Legea 10/2001. Decizia nr. 119/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 119/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 119 A
Ședința publică din 23.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - I. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții-contestatori B. M., A. H. M. și A. M., împotriva sentinței civile nr.1592 din 6.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI, reprezentată prin PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16 aprilie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23 aprilie 2013 și a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 31.01.2006, contestatorii B. M., A. H.-M. și A. M. au formulat contestație împotriva dispoziției nr.5029/27.12.2005, emise de Primarul General al M. București, solicitând instanței să dispună anularea acesteia și restituirea în natură a terenului situat în București, ., sector 2, în suprafață de 540 mp.
Prin sentința civilă nr.1592/06.11.2008, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis, în parte, contestația reclamanților, a anulat în parte dispoziția nr.5029/27.12.2005, a obligat-o pe intimata P. M. București să restituie, contestatorilor, în natură, terenul în suprafață de 98,12 mp, situat în București, Șoseaua P. nr.266, sector 2, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert C. V.-S. și a menținut celelalte dispoziții ale dispoziției; contestația formulată în contradictoriu cu intimații Municipiul București și Primarul General al M. București, a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, compus din teren și construcție, a fost proprietatea autorilor contestatorilor și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.139/1974, construcția aflată pe teren fiind demolată.
Contestatorii au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr.953/14.02.2002, prin care au solicitat să le fie restituit în natură terenul în suprafață de 540 mp, iar pentru construcția demolată să le fie acordate măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.
Prin dispoziția nr.5029/27.12.2005, emisă de P. M. București, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reținându-se că terenul în litigiu este în prezent afectat în totalitate de elemente de sistematizare, astfel că restituirea în natură nu este posibilă, iar construcția a fost demolată.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că o parte din terenul în litigiu este afectat de elemente de sistematizare, cu excepția suprafeței de 98,12 mp care este liberă și nu este afectată de rețele edilitare. Acest teren este folosit în prezent ca loc de parcare, însă nu s-a probat că destinația a fost stabilită în baza vreunei dispoziții emise de P. M. București; a mai reținut tribunalul că sunt aplicabile dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr.10/2001.
Prin decizia nr. 619 A/21.06.2011, Curtea de Apel București a admis apelul contestatorilor, a schimbat în parte sentința, a obligat-o pe intimată să restituie, în natură, terenul situat în București, ., sectorul 2, în suprafață de 296,93 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică și suplimentul la acesta, întocmite în apel de expertul judiciar G. I., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit art. 10 alin. 1 și 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, în situația imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care construcțiile edificate au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
De asemenea, conform art. 11 alin. 3, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
În esență, instanța de apel a reținut că, în raport de situația juridică a imobilului în litigiu, comunicată de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală din cadrul Primăriei M. București, potrivit căreia terenul care a făcut obiectul notificării este amenajat ca parcare, trotuare și spațiu verde între blocuri de locuințe și de relațiile furnizate de Direcția Inspecție și Control General din Primăriei M. București ( care a învederat că pe terenul în litigiu sunt amplasate două construcții care au fost edificate fără autorizație de construire, dispunându-se deja desființarea acestora), suprafața de 296,93 mp poate fi restituită în natură.
Instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiză tehnică întocmit în faza procesuală a apelului de expertul judiciar G. I., astfel cum a fost completat printr-un supliment, și planurile obținute de la furnizorii de utilități, pe baza cărora a concluzionat că poate fi restituită în natură suprafața de teren de 296,93 mp, teren ocupat parțial de construcții ușor de desființat.
În ceea ce privește rețelele edilitare, inclusiv rețele subterane, Curtea a reținut că rețeaua de gaze afectează folosința terenului, prin faptul că este situată la 1,30 ml spre interior, față de trotuar, iar, în conformitate cu Normele tehnice aplicabile în materia conductelor de gaze naturale pe o distanță de cca 2 ml, de o parte și de alta a conductei, nu se pot ridica construcții; în raportul de expertiză s-a menționat că suprafața de teren pe care este situată conducta respectivă nu poate fi utilizată pentru construcții pe o lățime de aprox. 4 ml, dacă nu ar putea fi deviată. De asemenea, nu poate fi utilizată pentru construcții o suprafață de cca. 7 ml lățime, întrucât este afectată de 3 rețele de utilități, situate una lângă cealaltă pe una dintre marginile terenului (rețea de apă, rețea termică și o rețea electrică), dacă nu se pot devia.
Curtea a avut în vedere, față de cele reținute anterior, că potrivit art. 4 alin. 3 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice, nr. 51/2006, “pentru asigurarea protecției și funcționării normale a sistemelor de utilități publice, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, se instituie zone de protecție și de siguranță a acestora, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritățile competente”.
Potrivit art.5 alin. 2 din același act normativ, operatorii furnizori/prestatori de servicii de utilități publice, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitalului sau țara de origine, au dreptul de servitute legală asupra sistemelor de utilități publice destinate realizării serviciilor, servituți ce sunt opozabile și trebuie respectate de către orice titular al dreptului de proprietate asupra terenului.
Ținând seama că folosința terenului este afectată doar limitat, Curtea a constatat că existența respectivelor rețele la marginea terenului nu poate constitui un impediment la restituirea în natură, față de principiul prevalenței restituirii în natură consacrat de art. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la susținerile apelantului-pârât referitoare la imposibilitatea restituirii in natura a vreunei părți din terenul solicitat, Curtea le-a apreciat ca nefondate, prin prisma probatoriului administrat în completare în aceasta faza procesuală, pentru aceleași considerente expuse anterior.
Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs reclamanții B. M., A. H. M. și A. M. și pârâta P. M. București.
Recurenții-reclamanți au susținut că decizia pronunțată în apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește nerestituirea suprafeței de teren de 164, 51 mp, ocupată de clădirea P+1E+M, identificată de expertul G. I., atât prin expertiza efectuată la data de 19.01.2010, cât și prin suplimentul de expertiză efectuat la data de 26.04.2011.
Aceștia au arătat că potrivit art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile" și că din coroborarea acestui text de lege cu cel al art. 10 alin.2 din Legea nr. 10/2001, interpretat per a contrario, rezultă că pot fi restituite în natură terenurile deținute fără titlu, pe care se află edificate construcții fără autorizație de construire.
Recurenta-pârâtă P. M. București, prin Primarul General, a criticat decizia pentru nelegalitate, sub aspectele consemnate pe larg în expunerea de motive.
Prin decizia nr.5257/13.09.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de recurenta – pârâtă P. M. București, a admis recursul declarat de recurenții – reclamanți și a trimis cauza, spre rejudecare, Curții de Apel București.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că ambele apeluri au vizat în mod exclusiv măsura restituirii în natură dispusă de către prima instanță, pârâtul susținând că regimul juridic al terenului și afectarea acestuia de construcții, utilități și detalii de sistematizare face imposibilă restituirea în această modalitate, iar reclamanții susținând, în esență, că nu există nici un impediment pentru o restituire integrală în natură.
În acest context, s-a apreciat că soluționarea criticilor de nelegalitate/netemeinicie este strâns legată de chestiunea clarificării situației juridice a imobilului în litigiu, însă rezultatul cercetării judecătorești nu a oferit premisa prevăzută de art. 314 Cod de procedură civilă, respectiv aceea ca împrejurările de fapt să fi fost pe deplin stabilite.
Recurenții-reclamanți au susținut că, în ceea ce privește critica de aplicare greșită a legii aceasta vizează explicit dispozițiile art. 10 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit legii speciale sus-citate în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, respectiv se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că pentru a răspunde în mod pertinent acestei critici concrete de nelegalitate, în circumstanțele cauzei pendinte, insuficient clarificate în ce privește nerestituirea suprafeței de teren de 164, 51 mp (ocupată de clădirea P+1E+M, după susținerile recurenților-contestatori) instanța fondului avea obligația de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea; în cazul în care s-ar constata astfel de situații, restituirea în natură nu poate viza decât acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Întrucât sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele, operațiunea de individualizare efectivă a acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative sau judiciare de soluționare a notificărilor, trebuie să țină cont de servituțile legale, respectiv de documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Cu privire la dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr.10/2001 s-a reținut că normele metodologice au instituit obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile, astfel că este necesară verificarea regimului juridic al construcțiilor deja edificate și, în ipoteza în care se constata că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale, există posibilitatea emiterii deciziei de restituire în natură, persoanei îndreptățite potrivit legii.
A mai reținut instanța de recurs că în privința suprafeței de teren de 164,51 mp, instanța de apel, în rejudecare, va trebui să suplimenteze probatoriul pentru a răspunde pertinent pretenției concrete de restituire în natură a contestatorilor, respectiv condițiilor impuse de lege, astfel cum acestea au explicitate prin normele metodologice de aplicare.
Pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie dosarul a fost reînregistrat la data de 07.12.2012 sub nr._ .
Cu prilejul rejudecării apelului declarat de reclamanți (având în vedere că prin respingerea ca tardiv a recursului pârâtei soluția dată apelului acestuia a devenit irevocabilă), în conformitate cu dispozițiile art.315 alin.1 Cod de procedură civilă, au fost administrate probe cu înscrisuri.
În limitele învestirii, în vederea clarificării regimului juridic al suprafeței de teren în suprafață de 164,51 mp, care potrivit raportului de expertiză judiciară efectuat de expertul G. I., este ocupată de o clădire P+1E+M, Curtea a solicitat relații Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 2 București, Direcției Evidență Imobiliară și Cadastrală, respectiv Direcției Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei M. București și Primăriei Sectorului 2 București – Direcția Urbanism și Gestionare Teritoriu.
La cererea apelanților-contestatori, relațiile au vizat și imobilul situat în București, ., sector 2, iar cererea instanței a fost însoțită de o fotocopie a schiței, anexă la raportul de expertiză judiciară sus-menționat.
Cu adresa nr._/2024/04.03.2013, Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat din cadrul Primăriei M. București a comunicat că terenul în suprafață de 164,51 mp, identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. I., în dosarul nr._, prin punctele 8”-10-12-14-17-16-15-8-8” reprezintă o secțiune din fostul imobil care a purtat adresa poștală . sector 2 București și a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr.139/1974; acest imobil format din 525 mp teren și construcții în suprafață de 247 mp, a fost preluat de la A. M., B. M. și A. D.. Construcția P+1E+M, identificată în schița anexă a raportului de expertiză edificată pe fostul amplasament al imobilului pentru care se folosește adresa ., sector 2, București se suprapune parțial peste amplasamentul fostului imobil cu adresa poștală ., sector 2.
Cu adresa nr. 8022/2013, P. Sectorului 2 București – Serviciul Autorizare și Documentații Urbanism a comunicat instanței că a fost emisă Autorizația nr. 17 „P”/22.07.1998 pentru edificarea unei clădiri P+1E pe terenul situat în ., sector 2, București, în suprafață de 338 mp, proprietatea d-nei V. M., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1690/15.04.1998 de BNP D. A..
De asemenea, P. Sectorului 2 București – Direcția venituri buget Local a comunicat cu adresa nr._/21.02.2013 date despre rolul fiscal al imobilelor situate în București, sector 2, . și nr.266, din care instanța reține că beneficiarul Autorizației nr. 17 „P”/22.07.1998 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din . prin contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat încheiat cu vânzătorii U.(I.) M., I. R., C.(I.) P. și I. (A.)P., care îl dețineau în temeiul sentinței civile nr.6539/09.11.1996, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr.6904/1996 și a procesului verbal de predare-primire nr.193/15.12.1997 încheiat cu P. M. București.
Rolul fiscal pentru imobilul situat în București, sector 2, . a fost deschis în baza declarației de impunere nr.3194/07.02.1952, pe numele A. C. și M., pentru un 524 mp.teren și o construcție de zid.
La dosar au fost depuse atât procesul verbal de predare-primire nr.193/15.12.1997 încheiat de U.(I.) M., I. R., C.(I.) P. și I. (A.)P. cu P. M. București cât și Autorizația nr. 17 „P”/22.07.1998.
Pe baza acestor înscrisuri, Curtea concluzionează că suprafața de teren de 164,51 mp pentru care reclamanții au exercitat recurs, susținând că poate fi restituită în natură, este ocupată de o construcție care a fost edificată în baza unei autorizații de construire emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art.10 alin.3 din acest act normativ; în consecință, fiind vorba despre o construcție care a fost autorizată în condițiile legii, Curtea constată că terenul în discuție care a fost identificat pe baza raportului de expertiză și al suplimentului de expertiză întocmite în primul ciclu procesual în apel și al cărui al cărui regim juridic a fost pe deplin stabilit în sensul că se află în proprietatea ., nu poate fi restituit în natură, astfel că în mod corect pentru această suprafață s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea reține, de asemenea, că față de împrejurarea că din relațiile sus-menționate a rezultat o suprapunere parțială a amplasamentului construcției P+1E+M, care se regăsește la adresa din București, ., sector 2 cu amplasamentul fostului imobil care a aparținut reclamanților și a purtat București, ., sector 2 iar construcția este una autorizată, edificată după anul 1990, dar anterior apariției Legii nr.10/2001, rezultă că terenul nu este liber în sensul dispozițiilor acestui act normativ și nici nu se impunea efectuarea de verificări suplimentare cu privire la modalitatea de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate de la adresa poștală din București, ., sector 2, al cărui titular nu este parte în proces.
Având în vedere că terenul în suprafață de 164,51 mp, identificat potrivit raportului de expertiză judiciară efectuat de expertul G. I., este ocupată de o clădire P+1E+M, autorizată în condițiile legii, și prin urmare nu poate fi restituit în natură în procedura instituită de Legea nr. 10/2001, nu se mai impune analiza elementelor prevăzute de art.10.3 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, referitoare la destinația terenului solicitat și a subfeței acestuia ori existența și utilizarea unor eventuale amenajări subterane.
În consecință, în raport de criticile formulate de reclamanți în recurs care au condus la admiterea acestuia și trimiterea cauzei spre rejudecare și de soluția dată recursului formulat de pârâtă, Curtea apreciază că subzistă motivele care au condus la admiterea, în primul ciclu procesual a apelului formulat de contestatori în sensul schimbării în parte a sentinței apelate și obligării intimatei de a restitui în natură terenul în suprafață de 296, 93 mp, situat în București, ., sector 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și suplimentul la acesta întocmite de expertul judiciar G. I., soluție care va fi păstrată reținându-se că terenul solicitat a fi restituit, de asemenea în natură, în suprafață de 164,51 mp nu poate fi restituit în modalitatea solicitată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă va admite apelul declarat de apelanții – contestatori și va schimba, în parte, sentința, în sensul că o va obliga pe intimată să restituie în natură terenul situat în București, ., sector 2, în suprafață de 296,93 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și suplimentul la acesta, întocmit de expert G. I.; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin.1 și 298 Cod procedură civilă o va obliga pe intimata-pârâtă la plata sumei de 1000 lei către apelanții-contestatori, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariile achitate de aceștia pentru efectuarea raportului de expertiză și respectiv a suplimentului la raportul de expertiză pe baza cărora a fost identificat imobilul.
În acest sens, Curtea reține că prin încheierea de ședință de la data de 26.01.2010 a fost stabilită în sarcina apelanților-contestatori obligația de plată a onorariului de expert în cuantum de 700 lei, sumă care a fost achitată de aceștia conform chitanței nr._/1 aflată la fila 58 din dosarul nr._ al Curții de Apel București; de asemenea, la data de 22.03.2011, în sarcina apelanților-contestatori a fost stabilită obligația de plată a onorariului de expert pentru suplimentul la raportul de expertiză în cuantum de 300 lei, sumă care a fost achitată de aceștia conform chitanței nr._/1 aflată la fila 152 din același dosar.
Curtea reține că deși au beneficiat de reprezentare prin avocat și au solicitat acordarea cheltuielilor reprezentând onorariul avocatului, apelanții-contestatori nu au depus la dosar înscrisuri care să probeze cuantumul acestor cheltuieli astfel că instanța nu va acorda nicio sumă cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții – contestatori B. M., domiciliată în București, ., ., ., A. H. M. și A. M., domiciliați în București, . nr.39, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1592/06.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6.
Schimbă, în parte, sentința, în sensul că obligă intimata să restituie în natură terenul situat în București, ., sector 2, în suprafață de 296,93 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și suplimentul la acesta, întocmit de expert G. I..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimată la 1.000 lei cheltuieli de judecată către apelanții – contestatori.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S.-G. P. I. D.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehdact.R.L./S.G.P.
6 ex./18.06.2013
TB-S.3 – A.D.B.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1279/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 559/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
