Legea 10/2001. Decizia nr. 1529/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1529/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2012 în dosarul nr. 1529/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
ECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1529
Ședința publică de la 27.09.2012.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. O.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele reclamante P. A. M., P. E. D. și D. (P.) A., împotriva sentinței civile nr. 104 din 20.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă P. A. M. asistată de avocatul V. Cerzar, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând în proces și interesele P. E. D. și D. (P.) A., consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentelor reclamante solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, pe care le depune la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul, respectiv: certificat de deces emis de pe urma defunctului P. C., certificat de naștere al numitei P. A., certificat de căsătorie nr._, certificat de divorț nr. 1/2012,act de identitate al numitei P. A., declarație datată 29.09.1960, declarație autentificată sub nr.5459/5.09.1975, sentința civilă nr._ din 12.11.2001, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, cerere înregistrată sub nr._/22.04.2004, certificat de deces emis de pe urma defunctului P. G. A. și act de căsătorie nr. 157.
Precizează că o parte din aceste înscrisuri sunt depuse și în dosarul administrativ, comunică și reprezentantului părții adverse un exemplar al acestor documente.
Reprezentantul intimatului pârât arată că nu se opune la admiterea probei cu înscrisuri solicitată de partea adversă.
În temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, Curtea încuviințează pentru recurentele reclamante proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Constată că proba a fost administrată.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentelor reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Consideră că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv s-a pronunțat asupra unui aspect cu care nu era investită. Apreciază că înțelesul deciziei instanței supreme pe care Tribunalul București o citează ca și temei de drept este în sensul că instanța de judecată poată să se pronunțe și pe fondul chestiunii retrocedării imobilului numai în cazul în care este investită în acest sens prin capăt de cerere separat și nicidecum din oficiu așa cum s-a întâmplat în prezentul dosar. Dreptul stabilit de instanța supremă nu poate fi recunoscut decât strict celor care îl solicită în mod explicit.
Cât privește motivul pentru care s-a respins capătul de cerere cu care instanța de fond s-a considerat investită din oficiu, respectiv faptul că reclamantele nu au făcut dovada că P. G. A. și P. S. G. sunt una și aceeași persoană, precizează că reclamantele nu pot produce dovezi pe un capăt de cerere ce nu a fost pus în discuție în prezența părților, nici măcar din oficiu. Solicită a se observa că prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a făcut dovezi în sensul menționat de instanță. În plus, în dosarul administrativ exista și o copie legalizată după o declarație de notorietate în același sens.
Reprezentantul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 25.02.2011 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, reclamanții P. A. M., P. E. D. și D. (fostă P.) A. au solicitat ca in contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, obligarea acestuia de a emite decizia de restituire prin acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilul revendicat compus din teren în suprafață de 224 mp plus imobilul construcție corp B în suprafață construită de 220 mp, situat în București, .. 31, sector 2.
În motivare se arată că pârâtul refuză în mod nejustificat să emită decizia conform legii speciale, deși documentația dosarului este completă. Faptul că prin Legea 247/2005, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă de tergiversare a soluționării cererii.
În drept au fost invocate disp. Legii nr. 10/2001.
Au fost atașate la solicitarea instanței dosarele administrative nr._ conexat cu dosarul nr._(filele 15-113).
Prin sentința civilă nr.104/20.01.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul situat în București, .. 31, sector 2 în cotă de ½ din nuda proprietate(imobilul întreg având aprox. 1000 mp) a fost cumpărat de Inginer GH. P. de la numitul G. Ercule prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. Secția notariat sub nr._/17.09.1935 ce a fost transcris de Grefa Tribunalului I. sub nr._/1935(filele 35-38).
În baza autorizațiunii de construire din 23.10.1940 au fost edificate construcțiile situate pe acest teren iar conform procesului-verbal de Carte Funciară nr. 8915/03.05.1940 imobilul se compunea din teren în suprafață de 969 mp și un corp de casă aparținând lui Inginer P. S. G. (fila 32-34)
Din adresele nr.1023/17.02.2009 și nr._/13.11.2002 emise de Primăria Municipiului București (fila 23,74), reiese că la nivelul anului 1986, imobilul situat în București, .. 31, sector 2 era înscris cu o suprafață de 742 mp din care construcții în suprafață de 260 mp, proprietate de stat, cu posesor de parcelă INT ICRAL C. actual .>
Imobilul a fost preluat abuziv de stat prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950 de la numitul Petrui G., ce a fost înscris în anexa decretului la poziția 5851.
Din adresa nr.49 A/27.01.2002 și 6279/19.01.1995, emise de . 49 și 107) reiese că prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950 de la numitul Petrui G. au fost preluate 11 apartamente situate în București, .. 31, sector 2, fiind depusă la dosar și anexa la decret(fila 50) din care reiese că acestea au fost preluate de la numitul Petrui G..
Numiții P. E. D., P. A. M., P. A., P. G. și P. C. au formulat două notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul din .. 31.
Astfel, la data de 20.07.2001 ei au formulat notificarea nr. 2058 prin care au solicitat despăgubiri pentru teren de 224 mp și corpul B al imobilului din .. 31, ce au aparținut autorului P. G.(G.) A., constituindu-se dosarul administrativ nr._/2001(filele 16-17).
Iar la data de 21.08.2001 au formulat notificarea nr. 3817 prin care au solicitat retrocedarea imobilului din .. 31 format din casă cu 2 apartamente plus patru garsoniere, dependințe și teren în suprafață de 742 mp, ce a aparținut lui P. G.(G.) A., consituindu-se dosarul administrativ nr._/2001(filele 19-21).
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art.3, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, printre altele persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Totodată, potrivit art.22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Potrivit art.25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Tribunalul a constatat că pe de o parte termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ și poate avea două date de referință fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar pe de altă parte în prezenta cauză nici nu se poate interpreta că a fost prorogat conform art.25 pct.1 din H.G. 250/2007.
De asemenea, în cazul în care pârâta consideră că nu au fost depuse toate actelor solicitate acesta are posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să respingă notificarea, astfel încât reclamanta să poată contesta această dispoziție prin căile prevăzute de lege și nu de rămânere în pasivitate.
In consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce de mai sus, tribunalul constată că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 si avand in vedere dispozitiile Deciziei XX din 19.03.2007 a ICCJ prin care s-a stabilit ca in aplicarea dispozitiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia impotriva deciziei sau dispozitiei de respingere ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate, instanta va analiza pe fond cererea de restituire in natura a imobilului formulata de reclamant.
În ceea ce privește calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, respectiv a autorului lor, instanța a reținut următoarele:
Din certificatul de moștenitor nr.380/26.12.1969 (fila 51) reiese că de pe urma defunctului P. G. A., decedat la data de 05.09.1965, au rămas ca moștenitori P. G., în calitate de soție supraviețuitoare și P. Mihalil G., P. M. și P. A., în calitate de fii.
Din certificatul de moștenitor nr. 1670/14.12.1988(fila 52) reiese că de pe urma defunctului P. Mihalil G., decedat la data de 15.08.1988, au rămas ca moștenitori P. A. I., în calitate de soție supraviețuitoare și P. C., în calitate de fiu.
De pe urma defunctului P. M., decedat la data de 02.12.2002, au rămas ca moștenitori, reclamantele P. E., în calitate de soție supraviețuitoare și P. A. M., în calitate de fiică, conform certificatului de moștenitor nr. 859/07.06.1993(fila 55).
De pe urma defunctei P. A., decedată la data de 12.01.2002, au rămas ca moștenitori P. C., în calitate de nepot de frate și reclaamnta Patrini A.-M., în calitate de nepoată de frate, conform certificat de moștenitor nr. 54/22.03.2002(fila 54).
De pe urma defunctei P. A. I. a rămas ca moștenitor P. C., în calitate de fiu, conform certificat de moștenitor nr. 172/06.09.2001(fila 53).
Din toate certificate de moștenitor coroborate cu actele de stare civilă, reiese că de pe urma defunctului P. G. A. au rămas ca moștenitori reclamanta P. A.-M., în calitate de nepoată de fiu, reclamanta P. E. D., în calitate de noră și P. C., în calitate de nepot de fiu.
Instanța a reținut că, în privința reclamantei D.(P.) A., deși aceasta pretinde că este unica moștenitoare a lui P. C., nu există la dosar nicio dovadă din care să reiasă aceste aspecte și astfel calitatea acesteia de persoană îndreptățită.
Pe de altă parte, în privința dovezii calității de proprietar al autorului lor la data preluării abuzive, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 23 din legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării iar potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice ce atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății.
Ca atare, instanța a reținut că în privința dovedirii dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită, textul legii speciale nu impune ca dovada să se facă în condițiile dreptului comun, fiind admisibile orice dovezi care atestă aceste calități, cum ar fi și actele de stare civilă, în această materie având un conținut mai larg decât în dreptul comun, importantă fiind dovedirea dreptului de proprietate sau stabilirea filiației.
Așa cum s-a reținut prezentul dosar vizează doar notificarea nr. 2058 prin care au solicitat despăgubiri pentru teren de 224 mp și corpul B al imobilului din .. 31, ce au aparținut autorului P. G.(G.) A., ce face obiectul dosarului administrativ nr._/2001.
Din actele dosarului administrativ, tribunalul a reținut că reclamanții sunt succesorii defunctului P. G. A., în timp ce imobilul a aparținut numitului Inginer P. S. G. și a fost preluat abuzivde stat prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950 de la numitul Petrui G., ce a fost înscris în anexa decretului la poziția 5851.
Prin urmare, instanța a reținut că sunt neconcordanțe majore cu privire la aceste nume iar reclamanții nu au făcut dovada că sunt moștenitorii, dacă nu ai numitului Petrui G. (să presupunem că a fost o eroare în actul de preluare abuziva) măcar a lui P. S. G., cel înscris ca proprietar în cartea funciară cu privire la acest imobil.
Prin urmare, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor,P. G. A., asupra imobilului situat în Bucuresti, .. 31, sector 2 și nici a preluării abuzive a acestuia de către stat de la această persoană, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele P. A. M., P. E. D. și D. (P.) A., criticând-o pe motive de nelegalitate.
În motivare, recurentele reclamante consideră că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv s-a pronunțat pe un aspect pentru care nu era investită. Astfel, conform deciziei instanței supreme pe care o citează ca și temei de drept se reține că :" Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. " Recurentele apreciază ca înțelesul acestei decizii este clar, în sensul că instanța poate să se pronunțe și pe fondul chestiunii retrocedării imobilului numai în cazul în care este investită în acest sens prin capăt de cerere separat și nicidecum din oficiu așa cum s-a întâmplat în prezentul dosar. Întrucât reclamantul stabilește cadrul procesual este posibil ca acesta să aleagă să nu fie lipsit de procedura administrativă a rezolvării situației sale pentru considerente sau avantaje asupra cărora este singur suveran să stabilească. Dreptul stabilit de instanța supremă nu poate fi recunoscut decât strict celor care îl solicită în mod explicit. Întrucât s-a dat ceea ce nu s-a cerut, recurentele solicita sa casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare.
Cât privește motivul pentru care s-a respins capătul de cerere cu care instanța de fond s-a considerat învestită din oficiu, respectiv faptul că reclamantele nu au făcut dovada ca P. G. A. si P. S. Gheorge sunt una si aceeași persoană, recurentele învederează că nu pot produce probe pe un capăt de cerere care nu a fost pus în discuție în prezența părților, nici măcar din oficiu. Recurentele ar fi adus Ia cunoștința judecătorului faptul că dețin înscrisuri autentice, cât și hotărâri judecătorești irevocabile prin care se dovedește că P. G. A. și P. S. Gheorge sunt una și aceeași persoană. In dosarul administrativ exista și o copie legalizată după o declarație de notorietate în sensul celor de mai sus. Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
In drept, Legea 10/2001, modificata, precum și toate tratatele și convențiile internaționale la care România este parte și care protejează dreptul de proprietate ca un drept fundamental recunoscut, precum și dreptul reclamantelor la o procedură rezonabilă instituită de autoritățile statului pentru recuperarea bunului autorului lor. Invocă, de asemenea, textele de lege care reglementează răspunderea statului pentru restituirea proprietăților preluate abuziv.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Recurenții au depus la dosarul cauzei, conform art. 305 C.proc.civ., copii certificate de pe sentința civilă nr._/12.11.2001 a Judecătoriei Sectorului 2 București, certificate de stare civilă, declarații notariale.
Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, precum și prin prisma prevederilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Criticile de recurs vizând pronunțarea tribunalului cu încălcarea principiului disponibilității consacrat și de art. 129 alin.6 C.proc.civ., sub aspectul depășii limitelor învestirii instanței prin cererea de chemare în judecată, nu pot fi primite.
Tribunalul a reținut în mod corect că obiectul acțiunii îl constituie în speță obligarea pârâtului M. București, prin Primarul General, de a emite o dispoziție de restituire prin acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilul revendicat compus din teren în suprafață de 224 mp plus imobilul construcție corp B în suprafață construită de 220 mp, situat în București, .. 31, sector 2., în condițiile în care se va constat un refuz de restituire ca urmare a nesoluționării până la momentul învestirii instanței a notificării formulate pentru imobilul respectiv, în conformitate cu procedurile de restituire instituite prin legea specială de reparație în materia imobilelor preluate abuziv în perioada regimului politic comunist, Legea nr. 10/2001.
., având în vedere raportul juridic dedus judecății, precum și dispozițiile art. 22 alin. 1 din aceeași lege, care prevăd că „persoana îndreptățită va notifica... persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”, respectiv dispozițiile art. 26 alin. 3, care arată că „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului...”., instanța în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, poate să dispună ea însăși, în cadrul acestui control, restituirea imobilului ce face obiectul litigiului.
Se respectă în acest mod și Decizia nr. XX/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite cu privire la interpretarea acestor texte legale aplicabile în speță, prin care s-a statuat că într-un astfel de caz, lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz ce nu poate rămâne necenzurat.
În ceea ce privește calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, respectiv a autorului lor, Curtea reține că tribunalul a stabilit pe baza tuturor certificatelor de moștenitor coroborate cu actele de stare civilă că de pe urma defunctului P. G. A. au rămas ca moștenitori reclamanta P. A.-M., în calitate de nepoată de fiu, reclamanta P. E. D., în calitate de noră și P. C., în calitate de nepot de fiu.
Instanța a reținut totuși că, în privința reclamantei D.(P.) A., căi aceasta nu a dovedit că este unica moștenitoare a lui P. C., ceea ce ar pune în discuție calitatea acesteia de persoană îndreptățită la restituire în temeiul legii speciale de reparație.
Curtea constată însă că P. C. a decedat la data de 21 mai 2007, fiind unul dintre semnatarii notificării nr. 2058 prin care s-au solicitat despăgubiri pentru teren de 224 mp și corpul B al imobilului din .. 31, ce au aparținut autorului P. G.(G.) A., ce face obiectul dosarului administrativ nr._/2001, iar din certificatele de stare civilă depuse la dosar rezultă că reclamanta D.(P.) A. este fiica lui P. C..
In aceste condiții, ținând seama și că tribunalul a reținut – indirect – legitimarea procesuală a reclamantei D.(P.) A. de a contesta alături de ceilalți reclamanți refuzul entității învestite cu notificarea semnată și de autorul său de a răspunde solicitării adresate, conform procedurii administrative instituite prin Legea nr. 10/2001, aspectul pus în discuție prin considerentele sentinței recurate ar putea fi analizat numai din perspectiva îndreptățirii reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege, drepturile acesteia în acest sens fiind pe deplin recunoscute, potrivit dreptului comun, în măsura în care este recunoscută posibilitatea pe care o avea tatăl său de a beneficia de aceste reparații, potrivit legii speciale. Împrejurarea că reclamanta este sau nu moștenitor unic al lui P. C. nu are deci relevanță decât în ceea ce privește întinderea dreptului său prin raportare la cota de care va beneficia autorul din măsurile reparatorii în echivalent care se vor stabili.
Revenind la aspectul dovedirii depline a calității de proprietar al autorului notificatorilor la data preluării abuzive a imobilului ce face obiectul notificării, Curtea constată criticile de recurs întemeiate pentru considerentele ce succed.
Astfel cum a reținut tribunalul în interpretarea și aplicarea disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001, în privința dovedirii dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită, textul legii speciale permite notificatorilor să aducă orice probe care atestă aceste calități, cum ar fi și actele de stare civilă, în această materie având un conținut mai larg decât în dreptul comun, importantă fiind dovedirea dreptului de proprietate sau, după caz, stabilirea filiației.
Tribunalul, verificând aspectul mai sus arătat, referitor la îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii, a reținut existența unor neconcordanțe majore cu privire la numele autorului invocat, în condițiile în care reclamanții nu ar fi făcut dovada că sunt moștenitorii ai numitului Petrui G. sau a lui P. S. G., cel înscris ca proprietar în cartea funciară cu privire la imobilul în litigiu.
Curtea constată însă că prin sentința civilă nr._/12.11.2001 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului și recursului, pronunțată în dosarul nr. 9330/2001 având ca obiect acțiunea formulată de reclamanții Petrinii G., P. A. M., P. E. D., P. A. și P. C. în contradictoriu și cu pârâtul M. București, prin Primarul General al Municipiului București, privind revendicarea imobilului situat în București, .. 31, sectorul 2, și constarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru spații din cadrul imobilului respectiv, instanța, admițând acțiunea, a statuat și asupra calitătii procesuale active a reclamanților, respingând, ca neîntemeiată, o excepție procesuală ridicată în cauză.
Astfel, în considerentele hotărârii s-a reținut că imobiul situat în București, .. 31, sectorul 2 – imobil ce face și obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 examinate în prezenta cauză – a fost proprietatea lui G. P., care a fost una și aceeași persoană cu Petriniu G.-A., fiind, totodată, autorul reclamanților în speță.
S-a mai statuat că imobilul a fost trecut în proprietatea statului de la celași autor, conform anexelor Decretului nr. 92/1950, poz. 5851, măsura naționalizării fiind însă una cu caracter abuziv, în condițiile în care proprietarul era deprofesie inginer, deci intelectual, fiind exceptat de la naționalizare prin art. II din actul normativ arătat.
Or, câtă vreme în litigiul anterior, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, opozabilă deopotrivă ambelor părți, și în raport de care nu s-a probat că ar fi fost desființată prin exercitarea unor căi de atac extraordinare, chestiunea prejudicială vizând stabilirea împrejurării dacă imobilul a cărui restituire îse solicită, intra în sfera celor care fac obiect al art. 2 al Legii nr. 10/2001, fiind preluat abuziv de stat de la autorul reclamanților în speță, a făcut deja obiect al analizei, intrate în puterea lucrului judecat, acest aspect nu mai putea fi repus în discuție.
Prin urmare, statuarea anterior menționată, intrată în puterea lucrului judecat, se impunea a fi valorificată din perspectiva efectului pozitiv de care se bucură hotărârea judecătorească și a modului de punere în valoare a acestuia, avându-se în vedere în acest sens prevederile art. 1202 alin. 2 Cod civil, care stabilesc expres că: „nici o dovadă nu este primită împotriva prezumției legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumții, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată”, o prezumție cu astfel de consecințe, fiind și cea reglementată de art. 1201 Cod civ. și art. 166 C.pr.civ.
Curtea constată deci că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor,P. G. A., asupra imobilului situat în Bucuresti, .. 31, sector 2, precum și a preluării abuzive a acestuia de către stat de la această persoană.
In privința întinderii dreptului de proprietate pretins, Curtea reține însă că potrivit procesului-verbal de carte funciară din 3.05.1941 imobilul din ..31, care se afla în proprietatea lui P. Spiridion G. era compus din teren în suprafață de 969 mp și un singur corp de casă (fila 32 dosar fond).
Prin notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 reclamanții au solicitat, prin echivalent, 224 mp teren și un corp de construcție B, demolat, învederând că se solicită în același timp în natură restituirea suprafeței de 724 mp și un corp de construcție A.
De asemenea, s-a mai susținut că exproprierea suprafeței de teren solicitată în echivalent s-ar fi realizat în urma sistematizării actualelor străzi, în două etape, ocazie cu care s-ar fi demolat și corpul de clădire respectiv.
Date în acest sens se regăsesc și în nota de reconstituire a amplasamentului imobilului, cu nr. 1023/2009, întocmită de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală din cadrul P.M.B. (fila 24 dosar fond).
Din analiza acestor înscrisuri nu rezultă cu certitudine momentul edificării celui de-al doilea corp de clădire, respectiv întinderea întregului imobilul preluat abuziv de la autorul reclamantelor, împrejurări care se impun a fi lămurite pe deplin în cauză, eventual, prin administrarea unei probe cu expertiză prin care să se determine exact care parte a imobilului a fost afectată de sistematizare, stabilindu-se și corp de clădire a fost demolat, cu suprafața acestuia.
In consecință, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.proc.civ., va fi admis recursul declarat de reclamante, se va casa sentința atacată, urmând a fi trimisă cauza spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele-reclamante P. A. M., P. E. D. și D. (P.) A., împotriva sentinței civile nr.104 din 20.01.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. BUCUREȘTI, prin Primarul General.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. O. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.M.A.N.G/ B.I.
2 ex/18.01.2013
-------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – I.P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 76/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 336/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
