Legea 10/2001. Decizia nr. 1646/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1646/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 1646/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1646
Ședința publică de la 21.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenții - reclamanți L. R., M. A. G., împotriva sentinței civile nr. 2234/11.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect - contestație la Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 30.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 07.10.2013, 14.10.2013 și apoi la 21.10.2013, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.2234 din 11.12.2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis în parte contestația formulată de contestatorii L. R. și M. A. G., în contradictoriu cu intimatul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, a anulat Decizia nr._/2011 pronunțată de pârât și a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituie prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru 1/3 din imobilul situat în București, .) nr. 43, sector 1.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 08.12.2011, contestatorii L. R. și M. A. G. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN reprezentat de M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr._ emisă de Primăria Municipiului București prin Primarul General la data de 27.10.2011, ca fiind nelegală și netemeinică; să se constate că imobilul compus din teren și construcție situat în București, .. B.), nr. 43, sectorul 1, proprietatea autorului contestatorilor M. B., a fost preluat abuziv fără titlu valabil de către Statul Comunist Român; să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul în cauză și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr._/27.10.2011, emisă de intimat a fost respinsă notificarea formulată de notificatoarea L. R., nr. 518/2001 privind imobilul situat în București, ., sector 1, ca nedovedită, reținându-se în dispoziție că imobilul mai sus menționat a fost preluat în baza Decretului nr. 224/1951, notificatorii nefăcând dovada preluării abuzive.
Prin notificarea formulată la data de 19.07.2001, L. R. și M. A. G., au solicitat despăgubiri bănești pentru casă și teren situat în București, ., sector 1 (fila 39).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1909 de Tribunalul I. transcris sub nr. 6320/1909 D. M., Ducadin M. și G. M., au dobândit dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul situat în București, ., sectorul 1, parte ce începea de la prăvălia de simigerie, exclusiv și cuprindea prăvălia de bărbierie, prăvălia de cizmărie, restaurantul și terenul ce avea ca limită proprietatea CFR (fila 108). Dreptul de proprietate a fost înscris în CF nr._/1940 a imobilului din ., cu drept de proprietate câte 1/3 pentru fiecare din cumpărători, menționându-se că este compus din teren de 845 m.p. și trei prăvălii, 10 camere cu dependințe, la etaj camere cu dependințe (fila 107).
Prin procesului-verbal încheiat la data de 08.12.1952 s-a încuviințat vânzarea imobilului situat în București, ., proprietatea M. V. și B. pentru neplata impozitelor datorate statului, în baza Decretului nr. 224/1951 (fila 63).
Prin sentința civilă nr. 504/1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului G. G. D., a fost încuviințată vânzarea imobilului proprietatea contribuabililor V. și B. M. din București, . (fila 80).
Din adresa Direcției Impozite și Taxe Sectorul 1 București rezultă că în evidențele fiscale ale anului 1952 au figurat cu rol fiscal, V. B. M. și Srebe, pentru imobilul situat în București, . compus din două corpuri de casă și teren în suprafață de 862 m.p. Din procesul-verbal din 08.12.1952 rezultă că o cameră și o prăvălie situate în imobilul din . fostă proprietatea domnului Masanievici B. și V. au fost trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 (fila 98).
Conform contractului de vânzare-cumpărare mai sus amintit, rezultă că autorul reclamanților, G. M. a dobândit 1/3 din imobilul descris mai sus.
De pe urma defunctului G. M. (M.), decedat în 10.02.1917, a rămas ca unic moștenitor Blagoje M. (M.), în calitate de fiu (fila 110).
Blagoje M. (M.) a decedat la data de 30.06.1998, fiind moștenit de reclamanți, conform certificatului de moștenitor nr. 418/18.12.2000 emis de BNP I. D. (fila 109).
Întreg imobilul din București, . a fost demolat în anul 1965 (fila 53).
A reținut tribunalul sub aspectul preluării abuzive a imobilului că prin sentința civilă nr. 504/1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului G. G. D. a fost încuviințată vânzarea imobilului proprietatea contribuabililor V. și B. M. din București, ., până la concurența sumei de 5518,45 lei. S-a stabilit prin procesul verbal de sechestru (f.75) că imobilul în sechestrat în vederea vânzării a fost reprezentat de o prăvălie și o cameră, reținându-se că restul imobilului aparține coproprietarilor.
Astfel, o primă preluare a imobilului a avut loc în baza Decretului nr. 224/1951.
Sub acest aspect tribunalul a reținut că din actele dosarului rezultă că imobilul din . reprezenta în același timp și locuința autorului reclamanților, acesta avea domiciliul la acea adresă ( în partea de imobil nepreluată) și ulterior astfel că tribunalul apreciază că nu au fost respectate dispozițiile art. 4 din Decretului 224/1951, care exceptau de la urmărirea silita casa de locuit, cu anexele sale, pentru neplata impozitelor restante,locuita efectiv de debitor cu familia sa, apreciind că preluarea a fost abuzivă, potrivit prevederilor art. 2 lit. d) din Legea 10/2001.
A mai reținut tribunalul sub acest aspect faptul că imobilul a fost evaluat la o valoarea dublă față de suma restantă, astfel că nu se poate aprecia că scopul pentru care a fost preluat a fost acoperirea unor debite restante.
În ceea ce privește cealaltă parte din imobil, tribunalul a reținut că a fost demolată în anul 1965, neexistând dovezi ale modalității de trecere în proprietatea statului, din adresa nr. 191/196a Sfatului Popular al Raionului 16 Februarie rezultând că exproprierea acestui imobil este în curs de întocmire, iar demolarea s-a făcut în baza pv nr. 773/1965 al SPC Secția de Arhitecură.
Astfel, a reținut tribunalul incidența dispozițiilor art. 10 lit i din Legea nr. 10/2001, neexistând dovada unei exproprieri cu plata unei drepte și prealabile despăgubiri.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că reclamanții au făcut dovada preluării abuzive a întregului imobil, în condițiile art. 10 lit. d și i din Legea nr. 10/2001, au făcut dovada calității de persoană îndreptățită a autorului lor, M. B. pentru 1/3 din imobil.
Cu privire la celelalte 2/3 din imobil tribunalul a reținut că nu poate face aplicarea art. 4 alin 4 din legea nr. 10/2001, aceștia nefăcând dovada calității de moștenitori a celorlalți doi coproprietari și nici a vocației succesorale prin acte de stare civilă din care să rezulte legătura de rudenie.
Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată. De altfel, prin decizia nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, inclusiv acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Tribunalul a reținut că potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent
De asemenea potrivit art.22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Potrivit art.25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Față de cele de mai sus, tribunalul în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile RIL 20/2007, analizând în fond notificarea formulată a admis în parte contestația, a anulat Decizia nr._/2011 pronunțată de pârât și a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituie prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru 1/3 din imobilul situat în București, .) nr. 43, sector 1.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs L. R. și M. A. G., care, au arătat în esență că, în cauză, în cazul Legii nr.10/2001, nu operează regula unanimității în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acesteia și trebuie respinse cererile privind acordarea despăgubirilor ce se stabilesc conform art.10 din Legea nr.10/2001, că la dosar există înscrisuri din care să reiasă calitatea de moștenitori a recurenților și acțiunea trebuie admisă cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (motive recurs filele 2-8 dosar).
Recursul este nefondat.
Analizând motivele de recurs și probatoriul existent, față de cele reținute se constată că susținerile recurenților (deși argumentate) nu au suport probator, iar în cauză se face numai analiza legalității sentinței pronunțate, chiar dacă este incident art.304/1 Cod procedură civilă (de altfel nu este indicat în drept nici-un motiv de recurs). Cum nu s-a indicat motiv de recurs se reține că în cauză este incident art.304 pct.9 Cod procedură civilă care are două ipoteze.
Prima hotărâre este lipsită de temei legal, adică când din redactarea hotărârii nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Aceasta nu se susține și recursul este nefondat.
A doua, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, adică s-a aplicat norma generală în locul normei speciale, o normă care nu este incidentă în speță și s-a dat o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.
Nici aceste motive nu sunt conturate și nu există vreun motiv care să se susțină prin verificarea probelor de la dosar.
Ca atare, motivele de recurs sunt neîntemeiate și conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.316 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții - reclamanți L. R., M. A. G., împotriva sentinței civile nr. 2234/11.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER,
I. A. G.
Red. C.M.T.
Tehnored. CS
Ex.2/16.12.2013
Trib. B.. – Secția a IV-a Civilă – S.E. P.
← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 245/2013. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 1341/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|