Legea 10/2001. Decizia nr. 1610/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1610/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 1610/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1610
Ședința publică de la 30.10.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți M. E., D. R.-I., D. E. C. și G. D.-G., împotriva sentinței civile nr.991 din 18.03.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. I. și P. R. –T. și cu intimații pârâți B. T.-C., PRIMĂRIA ORAȘULUI VOLUNTARI și C. L. PENTRU APLICAREA LEGII NR. 10/2001 VOLUNTARI.
P. are ca obiect: acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.10.2014 și apoi la 30.10.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.11.2011, sub nr._/94/2011, reclamanții M. E., M. I., D. R.-I., D. E.-C., G. D.-G. și P. R.-T., au chemat în judecată pe pârâtul B. T.-C., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Titlului de Proprietate, asupra imobilului și terenului în suprafață de 3000 m.p., din ., orașul Voluntari, în data de 10.09.2003 .
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin dispoziția nr.231/14.05.2002, emisă de Primăria Voluntari, județul I., a fost restituit pârâtului B. T. C., imobilul plus terenul situat în . Orașul Voluntari, Județul I. compus din teren în suprafață de 3000 m.p. și construcție cu anexele gospodărești aflate pe acesta.
Consideră dispoziția de restituire a imobilului către pârât ca nelegală și netemeinică, deoarece nu acesta nu a depus actele necesare așa cum prevede Legea 10/2001 ducând în eroare C. pentru aplicarea Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Voluntari și în mod fraudulos a obținut Titlul de Proprietate .
Reclamanții au precizat că, dacă n-ar fi fost această punere în posesie în mod nelegal, ei aveau dreptul să devină proprietarii de drept conform Legii deoarece locuiesc în acest imobil de peste 60 de ani.
Din oficiu,Judecătoria B. a ridicat excepția necompetentei materiale de soluționare a cauzei, excepție care a fost admisă, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare la Tribunalul I..
Pe rolul Tribunalului I., dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin cererea depusă la dosar de 26.06.2012, reclamanții au precizat cadrul procesual în sensul că, au solicitat introducerea în cauză a Primăriei orașului Voluntari și a Comisiei Locale de aplicare a Legii 10/2001.au chemat în judecată Primăria Orașului Voluntari și C. pentru aplicarea legii 10/2001.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prezența acestor pârâți în instanță este necesară pentru lămurirea sub toate aspectele a procedurii de punere în posesie a pârâtului B. T. C..
Reclamanții au solicitat ca Primăria Orașului Voluntari să prezinte instanței originalul actului de proprietate al imobilului situat în Orașul Voluntari, ., județ I. și dosarul prevăzut de Legea 10/2001 care a stat la baza punerii în posesie.
Reclamanții au arătat că în arhiva Primăriei Voluntari nu există originalul actului de proprietate în original sau copie legalizată de la data instituirii rolului pentru impozitarea clădirilor și totuși moștenitorul autorului a fost pus în posesie prin procesul verbal din 01.09.2013.
S-a mai arătat că moștenitorul B. T. C. nu a fost prezent la întocmirea procesului verbal de punere în posesie, la dosarul prevăzut de Legea 10/2001 trebuind să existe procura specială pe numele avocatului D. M., în original sau copie legalizată a cărei lipsă atrage nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie întocmit în lipsa titularului dreptului sau moștenitorului legal al acestuia.
S-a mai menționat că din documentele existente la dosarul cauzei nu rezultă în nici un fel că s-ar fi dezbătut succesiunea și în lipsa acestei dovezi Primăria Voluntari nu putea întocmi procesul verbal de punere în posesie a unei persoane care nu apare în documentele de proprietate.
S-a mai solicitat de către reclamanți să se prezintă de către pârâtul B. T. C. o carte de identitate valabilă emisă de autoritățile române care să facă dovada că la data întocmirii procesului verbal de punere în posesie acesta exista și a solicitat în mod legal reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04.02.2014, pârâtul B. T. C. a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată, excepția de necompetență absolută a Tribunalului iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția perimării cererii de chemare în judecată pârâtul a arătat că în cauză operează dispozițiile art. 248 C. proc. Civ. întrucât cauza a rămas în nelucrare din vina reclamanților în intervalul cuprins între 23.10._14. Pârâtul a arătat că reclamanții au avut cunoștință de faptul că are un mandatar în țară și care este sediul acestuia și cu rea credință nu au învederat instanței aceste aspecte, sperând să obțină citarea sa prin publicitate și astfel pronunțarea unei hotărârii în lipsă.
În ceea ce privește excepția de necompetență absolută a Tribunalului, pârâtul a arătat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 din C. proc. civ. potrivit cărora acțiunile în constatarea nulității unui act civil este dată, ca regulă generală, în competența materială a judecătoriei.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că problemele ridicate de reclamanți pe calea acțiunii de față au primit deja rezolvări irevocabile prin hotărâri anterioare.
Astfel, prin sentința civilă nr. 8220/09.12.2008, Judecătoria Sectorului 6 București, a respins cererea formulată de reclamantul M. I. având ca obiect anularea dispoziției 231/14.05.2002 și a procesului verbal de punere în posesie din 10.09.2003 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce o privește pe pârâta C. de Aplicare a legii nr. 10/2001 și ca neîntemeiată pe cea formulată împotriva pârâtului persoană fizică și a Primăriei Orașului Voluntari. Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. E., soția reclamantului. Această soluție a devenit definitivă în apel, prin decizia 95/28.01.2010 a Tribunalului București Secția a III a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 869/08.06.2010 a Curții de Apel București secția a IV a Civilă.
În drept, au fost invocate disp. art. 115 și următoarele C. proc. Civ.
Prin încheierea de ședință din data de 11.02.2014, Tribunalul a respins excepția perimării și excepția necompetenței materiale.
Prin încheierea de ședință din data de 11.03.2014, Tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr.991/18.03.2014, Tribunalul I. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 14.05.2002 a fost emisă de către Primarul localității Voluntari dispoziția nr. 231, prin care s-a dispus restituirea către pârâtul B. T. C. a terenului în suprafață de 3.000 m.p. și a construcțiilor și anexelor gospodărești situate pe acesta.
Tribunalul a constatat că la dosarul cauzei a fost depusă sentința civilă nr. 8220/09.12.2008 pronunțată de către Judecătoria sectorului 6 București, irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului, prin care a fost solicitată de către reclamantul M. I. anularea dispoziției nr. 231/14.05.2002.
În considerentele acestei sentințe s-a arătat cu putere de lucru judecat faptul că pârâtul B. T. C. a făcut pe deplin dovada pozitivă a calității de moștenitor de pe urma defunctului B. C., nefiind necesară depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. S-a mai arătat faptul că în cauză Primăria comunei Voluntari a procedat în mod legal la restituirea către pârâtul B. T. C. a imobilului în litigiu, întrucât înscrisurile administrate în vederea soluționării notificării au fost de natură a justifica calitatea de proprietar a numitului B. C. asupra imobilului restituit, iar pe de altă parte acest bun face parte din categoria celor prevăzute de Legea nr. 10/2001. Considerentele acestei hotărâri judecătorești se impun în prezenta cauza cu putere de lucru judecat, fără ca tribunalul să poată statua într-un sens contrar.
S-a mai reținut că la dosarul cauzei au fost depuse toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de restituire a imobilului, respectiv notificarea formulată de B. T. C., actul de proprietate al autorului acestuia, actul de identitate prin care se face dovada că este descendentul persoanei menționate în cuprinsul titlului de proprietate, prin urmare toate înscrisurile care au îndreptățit C. locală Voluntari să procedeze în mod legal la emiterea dispoziției de restituire a imobilului.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții M. E., D. R. I., D. E. C. și G. D. G..
În motivare, recurenții reclamanți susțin că procuratorul D. M. nu are nici o calitate în acest proces să îl reprezinte pe pârâtul B. T. C., deoarece procura specială care se află la dosar, depusă de către procurator este pentru alte procese, nicidecum pentru acest dosar nr._ .
În opinia recurenților, în mod greșit s-a revenit asupra excepțiilor invocate de către procuratorul D. M., care în ședința publică din 11.02.2014, au fost respinse, iar în data de 18.03.2014 cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Acest procurator a dus instanța de judecată într-o gravă eroare depunând la dosarul instanței o sentință care avea ca scop anularea certificatului de adopție din dosarul nr._ pe rolul Tribunalului Gorj. La dosar s-a mai depus și o procură specială, nefiind valabilă conform Convenției de la Haga, conform legii aplicabile în procesele de drept internațional privat - art.162, procura specială fiind depusă în copie și nu originalul, conform art. 286 alin.1, 2 (regimul copiilor) raportat la art.292 alin.2 (depunerea înscrisurilor) C.proc.civ.
Instanța de fond nu a ținut cont de adresa nr._/24.01.2005 emisă de către Primăria Oraș Voluntari unde își recunoaște vina și spune foarte clar că au fost duși în eroare de către B. T. C., care nu a făcut dovada că ar fi moștenitorul legal al autorului B. Cornelius Vladislav și B. R. adevărații proprietari ai imobilului din Oraș Voluntari, ., Județul I..
Aceasta fiind starea de drept din dosar cât și dovezile pe care reclamanții le-au administrat la prima instanța și nu s-a ținut cont de ele, reclamanții solicită completarea probelor administrate de prima instanța care sunt necesare la soluționarea cauzei. Arată că la dosarul cauzei nu sunt actele părinților B. Cornelius Vladislav și B. R. care sunt necesare, ținând cont că Legea nr.10/2001, prevedea următoarele acte pentru a revendica: cerere tip semnată de moștenitorul legal;notificare depusă prin executor judecătoresc; copia legalizată cărții de identitate a numitului B. T.
C. în calitate de moștenitor, care revendică dreptul de proprietate
transmis de la autorii acestuia B. Cornelius Vladislav și B.
R.; actul care atestă calitatea de moștenitor, în original sau copie legalizată; certificat de moștenitor sau testament, în original sau copie legalizată; actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiația moștenitorului cu titularul dreptului de proprietate; certificatul de deces al titularului de proprietate, original sau copie
legalizată; actul de naționalizare sau expropriere al imobilului revendicat, original sau copie legalizată; istoric de rol fiscal de la primăria pe raza căreia se afla imobilul
revendicat, original sau copie legalizată; actul normativ de preluare a imobilului de către Statul R., dovada preluării acestuia, respectiv procesul — verbal de preluare, în original sau copie legalizata; declarația proprietarului de drept sau moștenitorului, din care să rezulte că până la . Legii 10/2001 nu au fost despăgubiți de Statul Român.
Recurenții arată că aceste documente erau obligatorii pentru emiterea de către Primăria Voluntari a deciziei 231/14.05.2002.
Prin urmare, decizia nr. 231 a fost emisă în mod fraudulos la data de 14.05.2002 în baza unor documente insuficiente cu încălcarea dispozițiilor legale.
Recurenții au solicitat încuviințarea probei testimoniale și interogatoriu. Solicită instanței să pună în vedere Primăriei Orașului Voluntari și Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, să aducă dosarul casei original din anul 1950 și pârâtului B. Tibertu C. să prezinte actul de identitate de pe teritoriul României și celelalte acte care să ateste că este într-adevăr unicul moștenitor al defuncților B. Cornelius Vladislav și B. R..
În drept, au fost invocate dispozițiile art.460 alin.1 - 482 Cod procedura civilă.
Intimata pârâtă Primăria Orașului Voluntari a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimata arată că prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr._/03.06.1941, nr.9564/01.04.1944 și nr.9569/01.04.1944 de Tribunalul I., Secția notariat, numitul B. A. C. a achiziționat o suprafața totala de 3000 mp. teren situat în București - Afumați, în prezent Voluntari, ., jud. I.. Pe acest teren, B. A. C. a edificat mai multe construcții, astfel cum rezulta din procesul-verbal încheiat la data de 15.12.1949. Potrivit acestui din urma înscris, toate bunurile mobile și imobile ale numitului B. A. C. de la adresa din .. 93 au fost preluate de stat, ca urmare a dispariției acestuia, în realitate B. A. C. părăsind definitiv România și stabilindu-se în Columbia.
Prin sentința civila nr.7538/22.11.1961 pronunțata de Tribunalul Popular al Raionului l Mai București, terenul și construcția situate în ., Raion l Mai, fosta proprietate a numitului B. C. a trecut în patrimoniul statului.
Prin notificarea nr. 2111/2001 B. T. C. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natura a imobilului situat în ., iar, prin Dispoziția nr. 231/14.05.2002 emisa de Primăria Voluntari, s-a dispus restituirea în natura către parat a imobilului menționat compus din teren în suprafața de 3000 mp. și construcțiile și anexele gospodărești aflate pe acesta. Ulterior, la data de 10.09.2003, s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie .
Astfel, așa cum a fost statuat și în alte hotărâri judecătorești, având putere de lucru judecat, instanța a reținut ca, în cauza, paratul B. T. Coriolanu, cetățean roman cu domiciliul în Columbia din data de 30.08.2004, astfel cum rezulta din adresa nr._/15.11.2007 emisa de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta Persoanelor a făcut pe deplin dovada pozitiva a calității de moștenitor de pe urma defunctului B. C., în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr.10/2001, în acest sens, nefiind necesara depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor.
De asemenea, în mod legal, intimata Primăria Voluntari a procedat la restituirea în natura către paratul B. T. C. a imobilului în litigiu, întrucât înscrisurile administrate în vederea soluționării notificării au fost de natura a justifica calitatea de proprietar a numitului B. C..
Asupra imobilului restituit, pe de o parte și, pe de altă parte, acest bun face parte din celor prevăzute de Legea nr.10/2001.
Totodată, în ceea ce privește susținerile reclamanților, cum că au fost încălcate dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001, (intimatul-parat nu ar fi depus la dosarul constituit ca urmare a notificării formulata în temeiul acestei legi acte suficiente doveditoare ale calității de proprietar și, respectiv, moștenitor pentru a fi justificata emiterea dispoziției de restituire în natura) s-au invocat prevederile art. 22 pct. l din HG nr. 498/2003, menționându-se că prin depunerea celor 3 acte autentice translative de proprietate din 1941 și 1944 s-a făcut dovada deplina a dreptului de proprietate a lui B. C. asupra imobilului ce făcea obiectul notificării.
De asemenea, din mențiunile înscrise în certificatul de naștere ..N. nr._, rezultă că intimatul-pârât s-a născut R. T.-C., fără a avea filiația stabilită față de tată. Tot, din mențiunile înscrise pe acest certificat rezultă că, prin sentința nr.1558/09.07.1963 a Tribunalului Raionului Târgu J., s-a stabilit filiația față de B. T. (fratele lui B. C.) și, ulterior, potrivit deciziei nr.11/10.03.1975 a Biroului Executiv al Consiliului Popular al Comunei Farcasesti, jud. Gorj acesta a fost înfiat cu efecte depline de unchiul sau B. C. - proprietarul imobilului.
Nu se poate susține că nu au fost respectate dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001, deoarece aceste înscrisuri, necontestate la acel moment, erau apte să creeze aparența de drept în favoarea beneficiarului dispoziției, atât în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, cât și dovada calității de moștenitor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 – 118 C.proc.civ.
In recurs, a fost încuviințată si administrată proba cu înscrisuri la solicitarea intimatului pârât B. T. C., fiind respinsă ca inutilă cauzei proba cu înscrisuri solicitată de recurenți. De asemenea, în privința probatoriului solicitat de recurenții reclamanți, s-a reținut incidența art. 305 din Codul de procedură civilă, normă care permite administrarea în calea de atac a recursului exclusiv a probei cu înscrisuri.
Analizând legalitatea sentinței civile recurate prin prisma criticilor care a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, Curtea, făcând aplicarea normelor înscrise în art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, reține următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Judecătoriei B. – 28.11.2011- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În referire la competența materială de soluționare a cauzei, Curtea reține că în prezenta cale de atac recurenții nu au înțeles să formuleze critici care să vizeze soluția adoptată de Tribunalul I., sub acest aspect, prin încheierea din 11.02.2014.
Așa fiind, neregularitatea procedurală constând în soluționarea cauzei în primă instanță de către Tribunalul I., pornind de la o greșita calificare a cererii de chemare în judecată pe baza unor norme de competență neincidente - acțiunea formulată de reclamanții, care sunt terți față de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva deciziei emise de primarul orașului Voluntari, fiind supusă dispozițiilor de drept comun, care reglementează nulitatea actelor juridice, competența fiind dată, în acest caz de valoarea obiectului pricinii ( evaluat de titularii cererii la suma de 17.000 lei Ron) iar nu de prevederile speciale ale art. 26 din Legea nr. 10/2001 - este acoperită, în raport de prevederile art. 159 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În referire la critica vizând lipsa calității de reprezentant al pârâtului B. T. C., în ceea ce îl privește pe mandatarul D. M..
Astfel, recurenții susțin că procura specială, depusă de către procurator este pentru alte procese, nicidecum pentru dosarul cauzei de față, care are nr._ .
Critica, care urmează a fi analizata prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, este nefondată.
Astfel, potrivit art. 67 din Codul de procedură civilă, părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședință în țară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Când cererea este făcută prin mandatar, art. 83 din Codul de procedură civilă, prevede că se va alătura procura în original sau copie legalizată.
În cauză, Curtea retine că pârâtul B. T. C., cu dublă cetățenie-română și columbiană, având domiciliul în Columbia, prin procura specială autentificată de Ambasada României Bogota, l-a împuternicit pe mandatarul D. M. să facă orice acte în vederea bunei administrări a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Voluntari, ., județ I., să-l reprezinte cu puteri depline în fața instanțelor de judecată, să introducă și să susțină orice acțiuni civile, inclusiv pentru evacuarea ocupanților imobilului să introducă orice alte proceduri noi, pe cale civilă sau penală, împotriva persoanelor care pătrund sau ar pătrunde în imobil, fiind împuternicit să depună cereri, plângeri, sesizări, mandatarul putând semna în numele mandantului, semnătura acestuia fiind opozabilă mandantului. Procura sus menționată a fost emisă la data de 06.08.2013, și poartă mențiunea că este valabilă pe un termen de cinci ani.
Din verificarea conținutului acestei procuri, Curtea retine că aceasta este o procură specială, și nu una generală, în sensul că privește reprezentarea pârâtului emitent în fața oricărei instanțe de judecată în litigiile în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Voluntari, ., județ I..
Împrejurarea că în cuprinsul procurii se face trimitere expresă la dosarele nr._ ,_ și respectiv la dosarul penal nr._/02.04.2013, nu este de natură să determine concluzia că acest mandat ar fi limitat exclusiv la aceste litigii, în condițiile în care mandatarul a fost împuternicit de pârâtul B. T. să-l reprezinte atât în ceea ce privește aceste litigii, cât și în privința oricăror alte proceduri noi, civile sau penale, prin intermediul cărora se tinde la apărarea dreptului de proprietate asupra imobilului sus menționat.
Cum în cauză, demersul judiciar al reclamanților tinde la anularea titlului de proprietate al pârâtului B. Toberiu C., în raport de cele anterior reliefate, Curtea retine că acest pârât este legal reprezentat în instanța de mandatarul D. M., excepția lipsei calității de reprezentant a acestuia apărând ca nefondată.
În ceea ce privește critica vizând greșita soluționare a cauzei, în primă instanță, în sensul că deși excepțiile invocate de către procuratorul D. M., au fost respinse, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Critica este nefondată.
Astfel, este real că prin încheierea din data de 11.02.2014, act procedural cu caracter interlocutoriu, instanța de fond a soluționat, în sensul respingerii, excepțiile perimării cererii de chemare în judecată și respectiv excepția necompetenței materiale a Tribunalului I., în soluționarea cauzei, ambele invocate de pârâtul B. T. C. prin mandatar.
Din verificarea considerentelor care au justificat adoptarea acestor soluții, Curtea retine însă că ele au vizat exclusiv aceste apărări formulate de pârât, sub aspect procedural, fără a fi antamate aspecte ce vizează însăși fondul pricinii.
Astfel, în ceea ce privește excepția perimării cererii, analiza instanței de fond s-a limitat la verificarea cerințelor impuse de art. 248 și următ. din Codul de procedură civilă, apreciindu-se că pricina nu a fost lăsată în nelucrare, în condițiile în care deși a fost suspendată la data de 23.10.2013, reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol la data de 20.08.2013, concluzionându-se că nu este îndeplinită condiția ca pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an.
Tot astfel, în referire la excepția necompetentei materiale a tribunalului, s-a reținut că demersul judiciar al reclamanților presupune verificarea legalității emiterii dispoziției și analizarea procedurii urmate în baza Legii nr. 10/2001, de organul emitent al dispoziției, astfel că, pentru asigurarea respectării sistemului unitar de soluționare al litigiilor, decurgând din aplicarea acestei legi, competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărei raza teritorială se află imobilul, în condițiile stabilite de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Or, dezlegările date acestor excepții de procedură, în condițiile stabilite de art. 137 din Codul de procedură civilă, nu legau instanța în ceea ce privește temeinicia dreptului dedus judecății, astfel că nu s-ar putea retine nicio contradicție între măsurile adoptate în ședința publică din 11.02.2014 și cele dispuse prin sentința recurată.
În referire la criticile vizând fondul pricinii.
Criticile sunt nefondate.
Sub acest aspect, Curtea constată că singurul argument decizoriu pentru care instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată de față a fost reprezentat de constatarea incidenței puterii de lucru judecat a aspectelor tranșate irevocabil în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul anterior menționat, anexate la dosarul prezentei cauze, judecătorești, reclamanții M. I. și M. E., au mai întreprins anterior un demers similar în justiție, formulând o cerere de chemare în judecată și o cerere de intervenție principală, prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. C. T. și Primăria Voluntari, anularea Dispoziției nr. 231/14.05.2002 și a procesului verbal de punere în posesia a pârâtului B. T. asupra imobilului situat în Voluntari, ., județ I., litigiul respectiv fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr._ .
Motivele invocate de acești reclamanți în precedentul litigiu au vizat lipsa calității de persoană îndreptățită a pârâtului B. T. C., de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul restituit acestuia prin dispoziția nr. 231/2002.
Prin sentința civilă nr. 8220/2008, a Judecătoriei Sectorului 6 București, ambele cereri formulate de cei doi reclamanți din prezenta cauză au fost respinse ca nefondate, reținându-se în esență că: „pârâtul B. T. C. a făcut pe deplin dovada pozitivă a calității de moștenitor de pe urma defunctului B. C., nefiind necesară depunerea la dosar a unui certificat de moștenitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001”. S-a mai arătat faptul că în cauză „Primăria comunei Voluntari a procedat în mod legal la restituirea în natură către pârâtul B. T. C. a imobilului în litigiu, întrucât înscrisurile administrate în vederea soluționării notificării au fost de natură a justifica calitatea de proprietar a numitului B. C. asupra imobilului restituit, pe de o parte, și pe de altă parte acest bun face parte din categoria celor prevăzute de Legea nr. 10/2001”.
Tot astfel, prin decizia civilă nr. 869R/08.06.2010, Curtea de Apel București secția a IV a Civilă a reținut că: „insuficiența actelor doveditoare la momentul emiterii dispoziții de restituire nu este de natură să atragă nulitatea actului emis de C. de aplicare a Legii nr. 10/2001, decât în măsura în care în cadrul procedurii judiciare pornite împotriva titularului acestei dispoziții se dovedește că acesta nu era îndreptățit la restituire. În speță, pârâtul B. T. a dovedit cu prisosință că este moștenitorul fostului proprietar al imobilului, care l-a înfiat cu efecte depline, dar pe care îl poate moșteni - în ipoteza în care actele doveditoare ale înfierii nu ar fi valabile - în calitate de colateral privilegiat…. Împrejurarea că ulterior emiterii dispoziției de restituire s-au depus acte doveditoare suplimentare care au întărit puterea probatorie a actelor depuse inițial, nu reprezintă un motiv de anulare a dispoziției, ci dimpotrivă acesta trebuie menținută tocmai pentru că s-a dovedit că titularul dispoziției era îndreptățit la restituire”.
Tot astfel, s-a reținut că: „eventuala anulare a dispoziției pe motiv că la momentul emiterii ei nu erau depuse toate actele doveditoare administrate ulterior, pe măsura contestărilor formulate de recurenți, ar fi nu numai o măsura de un formalism excesiv dar și inutilă, deoarece nevalabilitatea dispoziției nu presupune și respingerea cererii de restituire în natură a imobilului”.
Din verificarea considerentele sentinței recurate, Curtea reține că instanța de fond s-a raportat în analiza sa la constatările din cuprinsul hotărârilor judecătorești irevocabile anexate la dosar, hotărâri prin care, instanțele de judecată investite cu soluționarea unor cereri cu un obiect similar, au tranșat asupra aspectelor litigioase care fac și obiectul prezentului litigiu, respingând cererile celor doi reclamanți având ca obiect anularea dispoziției nr. 231/2002 și a procesului verbal de punere în posesie din 10.09.2003 .
În acest context, Curtea nu poate să nu observe că recurenții nu au înțeles să formuleze critici concrete în referire la considerentele decizorii care au justificat, în opinia instanței de fond, soluția adoptată în referire la temeinicia dreptului dedus judecății, ci s-au limitat la a susține exercitarea unor presiuni asupra judecătorului fondului și omisiunea acestuia de a analiza înscrisurile pe care le-au administrat.
În plus, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în fond. Acesta este considerentul pentru care criticile recurenților ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de fond.
În condițiile în care nu se contestă statuarea instanței de fond în sensul incidenței puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior citate în raport de prezenta pricină, Curtea nu poate decât să aprecieze că este corectă concluzia la care a ajuns tribunalul, prezumția puterii de lucru judecat având în concepția legiuitorului valoarea unei prezumții absolute irefragabile, nefiind primită nicio dovadă împotriva ei (art. 1200 pct. 4 din Codul civil coroborat cu art. 1202 alin. 2 din Codul civil).
În acest context, nu poate fi primită nici susținerea din recurs vizând greșita ignorare a adresei nr._/24.01.2005 emisă de Primăria Voluntari precum și a celorlalte probe administrate de recurenți, respectiv omisiunea instanței de fond de a se raporta la actele ce se impuneau a fi anexate, conform Legii nr. 10/2001, în susținerea notificării.
Astfel, Curtea reține că potrivit reglementării actuale, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civil, are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Această a doua formă de reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Curtea are în vedere, totodată, că pentru a determina ce anume intră în autoritatea de lucru judecat dintr-o hotărâre, nu este suficientă verificarea aspectului formal al acesteia, recunoscând numai dispozitivului hotărârii atributul autorității de lucru judecat, ci în egală măsură, trebuie făcut apel la considerente, pentru a stabili cu exactitate ce anume a judecat instanța. Aceasta întrucât hotărârile prin care se rezolvă chestiuni prejudiciale se bucură de autoritate de lucru judecat, impunându-se în procesul în care sunt invocate. Este vorba de manifestarea efectului pozitiv al lucrului judecat, care vine să asigure evitarea contrazicerilor între două hotărâri. Or, ceea ce a fost verificat de către judecător cu toate garanțiile procesuale, urmare a unei dezbateri contradictorii si respectării dreptului de apărare al părților, nu poate ulterior să fie repus în discuție.
Hotărârea are două manifestări procesuale: interzice rejudecarea aceluiași proces si obligă pe cel de-al doilea judecător să considere ca dat conținutul primei hotărâri. Aceasta înseamnă că instanța trebuie să considere drept „dat” conținutul hotărârii anterioare, pe care va trebui să-si fundamenteze propria hotărâre, indiferent că rezolvarea dată unui anumit aspect de către instanța anterioară s-a făcut pe cale principală sau incidentală.
Deși rezolvarea dată acestui aspect de prima instanță se regăsește în considerentele hotărârii (si doar implicit în dispozitiv), ea se impune noii judecăți prin intermediul efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, care vine să înlăture contrazicerile între considerentele hotărârilor. Hotărârea judecătorească, fiind expresie a puterii judecătorului de a tranșa litigiile, are forța, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți, asigurând astfel stabilitatea si securitatea raporturilor juridice. Ceea ce s-a tranșat jurisdicțional se opune între părți cu valoare absolută, iar respectarea puterii de lucru judecat a chestiunii tranșate anterior se impune indiferent de natura soluției pronunțate.
Prezumția de lucru judecat înseamnă așadar, că ceea ce s-a rezolvat irevocabil, se impune în cel de-al doilea proces si nu mai poate face obiectul unor verificări jurisdicționale proprii din partea celei de-a doua instanțe.
Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat – ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut si constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției autorității de lucru judecat, care are la bază două reguli fundamentale: 1) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), si 2) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul si nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur)).
În același sens, Curtea se raportează și la decizia Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Siegle Bernd împotriva României, cauză în care s-a constatat de către instanța europeană că :„revenind la o chestiune în litigiu care a fost deja soluționată și care a făcut obiectul unei decizii definitive și în absența oricărui motiv valabil, Tribunalul a încălcat principiul securității raporturilor juridice”, Curtea europeană concluzionând în acest caz în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție.
Or, în cauză, în contextul în care în litigiul anterior soluționat irevocabil s-a statuat în sensul că pârâtul B. T. a făcut dovada calității sale de succesor al fostului proprietar al imobilului restituit acestuia prin dispoziția ce se solicita a fi anulata, contrar celor concluzionate în adresa emisă de pârâta Primăria Voluntari, invocata în prezentul recurs și s-a statuat că nedepunerea tuturor actelor prevăzute de legea specială, la momentul emiterii dispoziției, nu poate conduce la anularea dispoziției nr. 231/2002, în contextul în care acestea au fost depuse în timpul litigiului, fiind analizate de aceste instanțe și apreciate ca fiind apte de a proba calitatea pârâtului B. T. de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, hotărârea anterioară produce autoritate de lucru judecat, pe aspectele astfel tranșate.
În consecință, câtă vreme nu a fost adus în dezbatere niciun element nou, recurenții nu mai au posibilitatea ca, odată astfel tranșate aspectele vizând îndreptățirea pârâtului B. T. C. de a obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul din Voluntari ., să pretindă reluarea litigiului pe motiv că argumentele juridice care au constituit temei al soluției anterioare, ar fi fost greșite.
Pe de altă parte, deși recurenții susțin exercitarea unor presiuni asupra judecătorului de fond, nu se poate face abstracție de împrejurarea că aceștia, în măsura în care au avut o atare suspiciune, aveau posibilitatea de a formula fie o cerere motivată de recuzare, fie chiar o cerere de strămutare. Or, omisiunea părții de a acționa în condițiile legii, nu poate fi de natură a conduce prezenta instanța la concluzia că imparțialitatea judecătorului care a pronunțat sentința recurată ar putea fi pusă la îndoială, ea nefiind, de altfel, justificată prin trimitere la minime indicii, în acest sens.
Nu pot fi primite nici susținerile recurenților vizând nevalabilitatea procurii speciale, anexate în dosarul de fond de către mandatarul D. M., ca urmare a împrejurării că aceasta nu este supralegalizată, în raport de prevederile Convenției de la Haga și de prevederile art.162 Legea nr. 105/1992.
Astfel, pentru a putea fi reținute ca fiind incidente prevederile art. 162 din Legea nr. 105/1992 respectiv prevederile Convenției de la Haga din 5 Octombrie 1961 privind simplificarea procedurii supralegalizarii actelor ce vor fi folosite in străinătate, situația premisă impunea prezentarea de către pârât a unei procuri întocmite pe teritoriul pe teritoriul unui stat străin, de către o autoritate străină.
În cauză însă, așa cum se poate lesne observa, procura specială emisă de pârâtul B. T. C. a fost autentificată la data de 06.08.2013 de către Ambasada României la Bogota, așadar de către reprezentantul Statului Român împuternicit în acest scop, iar nu de o autoritate străină, regimul său juridic fiind cel stabilit de art. 18 alin. 1 și 2 din Legea nr. 36/1995, iar nu cel al unor acte emise de autorități străine, pentru a fi necesară supralegalizarea sa. Potrivit acestor norme: „activitatea notarială a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României se desfășoară pe baza legii române și a înțelegerilor internaționale la care România este parte, precum și potrivit uzanțelor internaționale. La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: a) redactarea de înscrisuri, la solicitarea părților, în vederea îndeplinirii uneia dintre procedurile notariale prevăzute de lege în competența misiunilor diplomatice și oficiilor consulare;.. ”.
Tot astfel, împrejurarea că această procura specială a fost depusă în copie, nu poate conduce la concluzia că în cauză acest act nu ar fi valabil. Astfel, potrivit art. 112 alin. 2 din Codul de procedură civilă, reclamantul avea obligația de a depune în copie certificată pentru conformitate cu originalul acest înscris, obligație respectată întrutotul în cauză.
Pe de altă parte, susținerea recurenților în sensul aplicării greșite în cauza a dispozițiilor art. 286 alin.1 și 2 respectiv la art. 292 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, nu este fondată, câtă vreme aceste norme nu sunt incidente cauzei, în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011.
În plus, în condițiile în care recurenții nu au contestat în condiții procedurale realitatea sau valabilitatea acestui înscris încheiat în formă autentică și depus la dosar în copie certificată pentru conformitate și nici nu au înțeles să uzeze de prevederile art. 139 din Codul de procedură civilă, normă care le permitea să solicite prezentarea originalului acestui înscris, conduita acestora este de natură a susține incidența sancțiunii prevăzute de art. 108 alin. 3 din Codul de procedură civilă, reclamantul neputând fi așadar decăzut din dreptul de a se folosi de acest înscris în cauza de față.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În aplicarea art. 316 din Codul de procedură civilă coroborat cu art.274 din Codul de procedură civilă, Curtea reținând culpa procesuală a recurenților reclamanți, va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimatul pârât B. T. C., în sumă de 2.000 lei, constând în onorariu de avocat achitat de acest intimat în faza procesuală a recursului, conform chitanței nr. 35/13.10.2014, anexată la fila 36 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți M. E., D. R. I., D. E. C. și G. D. G., împotriva sentinței civile nr.991/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul I., în contradictoriu cu intimații pârâți B. T. C., PRIMĂRIA ORAȘULUI VOLUNTARI și C. L. PENTRU APLICAREA LEGII 10/2001 VOLUNTARI și intimații reclamanți M. I. și P. R. T..
Obligă recurenții către intimatul pârât B. T. C. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/27.11.2014
-------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – C.T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 29/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
