectuat privatizarea (situație ce se regăsește în cauză), odată cu soluționarea notificării, nu este o soluție care să-și găsescă temei legal, câtă vreme etapa evaluării și acordării de despăgubiri pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură făcea obiectul unor dispoziții legale speciale (cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005), a căror aplicare nu poate fi înlăturată numai pe considerentul că soluționarea notificării s-a realizat de către instanța de judecată și nu de unitatea deținătoare.
În aceste condiții, măsura la care tribunalul a obligat recurenta pârâtă, anume aceea de a acorda măsuri reparatorii, nu are niciun fundament în prevederile legale aplicabile, care fac referire la propunerea de măsuri reparatorii.
Totodată, Curtea constată că în cauză se impune a se face aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, în sensul obligării recurentei să emită decizia de propunere de măsuri reparatorii cu luarea în considerare a procedurii de compensare prin puncte a imobilului construcție ce a făcut obiectul notificării
Aceasta, întrucât potrivit art. 4 din acest act normativ, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor...
Așa fiind, Curtea constată că sunt aplicabile prezentei cauze, precum și modului în care decizia obținută în soluționarea notificării poate fi valorificată, prevederile Legii nr. 165/2013, instanțele fiind ținute la aplicarea dispozițiilor legale, câtă vreme acestea sunt în vigoare și nu s-a constatat că sunt neconstituționale, prin pronunțarea în acest sens a unei decizii de către Curtea Constituțională.
De asemenea, trebuie observat că nu este incident un motiv de nelegalitate cât privește hotărârea pronunțată de instanța de fond, decurgând din aplicarea greșită a legii, câtă vreme prevederile Legii nr. 165/2013 nu erau în vigoare la data pronunțării hotărârii, însă dată fiind opțiunea pe care legiuitorul a adoptat-o în ce privește aplicarea imediată a prevederilor actului normativ menționat, Curtea va da eficiență acestora, neputând să le ignore pentru motivele arătate.
Așadar, prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 descriu procedura ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv, astfel:
(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
În ce privește cea din urmă critică a recurentei, vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care nu s-a reținut în sarcina sa că a dat dovadă de rea credință, neglijență ori că se face vinovată de amânarea procesului, Curtea constată caracterul neîntemeiat al susținerilor acesteia.
Astfel, câtă vreme dispoziția instanței de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată s-a fundamentat, corect, pe dispozițiile art. 274 C.pr.civ ce statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, sunt fără relevanță aspectele invocate de recurentă în susținerea criticii. Obligația de a plăti cheltuielile efectuate de partea care a câștigat procesul decurge din culpa procesuală a recurentei, culpă dovedită, potrivit reglementării art. 274 C.pr.civ, prin chiar soluția pronunțată prin care s-a considerat că acțiunea pornită de reclamantă împotriva recurentei pârâte este întemeiată, în cauză fiind, de asemenea, dovedită efectuarea acestor cheltuieli.
În consecință, ținând seama de cele expuse, Curtea constată că recursul este fondat, sub aspectul arătat, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civ., îl va admite și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 în favoarea reclamantei, cu privire la imobilul construcți în condițiile Legii nr.165/2012.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul recursul formulat de recurenta – pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (fostă A.), împotriva sentinței civile nr.1206/31.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă W. E..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 în favoarea reclamantei, cu privire la imobilul construcție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. I.-A. H.-P. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./20.01.2014
TB-S.4 – C. Segărcianu
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 93/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 19/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
