Legea 10/2001. Decizia nr. 1083/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1083/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 1083/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 1083
Ședința publică de la 24.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - N. C. I.
*********
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentele reclamante M. P. și D. R. împotriva sentinței civile nr. 2092 din 28.11.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București, prin Primar G., A. L. M. și J. D. R..
P. are ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista dosarelor solicitate la amânare, se prezintă recurenta reclamantă M. P., legitimată cu carte de identitate . nr._, în nume propriu și ca reprezentant al recurentei reclamante D. R., în baza procurii autentificate sub nr. 604/12.06.2014 de B.N.P. V. B. M., pe care o depune la dosar și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București, prin Primar G., în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele cererii de recurs au fost comunicate intimaților, potrivit mențiunilor existente pe dovada de îndeplinire a procedurii e citare.
Se prezintă P. Galimaria N., legitimată cu carte de identitate . nr._ eliberată de SPCEP S1 biroul nr. 2 la 26.11.2008, arată că este moștenitoare a defunctei A. L. M. și solicită amânarea judecării cauzei în vederea dezbaterii succesiunii defunctei.
Reprezentantul intimatului pârât M. București prin Primar G. nu se opune cererii de amânare.
Curtea, în urma deliberării, față de cadrul procesual stabilit prin hotărârea atacată, constată că nu se impune amânarea judecării cauzei, această chestiune formând chiar obiect al recursului. Constatând că judecata nu presupune o amânare fără discuții, dispune lăsarea dosarului la ordine.
La reluarea cauzei, se prezintă recurenta reclamantă M. P., în nume propriu și ca reprezentant al recurentei reclamante D. R. și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București, prin Primar G..
Curtea pune în discuție calificarea căii de atac declarate împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul București, față de faptul că reclamantele au declarat apel.
Recurenta reclamantă M. P., având cuvântul, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul intimatului pârât M. București, prin Primar G., consideră că în speță este incidentă calea de atac a recursului.
Curtea, în urma deliberării, raportat la valoarea obiectului litigiului, așa cum rezultă din actele dosarului, în principal, prin aprecierea contractelor de vânzare-cumpărare prin care a fost înstrăinat întreg apartamentul 3 de la . de atac ca fiind recursul.
Curtea acordă cuvântul pentru formularea cererii de probe.
Părțile prezente solicită administrarea probei cu înscrisuri, cele aflate deja la dosar.
Curtea ia act că nu se solicită administrarea unor probe noi și, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta reclamantă M. P., în nume propriu și ca reprezentant al recurentei D. R., solicită admiterea recursului. Consideră că hotărârea pronunțată este nelegală având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii modificatoare a acțiunii principale, depusă în termenul legal, la primul termen de judecată și nu a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei A. L. M., deși a fost solicitat acest lucru, fiind depus și certificatul de deces.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului pârât M. București, prin Primar G. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 08.10.2010 pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._/3/2010, reclamantele M. P. și D. R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, prin Primar G., anularea dispoziției nr._/18.03.2010 a Primarului G. al Municipiului București, contestând restituirea boxei (pivniței) aferente apartamentului dobândit de reclamanta M. P. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 136/28.12.1973, precum și a cotei părți din scara de acces 1 și culoarele 2+3, din imobilul situat în București, . nr. 8, sector 1.
La data de 15.06.2011, în cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu C. A. Ș. și C. C., prin care au solicitat respingerea acțiunii.
La termenul din 24.06.2011, reclamantele au depus o completare la cererea de chemare în judecată, arătând că în dispoziția contestată s-a omis a se menționa că reclamantei M. P. i-a fost vândut în anul 1973 odată cu apartamentul de la parter și beciul, precum și că odată cu înstrăinarea apartamentului de la etaj numitei Z. C. în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost vândut, de asemenea, și beciul (o boxă). De asemenea, au arătat că spălătoria de la subsol, care fusese închiriată de reclamanta M. P. și căreia aceasta i-a adus îmbunătățiri, dar pe care nu a cumpărat-o în temeiul Legii nr. 4/1973, este necesară a fi folosită în comun. Totodată, au solicitat ca una din boxele cu denumirea de „lemne” să fie trecută în proprietatea lor și să se constate dreptul de proprietate comună la accesul scării de la etajul 1 și pod.
P. sentința civilă nr. 2969/16.09.2011, Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, reținând că reclamantele sunt terți față de actul contestat, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, și că valoarea obiectul judecății (spații precum boxă-pivniță, scări de acces, pod sau subsol) nu depășește 500.000 lei potrivit Ghidului de evaluare al Camerei Notarilor Publici.
Cauza a fost reînregistrată la data de 12.12.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._/303/2011.
La rândul său, prin sentința civilă nr. 3353/10.04.2012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel București în vederea soluționării acestuia, reținând că rațiuni de simetrie impun ca și în cazul cererii în anulare a unei dispoziții motivate de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, aceasta să fie formulată tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată.
P. sentința civilă nr. 3278/16.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/303/2011, Curtea de Apel București Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția civilă, reținând incidența prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, conform cărora controlul judecătoresc al deciziei sau, după caz, al dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură formulată de persoana care se pretinde îndreptățită, este de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
Cauza a fost reînregistrată la data de 02.07.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._ .
La data de 25.03.2013, reclamantele au depus o cerere precizatoare, prin care au arătat că sunt spații comune spălătoria și o încăpere pentru lemne, putând fi atribuită moștenitoarelor foștilor proprietari boxa rămasă.
La data de 23.05.2013, C. A. Ș. și C. C. au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a numitelor A. L. M. și J. D. R., pentru ca, în cazul în care vor cădea în pretenții, acestea să fie obligate la restituirea sumei reprezentând contravaloarea boxelor nr. 6, 7 și 8.
La același termen de judecată, reclamantele au depus o cerere modificatoare, prin care au arătat, în ceea ce privește cadrul procesual, că înțeleg să cheme în judecată pe pârâții M. București, A. L. M. și J. D. R., iar în ceea ce privește obiectul cauzei, că solicită constatarea nulității absolute a dispoziției nr._/18.03.2010, întrucât are o cauză ilicită, pentru că s-au restituit în întregime boxele 6, 7 și 8, deși Primăria Municipiului București era proprietară doar pe o cotă de ¼ din imobil.
P. sentința civilă nr. 2092 din 28.11.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins acțiunea principală a disjuns cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr._/18.03.2010, M. București, prin Primar G., a dispus restituirea în natură către pârâta A. L. M. a boxelor nr. 6, 7 și 8 aflate la subsolul imobilului din . nr. 8.
În conformitate cu art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, dispoziția de restituire reprezintă titlu de proprietate și face dovada dreptului de proprietate.
Anterior, prin dispoziția nr. 1050/2006, emisă în baza deciziei civile nr. 2446/2003 a Curții de Apel București Secția a III-a Civilă, s-a dispus restituirea în natură a . la etajul 1 al imobilului din . nr. 8, precum și a terenului în suprafață de 165,11 m.p. către A. A. G..
Reclamantele au susținut că Dispoziția de restituire nr._/2010 este nelegală deoarece Primăria a dispus restituirea unor spații care nu se aflau în administrarea sa; aceste spații, boxe, se află în proprietatea reclamantelor și a numitei Z. M., cumpărătoare a apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului.
Susținerea reclamantelor este nereală, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1936 coroborat cu procesul verbal de înscriere în Cartea funciară nr. 7084/1940 autorul pârâtelor, defunctul A. G., a dobândit întreg imobilul din . nr. 8, imobil compus din S+ P+ E, iar la subsol se află 3 pivnițe.
Cele trei spații aflate la subsolul imobilului au fost identificate prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert A. V.. Astfel, expertul a arătat că boxa numerotată cu cifra 4 în anexa 1, având o suprafață de 12,48 m.p., aparține apartamentului de la parter, iar boxa nr. 5, în suprafață de 13,27 m.p., aparține de apartamentul nr. 2 situat la etaj, conform contractului de vânzare-cumpărare nr._ .
Boxele nr. 6,7 și 8, cu suprafața de 6,29 + 7,30 + 14,75, în total 28,34 m.p., care nu se regăsesc în contractele încheiate de reclamanta M. P. și Z. M., pot fi restituite către A. L. M. și J. D. R..
Din extrasul de carte funciară rezultă că apartamentul de la parter se compune din vestibul, hol și sufragerie, 2 dormitoare, baie, bucătărie și o pivniță în suprafață de 12,64 m.p.
Se constată că spațiul de care a dispus primăria prin dispoziția contestată, în suprafață totală de 28,34 m.p., este separat și în totalitate distinct de cel aflat în proprietatea reclamantei D. R..
Reclamanta M. P. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat la parterul imobilului, precum și asupra unei încăperi aflate la subsolul imobilului.
Din coroborarea raportului de expertiză extrajudiciară cu actul de proprietate al reclamantei, cu schițele și extrasul de carte funciară și cu procesul verbal de înscriere în cartea funciară din anul 1940, rezultă că la subsolul imobilului au existat inițial 3 pivnițe, două dintre acestea fiind atribuite prin contractele de închiriere și ulterior vândute chiriașilor de la parter și etajul 1, . P. și Z. E., cea de a treia pivniță identificată prin raportul de expertiză nu este cuprinsă în niciunul din contractele încheiate de reclamante și numita Z. P., astfel că în mod legal a dispus Primăria Municipiului București restituirea către moștenitoarele fostului proprietar A. G..
Restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv reprezintă regula instituită de legiuitor prin art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent este obligatorie numai în situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură.
Or, din moment ce a treia pivniță (identificată ca având o suprafață de 36 m.p.) nu este inclusă în niciunul din contractele de vânzare-cumpărare, este evident că M. București a procedat legal la restituire.
Asupra cererii de acordare a dreptului de acces la podul imobilului, tribunalul a constatat că reclamantele nu au invocat un drept de proprietate asupra părților comune, respectiv asupra podului, ci un simplu interes ipotetic.
Împotriva acestei sentințe, la data de 13.05.2014 au declarat apel reclamantele M. P. și D. R., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 22.05.2014 și recalificat recurs la termenul din 24.06.2014.
1. În motivarea cererii lor, recurentele reclamante au arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Astfel, deși recurentele reclamante au depus cererea modificatoare a acțiunii principale în termen legal la primul termen de judecată în care în mod legal se pot pune concluzii, instanța nu s-a pronunțat pe acest aspect.
De asemenea, instanța nu a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei A. L., deși au solicitat acest lucru și la dosar au fost depuse certificatul de deces, precum și declarațiile moștenitorilor autentificate la notariat, iar restituirea boxelor a fost făcută în favoarea celor două și nulitatea unui act juridic se discută în contradictoriu cu toate părțile din act.
2. De asemenea, au arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât numai prin interpretarea greșită a probelor aflate la dosar și a dispozițiilor legale a putut ajunge instanța la soluția respingerii acțiunii lor.
Din acte rezultă că spălătoria și încăperea de lemne se află în stare de coproprietate forțată.
Coproprietatea forțată a fost reglementată pentru prima oară în țara noastră prin Legea construcției de locuințe din 3 mai 1927, capitolul 7.
Conform art. 55-56 al acestei legi, pe lângă dreptul de proprietate exclusivă asupra apartamentului, proprietarul unui apartament dintr-un condominiu are un drept de proprietate indiviză silită asupra părților din imobil aflate în folosința tuturor, așa cum ar fi acoperișul, subsolul, fațada, etc.
Ulterior, coproprietatea forțată a fost reglementată prin anexa la Legea nr. 5/1973, Legea nr. 114/1996, Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 230/2007, iar în prezent prin art. 646 și următoarele Cod civil.
Din toate aceste legi rezulta că într-un condominiu există: i. un drept de proprietate individuală asupra apartamentului sau etajului; ii. un drept asupra spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință; iii. un drept accesoriu asupra părților comune ale imobilului, fiind prevăzut de art. 3 din Legea nr. 230/2007, aplicabilă în speță, respectiv asupra tuturor părților dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație.
Hotărârea instanței de fond nelegală, întrucât prin decizia nr. 2446/2003, Curtea de Apel București a dispus numai restituirea apartamentului 3, situat la etajul 1 al imobilului din București, . nr. 8, sector 1, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă. În baza acestei decizii a Curții de Apel București, P. G. a emis decizia nr. 1050/2006 prin care s-a dispus restituirea apartamentului 3 către A. L. M. și J. D. R.. Ulterior acestei decizii (1050), Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr._/2010, prin care a restituit boxele, printre care și spălătoria și încăperea de lemne în discuție, aflate în coproprietate forțată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă (sau în recurs: art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă).
Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I.1. P. cererea inițială, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar G., anularea dispoziției nr._/18.03.2010 a Primarului G. al Municipiului București, contestând restituirea boxei (pivniței) aferente apartamentului dobândit de reclamanta M. P. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 136/28.12.1973, precum și a cotei părți din scara de acces 1 și culoarele 2+3, din imobilul situat în București, . nr. 8, sector 1.
La termenul din 24.06.2011, reclamantele au depus o completare la cererea de chemare în judecată, arătând că spălătoria de la subsol, care fusese închiriată de reclamanta M. P. și căreia aceasta i-a adus îmbunătățiri, dar pe care nu a cumpărat-o în temeiul Legii nr. 4/1973, este necesară a fi folosită în comun. Totodată, au solicitat ca una din boxele cu denumirea de „lemne” să fie trecută în proprietatea lor și să se constate dreptul de proprietate comună la accesul scării de la etajul 1 și pod.
La data de 25.03.2013, reclamantele au depus o cerere precizatoare, prin care au arătat că sunt spații comune spălătoria și o încăpere pentru lemne, putând fi atribuită moștenitoarelor foștilor proprietari boxa rămasă.
La data de 23.05.2013, reclamantele au depus o cerere modificatoare, prin care au arătat, în ceea ce privește cadrul procesual, că înțeleg să cheme în judecată pe pârâții M. București, A. L. M. și J. D. R., iar în ceea ce privește obiectul cauzei, că solicită constatarea nulității absolute a dispoziției nr._/18.03.2010, întrucât are o cauză ilicită, pentru că s-au restituit în întregime boxele 6, 7 și 8, deși Primăria Municipiului București era proprietară doar pe o cotă de ¼ din imobil.
2. În primul rând, instanța de fond nu a luat act de cererea modificatoare a cadrului procesual formulată la data de 23.05.2013 (chemarea în judecată a pârâtelor A. L. M. și J. D. R.) și nu a dispus citarea respectivelor persoane, deși prin aceasta se complinea o omisiune ce ține de coparticiparea procesuală pasivă obligatorie a tuturor părților unui act juridic în cadrul unei acțiuni în anularea respectivului act, chestiune de ordine publică.
În al doilea rând, prima instanță nu a analizat cererea modificatoare formulată la termenul din 24.06.2011 (reiterată prin cererile din 25.03.2013 și 23.05.2013), deși aceasta a fost depuse până la prima zi de înfățișare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 132 Cod procedură civilă. Potrivit art. 134 Cod procedură civilă: „Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii”, iar la termenul din 24.06.2011 cauza a fost amânată pentru ca apărătorul reclamantelor să ia cunoștință de cererea de intervenție și de documentația întocmită de pârât.
Astfel, tribunalul a analizat solicitarea reclamantelor exclusiv prin prisma cauzei juridice expuse în acțiunea inițială, constând în aceea că prin Dispoziția nr._/18.03.2010 a Primarului G. al Municipiului București s-a dispus restituirea unor spații aflate în proprietatea exclusivă a altor persoane. Instanța a reținut că încăperile nr. 6, 7 și 8, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert A. V., sunt distincte de cele înstrăinate de stat odată cu apartamentul de la parter și cu apartamentul nr. 2 de la etaj.
Tribunalul nu examinat și cauzele juridice de anulare a dispoziției Primarului G. al Municipiului București invocate începând cu precizarea din 24.06.2011.
Pe de o parte, reclamantele au arătat că P. G. al Municipiului București nu putea emite o dispoziție de restituire în absența unei hotărâri judecătorești, mai ales în condițiile în care, prin decizia civilă nr. 1069/06.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială și completare dispozitiv formulată de petenta A. L. M..
Pe de altă parte, reclamantele au susținut că încăperile nr. 6 (spălătoria) și 7 (spațiu depozitare lemne), astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert A. V., sunt spații aflate în proprietate comună forțată și perpetuă.
În acest sens, Curtea are în vedere că dreptul de proprietate, ca drept subiectiv, poate aparține unui unic titular sau poate aparține concomitent mai multor titulari, mai multor subiecte de drept (proprietatea comună).
Proprietatea comună se prezintă sub două forme: proprietatea comună pe cote părți și proprietatea comună în devălmășie. La rândul său, proprietatea comună pe cote părți poate fi de două feluri: obișnuită sau temporară și, respectiv, forțată și perpetuă.
Coproprietatea forțată și perpetuă, de regulă, are ca obiect bunuri care prin natura sau prin destinația lor pot fi folosite de mai mulți coproprietari. P. definiție, bunurile de folosință comună, asupra cărora există coproprietate forțată, sunt accesorii față de altele care sunt bunuri principale și care sunt proprietatea exclusivă a fiecărui coproprietar. P. urmare, coproprietatea forțată și perpetuă are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate exclusivă, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că o cotă parte din coproprietatea forțată se transmite automat odată cu bunul principal, independent de existența unei mențiuni exprese în acest sens în cuprinsul actului, iar pe de altă parte, că aceasta se poate înstrăina numai odată cu bunul principal. Această din urmă coproprietate se menține independent de voința copărtașilor și este determinată de destinația bunului respectiv.
II. Părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecății) și de mijloacele acordate de lege în acest scop.
P. principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.
În considerarea acestui principiu, instanța nu poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată, înțeleasă pornind de la prevederile art. 112 pct. 4 Cod procedură civilă ca fiind situația de fapt calificată juridic. Dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă se referă numai la posibilitatea și obligația instanței de a da cererii formulate de parte calificarea corectă sub aspectul denumirii, iar nu la posibilitatea de a modifica respectiva cerere.
P. urmare, prima instanță nu ar fi putut să analizeze situația de fapt decât prin raportare la temeiurile juridice invocate prin cererea modificatoare.
Față de aceste considerente, reținând că instanța de fond nu a verificat incidența cauzelor juridice din respectiva cerere modificatoare la situația de fapt din speță, ceea ce înseamnă că a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința civilă recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Tribunalul urmează să ia act de cererea modificatoare a cadrului procesual formulată la data de 23.05.2013, să dispună introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei A. L. M. și să analizeze cauzele juridice din cererea modificatoare, administrând probele considerate necesare (eventual expertiză specialitatea construcții).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele reclamante M. P. și D. R. împotriva sentinței civile nr. 2092/28.11.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI P. P. G., A. L. M. și J. D. R..
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex.2/31.07.2014
T.B. Secția a III-a Civilă - S. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 265/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 1140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
